Cereri. Decizia nr. 833/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 833/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 833/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 833

Ședința publică din 11 iunie 2013

PREȘEDINTE: M. L.

JUDECĂTOR: D. C.

JUDECĂTOR:C. R.

GREFIER: I. P.

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuientul N. P. împotriva deciziei civile nr. 173/R/15.04.2008 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. Montană și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C.-S..

La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat revizuientul N. P., lipsă intimații C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. Montană și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C.-S..

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată că, prin registratura instanței, s-a depus la data de 06.06.2013 de către revizuientul N. P., precizare, prin care se arată că prezenta cererea este o contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 317 teza II Cod pr. civ., însoțită de un set de acte, cerere susținută și verbal de către contestator.

Instanța, din oficiu, raportat la obiectul pricinii și față de dispozițiile art. 319 alin. 1 Cod proc.civ., invocă excepția de necompetență a Curții de Apel Timișoara în prezenta cauză, excepție ce urmează a fi soluționată cu prioritate, potrivit art. 137 alin. 1 Cod proc.civ..

Contestatorul N. P. arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției, cu cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea biletelor de călătorie dus-întors, pe care le-a depus la dosar.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 173/R/15.04.2008 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a admis recursul formulat de recurenta C. Județeană pentru S. D. de P. Privată asupra Terenurilor, reprezentată prin Prefectul Județului C.-S., în contradictoriu cu intimații ­N. V.P. și C. locală de fond funciar, reprezentată prin Primarul Comunei S. Montană, împotriva sentinței civile nr. 84/25.01.2008 pronunțată de Judecătoria O. în dosar nr._ ; a schimbat în parte sentința recurată și, în consecință, respins plângerea formulată de către reclamantul N. V.P. pentru terenul înscris în C.F.114 Slatina Nera nr.top.136 în suprafață de 1439 m.p.; a modificat restul dispozițiilor primei instanțe numai cu privire la limitele reconstituirii dreptului de proprietate, care se va face în limita cotelor de proprietate deținute de antecesorul reclamantului N. V.P., potrivit extraselor de CF, și a păstrat restul dispozițiilor primei instanțe.

Împotriva acestei hotărâri, a promovat cale extraordinară intitulată ”cerere de revizuire”, numitul N. P., cerere înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 16.04.2013, sub nr. dosar_ .

La data de 06.06.2013, s-a depus prin registratura instanței de către revizuientul N. P., o precizare, prin care se arată că a înțeles să promoveze o contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 teza II Cod pr. civ., atașând acesteia un set de acte.

Raportat la aceste precizări cu privire la obiectul și natura căii de atac de față, Curtea a invocat, din oficiu, față de dispozițiile art. 319 alin. 1 Cod proc.civ., excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara în prezenta cauză, excepție ce urmează a fi soluționată cu prioritate, potrivit art. 137 alin. 1 Cod proc.civ.

Astfel, potrivit alin. 1 al art. 319 Cod proc.civ., contestația în anulare se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Cum, în speță, revizuientul a arătat că atacă, pe calea contestației în anulare, decizia civilă nr. 173/R/15.04.2008 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, Curtea constată că acestei din urmă instanțe, respectiv Tribunalului C.-S., îi revine competența materială de soluționare a prezentei contestații în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 teza II Cod proc.civ., astfel că, în baza dispozițiilor legale arătate, coroborate cu prevederile art. 159 pct. 2 și art. 158 Cod proc.civ., va declina competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului C.-S..

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Declină în favoarea Tribunalului C.-S. competența de soluționare a contestației în anulare formulată de contestatorul N. P. împotriva deciziei civile nr. 173/R/15.04.2008 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 11 iunie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M. L. D. C. C. R.

GREFIER,

I. P.

Red. C.R./ 21.06.2013

Tehnored. I.P. 2 ex./ 21.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 833/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA