Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 1438/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1438/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 1438/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL T. OPERATOR 2928
SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 1438
Ședința publică din 29 octombrie 2013
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. Timișoara, prin P., împotriva deciziei civile nr. 259/09.04.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții G. C. și O. de C. și P. Imobiliară T., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal, lipsesc părțile.
Dată fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22.10.2013, când a fost amânată pronunțarea pentru termenul de astăzi, încheierea făcând parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
P. sentința civilă nr.1382/30.01.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a O.C.P.I. T., fiind respinsă plângerea împotriva încheierii de carte funciară formulată de petentul M. Timișoara prin P., în contradictoriu cu intimații G. C. și O. de C. și P. Imobiliară T., ca neîntemeiată și a fost obligat petentul la plata către intimatul G. C. a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, în baza art. 137 C.pr.civ,. a soluționat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de C. și P. Imobiliară T., pe care a admis-o, cu motivarea că, în baza art. 501 din Legea nr. 7/1996 actualizată, soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acțiunii în justificare tabulară, în rectificare, precum și prestație tabulară se face fără citarea oficiului teritorial, și, în consecință, nu are calitate de parte în proces și nu este necesar să fie citat ca atare. Astfel, s-a constatat că O.C.P.I. T. nu are calitate procesuală pasivă în plângerea de carte funciară.
Pe fond, prin încheierea de carte funciară nr. 9359/25.01.2011 a Biroului de C. și P. Imobiliară Timișoara, s-a respins cererea petentului M. Timișoara, prin P., de notare în CF nr._ Timișoara, nr. top. PS 630/2, a plângerii penale formulate împotriva lui G. C. și A. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals și uz de fals.
Împotriva acestei încheieri s-a făcut plângere la Judecătoria Timișoara înregistrată sub nr._ și soluționată prin sentința civilă nr._/13.09.2011. Această sentință a fost atacată cu apel, soluționat în sensul respingerii prin decizia civilă nr. 144/A/10.02.2012 pronunțată de Tribunalul T., decizie casată de Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr._/R/10.10.2012 prin care s-a dispus anularea sentinței civile nr._/13.09.2011 a Judecătoriei Timișoara și trimiterea dosarului la OCPI T. – B.C.P.I. Timișoara în vederea soluționării cererii de reexaminare.
Urmare a acestor hotărâri judecătorești, O.C.P.I. T. a soluționat cererea de reexaminare a încheierii de carte funciară nr. 9359/25.01.2011 în sensul respingerii, prin încheierea nr._/26.10.2012 (fila 26).
Pentru pronunțarea acestei soluții, s-au avut în vedere dispozițiile art. 17 alin. 1 și 11 din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidență a cadastrului general are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la imobilele din aceeași unitate administrativ-teritorială, în scopul transmiterii sau constituirii de drepturi reale imobiliare ori, după caz, al opozabilității față de terți a acestor înscrieri. Conform art. 11, publicitatea imobiliară se efectuează de către birourile de cadastru și publicitate imobiliară pentru imobilele situate în raza de activitate a acestora, iar potrivit art. 51 alin. 1, înscrierile și radierile efectuate în cărțile funciare nu pot fi rectificate decât pe baza hotărârii instanței judecătorești definitive și irevocabile sau pe cale amiabilă, în baza unei declarații date în formă autentică, de titularul tabular, respectiv de titular, în baza unei documentații cadastrale.
De asemenea, au fost avute în vedere prevederile art. 42 alin. 1 și 2 lit. e din Ordinul nr. 633/2006 privind Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară care prevăd că „(1) Notarea poate avea ca obiect consemnarea unor fapte și drepturi personale, a litigiilor referitoare la drepturile reale asupra imobilelor și alte înscrieri cu caracter temporar în legătură cu imobilul. (2) În această categorie pot fi enumerate: (…) e) arătarea oricărei acțiuni care dă caracterul de drept litigios unui drept real înscris în cartea funciară, a acțiunii de predare a înscrisului translativ sau constitutiv al dreptului ce urmează a se înscrie, a acțiunii de ieșire din indiviziune, a plângerii sau a acțiunii penale în legătură cu o infracțiune care a stat la baza înscrierilor din cartea funciară.”
