Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1708/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 1708/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-06-2012 în dosarul nr. 1708/2012

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928

SECTIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.1708

Ședința publică din 28 iunie 2012

P.: Dr.L. L.

JUDECĂTOR: M. G.

JUDECATOR: A.-M. N.

GREFIER: M. M.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant S. D. împotriva Sentinței civile nr.226/PI din 24.01.2012 pronunțată de T. T., în contradictoriu cu intimatul pârât S. Român reprezentat de M. Finanțelor P. prin Direcția G. a Finanțelor P. T., având ca obiect Legea nr.221/2009.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent S. D. asistat de avocat P. A., lipsă fiind celelalte părți.

M. Public a fost reprezentat de procuror M. U. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței a fost depusă la dosar la data de 14 iunie 2012 de către pârâtul intimat S. Român prin M. Finanțelor P. reprezentat de D.G.F.P. T., întâmpinare, din care se comunică un exemplar reprezentantului reclamantului recurent care solicită amânarea judecării cauzei pentru a răspunde la excepțiile invocate prin întâmpinarea comunicată, în caz contrar, solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.

Curtea, în deliberare, respinge atât cererea de amânare a judecării cauzei cât și cererea de amânare a pronunțării cauzei ca neîntemeiate, având în vedere faptul că excepțiile menționate au fost invocate și în fața primei instanțe după care, nemaifiind alte cereri formulate, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită respingerea excepțiilor invocate prin întâmpinarea formulată de către pârâtul intimat; solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii conform motivelor invocate în scris la dosar, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului reclamantului și menținerea sentinței civile atacate ca legală și temeinică.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

P. Sentința civilă nr.226/24.01.2012, T. T. a respins acțiunea formulată de reclamantul S. D., în contradictoriu cu pârâtul S. Român, prin M. Finanțelor P., reprezentat prin Direcția G. a Finanțelor P. T., fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, T. T. a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._, la data de 28.10.2011, pe rolul Tribunalului T., reclamantul S. D. a chemat în judecată pârâtul S. Român, reprezentat prin M. Finanțelor P., solicitând ca, prin hotărârea ce urmează a fi pronunțată în cauză, să dispună obligarea pârâtului la plata, cu titlu de despăgubiri, a sumei de 100.000 de euro, în echivalent lei, la data plății, pentru prejudiciul moral suferit de reclamant, pentru faptul că tatăl său, S. I. și mama sa, S. M., au fost condamnați politic, pe nedrept, considerați contrarevoluționari, respectiv că au săvârșit infracțiunea de uneltire împotriva regimului. În aceleași condiții, a fost condamnat pe nedrept și fratele său, S. Coriolan-I., acuzat pentru faptul că a fost membru în organizația „L. anticomunistă” și simpatizant al Partidului Național-Țărănesc.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că, în fapt, mama reclamantului, S. M., născută la 20 noiembrie 1898, a fost condamnată prin sentința nr. 116/24.03.1954, pronunțată de T. M. B. (fost Oraș Stalin), la închisoare corecțională cu durata de un an, pedeapsă executată efectiv în penitenciar. Motivația declarării calității de contrarevoluționar și reținerea faptei de uneltire împotriva regimului este grefată pe afirmația că a cunoscut o persoană care era spion și nu l-a denunțat.

Fratele reclamantului, S. Coriolan-I., fiind student în anul I, la Facultatea de D. din Cluj, a fost arestat și condamnat la 10 ani închisoare, pedeapsă pe care a și executat-o, efectiv, în perioada 1953-1964, fiind acuzat de pactizare cu foștii membri ai Partidului Național-Țărănesc și pentru faptul că a fost membru al Organizației „L. Anticomunistă”. În realitate, atât tatăl reclamantului, cât și mama sa, au fost condamnați pentru activitatea desfășurată de fratele său, în cadrul Organizației „L. anticomunistă”, discuțiile purtate cu o persoană, considerată spion, fiind, de fapt, provocate în vederea motivării arestării și condamnării lor.

Tatăl reclamantului a fost condamnat prin aceeași sentință ca și mama sa, Sentința nr. 116/24.03.1954, pronunțată de T. M. B. – fost Oraș Stalin, la 5 ani închisoare, și a executat efectiv un număr de 4,5 ani, în cadrul Penitenciarului G., de unde a fost eliberat.

