Pretenţii. Hotărâre din 23-01-2013, Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 7/2013
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.7
Ședința publică din 23 ianuarie 2013
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN REPREZENTAT DE C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE ROMÂNIA împotriva Sentinței civile nr.2079/PI din 5 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul S. C. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16.01.2013, când pronunțarea a fost amânată pentru termenul de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
În deliberare constată că prin Sentința civilă nr.2078/PI din 5 iulie 2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis în parte demersul judiciar, precizat și completat, inițiat de către petiționarul-expropriat S. C. în contradictoriu cu pârâtul-expropriator S. Român - prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, la rândul său, cel din urmă, prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
A obligat pârâtul-expropriator la plata către petiționarul-expropriat a despăgubirilor (aferente imobilului-teren arabil, în întindere de 540 mp, identificat cadastral cu nr._ în CF nr._ B., supus procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr.198/2004, abrogată prin Legea cu nr.255/2010, ulterior emiterii actului declanșator al procedurii speciale de expropriere deja supra anunțată, acela obiectivat prin HG nr.1232/16.12.2010) cuantificate la nivelul sumei de 1890 euro; și, constatând acordul subiecților implicați în operațiunea de expropriere, asupra cuantumului despăgubirii, intervenit în condițiile de exigență ale art. 5 în corelație cu acelea ale art.6 apartenente ambele Legii nr.198/2004, în versiunea atunci în vigoare,
A dispus anularea procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii, cu nr.205, dresat, la 29.09.2011, în condițiile al.(15) apartenent art.15 din normele metodologice de aplicare a Legii cu nr.255/2010, aprobate prin HG nr.53 din 19.01.2011, cum și a Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubiri având același nr.205, emisă, - în condițiile de exigență ale art.18-201 apartenente toate aceleiași Legi cu nr.255/2010, în corelație cu acelea ale art.15 și 16 apartenente Normelor deja supra anunțate -, la 30.09.2011.
A respins în rest demersul judiciar precizat și completat.
A obligat același pârât-expropriator la plata către petiționar a cheltuielilor de judecată avansate de către cel din urmă pe durata derulării activității jurisdicționale cu titlu de onorariu avocațial în cuantum de 1538 lei.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele considerente:
Așa cum cu îndestulătoare evidență rezultă din expunerea rezumativă a actelor și lucrărilor dosarului, petiționarul S. C., (prevalând calitatea de proprietar tabular al imobilului-teren, în întindere de 540 mp, identificat cadastral cu nr._, în CF nr._ B., supus operațiunii juridice de expropriere, inițiată pe calea procedurii speciale, configurată legislativ de Legea nr.198/2004, prin ale sale art.3-8; spus altfel, afectat unor obiective de utilitate publică destinate construirii autostrăzii Lugoj-D., și, mai apoi, continuată în condițiile de exigență ale legii cu nr.255/2010, publicată în MO din data de 20.12.2010, care a abrogat legea sub imperiul căreia s-a declanșat procedura exproprierii supusă pendinte verificării jurisdicționale, aceea deja supra anunțată, cu nr.198/2004) a recurs la concursul justiției, pe calea unui demers juridic atipic - întemeiat pe dispozițiile tranzitorii ale art.31 (în versiunea inițială, în vigoare la epoca inițierii demersului judiciar pendent) apartenente Legii speciale cu nr.255/2010, cu trimitere la dreptul comun în materie - reprezentat de Legea cu nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică-, pentru recunoașterea jurisdicțională a acordului intervenit cu expropriatorul, urmare a acceptării ofertei de despăgubire remisă de cel din urmă, prin Anexa 1 la HG nr.1232/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Lugoj-D." publicată în MO din data de 16.12.2010; și, ca o consecință a consfințirii jurisdicționale a acestui acord, să fie obligat pârâtul-expropriator la plata despăgubirii inițiale, stabilită și oferită în condițiile HG nr.1232/2010, ulterior modificată prin HG nr.492/11.05.2011.
