Evacuare. Decizia nr. 1878/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1878/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-09-2012 în dosarul nr. 1878/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1878
Ședința publică din 20 septembrie 2012
PREȘEDINTE: Prof. univ. dr. L. B.
JUDECĂTOR: M. G.
JUDECĂTOR:RUJIȚA R.
GREFIER: F. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta . Timișoara împotriva deciziei civile nr. 124/A/07.02.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții intimați F. S., F. I., F. M., C. I., C. I., C. M., S. C., pârâții-intimați . CORPORAȚION SRL Timișoara și . București, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat D. D. în reprezentarea reclamanților intimați, și avocat G. A. în reprezentarea pârâtei recurente . Timișoara, lipsă fiind pârâtele intimate.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâtei recurente depune împuternicire avocațială, taxa judiciară de timbru în valoare de 5 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Nemaifiind de formulat alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta pârâtei-recurente solicită admiterea recursului conform motivelor invocate în scris, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamanților-intimați solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală, arătând că în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 4 – 9 Cod procedură civilă, nu au fost explicitate motive de fapt ce pot fi încadrate în adeste dispoziții, și nici unul din motivele de modificare sau casare nu au fost îndeplinite. Au solicitat și cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr. 3572/325/03.03.2008, precizată ulterior (filele 67 și 68), reclamanții F. S., F. I., F. M., C. I., C. I., C. M. și S. C. au chemat în judecată pârâta S.C. CO D. S.R.L. Timișoara și au solicitat evacuarea necondiționată a pârâtei din imobilul situat în Timișoara, ., nr. 14, jud. T., înscris în CF nr. 128 Timișoara.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în baza Legii nr. 10/2001 li s-a restituit în natură imobilul înscris în CF nr. 128 Timișoara, nr. top 319, iar în procesul-verbal de predare-primire s-a făcut precizarea că spațiile cu altă destinație de la parter sunt folosite de pârâta S.C. CO D. S.R.L. în baza contractului de închiriere nr. 1268/10.05.2001, pe care însă Primăria Timișoara s-a obligat a-l rezilia, fapt pe care ulterior l-a comunicat prin adresa nr._/30.01.2008, făcând referire la art. 11 lit. „d” din contract, întrucât S.C. CO D. S.R.L. nu a respectat obligațiile asumate prin contract.
Prin precizarea de acțiune din 13.05.2008, reclamanții au solicitat evacuarea din imobil și a pârâtelor S.C.A. INTERNAȚIONAL I. C. SRL TIMIȘOARA și S.C. T. I. S.R.L. București, care ocupă imobilul în baza unor contracte de închiriere lovite de nulitate absolută.
Pârâta S.C. CO D. S.R.L. a formulat cerere reconvențională împotriva reclamanților și a solicitat obligarea acestora la 100.000 lei despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilului prin reparații și renovări. De asemenea, a solicitat instanței să instituie în favoarea sa un drept de retenție asupra imobilului până la achitarea despăgubirilor de către reclamanți.
Prin sentința civilă nr._/23.06.2009, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Timișoara a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții F. S., F. I., F. M., C. I., C. I., C. M. și S. C. împotriva pârâtelor S.C. CO D. S.R.L. Timișoara, S.C. A. INTERNAȚIONAL INVESTMENTS C. SRL TIMIȘOARA și S.C. T. I. S.R.L. București.
A dispus evacuarea pârâtelor S.C. A. INTERNAȚIONAL INVESTMENTS C. SRL TIMIȘOARA și S.C. T. I. S.R.L. București din imobilul situat în Timișoara, ., nr. 14, jud. T., respingând în rest acțiunea reclamanților.
A respins cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. CO D. S.R.L. Timișoara și a obligat pârâtele, în solidar, la plata în favoarea reclamanților a sumei de 719,3 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în data de 10.05.2001, între Primăria Municipiului Timișoara, în calitate de locator, și pârâta S.C. CO D. S.R.L., în calitate de chiriaș, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 1268 pentru suprafețele locative cu altă destinație decât aceea din imobilul situat în Timișoara, . nr. 14, înscris in C.F. nr. 128, nr. top. 319, pe o durata de 49 de ani, stabilindu-se că, pentru primii 10 ani de la data încheierii contractului chiriașul este scutit de plata chiriei, facilitate care se anulează în cazul in care chiriașul nu-și îndeplinește obligațiile asumate prin contract, respectiv de a întocmi expertiza structurii construcției, de a efectua lucrări de reparații și restaurare în valoare minimă de 500.000 DM pe cheltuiala exclusivă a chiriașului, termenul de începere a lucrărilor fiind de 6 luni de la data predării imobilului către chiriaș iar termenul de finalizare al acestora, 3 ani de la data începerii lucrărilor.
Art. 11 din contract prevede că odată cu schimbarea titularului dreptului de proprietate, noul proprietar preia și drepturile și obligațiile acestui contract, că acesta se reziliază de drept fără punere în întârziere a chiriașului pentru neplata chiriei pentru o perioadă mai mare de 180 zile și că pârâta are dreptul de a transmite, în tot sau în parte, dreptul de folosință al imobilului închiriat asupra unui terț, în baza unui contract de închiriere în condiții care să nu contravină celor din contractul de închiriere.
Prin dispoziția nr. 2093 din 04.07.2007 a Primarului Municipiului Timișoara potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 s-a dispus restituirea în natură către reclamanți a imobilului situat în Timișoara, . de Savoya), nr. 14, înscris in C.F. nr. 128 Timișoara, nr. top. 319.
În data de 11.10.2007, între Primăria Municipiului Timișoara și reclamanți s-a încheiat procesul-verbal de predare-primire nr. D_, având ca obiect spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință situate la parterul imobilului menționat anterior, arătându-se că acestea se predau în stare de folosință împreună cu chiriașul S.C. CO D. S.R.L., care le folosește în baza contractului de închiriere nr. 1268/10.05.2001.
Pe procesul-verbal de predare-primire a fost adăugată de mână observația “Primăria Timișoara va rezilia contractul 1268/10.05.2009 până la 15.11.2007”, mențiune care a fost semnată doar de către o parte dintre reclamanți, fără a purta ștampila Primăriei Municipiului Timișoara.
În aceeași dată între Primăria Municipiului Timișoara și mandatarul reclamanților s-a încheiat procesul-verbal de restituire nr. D_ privind 8 apartamente din același imobil, cu mențiunea că proprietarii preiau contractele de închiriere.
În data de 23.03.2007, parata ., în calitate de locator, a încheiat cu pârâta S.C. A. Internațional Investments C. S.R.L., în calitate de locatar, contractul de închiriere nr. 8, având ca obiect spatiul compus din două încăperi situate în imobilul din Timișoara, ., nr. 14.
În data de 16.07.2007, pârâta . a încheiat cu pârâta S.C. T. I. S.R.L. contractul de închiriere nr. 19, având ca obiect spațiul compus din două încăperi situate în imobilul din Timișoara, . nr. 14.
În data de 30.01.2008, Primăria Municipiului Timișoara-Direcția patrimoniu-Birou spații - terenuri le-a adus la cunoștință reclamanților faptul că înscrierea în anul 2004 în C.F. nr. 128 a contractului de închiriere nr. 1268/10.05.2001 nu a fost solicitata de către Primăria Municipiului Timișoara, care nu a emis nici un acord in acest sens, și că pârâta S.C. CO D. S.R.L. nu a respectat clauzele contractuale privind lucrările de reparații și restaurare în valoare minima de 500.000 DM si nici nu a achitat chiria aferenta la Primăria Municipiului Timișoara astfel încât, în conformitate cu art. 11 lit. d cap. IX din contractul de închiriere nr. 1268/10.05.2001, consideră contractul de închiriere reziliat de drept fără punerea în întârziere a chiriașului.
Deoarece reclamanților le-a fost restituit în natură imobilul din litigiu în baza Legii nr. 10/2001, conform art. 14 din Legea nr. 10/2001, la data restituirii (04.07.2007) aceștia s-au subrogat în drepturile locatorului (Primăria Municipiului Timișoara) în contractul de închiriere nr. 1268/10.05.2001. În același timp, acest contract nu este afectat de nici o cauză de nulitate absolută deoarece a fost încheiat înainte de introducerea aliniatului 5 al art. 21 din Legea nr. 10/2001, moment până la care încheierea contractelor de închiriere a imobilelor notificate nu era interzisă, fiind guvernată de principiul libertății contractuale.
In aceste condiții, chiar dacă persoanele care au semnat adresa nr. SC2007-_/30.01.2008 ar fi reprezentat în mod legal Primăria Timișoara și ar fi fost abilitate sa decidă rezilierea de drept a contractului de închiriere încheiat cu pârâta, în data de 30.01.2008 această instituție nu mai avea nici o calitate în contract, în drepturile acesteia fiind subrogați de drept reclamanții.
Deoarece reclamanții nu au dovedit că Primăria Timișoara a uzat de pactul comisoriu inserat în contractul de închiriere în vederea rezilierii de drept a acestuia, până la data restituirii imobilului în baza Legii nr. 10/2001, iar ulterior acestui moment nu s-a dovedit ca acest drept ar fi fost exercitat de către reclamanți, nefiind invocat nici pe calea prezentului litigiu, prima instanță a constatat că pârâta . beneficiază în continuare de titlul care să îi permită folosirea imobilului din litigiu.
În schimb, contractele de subînchiriere dintre pârâta . și pârâtele S.C. A. I. Investments C. S.R.L. si S.C. T. I. S.R.L. încalcă art. 21 al. 5 din Legea nr. 10/2001, care prevede că „sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș”.
În această situație, deoarece ambele contracte de subînchiriere sunt lovite de nulitate absolută, aceste două pârâte nu au dobândit niciodată imobilul și nu au nici în prezent un titlu care să le permită folosința imobilului, ocuparea în continuare a acestuia constituind o încălcare abuzivă a dreptului de proprietate al reclamanților ocrotit de art. 480 C.civ.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta ., prima instanță a reținut că aceasta nu a dovedit, conform art. 1169 C.civ., că a efectuat vreo investiție la imobilul închiriat.
Împotriva sentinței civile nr._/23.06.2009 a Judecătoriei Timișoara au declarat apel reclamanții, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 267/18.03.2010, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul T. a reținut că existența raportului de locațiune între reclamanții F. S., F. I., F. M., C. I., C. I., C. M. si S. C., pe de o parte, și pârâta ., pe de altă parte, rezultă din subrogarea reclamanților în drepturile fostului locator Primăria Municipiului Timișoara, care încheiase cu pârâta . contractul de închiriere nr. 1268/10.05.2001 pe o perioada de 49 de ani.
Ca urmare a emiterii dispoziției nr.2093/04.07.2007 de către Primarul Municipiului Timișoara, reclamanților le-a fost restituit imobilul, iar potrivit art. 14 din Legea 10/2001 „noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate conform legii.” În același sens sunt și dispozițiile contractuale cuprinse în art. 11 lit c.
Potrivit art. 11 lit. d din contract, contractul de închiriere se reziliază de drept fără punerea în întârziere a chiriașului pentru neplata chiriei pentru o perioadă mai mare de 180 zile”.
Conform art. 8 lit. j din contract nerespectarea prevederilor art. 3 din HCLMT nr. 446/23.05.2000 duce la anularea facilității de scutire la plata chiriei pe o perioadă de 10 ani.
Reclamanții susțin că motivul pentru care intimata pârâtă nu mai justifică un titlu este acela că raportul de locațiune trebuie considerat desființat, urmare a constatării incidenței pactului comisoriu inclus în art. 11 lit. d, care este unul de ultim grad și că, prin urmare, contractul de închiriere este reziliat de plin drept, întrucât pârâta chiriașă nu și-a îndeplinit obligația de plată a chiriei și de asemenea nici pe aceea de a efectua reparații și investiții la imobil, condiție pentru a nu fi achitată chiria timp de 10 ani.
Instanța de apel a considerat că pretinsa neîndeplinire de către pârâta chiriașă a obligațiilor contractuale nu se poate analiza pe cale incidentală într-o acțiune care are ca obiect doar evacuarea, fără un petit prin care reclamanții să solicite eventual incidența pactului comisoriu cu consecința rezilierii contractului de închiriere, petit care să-l justifice ulterior și pe cel având ca obiect evacuarea. În speță, excede obiectului cu care instanța a fost investită analiza valabilității contractului de închiriere de care se prevalează pârâta intimata ..
Împotriva deciziei civile nr. 267/18.03.2010 a Tribunalului T. au declarat recurs în termenul legal reclamanții F. S., Flea I., F. M., C. I., C. I., C. M. și S. C..
În motivarea recursului, reclamanții au susținut că instanța de apel a interpretat greșit natura juridică a pactului comisoriu inserat în contractul de închiriere nr. 1268/10.05.2001 la art. 11 lit. „d”, în speță fiind în prezența unui pact comisoriu de gradul IV, care, prin simpla ajungere la termen a obligației conduce la rezilierea contractului de plin drept, fără somație, fără intervenția părților, dar și fără intervenția instanței, care o poate doar constata dacă sunt îndeplinite toate condițiile cuprinse în pact.
În accepțiunea instanței de apel, acțiunea în evacuare este subsidiară unei acțiuni în reziliere. Această interpretare, au arătat reclamanții recurenți, este lipsită de temei legal prin raportare la art. 969 Cod civil, în conformitate cu care „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.
Părțile au stabilit drept sancțiune pentru neplata chiriei pentru o perioadă mai mare de 180 de zile rezilierea de drept a contractului; cum chiria nu a mai fost achitată din anul 2002, contractul este de atunci reziliat de drept, iar constatarea acestei stări de fapt și de drept poate fi făcută și pe calea unei apărări de fond, fără a fi necesară promovarea unei acțiuni separate, au arătat reclamanții recurenți.
În drept, au invocat art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr. civ.
Prin decizia civilă nr. 48/R/26 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, s-a admis recursul declarat de reclamanții F. S., F. I., F. M., C. I., C. I., C. M. și S. C., s-a dispus casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei la instanța de fond, Judecătoria Timișoara, pentru rejudecare, întrucât așa cum rezultă din acțiunea inițială a reclamanților, aceștia au invocat pactul comisoriu cuprins în art. 11 lit. „d” din contractul de închiriere ca apărare de fond, nefiind necesar un capăt de cerere distinct în acest sens tocmai având în vedere natura juridică a pactului comisoriu de gradul IV.
În consecință, în mod greșit instanța de apel, ca de altfel și prima instanță nu au analizat pe fond acțiunea reclamanților sub acest aspect, impunându-se rejudecarea și verificarea incidenței pactului comisoriu din art. 11 lit. „d” din contractul de închiriere prin raportare la obligațiile contractuale la care face referire.
Cauza a fost din nou înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara în data de 09.03.2011 sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 124/07.02.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, instanța de fond a respins excepția prematurității cererii de chemare în judecată invocată de pârâta reclamantă S.C. CO D. S.R.L., ca neîntemeiată. S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive integrale a pârâtei reclamante S.C. CO D. S.R.L. invocată de aceasta, ca neîntemeiată. S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții pârâți F. S., F. I., F. M., C. I., C. I., C. M. și S. C. în contradictoriu cu pârâtele S.C. Co D. S.R.L, S.C. A. I. I. C. S.R.L. și S.C. T. I. S.R.L.
S-a dispus evacuarea pârâtei reclamante S.C. Co D. S.R.L. și a pârâtelor S.C. A. I. I. C. S.R.L. și S.C. T. impex S.R.L. din imobilul situat în Timișoara, . nr. 14, jud. T..
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă S.C. Co D. S.R.L în contradictoriu cu reclamanții pârâți F. S., F. I., F. M., C. I., C. I., C. M. și S. C., ca neîntemeiată.
Au fost obligate: pârâta reclamantă S.C. Co D. S.R.L. și pârâtele S.C. A. I. I. C. S.R.L. și S.C. T. I. S.R.L., în solidar, să plătească reclamanților pârâți suma de 2779,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în data de 10.05.2001, între Primăria Municipiului Timișoara în calitate de locator și pârâta reclamantă S.C. Co D. S.R.L. în calitate de chiriaș s-a încheiat contractul de închiriere nr. 1268 pentru suprafețele locative cu altă destinație decât aceea de locuință având ca obiect imobilul situat în Timișoara, . nr. 14, înscris in C.F. nr. 128, nr. top. 319, pe o durata de 49 de ani, cu începere de la data de 15.05.2001 până în data de 14.05.2050, în schimbul unei chirii lunare de 33.100 ROL/mp, conform H.C.L.M.T. nr. 303/1999, plătibilă cel mai târziu până la expirarea lunii pentru care se face plata, la art. 4 alin. 4 din contract stabilindu-se că pentru primii 10 ani de la data încheierii contractului chiriașul este scutit de plata chiriei, facilitate aprobata prin H.C.L.M.T. nr. 446/2000, care se anulează în cazul în care chiriașul nu-si îndeplinește obligațiile asumate prin contract, respectiv de a întocmi expertiza structurii construcției, de a efectua lucrări de reparații și restaurare în valoare minima de 500.000 DM pe cheltuiala exclusiva a chiriașului, dovedite pe baza de raport de evaluare a clădirii și documente justificative, termenul de începere a lucrărilor fiind de 6 luni de la data predării imobilului către chiriaș, iar termenul de finalizare al acestora timp de 3 ani de la data începerii lucrărilor.
La art. 8 lit. j din contract s-a prevăzut că nerespectarea prevederilor art. 3 din H.C.L.M.T. nr. 446/23.05.2000 duce la anularea facilității de scutire la plata chiriei pe o perioada de 10 ani, chiria fiind calculata la tariful de adjudecare actualizat conform art. 2 alin. 2 din aceasta hotărâre, iar la art. 11 din contract s-a stipulat că o data cu schimbarea titularului dreptului de proprietate, noul proprietar preia și drepturile și obligațiile acestui contract, că acesta se reziliază de drept fără punere în întârziere a chiriașului pentru neplata chiriei pentru o perioada mai mare de 180 zile și că pârâta reclamantă are dreptul de a transmite, în tot sau în parte, dreptul de folosință al imobilului închiriat asupra unui terț, în baza unui contract de închiriere în condiții care să nu contravină celor din contractul de închiriere.
În data de 23.03.2007, pârâta reclamantă în calitate de locator a încheiat cu pârâta S.C. A. I. Investments C. S.R.L. în calitate de locatar contractul de închiriere nr. 8 având ca obiect spațiul compus din două încăperi situate în imobilul din Timișoara, . nr. 14, pe o durata de 2 ani, din 01.04.2007 până în 01.04.2009, cu drept de prelungire la cererea locatarului, în schimbul unei chirii lunare de 833 euro (f. 20-22).
Prin dispoziția nr. 2093 din 04.07.2007 a Primarului Municipiului Timișoara emisă în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 a fost soluționat dosarul întocmit în baza notificării nr. 344/19.07.2001 depusa de B.E.J. S. T., dispunându-se restituirea în natura către reclamanții pârâți a imobilului situat in Timișoara, . de Savoya) nr. 14, înscris in C.F. nr. 128 Timișoara, nr. top. 319, la art. 5 menționându-se că proprietarii au obligația respectării prevederilor art. 13 si 15 din Legea nr. 10/2001 cu privire la protecția chiriașilor. În dispoziție s-a mai reținut că imobilului a fost închiriat prin contractul nr. 1268/2001 în întregime prin licitație publica la S.C. Co-D. S.R.L., dar datorita revendicării acestuia nu s-a procedat la mutarea celor care ocupa apartamentele cu contracte de închiriere de locuințe, iar imobilul a fost predat cu procese-verbal succesive către S.C. Co-D. S.R.L., mai puțin apartamentele ocupate cu contracte de închiriere de locuințe (f. 11-14).
În data de 16.07.2007, pârâta reclamantă în calitate de locator a încheiat cu pârâta S.C. T. I. S.R.L. în calitate de locatar contractul de închiriere nr. 19 având ca obiect spațiul compus din doua încăperi situate în imobilul din Timișoara, . nr. 14, pe o durata de 2 ani, din 01.08.2007 pana in 30.07.2009, cu drept de prelungire la cererea locatarului, in schimbul unei chirii lunare de 1.428 euro (f. 72, 73).
În data de 11.10.2007 între Primăria Municipiului Timișoara si reclamanții pârâți s-a încheiat procesul-verbal de predare-primire nr. D_ având ca obiect spatiile cu alta destinație decât aceea de locuință situate la parterul imobilului menționat anterior, arătându-se că acestea se predau în stare de folosință împreuna cu chiriașul S.C. Co D. S.R.L., care le folosește în baza contractului de închiriere pentru suprafețe locative cu alta destinație decât aceea de locuință nr. 1268/10.05.2001 încheiat in baza H.C.L.M.T. nr. 92 din 27.03.2001. Pe procesul-verbal de predare-primire a fost adăugată manuscris observația “Primăria Timișoara va rezilia contractul 1268/10.05.2009 pana la 15.11.2007”, mențiune care a fost semnata doar de către o parte dintre reclamanții pârâți, fără a purta ștampila Primăriei Municipiului Timișoara sau semnătura vreunuia dintre reprezentanții acesteia (f. 16).
La aceeași dată, între Primăria Municipiului Timișoara și mandatarul reclamanților pârâți s-a încheiat procesul-verbal de restituire nr. D_ privind 8 apartamente din același imobil, cu mențiunea că proprietarii preiau contractile de închiriere în conformitate cu dispozițiile art. 13 si 15 din Legea nr. 10/2001 (f. 19).
Din extrasul C.F. nr. 128 Timișoara, nr. cadastral 319 rezultă că reclamanții pârâți sunt proprietarii casei cu doua etaje și curte în .. 14, pârâta reclamantă fiind evidențiata ca fiind titulara unui drept de închiriere pe o perioada de 49 de ani din 15.05.2001 până in 14.05.2050 (f. 15).
În data de 30.01.2008 în numele Primăriei Municipiului Timișoara - Direcția patrimoniu - Birou spații - terenuri a fost emisă adresa nr. SC2007-_ către mandatarul reclamanților pârâți, prin care li se aducea la cunoștința faptul că înscrierea în anul 2004 în C.F. nr. 128 nr. top. 319 a contractului de închiriere nr. 1268/10.05.2001 nu a fost solicitată de către Primăria Municipiului Timișoara care nu a emis niciun acord in acest sens și că S.C. Co D. S.R.L. nu a respectat clauzele contractuale privind lucrările de reparații și restaurare în valoare minima de 500.000 DM și nici nu a achitat chiria aferenta la Primăria Municipiului Timișoara astfel încât, în conformitate cu art. 11 lit. d cap. IX din contractul de închiriere nr. 1268/10.05.2001, consideră contractul de închiriere reziliat de drept fără punerea în întârziere a chiriașului (f. 28).
S-ța apreciat că pentru soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta, este necesar să se stabilească dacă pârâta, respectiv pârâtele, ocupă imobilul în litigiu în baza unui titlu valabil care poate fi opus proprietarului.
Nici o parte în litigiu nu contestă calitatea de proprietari a reclamanților pârâți.
I. În ceea ce privește cererea de evacuare a pârâtei S.C. Co D. S.R.L.:, s-a reținut că în momentul în care reclamanților le-a fost restituit în natură imobilul în litigiu de către Primăria Municipiului Timișoara (în continuare numită Primăria), urmându-se procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, exista un contract de închiriere pentru acest imobil încheiat între Primărie și pârâta în anul 2001 pentru o perioadă de 49 de ani.
Potrivit dispozițiilor art. 14 din acest act normativ, din acel moment, adică din data de 04.07.2007 (f. 11-14 ds._ ), reclamanții s-au subrogat „în drepturile persoanei juridice deținătoare”, adică în drepturile Primăriei.
Aceste aspecte nu sunt contestate de părți.
Reclamanții susțin că acest contract de închiriere nr. 1268/10.05.2001 pentru suprafețele locative cu altă destinație decât aceea de locuință având ca obiect imobilul situat în Timișoara, . nr. 14, înscris in C.F. nr. 128, nr. top. 319, pe o durata de 49 de ani, cu începere de la data de 15.05.2001 până în data de 14.05.2050, a fost reziliat de drept pentru că pârâta reclamantă nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, iar în contract era prevăzut la art. 11 lit. d un pact comisoriu expres de gradul IV care intervenea în cazul în care pârâta reclamantă nu-și îndeplinea obligațiile contractuale.
Instanța a verificat incidenței pactului comisoriu din art. 11 lit. „d” din contractul de închiriere prin raportare la obligațiile contractuale la care face referire.
Instanța nu a analizat raporturile contractuale dintre Primărie și pârâta, ci va analiza doar raporturile contractuale dintre reclamanții și pârâta, mai exact ce s-a întâmplat cu acest contract după data de 04.07.2007, data restituirii în natură a imobilului către reclamanții.
Astfel, potrivit art. 4 din contractul analizat, care potrivit art. 969 C. civ. reprezintă legea părților, iar potrivit art. 14 din Legea nr. 10/2001 era obligatoriu pentru reclamanții, până la renegociere, „Chiria pentru folosirea suprafețelor utile este de 33.100 lei/mp/lună conform HCLMT nr. 303/1999. Chiria lunară va fi reactualizată (modificată) pe durata derulării contractului, prin hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Timișoara. Orice modificare a chiriei va fi comunicată chiriașului cu cel puțin 30 de zile înainte de data la care se va percepe chiria modificată. Pentru primii 10 ani de la data încheierii contractului chiriașul este scutit de plata chiriei. Această facilitate, aprobată prin HCLMT nr. 446/2000, se anulează în cazul în care chiriașul nu-și îndeplinește obligațiile prevăzute și asumate prin semnarea acestui contract”.
Art. 8 din contract prevedea obligația, în sarcina pârâtei, de a efectua lucrări de reparații și restaurare a imobilului în valoare de minim 500.000 DM, după proiectarea studiilor și lucrărilor necesare, ținându-se cont de caracterul istoric și arhitectural al zonei și imobilului. S-a stabilit la lit. f a art. 8 că „termenul de începere al lucrărilor este de 6 luni de la data predării imobilului către chiriaș, iar termenul de finalizare al lucrărilor este de 3 ani de la data începerii lucrărilor”.
Această obligație de efectuarea a lucrărilor de reparații și restaurare a imobilului în valoare de minimum 500.000 DM nu a fost respectată de pârâta, care nu a depus la dosarul cauzei nici un document care să dovedească îndeplinirea acestei obligații.
Pentru că această obligație contractuală nu a fost îndeplinită, pârâta trebuia să plătească chiria prevăzută de art. 4 din contract, însă aceasta nu a plătit nici chiria pentru imobilul în litigiu (pârâta nu a dovedit plata chiriei în fața instanței de judecată).
Potrivit art. 11 lit. d din contract „Contractul de închiriere se reziliază de drept fără punerea în întârziere a chiriașului pentru neplata chiriei pentru o perioadă mai mare de 180 de zile”.
Această clauză contractuală reprezintă un pact comisoriu expres de gradul IV, ceea ce înseamnă că acest contract este reziliat de drept pentru neplata chiriei pentru o perioadă mai mare de 180 de zile, fără a fi necesar ca instanța de judecată să pronunțe această reziliere. Instanța poate doar să constate dacă sunt îndeplinite toate condițiile cuprinse în pact.
Astfel, pentru că pârâta nu a plătit chiria pentru o perioadă mai mare de 180 de zile, contractul de închiriere nr. 1268/10.05.2001 pentru suprafețele locative cu altă destinație decât aceea de locuință având ca obiect imobilul situat în Timișoara, . nr. 14, înscris in C.F. nr. 128, nr. top. 319, pe o durata de 49 de ani, cu începere de la data de 15.05.2001 până în data de 14.05.2050, a fost reziliat de drept, ceea ce înseamnă că pârâta ocupă acest imobil fără un titlu valabil.
II. I. În ceea ce privește cererea de evacuare a pârâtelor S.C. A. I. Investments C. S.R.L. și S.C. T. I. S.R.L., prima instanță la momentul încheierii ambelor contracte de subînchiriere dintre pârâta reclamantă si pârâtele S.C. A. I. Investments C. S.R.L. (23.03.2007 – f. 60-62 ds._ ) și S.C. T. I. S.R.L. (16.07.2007 - f. 63-65 ds._ ) cu privire la imobilul notificat de către reclamanții pârâți în data de 19.07.2001 (f. 11 f. 60-62 ds._ ) era in vigoare art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 care prevede că „sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile-terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi”.
