Obligaţie de a face. Decizia nr. 1616/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 1616/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 1616/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1616

Ședința publică din 20.11.2013

PREȘEDINTE: Rujița R.

JUDECĂTOR: F. Ș.

JUDECĂTOR: G. O.

GREFIER:A. M. T.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții P. M. Timișoara și M. Timișoara, prin P., împotriva deciziei civile nr. 457/13.06.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul I. T. al Poliției de F. Timișoara, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenți consilier juridic S. V., pentru pârât consilier juridic R. N..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că s-a depus la dosarul cauzei prin registratura instanței la data de 15.11.2013, de către pârât, întâmpinare.

Reprezentanta recurenților depune la dosar delegația sa de reprezentare.

Reprezentanta pârâtului depune la dosar delegația sa de reprezentare.

Instanța comunică reprezentantei recurenților întâmpinarea și constată că față de data depunerii întâmpinării de către pârât și în baza art. 308 alin. 2 C. pr. civ., aceasta nu are natura unei întâmpinări, ci a unor concluzii scrise.

Reprezentantele părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurenților solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului, cu consecința menținerii hotărârii pronunțate de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxele de timbru.

Reprezentanta pârâtului solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii dată în apel pentru motivele arătate pe larg în concluziile scrise.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată:

P. acțiunea civilă înregistrată la 30.05.2012 la Judecătoria Timișoara sub nr._, reclamanții M. Timișoara, prin P., și P. M. Timișoara au chemat în judecată pârâtul I. Județean al Poliției de F. Timișoara și au solicitat obligarea pârâtului la demolarea construcției ilegal executate și readucerea la starea inițială a imobilului din Timișoara, Calea S. B. nr. 13, iar în caz contrar să fie autorizați să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 34/25.02.2011, s-a constatat ca pârâtul I. Județean al Politiei de F. a executat fără autorizație de construire următoarele construcții: construcție în regim de parter din BCA acoperită cu tablă ondulată(vestiar) cu o S=203 mp, construire gard din metal și plasă din sârmă cu o lungime de 84 m, realizare teren de minifotbal cu S=883 mp, construcție în regim parter realizată din schelet de lemn acoperită cu o prelată cu o S=144 mp., stadiul fizic executat 100%. Pentru fapta descrisă mai sus s-a aplicat amendă în valoare de 4000 (patru mii lei) lei și măsura complementară „. obținerea autorizației de construire, în caz contrar aducerea terenului la starea inițială, până la data de 25.08.2011". Fapta de mai sus constituie contravenție potrivit art. 26 lit. a) din Legea nr. 50/1991, încheindu-se proces verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 34/25.02.2011. Până la împlinirea termenului de intrare în legalitate - 25.08.2011, beneficiarul lucrărilor nu s-a conformat cu depunerea documentației complete în vederea emiterii autorizației de construire.

Reclamanții au învederat faptul că prin Procesul - verbal de constatare la fața locului nr._/26.01.2012, încheiat de către Direcția Poliției Locale, Serviciul Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal s-au constatat următoarele: a fost îndeplinita parțial măsura dispusă, constând în desființarea gardului din metal și plasa din sârmă, precum și desființarea terenului de minifotbal, rămânând pe teren construcția în regim de parter din BCA acoperită cu tablă ondulată și construcția în regim parter realizată din schelet de lemn acoperită cu prelată.

Având în vedere faptul că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 34/25.02.2011 nu a fost atacat cu plângere contravențională de către pârât în termenul prevăzut de art.31 din O.G. 2/2001, în conformitate cu dispozițiile art.37 din O.G. nr. 2/2001, actul constatator constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Reclamanții au arătat că pârâtul a executat lucrări de construire fără autorizație de construire și nici nu a depus actele necesare pentru intrare în legalitate. De asemenea, nu a adus imobilul la starea inițiala, astfel că, în temeiul art.32 din Legea 50/1991, reclamanții au solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului la desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construire, menționate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 34/25.02.2011. Reclamanții consideră că, suntem în prezența situației juridice reglementate de art. 32, din Legea nr. 50/1991 - republicată și actualizată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 27, 28 și 32 al.1 lit. b) din Legea nr. 50/1991, modificată prin Legea nr. 453/2003, art. 1516, art. 1527 și urm. C. civ.

P. sentința civilă nr._/16.11.2012, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Timișoara a admis acțiunea formulată de reclamanții M. Timișoara, prin P., și P. M. Timișoara împotriva pârâtului I. T. al Poliției de F. Timișoara și a obligat pârâtul să desființeze lucrările de construcție executate fără a deține autorizație de construire la adresa din Timișoara, Calea S. B., nr. 13 și să aducă la starea inițială imobilul în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, iar în caz contrar, a autorizat reclamanții să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului.

A obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 8,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 34/25.02.2011 (f. 8-9), I. Județean al Poliției de F. a fost sancționat cu amendă în valoare de 4.000 lei pentru că în data de 17.02.2011 s-a constatat existența fără autorizație de construire a unor construcții în regim de parter din BCA, acoperită cu tablă ondulată(vestiar) cu o S=203 mp, construire gard din metal și plasă din sârmă cu o lungime de 84 m, realizare teren de minifotbal cu S=883 mp, construcție în regim parter realizată din schelet de lemn acoperită cu o prelată cu o S=144 mp., stadiul fizic executat 100%, efectuate în Timișoara, Calea S. B. nr. 13.

P. același proces-verbal, ca măsură complementară, s-a dispus aducerea terenului la starea inițială până la data de 25.08.2011. Pârâtul nu s-a conformat acestei obligații până la data sesizării instanței și pronunțării hotărârii.

Împotriva acestui proces-verbal nu a fost formulată plângere contravențională.

În urma verificărilor efectuate la serviciile de specialitate din cadrul municipiului Timișoara, s-a constatat că pârâtul nu a obținut autorizația de construire pentru lucrările sancționate contravențional și s-a conformat doar parțial dispoziției din procesul verbal menționat, respectiv desființarea gardului din metal și plasă din sârmă și a terenului de minifotbal, rămânând pe teren construcția în regim de parter din BCA acoperită cu tablă ondulată și construcția în regim parter realizată din schelet de lemn și acoperită cu prelată. Aceste aspecte rezultă din procesului verbal de constatare la fața locului nr._/26.01.2012, încheiat de către Direcția Poliției Locale, Serviciul Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal (f. 7) și planșele foto (f. 10-18).

Potrivit extrasului de carte funciară nr._ Timișoara, terenul intravilan situat în Timișoara, Calea S. B., nr. 13, pe care au fost ridicate construcțiile în litigiu, se află în patrimoniul Inspectoratului Județean al Poliției de F. (f. 19, f. 68).

P. dispoziția inspectorului General al Inspectoratului General al Poliției de F. Române nr. 579/16.12.2011, în litigiile aflate pe rolul instanțelor de judecată I. T. al Poliției de F. Timișoara se subrogă în drepturile și obligațiile Inspectoratului Județean al Poliției de F. T. (f. 30).

Potrivit art. 32 din Legea nr. 50/1991, în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, în baza art. 28 alin. (1) organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației; b) desființarea construcțiilor realizate nelegal. (2) În cazul admiterii cererii, instanța va stabili termenele limită de executare a măsurilor prevăzute la alin. (1). (3) În cazul nerespectării termenelor limită stabilite, măsurile dispuse de instanță, în conformitate cu prevederile alin. (2), se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliție, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovate. (4) În situațiile prevăzute la art. 24, organele de control vor putea cere instanței să dispună, prin hotărârea de condamnare, măsurile menționate la alin. (1).

Articolul 37 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor statuează că procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Întrucât pârâtul nici nu a contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, constituind în aceste condiții titlu executoriu, potrivit art. 37 din O.G. nr. 2/2001, nici nu s-a conformat în termenul stabilit dispozițiilor actului de sancționare, prima instanță a constatat că cererea reclamanților este întemeiată.

Instanța a considerat nefondate apărările formulate de pârât, prin întâmpinare, referitoare la faptul că acesta nu ar fi edificat construcțiile menționate. În acest sens, instanța a reținut, pe de o parte, că dispozițiile art. 32 din Legea nr. 50/1991 fac referire expresă la persoana sancționată contravențional, iar pe de altă parte, procesul verbal de constatare a contravenției care a reținut calitatea de constructor fără autorizație a pârâtului, nu a fost contestat.

Împotriva sentinței civile nr._/16.11.2012 a Judecătoriei Timișoara a declarat apel pârâtul inspectoratul T. al Poliției de F. Timișoara.

P. decizia civilă nr. 457/13.06.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis apelul pârâtului și a schimbat sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanții M. Timișoara, prin P., și P. M. Timișoara în contradictoriu cu pârâtul I. T. al Poliției de F. Timișoara.

Tribunalul a reținut că în speță s-a dispus sancționarea contravențională, la data de 25.02.1011, a pârâtului pentru edificarea unor construcții pe terenul aparținând domeniului public al statului, ori al unității administrativ-teritoriale M. Timișoara la mai mult de doi de la data recepționării lucrărilor. Că este așa, rezultă din dosarul nr._ al Tribunalului T. (Secția Comercială), în care s-a depus procesul-verbal de recepție al vestiarului (singura construcție rămasă pe teren, din cele constatate ca fiind edificate fără autorizație, celelalte fiind desființate înainte și pe parcursul derulării activității jurisdicționale), ce atestă faptul că recepția finală a acestuia a avut loc la data de 1.06.2008. Potrivit art. 31 din Legea nr. 50/1991, dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei. Este adevărat că procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 34/25.02.2011 nu a fost contestat în justiție; ceea ce nu înseamnă însă că excepția prescripției dreptului de a constata o contravenție nu ar putea fi invocată pe cale de excepție într-un litigiu având de obiect demolarea construcției edificate fără autorizație, chiar și din oficiu.

Tribunalul a reținut și inadmisibilitatea acțiunii reclamanților.

Potrivit cărții funciare nr._ Timișoara, terenul pe care s-a edificat construcția tip vestiar (singura nedemolată) ar aparține domeniului public al statului, fiind dat în administrarea Ministerului Apărării Naționale; ulterior, în temeiul Legii cu nr. 56/1992, acest drept de administrare a trecut la Ministerul de Interne și mai apoi la I. Județean al Poliției de F..

Așa stând lucrurile, a reținut instanța de apel, se impune concluzia că în speță deveneau incidente dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 conform căreia „P. derogare de la prevederile art. 32, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, al județelor, orașelor sau comunelor vor putea fi desființate pe cale administrativă de către autoritatea administrației publice locale competentă, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului.”. Din interpretarea acestui text de lege rezultă că reclamanții-intimați aveau la dispoziție o procedură administrativă specială prin care se desființeze lucrarea executată ilegal, și nu calea jurisdicțională. Ca atare, demersul judiciar al reclamanților întemeiat pe dreptul comun și pe dispozițiile art. 32 din Legea nr. 50/1991 este inadmisibil.

Împotriva deciziei civile nr. 457/13.06.2013 a Tribunalului T. au declarat recurs în termenul legal reclamanții P. M. Timișoara și M. Timișoara, prin P..

În motivarea recursului, au arătat că susținerea instanței de apel în sensul că ar fi putut efectua demersuri pentru a demola construcția pe calea administrativă nu este sustenabilă în situația în care construcția ilegal executată se regăsește parțial pe terenul proprietatea M. Timișoara, iar o demolare parțială a construcției, fără afectarea acesteia în integralitate, este imposibilă.

Art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 prevede doar posibilitatea recurgerii la calea administrativă de desființare a construcțiilor (în cazul construcțiilor edificate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului....), iar nu obligativitatea acestei măsuri, autoritatea publică având posibilitatea alegerii măsurii ce se impune.

În cazul în care o construcție este edificată total sau parțial pe terenul aparținând Statului Român instituția care are în administrare respectivul teren poate emite o dispoziție de demolare pe calea administrativă sau poate formula o acțiune pe calea instanței de judecată, fără a exista obligativitatea parcurgerii procedurii administrative, îngrădindu-se astfel dreptul la instanță.

A interpreta art. 33 din Legea nr. 50/1991 în sensul nașterii unei obligații de parcurgere a procedurii administrative ar echivala cu interdicția de a folosi calea jurisdicțională, ceea ce contravine dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Accesul liber la justiție presupune posibilitatea oricărei persoane, atât fizice cât și juridice, de a se adresa direct și nemijlocit la o instanță de judecată, pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a reținut că „în sensul principiului constituțional instituit de art. 21 privind accesul liber la justiție, se înscrie și posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. ”

P. procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 34/25.02.2011, s-a constatat că pârâtul I. Județean al Politiei de Frontiera a executat fără autorizație de construire o . construcții.

I s-a aplicat o amendă în valoare de 4000 (patru mii lei) lei si măsura complementară „. obținerea autorizației de construire, în caz contrar aducerea terenului la starea inițială, până la data de 25.08.2011” în baza art. 26 lit. a, din Legea nr. 50/1991.

Reclamanții consideră nelegală susținerea instanței de apel potrivit căreia excepția dreptului de a constata o contravenție poate fi invocată și în cadrul acțiunii în demolare, în situația în care contravenția a fost constatată, procesul verbal de constatare nefiind atacat și reprezentând titlul executoriu în cauză.

Până la împlinirea termenului de intrare in legalitate - 25.08.2011 - beneficiara lucrărilor nu s-a conformat cu depunerea documentației complete in vederea emiterii autorizației de construire.

Potrivit procesului verbal de constatare la fata locului cu nr._/26.01.2012, încheiat de către Direcția Poliției Locale, Serviciul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal, s-au constatat următoarele: a fost îndeplinita parțial măsura dispusa, constând in desființarea gardului din metal si plasa din sarma, precum si desființarea terenului de minifotbal, rămânând pe teren construcția in regim de parter din BCA acoperita cu tabla ondulata si construcția in regim parter realizata din schelet de lemn acoperita cu prelata.

Având în vedere faptul ca procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor nr. 34/25.02.2011 nu a fost atacat cu plângere contravențională de către pârât în termenul prevăzut de art.31 din O.G. 2/2001, în conformitate cu dispozițiile art.37 din O.G. nr. 2/2001, actul constatator constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Art. 1 din Legea nr. 50/1991, republicata, prevede la alin. 1 ca executarea lucrărilor de construcții este permisa numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, iar art. 32 din același act normativ autorizează organul care a aplicat sancțiunea contravenționala pentru nerespectarea măsurilor dispuse prin procesul-verbal să sesizeze instanțele judecătorești pentru obligarea celui în culpa să-și îndeplinească obligațiile.

Reclamanții consideră că în speță sunt în prezența situației juridice reglementate de art. 32, din Legea nr. 50/1991.

În drept, au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. pr. civ., și Legea nr. 50/1991.

Pârâtul I. T. al Poliției de F. Timișoara a formulat întâmpinare, căreia însă instanța i-a conferit natura unor concluzii scrise, întrucât a fost depusă la dosar cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 308 alin. 2 C.pr. civ.. A solicitat respingerea ca nefondat a recursului reclamanților.

Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art. 306 alin. 2 C. pr. civ., față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul reclamanților este neîntemeiat urmând a fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Instanța a fost sesizată de reclamanți cu o acțiune întemeiată pe art. 32 alin. 1 lit. b din legea nr. 50/1991, solicitând obligarea pârâtului de a demola construcțiile edificate fără autorizație de construire, faptă pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 34/25.02.2011. P. același act i s-a pus în vedere pârâtului să intre în legalitate prin obținerea autorizației de construire, iar în caz contrar să aducă terenul la starea inițială până la data de 25.08.2011.

Pârâtul nu s-a conformat acestor obligații, dar nici nu a contestat actul sancționator pe cale jurisdicțională, situație în care procesul-verbal de contravenție, conform art. 37 din OG nr.2/2001, a devenit titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

În această situație, în mod greșit instanța de apel a reținut că dreptul de a constata contravenția prevăzută de art. 26 lit. a din Legea nr. 50/1991 (edificarea unor construcții fără autorizație) ar fi prescris pentru că s-a depășit termenul de 2 ani de la săvârșirea faptei.

Instanța nu a fost sesizată cu verificarea valabilității procesului-verbal de constatare a contravenției, iar pe de altă parte actul sancționator nu a fost contestat de pârât pe cale judecătorească în termenul prevăzut de lege, devenind astfel titlu executoriu și conferind reclamanților legitimare procesuală activă pentru prezenta acțiune.

În mod greșit instanța de apel a reținut și inadmisibilitate acțiunii reclamanților, interpretând eronat art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1991.

Textul legal menționat prevede că prin excepție de la art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 (sesizarea instanțelor judecătorești atunci când persoanele sancționate contravențional nu s-au conformat celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției), „construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, cât și construcțiile, lucrările și amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor și comunelor vor putea fi desființate pe cale administrată de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția, fără emiterea unei autorizații de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului”.

Pornind de la faptul că cel puțin o parte din construcțiile în litigiu sunt edificate pe terenul statului, instanța de apel a decis că acțiunea cu care reclamanții au investit instanța judecătorească în baza art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 este inadmisibilă, întrucât aceștia trebuiau să urmeze procedura administrativă prevăzută de art. 33 alin. 1 din aceeași lege.

Această interpretare a textelor legale menționate este greșită.

Art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 nu reglementează o procedură administrativă obligatorie, ci prevede doar posibilitatea („vor putea”) ca în cazul în care construcțiile neautorizate sunt edificate pe teritoriul statului, autoritatea publică locală să desființeze lucrările pe cale administrativă, fără sesizarea instanței judecătorești.

O altă interpretare, în sensul că e obligatorie calea administrativă și interzisă calea judecătorească, ar reprezenta o încălcare a accesului liber la justiție, garantat atât prin Constituția României (art. 21), cât și prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 6 alin. 1).

Față de aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 3 C. pr. civ., Curtea va admite recursul declarat de reclamanții P. M. Timișoara și M. Timișoara, prin P., împotriva deciziei civile nr. 457/13.06.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .

Va modifica în totalitate hotărârea atacată, în sensul că va respinge apelul declarat de pârâtul I. T. al Poliției de F. Timișoara împotriva sentinței civile nr._/16.11.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .

În baza art. 274 alin. 1 C. pr. civ., va obliga pârâtul la plata în favoarea reclamanților a sumei de 4,15 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanții P. M. Timișoara și M. Timișoara, prin P., împotriva deciziei civile nr. 457/13.06.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .

Modifică în totalitate hotărârea atacată, în sensul că respinge apelul declarat de pârâtul I. T. al Poliției de F. Timișoara împotriva sentinței civile nr._/16.11.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .

Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamanților a sumei de 4,15 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2013.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O.

GREFIER,

A. M. T.

Red. RR/13.12.2013

Teh. AMT/2 ex./30.12.2013

Primă instanță: Judecătoria Timișoara – jud. R. N.

Instanță apel: Tribunalul T. – jud. A. A., L. Ș.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 1616/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA