Obligaţie de a face. Decizia nr. 179/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 179/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 179/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 21.07.2015
DECIZIA CIVILĂ NR. 179/A
Ședința publică din 14 octombrie 2015
PREȘEDINTE: PROF. UNIV. DR. L. B.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: C. J.
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamanții B. T. și B. I. și de pârâții C. Județean T. și M. Timișoara, prin P., și C. Local Timișoara împotriva sentinței civile nr. 625/1.04.2015, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face- expropriere.
La apelul nominal, făcut în ședință publică la a doua strigare, se prezintă domnul avocat B. A., în reprezentarea reclamanților apelanți B. T. și B. I., domnul consilier juridic C. S., pentru pârâtul apelant C. Județean T., și doamna consilier juridic B. A., pentru pârâții apelanți și M. Timișoara, prin P., și C. Local Timișoara.
Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror B. E. de la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care reprezentanții pârâților apelanți depun la dosar delegațiile.
Reprezentanții părților și reprezentanta Ministerului Public arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată apelurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Reprezentantul reclamanților apelanți solicită admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării pârâtului M. Timișoara la efectuarea ofertei de despăgubire pentru suma de 42.600 euro, sumă rezultată din expertiza efectuată în cauză și la obligarea ambilor pârâți la cheltuielile de judecată, iar cuantumul acestora să fie de 9337,25 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, onorariu avocat și contravaloarea celor două expertize, pentru motivele arătate pe larg în cererea de apel. Solicită cheltuieli de judecată și în apel. Cu privire la apelurile pârâților, solicită respingerea acestora.
Reprezentantul pârâtului apelant C. Județean T. solicită admiterea apelului său și schimbarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii, pentru motivele arătate pe larg în scris în cererea de apel, cu cheltuieli de judecată de 20 lei, reprezentând taxa de timbru. Arată că își susține excepțiile arătate în cererea de apel, respectiv faptul că în mod greșit a respins prima instanță excepția lipsei calității sale procesuale pasive pentru capetele de cerere III-V ale acțiunii reclamanților; de asemenea, consideră că în mod nefondat a fost respinsă și excepția prematurității acțiunii reclamanților. Solicită respingerea apelului reclamanților, iar cu privire la apelul pârâților M. Timișoara, prin P., și C. Local Timișoara, lasă soluția la aprecierea instanței.
Reprezentanta pârâților apelanți M. Timișoara, prin P., și C. Local Timișoara solicită admiterea apelului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii, pentru motivele arătate pe larg în scris în cererea de apel, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru. Solicită respingerea apelului reclamanților. Cu privire la apelul pârâtului C. Județean T., lasă soluția la aprecierea instanței.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea apelului pârâtului C. Județean T., susținând cele două excepții invocate. Solicită admiterea și a apelului pârâților M. Timișoara, prin P., și C. Local Timișoara, cu consecința modificării hotărârii, în sensul respingerii acțiunii. Cu privire la apelul reclamanților, solicită respingerea acestuia.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la 11.07.2013 la Tribunalul T., Secția de C. Administrativ și Fiscal, sub nr._, reclamanții B. T. și B. I. au chemat în judecată pârâții M. Timișoara, prin C. Local Timișoara și P., și C. Județean T. și au solicitat următoarele:
-Obligarea pârâtului C. Județean T. la declararea utilității publice a terenului proprietatea lor în suprafață totală de 609 m.p., situat în Timișoara ., înscris în CF nr._ Timișoara, cu nr. top.2151-2152/2 (307 m.p.) si CF nr._ Timișoara, cu nr. top. 2151-2152/3 (302 m.p.), în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 33/1994;
-Obligarea pârâtului C. Județean T. la desemnarea în calitate de expropriator a Municipiului Timișoara, în conformitate cu art. 27 din Regulamentul de lucru al Comisiilor pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilității publice, aprobat prin HG nr. 583/1994, coroborat cu Legea nr. 33/1994;
-Obligarea pârâtului M. Timișoara la efectuarea ofertei de despăgubire;
-Obligarea pârâtilor la executarea obligațiilor menționate anterior sub sancțiunea daunelor cominatorii în cuantum de 1000 lei pe zi de întârziere, de la data pronunțării hotărârii și până la executare;
-Obligarea pârâtului M. Timișoara la plata sumei de 11.266,50 euro, reprezentând contravaloarea folosinței terenului pentru ultimii 3 ani anteriori promovării prezentei acțiuni, respectiv pentru perioada iunie 2010-iunie 2013 (0,5 euro/mp/lună);
-Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii tabulari ai terenului în suprafață totală de 609 mp, evidențiat în CF nr._ Timișoara, nr. top 2151-2152/2 și în CF nr._ Timișoara, nr. top 2151- 2152/3.
