Acţiune în constatare. Decizia nr. 947/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 947/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 947/2013
ROMÂNIAoperator 2829
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 947
Ședința publică din data de 27 Iunie 2013
PREȘEDINTE :A.-M. N.
JUDECĂTOR :C. P.
JUDECĂTOR:Dr. L. L.
GREFIER :M. S. L.
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanții P. G. și P. M. împotriva deciziei civile nr. 130/A din 22.02.2013,pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați M. Timișoara prin P. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice T., având ca obiect despăgubiri Legea 10/2001 .
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns reclamantul recurent P. G. personal, asistat de domnul avocat M. R., în reprezentarea reclamantei recurente P. M. lipsă, avocat M. R. iar în reprezentarea pârâților intimați a răspuns doamna consilier juridic S. V..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că s-au depus la dosar, prin registratura instanței, la 26 iunie 2013,întâmpinări, exemplarul doi al acestora fiind comunicat reprezentantului reclamanților.
Reprezentantul reclamanților recurenți depune la dosar împuternicirea avocațială și chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru aferentă recursului în cuantum de 3455 lei și 5 lei timbru judiciar.
Reprezentanta pârâților intimați Primăria M. Timișoara, C. L. al M. Timișoara precum și Primarul M. Timișoara depune la dosar delegația de reprezentare.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, în principal casarea deciziei atacate, cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe iar în subsidiar modificarea deciziei civile nr.130/A/22.03.2013 în sensul respingerii apelurilor și al menținerii hotărârii primei instanțe ca temeinice și legale, cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Reprezentanta pârâților intimați Primăria M. Timișoara, C. L. al M. Timișoara precum și Primarul M. Timișoara solicită respingerea recursului pentru motivele invocate prin întâmpinare și pe cale de consecință, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
P. sentința civilă nr._/20.09.2012 pronunțată in dosarul_ Judecătoria Timișoara a admis in parte actiunea civilă formulată de reclamanții P. G. si P. M., împotriva pârâtilor S. R. prin M. Finantelor Publice, C. L. al M. Timișoara si M. Timișoara reprezentat prin P., a respins excepțiile invocate de către pârâtul S. R. reprezentat de către MFP-DGFP T., a constatat că odată cu imobilul construcție, compus din trei camere în suprafață de 92,57 mp, antreu, hol, bucătărie, cămară alimente, baie, pivniță, 2 magazii în suprafață de 19,5 mp, 4 șoproane în suprafață de 30,98 mp, care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 10.930/16 decembrie 1996 încheiat în condițiile Legii 112/1995 cu vânzătoarea Regia Autonomă URBIS Timișoara, reclamanții au dobândit și dreptul de proprietate asupra terenului aferent, necesar folosinței acestor construcții, în suprafață de 481 mp, din cei 725 mp înscriși în CF cu nr._ Timișoara, cu nr. de carte funciară vechi nr. 1829 Freidorf, cu nr. top. 436/6, conform raportului de expertiză topografică întocmit de expertul S. I., a dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților asupra acestui teren, în suprafață de 481 mp în CF anterior menționată si a obligat pârâții să le plătească reclamanților cheltuieli parțiale de judecată, in suma de 6730,28 lei. A fost respinsa în rest acțiunea, pentru grădina de 244 mp, delimitată de punctele 3’-9”-10-1-2-3-3, în raportul de expertiză, grădină care face parte integrantă din terenul în suprafață de 725 mp, înscris în CF cu nr._ Timișoara, cu nr. de carte funciară vechi nr. 1829 Freidorf, cu nr. top. 436/6, și care rămâne în proprietatea Statului R., prin ICRAL Timișoara, astfel cum este întabulat dreptul acestuia în cartea funciară.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 10.930/16 decembrie 1996 Regia Autonomă URBIS Timișoara le-a vândut reclamanților, în condițiile Legii nr. 112/1995, locuința situată în Timișoara, ., iar odată cu locuința, compusă din 3 camere de locuit cu o suprafață de 92,57 mp, și dependințele și anexele, respectiv antreu, hol, bucătărie, cămară alimente, baie, pivniță, 2 magazii cu suprafață de 19,65 mp, 4 șoproane cu suprafață de 30,98 mp pentru prețul de 23.317,071 lei, care a fost integral achitat cu chitanța nr._/16 decembrie 1996.
Dreptul de proprietate al reclamanților asupra acestei locuințe, respectiv asupra casei și anexei parter cu pod înalt a fost întabulat în CF cu nr._ Timișoara, cu nr. de carte funciară vechi nr. 1829 Freidorf, cu nr. top. 436/6,_, asupra terenului de 725 mp fiind înscris dreptul de proprietate al Statului R., prin ICRAL Timișoara, dobândit prin lege, în cota de 1/1.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că imobilul este amplasat în intravilanul Timișoarei, că se compune din casa de locuit (C1), cu suprafață de 162 mp, anexele cu suprafață de 26 mp, neînscrise în cartea funciară, corpul C2, compus din garaj, 2 magazii și un atelier cu pod înalt, cu suprafață de 62 mp, iar după schița cu releveul casei, suprafața construită, rezultată din planul grafic, este de 162 mp, în tabelul anexă fiind trecută doar cea de 146 mp.
Despre anexe s-a subliniat că ele nu au fost cumpărate de către reclamanți, aceștia cumpărând casa de locuit, garajul, magaziile și atelierul.
Suprafața curții a fost indicată ca fiind de 231 mp, iar suma suprafețelor coprului 1, casă de locuit, C2, anexe și curte, este de 481 mp, reprezentând terenul strict necesar pentru buna folosire a construcțiilor cumpărate, din cei 725 mp, apreciați ca fiind suprafața de teren aferentă a imobilului, întrucât imobilul constituie o singură unitate locativă, e situat la o singură adresă, având un singur număr poștal și este folosit de reclamant, evidențiindu-se noțiunea de “teren aferent” în actele normative HCLMT nr. 335/2009, OUG 644/2010. Grădina a fost reliefată și în planul de situație anexă ca având o suprafață de 244 mp.
Potrivit art. 33 din HG nr. 11/1997,care modifică și completează Normele metodologice de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 112/1995, aprobate prin HG nr. 20/1996 “în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. ultim din lege”, respectiv Legea nr. 112/1995.
Astfel, în acest art. 26 alin. ultim din Legea 112/1995 se prevede că suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie în posesia acestora și care depășește suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului”.
Din interpretarea acestor texte rezultă că în virtutea legii cumpărătorii construcțiilor dobândite în condițiile Legii nr. 112/1995 devin și proprietarii terenurilor aferente acestora, diferențele rămânân în proprietatea statului.
Terenul aferent reprezintă “ccea ce ține de respectiva construcție”, iar potrivit art. 2 din HCLM Timișoara nr. 13/2004 terenurile aferente ale imobilelor sunt “terenurile situate la aceeași adresă poștală cu clădirea de locuit, fiind delimitate prin împrejmuiri sau calcane, în conformitate cu planul parcelar”. Aceeași definiție a terenului afferent se regăsește în HCLMT 335/2009, în cuprinsul art. 2.
Reținând incidența tuturor acestor dispoziții legale în speță, precum și faptul că din raportul de expertiză rezultă că suprafața necesară - în mod strict - pentru buna folosință a casei și a construcțiilor, de către reclamanți, aferentă casei cu nr. 52 din . Timișoara, ca fiind aceea de 481 mp instanța a admis acțiunea reclamanților, în parte, constatând astfel că odată cu imobilul construcții, menționate în contractul de vânzare-cumpărare nr._/16 decembrie 1996 încheiat în condițiile Legii 112/1995 cu vânzătoarea Regia Autonomă URBIS Timișoara, reclamanții au dobândit și dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 481 mp, din cei 725 mp înscriși în CF cu nr._ Timișoara, cu nr. de carte funciară vechi nr. 1829 Freidorf, cu nr. top. 436/6, conform raportului de expertiză topografică întocmit de expertul S. I., raport, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, restul suprafeței de teren, reprezentând grădina se 244 mp de la nr. 52, delimitată de punctele 3’-9”-10-1-2-3-3, în raportul de expertiză, rămânând în proprietatea Statului R., prin ICRAL Timișoara, proprietar cu care reclamanții pot încheia un contract de vânzare-cumpărare pentru teren.
