Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 46/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 46/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 46/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 46
Ședința publică din 10 februarie 2015
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul N. C.-G., împotriva deciziei civile nr. 803/A/05.11.2014 și a încheierii de ședință din data de 16.10.2014, pronunțate de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. A.-I. și M. M.-I., având ca obiect hotărârea care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă doamnele av. H. A. și P. L., în reprezentarea reclamantului, și doamna P. A. în calitate de mandatară a intimaților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că intimații au depus la dosar, prin registratura instanței, la data de 28.01.2015, întâmpinare prin care aceștia invocă excepția inadmisibilității recursului, înscris pe care instanța îl comunică cu reprezentantele reclamantului.
Totodată, se constată că reclamantul a depus la dosar, prin registratura instanței, la data de 5.02.2015, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1029 lei, în original, și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
Reprezentanta reclamantului depune la dosar împuternicire avocațială, iar reprezentanta intimaților depune la dosar concluzii scrise, arătând, la solicitarea instanței, că are calitatea de licențiat în drept.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților, atât pe excepția inadmisibilității invocată de intimați, cât și asupra recursului de față, ce vizează aceeași chestiune, a căilor de atac date de lege în cauză.
Reprezentantele reclamantului solicită respingerea excepției inadmisibilității recursului, având în vedere că prezentul recurs privește calificarea greșită a căii de atac, prin decizia atacată, iar, pe fond, solicită, în principal, casarea ambelor hotărâri pronunțate în dosar și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul T. ca primă instanță și, în subsidiar, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul T., ca instanță de apel, fără cheltuieli de judecată.
Învederează instanței că hotărârea pronunțată de Tribunalul T. este criticată sub mai multe aspecte, respectiv datorită faptului că Tribunalul T. a recalificat în mod greșit calea de atac formulată din apel în recurs, pronunțând astfel o hotărâre cu încălcarea normelor de ordine publică și a respins în mod greșit cererea de recuzare formulată, hotărârea pronunțată fiind netemeinică și nelegală sub aspectul respingerii pretențiilor reclamantului, întrucât instanța a interpretat în mod greșit actul dedus judecății și a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.
Învederează instanței că promisiunea de vânzare-cumpărare s-a semnat în anul 2002, iar acțiunea a fost introdusă în anul 2009, reclamantul fiind astfel prejudiciat, întrucât valorile de pe piața imobiliară au evoluat în acest răstimp.
Arată că instanțele s-au raportat la valoarea stipulată de părți în convenția încheiată în anul 2002, și nu la valoarea reală actualizată a obiectului pricinii, cum corect ar fi fost, nefiind reținute susținerile părților.
Reprezentanta intimaților solicită admiterea excepției inadmisibilității recursului, în principal, respingerea recursului, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, respingerea acestuia, ca neîntemeiat, conform concluziilor scrise, fără cheltuieli de judecată.
Susține că recursul este declarat împotriva unor încheieri premergătoare care nu pot fi atacate pe cale separată cu recurs, ci doar o dată cu fondul, reclamantul având posibilitatea să declare recurs cu privire la recalificarea căii de atac, lucru care însă nu s-a întâmplat.
Mai susține că, chiar și în ipoteza greșitei calificări a căii de atac, caracterul irevocabil al hotărârii tribunalului subzistă, decizia fiind susceptibilă a fi atacată doar pe calea contestației în anulare, conform dispozițiilor art. 317 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ.
Arată că intimații au solicitat restabilirea situației anterioare în raport de valoarea la care părțile s-au înțeles să tranzacționeze imobilul în anul 2002, și nu la altă valoare ulterioară.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. dosar_, la data de 23.04.2009, reclamantul N. C.-G. a chemat în judecată pe pârâții P. A.–I. și M. M.-I., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de certificat suplimentar de moștenitor pentru pârâți după tatăl acestora, P. A., pentru suprafața de 10,60 ha teren, care a format obiectul Promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată la BNP R. S., sub nr. 3664/30.12.2002; să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafață de 10,60 ha, situat în extravilanul localității Dumbrăvița, jud. T., pentru care s-au eliberat de către C.J.P.S.D.P.T T., pe numele pârâților, Titlurile de proprietate nr. 1/8/06.04.2009 și nr. 1/11/06.04.2009, situate pe sola A59/1, înscris în CF nr. 5434 Dumbrăvița; să dispună înscrierea dreptului său de proprietate în cartea funciară; cu cheltuieli de judecată.
Pârâta M. M. I. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat, în principal, să se dispună rezilierea promisiunii sinalagmatice de vânzare cumpărare autentificată de către notarul R. S. sub nr. 3664/30.10.2002, iar în subsidiar, să se constate nulitatea absolută a acestei promisiuni; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2742/08.02.2011 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Timișoara a respins excepțiile prescripției și inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâta M. M. I. pe calea întâmpinării; a respins acțiunea formulată de reclamantul N. C.–G. în contradictoriu cu pârâții-reclamanți reconvențional P. A.–I. și M. M. I.; a respins cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți reconvențional P. A.–I. și M. M. I., în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvențional N. C.–G., compensând în totalitate cheltuielile de judecată.
Prin încheierea de ședință din data de 16.10.2014 dată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins cererea de recuzare a președintelui completului de judecată C17-A, formulată de reclamantul N. C.-G. în dosarul nr._, având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic, iar, la termenul de judecată din 29.10.2014, tribunalul, în temeiul art. 282 ind. 1 C.proc.civ., a calificat apelurile declarate în cauză ca fiind recursuri, raportat la valoarea imobilului ce face obiectul cauzei indicată de reclamant și necontestată de pârâți (de 40.445,784 lei, după cum rezultă din scriptul de la fila 35 din dosarul Judecătoriei Timișoara).
Prin decizia civilă nr. 803/A/05.11.2014 pronunțată în dosar, Tribunalul T. a respins recursurile declarate împotriva sentinței primei instanțe de către recurentul-reclamant N. C.-G. și de recurenții-pârâții P. A.-I. și M. M.-I., fiind respinse și cererile părților cu obiect cheltuieli de judecată.
Împotriva acestor două hotărâri (încheierea din 16.10.2014 și decizia din 05.11.2014), a declarat recurs reclamantul N. C.-G., solicitând, în principal, casarea ambelor hotărâri pronunțate în dosar cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului T., ca prima instanță, în temeiul art. 304, pct. 3 C.pr. Civ. coroborat cu art. 2, pct. l, lit. b C. pr. civ.; în subsidiar, casarea hotărârii Tribunalului T. nr. 803/2014, cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului T., ca instanță de apel, în temeiul art. 304, pct. 1 C. pr. civ.
În motivare, reclamantul a arătat că înțelege să critice hotărârile atacate prin prisma faptului că Tribunalul T. a recalificat în mod greșit calea de atac formulată din apel în recurs, pronunțându-se astfel o hotărâre cu încălcarea normelor de ordine publică, privind legalitatea căilor de atac, compunerea instanței și competența acesteia (art. 304, pct. 1, 5, 9 C. Pr.civ.). Invocă, de asemenea, excepția de ordine publică a necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara, ca primă instanță, având în vedere valoarea litigiului (art. 304, pct. 3, 5, 9 C. Pr. Civ.).
Prin prezentul recurs, se mai critică soluția de respingere a cererii de recuzare formulate în fața Tribunalului T. (art. 304, pct. 8, 9 C. Pr. Civ.), pe care o apreciază a fi neîntemeiată, față de faptul că doamna președinte a completului de judecată s-a pronunțat în dosarul de fond funciar, dosar până la soluționarea căruia a fost suspendat prezentul dosar.
Se mai arată că hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală pe fondul cauzei, aspect pe care îl dezvoltă succint, având în vedere că aspectele procedurale de ordine publică invocate anterior prevalează asupra fondului cauzei (art. 304, pct. 7, 8, 9 C. Pr. Civ.).
Astfel, reclamantul a arătat că dosarul în care s-au pronunțat hotărârile atacate are ca obiect „pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic" privind suprafața de 10,60 ha teren extravilan situat în ., conform Titlului de proprietate nr._ Dumbrăvița, înscris în CF_ Dumbrăvița și CF_ Dumbrăvița, respectiv Titlului de proprietate nr._ Dumbrăvița, înscris în CF_ Dumbrăvița și_ Dumbrăvița.
