Legea 10/2001. Decizia nr. 145/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 145/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-09-2012 în dosarul nr. 145/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 145
Ședința publică din 19 septembrie 2012
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: S. C.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții T. G. A., P. I. și P. E., împotriva Sentinței civile nr. 510 din 7 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați M. A., prin P. și P. M. A., având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, cauza fiind la a doua strigare, lipsesc părțile.
PROCEDURA COMPLETĂ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea, în deliberare, respinge cererea de repunere în termen formulată de reclamanții apelanți, apreciind că aceasta este neîntemeiată, avându-se în vedere că potrivit dovezilor de la dosar (filele 44, 45 și 46 dosar fond) sentința atacată le-a fost comunicată reclamanților la domiciliile lor, indicate prin acțiune, astfel încât, din oficiu, Curtea invocă excepția tardivității declarării apelului și rămâne în pronunțare sub acest aspect.
CURTEA
În deliberare, constată că prin Sentința civilă nr. 510 din 7 iulie 2010, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții T. G. A., P. I. și P. E., în contradictoriu cu M. A. reprezentat prin P. municipiului, împotriva Dispoziției nr. 1633/16 martie 2010 emisă de P. M. A. în temeiul Legii nr. 10/2001.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a avut în vedere considerentele de mai jos.
Analizând criticile reclamanților în raport de motivele pentru care solicitarea acestora adresată M. A. a fost respinsă prin dispoziția contestată, tribunalul a apreciat că excepția inadmisibilității invocată în apărare este fondată, însă nu în sensul unei inadmisibilități procedurale, ci în sensul unei inadmisibilități de fond echivalentă a unui caracter neîntemeiat al acțiunii câtă vreme reclamanții sunt în posesia unui titlu executoriu emis de o instanță de judecată, în baza dreptului comun și prin care s-a stabilit, în contradictoriu cu aceleași părți cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților, pe baza unei expertize tehnice administrate în condiții de contradictorialitate.
Tribunalul a constatat așadar că reclamanții se află în posesia unui titlu executoriu prin care acestora li s-a recunoscut dreptul de a încasa despăgubiri, fiind vorba despre sentința civilă nr. 37/27 ianuarie 1999 a Tribunalului A. rămasă definitivă ca urmare a respingerii apelului prin decizia civilă nr.76/29 iunie 2000 a Curții de Apel Timișoara. Recursul declarat în cauză de Consiliul local al M. A. a fost constatat ca fiind nul ca nemotivat prin decizia civilă nr.1151/4 aprilie 2000 a Curții Supreme de Justiție.
În privința acestui aspect, reclamanții au apreciat că această soluție nu poate împiedica exercitarea drepturilor conferite de Legea nr.10/2001, deoarece despăgubirile stabilite prin această hotărâre judecătorească și care nu au fost executate, au fost plafonate, obiectul prezentei acțiuni fiind acordarea diferenței dintre despăgubirile acordate prin acea sentință în temeiul Legii nr.112/1995 și respectiv valoarea de circulație a imobilului la care sunt îndreptățiți reclamanții.
Aprecierea reclamanților a fost apreciată de tribunal ca fiind eronată deoarece despăgubirile stabilite prin hotărârea sus-menționată nu au fost plafonate în raport de dispozițiile Legii nr.112/1995 și a H.G. nr.11/1997, ci instanța a stabilit valoarea imobilului demolat și a acordat despăgubiri la această valoare, atât pentru construcțiile demolate cât și pentru teren. Din lectura motivării sentinței civile nr.37/1999, tribunalul a reținut obligația Statului Român reprezentat de Consiliul local al M. A. de a plăti despăgubiri în temeiul art.1 alin.5 din H.G. nr.11/1997, respingând susținerile pârâtelor privind aplicabilitatea prevederilor art.25 din Legea nr.112/1995, și considerând că reclamanții au dreptul la despăgubiri în virtutea dreptului comun. Pe de altă parte, în ce privește valoarea despăgubirilor acordate, acestea au fost stabilite prin expertiză tehnică de specialitate care a stabilit valoarea tehnică a imobilului, dacă nu s-ar fi demolat la_ lei, sumă ce putea fi actualizată 13 alin.1 din Legea nr.112/1997.
Tribunalul a apreciat că din nici un aliniat al considerentelor sentinței civile care a stabilit despăgubirile sus-amintite ori din considerentele deciziilor pronunțate în căile de atac, nu se poate reține că despăgubirile ar fi fost plafonate în temeiul art.13 alin.2 din același act normativ, astfel că nu a putut concluziona că despăgubirile acordate prin hotărârea judecătorească anterioară ar fi fost plafonate și că s-ar mai putea pune problema stabilirii unor diferențe.
Singurele diferențe pot ține eventual, în opinia tribunalului, de actualizarea despăgubirilor acordate ca urmare a expertizei efectuate, operație ce se poate realiza în cadrul procedurii de executare a hotărârii, conform art.3712 alin.3 Cod proc.civ.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, constatând că despăgubirile stabilite prin sentința civilă nr.37/_ a Tribunalului A. nu au fost plafonate în temeiul art.13 alin.2 din Legea nr.112/1995, astfel că, în condițiile în care reclamanții se află în posesia unui titlu executor privind despăgubirile cuvenite pentru imobilul naționalizat și ulterior demolat, solicitarea acestora de stabilire a unor diferențe de despăgubiri a fost apreciată ca lipsită de temei juridic, motiv pentru care tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanții T. G. A., P. I., P. E. în contradictoriu cu M. A. reprezentat prin primarul municipiului, împotriva dispoziției nr.1633/16 martie 2010 emisă de P. M. A. în temeiul Legii nr.10/2001.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții T. G. A., P. I. și P. E., solicitând admiterea apelului și schimbarea în totalitate a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii.
Apelanții au solicitat și admiterea cererii de repunere în termenul de apel, cu motivarea că sentința nu le-a fost comunicată la domiciliul lor, ci au ridicat-o de la Tribunal abia în data de 02.05.2012.
Pronunțându-se cu prioritate asupra cererii de repunere în termenul de apel, așa cum reiese din practicaua deciziei, Curtea a apreciat că aceasta este neîntemeiată, avându-se în vedere că potrivit dovezilor de la dosar (filele 44, 45 și 46 dosar fond) sentința atacată le-a fost comunicată reclamanților la domiciliile lor, indicate prin acțiune, astfel încât, din oficiu, a invocat excepția tardivității declarării apelului.
Având în vedere că sentința le-a fost comunicată reclamanților la data de 3 august 2010, iar apelul a fost înregistrat cu mult peste termenul legal de 15 zile prev. de art. 284 alin. 1 Cod pr. civ., respectiv la data de 17 mai 2012, Curtea urmează să respingă ca tardiv apelul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv apelul declarat de reclamanții T. G. A., domiciliată în A., .-11, ., P. I. și P. E., domiciliați în A., Calea V., nr. 12, jud. A., împotriva Sentinței civile nr. 510 din 7 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați M. A., prin P. și P. M. A., cu sediul în A., bv. Revoluției, nr. 75, jud. A..
DEFINITIVĂ.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19 septembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R.
GREFIER,
S. C.
Red. G.O. – 21.09.2012
Tehnored. S.C. – 7ex./21.09.2012
Tribunalul A., Judecător: Ș. L.
Un exemplar se comunică părților:
Reclamanților apelanți
T. G. A., A., .-11, .
P. I., A., Calea V., nr. 12, jud. A.
P. E., A., Calea V., nr. 12, jud. A.
Pârâților intimați:
M. A., prin P., A., bv. Revoluției, nr. 75, jud. A.
P. M. A., A., bv. Revoluției, nr. 75, jud. A.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1883/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 1870/2012. Curtea de... → |
|---|
