Obligaţie de a face. Decizia nr. 52/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 52/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 52/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.52
Ședința publică din 16 ianuarie 2014
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: R. P.-D.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta M. M. împotriva deciziei civile nr. 166/A/09.10.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S., în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții P. M. Reșița, prin P., Municipiul Reșița, prin P., și C. L. al M. Reșița, prin S. Public pentru Administrarea Domeniului Public și Privat, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința se prezintă pentru intimații lipsă, consilier juridic D. A., lipsind reclamanta-recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, s-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care, se constată depusă, prin serviciul registratură, la data de 15 ianuarie 2014, de către intimați întâmpinare, într-un exemplar, în copie fax.
Reprezentanta pârâților-intimați depune la dosar delegație de reprezentare și declară că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat
Instanța, având în vedere că nu mai sunt chestiuni prealabile de soluționat acordă cuvântul pe cererea de recurs
Reprezentanta pârâților-intimați solicită instanței respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a deciziei civile 166/A/09.10.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S., în dosar nr._ .
CURTEA
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
P. Decizia civilă nr. 166/A din 09.10.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. a fost respins apelul formulat de reclamanta M. M. împotriva sentinței civile nr. 1160/05.04.2012, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr._, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul C.-S. a reținut că prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Reșița sub nr._ din 07.09.2012, reclamanta M. M. a chemat în judecată pârâta P. Municipiul Reșița prin P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea paratei să transmită reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului, situat administrativ în Reșița, .. 37, prin încheierea unui contract de vanzare-cumpărare.
În motivarea în fapt, reclamanta a arătat că la data de 30.09.2005 în baza contractului nr._ i-a fost închiriat imobilul, situat administrativ în Reșița, .. 37, pe o perioadă de 5 an, iar la expirarea celor 5 ani, contractul a mai fost prelungit pentru încă 5 ani.
Reclamanta a mai arătat că la data încheierii contractului de închiriere, imobilul în discuție era degradat, nu avea uși, geamuri, astfel că a fost nevoită să investească o sumă de bani pentru a se putea locui în respectivul apartament.
Totodată a mai arătat că până în prezent apartamentul în discuție nu a fost revendicat de fostul proprietar.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 112 Cod proc. civ., Legea 112/1995 privind reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: copie contract de închiriere nr._/30.09.2005, act adițional nr._/28.09.2010 la contractul de închiriere, proces verbal de predare a locuinței.
La termenul din data de 26.10.2012 pârâta P. M. Reșița prin P. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată și nefondată. De asemenea a invocat excepția lipsa calității procesual pasive a paratei, arătând că aceasta nu are competența de a efectua acte de dispoziție asupra imobilului în cauză și pe cale de consecință nici calitate procesuală pasivă.
În motivarea întâmpinării paratul a arătat că în conformitate cu art. 6 din HG nr. 20/1996 privind aplicarea Legii 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului dreptul de a cumpăra imobile ce fac obiectul Legii nr. 112/1995 îl au numai chiriașii care avand un contract de închiriere valabil încheiat, ocupau apartamentele respective la data intrării în vigoare a legii respective 28.01.1996, iar în cazul de față nu este cazul, reclamanta neavand calitate de chiriaș la data intrării în vigoare a legii.
În drept invocă dispozițiile art. 115-118 Cod proc. civ., cu modificările și completările ulterioare, HG nr. 20/1996 privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului.
La data de 20.11.2012 reclamanta a formulat precizare de acțiune prin care arată că înțelege să se judece atat cu paratul Municipiul Reșița prin P. cat și cu C. L. al M. Reșița- S. pentru administrarea Domeniului Public și Privat, iar prin încheierea de ședință din data de 23.11.2012, instanța a dispus introducerea în cauză a C. L. al M. Reșița S. pentru administrarea Domeniului Public și Privat.
La data de 08.01.2013 pârâtul C. L. al M. Reșița pentru S. administrarea Domeniului Public și Privat a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că în conformitate cu art. 6 din HG nr. 20/1996 privind aplicarea Legii 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului dreptul de a cumpăra imobile ce fac obiectul Legii nr. 112/1995 îl au numai chiriașii care având un contract de închiriere valabil încheiat, ocupau apartamentele respective la data intrării în vigoare a legii respective 28.01.1996, iar în cazul de față nu este cazul, reclamanta neavând calitate de chiriaș la data intrării în vigoare a legii.
În drept invocă dispozițiile art. 115 Cod proc. civ. Cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, rep. și art. 6 din HG nr. 20/1996 privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului.
P. sentința civilă nr. 1160 din 05.04.2013, Judecătoria Reșița în dosar nr. 38â_, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. Municipiul Reșița prin P. invocate de aceasta prin întâmpinare, ca rămasă fără obiect.
A respins acțiunea formulată de M. M. în contradictoriu cu pârâți Municipiul Reșița prin P. și C. L. al M. Reșița -S. Public pentru Administrarea domeniului Public și Privat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
În baza disp. art. 137 C.p.civ. instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepției lipsei calități procesuale pasive a Primăriei municipiului Reșița, reprezentat prin P., excepție invocată prin întâmpinare. Instanța constată că reclamanta la data de 20.11.2012 a precizat acțiunea arătând că înțelege să cheme în judecată municipiului Reșița, reprezentat prin P. și C. local Reșița –S. Public pentru Administrarea domeniului Public și Privat, motiv pentru care a respins excepția invocată ca rămasă fără obiect.
P. acțiunea formulată reclamanta M. M. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea paratului să transmită reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului, situat administrativ în Reșița, .. 37, prin încheierea unui contract de vanzare-cumpărare.
În motivarea în fapt, reclamanta a arătat că la data de 30.09.2005 în baza contractului nr._ i-a fost închiriat imobilul, situat administrativ în Reșița, .. 37, pe o perioadă de 5 an, iar la expirarea celor 5 ani, contractul a mai fost prelungit pentru încă 5 ani.
Imobilul în litigiu este înscris în CF39912 Reșița Montană, cu nr. top. 41/a, în natură casă cu teren de 558 mp., fiind preluat la stat în condițiile Decretului 223/1974.
Conform art. 9 din legea 112/1995 chiriașii, titularii de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut de lege, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului.
În explicitarea acestei dispoziții legale, prin HG 20/1996, prin care au fost stabilite normele de aplicare a Legii 112, la art. 6 se prevede expres faptul că dreptul de a cumpăra apartamentele în care locuiesc, potrivit art. 9 din lege, îl au numai chiriașii care, având un contract de închiriere valabil încheiat, ocupau apartamentele respective la data intrării în vigoare a legii.
După cum se poate observa contractul de închiriere al reclamantei a fost încheiat în anul 2005, la 10 ani după . legii, deci aceasta nu se încadrează în categoria chiriașilor ce pot beneficia de dispozițiile legii speciale, deoarece nu îndeplinește condiția expres prevăzută de legiuitor aceea de a avea calitatea de chiriași la data intrării în vigoare a legii.
Pentru motivele în fapt și în drept arătate instanța a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
În baza disp. art. 274 Cod procedură civilă a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în termen legal reclamanta M. M., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiuni formulate, respectiv obligarea intimaților să-i transmită dreptul de proprietate asupra imobilului prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
În motivele de recurs, recurenta reclamantă susține că a renovat acest imobil, care se afla într-o stare avansată de degradare. Susține că a invocat ca temei de drept disp. art. 1828 al. 2 Cod civil.
În drept, cererea de recurs a fost motivată pe prevederile art. 299-304 ind. 1, Legea nr. 112/1995, art. 1828 alin. 2 Cod civil.
Intimatul pârât C. L. Reșița prin S. Public „Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al mun. Reșița” a formulat întâmpinare în recurs, solicitând respingerea acestuia. Intimatul susține că regimul juridic al litigiului este Legea nr. 112/1995. Intimatul susține că reclamanta nu îndeplinește condițiile prev. de art. 6 din HG nr. 20/1996, respectiv nu are dreptul de a cumpăra apartamentul, deoarece la data apariției Legii nr. 112/1995 nu avea calitatea de chiriaș.
În drept, invocă disp. art. 115 Cod procedură civilă, cu modificările ulterioare, Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, republicată și art. 6 din Hotărârea de Guvern nr. 20/1996 privind aplicarea Legii nr. 112/1995.
La primul termen de judecată, instanța a recalificat calea de atac din recurs în apel, în baza art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă având în vedere obiectul acțiunii.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele de apel invocate, având în vedere și disp. art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă și sub aspectul temeinicei și legalității, Tribunalul C.-S. a constatat că apelul este nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, constată că instanța de fond a stabilit corect starea de fapt, pronunțând o hotărâre temeinică și legală
În motivele de apel apelanta reclamantă invocă, în drept, pentru prima dată dispozițiile art. 1828 al. 2 Noul Cod Civil însă, din înscrisurile depuse la dosar reiese că regimul juridic al imobilului în litigiu este reglementat de Legea nr. 112/1995, pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului, astfel cum și-a întemeiat reclamanta și cererea de chemare în judecată fiind vorba de un imobil naționalizat, administrat de C. L. al municipiului Reșița.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 112/1995 rap. la art., 6 din H.G. nr. 20/1996, dreptul de a cumpăra apartamentul în care locuiesc îl au doar chiriașii, care aveau contract de închiriere valabil încheiat și ocupau apartamentele respective la data intrării în vigoare a legii.
Or, reclamanta astfel cum a reținut și prima instanță, n-a avut calitatea de chiriașă la data apariției legii nr. 112/1995, reclamanta încheind contract de închiriere cu C. L. Reșița de abia în anul 2005.
P. urmare, reclamanta nu are dreptul de a cumpăra apartamentul în litigiu.
Cu privire la invocarea dispozițiilor art. 1828 alin. 2 Noul Cod civil, s-a apreciat că este o cerere nouă ce nu poate fi primită în recurs.
Față de aceste considerente, tribunalul în baza art. 296 Cod procedură civilă a respins apelul formulat de reclamanta M. M. împotriva sentinței civile nr. 1160/05.04.2012, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr._, ca nefondat.
Nu a acordat cheltuieli de judecată în condițiile art. 274 Cod procedură civilă, întrucât nu s-au solicitat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta M. M., solicitând admiterea recursului si modificarea sentinței in sensul admiterii acțiunii formulate, respectiv obligarea intimaților la a-i transmite dreptul de proprietate asupra casei prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
În motivare a arătat că a solicitat instanței obligarea pârâților sa-i vândă imobilul casa, situat in R. .. 37, ca locuiește in acest imobil in baza contractului de închiriere nr._/30.09.2005, contract întocmit in baza repartiției nr._/20.09.2005, pentru o perioada de cinci ani. La expirarea acestui termen a mai primit o prelungire pentru un termen de inca cinci ani, astefl că locuiește în imobil și în prezent. La data repartizării, imobilul era . de degradare si a investit sume mari de bani pentru a fi locuibil. Imobilul de mai sus a intrat in proprietatea statului in baza Decretului nr. 223/1974 si de atunci si pana in prezent nu a mai fost revendicat de proprietar sau de vreo alta persoana. Probatoriul administrat in cauza a dovedit susținerile sale, respectiv starea avansata de degradare si faptul ca a făcut investiții considerabile pentru a fi adus in stare de utilizare normala.
A mai susținut că la data de 20.11.2012 a formulat o precizare de acțiune cu privire la temeiul legal, invocând prevederile art. 1828 alin. 2 cod civil si a depus la dosarul cauzei sentința civila nr. 2177/26.05.2000 care dovedește faptul ca nici in acea speța chiriașul nu a avut contract de închiriere la data apariției legii 112/1995 si totuși instanța i-a dat câștig de cauza.
In drept, invocă prevederile art. 1828 alin.2 cod civil, Legea 112/1995.
Pârâtul C. L. Reșița prin S. Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al M. Reșița a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de către reclamanta M. M. și menținerea ca temeinică și legală a Deciziei Civile nr.166/A/09.10.2013.
În motivare a arătat că reclamanta nu îndeplinește condițiile cerute de Legea nr. 112 / 1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, republicată și Hotărârea de Guvern nr. 20/1996 privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului..
Examinând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 C.pr.civ., curtea de apel consideră că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
P. acțiunea ce face obiectul prezentului dosar reclamanta a solicitat obligarea pârâților la încheierea unui contract de vânzare cumpărare privind imobilul în care locuiește în baza unui contract de închiriere, invocând prevederile Legii nr.112/1995
Dispozițiile art.9 din legea nr.112/1995 trebuie aplicate în sensul că pentru locuințele ce nu se restituie foștilor proprietari deposedați de stat, chiriașul are opțiunea cumpărării acestei locuințe (ICCJ, dec. nr.6129/2005).
Așadar, prin reglementarea obligativității vânzării imobilelor ce intră sub incidența lor, se instituie o limitare a principiului autonomiei de voință a părților, consacrat de art. 969 alin. 1 din Codul civil, conform căruia: "Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante".
Potrivit dispoz. art.6 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr.112/1995 aprobate prin H.G. nr.20/1996, republicată, „ dreptul de a cumpăra apartamentele în care locuiesc, potrivit art. 9 din lege, îl au numai chiriașii care, având un contract de închiriere valabil încheiat, ocupau apartamentele respective la data intrării în vigoare a legii”.
Din contractul de închiriere depus la filele 6-9 din dosarul judecătoriei, rezultă că reclamanta ocupă apartamentul în litigiu în baza repartiției nr._ din 30.09.2005. P. urmare, este mai mult decât evident că situația reclamantei nu se încadrează în ipoteza textului de lege mai sus indicat.
Deoarece dreptul prevăzut de art.9 din Legea nr.112/1995 este un drept instituit exclusiv în favoarea chiriașilor care aveau un contract de închiriere valabil încheiat și ocupau apartamentele respective la data intrării în vigoare a legii, fiind vorba de o dispoziție legală specială, derogatorie de la dreptul comun, în baza căreia deținătorul apartamentului este obligat să-l înstrăineze către chiriaș la cererea acestuia din urmă, consecința este că nu se poate lărgi sfera de aplicare a actului normativ la alte situații juridice, așa cum dorește reclamanta.
Nici efectuarea de îmbunătățiri la apartamentul închiriat, nici invocarea unei hotărâri judecătorești dată într-o altă speță nu dau naștere la vreo obligație a pârâților de a vinde un imobil pe care nu doresc să-l înstrăineze. Așa cum s-a arătat mai sus, obligația de a vinde imobilul închiriat incumbă pârâților doar în situația în care contractul de închiriere era în vigoare la data intrării în vigoare a Legii nr.112/1995.
În ceea ce privește invocarea dispoz. art.1828 alin.2 C.civ., acesta se referă la aplicarea dispozițiilor privind exercitarea dreptului de preempțiune în materia vânzării în cazul în care chiriașul încheie un nou contract de închiriere a locuinței. Este evident că nu este aplicabil în speță acest text de lege, dreptul de preemțiune al chiriașului prev. de art.1828 C.civ. nereprezentând dreptul de a cumpăra locuința, indiferent de voința proprietarului de a o vinde.
Pentru considerentele mai sus arătate, curtea de apel retine ca motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate si, conform art. 312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursul formulat împotriva Deciziei civile nr.166/A din 9.10.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S..
Având în vedere soluția pronunțată, precum și faptul că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs, instanța nu va acorda astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă M. M. în contradictoriu cu intimații pârâți Municipiul Reșița prin P. și C. L. al M. Reșița – S. Public pentru Administrarea Domeniului Public și Privat împotriva Deciziei civile nr.166/A din 9.10.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S..
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
R.
P.-D.
Red. A.M.N. – 22.01.2014
Tehnored. R.P.D./2 ex. – 22.01.2014
Prima instanță, Judecătoria Reșița, judecător G. R.
Instanța de apel, Tribunalul C.-S., judecători S. B., M. M.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 7/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Cereri. Decizia nr. 85/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