Decizia recurată are aparența de a fi irevocabilă (fiind pronunțată în recurs), dar, prin prezenta cale de atac se critică, în primul rând, greșita recalificare a căii de atac de către Tribunalul T., din apel în recurs. Prima instanță a pronunțat hotărârea indicând în mod corect calea de atac a apelului; iar, în fața Tribunalului T., dosarul a rămas în stadiul procesual al apelului până la rămânerea în pronunțare, la termenul din 25.06.2014. In data de 02.07.2014, s-au redeschis dezbaterile pentru discutarea naturii juridice a căii de atac, iar la termenul din 29.10.2014, cauza a fost recalificată ca fiind recurs, ignorându-se înscrisul depus de reclamant, prin raportare doar la valoarea din promisiunea de vânzare-cumpărare indicată de reclamant în fața primei instanțe, valoare care nu mai este actualitate (și nu era nici în anul 2009, când a fost introdusă acțiunea), promisiunea fiind încheiată în anul 2002, fiind de notorietate că în perioada 2002-2009 piața imobiliară a crescut semnificativ.
Cum obiectul cauzei este reprezentat de suprafața de 10,60 ha teren extravilan în Dumbrăvița, iar valoarea unui hectar de teren extravilan în localitate, conform expertizelor notariale, a crescut până în anul 2007 la 5000 euro, pentru ca în anul 2009 să fie 15.000 euro, în anul 2010 - 25.000 euro, în anul 2011 - 20.000 euro, iar din anul 2012 și până la aceasta dată - 18.000 euro. Deci, la oricare din aceste valori s-ar raporta, inclusiv la cea minimală de 5000 euro, calea de atac prevăzută de lege era apelul, recalificarea efectuată de Tribunalul T. fiind nelegală.
Consideră evident că valoarea stipulată în promisiunea de vânzare-cumpărare, de 9540 euro, un preț conform pieței imobiliare din anul 2002, nu mai putea fi de actualitate la data introducerii acțiunii sau la această dată, iar instanțele, atât Judecătoria Timișoara, cât și Tribunalul T., în virtutea rolului lor activ, trebuiau să se raporteze la valoarea reală, actualizată a obiectului pricinii, nefiind ținute de susținerile părților. In acest sens sunt și prevederile din Legea nr. 146/1997, art. 3 ind. 1, potrivit cărora„(1) Cererile introduse la instanțele judecătorești, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile, se taxează potrivit prevederilor art. 2 alin. (1), la valoarea imobilului. (2) Taxarea cererilor prevăzute la alin. (1) se face la valoarea imobilului declarat de părți, în cazul în care valoarea declarată de părți este inferioară valorii orientative stabilite prin expertiza întocmită de camerele notarilor publici, taxarea cererilor se va face la această din urmă valoare.". Ca atare, în cazul acestor cereri, instanța are un criteriu valoric obiectiv la care să se raporteze.
La termenul la care s-a discutat recalificarea căii de atac în fața Tribunalului T., instanța nu a ținut cont de aceste aspecte, apreciind că este ținută de valoarea din promisiune, indicată de părți, deși pârâții au susținut, prin cererea lor reconvențională, faptul că prețul ar fi fost foarte mic chiar și pentru anul 2002. Totuși, în mod surprinzător, la data la care s-a discutat recalificarea naturii juridice a căii de atac, pârâții au susținut că valoarea obiectului pricinii este prețul stipulat în promisiune, contrar propriilor susțineri anterioare.
Apreciază că instanța trebuia să ia în considerare valoarea reală a obiectului cauzei și la aceasta să raporteze legalitatea căii de atac. Faptul că părțile au indicat inițial o valoare inferioară putea atrage incidența unor alte mecanisme procedurale, dar, în niciun caz, nu putea avea ca și consecință privarea părții de exercitarea unei căi de atac prevăzute de lege.
Față de greșita recalificare a căii de atac, ca fiind recurs, și nu apel, prezentul recurs este admisibil și legal, întrucât este formulat împotriva unei hotărâri doar în mod aparent irevocabile, pronunțată „în recurs" cu încălcarea prevederilor de ordine publică privitoare la determinarea legală a căilor de atac și competența, hotărâre care în mod legal putea fi pronunțată numai „în apel".
Invocă faptul că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite prin lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege, regulă cu valoare de principiu constituțional, consacrat în art. 129 din Constituția României, conform căruia: "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".
In acest sens, calificarea greșită de către instanță a cererii introductive ori a căii de atac exercitate și, pe cale de consecință, pronunțarea unei hotărâri judecătorești corespunzătoare acestei calificări, nu poate răpi dreptul părții la respectiva cale de atac, întrucât căile de atac sunt cele prevăzute de lege.
