Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1100/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1100/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 1100/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 24.05.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 1100/R
Ședința publică din 18 septembrie 2013
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții G. I.- O. și D. G.- B. și de pârâtul S. R., reprezentat de M. FINANȚELOR P., prin DGFP C.-S. împotriva sentinței civile nr. 1082/25.02.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
M. Public este reprezentat de doamna procuror M. U. C., de la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta Ministerului Public arată că nu are cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri și că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului pârâtului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii. Cu privire la recursul reclamanților, solicită respingerea acestuia.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1082/25.02.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții G. I. O. și D. G. B. împotriva pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P., prin Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S.; în consecință pârâtul a fost obligat să plătească reclamantelor suma de 28.278 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material; au fost respinse restul pretențiilor.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin cererea înregistrată la 11.06.2012 reclamanții G. I. O. și D. G. B. au chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P.,prin Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S. solicitând să se constate că se încadrează în dispozițiile art. 5 alin. 1, lit. b din Legea nr. 221/2009, să se dispună obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valoric atât al bunurilor confiscate/preluate de autoritățile comuniste de la familia lor în momentul deportării, care nu le-au mai fost restituite fizic, cât și despăgubiri pentru lipsa de folosință a acestor bunuri mobile din 18.06.1951 și până în anul 1989.
În fapt, au arătat că prin decizia nr. 200/1951 a Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu familia lor, au fost strămutați în localitatea Roșeți din B., pe perioada 18.06._55. În anul 1955, prin decizia MAI nr. 6100/1955 familiei i s-au ridicat restricțiile domiciliare și a fost lăsată să se întoarcă acasă. Au apreciat că întreaga daună materială, pricinuită de deportare este în cuantum de 100.000 Euro dar au solicitat instanței ca, în situația în care în urma expertizării rezultă o valoare mai mare, să primească despăgubirile materiale stabilite prin expertiză.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii 221/2009.
Ulterior,reclamanții au formulat precizare de acțiune prin care au solicitat instanței să constate că se încadrează în dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea 221/2009, fiind unicii moștenitori ai defunctului G. N., bunicul reclamanților, decedat la data de 28.12.1957, în calitate de nepoți de fiu, respectiv fiică ai acestuia; să se dispună obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri materiale în sumă de 100.000 Euro, reprezentând echivalentul valoric al bunurilor mobile și imobile confiscate/preluate de autoritățile comuniste de la familia acestora în momentul deportării, care nu le-au mai fost restituite fizic, cât și despăgubiri pentru lipsa de folosință a acestor bunuri imobile din 18.06.1951 până în anul 1989 constând în contravaloarea recoltei agricole din anul 1951, recolta de pe cele 9,49 ha cultivate, contravaloarea beneficiului pe care cultivarea suprafeței de teren de 11,72 ha l-ar fi adus începând cu anul următor deportării și până în anul 1989, echivalentul bănesc al lipsei de folosință al casei cu nr. 37 C. pe perioada deportării, contravaloarea mobilei, a ușilor, ferestrelor din casa cu nr. 37 C., compusă din 6 camere,bunuri pe care familia reclamanților nu le-a mai găsit la întoarcerea din B., contravaloarea celor 7 bovine, 8 porci lăsate în grajd și cocini în momentul deportării, contravaloarea a 10 tone de cereale ce reprezintă recolta pe care familia reclamanților nu a putut să o ia în momentul deportării, lăsând-o în hambare și pe care nu le-a mai regăsit la întoarcere, contravaloarea utilajelor agricole (semănătoare, cositoare, plug, batoză, trioare, vânturătoare, prășitoare) și a stupilor de albine pe care familia nu le-a putut lua în momentul deportării și pe care nu le-a mai regăsit la întoarcere.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri.
Din analiza probatoriului administrat în cauză instanța a reținut că prin decizia nr. 200/1951 a Ministerului Afacerilor Interne, familia reclamanților a fost strămutată în localitatea Roșeți din B., pe perioada 18.06._55.
Dispozițiile art. 5 alin.1 lit. b prevăd acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative (cu condiția ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu fi fost acordate despăgubiri prin echivalent în baza Legii 10/2001 sau ale Legii 247/2005).
Așadar, așa cum rezultă din textul de lege al art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009, se pot acorda despăgubiri pentru bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, reclamantul trebuind să dovedească în conformitate cu dispozițiile art. 1169 cod civil că bunurile care fac obiectul litigiului au fost confiscate de S. R. ca efect al măsurii administrative a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu, nu au fost restituite și nu a fost primită nicio despăgubire pentru ele. Confiscarea presupune trecerea fără despăgubire a unor bunuri în proprietatea statului în baza deciziei unui organ oficial. Mai mult, textul art. 5 a,in.1 lit. b din Legea 221/2009 vizează doar acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate și nu prevede acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilelor pe perioada cuprinsă între confiscare și restituire sau pentru recoltele care nu au putut fi cultivate în această perioadă, așa cum au solicitat reclamanții.
Din probatoriul cu înscrisuri administrat în cauză, rezultă că familia reclamanților avea, în momentul strămutării, cultivată suprafața de 10, 19 ha cu diferite culturi, detaliate în raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, a căror valoare totală era de 21.278 lei precum și 4 bucăți bovine, în valoare de 7.000 lei (prin expertiză se stabilește o valoare medie/bucată bovină de 1750 lei). Celelalte bunuri materiale pentru care reclamanții au solicitat despăgubiri nu au fost probate prin probatoriul încuviințat în cauză.
Împotriva sentinței au declarat recursuri reclamanții și pârâtul.
Reclamanții au solicitat modificarea sentinței, solicitând modificarea ei în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată.
În motivare au invocat că prima instanță nu a făcut corecta interpretare a întregului material probator administrat în cauză și a dispozițiilor legale care nu fac distincție după cum bunurile solicitate fac sau nu obiect al legilor reparatorii.
Au invocat încălcarea legislației europene a drepturilor omului și practica europeană și internă în materie.
În drept au invocat disp. art. 304 pct. 8, 9 Cod proc.civilă.
Pârâtul a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată.
În motivare a invocat greșita interpretare dată dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, care condiționează acordarea de despăgubiri materiale de neacordarea de măsuri reparatorii în condițiile legilor speciale, respectiv ale Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005, nefiind incidente în cazul bunurilor mobile.
În drept a invocat disp. art. 304 pct. 9 Cod proc.civilă.
Legal citate, părțile nu au formulat întâmpinări în cauză.
Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate și în baza art. 3041 Cod proc.civilă, art. 306 alin. 2 Cod proc.civilă, față de disp. art. 299 și urm. Cod proc.civilă, instanța reține următoarele:
Prin Decizia nr. 6/2013 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 245/29.04.2013 și obligatorie pentru instanțe conform art. 3307 al. 4 C.pr.civ. s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 al. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 – temei al cererii reclamanților – pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005 sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
Din examinarea considerentelor deciziei menționate rezultă că, în baza dispozițiilor art. 5 al. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, pot fi solicitate despăgubiri pentru terenuri și construcții, precum și pentru utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul (imobile prin natură și destinație), nu și pentru alte categorii de bunuri.
Pe de altă parte, din conținutul acelorași considerente și al expunerii de motive a Legii nr. 221/2009 (expunere avută în vedere și la pronunțarea sus-menționatei decizii) rezultă că este necesar ca, pentru bunurile solicitate în baza art. 5 al. 1 lit. b, persoana îndreptățită să fi formulat notificare în baza legilor speciale, notificare ce să nu fi fost soluționată.
Astfel, referitor la repararea prejudiciului material, expunerea de motive a legii are în vedere dificultățile legate de punere în aplicare a Legii nr.10/2001, dificultăți ce au determinat ca persoane în vârstă persecutate de regimul totalitar să nu obțină până la data elaborării proiectului de lege vreo despăgubire concretă.
Pe de altă parte, art. 5 al. 5 din Legea nr. 221/2009 prevede că acordarea de despăgubiri în condițiile alin. 1 lit. b atrage de drept încetarea procedurilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Or, atât acordarea de despăgubiri în baza legilor speciale, cât și încetarea de drept a procedurilor derulate în baza acestor legi presupun legala investire a deținătorului (în sensul Legii nr. 10/2001 ori al Legii nr. 247/2005) cu notificarea cerută de lege, notificare ce nu a fost formulată de reclamanții din prezenta cauză.
Având în vedere aceste considerente, criticile reclamanților vizând greșita interpretare a probatoriului administrat și a normelor interne și europene, ori a jurisprudenței instanței europene a drepturilor omului sunt nefondate și vor fi respinse ca atare.
Pentru aceste considerente, în baza disp. art. 312 alin. 1, 2, 3 Cod proc.civilă rap. la art. 304 pct. 9 Cod proc.civilă, instanța va admite recursul declarat de pârâtul S. R. reprezentat de M. FINANȚELOR P. prin DGFP C.-S. împotriva sentinței civile nr. 1082/25.02.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ ; va modifica sentința recurată, în sensul că va respinge în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți.
În baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civilă raportat la art. 304, 3041 Cod proc.civilă, instanța va respinge recursul declarat de reclamanții G. I.- O. și D. G.- B. împotriva aceleiași hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul S. R. reprezentat de M. FINANȚELOR P. prin DGFP C.-S. împotriva sentinței civile nr. 1082/25.02.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
Modifică sentința recurată în sensul că respinge în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți.
Respinge recursul declarat de reclamanții G. I.- O. și D. G.- B. împotriva aceleiași hotărâri.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. F.Ș.-26.09.2013;
Tehnored. C.J.- 03.10.2013; 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul C.-S.;
Judecător: R. L. M.
| ← Cereri. Decizia nr. 1141/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1000/2013. Curtea de... → |
|---|
