Pretenţii. Decizia nr. 358/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 358/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 358/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 358/R
Ședința publică din 28 Februarie 2013
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: Dr. L. L.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER:D. K.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta R. F. împotriva deciziei civile nr. 916/A/13.12.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. T., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că s-a depus prin registratura instanței la data de 22.02.2013 de către pârât, întâmpinare.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri și că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, asupra recursului de față, reține următoarele:
P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 03.04.2012 sub nr._, reclamanta R. F., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin M. Finanțelor P., să se dispună obligarea pârâtului la restituirea prețului de piață al apartamentului nr. 3 situat în Timișoara, ..5, în sumă de 46.000 euro ca urmare a desființării contractului de vânzare cumpărare încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, prin sentința civilă nr. 7254/11.09.2003, decizia civilă nr. 1329/10.06.2004 și decizia civilă nr. 336/09.02.2006, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare cu nr._/09.01.1997, în baza Legii 112/1995 a cumpărat apartamentul nr. 3 situat în Timișoara, .. 5, pe care timp de peste 20 ani l-a ocupat în calitate de chiriașă împreună cu familia. Prețul cumpărării a fost de 9.062.746 lei ROL la care s-au adăugat comisioane și dobânzi. P. sentința civilă nr. 7254/11.09.2003 a Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1329/10.06.2004 a Tribunalului T. și irevocabilă prin decizia civilă nr.336/09.02.2006 a Curții de Apel Timișoara, a fost admisă acțiunea succesorilor foștilor proprietari, având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare nr._/09.01.1997. Reclamanta a mai arătat că i-a fost restituită suma de 8952 lei, dar cu această sumă este imposibil să își cumpere un alt imobil similar cu cel care l-a pierdut. De asemenea actualii proprietari au depus împotriva sa și o acțiune în evacuare, dar nu i-au achitat lucrările de îmbunătățire făcute la imobil, iar pârâții nu i-au pus la dispoziție o altă locație unde să locuiască împreună cu fii săi.
În drept a invocat dispozițiile art. 20, alin. 2, art. 50 alin.2, art. 50 al.2 ind.1 din Legea 10/2001 modificată și completată prin Legea nr. 1/2009.
P. sentința civilă nr._/18.09.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de reclamanta R. F., în contradictoriu cu pârâții S. Român prin M. Finanțelor P. și M. Finanțelor P., prin D.G.F.P. T..
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâtului la restituirea prețului de piață al apartamentului nr. 3 situat în Timișoara, .. 5, în sumă de 46.000 euro ca urmare a desființării contractului de vânzare cumpărare nr._ din 09.01.1997 încheiat cu respectarea prevederilor Legii 112/1995, prin sentința civilă nr. 7254/11.09.2003, decizia civilă nr. 1329/10.06.2004 și decizia civilă nr. 336/09.02.2006.
Analizând hotărârile la care a făcut referire reclamanta - la dosar fiind depusă doar decizia civilă nr. 336/09.02.2006 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în recurs în care sunt analizate și hotărârile instanțelor de fond, respectiv apel - instanța a constatat că a fost desființat contractul de vânzare cumpărare nr._ din 09.01.1997 pentru . de R. C. și soția sa R. F. (f. 5) cu RA Urbis Timișoara, constatându-se nulitatea absolută a acestuia pentru încălcarea normelor imperative ale Legii 112/1995.
În cuprinsul deciziei s-a reținut că nu a existat bună credință din partea cumpărătorilor la momentul încheierii contractului câtă vreme chiar în cuprinsul cererilor de cumpărare s-a menționat că se solicită „cumpărarea unor apartamente dintr-un imobil naționalizat și revendicat de către foștii proprietari”.
Având în vedere că potrivit art. 20 alin. 2 din Legea 10/2001 modificată doar în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea Legii 112/1995 persoanele îndreptățite au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare, văzând că în cauza de față Curtea de Apel Timișoara a reținut că vânzarea s-a făcut cu încălcarea normelor imperative ale Legii 112/1995, instanța a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei, cu atât mai mult, cu cât, reclamanta nu a justificat de ce soțul său - cumpărător alături de ea în contractul de vânzare cumpărare nr._ din 09.01.1997 pentru . apare ca titular al prezentei acțiuni în pretenții.