În temeiul art. 276 c.p.civ., instanța i-a obligat pe pârâți să le plătească reclamanților cheltuieli parțiale de judecată, respectiv suma de 5330,28 lei cu titlu de taxe judiciare de timbru, pretențiile din petitul admis, precum și suma de 1200 de lei reprezentând costul onorariului de expert dovedit de chitanțele eliberate de CEC Bank și depuse la filele 74, 75 din dosar, în total fiind de achitat cu acest titlu suma de 6730,28 lei.
Împotriva acestei hotărârii au declarat recursuri atât pârâtul M. Timișoara prin P. cat si pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
P. recursul formulat, pârâtul M. Timișoara prin P. a solicitat modificarea sentinței, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii .
In motivarea recursului, paratul M. Timișoara prin P. a considerat ca prima instanță a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, neținând cont de dispozițiile legale aplicabile în materie și de probatoriul administrat în cauză.
Prevederile art.26 alin.(3) din Legea nr.112/1995, arată că „suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22.12.1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor rămân în proprietatea Statului R.".
Vechea reglementare din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995, în art.33, prevedea că dreptul de proprietate asupra terenului situat sub construcție se dobândește în condițiile art.35 alin.(2) din Legea nr.18/1991 (devenit art.36 alin.(2) după republicarea Legii nr.18/1991). După republicarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, această prevedere a fost înlăturată, astfel că nu mai poate fi aplicată prin analogie.
P. coroborarea textelor de lege din actuala reglementare, adică art.9, art.21 și art.26 alin. ultim din Legea nr.112/1995 și art.37 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, rezultă în ce condiții se dobândește dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor ce fac obiect al vânzării.
A considerat că din interpretarea sistematică a acestor texte de lege, reieșind că dreptul de proprietate ce poartă asupra terenurilor aferente apartamentelor, care nu se restituie foștilor proprietari în natură, se dobândește de către chiriașii titulari de contract de închiriere în urma vânzării, ca și construcția, cu plata integrală sau în rate a prețului, adică în aceleași condiții în care se dobândesc și dreptul de proprietate asupra locuinței.
De asemenea a apreciat că bunurile din domeniul privat aparțin statului sau unităților administrativ-teritoriale în calitatea lor de simpli participanți la circuitul civil, ca persoane juridice de drept public, iar potrivit art.44 alin.2 din Constituție proprietatea privată este garantata și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.
Altfel spus, statul și unitățile administrativ-teritoriale, ca titulare ale dreptului de proprietate asupra bunurilor ce alcătuiesc domeniul privat, sunt ocrotite în mod egal de lege, ca orice persoana fizică ori persoana juridică de drept privat titulară a dreptului de proprietate privată.
Instituția, respectiv apelantul parat M. Timișoara prin P. are o obligație facultativă și alternativă de a concesiona, închiria sau vinde, iar opțiunea aparține în exclusivitate Consiliului L. al M. Timișoara.
Mai mult, pentru clarificarea situației terenurilor aferente imobilelor cumpărate în baza Legii nr. 112/1995 Consiliu L. al M. Timișoara a emis HCL nr. 275/28.07.2009 privind vânzarea terenurilor aferente imobilelor construcții dobândite în temeiul Legii nr. 112/1995.
Astfel terenurile aferente imobilelor construcții dobândite în temeiul Legii nr. 112/1995 care au fost trecute în domeniul public al M. Timișoara se vor trece în domeniul privat al M. Timișoara în vederea valorificării prin modalitatea atribuirii și vânzării către actualii proprietari ai construcțiilor. Potrivit art. 3 al acestei hotărâri de consiliu „Terenul aflat sub imobilul construcție dobândit în temeiul Legii nr. 112/1995 se va atribui în mod gratuit proprietarului construcției, potrivit art.36 alin.2 din Legea fondului funciar nr.18/1991 fiind înaintată documentația către Prefectura Jud. T. în vederea emiterii Ordinului Prefectului în acest sens.”
In hotărârea mai sus menționată, se prevede că terenul excedentar celui aflat sub imobilul construcție va fi vândut proprietarului construcției la prețul stabilit printr-un raport de expertiză întocmit de către un expert autorizat, aprobat de către instituția-apelantul parat M. Timișoara prin P. și efectuat pe cheltuiala exclusivă a solicitantului.
La stabilirea prețului de vânzare a terenului se va ține seama de zona în care este amplasat acesta, respectiv zona periferică, zona mediană sau zona centrală.
Potrivit art. 2 al H.C.L. nr. 275/28.07.2009 „Obiect al vânzării/atribuirii îl pot constitui doar terenurile aferente imobilelor construcții cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995, fapt ce va fi atestat de către Direcția Patrimoniu - Serviciul Administrate Imobile din cadrul Primăriei M. Timișoara.
Nu pot face obiectul vânzării/atribuirii terenurile aferente construcțiilor sau apartamentelor situate în imobilele revendicate de către foștii proprietari sau moștenitorii acestora până la clarificarea situației juridice a acestor imobile”.
P. urmare, a apreciat că acțiunea în constatarea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției dobândite de reclamanți, în temeiul Legii nr. 112/1995, se dovedește a fi neîntemeiată, având în vedere faptul că terenul nu a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, ori instanța de judecată este îndreptățită să constate existența în patrimoniul reclamanților a unui drept doar în măsura în care acest drept preexistă cererii de chemare în judecată.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamanților P. G. și P. M..
În drept, parat M. Timișoara prin P. si-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. p. civ., Legea nr. 112/1995 și prevederile H.C.L.M.T. nr.275/2009.
La rândul sau, prin recursul declarat, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat modificarea in parte a hotărârii, in sensul admiterii in principal a excepției lipsei calității pasive a Statului R. reprezentat de Ministerului Finanțelor Publice, iar in subsidiar a excepției indmisibilitatii cererii de chemare in judecata, iar pe fondul cauzei in temeiul art 304/1 din Codul de procedura civila, respingerea acțiunii ca netemeinica si nelegala, cu consecința exonerării de la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea recursului, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a reiterat in principal excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor ca reprezentant legal al Statului R..
Între reclamanți si RA Urbis, a intervenit in anul 1996, un contract de vânzare-cumpărare având nr._, prin care s-a înstrăinat in favoarea celor dintâi, casa identificata in CF nr.1829, nr top 436/6, localitatea Timișoara, in conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995.
Astfel, art 9/2.din HG 11/1997 prevede ca: "(1) Atunci când comisiile locale si județene, respectiv comisiile de sector si a M. București, pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 sau unitățile specializate care vând locuințe in condițiile Legii nr. 112/1995 au indicii ca o locuința face parte din categoria imobilelor menționate la art. 1 alin. (4) din prezentele norme metodologice ori din aceea a imobilelor exceptate de la vânzare in conformitate cu art. 10 din lege, ele au obligația sa întreprindă toate demersurile necesare pentru clarificarea situației juridice a locuințelor, suspendând, totodată, pentru o perioada de cel mult 6 luni, procedura de restituire in natura, de acordare a despăgubirilor sau, după caz, de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare."
Față de cele de mai sus, a considerat ca singurele care au calitate procesuala pasiva sunt unitățile specializate menționate mai sus, care au si dreptul de a încheia contracte de vânzare -cumpărare cu foștii chiriași.
In subsidiar a solicitat admiterea excepției inadmisibilității ținând cont ca reclamanții tind sa rezolve printr-o acțiune in constatare efectele pe care le-ar putea obține printr-o acțiune in realizare a dreptului.
Potrivit art. 111 teza II Cod procedura civila, cu referire la acțiunea in constatare, "cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului".
In motivarea in drept a acțiunii, sunt invocate prevederile art 26 alin ultim din Legea nr. 112/1995, art 37 din Normele de aplicare ale Legii nr. 112/1995.
De asemenea a solicitat instanței de recurs să aibă in vedere prevederile art 37 din Hotărârea de Guvern nr. 20/1996, Republicata:
" In situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor si, când este cazul, a anexelor gospodărești si a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește si asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alineatul ultim din lege."
Or, art 26 alin ultim din Legea nr. 112/1995, prevede:
"Suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 in posesia acestora si care depășesc suprafața aferenta construcțiilor, rămân in proprietatea statului."
P. teren aferent construcției în interesul Legii nr. 112/1995, a art 33 din HG 11/1997 si a art 37 din Normele Metodologice de aplicare Legii nr. 112/1995 se înțelege terenul ocupat de edificate si nicidecum întregului imobil.
In cazul in care legiuitorul ar fi consimțit ca odată cu locuința sa se vândă si terenul atunci expresia folosita ar fi fost "întregul teren", iar norma instituita de art 26 alin ultim, nu si-ar mai fi avut sensul in cuprinsul legii.
F. de cele de mai sus, rezultând in mod indubitabil ca dreptul de proprietate este doar asupra suprafeței utile desfășurate, deasupra căreia sunt identificate construcții.
Astfel, raportat la art. 26 alin ultim din Legea nr. 112 din 1996, rezulta ca reclamanții nu au dobândit drept de proprietate si asupra diferenței de teren identificat in numere de CF menționate mai sus, fapt pentru care acțiunea acestora nu poate fi admisa.
Cu privire la obligarea apelantului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecata, a apreciat ca instanța in mod eronat a apreciat ca ar fi in culpa procesuala.
Este inadmisibil ca, pentru acordarea cu " titlu gratuit" a unui teren in suprafața de 481 mp, către reclamanți, sa fie obligați si la plata in solidar către aceștia a sumei de 5.730,28 lei.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerului si Finanțelor Publice, a inadmisibilității cererii de chemare in judecata, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca netemeinica si nelegala.
Recursul a fost întemeiat in drept pe prevederile art 299 si următoarele din Codul de Procedura Civila.
Intimații-reclamanți P. G. și P. M. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nemotivate, nefondate si neîntemeiate si menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinica si legala.
In motivarea întâmpinării, intimații reclamanți au arătat ca prima instanța in mod corect si legal a reținut ca urmare trecerii terenurilor aferente imobilelor cu destinație de locuința dobândite in baza Legii nr. 61/1990, Legii nr. 85/1992, Legii nr. 112/1995 si a Legii nr. 79/1997 prevăzute in Anexa care face parte integrala din HCL nr. 335/2009, din domeniul public al M. Timișoara în domeniul privat al M. Timișoara este posibil ca o parte din teren sa rămână proprietatea statului R..
Potrivit articolului 25 din Decretul nr. 31/1954, S. R. este reprezentant de către Direcția Finanțelor Publice T. ca reprezentant legal al Ministerului Finanțelor Publice in teritoriu. F. de aceste aspecte au solicitat respingerea excepției reiterată de recurentul Direcției Finanțelor Publice T. in reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, aceasta din urma fiind reprezentantul legal al Statului R..
S-a mai arătat ca recurenta Direcția Finanțelor Publice T. a reiterat excepția inadmisibilității acțiunii, cu toate ca in mod legal prima instanța a respins aceasta excepție, iar recurenta nu a invocat alte motive decât cele avute de prima instanța la controlul judiciar cu ocazia pronunțării hotărârii.
Din raportul de expertiza efectuat in cauza a rezultat ca imobilul este amplasat in intravilanul M. Timișoara, arătând ca se compune din casa de locuit ( C1) in suprafața de 162 mp, anexele gospodărești in suprafața de 26 mp, corpul ( C2 ) compus din garaj, doua magazii si un atelier cu pod înalt in suprafața de 62 mp, reținând in continuare ca suprafața de 481 mp reprezintă terenul strict necesar pentru buna folosire a construcțiilor cumpărate, imobilul constituind un „tot unitar", o singura unitate locativă, situat la o singura adresa, având un singur număr poștal si fiind folosit de reclamanții intimați, evidențiindu-se noțiunea de teren aferent in actele normative ( HCL 335/2009 si OUG 64/2010 ).
Având in vedere ca nici cu privire la aceasta excepție recurenta nu a invocat motive noi, care au fost avute in vedere de prima instanța, au solicitat respingerea recursului in principal ca nemotivat potrivit art. 306 Cod procedura civila, iar in subsidiar ca neîntemeiat si nefondat.
In ceea ce privește recursul M. Timișoara prin P., au solicitat să se respingă ca nemotivat, neîntemeiat si nefondat.
S-a invederat ca recursul M. Timișoara este o copie fidela a întâmpinării depuse in fata primei instanțe ; in acest recurs nu s-au adus motive noi fata de cele invocate in fata primei instanțe, motiv pentru care in temeiul art. 306 Cod procedura civila au solicitat respingerea acestuia ca nemotivat.
Nici pe fond, acesta nu este fondat, cele invederate in recurs fiind analizate de prima instanța cu ocazia pronunțării hotărârii atacate.
Mai mult, acest recurent nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiza, cele reținute de expert tehnic judiciar fiind avute in vedere de prima instanța la pronunțarea hotărârii pe care a considerat-o temeinica si legala. Terenul aferent reprezintă ceea ce tine de respectiva construcție, iar potrivit art.2 din HCL nr. 13/2004, terenurile aferente ale imobilelor sunt „terenurile situate la aceeași adresa poștala cu clădirea de locuit, fiind delimitate prin împrejmuiri sau calcane, in conformitate cu planul parcelar". Aceeași definiție se regăsește si in art.2 al HCL nr. 335/2009. Reținând incidența tuturor dispozițiilor legale invocate in cuprinsul acțiunii si pe parcursul administrării probatoriului, instanța de fond in mod corect si legal a admis acțiunea intimaților reclamanți asupra terenului in suprafața de 481 mp, din 725 mp înscriși in CF nr._ Timișoara, conform raportului de expertiza întocmit de expert Stremtan I., raport care face parte integranta din hotărâre, restul suprafeței de teren reprezentând gradina in suprafața de 244 mp delimitată de punctele 3" - 9" - 10 - 1 - 2 - 3 - 3" rămânând in proprietatea Statului R..
In acest sens s-a pronunțat si Curtea de Apel Timișoara prin Decizia civila nr. 1006/26.10.2004 publicata precum si in Decizia civila nr. 2008/11.10.2012 pronunțata in dosar_/325/2010, rămasa definitiva si irevocabila.
Pentru motivele arătate mai sus au solicitat respingerea recursurilor in principal ca nemotivate, iar in subsidiar ca nefondate si neîntemeiate.
In drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile legale anterior menționate.
La termenul de judecata din 22.02.2013, instanța a calificat apel căile de atac declarate in speță, pentru considerentele arătate in practicaua prezentei hotarari.
P. decizia civilă nr. 130/A din 22.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ au fost admise apelurile declarate de apelanții-pârâți M. Timișoara prin P. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Timis impotriva sentinței civile_/20.09.2012, pronunțată de Judecatoria Timișoara in dosarul_, in contradictoriu cu intimații-reclamanți P. G. și P. M., ambii cu dom. in Timisoara, ., jud. Timis .
A fost schimbată în parte hotărârea.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins în tot cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul M. Timișoara prin P..
Au fost obligați în solidar intimații-reclamanți P. G. și P. M. la plata sumei de 3460 lei către apelantul-pârât M. Timișoara prin P., cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța asupra apelurilor, atât prin prisma motivelor invocate, cat si din perspectiva art. 295 C.pr.civ., tribunalul a apreciat ca acestea sunt întemeiate.
Astfel, cat privește apelul declarat de paratul S. R. prin M. Finantelor Publice, tribunalul a apreciat ca are calitate procesuala pasiva in cauza M. Timisoara prin P., in patrimoniul privat al căruia se găsește dreptul de proprietate asupra terenului ce formează obiectul litigiului. Terenul, aflându-se in intravilanul localității si fiind in administrarea primăriei la data intrării in vigoare a Legii 18/1991, a trecut (la aceeași dată a intrării in vigoare a Legii 18/1991) în proprietatea M. Timișoara, conform fostului art. 35 alin 1 din Legea 18/1991 (în forma avută la data apariției sale), urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 25 din lege, în aceeași formă de la data publicării. La data intrării în vigoare a Legii 18/1991, terenul a trecut deci in proprietatea privata a M. Timisoara, indiferent de mențiunile făcute in cartea funciara, acesta având calitate procesuala pasiva in cauza, iar nu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Împotriva M. Timisoara ca proprietar al terenului, reclamantul încearcă sa isi valorifice dreptul si tot împotriva acestuia va fi înscris si in cartea funciara, iar nu împotriva Statului R. care, astfel cum am arătat, nu mai deține niciun drept asupra terenului.
În plus, potrivit art. 12 al. 5 din Legea 213/1998, doar în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor aflate în domeniul public al statului acesta este reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, în vreme ce în litigiile privind dreptul de proprietate publică al unităților administrativ-teritoriale, acestea sunt reprezentate de către consiliile județene, de C. General al M. București sau de consiliile locale (actualmente bunul fiind în proprietatea publică a M. Timișoara, conform art. 36 raportat la art. 26 din Legea 18/1991, cu modificările aduse prin Legea 158/2010). În consecință, și în situația litigiilor privind dreptul de proprietate privată al unităților administrativ-teritoriale se impune, pentru identitate de motive, a recunoaște calitate procesuală pasivă unităților administrativ – teritoriale, reprezentante de consiliile județene sau de consiliile locale, după caz.
Având in vedere aceste considerente, in baza art. 137 al. 1 C.pr.civ. se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice si respingerea cererii de chemare in judecata împotriva acestui parat ca fiind formulata in contradictoriu cu o persoana fără calitate procesuala pasiva.
Fiind reținută lipsa calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, analiza celorlalte motive de apel invocate de acesta devine superflua, nemaiimpunându-se a fi făcută.
Referitor la apelul declarat de paratul M. Timisoara prin P., tribunalul a reținut ca, potrivit art. 26 al. 3 din Legea 112/1995, suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor rămân în proprietatea statului, iar potrivit art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii 112/1995, aprobate prin HG 20/1996, astfel cum au fost modificate și completate prin HG 11/1997, în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea prevederilor art. 26 al. ultim din Legea 112/1995.
Contractul de vânzare - cumpărare nr._/16.12.1996 încheiat de reclamanți cu RA Urbis Timisoara nu are ca obiect și terenul aferent construcțiilor, în înțelesul dispozițiilor art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii 112/1995.
Tribunalul a constatat totodată că art. 9 din Legea 112/1995 face vorbire doar despre vânzarea apartamentelor, fără a menționa în ce modalitate se dobândesc terenurile aferente.
Art. 33 din vechile Norme metodologice de aplicare a Legii 112/1995 prevedeau că dreptul de proprietate asupra terenului situat sub construcție se dobândește în condițiile art. 35 al. 2 din Legea 18/1991 (art. 36 al. 2 după republicarea Legii 18/1991), însă această prevedere a fost înlăturată după republicarea normelor, nemaiputând fi deci aplicate prin analogie dispozițiile art. 36 alin. 2 din Legea 18/1991 republicată.
Interpretarea coroborată a textelor de lege din actuala reglementare, respectiv art. 9, art. 21 și art. 26 aliniatul ultim din Legea 112/1995, raportate la art. 37 din Normele metodologice de aplicare a legii, conduce însă la concluzia că dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor care nu se restituie în natură foștilor proprietari se dobândește de către chiriașii titulari ai contractelor de închiriere în urma vânzării, ca și construcția, cu plata integrală sau în rate a prețului, adică în aceleași condiții în care se dobândește și dreptul de proprietate asupra locuinței. Chiriașul cumpărător al locuinței are deci opțiunea cumpărării terenului aferent, proprietarul terenului neputând refuza vânzarea. De altfel, CLMT a si emis hotărârea cu nr. 275/28.07.2009 privind vânzarea terenurilor aferente imobilelor-construcții dobândite in temeiul Legii 112/1995 către actualii proprietari ai construcțiilor, cu excepția situației in care aceste terenuri sunt aferente unor construcții revendicate, când vânzarea nu poate fi făcută pana la clarificarea situației juridice a terenului.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a apreciat că acțiunea pentru constatarea dreptului de proprietate asupra terenului dobândit ex lege este neîntemeiată.
Astfel fiind, în baza art. 296 C.p.c. au fost admise ambele apeluri, a fost schimbata in parte hotărârea, a fost admisa excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice si respinsă cererea de chemare in judecata împotriva acestui parat ca fiind formulata in contradictoriu cu o persoana fără calitate procesuala pasiva; a fost asemenea respinsa in tot cererea de chemare in judecata formulata in contradictoriu cu paratul M. Timisoara prin P..
In baza art. 274 al. 1 C.pr.civ. raportat la art. 277 C.pr.civ. au fost obligați in solidar intimații reclamanți, aflați in culpa procesuala, la plata sumei de 3460 lei către apelantul-parat M. Timisoara prin P., cu titlu de cheltuieli de judecata in apel, respectiv taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs,reclamanții P. G. și P. M. prin care au solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat, în principal casarea deciziei atacate, cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe iar în subsidiar modificarea deciziei civile nr.130/A/22.03.2013 în sensul respingerii apelurilor și al menținerii hotărârii primei instanțe ca temeinice și legale.
În motivarea recursului s-a arătat că Legea nr. 112/1995, în art.21, a stabilit că odată cu dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor vândute se dobândește si dreptul de proprietate asupra terenurilor .
În același sens s-a făcut trimitere la prev. art.39 din Normele metodologice .
S-a mai invocat că o decizie a Curții Constituționale nr,.56/2009 care stipulează că odată cu clădirile înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1995 au fost înstrăinate și terenurile aferente.
În drept s-a făcut trimitere la prev art.304 pct .4 si 9 C.pr civ.
Intimații C. L. al M. Timișoara și Ministerul Finanțelor Publice au depus la data de 26 iunie 2013 înscrisuri intitulate întâmpinare ( cu valoare juridică de concluzii scrise), prin care s-a solicitat respingerea recursului.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prev. de art. 304 rap. la art. 306 și 312 Cod procedură civilă, se reține că acesta este nefondat în sensul celor ce se vor arăta mai jos.
Prima critică formulată de către recurenți se referă la împrejurarea că terenul aferent construcției cumpărate în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995, se dobândește în proprietate de către cumpărătorul construcției, în temeiul Legii, în conformitate cu prev. art. 26 alin. ultim din Legea nr.112/1996.
În sprijinul acestei teze s-a invocat și decizia Curții Constituționale nr. 56/2009 și art.36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 sau art.10 din Legea nr. 85/1992.
Această critică susținută în recurs, în mod judicios a fost abordată și soluționată de către instanța de apel, ideea fiind reiterată și în apel, deoarece sensul legii nr. 112/1995 nu a fost acela de împroprietărire a beneficiarilor legii ci de a asigura doar spațiul locativ esențial pentru existența persoanelor îndreptățite în temeiul art.9 din Legea nr. 112/1995.
În aceste condiții, vânzarea –cumpărarea prevăzută de art. 9 din legea mai sus citată nu a făcut trimitere la terenul pe care se află construcțiile sau care se află în spatele acestor construcții, regimul juridic al acestui teren urmând a fi reglementat prin acte juridice ulterioare.
Normele juridice invocate de către recurenți prin trimitere la decizia Curții Constituționale nr. 56/2009 sau la Legea fondului funciar 18/1991 sau la aceea privind vânzarea locuințelor construite din fondurile de stat, Legea 85/1992 nu pot fi aplicate prin analogie, la prezenta speță, mai ales în condițiile în care, în prezent, în aria administrativă a M. Timișoara își produce efecte juridice un act normativ adoptat de C. L., verificat de către instanța de C. administrativ, care reglementează în mod detaliat modul de dobândire a proprietății asupra terenului aferent și învecinat cu locuința dobândită în temeiul Legii nr. 112/1995.
Existând o reglementare juridică în acest domeniu, la momentul judecării prezentului recurs, nu se poate susține că această reglementare juridică nu își produce efecte juridice deoarece, în speță, se aplică prev. art.-26 alin. ultim din Legea 112/1995.
Aceasta pentru că reglementarea juridică specială a fost emisă tocmai în aplicarea art.26 din Legea 112/1995, iar destinatarii acestor norme juridice, în majoritate, se conformează procedurilor instituite, în sensul cumpărării terenului aferent sau învecinat construcțiilor dobândite în temeiul Legii 112/1995.
Față de cele arătate, Curtea va constata că motivele de recurs invocate în drept ,respectiv art.304 pct 4 C.pr civ ( instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești) și art.304 pct .9 ( pronunțarea unei hotărâri judecătorești nelegale ), nu sunt incidente în speță, instanța de apel pronunțând o hotărâre într-o cauză de competența acesteia cu respectarea limitelor autorității judecătorești, pe de o parte, iar pe de altă parte cu interpretarea corectă a prev. art.26 alin. 3 din Legea nr. 112/1995 și coroborarea conținutului acestui text de lege cu celelalte acte normative la care s-a făcut trimitere.
Pentru cele menționate recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de către reclamanții P. G. și P. M., împotriva deciziei civile nr. 130/A din 22.02.2013,pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 27 iunie 2013.
P., JUDECATOR, JUDECATOR,
A.-M. N. C. P. DR. L. L.
GREFIER,
M. S. L.
Red. L.L. /05.06.2013
Tehnored. M.S.L./2 ex. – 04.06.2013
Instanța de fond: Judecătoria Timișoara: Judecător G. H.
Instanța de apel :Tribunalul T.: Judecători: M. R., A. C.
| ← Cereri. Decizia nr. 1932/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 846/2013. Curtea de... → |
|---|
