Conflict de competenţă. Sentința nr. 47/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 47/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 47/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 47
Ședința camerei de consiliu din 9 Decembrie 2013
PREȘEDINTE: D. C.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare cererea de pronunțare a unui regulator de competență pentru acțiunea formulată de reclamantul P. A. în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului Reșița – S. de Evidență I. a P. și Poliția M. Reșița, având ca obiect declararea judecătorească a morții.
Procedura legal îndeplinită, conform art. 135 al. 4 Noul C.pr.civ., fără citarea părților.
După verificarea cererii și a actelor la care ea se referă, Curtea rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de față constată:
Prin sentința civilă nr. 3404/21.10.2013, Tribunalul C.-S. – Secția I Civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului C.-S., a declinat în favoarea Judecătoriei Reșița competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul P. A. având ca obiect declararea judecătorească a morții, a constatat ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe și a dispus trimiterea dosarului la Curtea de Apel Timișoara în vederea soluționării conflictului negativ de competență, dispunând totodată suspendarea judecății.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița sub nr._ /29.04.2013, reclamantul P. A., în contradictoriu cu S. de Evidență I. a P. de pe lângă Consiliul Local al M. Reșița, Poliția M. Reșița și P. A.-D., a solicitat declararea judecătorească a morții fiului său, numitul P. A.-D., născut la data de 9 mai 1965, în municipiul Reșița, care a dispărut de la domiciliu la data Paștelui ortodox din luna aprilie 2000, în condiții necunoscute.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, pentru identificarea fiului său, a sesizat Politia M. Reșița, cazul fiind preluat de Biroul investigații criminale, care a confirmat, prin adresa nr.879/10.01.2009, punerea sub urmărire internațională cu nr._. De asemenea, a sesizat și Poliția M. C., care, urmare a verificărilor efectuate, prin adresa nr._/5.05.2008, a comunicat că nu a identificat persoana dispărută.
Reclamantul a arătat că, prin sentința civilă nr.432/28.01.2013, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Reșița a admis cererea sa, astfel cum a fost recalificată de către instanța de judecată, în contradictoriu cu pârâtul P. A.-D., a constatat dispariția pârâtului P. A.-D. și a stabilit data dispariției acestuia din urmă ca fiind iunie 2000.
Reclamantul a mai arătat că a solicitat declararea judecătorească a morții fiului său întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.49 alin. 2 cod civil și a expirat termenul de 2 ani prevăzut expres de lege, precum și faptul că din anul 2000 nu mai există nicio informație certă despre acesta.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art.943-946 Noul C.pr.civ. raportat la art.49-52 Cod Civil.
Prin sentința civilă nr.1634/10.06.2013, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Reșița a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C.-S..
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul C.-S. sub nr._ /27.08.2013.
Verificând din oficiu competența de soluționare a cauzei, în condițiile art.131 Noul C.pr.civ., Tribunalul a reținut că aceasta aparține Judecătoriei Reșița.
S-a constatat că obiectul dosarului este reprezentat de acțiunea reclamantului P. A. pentru declararea judecătorească a morții pârâtului P. A.-D..
Tribunalul a avut în vedere prevederile art.51 Cod civil potrivit căruia, sub aspectul procedural, soluționarea cererii de declarare a morții se face potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă.
De asemenea, s-au reținut prevederile Codului de procedură civilă care reglementează procedura de declarare a morții prin articolele 943-950.
Astfel, s-a ținut cont de faptul că prin art.943, codul de procedură civilă stabilește în mod imperativ că într-o asemenea cerere competența teritorială revine instanței din circumscripția unde persoana respectivă a avut ultimul domiciliu, fără însă a reglementa în aceeași manieră și competența materială.
În această situație, având în vedere obiectul cauzei, tribunalul a considerat că acțiunea formulată de reclamantul P. A. este de competența judecătoriei în baza art.94 pct.1 lit.b Noul C.pr.civ., precizându-se că textul legal menționat prevede că judecătoriile judecă cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă.
În opinia tribunalului, o acțiune în declararea judecătorească a morții unei persoane implică în mod evident o înregistrare în registrul de stare civilă cu privire la acea persoană.
În favoarea acestei competențe materiale, tribunalul a invocat și art.946 alin.3 Noul C.pr.civ., care prevede că „dispozitivul hotărârii de declarare a morții, cu mențiunea că hotărârea a rămas definitivă, va fi comunicată serviciului de stare civilă de la ultimul domiciliu cunoscut al celui declarat mort, pentru a înregistra moartea”.
Având a se pronunța asupra conflictului negativ de competență de față, Curtea constată că interpretarea corectă a noilor dispoziții procedurale intrate în vigoare la data de 15.02.2013 – deci înainte de data înregistrării prezentei acțiuni la Judecătoria Reșița - conferă Tribunalului C.-S. iar nu Judecătoriei Reșița competența materială de soluționare în primă instanță a cauzei de față.
Astfel cum în mod judicios a reținut Judecătoria Reșița în hotărârea sa, prin acțiunea civilă formulată la această instanță și înregistrată cu nr._ din data de 29.04.2013 reclamantul P. A., în contradictoriu cu S. de Evidență I. a P. de pe lângă Consiliul Local al M. Reșița, Poliția M. Reșița și P. A.-D., a solicitat declararea judecătorească a morții fiului său, numitul P. D., născut la data de 9 mai 1965, în Municipiul Reșița, arătând că acesta a dispărut de la domiciliu la data Paștelui ortodox din luna aprilie 2000, în condiții necunoscute până la data formulării acțiunii.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, pentru identificarea fiului său a sesizat Politia M. Reșița, iar cazul a fost preluat de Biroul Investigații Criminale care a confirmat prin adresa nr.879 din 10 ianuarie 2009, punerea sub urmărire internațională cu nr._. De asemenea, a precizat că a sesizat și Politia M. C. care prin adresa nr._ din 5 mai 2008, urmare a verificărilor efectuate, nu a identificat persoana dispărută.
Reclamantul a mai menționat că prin sentința civilă nr. 432/28.01.2013 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Reșița a admis cererea astfel cum a fost recalificată de către instanța de judecată, a constatat dispariția pârâtului P. A.-D. și a stabilit data dispariției pârâtului P. A.-D., ca fiind iunie 2000.
În susținerea cererii sale, reclamantul a învederat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 49 alin. 2 Cod civil și a expirat termenul de 2 ani prevăzut expres de lege, precum și faptul că din anul 2000 nu mai există nici o informație certă despre acesta.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art.943-946 Cod procedură civilă raportat la art. 49-52 Cod Civil.
Curtea va reține că actualul Cod de procedură civilă în art. 94 al. 1 prevede expres categoriile de acțiuni care revin în competența materială de soluționare a judecătoriilor ca instanțe de fond, între care nu figurează, în mod evident, acțiunea de declarare judecătorească a morții.
Potrivit art. 95 pct. 1 din același cod, rezultă că tribunalele judecă, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe (cum este și cea de față). Textul actual este expresia voinței legiuitorului de a conferi acestora plenitudine de jurisdicție, atribut care, cu aceeași formulare figurase în vechiul cod de procedură civilă (art. 1 pct. 1) însă, în favoarea judecătoriilor.
Concluzionând, din analiza coroborată a dispozițiilor art. 95 pct. 1 și art. 943 C.pr.civ. rezultă că, în lipsa unei reglementări exprese atributive de competență în favoarea judecătoriei ca instanță de fond, acțiunea pentru declararea judecătorească a morții revine în competența tribunalului în a cărui circumscripție a avut domiciliul cunoscut persoana vizată, în speță, Tribunalului C.-S..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Stabilește competența de soluționare în primă instanță a acțiunii formulate de reclamantul P. A. în contradictoriu cu pârâții S. de Evidență I. a P. de pe lângă Consiliul Local al M. Reșița și Poliția M. Reșița, în favoarea Tribunalului C.-S..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 Decembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER, D. C. O. IOȚCOVICI
Se comunică părților:
reclamantul
P. A. - Reșița, ., jud. C.-S.
pârâții
-S. de Evidență I. a P. de pe lângă Consiliul Local al M. Reșița - Reșița, ., jud. C.-S.,
-Poliția M. Reșița - Reșița, ., nr.40, jud. C.-S.
Red. C.D. – 9.12.2013
Tehnored. O.I - 5 ex./9.12.2013
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 732/2013. Curtea de... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1740/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
