Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1429/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1429/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 1429/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1429/R
Ședința publică din 24 octombrie 2013
PREȘEDINTE: DR. L. L.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: R. P.-D.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamanta M. T. (născută D.) și intervenientele Lupșasca L. (născută D.) și D. M.-F. împotriva sentinței civile nr. 2342/22.05.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., având ca obiect despăgubiri potrivit legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamanta-recurentă, lipsă și intervenienta - recurentă Lupșasca L., lipsă, avocat B.-Amda N., lipsind intervenienta – recurentă D. M.-F. și pârâtul-intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
M. Public este reprezentat de procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
După deschiderea dezbaterilor, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, s-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care, reprezentanta părților depune la dosarul cauzei delegație de reprezentare și declară că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.
Instanța, reținând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de soluționat, constată că cererea este în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia:
Reprezentanta reclamantei-recurente și intervenientei – recurente solicită instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței Tribunalului C.-S. și admiterea acțiunii cel puțin în parte, cu privire la daunele materiale solicitate. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara solicită respingerea recursului și menținerea soluției primei instanțe. Se solicită a se reține că recursul este nefondat, învederând că reclamanta și intervenientele au solicitat daune morale și materiale, iar daunele morale nu intrau în contextul Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, reține următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalul C.-S. sub nr._ /28.05.2012, scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 5 alin.3 Legea nr. 221/2009, reclamanta M. T. (născută D.) a chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate că reclamanta se încadrează în dispozițiile art. 1 alin. 3 și art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989; să constate caracterul politic al condamnării suferite și să dispună obligarea pârâtului Stratul R. prin M. Finanțelor P. la plata sumei de 500.000 euro (cinci sute mii euro) daune materiale și 500.000 euro, cu titlu de daune morale. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin Decizia MAI nr. 200/1951, familia mamei lor D. L.-C., născută I., a fost deportată în Câmpia Bărăganului, că întreaga avere rămasă în casă a fost confiscată de către autoritățile comuniste care i-au deportat și conduceau țara în acel moment. Din aceste motive reclamanta se consideră îndreptățită să solicite contravaloarea bunurilor confiscate și contravaloarea culturilor agricole din anul 1951 până în anul 1989.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1 alin. 3, 4, art. 4, art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009, modificată și completată, precum și toate celelalte dispoziții legale în materie, coroborat cu art. 112 și dispozițiile privitoare la procedura de judecată din codul de procedură civilă și Legea nr. 221/2009.
La termenul de judecată din data de 11.07.2012, reclamanta M. T. (născută D.) și-a completat acțiunea în sensul că a înțeles să solicite despăgubiri pentru următoarele bunuri: casa cu trei camere mobilate, 3 dependințe; 1 grajd; 2 cotețuri porci; 2 magazii; 1 pivniță; 2 șoproane, 1 pătul de porumb; 1 fânărie; animale: 2 porci mari (scroafe) 6 oi, 47 păsări; 1 tractor, 1 plug tractor.; 1 plug cu tracțiune animală; mașină de curățat porumb; 1 prășitoare; 1 grapă fier; 1 batoză porumb manuală; 1 vânturătoare; 1 aparat manual de stropit vie, pomi; 1 căruță; 2 putini; 554 grâu; 160 orz; 057 ovăz; 489 porumb; 029 cartofi, 014 fasole; 058 floarea soarelui, 07 cânepă; ;151 legumicol, 058 sfeclă zahăr; 03 bumbac; 030 lucernă; 058 trifoi; 1709 arabil; 116 fânețe; contravaloarea culturilor agricole din anul 1951 până în anul 1989.
La termenul de judecată din 11.07.2012 numitele Lupșasca L. și D. M.-F. au formulat cerere de intervenție în interes propriu.
În cererea de intervenție, intervenientele au chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate că intervenientele se încadrează în dispozițiile art. 1 alin. 3 și art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989; să constate caracterul politic al condamnării suferite și să dispună obligarea pârâtului Stratul R. prin M. Finanțelor P. la plata sumei de 500.000 euro (cinci sute mii euro) daune materiale și 500.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru fiecare intervenientă în parte, Cu cheltuieli de judecată.
Instanța, în ședința publică din 11 iulie 2012, în baza art. 50 și urm,. Cod procedură civilă a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientele Lupșasca L. și D. M.-F..
Intimatul S. R. prin M. Finanțelor P. nu a formulat întâmpinare în cauză.
Față de aceste considerente, prin sentința nr. 2342/22.05.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. a respins acțiunea formulată de M. T. (născută D.) și cererea de intervenție formulată de intervenientele Lupșasca L. și D. M..
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin Decizia MAI nr. 200/1951, familia mamei reclamantei și intervenientelor, D. L.-C., născută I., a fost deportată în Câmpia Bărăganului.
Instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă a fost întemeiată pe Decizia M.A.I. nr. 200/1951. Potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009 “orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acestora până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare”.
Din actele depuse la dosar prima instanță a reținut că daunele materiale se referă la contravaloarea culturilor, lipsa de folosință a terenurilor și bunuri mobile confiscate, iar din dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, rezultă că legiuitorul a avut în vedere exclusiv bunurile imobile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 când a prevăzut modalitatea respectivă de reparare a prejudiciului cauzat de condamnarea cu caracter politic. Interpretarea menționată derivă din faptul că articolul precizat condiționează acordarea unor astfel de despăgubiri de nerestituirea bunurilor în natură sau prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, acte normative ce reglementează situația imobilelor preluate abuziv.
S-a mai reținut că această situație rezultă fără dubiu și din expunerea de motive a proiectului Legii nr. 221/2009. Astfel, după ce se arată că pentru repararea prejudiciului material Legea nr. 10/2001 a stabilit două modalități principale de restituire, în natură și prin echivalent, în motivul emiterii actului normativ, descriind situația actuală, legiuitorul arată că dificultățile legate de procesul de punere în aplicare a acestei legi au determinat ca, în multe cazuri, persoane în vârstă care au făcut obiectul persecuțiilor regimului totalitar comunist să nu obțină nici până în prezent vreo despăgubire concretă. La secțiunea vizând schimbări preconizate se menționează că prin derogare de la prevederile Legii nr. 10/2001, persoana în cauză, precum și soțul său sau descendenții până la gradul al doilea inclusiv, pot opta pentru acordarea direct de către instanța de judecată a unor despăgubiri bănești care să acopere valoarea bunurilor confiscate.
Niciunde în expunerea de motive legiuitorul nu s-a referit la acordarea de despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate și nici pentru alte imobile decât cele care fac obiectul Legii nr. 10/2001 și nici nu a prevăzut vreo astfel de dispoziție în cuprinsul legii, prevederile legale neputând fi aplicate prin analogie.
S-a reținut că dacă ar fi urmărit repararea prejudiciului material produs prin confiscarea bunurilor mobile, legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze și aspecte privind procedura de urmat, regimul probelor, valoarea bunurilor care se poate acorda reclamanților, așa cum s-a întâmplat în cazul legilor speciale de restituire, cu nr. 18/1991 și respectiv Legea nr. 10/2001. S-a subliniat că și interpretarea gramaticală a normei analizate conduce la aceeași concluzie. Astfel, art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, prevede că pot fi solicitate „despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate (…), dacă bunurile respective nu i-au fost restituite (…) în condițiile Legii nr. 10/2001 (…) sau ale Legii nr. 247/2005”.
Prima instanță a reținut că termenul „respective” se raportează la bunurile confiscate, pe care, ulterior, le individualizează prin trimiterea făcută la cele două legi de reparație - Legătura pe care acest termen o realizează între categoria bunurilor confiscate, pentru care pot fi solicitate despăgubiri și cea a bunurilor care nu au fost deja restituite în condițiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu poate avea decât semnificația unei identități între cele două categorii de bunuri.
Ținând cont și de decizia nr. 6/15.04.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost admis recursul în interesul legii în sensul că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completărilor ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație, prima instanță a apreciat că reclamanta și intervenientele nu sunt îndreptățite să primească despăgubiri materiale conform dispozițiilor Legii nr. 221/2009 rep.
Față de aceste considerente, Tribunalul în baza dispozițiilor Legii nr. 221/2009 republicată, a deciziei nr. 6/15.04.2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție a respins acțiunea formulată de reclamanta M. T. (născută D.) și de intervenientele Lupșasca L. și D. M. împotriva Statului R. prin M. Finanțelor P., ca nefondată, neacordând cheltuieli de judecată în condițiile art. 274 Cod procedură civilă, întrucât partea adversă nu a căzut în pretenții.
Împotriva sentinței civile nr. 2342/22.05.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, la data de 26.06.2013, au declarat recurs M. T. (născută D.) și intervenientele Lupșasca L. (născută D.) și D. M.-F..
Recurentele au arătat că în mod greșit tribunalul a respins petitul de acțiune privind constatarea caracterului politic al măsurii deportării în Câmpia Bărăganului, și de asemenea, nu a acordat despăgubiri materiale în cuantum de 500.000 euro.
S-a arătat că aceste despăgubiri materiale ar reprezenta echivalentul bunurilor mobile și imobile confiscate de fostul regim comunist în perioada 1952-1989.
Recurentele au arătat că Decizia în interesul legii nr. 6/2012 nu se aplică în speță, iar bunurile confiscate nu au fost analizate de către prima instanță.
În drept recurentele au făcut trimitere la prevederile art. 304 pct-ele. 8 și 9 c.pr.civ.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de reclamantă și interveninete, raportat la obiectul cauzei, temeiul de drept indicat și actele depuse în susținere, în temeiul prevederilor art. 304, 3041, 306 și 3012 c.pr.civ., Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Critica recurentelor referitoare la neaplicarea în speță a Deciziei în RIL nr. 6/2012 este nefondată, deoarece Decizia în interesul legii menționată, este obligatorie pentru instanțele de judecată și aceasta stabilește exact cadrul juridic reglementat de art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009.
Împrejurarea că pretinsele bunuri confiscate de regimul comunist ar fi fost restituite sau nu, în opinia recurentelor, ar fi mai importantă decât împrejurarea că aceste bunuri fac obiectul legii nr. 10/2009, este o susținere contrară chiar conținutului art. 5 lit. b din Legea nr.221/2009, instanța supremă stabilind, în mod obligatoriu, sfara bunurilor ce alcătuiesc domeniul art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009.
Cum bunurile menționate în acțiune, respectiv contravaloarea culturilor agricole din anul 1951 până în anul 1989 etc. nu se circumscriu categoriei de bunuri prevăzute de Decizia nr. 6/2013, în mod corect prima instanță a respins în totalitate acțiunea de primă instanță având ca obiect suma de 500.000 euro cu titlu de daune materiale.
Suma solicitată cu titlu de daune morale, chiar la data introducerii acțiunii, respectiv luna mai 2012, nu face obiectul reglementării juridice, dispozițiile art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009 fiind declarate neconstituționale încă din luna octombrie 2010. Caracterul politic al măsurii administrative rezultă „ in lex”, nefiind necesară și consacrarea sa judiciară.
Față de cele arătate se va reține că în speță nu sunt incidente motivele de recurs invocate, respectiv art. 304 pct. 8 c.pr.civ. deoarece instanța a interpretat actul juridic dedus judecății, din perspectiva normelor juridice în vigoare, realizând, apoi, o corectă aplicare a prevederilor legale în materie ( art. 304 pct. 9 c.pr.civ.) -, ipoteză în care recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de către reclamanta M. T. și intervenientele Lupșasca L. (născută D.) și D. M.-F., împotriva sentinței civile nr. 2342 din 22.05.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din, azi, 24 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
DR. L. L. A.-M. N. M. G.
GREFIER,
R.
P.-D.
Red. L.L. – 22.11.2013
Tehnored. R.P.D./2 ex. – 05.11.2013
Instanța de fond: Tribunalul C.-S.: - Judecător: S. B.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1541/2013. Curtea de... → |
|---|