Au arătat că începând din anul 2004 sunt privați de exercitarea atributelor proprietății asupra terenului în discuție, întrucât acesta a fost cuprins de către autoritățile locale în planul de construire a inelului IV de circulație al Municipiului Timișoara.
În prezent pe teren a fost construită deja calea de transport rutier, deci sunt expropriați în fapt, proprietatea fiind încălcată, fără însă ca M. Timișoara să urmeze demersurile legale privind exproprierea și fără să achite „o dreaptă și prealabilă despăgubire” așa cum prevede Constituția României prin art. 44 al. 3, Legea nr. 33/1994 și art. 1 al Protocolului 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Utilitatea publică și dreapta și prealabila despăgubire reprezintă principiile care stau la baza exproprierii, aceasta fiind singura modalitate care respectă cerințele art. 1 al Protocolului 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În cazul lor autoritățile locale au ignorat total și condiția dreptei și mai ales prealabilei despăgubiri, calea de transport rutier de pe terenul lor fiind deja finalizată.
Pentru lămurirea situației s-au adresat în repetate rânduri autorităților competente ale municipiului, încercând rezolvarea pe cale amiabilă, însă până în prezent nu au primit decât promisiuni, însă acestea nu se pot subsuma noțiunii de dreaptă despăgubire.
Autoritățile municipiului le-au promis la un moment dat că le vor acorda un teren echivalent, însă apoi nu au mai efectuat nici un demers în acest sens.
În data de 30.04.2013 au formulat somații către C. Județean T. și M. Timișoara, comunicate prin scrisoare cu conținut declarat și confirmare de primire, prin care au solicitat declararea utilității publice a terenului, desemnarea expropriatorului și formularea de către acesta a ofertei de despăgubire, însă somațiile au rămas fără rezultat.
În drept și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 44 al. 3 din Constituția României, art. 1 al Protocolului 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Legea nr. 33/1994, HG nr. 583/1994, art. 555, art. 1357 Cod civil, art. 1 al. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 16 din OUG nr. 80/2013.
Prin sentința civilă nr. 7578/20.11.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T., Secția de C. Administrativ și Fiscal a declinat competența soluționării acțiunii reclamanților B. T. și B. I. în favoarea Secției I Civilă a Tribunalului T..
S-a reținut excepția lipsei de competență funcțională a Secției de C. Administrativ și Fiscal prin raportare la obiectul acțiunii reclamanților, în materie de expropriere, care atrage competența Secției Civile, având în vedere și art. 21 din Legea nr. 33/1994, nefiind aplicabil art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Dosarul a fost înregistrat la Secția I Civilă a Tribunalului T. sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 625/1.04.2015, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T., Secția I Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. Județean T..
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B. T. si B. I. în contradictoriu cu pârâții M. TIMIȘOARA, reprezentat prin C. LOCAL al Municipiului TIMIȘOARA si P., și pârâta C. JUDEȚEAN T..
A obligat pârâtul C. Județean T. la declararea utilității publice a terenului proprietatea reclamanților în suprafață totală de 609 m.p., situat în Timișoara, ., înscris în CF nr._ Timișoara, cu nr. top.2151-2152/2 (307 m.p.) si CF nr._ Timișoara, cu nr. top. 2151-2152/3 (302 m.p.) .
A obligat pârâtul C. Județean T. la desemnarea în calitate de expropriator a Municipiului Timișoara pentru imobilul descris mai sus.
A obligat pârâtul M. Timișoara la efectuarea ofertei de despăgubire către reclamanți.
A obligat pârâtul M. Timișoara să plătească reclamanților suma de 5.400 Euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea folosinței terenului proprietatea reclamanților.
A respins în rest cererea de chemare în judecată.
