Cereri. Decizia nr. 85/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 85/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 85/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ operator 2928

DECIZIA CIVILĂ Nr. 85/R

Ședința publică de la 23 Ianuarie 2014

PREȘEDINTE :M. G.

JUDECĂTOR: A.-M. N.

JUDECĂTOR :L. L.

GREFIER: M. S. L.

Pe rol se află judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul C. A. împotriva deciziei civile nr. 1729/R/10.12.2013,pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosar nr._/325/2009*, în contradictoriu cu intimații S. R. prin B. Națională a R. și B. Națională a R.- S. Timișoara.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea contestatorului lipsă, avocat M. S.,lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, invererând instanței că recurentul a depus la dosar prin registratura instanței ,la 13 ianuarie 2014, copia minutei deciziei civile nr. 1729/2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, iar intimații au depus la dosar, la 16 ianuarie 2014, întâmpinare, exemplarul doi al acesteia fiind comunicat reprezentantului contestatorului care nu solicită termen pentru a o studia, invederând că a luat cunoștință de conținutul acesteia de la dosar.

Curtea, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată contestația în anulare în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.

Reprezentantul contestatorului solicită admiterea contestație în anulare pentru motivele invocate în scris și pe cale de consecință, desființarea deciziei pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în sensul admiterea recursului precum și a cererii de intervenție în interes propriu, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Curtea de Apel Timișoara la data de 23.12.2013, contestatorul C. A., prin mandatarii săi M. S. și M. A., a formulat prezenta contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 1729/R/10.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._/325/2009, prin care s-a respins recursul acestuia declarat împotriva deciziei civile nr. 236/A/29.03.2013 a Tribunalului T., solicitând admiterea contestației în anulare, anularea deciziei civile atacate și rejudecând pe fond recursul, admiterea recursului și a cererii de intervenție în interes propriu formulată de contestator.

În motivarea contestației în anulare, contestatorul a susținut că instanța de recurs a comis o greșeală materială de care depindea soluția care urma să clarifice cauza, în sensul că, deși a depus nenumărate acte emise de organe competente ale statului român, instanța nu a putut ajunge la concluzie, să identifice care dintre persoanele menționate în rezoluția procuraturii județene T., sunt cele care au procedat la anunțarea organelor de poliție și predarea bijuteriilor de aur ( respectiv, care din C. A. jr. sau C. A. senior).

Contestatorul reia în expunerea sa de motive împrejurările concrete în care familiei C., le-ar fi fost confiscată în cursul lunii noiembrie 1987 o cantitate de bijuterii de aur( stare de fapt reliefată și în dosarul de fond nr._/325/2009* al Curții de Apel Timișoara ), demersurile judiciare demarate de aceștia pentru redobândirea în proprietate a bunurilor confiscate, concluzionând că în ciuda înscrisurilor depuse la dosar, instanța de recurs nu a putut ajunge la o concluzie certă, care dintre cei doi C. A. jr. si senior, a predat aurul, precizând sub acest aspect că C. A. jr. a fost cel care, cu certitudine, le-a predat.

În susținere, contestatorul a depus decizia civilă nr. 236/A/29.03.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul de fond, cât și depoziția martorului C. T., audiat în ședința publică din 8.02.2013, a cărui declarație se află atașată la dosar.

În drept, contestatorul a invocat incidența dispozițiilor art.318 C.pr.civ.

P. întâmpinarea depusă la dosar la 16 ianuarie 2014, intimata BNR –sucursala regională T. a solicitat respingerea ca neîntemeiată, inadmisibilă și nefondată a contestației în anulare, precizând că aspectele invocate de contestator nu pot forma obiectul contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art.318 C.pr civ., întrucât erorile materiale de care face vorbire nu au legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, nu se încadrează în cazurile de contestație în anulare specială prevăzute de lege, ele reprezentând în fapt motivele de recurs supuse deja cenzurii instanței de recurs.

Examinând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate de contestator, în raport cu temeiul de drept invocate –art.318 C.pr civ., -Curtea constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

P. decizia civilă nr. 1729/R din 10.12.2013, pronunțată în dosar nr._/325/2009*, Curtea de Apel Timișoara a respins recursurile declarate de reclamanta L. Liubița și de intervenientul C. A. împotriva deciziei civile nr. 236/A/29.03.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._/325/2009*, în contradictoriu cu intimații S. R., prin B. Națională a R., și B. Națională a R., S. Timișoara,fără cheltuieli de judecată în recurs.

În considerentele hotărârii, instanța de recurs, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 și art. 306 alin. 2 C.pr.civ., față de prevederile art. 299 și urm. C.pr.civ., coroborate cu prevederile art. 26 din OUG nr. 190/2000, a constatat că ambele recursuri sunt neîntemeiate, atât Judecătoria Timișoara, cât și Tribunalul T. pronunțând hotărâri temeinice și legale, pentru considerentele expuse în cuprinsul acestora și pe care instanța de recurs și le-a însușit în întregime.

Ca un aspect preliminar, Curtea a constatat că prezentele recursuri constituie o reiterare a tuturor motivelor invocate prin cererile de apel, motive însă, ce vizează în mod preponderent starea de fapt, pe care ambii recurenți, pentru motive diferite, o apreciază a fi greșit stabilită, ca urmare a analizării deficitare și incomplete a probelor administrate în cauză. Curtea a constatat că reclamanta a criticat modul în care au fost apreciate declarațiile martorilor, precum și nesuplimentarea probatoriului, iar intervenientul este nemulțumit de analiza înscrisurilor pe care le consideră relevante, precum și a declarației martorului audiat în apel, solicitând expres reanalizarea probelor.

S-a mai reținut, în plus, că nemulțumirea vizând greșita stabilire a situației de fapt, ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat, nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C.pr.civ., pct. 11 al art. 304, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, fiind abrogat prin OUG nr. 138/2000. Recursul a devenit o cale de atac în care pot fi valorificate exclusiv motivele de nelegalitate expres și limitativ prev. de art. 304 C.pr.civ., și nu netemeinicia ce ar decurge din greșita apreciere a probelor, astfel că instanța de recurs nu le-a reluat în aprecierea probatoriului, pentru considerentele deja expuse.

Ca atare, curtea a înlăturat, ca neputând face obiectul controlului judiciar în această cale de atac, motivele de recurs privind starea de fapt reținută în cauză, reclamanta și intervenientul tinzând, prin aceste motive, la reanalizarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte stări de fapt, lucru care, așa cum s-a arătat, nu este permis de legea procesual civilă în recursul de față.

În ceea ce privește recursul declarat de intervenientul C. A. ( contestatorul de față ), s-a reținut că în calea de atac promovată de intervenient a fost invocat un singur motiv care se încadrează în ipotezele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C.proc.civ., respectiv motivarea lacunară a deciziei tribunalului cu privire la starea de fapt, față de probele administrate (pct. 7), motiv de recurs ce nu este incident în speță, raportat la conținutul hotărârii recurate, în cuprinsul căreia sunt expuse de o manieră îndestulătoare motivele de fapt și de drept ce au fundamentat soluția pronunțată. Starea de fapt este expusă prin trimitere la toate probele administrate în cauză și reiterate prin acest recurs, probe pe care tribunalul le-a analizat prin coroborare, dar pe care curtea nu le poate reevalua, conform dorinței intervenientului, față de limitele trasate de legea procesual civilă pentru această etapă procesuală. Se mai impune a constata că nu s-a contestat în speță faptul că a fost admisă în principiu cererea de intervenție principală, în condițiile art. 52 C.proc.civ., pentru ca ulterior să fie respinsă în fond, față de probatoriul administrat, astfel că nu se impune reformarea deciziei atacate nici sub acest aspect.