Astfel s-a constatat că contractele de subînchiriere pentru imobilul în litigiu încheiate de pârâți sunt lovite de nulitate absolută, ceea ce înseamnă că pârâtele ocupă acest imobil fără un titlu valabil.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 969 C. civ. rap. la art. 11 lit. d din contractul de închiriere nr. 1268/10.05.2001, art. 14 și art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, instanța a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții pârâți în contradictoriu cu pârâta reclamantă S.C. Co D. S.R.L. și pârâtele S.C. A. I. Investments C. S.R.L. și S.C. T. I. S.R.L., iar în temeiul dispozițiilor art. 480 C. civ. a dispus evacuarea acestora din imobilul situat în Timișoara, . nr. 14, jud. T..
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. Co D. S.R.L, instanța a respins-o ca neîntemeiată, reținând că în temeiul dispozițiilor art. 1169 C. civ. oricine face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Pârâta nu a făcut dovada sporului de valoare pe care l-a adus imobilului și pe care l-a evaluat la suma de 100.000 lei.
În ceea ce privește dreptul de retenție, legislația civilă nu reglementează un principiu privind dreptul de retenție, ci marchează numai unele aplicații ale sale. Din aceste aplicații, în practica judiciară s-a dedus existența, cu caracter general, a acestui principiu și dreptul de retenție a fost prezentat ca un adevărat drept real imperfect în virtutea căruia cel ce deține un bun mobil sau imobil al altcuiva are dreptul să rețină bunul respectiv până ce proprietarul bunului +0 plăti sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreținerea ori îmbunătățirea acelui bun.
Pentru că pârâta nu a făcut dovada sumelor pe care le-a cheltuit conservarea, întreținerea ori îmbunătățirea imobilului în litigiu, instanța a considerat că această pretenție este neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată: instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., a obligat pârâta reclamantă S.C. Co D. S.R.L. și pârâtele S.C. A. I. Investments C. S.R.L. și S.C. T. I. S.R.L., în solidar, să plătească reclamanților pârâți suma de 2779,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar pentru fond, apel și recurs în cuantum de 20,6 lei, și onorariu avocat în cuantum de 700 lei, 1250 lei și 800 lei.
Împotriva hotărârii pronunțată de Judecătoria Timișoara, au declarat apel pârâtele . C. SRL și . înregistrat pe rolul Tribunalului T. la data de 16.06.2011.
Prin apelul declarat, pârâta . C. SRL a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de evacuare față de această pârâtă.
În motivare, apelanta a arătat că a închiriat de la . 2 camere în luna aprilie 2007 – contract ce a încetat în luna noiembrie 2007, întrucât spațiul nu putea fi autorizat pentru funcționare, imobilul fiind revendicat de foștii proprietari.
Apelanta a invederat că nu are calitatea de chiriași nu folosește acest spațiu din octombrie 2007, astfel că evacuarea este nelegală.
Cererea de apel nu a fost motivată în drept.
Prin apelul declarat, pârâta . a solicitat admiterea apelului, modificarea hotărârii apelate în sensul respingerii cererii reclamanților, iar în subsidiar admiterea apelului, casarea sentinței apelate cu trimitere spre rejudecare instanței de fond.
În motivarea cererii, apelanta a arătat că instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea reclamanților considerând că a fost învestită să prezume îndeplinirea sau nu a obligațiilor contractuale.
Apelanta a precizat împrejurarea că - dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condițiile Legii 7/1996, art. 30, în folosul unei persoane - se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună credință cât timp nu se dovedește contrariul.
În consecință, față de modul de pronunțare plus petita de către instanța de fond apelanta are convingerea că acesta va fi înlăturată de către instanța de apel.
Instanța de fond având obligația să se pronunțe cu privire la tot ceea ce s-a cerut dar, în același timp numai cu privire la ceea ce s-a cerut, fără a avea posibilitatea să dea mai mult decât s-a solicitat ori să se pronunțe asupra unei pretenții nesolicitate sau nepuse în discuția părților.
Mai arată apelanta că instanța este, de asemenea ținută de cauza cererii de chemare în judecată, ca neputând să schimbe, fundamentul pretenției formulate.
În drept, a fost întemeiată pe dispozițiile enunțate în cererea de apel.
Prin întâmpinarea depusă intimații-reclamanți F. S., F. I., F. M., C. I., C. I., C. M. și S. C. au solicitat respingerea apelurilor.
În motivarea întâmpinării, aceștia au arată că instanța de fond a analizat doar raporturile contractuale dintre reclamanții – intimați și pârâta apelantă ., mai exact ce s-a întâmplat cu acest contract după data de 04.07.2007, data restituirii în natură a imobilului către reclamanții pârâți.
Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că obligația . de efectua lucrările de reparații și restaurare a imobilului în valoare de minimum 500.000 DM nu a fost respectată de pârâta – apelantă, care nu a depus la dosarul cauzei nici un document care să dovedească îndeplinirea acestei obligații, iar pentru ca această obligație contractuală nu a fost îndeplinită, pârâta . trebuia să plătească chiria prevăzută de art. 4 din contract, însă aceasta nu a plătit nici chiria pentru imobilul în litigiu.
Astfel, pentru că pârâta reclamantă nu a plătit chiria pentru o perioadă mai mare de 180 zile contractul de închiriere nr. 1268 din 10.05.2001 pentru suprafețele locative cu altă destinație decât acea de locuință având ca obiect imobilul situat în Timișoara, . nr. 14, înscris în CF 128, nr. top. 319 pe o durată de 49 de ani, cu începere de la data de15.05.2001 până în data de 14.05.2050, a fost reziliat de drept, ceea ce înseamnă că pârâta . ocupa acest imobil fără un titlu valabil.
Totodată, intimații au menționat că, în mod temeinic, a dispus instanța de fond evacuarea și a pârâtelor . C. SRL și . din imobilul din litigiu, deoarece raportat la disp art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, „contractele de subînchiriere pentru imobilul în litigiu încheiate de pârâta reclamantă că pârâtele sunt lovite de nulitate absolută, ceea ce înseamnă că pârâtele ocupă acest imobil fără un titlul valabil”.
În concluzie, a apreciat corectă soluția instanței de fond în privința cererii reconvenționale formulată de ., deoarece pârâta nu a făcut dovada sporului de valoare pe care l-ar fi adus imobilului și pe care l-a evaluat la suma de 100.000 lei, și se impune respingerea ca neîntemeiată și a cererii de acordare de despăgubiri deopotrivă cu cererea de acordare a unui drept de retenție asupra imobilului în litigiu.
Sintetizând considerentele sentinței apelate, intimații au precizat că pârâta . nu a îndeplinit nici una din obligațiile asumate prin contractul de închiriere și nu a efectuat lucrări de reparație la imobilul din litigiu; nu a achitat chiria stabilită prin contract.
În ceea ce privește apelul formulat de ., intimații au precizat că pârâta nu aduce o reală critică hotărârii apelate, apreciind că instanța de fond a analizat modul în care a fost executat contractul de închiriere, însă acest aspect a fost deja analizat de instanța de casare.
O altă susținere a apelantei este aceea că a executat contractul de închiriere, iar instanța s-a pronunțat apelând la proba cu prezumții. Afirmația nu corespunde adevărului, pârâta putea să observe că instanța de fond a pășit la analizarea executării contractului de închiriere și putea să aducă toate probele necesare, în condițiile în care la dosar au fost înscrisuri concludente cu privire la acest aspect.
În ceea ce privește apelul formulat de . C. SRL, intimații au arătat că nici această pârâta nu aduce o reală critică hotărârii apelate, însă a informat instanța de fond că nu mai posedă spațiul din octombrie 2007, fără a depune vreo dovadă în acest sens.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
Deși legal citată intimata-pârâtă . nu a depus întâmpinare.
Prin decizia civilă nr. 124/A/ din 07.02.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, s-au respins toate apelurile menționate anterior, reținându-se în considerentele hotărârii în esență, că pârâta . Corporațion SRL ocupă imobilul proprietatea reclamanților intimați fără un titlu valabil, deoarece contractul de subînchiriere pentru imobilul în litigiu încheiat cu apelanta este lovit de nulitate absolută, conform disp. art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001. Chiar dacă apelanta . C. SRL susține că nu mai folosește în fapt acest spațiu din octombrie 2007, astfel că nu se impune evacuarea acesteia, tribunalul reține că – în baza contractului de închiriere – fila 69 dosar nr._ – aceste afirmații nu corespund realității, întrucât termenul pentru care a fost încheiat contractul cu această parte este de 2 ani, începând din data de 01.04.2007, cu posibilitatea de prelungire, la cerere.
Critica apelantei pârâta . – că prima instanță s-a pronunțat asupra unor cereri care nu s-au formulat - este neîntemeiată.
În mod legal,prima instanță a analizat pe fond acțiunea reclamanților-intimați, verificând incidența pactului comisoriu din art. 11 lit. „d” din contractul de închiriere nr. 1268/10.05.2001, fiind obligată de disp. art. 315 alin. 1 C. proc. civ. ce stabilesc că: „În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.
Astfel, raportat la obligativitatea statuată prin decizia de casare, judecătoria a analizat clauzele contractului de închiriere nr. 1268/10.05.2001 încheiat între apelanta . și Primăria Municipiului Timișoara - având ca obiect imobilul situat în Timișoara, . nr. 14, înscris in C.F. nr. 128, nr. top. 319 – și a reținut că acesta a fost reziliat de drept pentru că pârâta reclamantă nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale – conform art. 11 lit. d, ce conține un pact comisoriu expres de gradul IV.
Pactul comisoriu de gradul IV este acea clauză contractuală prin care părțile prevăd că, în cazul neexecutării obligației, contractul se desființează de plin drept, fără somație sau punere în întârziere și fără intervenția instanței de judecată (este cel mai energic pact comisoriu expres; în acest caz, prin simpla ajungere la termen a obligației, contractul se desființează de plin drept). Instanța de judecată este singura în măsură să constate că pactul comisoriu expres de gradul IV a intervenit, iar contractul este desființat de plin drept
Disp. art. 11 lit. d din contract de închiriere mai sus enunțat prevăd că: „Contractul de închiriere se reziliază de drept fără punerea în întârziere a chiriașului pentru neplata chiriei pentru o perioadă mai mare de 180 de zile”. În speța dedusă judecății, instanța de fond doar a constatat intervenirea rezilierii de drept a contractului, pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către reclamantă, având drept consecință constatarea împrejurării că apelanta ocupă imobilul în litigiu fără un titlu valabil, ceea ce a condus la evacuarea acesteia pe acest considerent.
Împotriva aceste hotărâri, pârâta . Timișoara a declarat recurs în termen legal la data de 3 mai 2012, solicitând în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă, în principal, modificarea deciziei civile recurate, admiterea apelului declarat de această parte cu consecința anulării sentinței civile nr._/09.05.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara, și pe fond, respingerea cererii formulată de reclamanți, iar în subsidiar, s-a solicitat casarea deciziei civile și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul T..
În motivarea recursului, pârâta a susținut că nelegalitatea deciziei pronunțată de Tribunalul T., care, prin hotărârea pronunțată reiterează teoria pactului comisoriu de gradul IV, reținând doar că pârâta nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale, conform art. 11 lit. d din contractul de închirie nr. 1268/10.05.2001.
Se susține că reclamanții intimați nu s-au conformat indicațiilor din decizia de casare nr. 48/2011 a Curții de Apel Timișoara și nu au administrat în primă instanță, așa cum preciza instanța de casare, dovezi pentru verificarea pactului comisoriu de gradul IV prevăzut la art. 11 lit. d din contract și nici nu au urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 1097 Cod civil.
Consideră că în sarcina reclamanților intimați cădea obligația administrării probatoriului și nu în sarcina pârâtei recurente, însă așa cum a arătat și în fața instanței de apel, la primul termen de judecată din 12.04.2011, prima instanță a amâna cauza pentru comunicarea întâmpinării, iar la al doilea termen din 09.05.2011, a rămas în pronunțare fără a pune în discuția părților probatoriul ce se impunea a fi administrat iar, în plus, instanța de apel a apreciat drept temeinică o astfel de hotărâre pronunțată fără existența unor probe certe care să fi putut forma convingerea instanței.
Mai mult decât atât, în temeiul obligațiilor – scriptate în rem – opozabile și terților ce decurg din contractul de închiriere încheiat de pârâta recurentă cu antecesorul reclamanților intimați (obligații ce se caracterizau prin faptul că sunt atât de strâns legate de posesia unui bun, încât creditorul nu poate obține satisfacerea dreptului său decât dacă proprietarul bunului va fi obligat să respecte acest drept deși nu a participat direct și personal la nașterea raportului obligațional), reclamanții sunt obligați să respecte dreptul pârâtei până la desființarea contractului în speță.
Această obligație este reglementată de dispozițiile Legii nr. 10/2001, invocată de către reclamanți în susținerea pretențiilor lor. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 14, dacă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau „… prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locațiune …noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei fizice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului”.
S-a solicitat să se observe că reclamanții nu au făcut dovada faptului că ar fi încercat măcar o renegociere cu pârâta, nu au indicat o modalitate agreată de plată, un cont sau un loc al plății. Așadar, pârâta apreciază că nu este în culpă procesuală.
O altă dovadă a faptului că pârâta recurentă nu este în culpa contractuală precum și, o dovadă a bunei sale credințe în opinia recurentei o reprezintă sporul de valoare pe care aceasta l-a adus imobilului, și pe care potrivit dovezilor anexate la dosarul cauzei l-au evaluat la suma de 100.000 lei. Pârâta a invederat că atât prima instanță cât și instanța de apel au ignorat aceste aspecte și au considerat neîntemeiate susținerile arătate, ignorând înscrisurile depuse și pronunțându-se fără a administra vreo probă în acest sens.
Pârâta recurentă a solicitat instanței de recurs să țină cont de faptul că singura parte contractantă, în drept să invoce rezoluțiunea contractului, este creditorul obligației neexecutate care și-a îndeplinit obligațiile proprii, acesta având posibilitatea de a opta între invocarea rezoluțiunii contractului prevalându-se de pactul comisoriu expres sau de o acțiune în justiție de obligare a debitorului la executarea prestației. De altfel, antecesorii reclamanților nu fac nici măcar dovada că ar fi predat imobilul printr-un proces – verbal de predare primire așa cum era stipulat în convenția părților și, cu toate acestea, pârâta, de bună credință a procedat la îmbunătățirea, renovarea, consolidarea imobilului.
În concluzie, rezoluțiunea este facultativă nu numai pentru partea în drept să o ceară, ci și pentru instanța de judecată care va putea aprecia dacă rezoluțiunea este sau nu necesară, luându-se în considerare cauzele întârzierii debitorului și dacă îi sunt sau nu îndeplinite.
Intimații, legal citați, nu au depus întâmpinări conform art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prevăzute de art. 304, raportat la art. 306 și art. 312 Cod procedură civilă, Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanții F. S., F. I., F. M., C. I., C. I., C. M., S. C., prin cererea introductivă de instanță, au solicitat evacuarea necondiționată a pârâtei . Timișoara din imobilul în litigiu, invocând în susținerea cererii sale lipsa de titlu a pârâtei, urmare a rezilierii de drept a contractului de închiriere încheiat în anul 2001 cu Primăria Municipiului Timișoara, în baza art. 11 lit. „d” din acest contract.
Din examinarea clauzei contractuale inserată de pârâți în contractul de închiriere, la art. 11 lit. „d” rezultă fără dubiu că aceasta reprezintă un pact comisoriu expres de gradul IV, ceea ce înseamnă că contractul de închiriere este reziliat de drept pentru neplata chiriei, pentru o perioadă mai mare de 180 de zile, fără a mai fi necesară intervenția instanței în acest sens.
Față de împrejurarea că pârâta . Timișoara nu a achitat chiria aferentă pentru spațiul în litigiu, pentru o perioadă mai mare de 180 de zile, în virtutea clauzei sus menționată, contractul de închiriere este reziliat de drept, și prin urmare, pârâta nu mai justifică un titlu locativ pentru ocuparea acestui imobil.
Din această perspectivă, pornind și de la îndrumările date prin decizia civilă de casare, care cu puterea de lucru judecat a statuat asupra verificării incidenței în speță a pactului comisoriu din art. 11 lit. „d” din contractul de închiriere, în mod corect atât instanța de fond, cât și tribunalul, au reținut că pârâta nu și-a executat întocmai obligațiile contractuale asumate, respectiv neplata chiriei pentru o perioadă mai mare de 180 de zile, ceea ce a atras incidența sancțiunii rezilierii de drept a acestui contract și, implicit, lipsa de titlu locativ a pârâtei.
În consecință, pornind de la temeiul de drept indicat de reclamantă în susținerea cererii de față, reținut ca atare și prin decizia de casare, instanța constată că nu se regăsește vreun motiv de nelegalitate a deciziei civile recurate, care să atragă modificarea ei, conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Astfel fiind, recursul declarat de pârâta . Timișoara este nefondat și în baza art. 200, 312 al. 1 Cod procedură civilă, va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta . Timișoara împotriva deciziei civile nr. 124/A/07.02.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 20 septembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Prof. univ. dr. L. B. M. G. RUJIȚA R.
GREFIER,
F. B.
Red.M. G./28.09.2012
Tehnored F.B./09.10.2012
Ex.2
Primă instanță: D. I. A.
Instanța de apel: C. P. și L. V.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1391/2012. Curtea de... | Grăniţuire. Decizia nr. 1873/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
