Rectificare carte funciară. Decizia nr. 1392/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1392/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 22-05-2012 în dosarul nr. 1392/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1392
Ședința publică din 22 mai 2012
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: F. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. I. împotriva deciziei civile nr. 466/A/07.07.2011 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă, în contradictoriu cu pârâtul intimat C. L. al M. TIMIȘOARA, având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Dezbaterile care au avut loc în prezenta cauză au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 8 mai 2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și prin care a fost amânată pronunțarea cauzei la 15 mai 2022 și respectiv 22 mai 2012.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr. 466/A/07.07.2011, Tribunalul T. – Secția Civilă a respins apelul declarat de reclamantul S. I. împotriva sentinței civile 8458/2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a avut în vedere faptul că prin sentința civilă nr. 8458/02.06.2009, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/325/2007, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. I. în contradictoriu cu paratul STATUL R. reprezentat prin C. L. al M. Timișoara, ca nefondată.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecata, nesolicitate.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Potrivit înscrierilor evidențiate in CF nr._-Timisoara, asupra parcelei cu nr. top. 6183, constând in gradina in suprafața de 367 mp din . din Timișoara, are calitatea de proprietar statul roman (poziția 8 din Partea a II-a a cărții funciare), drept dobândit in temeiul Legii nr. 58/1974, prin preluare din patrimoniul foștilor proprietari tabulari, soții B. si soții Ilcau, care au procedat la vânzare in favoarea numitului Frosch Emeric junior, care, la rândul său, a procedat la vânzare in favoarea soților Caldaras I. si Caldaras E.; este adevărat că potrivit contractelor de vânzare-cumpărare existente la dosar (filele 152-160), . nr. top. 6183, împreuna cu .. 6182/II, a făcut obiectul unor înstrăinări succesive, ultima vânzare-cumpărare fiind perfectată între S. Baronita și reclamant prin contractul autentificat sub nr. 9986/18.12.1997 (cu evidențierea eronata a nr. top. - 6193 în loc de 6183); la fel de adevărat este ca prin încheierile de carte funciara s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate asupra acestor parcele de teren in favoarea dobânditorilor succesivi, însă înscrierea efectivă a dreptului nu se poate aprecia că a fost operată, atâta vreme cât dreptul statului roman nu a fost niciodată radiat, iar, potrivit exigentelor art. 22 din Legea nr. 7/1996, republicata, înscrierea unui drept real in cartea funciara nu poate fi apreciata ca valabila decât daca a fost efectuata împotriva celui care era înscris ca proprietar; nefiind operata înscrierea in cartea funciara a dreptului de proprietate asupra parcelei cu nr. top. 6183, in regim de carte funciara, dreptul însuși nu a fost dobânditde către reclamant in patrimoniu (art. 17 din Decretul - Lege nr. 115/1938), in pofida mențiunilor contractelor de vânzare-cumpărare si a dispozițiilor încheierilor de carte funciara.
Reclamantul a susținut ca are calitatea de proprietar tabular al parcelei de teren in litigiu, invocând o eroare in ce privește înscrierea acestui drept in favoarea statului roman, fără a învedera si dovedi in ce consta aceasta eroare.
Independent de caracterul valabil sau nevalabil al titlului (noțiune ce nu poate fi echivalata cu cea a înscrierii eronate, așa cum este aceasta definita de art. 33 alin. 4 si 53 Legea nr. 7/1996, in sensul greșelilor materiale de înscriere săvârșite la efectuarea operațiunii de înscriere), cert este ca statul roman are calitatea de proprietar tabular al parcelei cu nr. top. 6183 cu titlu preluare in temeiul Legii nr. 58/1974, ca acest titlu nu a fost niciodată contestat si desființat; reclamantul nu a recurs nici la procedurile speciale prevăzute de legile cu caracter reparatoriu in materie, iar prin acțiunea pendinte, instanța, de asemenea, nu a fost investita cu un astfel de petit(reclamantul si-a susținut calitatea de proprietar tabular dobândita cu titlu cumpărare ulterior înscrierii dreptului statului; nu a solicitat recunoașterea dreptului sau de proprietate concomitent cu desființarea titlului statului roman, cu consecința radierii acestui drept înscris in favoarea paratului si a înscrierii lui in favoarea sa).
Nu se pot invoca in dovedirea calității de proprietar aprecierile pur tehnice făcute in cadrul unui raport de expertiza si nici considerentele unei hotărâri judecătorești care este reputat ca nu intra in puterea de lucru judecat. Ulterior dobândirii dreptului de proprietate si asupra parcelei de teren cu nr. top. 6183, reclamantul va putea proceda si la modificarea corpului său de proprietate, în sensul efectuării de dezlipiri și unificări, potrivit propriului interes si dispozițiilor legale incidente, raportul de expertiză tehnică efectuat în prezenta cauza putând servi pentru acest scop.
Pentru considerentele de mai sus, instanța de fond, in temeiul art. 34 pct. 4, interpretat per a contrario, al art. 20, 22 si 53 din Legea nr. 7/1996, republicata, al art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938, ca si in baza principiului de drept potrivit căruia accesoriul urmează soarta principalului – accesorium sequitur principale - (in ce privește capătul de cerere cu obiect modificare corp de proprietate), a respins acțiunea formulata de reclamant, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. I., apelul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului T. cu nr._/325/2007, la data de 20 august 2009.
Prin decizia civilă nr. 333/A/ din 15 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._/325/2007 a fost admis apelul formulat de apelantul S. I., împotriva sentinței civile nr. 8458/02.06.2009, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/325/2007, în contradictoriu cu intimatul C. L. Timișoara și, în consecință:
A fost desființată sentința apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la Judecătoria Timișoara.
Prin DC 108/2011 Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de pârâtul C. L. AL M. TIMIȘOARA împotriva deciziei civile nr. 333/A/15.04.2010, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._/325/2007, a casat decizia civilă recurată și a dispus trimiterea cauzei pentru judecarea apelului Tribunalului T..
La Tribunalul T. cauza a fost înregistrata la data de 06.04.2011, cu nr._/325/2007*.
La data de 02.06.2011, apelantul a depus concluzii scrise prin care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate, iar pe fond admiterea acțiunii.
Prin concluziile depuse, apelantul a invocat excepția puterii de lucru judecat a sentinței civile 4530/02.05.2006 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dosarul 5119/RJ/2006, având ca obiect rectificarea de carte funciară, cu referire la suprafața de 367 mp-gradina in ., din CF_ Timișoara.
Se arata ca solicita respingerea excepției inadmisibilității ca nefondată, considerând ca sunt îndeplinite toate condițiile privind admisibilitatea acțiunii.
In final arata ca prin sentința 4530/2006 Judecătoria Timișoara s-a stabilit definitiv si irevocabil faptul ca se poate solicita unificare terenurilor aflate in proprietatea reclamantului, întrucât acestea sunt învecinate, precizând ca instanța de fond nu s-a pronunțat si asupra acestei cereri, având in vedere ca nu a fost investită cu un asemenea petit, invocându-se principiul disponibilității, mai ales ca parcelele față de care apelantul a solicitat rectificarea de carte funciară si unificarea sunt parcele învecinate si au același proprietar, respectiv reclamantul S. I..
Analizând apelul prin prisma motivelor de apel, potrivit art. 294-296 C. pr. civ., Tribunalul reține că apelul este nefondat, urmând a fi respins.
Prin cererea introductivă astfel cum a fost formulată, reclamantul S. I. a chemat în judecată pârâtul C. L. Timișoara pentru rectificarea CF_ Timișoara, în sensul radierii Statului Român de la poziția 8, cu privire la nr. top 6183 și intabularea sa asupra aceluiași nr.top, cu titlu de cumpărare, dezlipirea parcelei cu nr. top 6183 din CF_ Timișoara corelativ cu înscrierea ei în CF 1383 Timișoara și unificarea nr. top 6183 cu nr. top 6175, respectiv 6176 din CF 1383 Timișoara.
Potrivit art. 20 al. 2 din Legea 7/1996, drepturile reale se sting numai prin înscrierea radierii lor din cartea funciară, cu consimțământul titularului dreptului, iar al. 3 prevede că hotărârea judecătorească definitivă sau, în cazurile prevăzute de lege, actul autorității administrative, va înlocui acordul de voință cerut în vederea înscrierii drepturilor reale, dacă sunt opozabile titularilor.
Întrucât în CF_ Timișoara, la poziția a 8-a, figurează ca titular al dreptului de proprietate asupra terenului de 367 mp Statul Român, Tribunalul reține că pârâtul C. L. Timișoara nu are calitate procesuală pasivă.
Este adevărat că la 26 02.2008, în fața primei instanțe, în primul ciclu procesual, reclamantul și-a precizat acțiunea sub aspectul cadrului procesual pasiv, în sensul că a înțeles să se judece în contradictoriu cu Statul Român prin C. L. Timișoara, Primarul Timișoarei și Ministerul Economiei și Finanțelor, dar prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestei precizări de acțiune în primul ciclu procesual. Tribunalul T. a admis prin decizia civilă nr. 333/2010 apelul reclamantului și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Timișoara pentru ca aceasta din urmă instanță să se pronunțe asupra precizării cadrului procesual pasiv de către reclamant, însă, prin decizia civilă 108/2011, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul pârâtului împotriva aceste decizii pe care a casat-o și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul T..
Potrivit art. 294 al. 1 teza 1 C. pr. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, aceasta putându-se preciza doar până la prima zi de înfățișare, astfel cum dispune art. 133 C. pr. civ., ceea ce în speță nu s-a realizat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul S. I. solicitând casarea ei cu trimitere spre rejudecare în apel.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de apel a omis să analizeze toate motivele apelului reclamantului astfel cum s-a stabilit, cu caracter obligatoriu conform art. 315 Cod procedură civilă, prin decizia de casare.
Instanța de apel nu a dat dovadă de rol activ în a stabili natura juridică a dreptului de proprietate asupra terenului de 367 m.p. din ., respectiv dacă se află în domeniul public sau privat al statului.
S-a mai criticat decizia din apel și pentru aceea că s-a admis, în mod greșit, excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. al M. Timișoara (chestiunea nefiind cuprinsă în considerentele deciziei) iar intimata a fost citată în mod eronat în apel ca și „C. L. Timișoara” în loc de „Statul Român prin C. L. al M. Timișoara” cum ar fi impus poziția procesuală a acestei instituții, nefiind analizată prin prisma Legii nr. 215/2001, și prin prisma efectului devolutiv al apelului ca și cale ordinară de atac, în reformare, conform art. 295 Cod procedură civilă.
S-au făcut apoi discuții referitoare la natura căii de atac a apelului, la soluțiile ce pot fi pronunțate ca urmare a examinării acestei căi de atac precum și un istoric al procedurilor derulate în dosar până în prezent, concluzionându-se că o analiză corectă a probelor dosarului ar fi permis admiterea acțiunii.
În acest sens s-a susținut că terenul în cauză a fost dobândit de reclamant ca urmare a unor vânzări – cumpărări succesive, fiind dovedită buna lui credință în încheierea contractului cu anterioara proprietară tabulară (S. Baronița), astfel cum se consemnează în expertiza întocmită de inginer topo - P. G..
Se susține că calitatea reclamantului de proprietar al terenului de 367 mp din CF_ Timișoara, nr. top 6183, este constatată în mod irevocabil și cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr. 4530/02.05.2006 pronunțată în dosarul nr. 5119/2006 al Judecătoriei Timișoara prin care el a fost îndrumat să solicite unificarea acestei parcele cu parcelele învecinate pe care le are deja în proprietate.
În opinia reclamantului recurent, în condițiile date, înscrierea Statului Român ca proprietar este eronată, aspect care rezultă și din expertiza efectuată de inginer A. C. în care se arată că acest teren a fost greșit trecut la stat conform Legii nr. 58/1974 pentru că el era individualizat separat de apt. 1 și 2 înscrise în CF_ Timișoara și CF nr._ Timișoara, ceea ce, conform art. 33 al. 1 din Legea nr. 7/1996 republicată, permite rectificarea cărții funciare.
Întrucât și această parcelă aparține reclamantului, el este îndreptățit, conform art. 17 al. 2 din Legea nr. 1996 să solicite unificarea parcelelor și transcrierea lor într-o filă unică de CF, drept care i-a fost parțial recunoscut în privința a două parcele (nr. top. 6182/I și 6182/II) prin sentința civilă nr.4530/02.05.2006 a Judecătoriei Timișoara.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul C. L. al M. Timișoara a solicitat respingerea ca nefondat a recursului reclamantului, motivată prin aceea că instanțele au făcut o corectă interpretare și aplicare a legii în cauza dedusă judecății.
La solicitarea instanței, ca act nou în recurs, a fost depusă de către instituția intimată pârâtă adresa nr. ..04.2012 - emisă de Primăria M. Timișoara – Serviciul Administrare Fond Funciar din care rezultă că .. cadastral 6183, nu i-a fost atribuită reclamantului S. I. prin Ordin al Prefectului, în baza Legii nr. 18/1991, el deținând un asemenea titlu (Ordinul nr. 111/14.02,2003, depus în copie la dosar) doar pentru ., nr. top. 6182.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 306 al. 2 Cod procedură civilă, sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Rezultă astfel că criticile de nelegalitate formulate de reclamant la adresa deciziei din apel vizează, în esență, trei probleme principale: una ce ține de încălcarea dispozițiilor obligatorii ale deciziei de casare, una ce vizează modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. al M. Timișoara și o alta ce vizează greșita interpretare - în opinia sa – a probelor dosarului care demonstrează în realitate că reclamantul este și proprietarul a parcelei în discuție și că acțiunea sa pentru unificarea acestei parcele cu cele învecinate putea fi admisă.
În ceea ce privește primul motiv de nelegalitate Curtea constată netemeinicia lui pentru următoarele considerente:
Prin decizia civilă nr. 108/17.02.2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a fost admis recursul pârâtului C. L. al M. Timișoara și a fost casată decizia civilă nr. 333/A/15.04.2010 pronunțată de Tribunalul T. cu trimitere spre rejudecare la aceiași instanță pentru aceea că a admis apelul reclamantului și a desființat sentința Judecătoriei Timișoara cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță considerând greșit că nu s-a analizat fondul pretențiilor, în condițiile în care instanța de fond făcuse în realitate acest lucru.
Pe lângă reținerea acestui aspect Curtea a mai consemnat în considerentele deciziei de casare necesitatea ca instanța de retrimitere să analizeze și problema calității procesuale pasive a Consiliului L. al M. Timișoara în raport cu obiectul cauzei și cu aspectele reținute pentru soluționarea fondului acesteia, lucru care în cauză a fost respectat de Tribunalul T., astfel cum rezultă și din decizia recurată în prezentul dosar.
Prin urmare, nu poate fi imputată instanței încălcarea dispozițiilor art. 315 al. 1 Cod procedură civilă și nici omisiunea de a-și fi exercitat rolul activ câtă vreme, potrivit art. 129 al. 6 Cod procedură civilă și conform cererilor formulate de reclamant prin asistența calificată a unui avocat, instanța, respectând dreptul de dispoziție al părții (ce guvernează procesul civil) nu are a se pronunța decât asupra lucrurilor cu care a fost investită, lucru care în cauză s-a și făcut.
În acest sens, astfel cum rezultă din însăși acțiunea cu care a investit instanța, reclamantul a înțeles să desemneze ca pârât în cauză C. L. al M. Timișoara în raport cu care și-a precizat apoi poziția, menționând că poziția sa în proces este justificată de calitatea lui de reprezentat al Statului Român (care figurează ca proprietar în CF_ în poziția a 8-a).
Potrivit Legii nr. 215/ 2001 – indicată de reclamant în recursul său – mai precis, potrivit art. 1 al. 2 lit. d, C. L. al M. Timișoara este un organ deliberativ al administrației publice locale, titularul dreptului de proprietate al statului în plan local fiind, potrivit art. 3 al. 4 din Legea nr. 213/1998, Municipiul Timișoara – pe care reclamantul nu l-a împrocesuat nici prin cererea inițială, nici prin precizarea ulterioară.
Observația pe care reclamantul o face în recursul său cu privire la necesitatea stabilirii naturii juridice a dreptului de proprietate al statului asupra parcelei de 367 mp în litigiu este în principiu corectă din punct de vedere teoretic însă este irelevantă pentru soluționarea cauzei sale în care, solicitându-se rectificarea CF și efectuarea unor operațiuni juridice de dezlipire și alipire a parcelei nr. 6183 din CF_ Timișoara, esențială era dovedirea calității lui de proprietar al acestei parcele pe care se susține că statul (fie că e vorba de domeniul public, fie că e vorba de domeniul privat) a fost din eroare intabulat.
Ori, din acest punct de vedere, în cauză nu s-a dovedit că reclamantul justifică un titlu de proprietate asupra parcelei în litigiu.
Contrar a ceea ce reclamantul susține, în procesul anterior – în care se solicitase unificarea mai multor parcele pe care sunt construite apartamentele sale -,prin sentința civilă nr. 4530/02._ a Judecătoriei Timișoara (rămasă definitivă ca atare prin decizia civilă nr. 896/24.11.2006 a Tribunalului T. și irevocabilă prin decizia civilă nr. 410/26.04.2007 a Curții de Apel Timișoara), acțiunea lui a fost admisă numai pentru anumite parcele nu și pentru cea nr. top. 6183 despre care s-a afirmat că va rămâne evidențiată separat, în CF_ Timișoara, fără a se constata însă că pentru aceasta reclamantul este considerat a fi proprietar.
Faptul că o parte din construcții ce aparțin prin cumpărare reclamantului sunt edificate și pe acest teren nu îl legitimează ca proprietar câtă vreme radierea titlului statului nu s-a dispus prin actul de voință al autorităților sale sau prin hotărâre judecătorească, astfel încât constatările în acest sens cu caracter tehnic făcute de experți nu pot avea consecințe juridice favorabile reclamantului.
Este adevărat că reclamantul a susținut în precizarea de acțiune făcută la instanța de fond (f. 12) că este proprietar al a parcelei topo 6183 din CF_ Timișoara, prin Ordin al Prefectului județului T., în baza Legii nr. 18/1991 însă acest lucru nu s-a confirmat în cauză, dovadă fiind și adresa Primăriei M. Timișoara depusă ca act nou în recurs.
În ceea ce privește înscrierile făcute în CF_ – Timișoara în partea privind proprietatea nu s-a făcut nici o mențiune privind titlul în baza căruia Statul Român (intabulat la poziția 8 ca proprietar în baza Legii nr. 58/1974) și-a pierdut această calitate.
În plus, din istoricul operațiunilor succesive de înstrăinare, rezultă că dispariția Statului Român ca proprietar și înscrierea altor persoane cu acest titlu s-a datorat unor erori.
În fapt, astfel cum rezultă din datele de la dosar, după 1990, prin contractul autentic încheiat la data de 30.08.1991 (f. 1152 dosar de fond), M. Slavenca a vândut soților C. I. și C. L. apartamentele 1 și 2 din municipiul Timișoara, ., cu ½ din părțile comune indivize (incluzând, conform CF colectiv_, pereții despărțitori dintre apartamentele 1 și 2, podul, urcarea la pod, racord electric, de apă și canal), terenul nr. top. 6183 nefăcând obiectul vânzării.
Acești cumpărători, la rândul lor, vând imobilul dobândit prin contract autentic de vânzare-cumpărare încheiat la 23.09.1996 (f. 154 dosar de fond) dar, în plus, fără a justifica dobândirea dreptului de proprietate și asupra terenului de 367 mp ce aparține statului, vând și această parcelă reclamantului S. I..
Prin contractul autentic de vânzare-cumpărare din 04.12.1997 acesta vinde construcțiile și terenul numitei S. Baronița (f. 156 dosar de fond) iar aceasta, la 18.12.1997 revinde aceleași bunuri reclamantului (f. 158 - 159 dosar de fond).
Rezultă, deci, că dispariția înscrierii statului ca proprietar al terenului nr. top. 6183 de 367 mp, s-a făcut în lipsa oricărui titlu legal, ca urmare a unei erori comise la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 23.09.1996 și care s-a perpetuat ulterior, din care cauză, nici reclamantul, nici predecesorii săi nu și-au intabulat legitim dreptul lor de proprietate asupra acestei parcele.
Cum reclamantul nu a prezentat nici măcar în recurs dovada actului despre care afirma încă din faza judecății în fond (f. 112) că i-ar fi conferit calitatea de proprietar asupra terenului în litigiu, în mod justificat acțiunea sa nu putea fi admisă.
Pentru toate aceste considerente de drept și de fapt Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului S. I..
Luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul S. I. împotriva deciziei civile nr. 466/A/07.07.2011 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 22 mai 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
F. B.
Red.D. C./ 23.05.2012
Tehnored F.B./25.05.2012
Ex.2
Primă instanță:L. D.
Instanța de apel:L. V. și C. P.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1389/2012. Curtea de... | Servitute. Decizia nr. 1408/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