Pornind de la considerentele deciziei instanței de recurs, reținute ca atare în raport cu motivele invocate de contestatorul C. A. în recursul declarat la 17.07.2013, Curtea reține că motivele invocate de acesta ( redate anterior ) în susținerea contestației în anulare de față, nu se circumscriu sub nici o formă dispozițiilor art.318 C.pr civ.

Contestația în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art. 317 Cod procedură civilă (necompetența sau vicii vizând procedura citării) și art. 318 Cod procedură civilă (greșeala materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs), iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs și nu în contestația în anulare.

Contestația în anulare nu poate fi întemeiată pe motive pe care partea a omis să le invoce în cadrul căii ordinare de atac, deoarece imposibilitatea de a le fi invocat în cadrul căii ordinare reprezintă o condiție esențială pentru admiterea contestației în anulare de drept comun, conform art. 317 alin.1 C. pr. civ., care arată în mod expres ipotezele în care pot fi atacate cu contestație în anulare hotărârile irevocabile, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului .

În sensul art. 318 alin. 1 Cod procedura civila ”greșeala materială” înseamnă greșeala de ordin procedural, de asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau unor date materiale si care determina soluția pronunțată. Legea are în vedere greșeli cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate. În aceasta categorie intra greșeli comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei.

P. urmare, greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale. Prevederea cuprinsă în art. 318 Cod procedură civilă se referă la erori materiale evidente, în legătura cu aspectele formale ale judecării recursului, ca respingerea greșită ca tardiv a unui recurs, anularea greșită ca netimbrată a acestuia, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Legea nu a urmărit să deschisă parților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, sub motivul că s-a stabilit eronat situația de fapt.

În raport de aceste considerații teoretice, Curtea constată că în prezenta cauză, contestatorul nu a indicat, nici în fapt și nici în drept motive care să se circumscrie vreunuia din cazurile reglementate strict și imperativ de art. 317-318 Cod procedură civilă, constatându-se că în fapt, contestatorul a reluat și readus în analiză aspectele de nelegalitate invocate ( parțial) în recursul declarat, supuse deja controlului judiciar al instanței de recurs.

Cu alte cuvinte, deși se susține ca și temei al contestației în anulare – omisiunea cercetării de către instanța de recurs a temeiurilor de modificare a hotărârii recurate (în concret,de nestabilire cu certitudine care dintre cele două persoane C. A. jr. sau C. A. senior a fost cea care a anunțat organele de poliție și a predat cantitatea de bijuterii din aur,în ciuda înscrisurilor elocvente depuse la dosar), în fapt astfel cum rezultă cu evidență din motivele contestației în anulare (f. 2-4 alin. 5 și următoarele), sunt reluate și redate pe larg, împrejurările în care în anul 1987, familiei C. senior i-ar fi fost confiscată o cantitate de bijuterii de aur, aspecte ce au fost invocate de contestator și în cererea de intervenție în interes propriu în dosarul de fond nr._/325/2009*, supuse deja cenzurii instanței de apel și mai apoi, instanței de recurs.

Contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. 1 C. pr. civ. – omisiunea examinării vreunui motiv de recurs – nu poate fi primită atunci când se invoca stabilirea eronată a situației de fapt, sau nestabilirea exactă a acesteia, în urma aprecierii probelor sau a interpretării faptelor, întrucât aceasta echivalează cu o eroare de judecată.

Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele reglementate strict și imperativ de art. 318 pct. 1 C. pr. civ., astfel că va respinge ca neîntemeiată contestația în anulare de față.

Văzând și dispozițiile art. 274 alin 1 C. pr. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatorul C. A. împotriva deciziei civile nr. 1729/R/10.12.2013,pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosar nr._/325/2009*.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 23 Ianuarie 2014.

Președinte,

M. G.

Judecător,

A.-M. N.

Judecător,

L. L.

Grefier,

M. S. L.

Red. M.G-17.02.2014

Tehnored. M.S.L.-17.02.2014

2ex

Instanta de recurs. Curtea de Apel Timișoara, judecători,C. R., M. L., D. C..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 85/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA