Pretenţii. Decizia nr. 19/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 19/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 19/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 19
Ședința publică din 21.01.2015
PREȘEDINTE: Rujița R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER: A. M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții B. I. L. și B. P. împotriva deciziei civile nr. 738/16.09.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții C. G. E. și C. G. C. și pârâta . ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanți av. S. H. A., pentru recurenții pârâți, av. P. F., lipsă fiind pârâta ...
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta recurenților depune la dosar dovada timbrării recursului, respectiv taxă judiciară de timbru în cuantum de 1129,5 lei.
Reprezentanta reclamanților depune la dosar chitanță onorariu avocațial.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurenților solicită, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul T., iar, în subsidiar, admiterea recursului și modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinței apelate și, rejudecându-se pricina, să se dispună respingerea acțiunii principale și admiterea cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată la prima instanță și în apel, iar în recurs doar taxa de timbru achitată. Arată că reținându-se inexistența înscrisului constatator al înțelegerii secrete, practic nu s-a soluționat fondul cererii reconvenționale, iar pe de altă parte s-a interpretat greșit actul dedus judecății.
Reprezentanta recurenților solicită respingerea recursului pentru motivele arătate pe larg în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată. Arată că recursul pârâților vizează doar cererea reconvențională, fără referire la acțiunea principală.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la 12.10.2011 la Judecătoria Timișoara sub nr._, reclamanții C. G. E. și C. G. C. au chemat în judecată pârâții B. I. - L. și B. P. și au solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 11.800 franci elvețieni (CHF) sau echivalentul în lei la data plății, cu dobânda legală.
Prin precizarea depusă la dosar la 08.01.2013 reclamanții și-au majorat pretențiile la suma de 24.752 franci elvețieni sau echivalentul în lei la data plății, cu dobânda legală.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în baza contractului de credit nr. HL_ din 13.08.2007, S.C. B. S.A. –agenția Timișoara, li s-a acordat pârâților un credit în valoare de_,00 CHF pe un termen de 360 luni.
Potrivit art. 5 din contract, aceștia aveau obligația de a plăti lunar rata de credit, dobânda aferentă și comisionul de administrare.
Reclamanții C. G. E. și C. G. C. au arătat că ei au garantat cu imobilul proprietatea lor creditul acordat pârâților și totodată s-au obligat în solidar pentru rambursarea la scadență a creditului contractat, a dobânzilor și a comisioanelor aferente.
Întrucât pârâții nu au mai înțeles să achite creditul, urmare a avertismentelor comunicate de către creditoare au fost nevoiți să achite ratele lunare și comisioanele aferente, cuantumul total al plăților efectuate în contul pârâților fiind până la data de 30.08.2011 de 11800CHF.
Au arătat că i-au notificat pe pârâți să le vireze în cont suma plătită pentru ei, însă pârâții nu au dat curs notificării.
Pârâții B. P. și B. I. – L. au formulat cerere reconvențională împotriva reclamanților C. G. E. și C. G. C. și în același timp au chemat în judecată în calitate de pârâtă, și S.C. B. S.A. - Agenția Timișoara și au solicitat instanței să constate simulația în contractul de credit nr. HL_/13.08.2007, în sensul că în realitate reclamanții au calitatea de debitori în contractul de credit și, în consecință, să respingă acțiunea acestora.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâții au arătat că între ei și reclamanți au existat relații apropiate de prietenie încă din anul 2003.
În cursul anului 2008 reclamanții le-au spus că ar avea nevoie de un credit în sumă de aproximativ 60.000 de euro, a cărei rambursare o puteau garanta printr-o ipotecă a unui imobil situat în localitatea Dumbrăvița, însă nu aveau venituri declarate suficiente pentru a fi eligibili pentru acordarea unui astfel de credit.
În aceste circumstanțe, întrucât pârâtul B. I. L. avea venituri salariale necesare, au dat curs solicitării reclamanților.
În considerarea aspectelor relevate anterior, s-a încheiat actul public, respectiv a Contractul de credit HL_ din 13.08.2007, în baza căruia suma de_,00 CHF a fost acordată de către S.C. B. S.A. - Agenția Timișoara către soții B. (I.-L. - debitor, P. - codebitoare ), cu toate că, potrivit înțelegerii secrete, reclamanții C. aveau atât calitatea de debitori, cât și calitatea de garanți ipotecari.
În realitate, au arătat pârâții, prin înțelegerea lor secretă, încheiată în formă consensuală anterior semnării contractului de credit, au acceptat să figureze formal în calitate de debitori în contract, stabilind însă că efectele se vor produce după cum urmează: suma de 15.600,00 CHF urma să fie reținută, și, respectiv, rambursată de ei, pentru a finanța un credit de nevoi personale, acest fapt rezultând din extrasul de cont depus în probațiune; suma de 70.330, 00 CHF a fost remisă către reclamanții C., cu obligația ca aceștia să o ramburseze băncii.
La solicitarea reclamanților C., au acceptat ca suma încasată de ei, respectiv suma de 15.600 CHF, să fie rambursată cu prioritate, sens în care au stabilit ca în primele 26 de luni să achite ei ratele bancare și accesoriile, ceea ce s-a și întâmplat. De asemenea, au negociat cu reclamanții două alternative: după expirarea primelor 26 de luni, aceștia să le restituie suma de 70,333 CHF, fapt ce ar fi condus la asumarea de către ei a tuturor consecințelor contractului de credit, inclusiv strămutarea ipotecii asupra unui imobil aflat în proprietatea lor; după expirarea primelor 26 de luni, reclamanții urmau să achite ratele de credit, în cazul în care nu ar fi acceptat varianta 1.
Având în vedere că reclamanții nu le-au restituit suma de 70.333 CHF, au conchis că au optat pentru cea de-a doua varianta.
În concordanță cu înțelegerea secretă, au mai arătat pârâții, timp 26 de luni au achitat ratele lunar, respectiv de la data de 25.09.2007 până la data de 01.04.2009, ratele achitate atingând echivalentul sumei de 20.558 CHF, sumă care depășește cu mult suma de 15.600,00 CHF, rămasă în posesia lor.
Ulterior acestei date, conform înțelegerii secrete, care are putere de lege între părți, conform dispozițiilor art. 969 C. civ., revenea reclamanților obligația de a executa obligațiile ce derivă din contractul de credit.
Așa fiind, suma de 11.800 CHF le este pretinsă de reclamanți în mod neîntemeiat.
Articolul 1175 din C. civ. de la 1864 se rezumă să reglementeze o parte din efectele simulației, respectiv cele față de terți, dispunând că „actul secret, care modifică un act public, nu poate avea putere decât între părțile contractate și succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane”.
În doctrină simulația a fost definită ca fiind „o operațiune juridică complexă, care implică acordul acelorași părți contractante pentru realizarea și existența concomitentă a două acte: unul aparent, public (ostensibil), fictiv, menit a crea o falsă aparență juridică și, în mod distinct, unul secret, adevărat, disimulat, numit contraînscris, prin care este exprimată voința reală a părților și se anihilează total sau parțial aparența juridică (efectele) creată prin actul ostensibil, simplu”.
Formele simulației sunt: fictivitatea, deghizarea (totală sau parțială) și interpunerea de persoane.
Condițiile simulației sunt următoarele: contraînscrisul să fie secret; contraînscrisul să preceadă sau să fie concomitent actului aparent; să existe o neconcordanță intenționată între voința reală și voința declarată a părților contractante, să existe voința de a simula – acordul simulatoriu.
Atunci când simulația îmbracă forma interpunerii de persoane, nu întotdeauna părțile contractante între care se încheie actul public sunt aceleași cu cele între care se încheie actul fictiv, în sensul că este posibil ca unul dintre cocontractanții actului public să nu fie parte în acordul simulatoriu, cum este cazul în speță.
Pârâții susțin că în speță operează posibilitatea de a dovedi caracterul simulat al actului juridic în absența unui contraînscris încheiat în formă scrisă.
Având în vedere relațiile de prietenie dintre părțile litigante, se justifică derogarea în materie de probațiune de la dispozițiile art. 1191 alin. 2 C. civ., imposibilitatea morală a preconstituirii unui înscris pentru dovada actului real fiind una dintre situațiile de excepție care atrag incidența dispozițiilor art. 1198 alin. 1 C. civ., care permit administrarea probelor testimoniale și a prezumțiilor pentru dovada existenței actului simulat.
Prin sentința civilă nr._/20.12.2013, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Timișoara a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții C. G. E. și C. G. C. în contradictoriu cu pârâții B. I. L. și B. P..
Au fost obligați pârâții B. I. L. și B. P. să plătească reclamanților suma de_ franci elvețieni (CHF) sau contravaloarea în lei la data plății, cu titlu de pretenții, dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la achitarea efectivă a debitului și suma de 2560 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâții B. I. L. și B. P. în contradictoriu cu reclamanții C. G. E. și C. G. C..
