Legea 10/2001. Decizia nr. 1985/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1985/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-10-2012 în dosarul nr. 1985/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 02.07.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 1985/R
Ședința publică din 10 octombrie 2012
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. M. Timișoara împotriva sentinței civile nr. 455/10.02.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantele N. I. și N. M. și cu pârâții M. Timișoara, prin P., și S. R., prin C. L. Timișoara, pentru Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantele intimate lipsă, doamna avocat N. L., iar în reprezentarea celorlalte părți, doamna consilier juridic V. S.. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantelor intimate depune la dosar împuternicirea avocațială și chitanța în valoarea de 3720 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Reprezentantele părților arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii, pentru motivele arătate pe larg în scris în cererea de recurs.
Reprezentanta reclamantelor intimate solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin acțiunea înregistrată la 17.11.2010 la Tribunalul T. sub nr._, reclamantele N. I. și N. M. au chemat în judecată pârâții P. M. Timișoara, M. Timișoara, prin P., și S. R., prin C. L. Timișoara, și au solicitat anularea dispoziției nr._/2.09.2010, emisă de pârâtul P. M. Timișoara, prin care li s-a respins notificarea nr. 310/13.02.2002 pentru restituirea în natură a imobilului înscris în CF nr. 2441 Timișoara, nr. top. 2502/2, 2502/3, 2502/4 și 2502/5.
Au solicitat instanței să dispună restituirea în natură a parcelelor menționate anterior, iar în subsidiar au solicitat restituirea parcelei nr. top. 2052/5 și a suprafeței de 225,5 mp din ./4 și dezmembrarea acestei din urmă parcele.
De asemenea, reclamantele au solicitat în ambele cazuri intabularea dreptului lor de proprietate în cote de 5/8 pentru N. M. și 3/8 pentru N. I. și, de asemenea, intabularea pe ./5 a casei de pe . B, proprietatea lor, în aceleași cote.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că imobilul în litigiu a fost preluat de S. R. în anul 1983 în baza Decretului nr. 111/1951 de la numiții Eckstein M., Eckstein R. A., Eckstein Adalbert și C. G..
Prin sentința civilă nr. 7345/15.09.2003, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/2002, hotărâre rămasă irevocabilă prin deciziile civile nr. 694/19.04.2004 și 2362/26.09.2005, s-a constatat că imobilul a făcut obiectul unor transmisiuni succesive cu titlu de vânzare-cumpărare până la reclamanta N. M. și defunctul său soț N. M., tatăl reclamantei N. I..
Reclamanta N. M. și soțul său N. M. au încheiat la data de 29.08.1986 antecontractul de vânzare-cumpărare privind imobilul înscris în CF nr. 2441 Timișoara, nr. top. 2052/2, 2052/3, 2052/4, 2052/5 și 2052/6. Judecătoria Timișoara a constatat că dreptul de proprietate se întinde doar asupra casei și terenului în suprafață de 641 mp, înscris în CF nr. 2441 Timișoara, nr. top. 2052/5 și asupra terenului de 225,5 mp din nr. top. 2052/4. Totodată, s-a constatat nevalabilitatea titlului Statului R. asupra parcelei cu nr. top. 2052/5 și asupra suprafeței de teren de 225,5 mp din nr. top. 2052/4.
Anterior acestui litigiu, reclamantele au solicitat prin notificare restituirea în natură a imobilelor din CF nr. 2441 Timișoara, nr. top. 2052/2, 2052/3, 2052/4, 2052/5 și 2052/6.
Reclamantele au arătat că se consideră îndreptățite la obținerea tuturor imobilelor descrise anterior.
Dacă însă, conform celor dispuse prin hotărârile judecătorești menționate, se recunoaște dreptul lor de proprietate doar asupra parcelei cu nr. top. 2052/5 și parțial asupra celei cu nr. top. 2052/4, P. M. Timișoara ar fi trebuit să se conformeze dispozitivului acestor hotărâri și să procedeze la restituirea imobilelor cu privire la care s-au pronunțat, iar nu să respingă notificarea în totalitate.
Restituirea în natură, dacă este posibilă, poate fi dispusă direct de către instanță conform deciziei nr. XX/19.03.2007, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentința civilă rn. 455/10.02.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis acțiunea formulată de reclamantele N. I. și N. M. împotriva pârâților P. M. Timișoara și M. Timișoara, prin P..
A dispus anularea dispoziției nr._/2.09.2010, emisă de pârâtul P. M. Timișoara.
A constatat că reclamantele legitimează vocația de a accede la beneficiul Legii nr. 10/2001 și a obligat pârâtul P. M. Timișoara, ca reprezentant al pârâtului M. Timișoara, să emită o nouă dispoziție de retrocedare în natură a imobilului înscris în CF nr. 2441 Timișoara, nr. top. 2052/5, casă și teren cu o întindere de 641 mp, și nr. top. 2052/4, în limita a 255,5 mp.
A respins acțiunea reclamantelor formulată în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin C. L. Timișoara.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 7345/15.09.2003, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/2007, sentință rămasă irevocabilă, au fost tranșate cu putere de lucru judecat chestiunile privind vocația reclamantelor N. I. și N. M. de a accede la beneficiul Legii nr. 10/2001 și implicit faptul că imobilul în litigiu intră în sfera de incidență a acestei legi.
Prin hotărârea menționată, instanța a stabilit că reclamanta N. M. și soțul său, în prezent decedat, N. M., au dobândit, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții P. la 29.08.1986, dreptul de proprietate asupra imobilului din Timișoara, . B, casă și teren în suprafață de 541 mp, compus din ./5 și 225,5 mp din ./4.
De asemenea, tot prin aceeași hotărâre s-a constatat nevalabilitatea titlului statului, constând în D. nr. 111/1951, asupra parcelei nr. top. 2052/5 și a 225,5 mp din ./4.
Prin emiterea dispoziției contestate de reclamante în prezentul dosar, a reținut prima instanță, s-au încălcat dispozițiile art. 1200 pct. 4, 1201 și 1202 alin. 2 Cod civil.
În consecință, a admis acțiunea reclamantelor în limita subsidiarului.
Împotriva sentinței civile nr. 455/10.02.2012 a Tribunalului T. a declarat recurs în termenul legal pârâtul P. M. Timișoara.
În motivarea recursului, a arătat că, luând în considerare faptul că la data soluționării notificării depuse de reclamante în baza Legii nr. 10/2001, prin dispoziția nr. 1604 din 02.09.2010, reclamantele erau titularele dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Timișoara, . B compus din casă și teren în suprafață de 641 mp, cu nr. top. 2052/2 și teren în suprafață de 225,5 mp din .. 2052/4, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a apreciat în mod corect și cu respectarea dispozițiilor legale că solicitarea reclamantelor nu mai are obiect, deoarece pricina a fost dezlegată prin sentința civilă nr. 7345/15.09.2003 a Judecătoriei Timișoara, definitivă și irevocabilă.
Pentru motivele arătate, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamante, cu consecința menținerii dispoziției nr. 1604/02.09.2010.
În drept, a invocat art. 304 pct. 8 și 9, art. 304 indice 1 și art. 312 Cod proc.civilă și Legea nr. 10/2001.
Nu s-a depus întâmpinare în cauză.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art. 3041 și art. 306 alin. 2 Cod proc.civilă, față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul pârâtului este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Nu se poate reține, cum susține pârâtul recurent, că notificarea reclamantelor a rămas fără obiect, întrucât au devenit proprietare asupra parcelei nr. top. 2052/5 de 641 mp și asupra a 225,5 mp din ./4 prin sentința civilă nr. 7345/15.09.2003 a Judecătoriei Timișoara.
Obiectul dosarului nr._/2002 a fost acțiunea în prestație tabulară formulată de reclamantele N. I. și N. M. în contradictoriu cu toți foștii proprietari tabulari și cu actualul proprietar tabular, S. R..
Acțiunea a fost admisă în parte, pentru parcelele menționate anterior și s-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra acestor parcele. Asupra acestor aspecte în mod corect a reținut prima instanță că operează efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, ce trebuia avut în vedere de pârât la soluționarea notificării reclamantelor.
Prin aceeași hotărâre însă a fost respins capătul de cerere pentru rectificarea cărții funciare, prin radierea dreptului de proprietate al statului și intabularea dreptului reclamantelor.
În consecință, în mod greșit a reținut prin dispoziție pârâtul că notificarea reclamantelor este lipsită de obiect în privința celor două parcele.
Față de aceste considerente, nefiind incidente motivele de modificare invocate de recurent (pct. 8 și 9 din art. 304 Cod proc.civilă), în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civilă, Curtea va respinge recursul declarat de pârâtul P. M. Timișoara împotriva sentinței civile nr. 455/10.02.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantele N. I. și N. M. și cu pârâții M. Timișoara, prin P., și S. R., prin C. L. Timișoara.
În baza art. 274 alin. 1 și 3 Cod proc.civilă, va obliga pârâtul recurent la plata în favoarea reclamantelor a sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli parțiale de judecată în recurs, ținând seama de valoarea pricinii și de munca îndeplinită de avocat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul P. M. Timișoara împotriva sentinței civile nr. 455/10.02.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantele N. I. și N. M. și cu pârâții M. Timișoara, prin P., și S. R., prin C. L. Timișoara.
Obligă pârâtul recurent la plata în favoarea reclamantelor a sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli parțiale de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.10.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. Ș. G. OBERȘTERESCURUJIȚA R.
GREFIER,
C. J.
Red. R.R.- 26.10.2012
Tehnored. C.J.- 02.11.2012; 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul T.
Judecător: Z. H.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2027/2012. Curtea de... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 2067/2012. Curtea de Apel... → |
|---|








