Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2044/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2044/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-10-2012 în dosarul nr. 2044/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.2044
Ședința publică din 17 octombrie 2012
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: M. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții D. E. și H. O. J. M. și de pârâtul M. ADMINISTRAȚIEI ȘI I. împotriva Deciziei civile nr.134 din 26.03.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul I. P. SITUAȚII DE URGENȚĂ „V. G.” A. și pârâtul-chemat în garanție M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic C. L. pentru pârâtul intimat I. pentru Situații de Urgență „V. G.” A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate în termen. Reclamanții recurenți prin încheierile din 27.09.2012, respectiv 16.10.2012, au fost scutiți de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 526,11 lei și 5 lei timbru judiciar. Recursul pârâtul recurent M. Administrației și I. este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul pârâtului intimat I. pentru Situații de Urgență „V. G.” A. arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Consilier juridic C. L., pentru pârâtul intimat I. pentru Situații de Urgență „V. G.” A., solicită respingerea recursului declarat de reclamanții recurenți D. E. și H. O. J. M. pentru motivele invocate în cuprinsul întâmpinării formulate în cauză. În ce privește recursul declarat de pârâtul recurent M. Administrației și I., arată că lasă soluționarea acestuia la aprecierea instanței, întrucât nu are capacitate de a se pronunța în ce privește acest recurs. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare constată că prin Decizia civilă nr.134 din 26.03.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a respins apelurile declarate de reclamanții D. E. și H. O. J. M., precum și de pârâtul M. Administrației și I. împotriva Sentinței civile nr._/15.11.2011, pronunțată de Judecătoria A..
Pe cale de consecință, tribunalul a confirmat hotărârea primei instanțe, care a respins acțiunea civilă exercitată de către reclamanții D. E. și H. O. J. M., în contradictoriu cu pârâții I. pentru Situații de Urgență V. G. A. și M. I. și Reformei Administrative prin Direcția Generală Juridică București și chemata în garanție M. E. și Finanțelor, având ca obiect revendicare imobiliară și a respins cererea de chemare în garanție.
P. a hotărî astfel, prima instanța a reținut că potrivit mențiunilor din CF nr._ A., imobilul identificat cu nr.topo 2740, în natură teren în suprafață de 2487 mp cu casă, situat în A., Calea A. Ș., nr.66-68-70 formează obiectul dreptului de proprietate publică a Statului Român, dobândit prin lege, și înscris în CF în anul 1978, fiind dat în administrarea operativă a pârâtului M.I.R.A.- I.S.U. „V. G.” în anul 1979, drept de administrare de asemenea înscris în cartea funciară. Pe de altă parte, prin Ordinul Prefectului Județului A. cu nr.915/22.11.2003 s-a trecut în proprietatea reclamantului D. suprafața de 875 mp teren aferent construcției înscrise în CF nr.4087 A. cu nr.topo 2753, în baza art.36, al.3 din Legea nr.18/1991, astfel că reclamantul s-a intabulat în CF nr.4087 A. în anul 2003. În cadrul dosarului nr._/55/2007 al Judecătoriei A. s-a efectuat o expertiză topografică de către expert L. V., acesta concluzionând în sensul că există o suprapunere faptică între cele două imobile pentru o suprafață de 249 mp. Cu privire la această suprafață de 249 mp, s-a reținut că, în baza art.30 din Legea nr.58/1974 asupra terenului aferent construcției de 875 mp, în care sunt incluși și cei 249 mp, s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea statului român, pentru ca în 4 mai 1989, numiții R. S. C. și soția A. M., în baza contractului autentificat notarial sub nr.7765/89, dobândesc dreptul de proprietate asupra întregului construcției și un drept de folosință pe durată construcției cu titlu de atribuire pe suprafața de 100 mp teren. Pe o porțiune din terenul total de 875 mp, asupra cărora subzista dreptul de folosință al proprietarului construcției, precum și dreptul de proprietate al statului, mai exact pe cei 249 mp de teren în discuție, se edifică de către pârâți în anul 1981 garaje pentru autovehiculele speciale folosite în intervențiile unităților de pompieri.
În acest sens, judecătoria a reținut că în dosarul de recurs nr.10._ se regăsește decizia nr.574/01.09.1981, prin care dezmembrează . – intravilan în suprafață de 930 mp înscris în CF nr.2226 A. în două noi parcele: 2741/1 și 2741/2, aceasta din urmă în suprafață de 262 mp teren de construcție, care se transmite în administrarea Ministerului de Interne, pentru Grupul de Pompieri al Județului A.. Pârâtul I.S.U are intabulat în cartea funciară . și mai deține în proprietate ., situată alăturat (în raport de modul de numerotare al celor două parcele). De asemenea, la dosarul de recurs se regăsește documentația ce a stat la baza edificării în anul 1981 a garajelor proprietatea actuală a I.S.U. A., care sunt situate pe suprafața de 249 mp în litigiu.
Prima instanță a subliniat că edificatele realizate pe această suprafață de teren nu au fost intabulate, dar ele există faptic și sunt anterioare inclusiv în raport de data la care reclamantul a dobândit dreptul de folosință aferent întregii suprafețe de teren de 875 mp, care include și cei 249 mp. Totodată, în raport de destinația supra edificatelor, ele sunt incluse în prezent în domeniul public, urmând regimul proprietății publice. Reclamantul D. a dobândit dreptul de folosință la data de 10 septembrie 1991, în baza contractului autentificat notarial sub nr._/91, cu privire la suprafața de teren de 875 mp aferenta construcției, cu titlu de atribuire, dată la care construcțiile pârâtei I.S.U. erau deja realizate și date în exploatare. Urmare a neevidențierii corespunzătoare a supraedificatelor pârâtei I.S.U. A. în cartea funciară, cu precizarea că aceste construcții au fost edificate pe terenul proprietate de stat la data realizării construirii, atunci când se analizează cererea reclamatului D. de atribuire a terenului solicitat la atribuire în baza art.36, al.3 din Legea nr.18/1991, raportându-se cererea doar la mențiunile de carte funciară, se atribuie acestuia întreaga suprafață, inclusiv suprafața de 249 mp care însă, nu era liberă în sensul legii, la data formulării cererii.
Judecătoria a respins cererea de revendicare a celor 249 mp, ca nefondată. În acest sens, instanța de fond a avut în vedere că suprafața în cauză a format obiectul exercitării în concret a dreptului de proprietate dobândit de stat, prin edificarea unor construcții cu caracter public, fără evidențierea corespunzătoare în cartea funciară, aspect care însă nu poate duce la pierderea dreptului de proprietate aferent, ci, eventual la reanalizarea legalității emiterii Ordinului Prefectului emis în favoarea reclamantului sub aspectul modului de îndeplinire a cerinței legale privind caracterul liber al terenului solicitat. Atât titlul reclamantului, cât și titlul pârâtului provin de la același autor: statul, însă titlul pârâtului este anterior celui dobândit de către reclamant și vizează un bun inclus în domeniul public, care potrivit Constituției, este imprescriptibil, insesizabil și inalienabil.
Mai mult decât atât, judecătoria a subliniat că titlul reclamantului, conform dispoziției legale aferente, vizează doar imobilul sau partea de imobil care nu este afectată de alte drepturi, fiind obligatoriu ca terenul pe care își produce efectele să fie liber, adică neafectat, în fapt și în drept, de alte drepturi, chiar și neîntabulate. Conchizând astfel că titlul reclamantului are caracter subsecvent în timp față de titlul pârâtului și, totodată, condiționat sub aspectul întinderii, în raport de acesta din urmă, instanța de fond a respins acțiunea reclamanților și cererea de chemare în garanție formulată de pârât.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel apelanții D. E. și H. O. J. M. și apelantul M. Administrației și I..
Prin apelul formulat apelanții D. E. și H. O. J. M. au solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii pronunțată de instanța fondului, iar în rejudecare admiterea acțiunii introductive de instanță, cu cheltuieli de judecată la ambele grade de jurisdicție.
Apelanții au apreciat că hotărârea primei instanțe este nelegală, deoarece terenul revendicat face parte din totalul de 875 mp aferent construcției situată în A. ..59 înscrisa în CF nr._ A., provenită din conversia pe hârtie a CF nr.4087 cu nr.top 2753, cad._ C1. În coala extenso a cărții funciare respective, la poz.32 - foaia de proprietate, asupra terenului aferent construcției aparținând numiților R. S. C. și soția R. A. M. se înscrie dreptul de proprietate în favoarea Statului Român, preluarea făcându-se în baza Legii nr.58/1974. Deci imobilul supus litigiului nu a făcut vreodată obiectul unei exproprieri pentru caz de utilitate publică, așa cum greșit se susține în motivarea hotărârii.
Ca dovadă a acestui fapt, raportat la modalitatea unei exproprieri, apelanții au făcut trimitere la coala de Carte funciară nr.2225 A. - anexa 2 dosar, unde se înscrie dreptul de proprietate al Statului Român dobândit prin expropriere pentru caz de utilitate publica făcându-se în acest sens notarea Deciziei nr.466/1978 întocmită de Consiliul Popular al Județului A.. Ulterior preluării se notează dreptul de Administrare Operativă în favoarea întreprinderii Județene de Gospodărire Comunala și Locativă (I.J.G.C.L.) A.. În derularea operațiunilor de carte funciară, se radiază notarea de sub 25 și se înscrie la poziția 26 dreptul de administrare operativă în favoarea Inspectoratului pentru situații de urgență „V. G.” al Județului A., în acest fel fiind radiat de la administrarea operativă I. Județean A. al Ministerului de Interne pentru Grupul Județean de Pompieri A.. Ulterior se notează și suprafața imobilului modificându-se și denumirea beneficiarului administrării operative.
Apelanții au subliniat faptul că în conținutul expertizei tehnice, expertul a arătat faptul că, proprietarii imobilului situat în A. ..59 dețin ca proprietate tabulară înscrisă în CF nr.4087 A. suprafața de 875 mp, dar faptic folosesc doar 626 mp, diferența de 249 mp fiind ocupată de Grupul de pompieri „V. G.” A., care pe suprafața respectivă a construit garaje. Grupul de pompieri „V. G.” din A. nu deține acte normative sau hotărâri judecătorești care să ateste faptul că suprafața de 249 mp ar fi devenit domeniu public, așa cum de altfel se susține, și pârâtul respectiv nu este intabulat în cartea funciara cu suprafața respectivă, împrejurare în care nu se poate dovedi că suprafața respectivă de teren a fost trecută în domeniul public.
Apelanții au susținut că, sub acest aspect greșit a reținut instanța fondului că ar exista o suprapunere de teren în suprafață de 249 mp. Suprapunerea există doar atunci când părțile împrocesuate pot invoca un just titlu. Ori, în situația dată doar reclamanții pot proba proprietatea raportat la această suprafață de teren. Greșit a susținut instanța fondului și faptul că ulterior preluării celor 875 mp teren în baza Legii nr.58/1974 pârâții chemați în judecată au primit acest teren de la Statul Român pentru edificarea garajelor, fără însă să se amintească împrejurarea că aceștia nu pot dovedi modalitatea juridică în care au ajuns în posesia terenului respectiv.
Apelanții au învederat că ISU „V. G." A. nu este proprietar tabular a suprafețelor de teren înscrise in cărțile funciare aparținătoare imobilului pe care-l dețin, întrucât proprietar tabular este Statul Român asupra cotei de 1/1, iar pârâtul respectiv deține doar dreptul de Administrare Operativă. (CF nr._ A. provenită din conversia pe hârtie a CF nr.2225 A. cu nr. top 2740.) - anexa 8 dosar. Susținerea instanței fondului în sensul că nu are relevanță dacă terenul a fost sau nu intabulat este greșită, atâta vreme cât normativele care subordonează preluările de orice fel al imobilelor de către Statul Român impun obligativitatea intabulării pentru Statul Român pentru că ulterior acesta să-și poată transfera proprietatea sau administrarea operativă în favoarea unor instituții care-i aparțin. Este neavenită și susținerea instanței fondului raportat la faptul că nu se poate pierde o proprietate chiar dacă nu a fost evidențiată într-o carte funciară. În situația dată, se poate discuta eventual despre o proprietate extratabulară, situație în care pârâtul trebuie să dovedească modalitatea juridică în care a dobândit-o. Nu se poate invoca principiul de drept conform căruia cel care s-a intabulat primul este mai tare în drept (prior tempore portium iure). Acest lucru ar fi posibil doar în situația în care s-ar proba faptul că terenul revendicat de reclamanți a făcut obiectul unor exproprieri pentru caz de utilitate publică.
Motivarea instanței fondului în sensul că pe terenul respectiv pârâtul și-a construit garaje încă din anul 1981 nu justifică respingerea pretențiilor formulate atâta vreme cât în același dosar la care se face trimitere se află o adresă întocmită de M. de Interne - Cabinet sub nr.9.718/26 06 1978 înregistrată la Consiliul Popular Județean A. sub nr.6690/01.07.1978 - anexa 6 dosar, prin care se face cunoscut că în planul de investiții ale Ministerului respectiv pentru anul 1979 este prevăzută construirea unei cazărmi pentru grupul și compania de pompieri în care sens s-a stabilit de comun acord cu organele tehnice și de sistematizare a județului A. că amplasarea construcției, cu anexele sale funcționale să se realizeze pe un teren situat în perimetrul construibil al Municipiului A. - ..66-72 eliberând în acest sens acordul unic nr.292/1977. Terenul respectiv așa cum rezultă din aceiași adresă era în suprafață de 3.016 mp și aparținea în proprietate Statului Român. Într-adevăr toate demersurile pentru atribuirea terenului pentru construirea unei cazărmi și a anexelor funcționale au fost făcute de Ml - Grupul de Pompieri a Județului A. în cursul anului 1981. Actele normative pentru exproprieri au fost întocmite tot în anul 1981, dar acest lucru nu probează faptul că și terenul revendicat în prezenta cauza a intrat sub incidența acestei operațiuni juridice.
Concluzionând, apelanții au susținut că pârâtul de ordin I nu deține în Administrare operativă decât suprafața de 2487 mp care aparține CF nr.2225 A. cu nr.top 2740 - anexa nr.8 dosar, și suprafața de 262 mp, cuprinsă în CF nr.2226 A. cu nr.top 2741/2.- anexa nr.12 dosar. În baza Deciziei nr.574/01 septembrie 1981 - anexa nr.7 dosar, imobilul cu nr.top 2741 în suprafață totală de 931 mp, greșit este trecută suprafața de 913 mp, a fost dezmembrată în două nr. topo din care suprafața de 266 mp aparținătoare nr.topo 2741/2 este atribuită în administrare operativă Ministerului de Interne - Grupul de pompieri a Județului A.. Terenurile expropriate aparțin imobilelor situate în A. . – 72, respectiv Gh.Dimitrov nr.64. Alte suprafețe nu au fost atribuite pârâtului.
În drept au invocat art.282 C.pr.civ., art.295 C.pr.civ., art.296 C.pr.civ., art.297 C.pr.civ., Legea nr.7/1996, Decretul Lege nr.115/1938, Decretul nr.409/1955.
Prin apelul formulat, M. Administrației și I. a solicitat admiterea apelului propriu, modificarea în parte a sentinței recurate, cu consecința respingerii acțiunii reclamanților, pentru existența în speță a prezumției puterii de lucru judecat.
Apelantul a apreciat că hotărârea recurată este, în parte, nelegală și netemeinică, având în vedere că în temeiul art.137 Cod procedură civilă, anterior pronunțării pe fondul cauzei deduse judecății, Judecătoria A. a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de către M. Administrației și I., în condițiile în care a apreciat (în mod justificat) că în speță sunt întrunite dispozițiile art.1201 cod civil (în vigoare în perioada de referință) - tripla identitate de obiect, părți și cauză - și nici prevederile art.166 Cod procedură civilă.
Apelantul a susținut că, în mod nelegal, instanța de fond, cu încălcarea principiului rolului activ, a pus în discuția părților și s-a pronunțat asupra unei excepții cu care nu a fost învestită niciodată. Astfel, M. Administrației și I. a invocat excepția prezumției puterii de lucru judecat și nu excepția autorității de lucru judecat, în condițiile în care era evident faptul că, în speța dedusă judecății nu sunt îndeplinite cerințele edictate de către art.1201 Cod civil.
Apelantul a învederat instanței faptul că anterior reclamanții au formulat o cerere de chemare în judecată în care au solicitat Judecătoriei A. obligarea pârâților, în solidar, la plata unor sume de bani reprezentând „despăgubiri pentru folosirea suprafeței de 249 mp din imobilul înscris în CF nr._ A., nr.top 2739/a intravilan și în continuare suma de 2 euro/mp/lună pe durata de timp cât va fi folosit de pârâtul I. pentru Situații de Urgență A.".
Prin Sentința civilă nr.5799 din data de 10 septembrie 2008 Judecătoria A. a admis acțiunea reclamanților. Prin Decizia civilă nr.475 din data de 06 mai 2009 Tribunalul A. a admis recursurile formulate de către I. pentru Situații de Urgență al Județului A. și M. Administrației I., a modificat în tot hotărârea judecătorească recurată, respingând acțiunea formulată în cauza dedusă judecății.
Prin întâmpinare intimatul I. pentru Situații de Urgență „V. G." A. a solicitat respingerea apelului formulat de apelanții D. E. și H. O. J. M. ca neîntemeiat și menținerea în tot a sentinței atacate.
Intimatul a învederat că imobilul situat în municipiul A., ..66-72, aflat în administrarea Ministerului Administrației și I., se învecinează spre latura nord-vest cu proprietatea reclamanților, situată pe ..59, Imobilul folosit de intimat a fost trecut în proprietatea Statului Român cu îndeplinirea condițiilor de fond, formă și procedură prevăzute de Decretul nr.409/1955, privind transmiterea bunurilor proprietate de stat. Terenul aflat în vecinătatea reclamanților este afectat de o construcție realizată în anul 1981, având destinația de garaj autospeciale de intervenție pentru situații de urgență. Imobilul în cauză aparține domeniului public și este scos din circuitul civil. În imobilul revendicat prin prezenta acțiune își desfășoară activitatea I. pentru Situații de Urgență „V. G.” al județului A., iar titularul dreptului de administrare asupra acestuia este M. Administrației și I., care conform art.117 al.3 din Constituție reprezintă o componentă a forțelor armate, făcând parte din sistemul național de apărare al țării.
Intimatul a apreciat că titularul obligației de despăgubire este potrivit dreptului comun, acela care a cauzat prejudiciul, respectiv Statul Român (reprezentat conform art.25 din Decretul nr.31/1954 prin Ministerul Finanțelor Publice), care prin actul nelegal de naționalizare a cauzat diminuarea patrimoniului reclamantei fără nici o compensație bănească (d.c. nr.125/S din 15.03.2002 pronunțată în dosarul nr.4883/1999 de Tribunalul B. - Secția Civilă - rămasă definitivă și irevocabilă).
În drept a invocat dispozițiile art.282 (2) C.pr.civ., și HGR nr.1492/2004.
Prin întâmpinare intimatul M. Administrației și I. a solicitat respingerea apelului formulat de apelanții D. E. și H. O. J. M. ca nefondat.
Prin întâmpinarea formulată, la apelul reclamanților D. E. și H. O. J. M., intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A. a solicitat menținerea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a Direcției Generale a Finanțelor Publice A., în principal ca inadmisibilă, iar pe fond ca netemeinică și nelegală.
Tribunalul, examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, a apreciat că sunt neîntemeiate ambele apeluri declarate în cauză, pe baza considerentelor de mai jos.
Astfel, referitor la apelul exercitat de reclamanții D. E. și H. O. J. M. se constată că prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt și s-a raportat în mod legal la principiile de drept incidente. Alături de argumentația primei instanțe, însușită pe deplin în apel, ar mai fi de amintit faptul că Statul Român a dispus de terenul în litigiu (249 mp), în baza dreptului său de proprietate necontestat de persoanele de la care a fost preluat, în baza art.30 din Legea nr.58/1974 (R. S. și R. A. M.), teren pe care l-a dat în folosință M.A.I.
Împroprietărirea lui D. E. s-a făcut cu titlu gratuit în condițiile în care acesta a plătit doar prețul casei, dreptul de proprietate asupra terenului aferent nemaifiind în patrimoniul vânzătorului cu care a contractat reclamantul. Dispozițiile art.36 din Legea nr.18/1991 ce a stat la baza împroprietării reclamantului are ca scop repararea prejudiciului produs prin preluarea de către stat a dreptului de proprietate asupra terenului în condițiile înstrăinării unui imobil compus din construcție și teren - însă reclamantul D. E. nu a fost parte în contractul de vânzare cumpărare ce a determinat preluarea terenului aferent de către stat, el fiind doar un cumpărător subsecvent, încheind actul juridic după prima vânzare ce a condus la preluarea terenului de către stat.
Însă argumentul cel mai important ce justifică legalitatea soluției de respingere a acțiunii reclamanților este acela că prin Decizia civilă nr.475/R/06.05.2009 a Tribunalului A. s-a stabilit irevocabil că terenul în litigiu a intrat în proprietatea Statului Român, iar această preluare a produs efecte depline și este opozabilă terților.
Ori respingerea cererii de obligare a pârâților la plata despăgubirilor pentru lipsa folosinței terenului, în considerarea faptului că reclamanții nu au un drept real asupra acelui teren, reprezintă o dezlegare a unei probleme de fapt și de drept intrată în puterea lucrului judecat, ce trebuie respectată și în acest proces. Puterea lucrului judecat este unul dintre efectele hotărârii judecătorești și înseamnă că o cerere poate fi judecată irevocabil o singură dată și nu poate fi combătută printr-o altă hotărâre judecătorească, astfel încât drepturile recunoscute printr-o hotărâre irevocabilă să nu fie contrazisă printr-o hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.
Întreaga motivare a apelului exercitat de reclamanți este centrată pe ideea că în cauză nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al Statului Român și, pe cale de consecință, al dreptului acestuia de a-l trece în administrarea pârâților.
Ori, așa cum s-a arătat, aspectul a fost tranșat irevocabil prin sentința amintită.
În ce privește apelul exercitat de MAI, s-a constatat că acesta critică sentința doar sub aspectul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra prezumției puterii de lucru judecat, soluționând excepția autorității de lucru judecat – excepție cu care nu a fost investită.
Ori, în condițiile în care apelantul solicită prin întâmpinarea formulată ca răspuns la apelul reclamanților menținerea sentinței ca legală și temeinică, s-a apreciat că apelul este lipsit de interes și a fost respins ca atare.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs atât reclamanții D. E. și H. O. J. M., cât și pârâtul M. Administrației și I..
Reclamanții recurenți au solicitat admiterea recursului lor și modificarea în tot atât a hotărârii instanței de apel cât și a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii lor.
Reclamanții recurenți și-au motivat în drept recursul cu dispozițiile art.304 pct.8 și 9 C.pr.civ., arătând că instanța de apel în mod greșit a respins apelul lor declarat împotriva hotărârii primei instanțe, reținând ca și prima instanță că titlul de proprietar al pârâtului (un titlu inexistent) este anterior titlului lor de proprietate.
Astfel, au învederat că din nici un document aflat la dosarul cauzei nu rezultă faptul că pârâtul ar deține vreun titlu de proprietate asupra suprafeței de 249 mp teren, asupra căreia nu și-a intabulat niciodată dreptul de proprietate.
Pe de altă parte, au susținut că ei au intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate asupra imobilului situat în A., ..59, înscris în CF nr.4087 A., nr.top 2753, compus din casă și teren în suprafață de 875 mp, din care pârâtul folosește fără a avea un titlu o suprafață de 249 mp, fiind astfel privați de dreptul de proprietate.
Recurenții au mai arătat că susținerea celor două instanțe, potrivit căreia pârâtul deține un titlu de proprietate asupra acestei suprafețe de teren este o încălcare gravă a dreptului de proprietate garantat de Constituție și de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâtul recurent a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei recurate cu consecința respingerii acțiunii reclamanților în raport de excepția prezumției puterii de lucru judecat, invocată în cauză.
În motivare, pârâtul recurent a invocat dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ., arătând că decizia recurată a fost dată cu încălcarea principiului contradictorialității, în sensul că instanța nu a pus în discuție excepția lipsei de interes a apelului său, reținându-se chiar în cuprinsul deciziei recurate că terenul în litigiu a intrat în proprietatea Statului Român, problemă de drept intrată în puterea de lucru judecat în baza deciziei civile nr.475/R/06.05.2009 a Tribunalului A..
Prin întâmpinare, pârâtul intimat I. pentru Situații de urgență „V. G.” A. a solicitat respingerea recursului reclamanților, cu motivarea că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de Decretul nr.409/1955 privind transmiterea bunurilor către stat, Decretul nr.176/1948 și Legea nr.58/1974.
M. Administrației și I. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului reclamanților, argumentând că aceștia încearcă să repună în discuție o situație de fapt și de drept aflată sub protecția lucrului judecat, stabilită prin Decizia civilă nr.475/6 mai 2009 a Tribunalului A..
Intimatul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Statului Român a solicitat respingerea ambelor recursuri și menținerea deciziei atacate, cu motivarea că cererea de chemare în garanție nu este motivată în fapt și în drept și este inadmisibilă.
De asemenea, intimatul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere lipsa calității de reprezentant pentru Statul Român în prezenta cauză.
În urma examinării deciziei atacate, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.304 pct.8 și 9 C.pr.civ., Curtea reține că ambele recursuri declarate în cauză sunt neîntemeiate.
Astfel, în ceea ce privește recursul reclamanților, Curtea reține că terenul în litigiu în suprafață de 875 mp (în care este inclusă și suprafața de 249 mp) a trecut în proprietatea statului în baza art.30 din Legea nr.18/1974, la 4 mai 1989, când numiții R. S. C. și R. A. M. au dobândit dreptul de proprietate asupra construcției, în baza contractului autentificat sub nr.7765/89, iar reclamantul D. E. a dobândit dreptul de folosință asupra terenului la 10 septembrie 1991, în baza contractului autentificat sub nr._/1, când erau deja edificate garajele ISU A. pe suprafața de 249 mp în litigiu, ulterior fiind emisă Decizia nr.915/2003 a Prefectului A., prin care a fost atribuită reclamantului D. E., în proprietate, în baza art.36 al.3 din Legea nr.18/1991, suprafața de 875 mp.
Prin urmare, se justifică concluzia ambelor instanțe, potrivit căreia ambele titluri provin de la același autor, însă titlul pârâtului este anterior, iar al reclamantului este subsecvent, astfel că toate criticile formulate de reclamanții recurenți cu privire la încălcarea dreptului lor de proprietate garantat de Constituție și a art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție sunt neîntemeiate.
Mai mult decât atât, așa cum corect a reținut și instanța de apel, prin Decizia civilă nr.475/R/06.05.2009 a Tribunalului A. s-a stabilit irevocabil că terenul în litigiu a intrat în proprietatea statului, fiind respinsă cererea de obligare a pârâților la plata despăgubirilor pentru lipsa folosinței terenului, pe considerentul că reclamanții nu au un drept real asupra acelui teren, astfel că această problemă a intrat în puterea lucrului judecat, care nu mai poate fi contrazisă de o altă hotărâre irevocabilă.
În ceea ce privește recursul pârâtului M. Administrației și I., Curtea are în vedere că acesta vizează doar nepunerea în discuție a excepției lipsei de interes, pârâtul recurent solicitând modificarea deciziei în parte în sensul respingerii acțiunii reclamantului în raport de excepția prezumției puterii de lucru judecat.
Din această perspectivă, Curtea apreciază că recursul pârâtului este neîntemeiat, întrucât instanța de apel a stabilit că argumentul cel mai important care justifică legalitatea soluției de respingere a acțiunii reclamanților îl reprezintă Decizia civilă nr.475/R/06.05.2009 a Tribunalului A., în baza căreia a intrat în puterea lucrului judecat că terenul în litigiu a intrat în proprietatea statului iar reclamanții nu au un drept real asupra acestuia.
În virtutea acestor considerente, Curtea apreciază că decizia atacată este legală, nefiind susceptibilă de modificare în temeiul art.304 pct.8 și 9 C.pr.civ., astfel că în baza art.312 al.1 C.pr.civ., va respinge recursurile declarate de reclamanți și pârât.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanții D. E. și H. O. J. M. și de pârâtul M. Administrației și I. împotriva Deciziei civile nr.134 din 26.03.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 octombrie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
Grefier,
M. M.
Red.GO/23.10.2012
Tehnored.MM/2 ex/12.11.2012
Instanță fond: Judecătoria A. – jud.C. L. D.
Inst.apel: Tribunalul A. – jud.T. B., M. A.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 2268/2012. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2124/2012. Curtea de... → |
|---|