A fost respinsă cererea formulată de pârâții B. I. L. și B. P. privind chemarea în judecată a altor persoane în contradictoriu cu .>
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 13.08.2007 a fost acordat în baza contractului de credit nr. HL14070 creditul de nevoi personale garantat cu ipotecă în sumă de_ CHF ( franci elvețieni), pe o perioadă de 360 de luni, pârâților B. I. L., în calitate de titular, și B. P., în calitate de codebitor.
Potrivit art. 5 din contract, aceștia aveau obligația de a achita lunar rata de credit, dobânda aferentă și comisionul de administrare.
Reclamanții C. G. E. și C. G. C. au garantat cu imobilul proprietatea lor, situat în Dumbrăvița, creditul acordat pârâților. Totodată, s-au obligat în solidar să ramburseze la scadență creditul contractat, dobânzile și comisioanele aferente.
Pârâții au achitat parte din creditul restant, dar ulterior nu au mai achitat creditul restant, înregistrând întârzieri la plata ratelor.
Întrucât pârâții nu au mai înțeles să achite creditul restant și în urma avertismentelor comunicate de către bancă, reclamanții au fost nevoiți să achite rate lunare, și comisioane aferente.
Instanța a reținut că pârâții B. I. L. și B. P. invocă simulația, dar nu fac dovada existenței unui contraînscris.
Potrivit literaturii juridice de specialitate, condițiile simulației sunt următoarele: contraînscrisul să fie secret; contraînscrisul să preceadă sau să fie concomitent actului aparent; să existe o neconcordanță intenționată între voința reală și voința declarată a părților contractante.
Martorul B. D. a relatat că pârâții au împrumutat pentru nevoile lor creditul, iar reclamanții i-au ajutat pe pârâți, în sensul că au pus ipotecă pe un teren al lor pentru a garanta creditul pârâților.
Deși martorul S. C. N. a menționat că pârâții au luat un credit, iar banii urmau să fie utilizați de reclamanți, nu a putut preciza dacă au fost restituiți banii și în ce modalitate.
Din înscrisurile depuse la dosar, ordine le de încasare, rezultă că reclamanții au achitat suma de_ CHF, reprezentând parte din contravaloarea creditului acordat pârâților, a dobânzilor și a comisioanelor aferente.
Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 1073 C. civ. a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții C. G. E. și C. M. și a obligat pârâții B. I. L. și B. P. să plătească reclamanților suma de_ franci elvețieni (CHF) sau contravaloarea în lei la data plății cu titlu de pretenții.
Instanța a constatat întemeiat și capătul de cerere privind plata dobânzii legale raportat la prevederile art. 2 și 6 din OG 13/2011.
Instanța a respins cererea reconvențională formulată de pârâții întrucât nu s-a făcut dovada existenței unui contraînscris care să preceadă sau să fie concomitent actului aparent.
Instanța a respins cererea formulată de pârâți privind chemarea în judecată a altor persoane, respectiv a . este terț față de raportul juridic obligațional.
Împotriva sentinței civile nr._/20.12.2013 a Judecătoriei Timișoara au declarat apel pârâții B. P. și B. I. – L., care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 738/16.09.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Pentru a hotărî astfel, instanța a arătat că pârâții apelanți au invocat existența relațiilor strânse de prietenie, relevată de declarațiile martorilor S. C., D. D., T. Ș., B. M., R. O..
Instanța a reținut că martorul T. Ș. consideră că între părți a existat o relație de prietenie, dar nu sunt oferite detalii în acest sens. Este adevărat că martorul D. D. M. a arătat că pârâții au luat parte la botez și la zile onomastice ale reclamanților, că părțile s-au bazat pe încredere în relațiile de afacere, dar participarea la evenimentele menționate nu este rezervată exclusiv prietenilor apropriați, ci și cunoștințelor, colegilor de serviciu, partenerilor de afaceri. Tribunalul a apreciat că pentru a exista imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris, trebuie ca partea care o invocă să dovedească împrejurări excepționale, strânse legături între părți, în cadrul cărora una dintre ele să considere că nu este necesară pretinderea unui act scris pentru a dovedi raportul juridic născut ca urmare a înțelegerii intervenite cu cealaltă parte. În acest sens, practica și doctrina amintesc cu titlu de exemplu situația concubinilor, a rudelor.
Este evident că relațiile de prietenie existente, așa cum a înțeles și martorul S. C. N. să le caracterizeze, relațiile de afaceri dintre părți, relevate de probatoriul invocat de apelanții pârâți, au caracter general, nu se circumscriu sferei imposibilității de întocmire a unui înscris, motiv pentru care în mod întemeiat instanța de fond a reținut că pârâții nu au dovedit existența actului secret ca negotium juris, în primul rând, deși ar fi trebuit să se încheie un înscris.
Niciuna dintre declarațiile martorilor nu atestă relații strânse de prietenie, astfel că în temeiul art. 1191 C.civ. cererea reconvențională a fost corect respinsă, nemaifiind în situația în care se analizează existența actului secret ca acord de voință al părților.
În ceea ce privește răspunsul reclamantului C. G. E. la interogatoriu, tribunalul a constatat că acesta s-a referit la participarea la câteva evenimente de natura acelora în care se sărbătorește ziua de naștere, astfel că analiza acestei probe se subsumează argumentelor anterioare, cu consecința nereluării ei.
În același timp, martorii audiați la propunerea intimaților reclamanți, C. S., B. V., R. Ș., R. O., au declarat că între părți au existat relații de afaceri, de amiciție, dar acestea nu sunt suficiente pentru ca să înlăture obligația stabilită de lege în sensul existenței unui înscris pentru actele juridice a căror valoare depășește plafonul legal. Ca atare, nu poate exista imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris, nefiind implicate relații speciale de afecțiune.
Cum tribunalul a înlăturat susținerile apelanților în sensul existenței simulației în speță, a stabilit că se impune concluzia că actul autentic, public produce efecte depline, conform clauzelor sale. Este vorba de contractul de credit HL_ din 13.08.2007, în baza căruia suma de_,00 CHF a fost acordată de către S.C. B. S.A. - Agenția Timișoara, către soții B. (I. - L. - debitor, P. – codebitoare), astfel că apelanții pârâți au obligația de a achita ratele aferente, iar către intimații reclamanți C. G. E. și C. G. C., suma achitată de aceștia în contul primilor, conform ordinelor de încasare depuse la dosarul de fond și care nu au fost contestate.
Cum acordul simulatoriu a fost înlăturat ca premisă în speță, tribunalul nu a mai analizat motivele de apel legate de conținutul înțelegerii secrete.
În ceea ce privește cererea de chemare în judecată a altei persoane, a reținut că din art. 57 C. pr. civ. rezultă că în cazul acestei instituții, partea care este introdusă în proces trebuie să îndeplinească o condiție, aceea de a putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul. Pârâții B. P. și B. I. L. au formulat cererea față de . că ea ar trebui să poată solicita de la pârâți achitarea sumei ce face obiectul dosarului, ori banca menționată a încasat deja suma de la reclamanți, nemaiexistând nici un temei de fapt sau de drept care să justifice o nouă plată. Prin urmare, și această cerere a fost în mod temeinic respinsă de prima instanță.
Împotriva deciziei civile nr. 738/16.09.2014 a Tribunalului T. au declarat recurs în termenul legal pârâții B. P. și B. I. – L..
În motivarea recursului, pârâții au invocat art. 304 pct. 7 C. pr. civ. și au arătat că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină și, în același timp, cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii.
Pornind de aici, au arătat că inexistența motivării, precum și o motivare succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei echivalează cu nesoluționarea fondului cauzei, situație ce impune casarea și trimiterea spre rejudecare.
Au invocat în acest sens atât practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Au arătat că în speță instanța de apel practic nu a soluționat fondul litigiului, sub pretextul unui „fine de neprimire”, constând în aprecierea că simulația nu există câtă vreme nu a fost dovedită printr-un act înscris.
Pârâții recurenți au susținut că pornind de la această premisă nelegală (inexistența formei scrise a actului secret), atât instanța de fond, cât și instanța de apel au pronunțat o hotărâre care ignoră flagrant situația de fapt, circumstanțele concrete ale cauzei, impunându-se trimiterea spre rejudecare.
În consecință, în principal pârâții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul T., invocând și art. 312 alin. 5 C. pr. civ.
În subsidiar, invocând art. 312 alin. 3 C. pr. civ., au solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței apelate și, rejudecându-se pricina, să se dispună respingerea acțiunii principale și admiterea cererii reconvenționale.
Sub acest aspect, pârâții au susținut că au dovedit prin depozițiile martorilor audiați în cauză că între ei și reclamanții C. au existat relații apropiate de prietenie încă din anul 2003.
Între ei și-au derulat efectele mai multe raporturi juridice constând în convenții încheiate în formă consensuală, chiar dacă ad probationem ar fi fost necesară forma scrisă.
Faptul că relațiile lor erau de strânsă prietenie a împiedicat preconstituirea de probe scrise, chiar dacă obiectul acestor acte juridice a depășit întotdeauna suma prevăzută de dispozițiile art. 1191 Cod civil.
În aceste circumstanțe, în mod nelegal instanța de apel a reținut că între părțile litigante ar fi existat doar „relații de afaceri, de amiciție”, și că „acestea nu sunt suficiente pentru ca să înlăture obligația stabilită de lege în sensul existenței unui înscris pentru actele juridice a căror valoare depășește plafonul legal”. Procedând în acest mod, instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv actul secret ca negotium juris, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. pr. civ.
Totodată, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1198 alin. 1 teza 1 C. civ., care prevede că „aceste reguli (adică cele prevăzute de dispozițiile art. 1191 C. civ.) nu se aplică însă totdeauna când creditorului nu i-a fost cu putință a-și procura dovada scrisă despre obligația ce pretinde, fapt ce atrage motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Încheierea contractului de credit nr. HL14070 din 13.08.2007 prin recurgere la procedeul simulației, fără a redacta în scris înțelegerea secretă, s-a datorat tocmai încrederii în onestitatea reclamanților. Pârâții susțin că în speță operează posibilitatea de a dovedi caracterul simulat al actului juridic în absența unui contraînscris încheiat în formă scrisă.
Prin urmare, în mod greșit prima instanță a reținut că simulația nu există pe considerentul că acordul simulatoriu nu a fost dovedit printr-un contraînscris.
Susținerile privitoare la relația de prietenie și de încredere dintre părțile litigante au fost dovedite în fața instanței de fond prin audierea martorului S. C., dar și de recunoașterile făcute la interogatoriu de către reclamantul C. G. E., coroborate cu afirmațiile din partea finală a depoziției testimoniale a lui B. M.. Din analiza coroborată a acestor probe, instanța de fond, respectiv cea de apel trebuiau să desprindă prezumția imposibilității preconstituirii de probe în condițiile art. 1191 C. civ. Procedând în mod contrar, instanțele au încălcat dispozițiile art. 1203 C. civ., dar și ale art. 969 C. civ., fapt ce atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. pr. civ., au susținut pârâții recurenți.
În continuare, au reluat susținerile din cererea reconvențională referitoare la acordul simulatoriu cu reclamanții în privința contractului de credit HL14070/13.08.2007 încheiat cu S.C. Banpost S.A. București, concluzionând că reclamanții au fost adevărații debitori ai băncii, situație ce impune respingerea acțiunii principale și admiterea cererii reconvenționale.
Reclamanții intimați C. G. E. și C. G. C. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului pârâților.
Au arătat că art. 304 pct. 7 C. pr. civ. nu este incident în speță, iar pârâții în cadrul acestui motiv de recurs au făcut doar trimiteri la decizii de speță, critica hotărârii instanței de apel vizând nesoluționarea litigiului pe fond.
Au mai arătat că existența simulației este intrinsec legată de împrejurarea ca la data încheierii contractului aparent să se fi încheiat și contractul real, fiind obligatorie data anterioara a acestuia sau cel puțin concomitentă, precum și forma scrisă a contractului secret, care reflecta în fapt voința pârtilor.
Acest înscris nu exista, iar pârâții care au formulat acțiunea în simulație nu sunt terți față de contractul secret; reclamanții consideră că era inadmisibilă dovedirea acestuia cu martori, motiv pentru care au făcut și opoziție la administrarea probei. În aceste condiții, având în vedere că pârâții nu au reușit să producă nici un început de dovada scrisa în sprijinul susținerilor, în mod corect instanța de apel a respins cererea reconvențională.
Pe de altă parte, au arătat că prin contractul de credit nr. HL_ din 13.08.2007, S.C. B. S.A- agenția Timișoara a acordat pârâților un credit în valoare de_,00 CHF pe un termen de 360 luni.
Potrivit clauzelor contractuale, respectiv art. 5 din contract, aceștia aveau obligația de a plăti lunar rata de credit, precum și dobânda aferentă și comisionul de administrare.
