Expropriere. Decizia nr. 930/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 930/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 930/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 930
Ședința publică din 25 iunie 2013
P.: D. C.
JUDECĂTOR:C. R.
JUDECATOR: M. L.
GREFIER:O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R., prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 859/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții I. A. și M. E., având ca obiect expropriere.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocat F. Aniel C., în substituirea avocatului titular P. E. B., în reprezentarea reclamanților și avocat G. D. în reprezentarea pârâtului.
Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror M. I., de la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termenul legal și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul reclamanților depune la dosar delegație de substituire și, cu titlu de practică judiciară, copie de pe sentința civilă nr. 856/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, însoțită de fișa dosarului cu același număr, listată de pe portalul Curții de Apel Timișoara pentru observarea soluției dată în recurs. Reprezentantul pârâtului depune la dosar împuternicire avocațială.
Se constată că, la data de 13.06.2013, s-a depus de către reclamanți, în 2 exemplare, întâmpinarea formulată, împuternicirea avocatului titular, copii de pe contracte de vânzare-cumpărare, contracte de închiriere și contract de ipotecă, toate autentificate la birouri notariale.
Un exemplar al întâmpinării se comunică reprezentantului pârâtului recurent, care nu solicită amânarea judecării cauzei pentru a lua cunoștință de cuprinsul acesteia.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtului solicită admiterea recursului pe care l-a formulat, pentru motivele expuse în cuprinsul cererii, menționând că prețul oferit reclamanților pentru terenul expropriat a fost stabilit în raport de situația economico-financiară a țării.
De asemenea, precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamanților solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat, și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței primei instanțe, considerând că a fost dată cu respectarea prevederilor legale.
În opinia reprezentantului reclamanților prin hotărârea recurată, s-a reparat o inechitate adusă părților pe care le reprezintă, având în vedere faptul că, în situații similare, anterioare celei de față, s-au oferit de către stat, despăgubiri cu mult mai mari.
Totodată precizează că, deși unul dintre experții tehnici care au întocmit lucrarea de specialitate în prima fază procesuală, a avut opinie separată, valoarea apreciată de acesta a fost apropiată de cele stabilite de către ceilalți doi experți desemnați pentru efectuarea expertizei.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului promovat de către pârâtul S. R., considerând că sentința civilă recurată este netemeinică (făcând trimitere la dispozițiile art. 7 și 8 din Legea nr. 255/2010), sub aspectul aprecierii despăgubirilor propuse a fi plătite reclamanților, fiind avute în vedere expertizele notarilor publici. Totodată solicită menținerea Hotărârii Comisiei pentru aplicarea legii anterior indicată, având nr. 49/83/10.10.2011, arătând că prin aceasta a fost corect stabilit cuantumul despăgubirilor ca urmare a exproprierii parcelei de teren.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
P. acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul A. la data de 06.04.2012, reclamanții I. A. și M. E. au chemat în judecată pârâtul S. R., prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, solicitând obligarea acestuia, în calitate de expropriator, la anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 49/83/10.10.2011 și plata unor despăgubiri în sumă de 3053 euro sau corespondentul în lei la cursul valutar din data plății, pentru terenul expropriat, în suprafață de 673 m.p., cu dobânda legală calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat ce urmează a fi calculată de instanță, coroborată cu suma de 479,85 lei stabilită prin hotărârea de expropriere, reprezentând dobândă calculată de la data de 10.01.2012, când a fost scadentă obligației pârâtei de consemnare a sumei la dispoziția reclamantei și până în ziua plății efective și, totodată, obligarea pârâtului la plata către reclamanți a sumei reprezentând lipsa de folosință a terenului expropriat, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu parțial avocațial și onorariu expert.
În motivarea acțiunii a arătat că suma propusă prin H.G. nr.488/2011 și Comisia de Aplicare a Legii nr. 255/2010 nu reprezintă o dreaptă și prealabilă despăgubire, în condițiile în care, așa cum a fost consacrată în literatura de specialitate, exproprierea pentru cauză de utilitate publică este înțeleasă ca o excepție de la caracterul absolut și inviolabil al dreptului de proprietate privată, precum și de la caracterul perpetuu al acestui drept; din momentul exproprierii, dreptul de proprietate privată încetează și se naște dreptul de proprietate publică asupra bunului expropriat, iar caracterul de excepție al instituției exproprierii și condițiile în care poate opera sunt prevăzute de însăși Constituția României, care, la art. 44 alin. 3, statuează că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
În opinia reclamanților, atât H.G. nr. 488/2011, cât și Hotărârea Comisiei de Aplicare a Legii nr. 255/2010 încalcă aceste prevederi imperative și nu prezintă un caracter drept prealabil deposedării proprietății, acest aspect fiind recunoscut indirect chiar de către Guvernul României care, prin Hotărârea nr. 416/2010, a stabilit că pentru un metru pătrat de teren din aceeași zonă se calculează prețul de 4 euro și nu cel de 0,17 cenți, cum s-a stabilit prin hotărârea atacată.
În dovedirea afirmațiilor, reclamanții au făcut trimitere și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a stabilit existența a trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate și anume ca privarea să fie prevăzută de lege, adică de norme interne aplicabile în materie,privarea să fie impusă de o cauză de utilitate publică și privarea să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional. În plus, au învederat că, la rândul său, Comisia Europeană a decis, cu valoare de principiu, prin Hotărârea din 15.01.1998, că o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu normele de drept intern, să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite în scopul vizat, de maniera în care privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă și proporțională a valorii bunului, indemnizare acordată titularului dreptului de proprietate.
Astfel fiind, reclamanții au subliniat că valoarea terenului a fost corect stabilită la suma de 3.053 euro prin expertiza efectuată inițial, iar raportarea la expertizele întocmite de camerele notarilor publici, pe care Guvernul le-a avut în vedere în hotărârea care a stabilit despăgubirea propusă, nu respectă caracterul rezonabil și proporțional al indemnizării și nu poate să reprezinte o despăgubire justă și dreaptă, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, luând în considerare dovezile prezentate de aceștia.
Pe cale de consecință, au considerat că raportarea strict la expertizele întocmite de camerele notarilor publici este nelegală, nefirească și nu evidențiază o justă despăgubire, iar acele valori sunt pur orientative, calculate exclusiv pentru stabilirea impozitelor, cu atât mai mult cu cât raportul de evaluare efectuat de către expertul ANEVAR U. I. R. a stabilit, pentru persoanele afectate de tronsonul de autostradă, valori de despăgubiri între 4 și 15,54 Euro/m.p., iar reclamantul figura cu o valoare stabilită de 4,34 Euro/mp, cu o sumă globală de despăgubire în cuantum de 4419 euro.
P. întâmpinarea depusă la instanța de fond, pârâtul prin reprezentant a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând, în esență, că despăgubirile stabilite prin hotărârea de expropriere au fost corect calculate.
A arătat că, în raport de prevederile art. 11 din Legea nr. 255/2010, s-a procedat la evaluarea proprietăților imobiliare expropriate stabilindu-se, în conformitate cu standardul internațional IVS, că suprafața totală ce urmează a fi expropriată este de 865.211 m.p., cu o valoare totală a despăgubirilor în cuantum de 684.356,29 lei.
Pârâtul a conchis că atât timp cât raportul de evaluare a fost întocmit de către un evaluator specializat, ing. G. N., membru ANEVAR, analizând piața specifică a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum definirea pieței (tipul de proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor și arendași), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței (cererea, oferta competitiva, etc.), hotărârea de expropriere este temeinică și legală, iar susținerile reclamantului sunt nefondate și se impune respingerea acestora ca atare.
P. sentința civilă nr. 859/27.02.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții I. A. și M. E., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, având ca obiect despăgubiri; în consecință, a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 49/83/8.10.2011; a obligat pârâtul să plătească reclamanților I. A. și M. E. suma de 12.453 lei cu titlu de despăgubiri, pentru suprafața de 673 m.p. cu dobânda legală calculată asupra diferenței dintre suma acordată de instanță și cea în cuantum de 479,85 lei stabilită prin Hotărârea nr. 49/83 din 10.10.2011, începând cu data scadenței din 10 ianuarie 2012 și până în ziua plății efective și a respins restul pretențiilor solicitate. De asemenea, a obligat pârâtul la plata sumei de 3000 lei cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în fapt, că, prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 49/83/8.10.2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamanți a suprafeței de 673 m.p. din terenul situat în localitatea Pecica, jud. A., având număr cadastral_, fiindu-le acordată, în echivalent, o despăgubire în sumă de 479,85 lei.
Reclamanții I. A. și M. E. au contestat această hotărâre, susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
S-a constatat că cererea reclamanților se grefează pe dispozițiile art.22 alin.1 din Legea nr.255/2010, conform cărora expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.
Prima instanță a reținut că stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale, Legea nr. 255/2010, se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
P. urmare, s-a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform cărora: „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, prima instanță a procedat, conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat de persoana expropriată, respectiv de către pârâtul expropriator.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 673 m.p., ar fi de 12.453 lei, echivalentul a 2.714 Euro. S-a observat că raportul de expertiză a fost semnat cu observații de către dl. expert M. B., care a subliniat faptul că raportul de expertiză nu tratează corect abordarea prin piață.
Totodată, prima instanță a reținut că finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art.44 din Constituție, dar și de art.1 Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
S-a constatat că, din întreg ansamblul probator administrat în cauză, nu rezultă că, la momentul exproprierii, terenul ar fi fost însămânțat ori cultivat și că, urmare a exproprierii, reclamanții nu ar mai fi putut să culeagă recolta adică roadele muncii depuse. Pe de altă parte s-a observat că nu rezultă că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea, concluzionându-se astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu își are nici o fundamentare legală.
De asemenea, s-a apreciat că nu se justifică nici acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru dauna provocată ca urmare a interdicției de construire pe lățimea benzii de siguranță și protecție, atâta timp cât terenul expropriat a fost teren agricol, iar reclamanții nu au făcut dovada că a fost aprobat un plan urbanistic zonal care anterior exproprierii nu a schimbat categoria de folosință a terenului din teren agricol extravilan în teren cu construcții.
În opinia primei instanțe, argumentele și susținerile reclamanților legate de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor exorbitante stabilite inițial, nu pot constitui un argument care să determine instanța a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieții imobiliare din zonă iar criteriul legal din art.26 din Legea nr.33/1994 nu poate fi înlăturat pe acest considerent.
Tribunalul, având în vedere sumele stabilite prin raportul de expertiză, a apreciat că, suma la care sunt îndreptățiți reclamanții, trebuie să reprezinte prețul cu care aceștia și-ar putea cumpăra un alt teren, și nu o sumă virtuală, adică pierderi pentru viitor, câtă vreme pentru a obține veniturile pretinse în egală măsură trebuie să se facă și investiții.
Pentru considerentele expuse, prima instanța a admis în parte acțiunea reclamanților I. A. și M. E., conform celor deja arătate.
Având în vedere că acțiunea s-a admis în parte, în baza art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3000 lei cheltuielile de judecată, reprezentând onorar expert.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal pârâtul S. R., prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate și respingerea acțiunii formulată de reclamanți, ca fiind neîntemeiată.
În motivarea recursului, a arătat că despăgubirea propusă și neacceptată de expropriat se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Ambele componente au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor propuse a fi plătite.
S-a învederat că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții și instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de evaluare, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Valoarea la care se vând imobilele de același fel rezultă, în opinia pârâtului, din însăși raportul de evaluare întocmit pentru aceste terenuri și este mai mică decât cea propusă de expropriator spre a fi plătită.
Consideră că prețul de piață stabilit prin raportul de evaluare, care a stat la baza propunerii despăgubitor este unul corect. Sub acest aspect, arată că datele cuprinse în raportul de evaluare întocmit de .. sunt în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și sunt susținute și de exemple de oferte de vânzare a terenurilor în zonă.
P. Hotărârea Guvernului nr. 416/2010 s-a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurilor de expropriere pentru imobilele situate pe amplasamentul lucrării „Autostrada Nădlac – A.”, precum și suma globală estimată cu titlu de despăgubire în valoare de 63.000 mii lei, precizându-se că această sumă a rezultat din Raportul de expertiză întocmit de către un expert autorizat ANEVAR, angajat de către expropriator, în conformitate cu vechiul cadru legislativ în materie de expropriere. Suma de 63.000 mii lei aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 416/2010 a fost suplimentată cu suma de 17.500 mii lei prin Hotărârea Guvernului nr. 1248/2010, în conformitate cu art. 4 alin ( 4 ) din Legea nr. 198/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât la data promovării hotărârii inițiale, din cauza insuficienței bugetare, a fost alocată de la bugetul de stat doar suma de 63.000 mii lei, suma globală necesară acestui proiect fiind de 80.500 mii lei.
Pârâtul, în recursul formulat a făcut referire la dispozițiile art. 11, alin. 7-9 din Legea 255/2010, privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local.
A mai învederat că raportul a fost întocmit și cuprinde elementele constitutive ale valorii despăgubirilor aferente fiecărui imobil în parte, așa cum sunt ele prevăzute de Legea nr. 33/1994, adică prețul la care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel și contravaloarea prejudiciului proprietarului prin faptul exproprierii.
Raportat la cele expuse, a apreciat că în urma raportului de evaluare întocmit, proprietarii terenurilor sunt obligați să vândă, iar cumpărătorul este, la rândul său, obligat să cumpere, amândoi fiind condiționați de proiectul de utilitate publică în cauză, și anume „Construcția Autostrăzii Nădlac-A., pe teritoriul administrativ al jud. A.”. Astfel, arată că, preeminența interesului general, care este definit de art. 2, alin (1), lit. I al Legii 554/2004 a Contenciosului administrativ, ca fiind: "interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor", determină prevalarea în fața interesului privat al proprietarilor, însă determină totodată o justă și imediată despăgubire, care în concret are aptitudinea de a fi mai însemnată decât valoarea de piață a imobilului.
De asemenea, a învederat instanței de recurs faptul că raportul de evaluare a fost întocmit analizând piața specifică a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea pieței (tipul de proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor arendași), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței, cererea, probabil, oferta competitivă,etc).
În drept, pârâtul invocă prevederile art. 304 pct. 9 și 312 C.proc.civ.
P. întâmpinarea depusă la dosar, intimații I. A. și M. E. au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței primei instanțe.
În argumentarea celor solicitate, arată că expertiza evaluatorie asupra terenului expropriat, s-a efectuat cu respectarea prevederilor Legii nr. 33/1994, la întocmirea raportului fiind avute în vedere prevederile art. 24 din acest act normativ. Totodată susțin că au fost avute în vedere elemente de comparație și că în urma aplicării metodei comparative s-a apreciat o valoare de 3,70 euro/m.p.
În opinia reclamanților, nicio altă probă, constând în contracte de vânzare-cumpărare sau raportări la valori minime din grila notarilor nu pot avea gradul de obiectivitate și de adaptare la concret al expertizelor judiciare, argumentând că în ceea ce privește contractele de vânzare-cumpărare autentice, că acestea prezintă de cele mai multe ori valori sub cele reale la care se desfășoară tranzacția iar cu privire la valorile incluse în expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, că sunt orientative, conform art. 771 alin. 4 Cod fiscal.
De asemenea, învederează cu privire și la izvoarele de drept europene care reglementează exproprierea ca limitare adusă dreptului de proprietate privată, invocând în acest sens jurisprudența C.E.D.O. și Hotărârea din 15.01.1998 dată de Comisia Europeană.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 și art. 312 alin. 3 C.proc.civ., Curtea apreciază că este întemeiat recursul declarat în cauză, cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare, pentru considerentele de mai jos.
Potrivit art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar alineatul 2 al aceluiași articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”
Din cuprinsul actelor normative mai sus menționate, coroborate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 33/1994, art. 8 alin. 2 din Legea nr. 255/2010 (în concordanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O.), reiese că ele consacră caracterul just (drept) al despăgubirii, pentru imobilele expropriate, și precizează explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților, de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.
Or, în speță, prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ci a avut în vedere valoarea de piață a imobilului, stabilită prin metoda comparației cu oferte de vânzare, respectiv cu terenuri ce nu sunt similare cu imobilul în litigiu, contrar prevederilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994.
În acest sens, este de menționat că însuși expertul B. M., care a semnat cu observații raportul de expertiză, a arătat, prin scriptul de la filele 150-151 din dosarul de fond, că rezultatele obținute prin raportul de expertiză sunt eronate, deoarece comparabilele folosite nu sunt similare cu terenul expropriat, ele referindu-se la terenuri care au potențial de conversie din teren agricol în teren pentru uz industrial, respectiv sunt cuprinse în PUZ sau PUD, fapt ce le crește mult valoarea, pe când terenul expropriat nu a fost cuprins în planuri de dezvoltare urbanistică, astfel încât comparabilele care sunt cu adevărat similare sunt terenuri agricole extravilane.
Or, observațiile aduse raportului de expertiză de către acest expert nu au fost luate în considerare de către prima instanță, deși, atât ea, cât și experții erau obligați, potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, prin utilizarea metodei comparațiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleași caracteristici, cu atât mai mult cu cât în recurs reclamanții au depus un contract de vânzare-cumpărare încheiat de B.N.P. D. la 12 august 2011, în care prețul era de 2,5 euro/mp.
Față de cele de mai sus și având în vedere că este necesară administrarea unei probe noi, respectiv unui supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească despăgubirea în raport de prețul cu care se vând imobilele similare la data întocmirii raportului de expertiză și de prejudiciul cauzat proprietarului, în baza art. 304 pct. 8 și 9 și art. 312 alin. 3 și 61 Cod proc.civilă, va admite recursul pârâtului, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul A..
În rejudecare, instanța va ordona experților să compare, în concret, caracteristicile terenului expropriat și ale terenurilor similare, ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare depuse în primă instanță și în recurs, urmând ca instanța să țină seama și de celelalte critici aduse prin cererile de recurs.
În baza art. 274 C.proc.civ., Curtea nu va acorda cheltuieli de judecată, ca nesolicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul S. R., prin CNADR, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr. 859/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații I. A. și M. E..
Casează sentința atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul A..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
D. C. C. R. M. L.
GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Red. C.R./26.06.2013
Tehnored./O.I./ 2 ex./ 01.07.2013
Instanța fond: Judecătoria A. - jud. H. O.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 11/2013. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 12-06-2013,... → |
|---|