A obligat pârâtul M. Timișoara să plătească reclamanților suma de 2305 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâtul C. Județean T. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu privire la petitele 3-5 ale acțiunii. Instanța a constatat că în petitele 3 și 5 ale acțiunii reclamanții nu solicită ca pârâtul C. Județean T. să fie obligat să dea, să facă sau să nu facă ceva. Aceste petite se referă la pârâtul M. Timișoara. În ceea ce privește petitul 4, acesta privește inclusiv obligația aflată în sarcina C. Județean Timișoara cu privire la care nu se invocă lipsa calității procesual pasive.
Pentru aceste considerente, instanța a respins excepția lipsei calității procesual pasive a acestui pârât.
Cu privire la fondul cauzei, a reținut că reclamanții sunt proprietarii tabulari ai terenului în suprafață totală de 609 m.p., situat în Timișoara, ., înscris în CF nr._ Timișoara, cu nr. top.2151-2152/2 (307 m.p.) si CF nr._ Timișoara, cu nr. top. 2151-2152/3 (302 m.p.).
În prezent, pe imobilul cu nr. top. 2151/2152/2 este edificată o stradă cu două benzi de circulație, care face parte din Inelul IV de centură al Municipiului Timișoara, iar pe imobilul cu nr. top. 2151/2152/3 este aruncată piatră spartă pentru pregătirea infrastructurii drumului de centură, acest teren făcând de asemenea parte din același I. IV de centură.
Dreptul de proprietate asupra terenurilor a fost dobândit de reclamanți în baza Ordinului Prefectului Județului T. nr._/20.05.2003.
Reclamanții au afirmat că terenul lor a fost ocupat în fapt de lucrările de construire a șoselei de centură din anul 2004. Pârâtul M. Timișoara prin P. a susținut că în data de 20.05.2003, când a fost emis Ordinul Prefectului nr._, pe terenul respectiv exista deja drum de centură.
Părțile din prezenta cauză nu contestă faptul că terenul în litigiu este ocupat de Inelul IV de centură al Municipiului Timișoara, chiar dacă o parte din lucrări nu sunt finalizate în prezent. Această situație de fapt rezultă și din expertiza topografică efectuată în cauză.
Instanța a constatat că titlul de proprietate al reclamanților asupra acestui teren este valid, nu a fost desființat prin vreo procedură administrativă sau judiciară și nu există un titlu care să facă dovada transferului dreptului de proprietate din patrimoniul reclamanților în patrimoniul pârâtului M. Timișoara.
În aceste condiții, în prezent, terenul constituie, din punct de vedere juridic, proprietatea reclamanților, dreptul lor fiind înscris și în cartea funciară. În fapt însă reclamanții au pierdut atributele posesiei, folosinței și dispoziției asupra acestui teren, în condițiile în care situația actuală a imobilului face practic imposibilă eventuala înstrăinare a acestui teren.
Până în acest moment reclamanții nu au primit nicio despăgubire de la pârâtul M. Timișoara, prin P.. Instanța a apreciat că reclamanților li s-a creat un prejudiciu prin comportamentul autorităților publice locale, întrucât de mai bine de 10 ani persistă această situație de fapt.
Dispozițiile Legii nr. 33/1994 în materie de expropriere au în vedere proceduri anterioare realizării lucrărilor în vederea cărora imobilul urmează să fie expropriat, procedură în cadrul căreia se stabilește și cuantumul despăgubirilor ce vor fi plătite pentru bunul expropriat. Cu toate acestea, în lipsa unor prevederi exprese care să reglementeze situația imobilelor expropriate în fapt, proprietarul prejudiciat nu poate fi lipsit de posibilitatea de a obține o despăgubire.
În cauză s-a efectuat o expertiză evaluatorie prin care s-a calculat un prejudiciu în valoare de 5.400 euro, reprezentând contravaloarea folosinței terenului proprietatea reclamanților pentru perioada iunie 2010 – iunie 2013. Instanța a dispus obligarea pârâtului M. Timișoara la plata acestei sume cu titlu de despăgubiri, întrucât acest pârât este direct responsabil de faptul că nu a fost demarată procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 33/1994, este inițiatorul lucrării și nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 8 alin. 1 din H.G. nr. 583/1994.
Plata acestor despăgubiri nu ar reprezenta însă o reparație suficientă pentru reclamanții care de mai bine de 10 ani se află într-o stare de incertitudine datorită comportamentului autorităților publice, care nici până în acest moment nu au demarat procedurile de expropriere prevăzute de Legea nr. 33/1994, deși în fapt terenul este expropriat.
Pentru acest motiv, instanța a obligat pârâtul C. Județean T. la declararea utilității publice a terenului proprietatea reclamanților la desemnarea în calitate de expropriator a Municipiului Timișoara pentru acest imobil și a obligat M. Timișoara la efectuarea ofertei de despăgubire către reclamanți.
Reclamanții au solicitat și obligarea pârâților la executarea obligațiilor menționate anterior sub sancțiunea daunelor cominatorii în cuantum de 1000 lei pe zi de întârziere.
Instanța a constatat că acest aspect privește faza de executare a hotărârii judecătorești, reclamanții având posibilitatea de a solicita executarea pe cale silită a obligațiilor de a face și aplicarea sancțiunilor prevăzută de codul de procedură civilă în cazul în care pârâții nu se vor conforma celor dispuse prin hotărârea definitivă.
Pentru aceste considerente, instanța a respins acest capăt de cerere.
În temeiul art. 451 și 452 C. proc. civ. din 2010, instanța a obligat pârâtul M. Timișoara, prin P., să plătească reclamanților suma de 2305 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu expertiză, potrivit dovezilor existente la dosarul cauzei, doar acest pârât, cu mențiunea că a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, întrucât acest pârât ocupă în fapt terenul în litigiu, având de asemenea obligația demarării procedurii exproprierii.
Împotriva sentinței civile nr. 625/1.04.2015 a Tribunalului T. au declarat apel în termenul legal reclamanții B. T. și B. I. și pârâții C. Județean T. și M. Timișoara, prin P., și C. Local Timișoara.
În motivarea apelului, reclamanții au arătat că se impune obligarea pârâtului M. Timișoara la efectuarea ofertei de despăgubire pentru suma de 42.600 euro, sumă rezultată din expertiza efectuată în cauză, și la plata către ei a acestei sume, întrucât acest pârât cu rea- credință și lipsă de interes nu a făcut demersurile necesare în vederea exproprierii, nerespectând astfel Legea nr. 33/1994.
Reclamanții au adus critici hotărârii primei instanțe și în privința cheltuielilor de judecată acordate, solicitând ca toți pârâții să fie obligați la cheltuielile de judecată, iar cuantumul acestora să fie de 9337,25 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, onorariu avocat și contravaloarea celor două expertize, cu mențiunea că pârâții nu au efectuat cheltuieli și nu se poate invoca vreo compensare a cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului pârâtului C. Județean T., s-a arătat că în mod greșit a respins prima instanță excepția lipsei calității sale procesuale pasive pentru capetele de cerere III-V ale acțiunii reclamanților, întrucât potrivit Legii nr. 33/1994, Municipiului Timișoara îi revine obligația de plată a despăgubirilor pentru terenul afectat de existența unui drum cu două benzi de circulație, care face parte integrantă din inelul IV de centură al Municipiului Timișoara.
Consideră că în mod nefondat a fost respinsă și excepția prematurității acțiunii reclamanților.
Conform prevederilor Legii nr. 33/1994 și ale Regulamentului de aplicare aprobat prin HG nr. 583/1994, exproprierea propriu-zisă este precedată de o cercetare prealabilă, care presupune o documentație întocmită de inițiatorul lucrării, după care dosarul de cercetare prealabilă se depune la secretariatul comisiilor.
A mai arătat că procedura de expropriere a unui imobil se poate iniția, conform Legii nr. 33/1994, doar înainte de realizarea lucrărilor în vederea cărora imobilul urmează să fie expropriat, în cauză însă terenul reclamanților este deja afectat de existența unui drum cu două benzi de circulație, iar în această situație aveau deschisă doar calea dreptului comun în materia proprietății.
Apelantul a arătat că prin soluția pronunțată, prima instanță a extins nejustificat sfera de aplicare a Legii nr. 33/1994.
A invocat și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin decizia nr. 6067/14.11.2012 a statuat că atât declararea utilității publice a unor lucrări, cât și inițiativa exproprierii unor imobile sunt recunoscute exclusiv în favoarea statului, prin autoritățile sale, și nu în favoarea persoanelor expropriate.
Pe fond, a făcut mai întâi precizarea că nu se opune declarării utilității publice dacă din probe va rezulta că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 33/1994.
Asemenea probe însă nu s-au făcut, iar instanța a adoptat soluția exproprierii fără a mai verifica celelalte posibilități prevăzute de legea specială.
A mai arătat că nu are nici o culpă că nu ar fi declarat utilitatea publică și că nu a demarat procedura de expropriere, din moment ce nu are competența legală în acest sens.
În concluzie, a solicitat în principal admiterea apelului și respingerea acțiunii reclamanților prin reținerea celor două excepții; pe fond, a solicitat schimbarea în tot a sentinței atacate și respingerea ca nefondată a acțiunii.
În drept, a invocat art. 466 și urm. C.p.c., Legea nr. 33/1994, HG nr. 583/1994 și decizia nr. 6067/14.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În motivarea apelului pârâților M. Timișoara, prin P., și C. Local Timișoara, s-a arătat că prima instanță a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, fără a ține cont de probele administrate și de apărările formulate.
Au arătat că prin adresa nr. SC2012-_/24.08.2012, Serviciul Banca de Date Urbană și cadastru a prezentat Comisiei de Negociere a Consiliului Local al Municipiului Timișoara solicitarea reclamanților B. T. și B. I. de a primi despăgubiri sau de a se realiza un schimb de teren, în compensare, pentru parcelele nr. top. 2151-2152 ( 307 mp) și nr. top. 2151-2152/3 (302 mp) afectate de Inelul IV de circulație. Reclamanții au solicitat în schimb o suprafață echivalentă de 609 mp din .. top. 2155/a -teren arabil cu suprafața de_ mp, înscris în CF. 2181, proprietatea Municipiului Timișoara-domeniu public; inițial a fost solicitată pentru schimb .. 2150, care însă a fost revendicată în temeiul Legii nr. 10/2001.
De asemenea, s-au întreprins demersuri pentru întocmirea documentației de identificare a parcelelor, ridicare topo și avizarea planului urbanistic zonal pe parcelele nr. top. 2155/a, înscrisă în C.F.2181, cu suprafața de_, nr. top. 2156/3, înscrisa în CF._ cu suprafața de 1693 mp și nr. top. 2157/3, înscrisa în CF._ cu suprafața de 317 mp - proprietatea Municipiului Timișoara-domeniu public atestat prin H.G.nr. 1016/2005, la finalizarea documentației, aceasta urmând a fi supusă spre aprobare Consiliului Local.
Potrivit adresei nr. SC2013-_/07.06.2013 a Direcției Tehnice, terenul respectiv face parte din Inelul IV de circulație conform Studiului de fezabilitate întocmit de . și conform Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara, iar lucrările efectuate la acest tronson sunt lucrări provizorii.
Pe cale de consecință consideră că acțiunea reclamanților a fost prematur introdusă, raportat și la dispozițiile Legii nr. 33/1994 a exproprierii și a normelor de aplicare a acesteia; art. 3 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 583/1994 prevede că „ Cercetarea prealabilă se face pe baza unei documentații numită dosar pentru cercetarea prealabilă, întocmit de inițiatorul lucrării, având conținutul prevăzut în anexa nr. 1 la prezentul regulament".
Totodată, au arătat că potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 33/1994, ”Cei interesați pot convenii atât asupra modalității de transfer a dreptului de proprietate, cât și asupra cuantumului și naturii despăgubirii, cu respectarea dispozițiilor legale privind condițiile de fond, de fomă și de publicitate, fară a se declanșa procedura de expropriere prevăzută în prezenta lege".
Potrivit prevederilor Legii nr. 33/1994, exproprierea unui imobil se efectuează doar înainte de realizarea unor lucrări, în vederea cărora imobilul urmează a fi expropriat. La momentul dobândirii de către reclamanți însă a dreptului de proprietate asupra acestui teren prin Ordinul Prefectului T. nr._/20.05.2003.
Exista un drum de circulație, terenul fiind deja afectat de construcție, astfel încât nu se justifică solicitarea reclamanților de expropriere a terenului și acordarea unor despăgubiri, acțiunea acestora fiind inadmisibilă.
Consideră că în mod nejustificat instanța de fond aplică prevederile Legii nr. 33/1994, reglementând o ipoteză neavută în considerare de legiuitor, respectiv situația în care există deja lucrări efectuate pe terenul proprietate privată.
In ceea ce privește obligarea la plata sumei de 5.400 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea folosinței terenului proprietatea reclamanților pentru perioada iunie 2010-iunie 2013, instanța de judecată a avut în considerare expertiza evaluatorie efectuată în dosarul cauzei.
Au arătat că nu au fost de acord cu cele reținute de către doamna expert tehnic judiciar ing. F. A., formulând obiecțiuni.
În ultimii ani acest teren are regim de interdicție temporară de construire, iar înainte de instituirea acestui regim nu avea acces la un drum public, au arătat apelanții, care consideră că valoarea de folosință a terenului tinde spre zero.
Mai mult, în prezent doar .-2152/2 este afectată de drumul public, deși valoarea lipsei de folosință a fost calculată pentru ambele parcele de teren.
În drept, au invocat dispozițiile art. 466 și urm. Cod procedură civilă, Legea nr. 33/1994, HG nr. 583/1994.
Pârâtul C. Județean T. a formulat întâmpinare la apelurile declarate de reclamanții B. T. și B. I. și de pârâții C. Județean T. și M. Timișoara, prin P., și C. Local Timișoara.
A solicitat respingerea apelului reclamanților, întrucât aceștia solicită prin apel ceea ce nu au solicitat prin acțiune, respectiv obligarea Municipiului Timișoara la plata despăgubirilor de 42.600 euro pentru terenul în litigiu, în timp ce prin acțiune solicitaseră obligarea pârâtului de a se face oferta de despăgubiri.
Nici criticile privind plata în totalitate a cheltuielilor de judecată nu este întemeiată, s-a arătat prin întâmpinare, întrucât în mod corect prima instanță a obligat doar pârâtul M. Timișoara la cheltuieli de judecată, acesta ocupând terenul în litigiu, și tot acestui pârât i-ar fi revenit obligația de a demara procedura de expropriere.
Pe de altă parte a solicitat admiterea apelului pârâților M. Timișoara, prin P., și C. Local Timișoara, cu motivarea că procedura de expropriere este anterioară realizării lucrărilor în vederea cărora imobilul urmează să fie expropriat, iar în cauză terenul este deja afectat de existența unui drum cu două benzi de circulație, care face parte din inelul IV de centură al Municipiului Timișoara.
Reclamanții au formulat întâmpinare la apelul pârâtului C. Județean T. și au solicitat respingerea acestui apel.
Au arătat că acest pârât are calitate procesuală pasivă în raport cu obiectul acțiunii lor, prin care au solicitat obligarea acestuia la declararea utilității publice a terenului în litigiu, consiliul județean având această atribuție în baza art. 3 al. 3 și art. 8 din Legea nr. 33/1994.
Au arătat că nici excepția prematurității nu este întemeiată atâta vreme cât a avut loc o expropriere în fapt în urmă cu mai bine de 10 ani, fără ca autoritățile statului să demareze procedura exproprierii și fără a le acorda o justă și prealabilă despăgubire, încălcând astfel prevederile Constituției și ale Legii nr. 33/1994.
Pe fond, au arătat că nu li se poate impune lor o obligație prevăzută de art. 8 din HG nr. 583/1994, care revine Municipiului Timișoara.
Reclamanții au formulat întâmpinare și la apelul declarat de pârâții M. Timișoara, prin P., și C. Local Timișoara, solicitând respingerea acestuia.
Criticile acestor pârâți, au arătat reclamanții, sunt neîntemeiate și contradictorii.
Pe de o parte se susține că au introdus prematur cererea de chemare în judecată, iar pe de altă parte se recunoaște realizarea lucrărilor pe terenul lor, deci exproprierea în fapt.
Pe de o parte afirmă că cererea este inadmisibilă, întrucât la data dobândirii terenului, acesta era afectat lucrărilor de construire a drumului public, deci nu sunt îndreptățiți a solicita despăgubiri, iar pe de altă parte se arată că le-a fost oferit un teren în schimb, prin urmare acceptă că au dreptul la despăgubiri ca urmare a exproprierii.
Astfel, Mun. Timișoara apreciază că cererea ar fi prematur introdusă, față de împrejurarea că instituția întreprinde și în prezent demersuri pentru întocmirea cercetării prealabile conform HG nr. 583/1994.
Mun. Timișoara susține că exproprierea unui imobil se efectuează doar înainte de realizarea lucrărilor în vederea cărora imobilul urmează a fi expropriat, cu alte cuvinte își invocă propria culpă constând în neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru expropriere.
Afirmația că au cunoscut situația terenului la data Ordinului de atribuire al Prefectului T., nu este adevărată și nu are relevanță în cauză, întrucât terenul este proprietatea lor, iar proprietățile private nu pot fi preluate fără plata unei juste și prealabile despăgubiri.
Au arătat că au dobândit casa și anexele gospodărești care au existat pe parcelele de teren în discuție încă din anul 1988. conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7981/21.04.1988, din anul 1988 au stăpânit în fapt și terenul, iar singurul motiv pentru care nu au putut dobândi tot atunci dreptul de proprietate asupra terenului a fost că legislația comunistă nu permitea dobândirea de terenuri prin vânzare-cumpărare. Ordinul Prefectului T. a fost emis deci în condiții legale și în nici un caz nu exonerează Mun. Timișoara de plata despăgubirilor care li se cuvin.
Nu se poate reține că dacă autoritățile publice cu atribuții în domeniul exproprierii, ori de câte ori efectuează lucrările încălcând prevederile referitoare la prealabila despăgubire, sunt exonerate de aplicarea legii, pe motiv că ne aflăm într-o ipoteză neavută în vedere de lege.
În susținerea poziției lor, reclamanții au invocat atât jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza B. împotriva României).
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, cu dispozițiile art. 476 al. 1, art. 477 și art. 479 al. 1 C.p.c. și cu probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că apelurile sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Prin apel, reclamanții formulează o cerere nouă, care nu a fost cuprinsă și în acțiunea inițială, respectiv ca pârâtul M. Timișoara să facă oferta de despăgubire pentru suma de 42.600 euro, care rezultă din expertiză, și să oblige același pârât la plata sumei respective.
Prin acțiune, reclamanții solicitaseră ca pârâtul să facă oferta de despăgubire pentru terenul de 609 mp.
O cerere nouă în apel este însă inadmisibilă în raport cu art. 478 al. 3 C.p.c., care prevede că „În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi”.
Nu sunt întemeiate criticile reclamanților apelanți nici în privința cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță.
Conform art. 452 C.p.c., prima instanță a acordat reclamanților cheltuielile de judecată care au fost dovedite de către aceștia, iar probele de la dosar confirmă suma acordată de către instanța de fond. Reclamanții nu au făcut dovada plății onorariului avocațional și nici a achitării în întregime a contravalorii expertizelor, iar taxa de timbru, eșalonată în 12 rate lunare, nu a fost achitată în întregime până la pronunțarea sentinței.
În ceea ce privește apelul pârâtului C. Județean T., în mod corect prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, invocată în raport cu capetele de cerere III-V din acțiunea reclamanților.
Pârâtul C. Județean T. are calitate procesuală pasivă în cauză în raport cu primele două capete de cerere, prin care reclamanții au solicitat obligarea acestui pârât la obligarea declarării utilității publice a terenului în litigiu și la desemnarea în calitate de expropriator a Municipiului Timișoara, sub sancțiunea unor daune cominatorii.
Nu are relevanță dacă prin celelalte capete de cerere nu este vizat pârâtul C. Județean T., justificarea calității procesuale pasive rezultând din cererile care-l vizează direct.
Nici excepția prematurității acțiunii reclamanților nu este întemeiată. Pârâtul susține că procedura exproprierii, conform legislației în materie, se poate iniția doar înainte de realizarea lucrărilor pentru care se impune exproprierea imobilului, însă în cazul de față, terenul reclamanților este deja afectat de existența unui drum cu două benzi de circulație, care face parte din inelul IV de centură al Municipiului Timișoara.
Cu alte cuvinte, pârâtul recunoaște o expropriere în fapt a terenului reclamanților, dar consideră acțiunea acestora prematură, invocând însă nu culpa lor, ci a autorităților locale care nu au declanșat procedura exproprierii.
Pe fond, deși precizează că în principiu nu se opune declarării utilității publice a terenului, consideră că nu sunt îndeplinite cerințele Legii nr. 33/1994, care nici nu reglementează o asemenea situație, și că instanța de fond ar fi extins nejustificat sfera de aplicare a legii.
Într-adevăr, Legea nr. 33/1994 nu cuprinde dispoziții referitoare la situația imobilelor expropriate în fapt. Asta nu înseamnă însă că proprietarii care ajung în această situație și sunt lipsiți de atributele dreptului lor de proprietate se află la dispoziția autorităților locale, care ar putea efectua pe terenurile lor lucrări considerate de utilitate publică, chiar și fără declanșarea procedurii de expropriere și deci fără a-i despăgubi.
O asemenea abordare ar echivala cu o încălcare a dreptului de proprietate, drept garantat prin Constituția României și prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, atât prin Constituție (art. 44 al. 3), cât și prin Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică (art. 1) se statuează că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire.
Apelul pârâților M. Timișoara, prin P., și C. Local Timișoara este, de asemenea, neîntemeiat.
Excepția prematurității acțiunii reclamanților, invocată și de către acești pârâți, nu poate fi reținută pentru considerentele prezentate deja la analiza apelului pârâtului C. Județean T..
Practic M. Timișoara susține această excepție invocând propria culpă, având în vedere că acestuia îi revin, conform legii, atribuțiile privind inițierea procedurii exproprierii.
Faptul că, în urma demersurilor reclamanților, s-a încercat efectuarea unui schimb de terenuri cu aceștia, duce la concluzia că se recunoaște dreptul acestora la despăgubiri pentru terenul ocupat, situație pe care de altfel nu o contestă.
Faptul că, atunci când prin Ordinul nr._/2003 al Prefectului Județului T., reclamanții au devenit proprietarii terenului în suprafață de 3011 mp, o parte din teren era deja ocupat de lucrările pentru drum nu înseamnă, așa cum susțin pârâții apelanți M. Timișoara și C. Local al Municipiului Timișoara, că aceștia au acceptat situația și că nu pot pretinde despăgubiri pentru lipsa de folosință pe ultimii 3 ani.
Reclamanții sunt proprietari și sunt de mai bine de 10 ani lipsiți de o parte a dreptului lor de proprietate fără nici o despăgubire.
În ceea ce privește cuantumul acestor despăgubiri, acesta a fost stabilit prin expertiza efectuată de către experta F. A., care a răspuns și la obiecțiunile formulate de pârâți la raportul de expertiză. Atâta vreme cât despăgubirile pentru lipsa de folosință au fost stabilite printr-o lucrare de specialitate, nemulțumirile pârâților privind cuantumul considerat prea mare sunt neîntemeiate.
Pe de altă parte, susținerea acestor pârâți în sensul că numai o parcelă este ocupată de drum, iar despăgubirile au fost calculate greșit pentru ambele parcele, nu corespund realității.
Din raportul de expertiză topografică întocmit în cauză de expertul Dârpeș L.- C.- C. rezultă că pe imobilul cu nr. top 2151-2152/2 este edificată o stradă cu două benzi de circulație, iar pe imobilul cu nr. top 2151-2152/3 este aruncată piatră spartă pentru pregătirea infrastructurii drumului de centură. De fapt, ca și primul teren, și acest teren este parte integrantă din . un tronson din inelul IV de centură a Municipiului Timișoara, doar că nu este finalizată construcția străzii.
Față de aceste considerente, în baza art. 480 al. 1 C.p.c., Curtea va respinge apelurile declarate de reclamanții B. T. și B. I. și de pârâții C. Județean T. și M. Timișoara, prin P., și C. Local Timișoara împotriva sentinței civile nr. 625/1.04.2015, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile declarate de reclamanții B. T. și B. I., cu domiciliul procedural ales la av. B. A. din Timișoara, ., jud. T., și de pârâții C. Județean T., cu sediul în Timișoara, ., nr. 17, jud. T., și M. Timișoara, prin P., și C. Local Timișoara, cu sediul în Timișoara, ., nr. 1, jud. T., împotriva sentinței civile nr. 625/1.04.2015, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
PROF. UNIV. DR. L. B. RUJIȚA R.
GREFIER,
C. J.
Se comunică:
- reclamanților apelanți B. T. și B. I.- la av. B. A. din Timișoara, ., jud. T.
- pârâtului apelant C. Județean T.- Timișoara, ., nr. 17, jud. T.
- pârâtului apelant M. Timișoara, prin P.- Timișoara, ., nr. 1, jud. T.
- pârâtului apelant C. Local Timișoara- Timișoara, ., nr. 1, jud. T.
- Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara
Emis 6 .="PlainText">
Red. R.R.- 30.10.2015;
Tehnored. C.J.- 10.11.2015; 8 ex.
Primă instanță: Tribunalul T.
Judecător: I. A. D.
| ← Cereri. Decizia nr. 369/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Pretenţii. Decizia nr. 176/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|