Ei, reclamanții au înțeles să garanteze cu imobilul proprietatea lor creditul acordat pârâților.
Întrucât pârâții nu au mai înțeles să achite creditul contractat, urmare a avertismentelor comunicate de către creditoare, au fost ei nevoiți să achite ratele lunare si comisioanele aferente .
Prin notificarea înregistrată sub nr. 224 la B. M. & Asociații, au solicitat pârâților să vireze în contul lor suma de bani plătită, în caz contrar urmând să-i acționeze în judecata. Întrucât pârâții nu au dat curs notificării, au fost puși în situația de a promova cererea de chemare în judecată.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art. 306 alin. 2 C. pr. civ., față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul pârâților este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În cauză nu se poate reține aplicarea art. 304 pct. 7 C. pr. civ. în primul rând pentru că hotărârea instanței de apel este motivată atât în fapt, cât și în drept. În al doilea rând, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
Instanța de apel a reluat analiza probelor administrate în cauză, analiză ce nu poate fi făcută de către instanța de recurs, care poate verifica doar legalitatea hotărârii atacate, și în mod corect a menținut hotărârea primei instanțe, prin care a fost respinsă cererea reconvențională a pârâților pentru constatarea simulației, cerere respinsă în baza art. 1191 C. pr. civ.
Simulația este o operațiune juridică ce constă în încheierea unui act juridic aparent, menit să dea impresia creării unei situații juridice diferită de cea reală, și încheierea concomitentă a unui act juridic secret, în care sunt precizate adevăratele raporturi juridice dintre părți; nu se impune ca cele două acte să fie încheiate în același timp, ci să fie contemporane, actul secret putând fi anterior celui aparent, dar nu ulterior acestuia.
În funcție de elementul asupra căruia poartă aparența creată, simulația poate îmbrăca forma fictivității, deghizării sau interpunerii de persoane.
În speță, pârâții reclamanți reconvențional invocă simulația prin interpunere de persoane.
Având în vedere valoarea contractului de credit nr. HL_/13.08.2007 (86.800 franci elvețieni), considerat de pârâți simulat prin interpunere de persoane, în sensul că adevărații debitori au fost reclamanții, în baza art. 1191 C. civ. se impunea ca dovada simulației să se facă printr-un înscris, care să ateste acordul secret de voință al părților, invocat de pârâți.
Pârâții nu au dovedit că s-au aflat într-o imposibilitate morală de a încheia un asemenea înscris secret, pentru a se încadra în situațiile de excepție prevăzute de art. 1198 C. civ.
Relațiile de afaceri dintre părți și chiar de amiciție nu denotă o asemenea încredere, încât să justifice acordul pârâților de a figura ca debitori în locul reclamanților în contractul de credit menționat anterior.
Prin urmare, nu se poate reține nici că instanța de apel a aplicat greșit art. 1191 și art. 1198 C. civ. și deci nu se aplică art. 304 pct. 9 C. pr. civ. ca motiv de recurs.
Nefăcându-se dovada în condiții legale a acordului simulatoriu între părți, așa zisa înțelegere secretă (susținută de pârâți) în mod corect nu a fost supusă analizei de către instanță, fără a se putea reține însă că în acest fel nu s-a analizat fondul cauzei sau că s-a interpretat greșit actul juridic dedus judecății.
Prin urmare, nu este întemeiat ca motiv de recurs nici art. 304 pct. 8 C. pr. civ.
De asemenea, având în vedere aceleași motive, nu se impune nici trimiterea cauzei spre rejudecare în baza art. 312 alin. 5 C. pr. civ.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea va respinge recursul declarat de pârâții B. P. și B. I. - L. împotriva deciziei civile nr. 738/16.09.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
În baza art. 274 alin. 1 și art. 277 C. pr. civ., va obliga pârâții recurenți la plata în favoarea reclamanților C. G. E. și C. G. – C. a sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâții B. P. și B. I. - L. împotriva deciziei civile nr. 738/16.09.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Obligă pârâții recurenți la plata în favoarea reclamanților C. G. E. și C. G. – C. a sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în recurs.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică azi, 21.01.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O.
GREFIER,
A. M. T.
Red. RR/02.02.2015
Teh. AMT/09.02.2015/2ex
Prima instanță: Judecătoria Timișoara – jud. D. P.
Instanța de apel Tribunalul T. – jud. A. C., M. R.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 232/2015. Curtea de Apel... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 15/2015.... → |
|---|
