Servitute. Decizia nr. 300/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 300/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 300/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 300
Ședința publică 26 februarie 2013
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. L. AL M. TIMIȘOARA și M. TIMIȘOARA prin P. împotriva deciziei civile nr. 821/A/15.11.2012 pronunțată de Tribunalul T. - Secția I Civilă în dosar nr. _, în contradictoriu cu reclamanții M. I. și M. N.-L. și pârâții S. R. prin MINSITERUL FINANȚELOR P. și S.C. A. S.A., având ca obiect servitute.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic V. S. în reprezentarea pârâților C. L. al M. Timișoara și M. Timișoara prin P. și avocat S. I. în reprezentarea reclamanților M. I. și M. N.-L., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată că s-au depus prin registratura instanței: la data de 13.02.2013, de către pârâții recurenți, dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, conform mențiunii din citativ.
Reprezentanta reclamanților depune la dosar împuternicirea avocațială.
Nemaifiind de formulat alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta pârâților recurenți solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului cu consecința schimbării hotărârii primei instanțe, respectiv respingerea cererilor de chemare în judecată și de îndreptare a erorii materiale. În continuare, aceasta arată că în principal, înțelege să susțină concluzii asupra lipsei calității procesuale a instituțiilor pârâte pe care le reprezintă iar în subsidiar, pe fondul cauzei, considerând că hotărârea atacată este netemeinică, nelegală și nefondată.
În ceea ce privește excepția invocată, reprezentanta pârâților recurenți învederează că administrarea bunurilor necesare serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare în municipiul Timișoara o are S.C. A. S.A., în baza hotărârii locale date în acest sens, împrejurare față de care consideră că în mod greșit au fost respinse apelurile declarate.
Reprezentanta reclamanților intimați pune concluzii de respingere a recursului ca netemeinic și nelegal cu obligarea pârâților recurenți la plata cheltuielilor de judecată, în dovedirea cărora depune la dosar factura și chitanța aferentă, eliberate la data de 20.02.2013, pentru suma de 1500 lei reprezentând onorariu avocat.
Consideră că recursul formulat nu cuprinde motivele de nelegalitate a deciziei atacate și că recurenții dau dovadă de rea-credință prin declararea căilor de atac, argumentând că instituțiile pârâte în mod nejustificat și neîntemeiat se opun exercitării dreptului de proprietate al reclamanților. Totodată precizează că soluțiile date de instanțele anterioare sunt temeinice și legale și depune la dosar concluzii scrise, cu solicitarea de a fi avute în vedere la soluționarea cauzei.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului constată că:
P. sentința civilă nr. 958/19.06.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, a fost admisă cererea formulată de reclamanții M. I. și M. N.-L. în contradictoriu cu pârâții S. R. - prin M. Finanțelor P., S. R. - prin C. L. al M. Timișoara, M. Timișoara prin P. și .>
S-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr._/20.12.2011 a Judecătoriei Timișoara în sensul ca paragraful al 4-lea al dispozitivului să aibă următorul cuprins: „Dispune radierea dreptului de servitute instituit în favoarea Statului R. asupra imobilului înscris în CF_ Timișoara nr. top. 6627, 6628 și obligarea pârâților, în principal, la ridicarea conductei de apă de pe terenul aflat în proprietatea reclamanților iar în subsidiar autorizează reclamanții la ridicarea conductei de apă de pe terenul acestora pe cheltuiala pârâților” în loc de „Dispune radierea dreptului de servitute instituit în favoarea Statului R. asupra imobilului înscris în CF_ Timișoara nr. top. 6627,6628”.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 281 ind. 2 alin. 1 C.pr.civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri.
P. acțiunea obiect al dosarului nr._ al Judecătoriei Timișoara reclamanții M. I. și M. N. L. în contradictoriu cu pârâții S. R. reprezentat de M. Finanțelor P., S. R. prin C. L. al M. Timișoara, A. SA și M. Timișoara prin P. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună radierea dreptului de servitute de trecere pentru supravegherea și repararea conductei de apă instituit în favoarea Statului R. asupra imobilului înscris în CF_ nr. cadastral 6627, 6628, imobil aflat în proprietatea reclamanților și obligarea pârâților, în principal, la ridicarea conductei de apă de pe terenul aflat în proprietatea reclamanților iar în subsidiar autorizarea reclamanților la ridicarea conductei de apă de pe terenul acestora pe cheltuiala pârâților.