Toate aceste aspecte au avut asupra reclamantului o . de consecințe, acesta fiind permanent considerat fiul unor contrarevoluționari, urmărit de fostele organe ale securității statului și, respectiv, ale fostei miliții, fiind obligat să se retragă de la liceu, asupra sa planând o amenințare cu exmatricularea.

Pentru că altă posibilitate nu îi era permisă, s-a înscris la un curs cu durata de 6 luni, pentru calificarea de mecanic agricol.

Atât la locul de muncă, cât și în societate, a fost pus, deseori, în situații penibile, cu toate că în întreaga sa activitate a încercat, în mod conștiincios, să își îndeplinească toate obligațiile în calitate de angajat și cetățean român.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1 și art. 5 din Legea nr. 221/02.06. 2009, cu mențiunea că nici părinții săi, nici reclamantul, nu au beneficiat de indemnizația prevăzută de Decretul-Lege nr. 118/1990, cu modificările și completările ulterioare.

În probatoriu,reclamantul a depus la dosar în xerocopie, documente eliberate de CNSAS, astfel: certificatul de naștere al reclamantului, al tatălui său, S. I. și al mamei sale, S. M., născută P., proces-verbal CNSAS din data de 28.02.2003, cu un nr. de 3 anexe (Nota extras M.A.I., din 09.12.1960, Nota de identificare întocmită la data de 15. 10.1954, de către securitate, Hotărâre de trecere în evidența M.A.I., din 08.08.1962, Nota informativă din 22.09.1971, privindu-l pe fratele reclamantului, S. Coriolan, plan de discuții, în vederea recrutării ca informator al securității statului, proces-verbal de interogatoriu, datat 21.09.1955, Nota de investigații nr._/10.09.1976, Nota informativă datată 21 iunie 1974, Referat înregistrat la Fromațiunea 0979 Penitenciar Cavnic 1 sept. 1955, Referat înregistrat la aceeași formațiune 20 august 1955, proces-verbal CNSAS din 28.02. 2003, Fișa măsuri operative privind-o pe S. M., Hotărâre de trecere în evidență pentru activitate politică înregistrată la 08.08.1962, Nota extras nr. 1126/09.12.1960, Nota de identificare privind-o pe S. M..

Pârâta Direcția G. a Finanțelor P. T., în reprezentarea pârâtului M. Finanțelor P., a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței să respingă acțiunea, ca neîntemeiată, având în vedere Deciziile Curții Constituționale prin care s-a pronunțat asupra excepțiilor de neconstituționalitate a Legii nr. 221/2009 și ale O.U.G. nr. 62/2010, de modificare și completare a Legii nr. 221/2009.

În motivare, s-a arătat că pârâta solicită instanței să aibă în vedere la soluționarea prezentei cauze, deciziile nr. 1354/20.10.2010, prin care au fost declarate neconstituționale prevederile art. 1 pct. 1 și art. II din OG nr. 62/2010, precum și nr. 1358/21.10.2010, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a), teza întâi, din Legea nr. 221/2009.

Astfel, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/21.10.2010, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, iar aceste prevederi au rămas fără efecte juridice, începând cu data de 31.12.2010, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009.

În acest sens, pârâta invocă dispozițiile art. 147 alin. 1 din Constituția României, revizuită: „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulament, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.”

Așa fiind, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi, din Legea nr. 221/2009, argumentând tocmai prin aceea că persoanele ce au suferit condamnări cu caracter politic și măsuri administrative pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22.12.1989, au beneficiat deja de măsuri reparatorii oferite de acte normative succesive, apărute anterior, arătându-se că pârâta subscrie argumentației Curții Constituționale, și arată că prin toate reglementările legale sus-citate, S. Român a urmărit, în condițiile art. 998 Cod civil, repararea integrală, atâta a daunelor morale, cât și a celor materiale, suferite de persoanele care s-au aflat în situațiile prevăzute de Legea nr. 221/2009, arătând că, în prezent, temeiul legal în baza căruia reclamantul a solicitat despăgubiri, ca urmare a prejudiciului produs, în urma măsurilor administrative ori a condamnărilor cu caracter politic, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22.12.1989, nu se mai regăsește în Legea nr. 221/2009, așa încât pârâta a solicitat să respingă acțiunea.