În speță, s-a apreciat că plângerea penală formulată de petent nu privește o infracțiune care a stat la baza înscrierilor din cartea funciară, deoarece, înscrierea dreptului de proprietate al lui G. C. s-a făcut în baza unor hotărâri judecătorești, respectiv sentința civilă nr._/16.12.2008 a Judecătoriei Timișoara din dosarul nr._/325/2008, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 569/16.04.2009. Aceste hotărâri sunt legale, cu putere de lucru judecat, iar, prin înscrierea dreptului recunoscut prin ele nu s-a săvârșit nicio faptă de natură penală care să justifice notarea vreunei eventuale plângeri penale, așa cum prevede art. 42 alin. 1 și 2. Plângerea penală formulată de petent vizează un act care este posibil să fi stat la baza hotărârilor judecătorești, dar, legătura indirectă pe care o are acest act cu înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, nu justifică notarea acestei plângeri penale formulate împotriva expertului judiciar A. C. și a titularului dreptului, G. C.. Astfel, notarea acestei plângeri penale nu se înscrie în categoria plângerilor prevăzute de art. 42 și care să vizeze o infracțiune săvârșită cu ocazia efectuării înscrierilor de carte funciară.
Mai mult, luând în considerare data formulării plângerii penale, respectiv 01.04.2010 (fila 11 dosar nr. 9359/2011 al O.C.P.I.) și faptul că petentul nu a făcut dovada diligențelor depuse pentru soluționarea acestei plângeri, s-a apreciat că nu se urmărește recunoașterea unui drept, ci doar utilizarea unui demers judiciar.
În aceste condiții, s-a constatat că plângerea petentului este neîntemeiată, întrucât s-a procedat în mod legal prin emiterea încheierilor de carte funciară nr. 9359/25.01.2011 și nr._/26.10.2012 de către OCPI T. - BCPI Timișoara.
Potrivit art. 274 C.pr.civ., constatând că se află în culpă procesuală, a obligat petentul la plata către intimatul G. C. a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr. 624/22.01.2013.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel intimatul G. C. și petentul M. Timișoara, prin Primarul Municipiului Timișoara.
P. apelul declarat, intimatul G. C. a solicitat modificarea în parte a sentinței apelate în sensul obligării petentului la plata cheltuielilor de judecată aferente tuturor ciclurilor procesuale, nu doar a celor de după casare, cu motivarea că obiectul dedus judecații este același și în dosarul nr._, care a urmat toate ciclurile procesuale, după care a fost casat cu trimitere spre rejudecare, primind numărul de dosar_ .
În drept, s-au invocat prevederile art. 282 C.pr.civ.
P. apelul declarat, petentul M. Timișoara, prin P., a solicitat schimbarea hotărârii judecătorești atacate, în sensul admiterii plângerii formulate împotriva încheierii de respingere nr._/26.10.2012 emisă de O.C.P.I. T., respectiv admiterea cererii de notare în C.F. nr._ Timișoara, nr. top. PS 630/2 a plângerii penale formulate împotriva lui G. C. și A. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals și uz de fals.
Apelanții au arătat în motivarea apelului că prima instanță a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală neținând cont de dispozițiile legale aplicabile în materie și de probatoriul administrat.
S-a precizat că plângerea penală a fost formulată împotriva numiților G. C. și A. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals și uz de fals, prevăzute de art. 288, 289, 290 și 291 din Codul Penal, întrucât în dosarul nr._/325/2008 al Judecătoriei Timișoara, G. C. a solicitat, în baza unui plan fals de către expertul topo. ing. A. C., restituirea parcelelor nr. Ps 629/1, Ps 629/2, Ps 630/1. Ps 630/2, Ps 632, Ps 633 și A 1980, învederând că sunt libere și pot fi restituite în natură, fără a fi evidențiate construcțiile executate pe aceste parcele („Piața de Vechituri Mehala” și „Piața de Mașini Mehala”).