Acțiunea reclamanților a fost admisă prin sentința civilă nr._/20.12.2011, instanța omițând prin dispozitiv să dispună obligarea pârâților, în principal, la ridicarea conductei de apă de pe terenul aflat în proprietatea reclamanților iar în subsidiar autorizarea reclamanților la ridicarea conductei de apă de pe terenul acestora pe cheltuiala pârâților, astfel că prezenta cererea de completare a dispozitivului s-a apreciat a fi întemeiată, fiind vorba despre un capăt de cerere solicitat prin acțiunea introductivă, asupra căruia instanța a omis să se pronunțe.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 281 ind. 2 C.pr.civ., prima instanța a admis cererea reclamanților de completare a sentinței civile nr._/20.12.2011 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ și a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr._/20.12.2011 a Judecătoriei Timișoara în sensul că paragraful al 4-lea al dispozitivului să aibă următorul conținut: „Dispune radierea dreptului de servitute instituit în favoarea Statului R. asupra imobilului înscris în CF_ Timișoara nr. top. 6627, 6628 și obligarea pârâților, în principal, la ridicarea conductei de apă de pe terenul aflat în proprietatea reclamanților iar în subsidiar autorizează reclamanții la ridicarea conductei de apă de pe terenul acestora pe cheltuiala pârâților”, în loc de „Dispune radierea dreptului de servitute instituit în favoarea Statului R. asupra imobilului înscris în CF_ Timișoara nr. top. 6627,6628 ”. În temeiul art. 281 ind. 3 C.pr.civ. nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Reclamanții M. I. și M. N.-L. au declanșat calea de atac a apelului contra sentinței civile nr._/20.12.2011, fără a o motiva și fără a face dovada învestirii legale a instanței de apel cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
La termenul de judecată din data de 08.11.2012, tribunalul a constatat că apelul declarat de reclamanții M. I. și M. N.-L. nu a fost timbrat anticipat, cu toate că au fost legal citați cu mențiunea să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei; motiv pentru care a pus în discuție, din oficiu, excepția netimbrării apelului.
Față de aspectele expuse mai sus, tribunalul a reținut dispozițiile art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, în conformitate cu care sumele datorate cu acest titlu se plătesc anticipat, iar omisiunea de achitare a acestora în momentul înregistrării cererii ori la termenul stabilit de instanță se sancționează cu anularea cererii, inclusiv a unei cereri de promovare a căii de atac.
Întrucât apelanții-reclamanți nu s-au conformat obligației stabilite de instanță de a achita taxa judiciară de timbru până la termenul de judecată din 08.11.2012, textele legale menționate au deplină incidență în speță, astfel încât, conform art. 137 alin. 1 C.proc.civ., s-a admis excepția invocată și s-a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamanți fără a se proceda la cercetarea sa în fond.
Pârâții S. R. prin C. L. al M. Timișoara și M. Timișoara prin P. au declanșat calea de atac atât contra sentinței civile nr._/20.12.2011, cât și contra sentinței completatoare, cu nr. 958/19.06.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, solicitând admiterea căilor de atac, schimbarea celor două hotărâri și respingerea în totalitate a demersului judiciar.
Pârâții au solicitat respingerea cererii față de C. L. al M. Timișoara și față de M. Timișoara prin P. ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În evidența mijloacelor fixe de natura rețelelor de apă și de canalizare a M. Timișoara - Direcției Patrimoniu, figurează doar un tronson amplasat pe intervalul străzilor Melodiei cu Istria.
Cu privire la situația juridică a terenului din .. nr. top. 6627 și top. 6628 înscris în CF_ (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 1218 Timișoara), arată că acesta nu a fost inclus în domeniul public al municipiului Timișoara atestat prin HG 1019/2005 sau HG 849/2009.
P. adresa cu nr. 5486/18.03.2010, S.C. A. S.A a certificat că a dezafectat conducta de apă care avea traseul prin subsolul terenului înscris în CF nr. 1218 nr. top. 6627 și 6628 din ..
., în baza HCL nr. 277/2009, administratorul bunurilor necesare gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare în M. Timișoara, așa cum sunt definite acestea în contractul de delegare, anexa la HCL nr. 277/2009, având deci un drept de administrare asupra conductelor.
Întrucât premisa nașterii, existenței și exercitării dreptului de administra o constituie însuși dreptul de proprietate publică, rezultă că dreptul de administrare reprezintă un drept real principal, derivat din dreptul de proprietate publică.
În calitate de administrator, . persoana juridică în sarcina căreia se putea institui obligația ridicării conductelor de apă, iar instanța în mod eronat a admis excepția lipsei calității procesuale pasive.
Întrucât în cauză nu s-a efectuat nicio expertiză pentru a se stabili în ce măsura existenta acestor conducte afectează dreptul de proprietate al reclamanților, s-a apreciat că instanța nu putea dispune ridicarea acestor rețele fără a cunoaște daca ridicarea este absolut necesara.
Pentru aceste motive, apelanții-pârâți au solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței civile nr. 958/19.06.2012 și a sentinței civile nr._/20.12.2011, in sensul respingerii acțiunii reclamanților M. I. și M. N.-L..
În drept, și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 282 și urm. C.pr.civ. coroborate cu dispozițiile Legii 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară Legea 213/1998 și Hotărârea Consiliului L. al M. Timișoara nr. 277/2009.
P. decizia civilă nr. 821/A/15.11.2012 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T. a anulat ca netimbrat apelul declanșat de apelanții-reclamanți M. I. și M. N.-L., contra sentinței civile nr._/20.12.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. L. al M. Timișoara și M. Timișoara prin P., S. R. prin M. Finanțelor P. și .>
Au fost respinse apelurile declanșate de către apelanții-pârâți C. L. al M. Timișoara și M. Timișoara prin P. contra aceleiași sentințe, cu nr._/20.12.2011, cum și contra sentinței completatoare cu nr. 958/19.06.2012 - ambele date de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți M. I. și M. N.-L..
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că așa cum rezultă din expunerea rezumativă a actelor și lucrărilor dosarului, pe calea demersului judiciar pendinte inițiat, reclamanții-intimați, au recurs la concursul instanței pentru a obține jurisdicțional constatarea încetării servituții de trecere pentru supraveghere și reparare a conductei de apă instituite - prin hotărâre judecătorească - în favoarea Statului R., pe terenul proprietatea lor, rectificarea cărții funciare în sensul radierii servituții și obligarea pârâților-intimați la ridicarea conductei, dovedind cu înscrisurile depuse în probațiune că aceasta este dezafectată (s-a făcut trimitere în acest sens la adresa cu nr. 5486/18.03.2010 emisă de S.C. A.).
Tribunalul a reținut că servitutea în discuție se circumscrie servituților administrative, de utilitate publică, ce grevează proprietățile imobiliare, și sunt reglementate prin legi speciale. Deși natura lor juridică este controversată (fiindu-le contestată chiar apartenența la categoria servituților), indiferent de obiectul lor, ele au un scop comun - interesul general, fiind impuse prin legi speciale (făcându-se trimitere la prevederile Legii petrolului, Legii energiei electrice, Legii apelor, etc.). Pornind de la aceste trăsături care, de altfel, conturează și o definiție a lor - ca fiind „sarcini de origine legală care grevează utilizarea fondurilor private și care se caracterizează prin scopul lor de interes general”, în doctrina de specialitate s-au conturat câteva particularități, ce le diferențiază net de servituțile de drept privat.
Astfel, s-a apreciat că ele (servituțile administrative de utilitate publică cum se privește a fi și cea de față, din domeniul apelor) nu sunt stabilite în profitul unui veritabil fond dominant ci, așa cum s-a mai spus deja, în considerarea unui interes general (în speță - alimentarea cu apă a unei colectivități), sunt guvernate de norme de ordine publică (ceea ce înseamnă că, de regulă, nu se admite nicio derogare sau negociere pentru proprietarul fondului grevat), impunând cel mai adesea proprietarilor fondurilor aservite o obligație de a nu face, sau alteori, de a face (de pildă, executarea branșamentului de-a lungul unei căi publice). Ceea ce îngăduie și obligă la a se conchide că și terenul afectat propriu-zis de o așa servitute se circumscrie domenialității publice, chiar dacă ea (servitutea) a fost amplasată pe terenul-proprietatea privată a unor persoane fizice. Transpunând această aserțiune la speța pendinte, tribunal a conchis că terenul strict afectat de conducta de apă s-a circumscris domeniului public al unității administrativ-teritoriale, chiar dacă nu a fost cuprins în situațiile scriptice ale celei din urmă, ceea ce legitimează și calitatea de subiecți procesuali pasivi a pârâților-apelanți S. R. prin C. L. al M. Timișoara și M. Timișoara prin P., contrar susținerilor acestora.
