Conflict de competenţă. Sentința nr. 6/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 6/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECTIA I CIVILA
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6
Camera de consiliu din data de 23 Aprilie 2013
P.:D. C.
GREFIER:O. IOȚCOVICI
S-a luat în discuție pronunțarea unui regulator de competență în cauza privind pe reclamantul M. T. contra pârâtului S. R. reprezentat de M. FINANȚELOR P..
Procedura legal îndeplinită în camera de consiliu și fără citarea părților, conform art. 135 al. 4 C.proc.civ.
După verificarea regularității sesizării și a actelor dosarului, Curtea rămâne cu cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra incidentului procedural de față constată:
P. sentința civilă nr. 844 din data de 06 iunie 2012 a fost declinată competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul M. T., împotriva pârâtului S. R., prin M. Finanțelor P., în favoarea Tribunalului T..
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că:
Potrivit dispozițiilor art.4 pct.4 din Legea nr.221/2009, competența de soluționare aparține tribunalului în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată s-a observat că reclamantul M. T. are domiciliul în comuna G. ., jud. T..
Având în vedere că domiciliul reclamantului se află în județul T., în baza dispozițiilor art.4 pct.4 din Legea nr.221/2009, a fost declinată competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul M. T., împotriva pârâtului S. R., în favoarea Tribunalului T., apreciindu-se ca fiind instanță competentă în soluționarea cererii formulate.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 26.06.2012.
În temeiul art. 137 alin.1 c. pr. civ. T. T. a analizat cu precădere excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului T. invocată din oficiu pe care a admis-o pentru următoarele considerente:
Observând particularitățile disputei procesuale pendinte - decelabile prin raportare la finalitatea spre care tinde petiționarul - aceea a acordării în condițiile legii cu nr.221/2009 a unei compensații pecuniare pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a masurilor administrative luate în perioada comunistă și, mai apoi, norma legală circumscrisă alin.(4) apartenent art.4 din lege, T. T. a constatat că cea din urmă, prin a sa formulare clară și nesusceptibilă de interpretări, consacră legislativ un caz de necompetență teritorială absolută în favoarea secției civile a Tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază petiționarul. În alți termeni, s-a apreciat că textul legal în discuție îngăduie și obligă la identificarea competenței rationae loci și rationae materie, prin raportare la domiciliul reclamantului, ca element de identificare a persoanei fizice, care în speță este în județul C.-S., în raport de mențiunile încheierilor de autentificare a actelor notariale existente la dosar (filele 10 și 11 din dosarul instanței inițial investite), întocmite înainte de introducerea acțiunii în baza datelor din cartea de identitate a reclamantului; considerându-se totodată că se impune a fi făcută distincția între domiciliul procesual ales, la care o persoană cere să îi fie comunicate actele de procedură, în temeiul art.93 C.proc.civ. și domiciliul părții, doar acesta din urma având implicații în ce privește competența teritorială. Totodată s-a reținut că această distincție rezultă din ansamblul normelor de procedură și, cu precădere, din interpretarea literală și logică a prevederilor art.93 C.proc.civ. menționat (care folosește cele două noțiuni) și ale art.112 pct.1 C.proc.civ., ipoteza finală, care stabilesc în sarcina reclamantului care locuiește în străinătate obligația ca, pe lângă domiciliul propriu, să indice și domiciliul ales în Romania spre finalitatea mai sus arătată (comunicarea actelor de procedură, pentru a se asigura celeritatea judecății).
S-a apreciat că a pune semnul egalității între cele două noțiuni, înseamnă a accepta ideea că îi este îngăduit reclamantului să aleagă, teritorial, instanța din tară care să îi soluționeze cererea, în raport de domiciliul procesual ales după propriile criterii; chiar și în ipoteza competenței teritoriale relative, posibilitățile de alegere ale reclamantului sunt în mod expres indicate de legiuitor, iar în cazul competenței teritoriale cu caracter absolut acest beneficiu este exclus, intrând în coliziune cu finalitatea instituirii de către legiuitor a unei astfel de competențe.
Față de considerentele arătate T. T., în temeiul art.4 alin.4 din legea nr.221/2009 și conformându-se și imperativului art. 158 alin.1, 3 și 4 - art. 159 pct. 3 c. pr. civ., a admis excepția invocată și a declinat competența soluționării cauzei la T. C.-S. - secția civilă.
Constatând ivit conflictul negativ de competență, reglementat de art. 20 pct.2 C.proc.civ., potrivit art.21 si 22 alin.2 C.proc.civ. a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel Timișoara pentru soluționarea acestui conflict.
Ca urmare a prezentării acestor date Curtea constată că repudierea reciprocă a competenței celor două instanțe de fond în a soluționa cererea formulată de reclamantul M. T. în baza Legii nr. 221/2009 rezidă în modul în care au înțeles să abordeze problema ce vizează competența lor teritorială în raport de aprecierea diferită a noțiunii de domiciliu, fie el cel rezultat din actele de identitate ale reclamantului sau cel ales special pentru derularea procedurilor.
În concret, este vorba de un aspect ce nu vizează o necompetență de ordine publică – din cele expres și limitativ prevăzute de art. 159 pct. 1-3 din C.proc.civ. – ci un aspect de necompetență de ordine privată.
În atare situație, potrivit art. 1591 pct. 3 C.proc.civ., excepția necompetenței nu putea fi invocată decât de către pârât (în speță S. român prin M. Finanțelor P.), prin întâmpinare sau, cel mai târziu, la prima zi de înfățișare, lucru pe care acesta nu a înțeles să îl facă, ceea ce a însemnat, în mod neechivoc, acceptarea de către acesta a competenței inițial sesizate.
Cum excepția necompetenței nu a fost invocată de către pârât în condițiile legii și pentru că o atare excepție nu putea fi invocată din oficiu de către instanță, în mod justificat urmează a se constata că în cauză competența soluționării acțiunii reclamantului M. T. revenea instanței sesizate inițial, adică Tribunalului C.-S., și, aceasta, cu atât mai mult cu cât domiciliul real al reclamantului este în circumscripția teritorială a acestei instanțe la care el a și dorit să se judece. Faptul că avocatul său, la care și-a ales domiciliul procedural se află în circumscripția Tribunalului T., nu poate determina o altă interpretare a regulii de stabilire a competenței teritoriale, față de cea explicit consacrată de art. 4 alin. 4 al Legii nr. 221/2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE :
Stabilește în favoarea Tribunalului C. S. competența soluționării în primă instanță a acțiunii formulate de reclamantul M. T. împotriva pârâtului S. român prin M.F.P.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 Aprilie 2013.
PREȘEDINTE,
D. C.
GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Red. D.C. – 23.04.2013
Tehnored. –O.I./2 ex./ 24.04.2013
Se comunică:
- reclamantului: M. T. – G., ., jud. T.
- pârâtului: S. R. reprezentat de M. FINANȚELOR P. – București, ., sector 5
| ← Expropriere. Decizia nr. 651/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2027/2012. Curtea de... → |
|---|