De asemenea, s-a menționat că, contrar celor reținute de instanța de fond, în baza acestui plan întocmit în mod fals, prin sentința civilă nr._/16.12.2008 rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 569/16.04.2009, Comisia Locală de Fond Funciar a fost obligată să-l pună în posesie pe G. C. cu suprafața de 5,06 ha pe parcelele înscrise în CF nedefinitivă nr._ Timișoara. S-a solicitat instanței de apel a reține faptul că plângerea penală ce se solicită a fi notată în cartea funciară privește în mod evident o infracțiune care a stat la baza înscrierilor din CF.
De asemenea, s-a făcut trimitere la art. 48 și art. 26 alin. 4 pct. c din Legea 7/1996, respectiv la art. 42 alin. 1 si 2 lit. e din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, raportat la care s-a solicitat instanței de apel a reține faptul că plângerea penală ce se solicită a fi notată în cartea funciară, este în legătură cu o infracțiune care a stat la baza înscrierilor din cartea funciară, respectiv cu înscrisuri care au stat la baza pronunțării sentinței civile nr._/16.12.2008, hotărâre judecătorească în temeiul căreia a fost eliberat titlul de proprietate intimatului.
P. decizia civilă nr. 259/A/09.04.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis apelul declarat de intimatul G. C., împotriva sentinței primei instanțe, a fost respins, ca nefundat, apelul declarat de petentul M. Timișoara, prin P., împotriva aceleiași hotărâri și a dispus schimbarea în parte a sentinței în sensul că au fost majorate cheltuielile de judecată stabilite în sarcina petentului M. Timișoara, prin P., și în favoarea intimatului G. C. cu suma de 1000 lei; au fost menținute în rest dispozițiile sentinței și a fost obligat petentul M. Timișoara, prin P., la plata sumei de 500 lei către intimatul G. C., cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că doar apelul declarat de intimatul G. C. este fondat, întrucât prima instanță a interpretat și a aplicat corect dispozițiile incidente în speță, arătându-se că potrivit art. 42 alin. 1 și 2 lit. e din Ordinul nr. 633/2006 privind Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, (1) Notarea poate avea ca obiect …e) arătarea … plângerii sau a acțiunii penale în legătură cu o infracțiune care a stat la baza înscrierilor din cartea funciară.
Tribunalul a stabilit că din textul legal precitat rezultă că plângerea formulată de petentul M. Timișoara trebuie să fie în legătură cu o infracțiune care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate al intimatului G. C. în cartea funciară.
S-a reținut, însă, că, în realitate, G. C. și-a intabulat dreptul de proprietate în baza sentinței civile nr._/16.12.2008 rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 569/16.04.2009, astfel că nu poate exista o infracțiune care să stea la baza înscrierii în cartea funciară. Hotărârile judecătorești sunt obligatorii și se bucură de prezumția de legalitate.
S-a constatat că petentul a invocat faptul că în dovedirea cererii de restituire a parcelelor nr. Ps 629/1, Ps 629/2, Ps 630/1, Ps 630/2, Ps 632, Ps 633 și A 1980, intimatul G. C. a depus în dosarul nr._/325/2008 al Judecătoriei Timișoara, un plan întocmit de către expertul topo. inginer A. C., în care nu erau evidențiate construcțiile care au fost executate pe aceste parcele, în speță „Piața de Vechituri Mehala” și „Piața de Mașini Mehala”. Acest act fals a stat la baza pronunțării hotărârii judecătorești, în opinia apelantului, astfel că plângerea penală formulată împotriva intimatului și a expertului trebuie să figureze în evidențele de publicitate imobiliară.
Tribunalul a apreciat că alta a fost rațiunea textului redat supra, anume de a se nota doar plângerile care reclamă existența unui abuz în operațiunile de înscriere în cartea funciară, iar nu orice plângere ce contestă acte de natură diversă, depuse în dosarele soluționate irevocabil. Pericolul care se tinde a fi evitat este mai ridicat în acest caz, la serviciul de carte funciară, pentru că dacă s-a săvârșit o faptă penală o dată, probabilitatea este la fel de mare ca persoana responsabilă să nu fie la prima abatere. Or, în materia cărții funciare, evitarea unui astfel de comportament este esențială pentru asigurarea circuitului corect al bunurilor imobile. În schimb, pentru hotărârile judecătorești, prezumția de valabilitate este înlăturată doar în cazul constatării săvârșirii unei infracțiuni de către membrii completului de judecată. Mai mult, s-a reținut că pentru încadrarea plângerii în categoria celor care se impun a fi notate ar trebui verificată condiția ca actul să fi stat la baza pronunțării hotărârii judecătorești în cartea funciară. O astfel de verificare este incompatibilă cu regimul plângerii de carte funciară, când nu există posibilitatea de atașare a dosarului instanței.
Tribunalul a concluzionat, față de argumentele prezentate, că apelul declarat de petent trebuie respins, în baza art. 296 C.pr.civ., cu consecința admiterii apelului declarat de intimat, schimbării în parte sentinței și majorării cuantumul cheltuielilor de judecată cu suma de 1000 lei, reprezentând diferență onorariu avocat din toate ciclurile procesuale. Constatând că intimatul este partea care a câștigat procesul, s-a apreciat că i se cuvin în întregime cheltuielile efectuate cu apărarea de specialitate, conform chitanțelor depuse la dosar, în baza art. 274 C.proc.civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. Timișoara, prin P., solicitând modificarea deciziei atacate, admiterea apelului instituției reclamante și schimbarea hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii plângerii pe care a formulat-o împotriva încheierii O.C.P.I. nr._/26.10.2012, cu consecința admiterii cererii privind notarea in CF. nr._ Timișoara, nr. top. PS 630/2, a plângerii penale formulată împotriva numiților G. C. și A. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals și uz de fals, prevăzute de art. 288, 289, 290 și 291 din Codul Penal. De asemenea, a solicitat respingerea apelului formulat de intimatul G. C..
În motivare, a criticat hotărârea pronunțată de instanța de apel, considerând că este netemeinică și nelegală, deoarece se întemeiază pe o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor legale aplicabile cauzei de față, instanța neținând cont de probatoriul administrat în cauză, pe care l-a apreciat în mod greșit și în mod eronat a respins plângerea formulată de către instituția reclamantă.
Reclamantul a solicitat instanței de recurs să aibă în vedere că în speța de față, notarea pe care a solicitat-o are legătura cu imobilele din CF, întrucât plângerea penală se referă la terenurile înscrise în CF. nr._ Timișoara, nr. top. PS 630/2, asupra cărora pârâtul G. C. a devenit proprietar, urmare a săvârșirii infracțiunii de fals și uz de fals, inducând în eroare instanța de judecată.
Astfel, a considerat că, în mod greșit instanțele anterioare au reținut faptul că notarea în cartea funciara mai sus menționată nu are legătura cu terenul înscris în cartea funciară, potrivit art. 26 alin. 4 lit. c din Legea nr.7/1996.
Învederează, totodată faptul că, plângerea penală a fost formulată împotriva numiților G. C. și A. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals și uz de fals, prevăzute de art.288, 289, 290 și 291 din Codul Penal, întrucât în dosarul nr._/325/2008 al Judecătoriei Timișoara, G. C. a solicitat, în baza unui plan fals, restituirea parcelelor nr. Ps 629/1, Ps 629/2, Ps 630/1, Ps 630/2, Ps 632, Ps 633 și A 1980, precizând ca sunt libere și pot fi restituite în natură. În dovedirea cererii de restituire a parcelelor arătate, G. C. a depus în dosarul Judecătoriei Timișoara, un plan întocmit de către expertul topo. inginer A. C., în care nu sunt evidențiate construcțiile care au fost executate pe aceste parcele, în speță „Piața de Vechituri Mehala” și „Piața de Mașini Mehala”.
În baza acestui plan întocmit în mod fals, prin sentința civilă nr._/16.12.2008 rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 569/16.04.2009, Comisia Locală de fond funciar a fost obligată să-l pună în posesie pe G. C. cu suprafața de 5,06 ha pe parcelele cu nr. cad. Ps 629/1 - 0,5 ha; Ps 629/2 - 0,31 ha; Ps 630/1 - 0,4 ha; Ps 630/2 - 0,18 ha; Ps 632 - 0,77 ha; Ps 633 - 0,45 ha; iar din .. A 1980 în suprafață de 2,7840 ha, doar suprafața de 2,45 ha, parcele înscrise în CF nedefinitivă nr. 1353 81 Timișoara. În opinia reclamantului, întrucât plângerea penala vizează un plan întocmit în mod fals, care a stat la baza pronunțării sentinței civile nr._/16.12.2008, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 569/16.04.2009, O. de C. și P. Imobiliară T. în mod netemeinic și nelegal a apreciat că plângerea penală nu are legătură cu o infracțiune care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate a numitului G. C., fiind întrunite cerințele art. 48 din Legea 7/1996.
Potrivit art. 42 alin. 1 și 2 lit. e din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, notarea în cartea funciară poate avea obiect plângeri sau acțiuni penale în legătură cu o infracțiune care a stat la baza înscrierilor din cartea funciară.
Față de textele legale invocate, reclamantul a învederat că în speța de față, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 48 din Legea 7/1996 și art. 42 alin. 1 și 2 lit. e din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, întrucât G. C. și-a intabulat dreptul de proprietate în baza sentinței civile nr._/16.12.2008 rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 569/16.04.2009, iar aceste hotărâri judecătorești au fost pronunțate în baza unui înscris fals, situație în care plângerea penală, fiind formulată în vederea constatații falsului și uzului de fals, are legătura cu o infracțiune care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate a numitului G. C..
De asemenea s-a considerat că în mod greșit Tribunalul T. a admis apelul pârâtului G. C., majorând cheltuielile de judecată în sarcina instituției reclamante și în favoarea pârâtului cu suma de 1000 lei, argumentându-se că ținând seama de elementele prevăzute de alin.3 al art.274 C.pr.civ. și anume: activitatea concretă prestată de avocatul intimatului G. C., dar și valoarea pricinii, acesta nu a desfășurat un volum mare de muncă, pentru executarea mandatului primit de natură să justifice onorariul perceput în sumă de 1500 lei. În acest context se apreciază că onorariul este nejustificat de mare în raport cu activitatea desfășurată și că instituția reclamantă ar trebui să suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariul avocatului plătit de intimatul G. C., acesta urmând să suporte diferența dintre onorariul convenit de apărătorul său și suma pe care ar trebui să o plătească instituția reclamantă, ca parte care a căzut în pretenții.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct.8 si 9 C.pr.civ., art. 26 alin.4 lit.c și art. 48-55 din Legea nr.7/1996, republicată.
P. concluziile scrise formulate de avocatul său ales, pârâtul G. C. a solicitat respingerea recursului instituției reclamante, ca nefundat, și obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată, considerând că ambele instanțe anterioare au făcut o corectă interpretare și aplicare a legii în cauză atunci când au considerat că plângerea penală a acestuia nu are legătură cu faptul intabulării actualului proprietar, pentru a putea fi notată în C.F.
La dosar au fost depuse ca înscrisuri noi: copia plângerii penale formulată de instituția reclamantă, copia adresei nr. S.J. 2013 – 127/21.10.2013 emisă de M. Timișoara – Serviciul Administrativ Fond Funciar (din care rezultă că punerea în posesia terenurilor în litigiu a pârâtului G. C. s-a făcut prin executor judecătoresc iar nu prin intermediul Comisiei locale de fond funciar), copiile hotărârii judecătorești prin care pârâtului i-au fost restituite terenurile (sentința civilă nr._/16.12.2008 a Judecătoriei Timișoara și decizia civilă nr. 569/16.04.2009 a Tribunalului T. pronunțată în dosarul nr._/325/2008), copia Încheierii civile nr. 562/CC/28.05.2009 pentru încuviințarea executării silite a hotărârii menționate, copia somației nr. 194/2.06.2009 emisă de executorul judecătoresc, copia cererii de executare silită, copia procesului-verbal nr. 194/22.06.2009 prin care pârâtul G. C. a fost pus în posesia terenului precum și copiile schiței de amplasare a terenurilor și planurile parcelare și cadastrale ale acestora întocmite de ing. expert A. C..
Totodată, reprezentanta recurentului a depus la dosar, informații postate pe portalul Curții de Apel Timișoara din care rezultă că această instituție, într-o cauză similară (dosarul nr._/325/2012), cu opinie majoritară însoțită de opinie separată, a admis plângerea sa de C.F.
Pârâtul intimat G. C., prin avocatul său a depus la dosar copiile hotărârilor pronunțate în dosarul nr._ (sentința civilă nr. 1382/30.01.2013 a Judecătoriei Timișoara, decizia civilă nr. 259/9.04.2013 a Tribunalului T. și decizia civilă nr. 1438/29._ a Curții de Apel Timișoara) din care rezultă că într-o altă cauză similară, plângerea de carte funciară formulată de instituția reclamantă în cauză, a fost irevocabil respinsă.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 306 alin. 2 Cod proc.civ., sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Ca observație prealabilă se impune aceea că unul din temeiurile de drept invocate în recurs – art. 304 pct.8 Cod proc.civ. – nu are aplicabilitate în cauză, pe de o parte, pentru că litigiul nu izvorăște dintr-un act juridic convențional (în sensul consacrat de jurisprudență și doctrină acestui articol), ci din faptul pretinsei nelegalități a unui act procedural (încheierea de C.F. prin care a fost respinsă plângerea instituției reclamante) iar, pe de altă parte, pentru că argumentele dezvoltate în susținerea solicitărilor din recurs nu se referă la existența unui asemenea act juridic, ci la pretinsa interpretare greșită a legii, ipoteză ce se circumscrie celuilalt temei de drept al recursului, art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
Acest articol este, deci, adecvat motivelor de fapt expuse în cererea de recurs, însă, Curtea constată că el nu se confirmă în cauză.
Verificarea interpretării și aplicării corecte a legii în cauză trebuie să debuteze cu observarea corectă a obiectului cererii instituției reclamante care este solicitarea sa, din 25.01.2011, de notare în C.F._ Timișoara, a plângerii penale pe care a formulat-o împotriva numiților G. C. și A. C. (fila 8 dosarul nr. 9359/2011 al ANCPI – O. de C. și P. Imobiliară T.).
Cererea nu a fost motivată în drept însă, având în vedere data formulării ei, precum și conținutul ei neechivoc, rezultă că acesteia îi erau aplicabile dispozițiile art. 26 alin. 4 lit. c din Legea nr. 7/1996 în forma sa în vigoare la acel moment și ale Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor ca cadastru și publicitate imobiliară.
Art. 26 alin. 4 lit. c Legii nr. 7/1996 permite notarea în cartea funciară înscrierea drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor, a acțiunilor și căilor de atac în justiție precum și a măsurilor de indisponibilizare a imobilului.
Astfel cum rezultă din conținutul lui, acest text nu face nicio referire la posibilitatea înscrierii în C.F. a plângerilor penale – care, din punct de vedere al regimului lor procedural, nu se încadrează în niciuna din cele patru alternative reglementate expres de către legiuitor și pe care acesta le-a enumerat în detaliu (în art. 42 alin. 2 al Ordinului Ministrului Justiției nr. 633/2006 care este Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor ca cadastru și publicitate imobiliară).
Posibilitatea notării în C.F. a plângerilor penale este însă circumscrisă dispozițiilor art. 42 al. 2 lit. e ale actului normativ menționat care permite acest lucru dacă plângerea sau acțiunea penală este în legătură cu o infracțiune care a stat la baza înscrierilor în C.F.
Probele dosarului demonstrează că, la baza înscrierii în C.F. a dreptului pârâtului G. C., a stat o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, pronunțată în condițiile legii și cu respectarea tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților implicate, despre care nu se susține în plângerea instituției reclamante a fi fost rezultatul săvârșirii vreunei infracțiuni, această plângere penală vizând doar pretinsul fals săvârșit de un terț (expertul A. C.) în procedura de elaborare a unei probe (expertiza) care se pretinde că a constituit unul din elementele doveditoare ce a condus la emiterea titlului (hotărârea judecătorească) care a fost apoi intabulat.
Din economia probelor dosarului rezultă că planurile și schițele întocmite de expertul în cauză figurează ca probe în dosarul execuțional de punere în posesie (sens în care și poartă în antet o atare mențiune), procedură care a succedat celei de intabulare (și de a cărei existență sunt legate nemulțumirile instituției reclamante), însă discuția de substanță a aspectului legalității și relevanței acestor probe excede cadrului prezentului proces și, oricum, face obiectul anchetei penale declanșate ca urmare a denunțului făcut de aceasta.
Câtă vreme plângerea penală formulată de instituția reclamantă nu vizează săvârșirea vreunei infracțiuni în legătură cu intabularea (procedură ce presupune atât conduita emitentului titlului prezentat spre intabulare – în speță judecării cauzei – cât și conduita registratorului de C.F. care a dispus intabularea – reglementată de dispozițiile exprese și limitative ale art. 48 din Legea nr. 7/1996), ci pretinsa săvârșire a unei infracțiuni în legătură cu obținerea unor probe pe care s-a fundamentat titlul care a fost intabulat cu respectarea întocmai a legii, în mod justificat, ambele instanțe anterioare au făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale menționate respingând cererea instituției reclamante de notare în C.F. a respectivei plângeri penale.
Această modalitate de interpretare a legii este confirmată și de reglementările de dată recentă în materie, în sensul că notarea în C.F. a plângerii penale este consacrată, într-o formă similară, și în dispozițiile actualului cod civil intrat în vigoare pe parcursul soluționării cauzei, respectiv art. 881 raportat la art. 902 alin. 2 pct. 20 (care, în plus, este caracterizată de mai multă strictețe în sensul că, în situația când înscrierea în C.F. a fost săvârșită printr-o faptă prevăzută de legea penală, notarea plângerii este supusă înscrierii doar dacă a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru o asemenea faptă).
Cu privire la solicitarea recurentei de a se reduce onorariul de avocat în cuantum de 1.500 lei la care a fost obligată prin decizia recurată, Curtea subliniază că obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată este consecința legală, prevăzută de art. 274 Cod de Procedură Civilă, a faptului că a căzut în pretenții și că îi incumbă inclusiv plata tuturor cheltuielilor ocazionate de declanșarea litigiului judiciar.
Având în vedere cuantumul de 1.500 lei al onorariului de avocat, acesta nu poate fi apreciat a fi nejustificat de mare în raport de munca depusă de reprezentantul pârâtului.
Art. 274 alin. 3 C.pr.civ. prevede mai multe criterii alternative de apreciere a cuantumului cheltuielilor de judecată, printre care valoarea obiectului pricinii și complexitatea cererii reclamantei. Obiectul dosarului l-a constituit plângerea împotriva încheierii de carte funciară, care, chiar dacă nu vizează un litigiu al cărui obiect să aibă o valoare mare, a presupus și o procedură prealabilă, precum și asistarea pârâtului de către avocat în mai multe cicluri procesuale, ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare, astfel că instanța de recurs constată că nu se impune reducerea onorariului avocatului, cheltuielile efectuate de pârât fiind reale, rezonabile și necesare.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că decizia atacată este rezultatul corectei interpretări și aplicări a legii la cauza dedusă judecății, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva acesteia de către instituția reclamantă.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod proc.civ., reclamantul M. Timișoara va fi obligat să plătească intimatului G. C. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depuse în original la fila 21 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul M. Timișoara, prin P., împotriva deciziei civile nr. 259/A/09.04.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații G. C. și OCPI T..
Obligă recurentul la plata către intimatul G. C. a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. C. C. R. M. L.
GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Red. C.R./02.12.2013
Tehnored. O.I./2ex./ 03.12.2013
Primă instanță: Judecătoria Timișoara, jud. M. C.
Instanța de apel: Tribunalul T.: jud. A. Crăinicieanu, jud. M. R.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1616/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 1442/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
