Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 02-05-2012, Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 02-05-2012 în dosarul nr. 1297/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1297
Ședința publică din 2 mai 2012
PREȘEDINTE: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B. E. împotriva Sentinței civile nr. 4059 din 8 septembrie 2011, pronunțată de T. T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. Român reprezentat de M. Finanțelor P. prin Direcția G. a Finanțelor P. C.-S., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile și susținerile părților prezente, care au avut loc în cauză, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25.04.2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie prin care a fost amânată pronunțarea cauzei la data de 02.05.2012.
CURTEA
În deliberare constată că prin Sentința civilă nr. 4059 din 8 septembrie 2011, pronunțată în dosarul nr._, T. T. a respins acțiunea formulată de reclamanta B. E., în contradictoriu cu pârâtul S. Român, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
Pentru a hotărî astfel, T. a reținut următoarele considerente:
Potrivit art. 5 al. 1 lit. a, teza I-a din Legea 221/2009: „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare”.
P. Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a stabilit că prevederile art. 5 al. 1 lit. a, teza I-a sunt neconstituționale.
Conform art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992: „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.
Întrucât cele 45 de zile prevăzute de art. 31 alin. 3 din Legea 221/2009 s-au împlinit, iar Parlamentul nu a pus de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, tribunalul reține că temeiului invocat, respectiv art. 5 al. 1 lit. a, și-a încetat efectele.
Aplicarea în speță a acestei decizii nu încalcă principiul neretroactivității deciziilor Curții Constituționale, câtă vreme în cauză nu a fost pronunțată încă o hotărâre judecătorească.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta B. E., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
Reclamanta recurentă și-a motivat în drept recursul cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, arătând că Legea nr. 221/2009 are caracter de complinire și nu înlătură drepturile deja stabilite prin legile anterioare.
Recurenta a susținut și că Decizia nr. 1358/2010 nu poate fi aplicată cauzelor aflate pe rol la data pronunțării ei, deoarece s-ar încălca principiul egalității în drepturi, iar a aprecia în alt mod ar însemna să existe un tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la daune morale, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, deși petenții au depus cererile în același timp.
În același sens, a invocat dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența CEDO (cauza Thorne vs The United Kingdom).
Totodată, recurenta a invocat principiul neretroactivității în legătură cu Decizia nr. 1358/2010, precum și prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului (art. 2, 3, 4, 5, 7, 8, 9, 13, 19, 23, 24 și 25), Convenției Europene a Drepturilor Omului (art. 3, 5 și 7), Rezoluția APCE nr. 1096 din 1996 și Rezoluția APCE nr. 1481/2006, precum și art. 20 alin. 2 din Constituție.
P. întâmpinare, pârâtul S. Român reprezentat de M. Finanțelor P. prin Direcția G. a Finanțelor P. C.-S. a solicitat respingerea recursului invocând Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, Decizia nr. 12/2011 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și jurisprudența CEDO (cauza Slavov și alții împotriva Bulgariei).
În urma examinării sentinței atacate, în raport de motivele invocate, de dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, de Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale și de Decizia nr. 12/2011 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea apreciază că este neîntemeiat recursul reclamantei, pentru argumentele ce succed.
P. Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. Român prin M. Finanțelor P. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art.5 al.1 lit.a teza întâi din Legea nr.221/2009, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Astfel, Curtea Constituțională a reținut că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă există două norme juridice cu aceeași finalitate, și anume art.4 din Decretul-lege nr.118/1990 și art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009, diferența constând doar în modalitatea de plată, adică prestații lunare, în cazul art.4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009, așa încât despăgubirile prevăzute în cel de-al doilea text mai sus menționat nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
Curtea Constituțională a mai avut în vedere că, prin Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/1009, după 20 de ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, precizând în acord cu jurisprudența C.E.D.O. că atenuarea vechilor violări nu trebuie să creeze noi nedreptăți (Hotărârea din 5 noiembrie 2002 în cauza Pincova și Pink contra Cehiei) și că nu s-ar putea susține ideea că, prin adoptarea art.5 al.1 lit.”a” din Legea nr.221/2001, persoanele în cauză ar putea avea o „speranță legitimă” la acordarea despăgubirilor morale (Hotărârea din 28 septembrie 2004 în cauza Kopecky contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în cauza Slavov și alții contra Bulgariei), câtă vreme dispoziția legală este anulată pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia.
Totodată, Curtea Constituțională a reținut în motivarea deciziei că reglementarea criticată încalcă normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, care consacră unicitatea reglementării în materie, precum și principiul legalității, conchizând că dispozițiile art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009, cu modificările și completările ulterioare, contravin dispozițiilor art.1 al.3 și 5 din Constituție.
În ceea ce privește efectele Deciziei nr.1358/21.10.2010 a Curții Constituționale în raport cu cauza de față, Curtea are în vedere că sunt aplicabile dispozițiile art.147 al.1 din Constituție (prevăzute și de art.31 al.3 din Legea nr. 47/1992), potrivit cărora „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției”.
De asemenea, sunt aplicabile speței și dispozițiile art.47 al.4 din Constituție, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Astfel, având în vedere că Decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr.761 din 15 noiembrie 2010, iar în intervalul de 45 de zile de la publicare Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstituționale (art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/1009) cu dispozițiile Constituției, rezultă că aceste prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.
Așadar, fiind desființat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acțiunii, respectiv art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009, Curtea apreciază că soluția de respingere a acțiunii este corectă.
Această soluție se impune, chiar dacă acțiunea a fost înregistrată anterior pronunțării Deciziei nr.1358/2010, avându-se în vedere că norma constată ca fiind neconstituțională a dat naștere unei situații juridice legale (obiective), aflată în curs de desfășurare (facto pendentia), care nu este pe deplin constituită până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Această soluție se impune cu atât mai mult cu cât potrivit art.322 al.1 pct.10 C.pr.civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după ce hotărârea a rămas definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea sau dispoziția dintr-o lege care a făcut obiectul acelei excepții.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 12/19.09.2011, pronunțată în dosarul nr. 14/2011, a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și a stabilit că, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit., a Teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Totodată, nu poate fi reținută încălcarea Convenției, întrucât la data luării măsurii Convenția nu a fost ratificată, iar pe de altă parte această chestiune a fost avută în vedere și la pronunțarea Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală și temeinică, nefiind susceptibilă de casare sau modificare în condițiile prevăzute de art. 304 și 3041 Cod procedură civilă,astfel că în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta B. E. împotriva Sentinței civile nr. 4059 din 8 septembrie 2011, pronunțată de T. T. în dosarul nr._
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 2 mai 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
RUJIȚA R. F. Ș. G. O.
GREFIER,
L. P.
Red.Gh. O./09.05.2012
Tehnored L.P./08.06.2012
Ex.2
Primă instanță: L.V.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1335/2012. Curtea de... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