Din actele și lucrările dosarului, T. T. a reținut că reclamantul S. D. legitimează calitatea de a accede la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea cu nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, familia sa ( compusă din părinți - S. I. și S. M. - și din fratele său S. Coriolan-I.) suferind condamnări politice ( mama sa fiind condamnată, în anul 1954, la închisoare corecțională cu durata de un an, iar fratele său fiind condamnat la 10 ani închisoare, pedeapsă pe care a executat-o în perioada 1953-1964) dovedind, prin actele de stare civilă depuse la dosar legăturile de rudenie cu persoanele menționate în cererea introductivă.

Legea cu nr. 221/2009 conferă în mod expres calitate procesuală activă, atât persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, cât și - după decesul acestei persoane - soțului sau descendenților acesteia până la gradul al II-lea inclusiv.

Vorbind de „descendenți” iar nu de „moștenitori”, rezultă că legea enunțată nu cere ca urmașii persoanelor decedate să fi acceptat moștenirea autorului lor; prin urmare, nu le condiționează accesul la beneficiul acestui act normativ de calitatea de moștenitor acceptant, deoarece, atunci când a înțeles să solicite această dovadă, legiuitorul a menționat expres, în corpul actelor normative calitatea de „moștenitor”, cum este cazul celorlalte legi speciale reparatorii adoptate anterior (a se vedea, spre exemplificare, Legea cu nr. 10/2001 care, în art. 4, conferă legitimare procesuală activă numai moștenitorilor legali ori testamentari ai foștilor proprietari spoliați).

Se poate conchide că - venind în calitate de descendenți sau, după caz, de soț supraviețuitor - dreptul la compensații pecuniare pentru prejudiciul moral suferit de defunct s-a format în patrimoniul acestuia (și, ca atare, se cuantifică prin raportare la persoana sa, iar nu a descendenților sau a soțului supraviețuitor), urmând a fi transmis celor dintâi ca o creanță circumscrisă activului patrimonial al lui de cujus. Motiv pentru care aceste despăgubiri cuvenite pentru prejudiciul moral ce intră în patrimoniul autorului au un caracter global, urmând a fi partajate, după caz, între persoanele îndreptățite în accepția acestei legi speciale (descendenții până la gradul II și soțul supraviețuitor), potrivit regulilor de drept comun din materia devoluțiunii succesorale.

Față de cele menționate, tribunalul a reținut că reclamantul legitimează calitate procesual activă în cauză ca și descendent de gradul I (după părinți ).

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că legiuitorul român a inițiat și adoptat nenumărate reglementări referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.

În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, s-a constatat că există mai multe acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Aceste acte normative stabilesc o . drepturi, cum ar fi : dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu (art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale (art. 8 din Decretul-lege nr. 118/1990); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit (art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 [art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221/2009]. Dintre măsurile reparatorii, reclamantul a optat atât pentru despăgubiri morale, reglementate de art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009, cât și pentru despăgubiri materiale constând în contravaloarea bunurilor pretins confiscate ca urmare a deportării.

În practica judiciară s-a apreciat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor; prin urmare, se apreciază că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.

Despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.

În speța dedusă judecății, instanța a constatat că solicitarea reclamantului de acordare a despăgubirilor de ordin moral este neîntemeiată.

P. adoptarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - declarate ca fiind neconstituționale prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale - persoanele cărora li s-a adresat nu au avut o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la Strasbourg - de exemplu, prin Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei - atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.

Pentru toate aceste considerente, în baza normelor legale mai sus enunțate, instanța a respins apreciind ca fiind neîntemeiată acțiunea reclamantului.

Împotriva Sentinței civile nr.226/PI din 24.01.2012 pronunțată de T. T. a formulat recurs reclamantul S. D., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței în sensul admiterii cererii așa cum a fost introdusa la instanța de fond .

In motivarea recursului a arătat că prin pronunțarea sentinței recurate instanța de fond a omis sa tina cont de faptul ca reclamantul a suportat triplu consecințele unor masuri abuzive si nelegale aplicate de administrația Statului R. in perioada 1953 - 1990 . Au fost condamnați pe nedrept, pe motive politice atat părinții săi - S. M., S. I. cat si fratele său S. Coriolan - I., executând efectiv pedeapsa cu inchisoare pe diferite perioade, cea mai lunga perioada fiind executata de fratele său - din 1953 pana in anul 1964.

Astfel, in mod corect instanța de fond a reținut legitimitatea calității sale procesuale in calitate de descendent de gradul I, respingând excepția invocata de parata .

In mod greșit insa, pe fondul cauzei instanța isi motivează soluția arătând ca legiuitorul a prevăzut o . reparații - morale si materiale - pentru părinții săi si pentru fratele său, lăsând sa se inteleaga ca nu are dreptul la nici un fel de reparații - despăgubiri deoarece au beneficiat cei care au suferit efectiv .

Instanța a reținut in mod greșit acest aspect, fiind in eroare deoarece nici unul dintre cei trei in cauza nu au beneficiat de nici un fel de despăgubiri sau alte drepturi, susținere dovedita cu actele existente la dosarul cauzei.

In mod total nejustificat instanța apreciază că nu a avut si nu a suportat nici un fel de daune -materiale sau morale - apreciere de natura discriminatorie fata de faptul ca ambii părinții cât si fratele său au fost condamnați pe nedrept - politic - executând nevinovați pedepse in condiții neomenești.

In considerente, instanța a retinut: " Despăgubirile pentru daunele morale suferite in perioada comunista trebuie sa fie, drepte, echitabile, rezonabile si proporționale cu gravitatea si suferințele produse prin condamnări sau masuri administrative ".

Iar in continuare, fara a motiva in niciun fel instanța a concluzionat " solicitarea reclamantului de acordare a despăgubirilor de ordin moral este neîntemeiata " .

In aceste condiții, solicită să se rețină că sunt incidente dispozițiile art. 304, pct. 7 si pct 9 din Codul de Procedura Civila, hotărârea instanței nefiind motivata in raport de cele invocate de reclamant in acțiunea sa si dovedite cu actele depuse la dosarul cauzei, in speța fiind si in prezenta unei aplicări greșite a legii .

P. întâmpinarea depusă la dosar, pârâta D.G.F.P. T. a solicitat respingerea ca vădit neintemeiat a recursului formulat de reclamantul S. D. și menținerea ca temeinica si legala a sentinței civile nr. 226/24.01/2012 pronunțata de T. București in dosarul nr._ .

In motivare a arătat că în fapt, prin sentința civila nr. 226/24.01/2012 pronunțata in dosarul nr._ ,T. T. a respins ca neîntemeiata cererea de chemare in judecata formulata de reclamant prin care s-a solicitat instanței, in temeiul Legii nr. 221/2009, sa fie obligat paratul S. Român la plata unor despăgubiri in cuantum total de 100.000 euro, pentru prejudiciile morale suferite de către reclamant ca urmare a condamnării politice suferite de către părinții acestuia in timpul regimului comunist.

Împotriva sentinței civile nr. 226/24.01/2012 reclamantul a formulat prezentul recurs solicitând modificarea in tot a sentinței recurate in sensul admiterii pretențiilor formulate.

Referitor la cererea privind acordarea despăgubirilor morale, susține că in prezent acțiunea reclamantului este lipsita de temei legal, având in vedere faptul ca prin Decizia nr. 1358/21.10.2010, publicata in Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010, Curtea Constituționala a admis excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronunțate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările si completările ulterioare, drept pentru care acțiunea reclamantelor se impune a fi respinsa ca neintemeiata in drept.

Conform art. 147 din Constituția României dispozițiile din legile si ordonanțele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.

In aceste condiții, incepand cu data de 15.11.2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009, in forma modificata de O.U.G. nr. 62/30.06.2010, publicata in M.Of. nr. 446 din 1 iulie 2010, au fost suspendate de drept, iar incepand cu data de 31 decembrie 2010 si-au incetat efectele juridice, intrucat legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.

Mai mult, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. 14/2011, publicata in M.Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011, I.C.C.J. București a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G., dispunând următoarele:

„Stabilește că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial."

Referitor la invocarea de către recurent a prevederilor art. 998-999 C.civil in susținerea acțiunii in despăgubire, apreciem ca o acțiune intemeiata pe aceste prevederi legale este in mod vădit prescrisa, intrucat acțiunile in despăgubire intemeiate pe dreptul comun (art. 998-999 C.civil) sunt SUPUSE PRESCRIPȚIEI, in conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1, art. 3 si art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctiva, acestea având un obiect patrimonial, respectiv repararea de către stat a pagubei suferite prin acordarea de despăgubiri bănești:

"ART. 1 Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege."

"ART. 3 Termenul prescripției este de 3 ani, (...)".

"ART. 8 Prescripția dreptului la acțiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, incepe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atit paguba cit si pe cel care răspunde de ea."

Intrucat cauza juridica a acțiunii este reprezentata de măsura administrativa de dislocare si stabilire a domiciliului obligatoriu in B. pentru familia reclamantei in perioada anilor 1951-1956, rezulta in mod evident, prin interpretarea coroborata a dispozițiilor art. 1 alin. 1, art. 3 si art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, ca dreptul reclamantului de a mai formula acțiunea in despăgubiri s-a prescris, acțiunea in repararea pagubei fiind formulata si depusa la T. T. abia in data de 01.04.2010, cu mult tardiv fata de termenul general de prescripție de 3 ani pentru acțiunile având un obiect patrimonial, prevăzut de art. 1 din Decretul nr. 167/1958.

Mai mult, reclamanta nici nu a formulat o cerere de repunere in termen odată cu formularea acțiunii, in condițiile prevăzute de art. 19 din Decretul nr. 167/1958, in cazul in care ar fi existat vreo cauza care a justificat depășirea termenului de prescripție.

In mod similar, si in cazul in care instanța de judecata ar retine ca in cauza este vorba despre o răspundere administrativa patrimoniala in sarcina emitentului actului administrativ Decizia nr. 200/18.06.1951 având ca obiect strămutarea familiei reclamantei, cauzator de prejudicii pentru reclamanta, act administrativ emis de M. Afacerilor Interne București (actual M. Administrației si Internelor București), acțiunea este prescrisa conform art. 19 alin. 1 si alin. 2 din Legea nr. 554/2004:

"ART. 19 Termenul de prescripție pentru despăgubiri

1)Cand persoana vătămata a cerut anularea actului administrativ, fara a cere in același timp si despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia sa cunoască intinderea pagubei.

2)Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, in termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2)."

3)Referitor la invocarea de către recurent a prevederilor art. 504-505 C.pr.penala in susținerea acțiunii in despăgubire, solicitam respingerea acțiunii ca neintemeiata având in vedere faptul ca aceste prevederi legale nu sunt aplicabile in cauza, intrucat art. 504-505 C.pr.penala reglementează răspunderea statului pentru erori judiciare iar nu pentru condamnările politice si masurile administrative cu caracter politic dispuse inainte de 23.12.1989.

De asemenea, arată că până si acțiunile in repararea daunelor produse prin erori judiciare in cadrul unor procese penale, sunt prescriptibile . 18 luni, in conformitate cu prevederile art. 506 alin. 2 C.pr.penala:

"ART. 506 (...) 2) Acțiunea poate fi introdusa in termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, dupa caz, a hotărârilor instanței de judecata sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute in art. 504."

Așa cum rezulta din dispozițiile art. 506 alin. 2 C.pr.penala, termenul de introducere a acțiunii de 18 luni este un termen imperativ, iar sancțiunea procedurala pentru nerespectarea lui este prescripția dreptului de a mai formula respectiva acțiune in daune.

In același sens s-a pronunțat si Curtea Constituționala asupra excepției de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 505 alin. 2 din Codul de procedura penala, privind stabilirea unui termen de prescripție de 1 an (modificat ulterior la 18 luni) in care acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornita de la rămânerea definitiva a hotărârii de achitare sau de la data ordonanței de scoatere de sub urmărire, statuând ca aceste dispoziții sunt constituționale.

Astfel, prin Decizia nr. 107/01.06.1999, Decizia nr. 172/23.05.2001, Decizia nr. 255/20.09.2001 si Decizia nr. 28/25.01.2005, Curtea Constituționala a statuat ca nici normele constituționale, nici cele din tratatele internaționale la care România este parte nu prevăd imprescriptibilitatea dreptului persoanelor prejudiciate prin masuri ilegale de deținere de a porni acțiune in repararea pagubei si nici un termen limita in care acest drept poate fi exercitat. Art. 48 alin. 3) din Constituție, prin expresia "potrivit legii", lasă la opțiunea legiuitorului stabilirea condițiilor procedurale in care dreptul la reparații poate fi exercitat.