S-a reținut că S.C. A. nu este decât concesionarul serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare a unității administrativ-teritoriale, fiindu-i delegate totodată și atribuții de gestiune a acestor servicii, iar nu titularul unui drept de administrare, cum se tinde la a se acredita ideea în calea de atac (făcând în acest sens trimitere la HCL nr. 277/28.07.2009).
S-a făcut abstracție de faptul că judecătoria a obligat atât apelanții-pârâți S. R. prin C. L. al M. Timișoara și M. Timișoara prin P. cât și intimata-pârâtă S.C. A. la efectuarea lucrărilor de ridicare conductei de apă de pe terenul aflat în proprietatea reclamanților, urmând ca cei trei să se desocotească și să aducă la îndeplinire cele ordonate jurisdicțional potrivit raporturilor existente.
Tribunalul a găsit nefondate reproșurile aduse de pârâții-apelanți și care vizează strict calitatea lor de subiecți procesuali pasivi. Motiv pentru care, în temeiul art. 296 C.pr.civ. a respins ca nefondate apelurile declanșate de către apelanții-pârâți C. L. al M. Timișoara și M. Timișoara prin P. contra aceleiași sentințe, cu nr._/20.12.2011, cum și contra sentinței completatoare cu nr. 958/19.06.2012 - ambele date de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți M. I. și M. N.-L..
Împotriva deciziei civile nr. 821/15.11.2012 pronunțată de Tribunalul T. au declarat recurs pârâții C. L. al M. Timișoara și M. Timișoara care au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, in sensul admiterii apelului instituției pârâte, schimbarea sentinței civile nr._/20.12.2011, precum și a sentinței civile nr. 958/12.06.2012, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și a cererii de îndreptare a erorii materiale, în principal, pe excepția lipsei calității procesuale a Consiliului L. al M. Timișoara și a M. Timișoara prin P., iar, în subsidiar, ca netemeinică, nelegală și nefondată.
În motivare, invocă în primul rând excepția lipsei calității procesuale a C. L. al M. Timișoara și a M. Timișoara prin P., argumentându-se că, în mod eronat au fost respinse apelurile instituției pârâte, fără a se avea în vedere că ., în baza HCL nr.277/2009, administratorul bunurilor necesare gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare în M. Timișoara, așa cum sunt definite acestea în contractul de delegare, anexa la HCL nr.277/2009, având deci un drept de administrare asupra conductelor.
Întrucât premisa nașterii, existenței și exercitării dreptului de administrare o constituie însuși dreptul de proprietate publică, rezultă că dreptul de administrare reprezintă un drept real principal, derivat din dreptul de proprietate publică
Pe fondul cauzei, susține că dreptul de administrare este un drept real principal și nu un dezmembrământ al dreptului de proprietate publică, întrucât are o existență de sine stătătoare, iar titularii săi îl exercită în nume propriu în raporturile juridice cu celelalte subiecte de drept, altele decât statul și unitățile administrativ teritoriale.
Totodată, răspunderea pe care o antrenează actele sau faptele titularului dreptului de administrare în cadrul circuitului civil este o răspundere proprie, similară cu cea a partenerilor participanți la raportul juridic.
Învederează că în calitate de administrator, . persoana juridică în sarcina căreia se putea institui obligația ridicării conductelor de apa, iar instanța în mod eronat a admis excepția lipsei calității procesuale pasive.
Arată că instituția pârâtă nu deține conducte care să traverseze terenul reclamanților, ci doar „un tronson amplasat pe intervalul străzilor Melodiei cu Istria", deci nu pe terenul înscris în CF nr._ Timișoara, nr.cad. 6627 și 6628, cu precizarea că identificarea mijloacelor fixe de natura rețelelor nu se face pe criteriul numărului de carte funciara sau al numărului topo/cadastral.
Instanța de apel nu a arătat în concret motivele care au stat la baza soluției de respingere, motivând lacunar hotărârea, ceea ce practic echivalează cu o nemotivare.
Astfel, întrucât în cauza nu s-a efectuat nicio expertiza pentru a se stabili în ce măsură existența acestor conducte afectează dreptul de proprietate al reclamanților, instanța nu putea dispune ridicarea acestor rețele fără a cunoaște dacă ridicarea este absolut necesară.
Arată că prin adresa nr. 5486/18.03.2010, . certificat că a dezafectat conducta de apă care avea traseul prin subsolul terenului din Timișoara, ., înscris în CF nr._ Timișoara, nr.cad. 6627 și 6628.
În fapt invocă art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ.
P. concluzii scrise reclamanții intimați M. I. și M. N.-L. au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că hotărârea pronunțată de către instanța de apel este legală și temeinică, contrar afirmațiilor recurenților, instanța de apel arătând în mod concret considerentele și motivele pentru care a respins apelurile formulate în cauză, iar, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. al M. Timișoara solicită respingerea acestei excepții.
Această excepție a fost corect respinsă raportat la dispozițiile art. 12 alin. 5 din legea nr. 213/1998 și a H.C.L. nr. 277/2009 a M. Timișoara.
Examinând decizia civilă atacată prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art. 299 și următoarele C.pr.civ., ale art. 12 din legea nr. 213/1998, a H.C.L. nr.277/2009, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, asupra imobilului proprietatea reclamanților înscris în C.F. nr._ Timișoara provenită din conversia C.F. nr. 1218, nr. top 6627, 6628, în baza sentinței civile nr. 539/11.06.1996 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr. 5249/1995 s-a instituit în favoarea Statului R. o serviute de trecere pentru supravegherea și repararea conductei de apă.
Luând în considerare adresa nr. 5486 din 18.03.2010 emisă de S.C. A. S.A. prin care se certifică că a dezafectat conducta de apă ce traversa terenul proprietatea reclamanților, dar și dispozițiile art. 636-643 C.civ. – în mod corect a constatat prima instanță ca fiind stins dreptul de servitute instituit în favoarea statului.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. al M. Timișoara se constată că în mod corect a fost respinsă, raportat la dispozițiile art. 12 alin. 5 din Legea nr. 213/1998 conform cărora „în litigiile privitoare la dreptul de administrare, statul este reprezentat de M. Finanțelor P. iar unitățile administrativ teritoriale de către consiliile județene, de C. General al M. București sau de consiliile locale”.
Faptul că în cauză, calitate procesuală pasivă are C. L. al M. Timișoara și nu S.C. A. S.A., rezultă și din H.C.L. nr. 277/28.07.2009 (fila 28 dosar fond) prin care s-a aprobat delegarea gestiunii serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare în M. Timișoara, către S.C. A. S.A.
De altfel, calitatea procesuală a acestui pârât a fost reținută și în sentința civilă nr. 539/1996 – pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr. 5249/1995.
Cum conducta de apă ce a determinat instituirea dreptului de servitute nu mai prezintă utilitate publică, iar servitutea nu se mai exercită – Curtea constată că cele două instanțe au făcut o apreciere corectă a probatoriului în cauză și în ceea ce privește fondul cauzei, prin obligarea atât a recurenților cât și a pârâtei S.C. A. S.A. la efectuarea lucrărilor de ridicare a conductei de apă de pe terenul aflat în proprietatea reclamanților.
Față de considerentele arătate, Curtea în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ. va respinge recursul declarat de pârâții C. L. al M. Timișoara și M. Timișoara împotriva deciziei civile nr. 821 din 15.11.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
În baza art. 274 C.pr.civ. va obliga pe pârâți să plătească intimaților reclamanți M. I. și M. N. L. suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge recursul declarat de pârâții C. L. al M. Timișoara și M. Timișoara împotriva deciziei civile nr. 821 din 15.11.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Obligă pe pârâți să plătească intimaților reclamanți M. I. și M. N. L. suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. C. C. R. M. L.
GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Red. M.L./11.03.2013
Tehnored. O.I. 2 ex./13.03.2013
Prima instanță: Judecătoria Timișoara, jud. A. T.
Instanța apel: Tribunalul T., jud. A. A., jud. C. B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 358/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Pretenţii. Decizia nr. 829/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