În baza art. 274 c.pr.civ., instanța nu a acordat cheltuieli de judecată întrucât nu s-au depus dovezi în acest sens de pârâți.
Împotriva sentinței civile nr._/18.09.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar nr._, în termen legal, uzând de dreptul conferit de legea procesuală civilă, a declanșat calea de atac a apelului reclamanta R. F., solicitând în principal casarea sentinței atacate cu trimitere spre rejudecare la prima instanța, iar în subsidiar, în temeiul art. 282 C.p.civ., modificarea hotărârii atacate și, în consecință, admiterea în tot a acțiunii - așa cum a fost precizată-schimbând sentința civilă apelată.
În susținerea căii de atac, a arătat că, în mod cu totul neîntemeiat, prima instanța a respins acțiunea precizată. Instanța de fond a interpretat greșit conținutul hotărârilor judecătorești prin care s-a constatat ca fiind nul contractul de vânzare-cumpărare înregistrat sub nr._/09.01.1997 încheiat în baza Legii nr. 112/1995 între S. Român și reclamanți. La data de 09.01.1997 s-au respectat prevederile Legii nr. 112/1995 republicată prin care S. Român a înstrăinat dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 3 din Timișoara, . a existat nici o dovadă prin care succesorii în drepturi ai foștilor proprietari să fi demonstrat că antecesorii acestora au avut dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu în anul 1997, anul în care au devenit proprietari printr-un titlu valabil.
Prețul restituit este derizoriu comparativ cu prețul pentru achiziționarea chiar și a unui spațiu redus ca suprafață într-o zonă chiar și periferică a municipiului Timișoara.
P. decizia civilă nr. 916/A/13.12.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, s-a respins apelul declarat de către reclamanta R. F. împotriva sentinței civile nr._/18.09.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara, reținându-se în considerentele hotărârii că petiționara-apelantă, prevalându-se de dispozițiile alin. 2 al art. 20 apartenent legii cu nr. 10/2001 republicată, tinde la restituirea prețului de piață al imobilului achiziționat în condițiile de exigență ale legii cu nr. 112/1995, urmare a desființării jurisdicționale a operațiunii juridice de vânzare-cumpărare.
Numai ca norma legală invocată în susținerea pretențiilor alegate, ce are a fi pusă în corelație cu art. 50 ind. 1 apartenent legii cu nr. 10/2001 (și care spune că „Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin expertiză.”) conferă vocație la restituirea prețului de piață numai proprietarilor (foști chiriași) imobilelor cumpărate prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea dispozițiilor deja anunțatei legi cu nr. 112/1995.
Ceea ce nu este însă cazul în speță, în care printr-o hotărâre judecătorească anterioară s-a constatat că imobilul litigios a fost înstrăinat cu nerespectarea legii nr. 112/1995, cu consecința invalidării operațiunii juridice de vânzare-cumpărare perfectată de către petiționara-apelantă R. F..
Or, așa stand lucrurile, cum statuările jurisdicționale redate în corpul hotărârilor judecătorești date într-un ciclu anterior (și care, într-un raționament de logică normativistă se arată a avea valoarea unei norme individuale de sorginte jurisdicționale, fiind cel mai tipic act de aplicare a dreptului) se manifestă cu caracter absolut, impunându-se în cauza pendinte ca efect pozitiv al puterii lucru judecat - cu precădere, în limita chestiunilor vizând încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu eludarea dispozițiilor legii cu nr. 112/1995, ceea ce a atras și nulitatea absolută a actului juridic-, care nu îngăduie a fi contrazise-, devine obligatorie și concluzia că numai ignorând exigențele imperativului pct. 4 apartenent art. 1200 în corelație cu acele a alin. 2 apartenent art. 1202 ambele din legea civilă, petiționara-apelantă R. F. a reabordat jurisdicțional aceiași chestiune litigioase. Zis altfel, efectul pozitiv al lucrului judecat derivat din sentința civilă nr. 7254/11.09.2003 a Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă prin Decizia Civilă nr. 1329/10.06.2004 a Tribunalului T. și irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 336/09.02.2006 a Curții de Apel Timișoara obstaculează reluarea verificării jurisdicționale a bunei sau relei credințe a chiriașilor.
Neputând fi primită critica potrivit căreia judecătoria ar fi interpretat greșit considerentele hotărârilor judecătorești antemenționate, și care se privesc a fi clare și nesusceptibile de alte interpretări ori speculații. De vreme ce se reține că „părțile au încălcat ,la momentul încheierii actului dispozițiile imperative ale legii nr.112/1995 și normelor de aplicare ale acestei legi care interzic vânzarea unor astfel de apartamente până la soluționarea cererilor foștilor proprietari. Ca atare, chiriașii deveniți proprietari nu se pot prevala de buna-credință.”
Cum nici reproșurile vizând un pretins preț derizoriu nu pot fi reținute, în contextul în care opțiunea legiuitorului a fost fermă și neechivocă în a acorda proprietarilor (foști chiriași) ai locuințelor achiziționate cu încălcarea dispozițiilor legii cu nr. 112/1995, prin operațiuni juridice desființate jurisdicțional, numai prețul plătit actualizat, așa cum cu îndestulătoare evidență rezultă din dispozițiile art. 50 alin.2 apartenent legii cu nr.10/2001.
Împotriva deciziei civile pronunțată de Tribunalul T., reclamanta R. F. a declarat recurs în termen legal la data de 21.01.2013, solicitând, în principal, casarea deciziei civile cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar, în temeiul art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, modificarea deciziei civile în sensul admiterii acțiunii civile astfel cum a fost formulată în scris.
În motivare, reclamanta-recurentă a susținut nelegalitatea ambelor hotărâri care nu au ținut cont că ea nu a avut cunoștință de demersurile făcute de foștii proprietari pentru redobândirea imobilului în condițiile Legii nr. 112/1995, ea fiind de totală bună credință la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
În această situație, se susține că nu i se poate restitui prețul achitat, cu care, în prezent, nu își poate achiziționa vreo locuință.
P. întâmpinarea depusă în cauză la 22.02.2013, intimata Direcția Generală a Finanțelor P. T. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii pronunțate de tribunal, subliniind că cererea reclamantei de restituire a prețului de piață al imobilului în litigiu nu se încadrează în prevederile art.20 alin.2 din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr.1/2009, pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001- privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06.03._89, care stipulează în mod clar următoarele:
”În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 cu modificările și completările ulterioare, persoana îndreptățită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. Dacă persoanele îndreptățite au primit despăgubiri potrivit prevederilor legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, ele au dreptul la diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflației și valoarea corespunzătoare de piață a imobilului."
Din economia textului de mai sus, se înțelege că legiuitorul condiționează dreptul persoanei îndreptățite de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent la valoarea de piață a bunului imobil, de vânzarea apartamentului către chiriași cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, situație care în mod clar nu se regăsește în speța dedusa judecații. P. urmare, reclamanta nu se poate prevala în prezenta cauză de prevederile art.20 alin.2 din Legea nr.10/1995 modificată și completată întrucât, chiar din cuprinsul deciziei civile nr.336/09.02.2006 pronunțată în dosar nr.9263/C/2005, rezultă ca aceste contracte au fost încheiate cu încălcarea unor dispoziții legale imperative.
Astfel, în sensul constatării faptului ca în speța de față contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu încălcarea Legii nr. 112/1995, în baza probelor administrate la dosar, Curtea de Apel Timișoara, a precizat ca întrucât imobilul nu intră sub incidența Legii nr.112/1995, vânzarea apartamentului către reclamantă încalcă dispoziții legale imperative, fiind lovită de nulitate absolută.
În același sens, instanța a reținut că și în ipoteza incidenței Legii nr.112/1995, "contractele de vânzare-cumpărare ar fi lovite de nulitate absolută, deoarece potrivit art.1(6) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, dacă pe rolul instanțelor se află cereri referitoare la art.1(5), procedurile administrative reglementate de Legea nr.112/1995 de vânzare către chiriași, se suspendă de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererilor respective.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de reclamantă, raportat la obiectul cauzei, temeiul de drept indicat și actele depuse în susținere, Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta R. F. a învestit instanța de judecată cu prezenta acțiune în despăgubiri, solicitând în temeiul dispozițiilor art.50 alin.1 din Legea 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.1/2009, obligarea pârâtului M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. T. la restituirea prețului de piațăal imobilului situat în Timișoara, .. 5. ., în concret, suma de 46.000 euro, cu cheltuieli de judecată.
Potrivit art. 50 indice 1 alin.1 din Legea nr. 10/2001, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr.1/2009, proprietarii ale căror contracte de vânzare– cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin.1 se stabilește prin expertiză.
Tribunalul T. și Judecătoria Timișoara în mod corect au reținut că în speță nu sunt incidente prevederile art.50 indice 1 alin.1 din Legea 10/2001.
Contractul de vânzare cumpărare încheiat între RA Urbis Timișoara și reclamantă a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor Legii nr.112/1995, potrivit considerentelor deciziei civile nr. 1329/A/10.06.2004 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr. 1645/c/2004, irevocabilă prin decizia civilă nr. 336/R/09.02.2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 9263/c/2005, unde se arată ca S. R. a vândut apartamentul chiriașilor, fără sa se aștepte finalizarea procedurilor administrative și juridice de restituire.
Potrivit dispozițiilor art. 9 alin.1 raportat la art. 14 din Legea nr. 112/1995, inițierea demersurilor administrative în baza Legii nr. 112/1995 de către notificatoare obligă S. Român să suspende vânzarea locuințelor în discuție către chiriași și să încheie contracte de vânzare cumpărare doar după clarificarea situației juridice a imobilelor de către organele administrative cu atribuții jurisdicționale sau de către instanța de judecată.
Nerespectarea acestor dispoziții legale a prilejuit afectarea de nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare.
În condițiile în care RA Urbis Timișoara s-a dovedit a fi de rea credință la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare cu reclamanta R. F., rezultă că acordul de voință este afectat în întregime de acest viciu pentru că unul din elementele sale fiind nul, respectiv oferta vânzătorului, el invalidează în mod automat și celălalt element acceptarea cumpărătorului cu care formează unitate subiectivă insolubilă.
P. decizia civila nr. 336/R/09.02.2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara irevocabilă, s-a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare, reținându-se cu putere de lucru judecat că, la momentul încheierii lui atât chiriașii cât și cumpărători, cât și vânzătorul imobilului au ignorat înregistrarea cererii formulată pentru restituirea imobilului în condițiile Legii nr. 112/1995, precum și absența unui titlu legal al preluării imobilului de către stat.
Relativ la buna credința invocată de reclamantă, s-a reținut prin decizia civilă nr. 336/R/09.02.2006 a Curții de Apel Timișoara, că probele dosarului au răsturnat acesta prezumție, S. procedând la vânzarea apartamentului fără să aștepte finalizarea procedurii administrative și judiciare de restituire.
În acest sens s-a reținut că inițierea demersurilor administrative în baza Legii 112/1995 de către persoana îndreptățită, obliga S. să suspende vânzarea locuințelor în discuție către chiriași și să încheie contracte de vânzare–cumpărare doar după clarificarea situației juridice a imobilelor de către organele administrative cu atribuții jurisdicționale sau de către instanța de judecată, concluzie care rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 9 alin.1 raportat la art. 14 din Legea 112/1995.
Neprocedând în acest fel s-a prilejuit afectarea de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare dintre părți și pentru acest motiv suplimentar de eludare a dispozițiilor imperative ale legii. Reaua credința a statului prin reprezentantul său, RA Urbis Timișoara, a dus la afectarea în întregime a acordului de voință de acest viciu, pentru că unul din elementele sale fiind nul, (oferta majoritarului), invalidează în mod automat și celălalt element (acceptarea cumpărătorului), împreuna cu care formează o unitate subiectivă indisolubilă. P. urmare, nu se poate vorbi de buna credință a cumpărătoarei R. F., prin disociere de atitudinea subiectivă a celuilalt pârât contractant RA Urbis Timișoara, actele de înstrăinare fiind lovite de nulitate absolută, în conformitate cu dispozițiile art. 46 alin.2 din Legea nr.10/2001.
În examinarea temeiniciei acțiunii civile formulate de reclamanta R. F. raportat la temeiul de drept indicat, art. 50 indice 1 alin.1 din Legea nr.10/2001, în mod corect instanțele de judecată au avut în vedere considerentele deciziei civile nr. 336/R/09.02.2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 9263/c/2005 enunțate deja, care a reținut cu putere de lucru judecat că la încheierea contractului de vânzare cumpărare au fost încălcate prevederile art. 2 din Legea 112/1995.
De dispozițiile art. 50 indice 1 alin.1 din Legea 10/2001 beneficiază doar cei care au încheiat contracte de vânzare cumpărare cu respectarea prevederilor Legii 112/1995. Pentru admisibilitatea unei acțiuni în restituirea prețului de piață al imobilului, potrivit textului sus enunțat, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: 1) contractul de vânzare cumpărare să fie încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și 2) contractul de vânzare – cumpărare să fi fost desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
În speța de față, raportat la starea de fapt și de drept reținută cu autoritate de lucru judecat prin decizia civila nr. 336/R/09.02.2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, prima condiție nu este îndeplinită, prin aceasta hotărâre reținându-se tocmai nulitatea absolută a contractului determinată de încheierea lui cu nerespectarea dispozițiilor art. 2 alin.2 din Legea 112/1995.
De asemenea, sunt relevante și dispozițiile art. 1 alin.4 din HG nr.11/1997 privind normele de aplicare a Legii nr.112/2005, care prevăd că, locuințele care au fost preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data respectivă sau care au intrat în posesia acestuia în condițiile inexistenței unei reglementări legale care să reprezinte temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului sunt considerate ca fiind trecute fără titlu în posesia acestuia și nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995.
Aceste dispoziții legale stabilesc foarte clar că locuințele care nu au intrat în posesia statului în condiții legale, nu puteau fi vândute în baza Legii nr.112/1995.
Având în vedere cele de mai sus, este evident faptul că actul de vânzare cumpărare încheiat intre S. R. prin RA Urbis Timișoara și reclamată, nu a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995 și în consecință, reclamanta nu poate beneficia de restituirea prețului de piață al imobilului.
Nu în ultimul rând, trebuie subliniată și distincția pe care art. 50 al.2 din Legea nr. 10/2001 o face relativ la cele două situații pentru acordarea despăgubirilor foștilor chiriași și anume: pentru cei care au încheiat contracte de vânzare– cumpărare cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995 cărora li se va acorda prețul actualizat )pe care, însă, în speța de față, reclamanta nu îl dorește, ci susține doar acordarea prețului de piață al imobilului, conform căilor de atac declarate împotriva hotărârii de fond), iar pentru cei care au încheiat contracte de vânzare – cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cărora li se va acorda prețul de piață. Concluzionând, Curtea retine că în condițiile in care pentru imobilul în litigiu, s-a stabilit cu putere de lucru judecat (conform decizie civile nr. 336/R/09.02.2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara) că trecerea apartamentului s-a făcut fără respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.., nu pot fi incidente dispozițiile art.50 alin.1 din Legea 10/2001, care impune expres condiția încheierii contractului de vânzare – cumpărare cu respectarea Legii nr. 112/1995.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R. F. împotriva deciziei civile nr. 916/A/13.12.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. T., având ca obiect pretenții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 Februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A.-M. N. Dr. L. L. M. G.
GREFIER,
D. K.
Red. M.G/20.03.2013
Tehnored. D.K/2ex/20.03.2013
Prima instanță: Judecătoria Timișoara: Judecător:-R. B.
Instanța de apel: Tribunalul T.:Judecători-A. A., C. B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 272/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Servitute. Decizia nr. 300/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