Curtea Constituționala a reținut faptul ca termenul de un an, prevăzut inițial in art. 505 alin. 2 din Codul de procedura penala (modificat la 18 luni prin Legea nr. 281/24.06.2003, vezi actualul art. 506 alin. 2 C.pr.penala), este un termen de prescripție a dreptului la acțiune rezonabil, care asigura condițiile optime celui prejudiciat pentru a exercita acțiune in justiție in scopul obținerii reparațiilor legale.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., curtea consideră că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

P. acțiunea formulată, reclamantul a solicitat în baza dispozițiilor Legii nr.221/2009 obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării cu caracter politic a părinților și fratelui său (f.3-5 din dosarul tribunalului).

Inițial, lit.a a art.5 din legea nr.221/2009 prevedea până la data de 01.07.2010 că „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare”, arătând totodată ca la stabilirea cuantumului despăgubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul Decretului-lege 118/1990 si al OUG 214/1999.

La data de 01.07.2010 au intrat in vigoare modificările aduse textului normativ menționat prin OUG 62/2010, astfel încât art. 5 al. 1 lit. “a” a prevăzut, începând cu aceasta data, plafonarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare in cuantum de pana la 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, de pana la 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I si de pana la 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea. Aceeași ordonanță de urgență a introdus și o . criterii exemplificative care să fie avute în vedere de către instanțe la stabilirea cuantumului despăgubirilor, precum durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursa de la condamnare, consecințele negative produse in plan fizic, psihic si social si masurile reparatorii deja acordate in temeiul Decretului-Lege 118/1990 si al OUG 214/1999, aceste criterii fiind enumerate în alin. 1 indice 1 al art. 5.

P. Deciziile 1358/21.10.2010 si 1360/21.10.2010 ale Curții Constituționale au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea 221/2009 (care confereau dreptul persoanelor ce au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestor persoane, soțului sau descendenților până la gradul al II-lea inclusiv de a solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a Legii 221/2009, obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare).

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.12/19.09.2011 (publicată în M.Of. 789/7.11.2011) a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

În considerentele Deciziei nr.12/19.09.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (publicată în M.Of. 789/7.11.2011) se motivează pe larg faptul că efectele celor două decizii ale Curții Constituționale în modalitatea mai sus menționată nu aduc atingere drepturilor protejate de art.6 din CEDO, de art.1 Protocolul 1, și nici principiilor nediscriminării (art.14 CEDO) și neretroactivității întrucât „nu se poate spune că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, înseamnă că efectele acestui act normativ se întind în timp pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu avem de-a face cu un act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum”.

Instanța de contencios a drepturilor omului s-a pronunțat în repetate decizii de speță în sensul ca art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun. Nu se poate susține nici că prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la Strasbourg - de exemplu, prin Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății. Totodată, prin Decizia asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de la Strasbourg a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia Curții în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.

Pentru aceste motive, instanța de recurs consideră că Sentința civilă nr.226/PI din 24.01.2012 pronunțată de T. T. prin care a fost respinsă cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor pentru daune morale în temeiul Legii nr.221/2009 este temeinică și legală, astfel încât recursul împotriva acestei hotărâri urmează să fie respins conform art.312 alin.1 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurentul reclamant S. D. în contradictoriu cu intimatul pârât S. Român reprezentat de M. Finanțelor P. prin DGFP T. împotriva Sentinței civile nr.226/PI din 24.01.2012 pronunțată de T. T..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28.06.2012.

PREȘEDINTE, Pentru JUDECĂTOR, JUDECATOR,

Dr.L. L. M. G. A.-M. N.

aflat în concediu de odihnă

VICEPREȘEDINTE

F. D.

Ptr.GREFIER,

M. M.

în concediu de odihnă

GREFIER DELEGAT,

F. C.

Red.: A.M.N../26.07.2012

Tehnored./M.M.; A,M,N./ 2 ex./26.07.2012

Inst.fond: T. T. :jud.C. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1708/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA