Partaj judiciar. Decizia nr. 310/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 310/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 310/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 310
Ședința publică din 10 septembrie 2015
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR:M. G.
GREFIER:A. B.
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul reclamant S. D. și de recurenta pârâtă I. S. în contradictoriu cu intimații pârâți . prin lichidator SCP Miriana Mircov Relicons SPR, S. S. reprezentată prin . și Orașul A. P. P. împotriva Deciziei civile nr.59/A din 5.03.2015 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul_, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent personal, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că recurenta pârâtă, deși legal citată, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a timbrat corespunzător recursul.
Instanța constată că la dosar s-a depus o cerere din partea lichidatorului judiciar SCP Miriana Mircov Relicons SPRL al pârâtei intimate ., de a se lua act de acest fapt și de a fi introdus în cauză, pentru că s-a declanșat procedura insolvenței cu privire la ..
Instanța constată că SCP Miriana Mircov Relicons SPRL a fost numit administrator judiciar în anul 2012, conform susținerilor sale și înscrisurilor depuse, că a avut cunoștință de termenul de judecată și este reprezentant al societății . care a fost citată pe parcursul soluționării cauzei.
Instanța va lua act că SCP Miriana Mircov Relicons SPRL este lichidatorul judiciar al . din anul 2013, conform sentinței anexate la cererea formulată de SCP Miriana Mircov Relicons SPRL.
Instanța pune în discuție următoarele excepții:
- excepția de netimbrare a ambelor recursuri;
- excepția nemotivării în drept a recursului reclamantului recurent;
- excepția nulității recursului pârâtei, pentru lipsa semnăturii.
Reclamantul recurent solicită respingerea excepțiilor și admiterea recursului său, arătând că s-au făcut niște greșeli la instanțele de fond, întrucât datoriile dintre el și pârâtă nu au fost împărțite corespunzător, iar față de recursul pârâtei, solicită respingerea acestuia depunând la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, din perspectiva excepției de netimbrare, care primează asupra celorlalte excepții puse în discuție, constată următoarele:
P. Decizia civilă nr.59/A din 5.03.2015 pronunțată de Tribunalul C.-S. a fost admis apelul formulat de apelantul reclamant S. D. împotriva sentinței civile nr.710/23.10.2014 pronunțată de Judecătoria O. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți I. S., ., Orașul A. prin P., K. România SRL, reprezentant legal al S. S.A.R.L.
A fost respins apelul de aderare formulat de către apelanta intimată I. S. declarat împotriva aceleiași hotărâri.
A fost schimbată în parte hotărârea primei instanțe.
S-a stabilit cuantumul datoriilor comune astfel: 42.212,49 lei și anume 16.767,36 lei la Citibank Europe plc Dublin-Sucursala R. și 5752, 13 euro, la Raiffeisen Bank, echivalentul a 25.445,122 lei, calculat la cursul BNR din 23.10.2014 respectiv de 4,4236 lei pentru 1 euro, la care se mai adăuga și suma de 4200 lei datorata pentru apartamentul cu nr. 3, situat în A., ..
S-a stabilit ca apelantul reclamant sa achite în continuare întreaga datorie către Raiffeisen Bank și anume echivalentul a 25.445,122 lei, calculat la cursul BNR din 23.10.2014 din care se scade suma de 1800 lei achitată de părți,
S-a stabilit ca apelanta pârâta să achite în continuare datoria către Citibank Europe plc Dublin-Sucursala R., în valoare de 16.767,36 lei, conform contractului existent la dosar la care se adaugă suma de 4200 lei rămasă de achitat paratei Orasul A. .
S-au compensat cheltuielile de judecată.
Împotriva Deciziei civile nr.59/A din 5.03.2015 pronunțată de Tribunalul C.-S. au formulat recurs atât reclamantul S. D., cât și pârâta I. S..
P. cererea de recurs formulată, reclamantul S. D. a solicitat reiterarea unui pasaj din sentința instanței de fond, neatacat cu apel, privind dispunerea sistării comunității de bunuri prin atribuirea către reclamant a apartamentului nr.3 din A., ..C13, etaj 1, obligarea pârâtei să achite personal, nu prin reclamant, datoria către Raiffeisen Bank, credit și cardul de plăți, reclamantul urmând să continue plata către Citibank și cardul de plăți către Cetelem, precum și suma de 4200 lei restul ratelor pentru apartament către Primăria A., obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2325 lei reprezentând taxe de timbru.
P. cererea de recurs formulată, pârâta I. S. a arătat că instanța de apel a înțeles să crediteze integral susținerile reclamantului apelant și să ignore înscrisurile care relevă o stare de fapt opusă celei reținute de instanță. A mai susținut că instanța de apel a aplicat eronat dispoziții de drept substanțial rezultând o hotărâre nelegală și injustă.
În drept a invocat art.299 și 304 alin.1 pct.9 C.pr.civ.
În cauză a fost depusă întâmpinare de către intimata S. S. reprezentată prin . care a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate (f.12-13).
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției de netimbrare puse în discuția părților, Curtea reține următoarele:
La înregistrarea cererilor de recurs, s-a stabilit prin rezoluția judecătorului în baza dispoz. art.3 lit.c ultima teză din Legea nr.146/1997, că recurentul S. D. datorează o taxă judiciară de timbru de 764,75 lei și timbru judiciar de 5 lei, iar recurenta I. S. datorează o taxă judiciară de timbru de 558 lei și timbru judiciar de 5 lei și s-a dispus citarea acestora cu mențiunea de a face dovada plății lor, sub sancțiunea anulării cererilor de recurs.
În ședința de astăzi recurenții nu au depus dovada plății taxelor de timbru stabilite.
Conform art. 137 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea constată că, deși recurenții au fost legal citați cu mențiunea achitării taxelor judiciare de timbru și a timbrelor judiciare (filele 10, 32 din dosar), nu s-au conformat dispozițiilor instanței.
Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
A.. 2 al aceluiași articol de lege arată că, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantum legal, în momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere recurenților să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
Potrivit art.20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru se sancționează cu anularea cererii, sancțiune prevăzută și de art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995 privind timbrul judiciar. Întrucât recurenții nu au depus la termenul stabilit dovada plății taxei judiciare de timbru și respectiv a timbrului judiciar, așa cum s-a stabilit prin rezoluția judecătorului la înregistrarea cererilor de recurs, urmează a se dispune anularea cererilor de recurs ca netimbrate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrate cererile de recurs formulate de recurentul reclamant S. D. și de recurenta pârâtă I. S. în contradictoriu cu intimații pârâți . prin lichidator SCP Miriana Mircov Relicons SPR, S. S. reprezentată prin . și Orașul A. P. P. împotriva Deciziei civile nr.59/A din 5.03.2015 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul_ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,
A.-M. N. C. P. M. G.
GREFIER,
A. B.
Red. A.M.N. / 17.09.2015
Tehnored AB/ 17.09.2015/2 ex./SM
Primă instanță:Judecătoria O. - jud. P. L. M.
Instanță de apel: Tribunalul C.-S.: jud. M. M., jud. V.-S. V.
| ← Expropriere. Decizia nr. 58/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Cereri. Decizia nr. 307/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|