In aceste condiții, Tribunalul, ca primă instanță de control judiciar, a răpit reclamantului o cale de atac prevăzută de lege, iar această greșeală poate și trebuie să fie remediată tocmai prin admiterea recursului de către Curtea de apel, fiind evident că decizia pronunțată de către Tribunal în aceste circumstanțe încalcă normele legale imperative privind compunerea instanței, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 1 din Codul de procedura civila.
In caz contrar, soluția inadmisibilității recursului nu întrunește exigențele impuse de art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, referitor la garanțiile unui proces echitabil. Instanța europeană a decis în mod constant că limitările dreptului de acces la un tribunal - componentă a garanțiilor menționate - cuprinse în marja de apreciere, lăsată de prevederile Convenției și de jurisprudența organelor sale la dispoziția statelor, cuprinde și condițiile în care poate fi atacată o hotărâre a unei instanțe de fond.
De asemenea, deși art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană nu obligă statele ca, în materie extrapenală, să asigure accesul la dublul grad de jurisdicție, totuși, dacă asemenea jurisdicții există, garanțiile instituite de acest text trebuie respectate, în vederea asigurării dreptului de acces efectiv la un tribunal.
De altfel, o interpretare extrem de riguroasă făcută de jurisdicțiile interne unei reguli procedurale ce poate avea drept consecință privarea părților de punerea în valoare a dreptului lor de acces la un tribunal, sub forma imposibilității intentării unei căi de atac împotriva unei hotărâri a unei instanțe inferioare, reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenție.
Pe de altă parte, soluția contrară ar însemna și crearea unui regim discriminatoriu între partea care beneficiază de trei grade de jurisdicție, în cauze similare și cea care, în urma calificării greșite a căii de atac, beneficiază doar de două grade, fiind lipsită în mod nejustificat de orice posibilitate de a critica măsura calificării căii de atac.
Mai se arată că, la stabilirea criteriului valoric, legiuitorul a avut în vedere valoarea obiectului litigiului în materialitatea sa, pretenția concretă, deci instanța putea și trebuia în mod obligatoriu să analizeze acest aspect, raportat la valoarea reală, actualizată a bunului, și nu la o valoare corespunzătoare anului 2002.
În strânsă legătură cu aspectele invocate anterior, se invocă excepția de ordine publică a necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara, ca instanță de fond, întrucât, raportat la valoarea de 15.000 euro/ha (aferentă anului 2009) rezultă o valoare de 159.000 euro, care, la un curs mediu de 4,2 lei/euro, se convertește în lei la suma de 667.800 lei, valoare care, conform art. 2, pct. 1, lit. b din Codul de procedura în vigoare la data introducerii acțiunii, atrage competența Tribunalului T. ca primă instanță.
Un al treilea motiv de recurs (întrucât această încheiere nu poate fi atacată decât odată cu fondul), îl reprezintă respingerea cererii de recuzare a doamnei președinte a completului de judecată, L. D., prin încheierea din 16.10.2014, respingere care este neîntemeiată.
Așa cum a indicat și prin cererea de recuzare, doamna judecător s-a pronunțat în dosarul de fond funciar nr._/325/2011*, dosar până la soluționarea căruia prezenta pricină a fost suspendată. Intre cele două dosare există o strânsă legătură, întrucât ambele vizează interpretarea acelorași manevre dolosive efectuate de pârâți începând cu anul 2005 în vederea lipsirii de efecte a promisiunii de vânzare-cumpărare încheiate cu reclamantul. La o studiere atentă a conținutului celor 2 dosare, se poate observa că, prin pronunțarea asupra capetelor de cerere din dosarul_/325/2011*, un judecător și-a spus părerea și format opinia și asupra celor din prezentul dosar, hotărârea fiind astfel absolut previzibilă. Așa fiind, consideră că era incident cazul de recuzare prevăzut de art. 27, pct. 7 C.pr.civ., deoarece doamna judecător și-a spus deja părerea asupra cauzei de față prin pronunțarea în dosarul de fond funciar.
Mai mult decât atât, în prezentul dosar, reclamantul a formulat în apel capete noi de cerere, identice cu cele din dosarul de fond funciar, astfel că, indiferent de soluția care urma a se pronunța în dosarul prezent asupra acestor capete de cerere (chiar dacă ar fi fost respinse ca inadmisibile sau cu autoritate de lucru judecat), același judecător trebuia să se pronunțe din nou asupra lor, asupra exact acelorași capete de cerere. Instanța a omis însă a se pronunța asupra lor, probabil pentru a evita dubla pronunțare, însă consideră că orice instanță este datoare să se pronunțe asupra tuturor cererilor formulate (chiar dacă pronunțarea ar fi în sensul inadmisibilității sau al reținerii autorității lucrului judecat), neputându-se pur și simplu omite pronunțarea asupra unor capete de cerere, acesta fiind încă un motiv de nelegalitate al hotărârii atacate.
In fine, cu privire la înscrisul aflat la fila 250 Tribunalul T., deși partea emitentă, în sală, a explicat că, de fapt, „L." la care dânsa se referea ar fi fost o altă persoană decât dna. judecător D., tot este de neînțeles și în măsură a crea suspiciuni această modalitate ciudată de trimitere a documentelor la dosar.
De asemenea, față de mersul atipic al prezentului dosar (și chiar al dosarului de fond funciar_/325/2011*), consideră cu atât mai atipic faptul că, cererea de recuzare a fost soluționată și respinsă chiar de către doamna judecător colegă de complet în apel a doamnei președinte a cărei recuzare se cerea.
Așa fiind, consideră că a fost neîntemeiat respinsă cererea de recuzare, câtă vreme, pe de o parte, motivele de recuzare erau legitime, iar, pe de altă parte, consideră că, pentru asigurarea imparțialității era necesar ca această cerere să fie soluționată de alți judecători decât colegul de complet din cauză.
Pe fondul cauzei, arată că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică sub aspectul respingerii pretențiilor sale, instanța interpretând în mod greșit actul dedus judecății, hotărârea fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Întregul obiect al promisiunii se regăsește la această dată în proprietatea pârâților: suprafața de 8,31 ha se regăsește în Titlul de proprietate nr. 1/8/06.04.2009 - fiind intabulata in CF_ Dumbravita si CF_ Dumbravita. Aceasta suprafața face in mod evident parte din cei 10,60 ha, obiect al Promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare nr. 3664/30.10.2002, având in vedere adeverința nr. 24/30.10.2002, prin care s-a reconstituit dreptul de proprietatea in favoarea lui P. A. pentru suprafața totala de 10.60 ha prevăzuta in tabelul anexa nr. 50, poziția 11, ca urmare a Hotărârii Comisiei Județene nr. 33/2000. Ulterior, prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 33/28/06.06.2006 situația se modifica dupa cum urmează:, anexa 50 (la Regulamentul nr. 1172/2001) poziția 11 - autori P. A., P. E. ~ moștenitor P. A.. Se reduce suprafața de la 10.60 ha la 8, 31 ha. Se anulează adeverința nr. 24 din 30.10.2002. Se include alături de moștenitorii P. A. si M. M. I.." Ca urmare a acestei hotărâri, se emite adeverința nr. 20/27.06.2006 pentru P. A., P. A. si M. M. I. dupa autorii P. A. si P. E., pentru suprafața totala de 8*31 ha prevăzuta in tabelul anexa nr. 50, poziția 11.
De altfel, identitatea terenului ce face obiectul adeverinței nr. 24/2002 cu terenurile aflate la aceasta data in proprietatea paraților rezulta si din chiar contestația depusa de P. A. in 12.04.2006, in care se afirma „datorita faptului ca doar ulterior s-a putut face constatarea ca cererile depuse in baza L 247/2005 se suprapun cu cea depusa in baza L 1/2000 si vizează aceasi suprafața de 10,60 ha ".
Interpretările date de Judecătoria Timișoara si de Tribunalul T. in cauza cum ca, chiar daca parte din terenul reconstituit in favoarea bunicilor s-ar transmite paraților prin intermediul tatălui, totuși stricto sensu terenul indicat nu ar fi făcut obiectul promisiunii, sunt eronate si nelegale, dar instanța nu poate analiza fondul cauzei in aceasta etapa, față de motivele de casare invocate anterior.
In drept, art. 304 pct 1, 3, 5 (dar și 7, 8, 9 asupra fondului) C. Pr. Civ.
Intimații P. A.-I. și M. M.-I., prin mandatar P. A., au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepția inadmisibilității prezentului recurs, motivat de faptul că recursul a fost declarat atât împotriva unei hotărâri irevocabile, cât și împotriva unei încheieri premergătoare care, potrivit legii, nu se poate ataca decât o dată cu fondul.
Nu a fost indicat în mod temeiul de drept al întâmpinării.
Având a se pronunța cu prioritate, în condițiile art. 137 alin. 1 C.pr.civ., asupra excepției inadmisibilității recursului, care este strâns legată de soluția asupra cererii de recurs cu privire la compunerea instanței de judecată ce a soluționat calea de atac, respectiv necompetența în primă instanță a Judecătoriei Timișoara, curtea constată următoarele:
În cauză, primul petit al cererii de chemare în judecată formulată de reclamant (privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de certificat suplimentar de moștenitor al pârâților pentru terenul în litigiu) este capăt de cerere „mijloc”, care se subordonează, din punct de vedere al logicii juridice, capătului de cerere „scop”, care este pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul de 10,6 ha de teren situat în extravilanul comunei Dumbrăvița înscris în CF 5435 Dumbrăvița, prin validarea Promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată la BNP R. S., sub nr. 3664/30.12.2002.
Pârâta M. M. I. a solicitat, prin cererea reconvențională formulată, în principal, să se dispună rezilierea promisiunii sinalagmatice de vânzare cumpărare autentificată de către BNP R. S. sub nr. 3664/30.10.2002, iar în subsidiar, să se constate nulitatea absolută a acestei promisiuni.
Ținând cont de faptul că prin cererile lor, părțile urmăresc să-și protejeze, în mod evident, un drept subiectiv, cu caracter patrimonial, cu obiect material determinabil valoric, Curtea constată că acțiunea de față este o acțiune cu conținut economic, evaluabil în bani, în sensul consacrat de Decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite (pronunțată într-un recurs în interesul legii în materie).
Solicitând validarea, respectiv rezilierea sau nulitatea promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare autentificată de către Biroul Notarului Public R. S. sub nr. 3664/30.10.2002, valoarea obiectului pricinii trebuie stabilită prin raportare la suma trecută cu titlu de preț al imobilului în acest act, spre a cărui executare, respectiv invalidare, tind părțile (acesta fiind obiectul acțiunii) și nu prin raportare la valoarea imobilului de la data declanșării litigiului, cum propune recurentul.
Curtea nu poate reține, ca întemeiate, afirmațiile recurentului privind necesitatea raportării, în stabilirea competenței și al regimului căilor de atac, la valoarea terenului pe piața imobiliară la momentul introducerii acțiunii, conform înscrisului depus de reclamant la dosar, ignorat de tribunal, atâta timp cât, în prezenta speță obiectul acțiunii îl constituie promisiunea de vânzare-cumpărare, ce indică o valoare a tranzacției, fiind fără relevanță juridică evoluția pieței imobiliare, întrucât regimul căilor de atac este unul imperativ, de ordine publică, de la care nici părțile și nici instanța învestită cu soluționarea cauzei nu pot să deroge.
În consecință, curtea reține că, în mod corect, tribunalul a stabilit natura juridică a căii de atac promovate împotriva sentinței primei instanțe prin raportare la valoarea în lei trecută în cuprinsul actului. De altfel, această valoare a imobilului în litigiu, de 9540 Euro (40.445,784 lei, prin raportare la cursul BNR de la data introducerii acțiunii) a fost indicată chiar de către reclamant, prin înscrisul de la fila 35 dosar Judecătorie, la solicitarea expresă a instanței de a preciza valoarea obiectului pricinii, fără a fi contestată de către pârâți. Curtea mai reține că nu prezintă relevanță juridică cu privire la chestiunea în discuție (natura juridică a căii de atac și competența de soluționare în primă instanță a pricinii) faptul că reclamantul a indicat această sumă în scopul calculării taxelor judiciare de timbru, fiind evident că nu pot exista valori diferite ale obiectului pricinii pentru stabilirea taxei judiciare de timbru, pe de o parte, și pentru competența de soluționare în primă instanță a cauzei și regimul juridic al căilor de atac, pe de altă parte.
Cu privire la prevederile art. 3 ind. 1 din Legea nr. 146/1997, curtea constată că acestea nu pot conduce la o altă concluzie, în condițiile în care, așa cum rezultă din actele dosarului constituit în fața primei instanțe, părțile litigante au fost de acord cu valoarea indicată de reclamant, ce reprezenta prețul convenit de părți la data semnării actului, iar evoluția ulterioară a pieței imobiliare nu este de natură să modifice acest preț, raportat la care se analizează obligațiile părților.
Dată fiind această valoare indicată în fața primei instanțe și agreată de părțile litigante, este corectă concluzia tribunalului în sensul că devin incidente în cauză dispozițiile art. 282 ind. 1 C.proc.civ., cu consecința existenței unei singure căi de atac (recursul) ce poate fi exercitată împotriva sentinței dată în primă instanță de către Judecătorie, instanță competentă material raportat la prevederile art. 1 și art. 2 pct. 1 lit. b C.proc.civ. aplicabil speței raportat la data introducerii acțiunii.
Față de această valoare, decizia pronunțată de Tribunalul T. și atacată în cauză cu recurs de către reclamantul N. C.-G., este o hotărâre irevocabilă, potrivit dispozițiilor art. 377 alin. 2 pct. 4 C.pr.civ., prin aceasta soluționându-se în mod corect cererea de recurs, ca urmare a unei juste interpretări și aplicări a prev. art. 282 ind. 1 C.proc.civ., astfel că nu mai este supusă prezentului recurs, ce apare a fi inadmisibil.
Această concluzie nu este de natură să îi răpească părții o cale de atac, atâta timp cât aceasta nu este prevăzută de lege, neputându-se constata nici încălcarea garanțiilor instituite de art. 6 din Convenția EDO, care, așa cum arată chiar reclamantul, nu instituie obligația pentru legiuitorul național să prevadă sistemul triplului grad de jurisdicție în toate cauzele, lăsând în această materie o marjă de apreciere considerabilă pentru statele semnatare.
Nu se poate constata nici discriminarea sub acest aspect a reclamantului, atâta timp cât regimul căilor de atac este instituit prin norme cu caracter imperativ și impersonal, incidente în toate procesele de același tip, prin raportare la aceleași criterii. Violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor situații egale fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. Or, în speță, stabilirea căii de atac existente în prezentul litigiu are la bază o justificare obiectivă și rezonabilă (valoare redusă a obiectului litigiului și necesitatea de a nu încărca excesiv rolul instanțelor de judecată cu astfel de cereri), neexistând o disproporție între scopul urmărit și mijloacele folosite.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor legale arătate, Curtea constată că excepția invocată este întemeiată, motiv pentru care o va admite și în baza dispozițiilor art.137 alin.1 și art. 312 C.pr.civ., va respinge prezentul recurs, declarat împotriva deciziei civile nr. 803/A/05.11.2014 pronunțate de Tribunalul T. în dosarul nr._ , ca inadmisibil, fără a mai cerceta temeinicia motivelor privind fondul cauzei, față de prioritatea excepției reținute.
În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 16.10.2014 pronunțate de Tribunalul T. în dosarul nr._, curtea constată că, potrivit art. 34 alin. 2 C.proc.civ., încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul pricinii.
Cum în speță, decizia dată de tribunal în soluționarea fondului pricinii este irevocabilă, pentru considerentele expuse anterior, concluzia ce se impune este că nici încheierea prin care s-a soluționat cererea de recuzare a unui magistrat din compunerea completului învestit cu pricina de față nu mai poate fi atacată pe calea prezentului recurs, ce este, de asemenea, inadmisibil. Ca atare, în baza dispozițiilor art. 299 alin. 1 coroborate cu prevederile art. 34 alin. 2 C.proc.civ., curtea va respinge și acest recurs, declarat împotriva încheierii de ședință din data de 16.10.2014 pronunțate de Tribunalul T. în dosarul nr._, fără a mai analiza motivele invocate în susținerea cererii de recuzare, față de prioritatea excepției reținute a fi întemeiate.
În baza dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., curtea nu va acorda părților cheltuieli de judecată, ca nesolicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul N. C.-G., împotriva deciziei civile nr. 803/A/05.11.2014 și a încheierii de ședință din data de 16.10.2014 pronunțate de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. A.-I. și M. M.-I..
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 februarie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red. R.C./11.03.2015
Tehnored L.P./ 17.03.2015 /Ex.2
Primă instanță: jud. Ș. L. – Judecătoria Timișoara
Instanța de apel: jud. L. D., I. A. D., D. B. – Tribunalul T.
| ← Restituire metale preţioase. Decizia nr. 45/2015. Curtea de... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 84/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