Într-adevăr, definită „ca fiind o instituție juridică de drept public care constă în achiziția forțată, cu titlu oneros, pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii și sub control judiciar, a unor bunuri imobile proprietate privată” sau ca „o operațiune juridică în a cărei structură complexă intră acte juridice și fapte juridice în sens restrâns de drept public și de drept privat având ca efecte principale trecerea forțată a unui bun imobil proprietate privată în proprietatea publică, în vederea unor executări de lucrări de utilitate publică precum și plata unei despăgubiri”, exproprierea (evocată inițial de art.481 apartenent Codului civil care, recurgând la o formulă redacțională - a cărei acuratețe o sustrage multiplelor interpretări ori speculații -, spune îndeajuns de tranșant și clarificator că „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire”) și-a găsit o consacrare legislativă completă în art.44 apartenent Constituției revizuite care, statuează, prin ale sale al.(3) și (6) că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire” și, mai apoi, că această despăgubire se stabilește „de comun acord cu proprietarul său, în caz de divergență, prin justiție”.
Ceea ce îngăduie identificarea cu ușurință atât a principiilor chemate să guverneze operațiunea juridică a exproprierii și anume: existența unei cauze de utilitate publică - ce se declară printr-un act administrativ, ori chiar prin lege (este cazul de față, în care operațiunea de expropriere s-a declanșat sub incidența Legii nr.198/2004); existența unei despăgubiri drepte și prealabile - principiu, de altfel, consacrat și prin normele internaționale, acelea ale Declarației drepturilor omului și a cetățeanului din anul 1789 și, respectiv, ale Primului Protocol Adițional la Convenția Europeană) și, nu în ultimul rând, caracterul judiciar al exproprierii de drept comun (consacrată, așa cum supra s-a amintit, de legea-cadru cu nr.33/1994); dar și a etapelor acesteia (identificate în număr de trei de doctrina de specialitate: etapa declarării utilității publice, cea administrativă și cea judiciară).
P. derogare de la regulile de drept comun, Legea nr.198/2004, privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, și, mai apoi, legea nouă abrogatoare, cu nr.255/2010, instituie o reglementare specială a procedurii exproprierii. În atare situație, în care declararea utilității publice s-a realizat prin lege, adusă la cunoștință prin publicarea în Monitorul Oficial, potrivit art.78 din Constituție, aceasta (legea) poate face obiectul cenzurii numai a instanței de contencios constituțional, și doar sub aspectul legalității, iar nu și al oportunității sale.
Actul de declarare a utilității publice (în speță Legea nr.198/2004, ce are, de altfel, o formulare generică, vizând construcția de autostrăzi și drumuri naționale; în ale cărei coordonate - deși abrogată -, exigențele principiului tempus regit actum impun a fi cantonată activitatea jurisdicțională) a fost urmat de măsurile premergătoare exproprierii, constând în întocmirea unei documentații tehnico-cadastrale (și care cuprinde date privind încadrarea lucrării in planurile de urbanism si amenajare a teritoriului, planuri cu amplasamentul lucrării, care conțin delimitarea suprafețelor si a construcțiilor propuse spre expropriere, cu indicarea numelor proprietarilor, precum si a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile stabilite de către persoane autorizate in evaluare), așa cum prevăd dispozițiile art. 3 din lege, preluate și în anexa ce face parte integrantă din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.198/1994, aprobate prin HG nr.941/2004.
În baza acestei documentații, Guvernul, prin HG nr.1232/16.12.2010, a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un cont bancar deschis pe numele expropriatorului și sursa de finanțare. Devenind astfel îngăduită și chiar obligatorie concluzia că, în speță, declanșarea procedurii de expropriere s-a realizat prin Hotărâre a Guvernului, urmare a declarării utilității publice prin legea cu nr.198/2004, fără ca titularul dreptului de proprietate privată (ce urmează a se stinge în această modalitate), ori titularul altui drept real asupra imobilului în discuție să poată contesta măsura exproprierii. Persoana nemulțumită, așa cum supra s-a anunțat, poate invoca în fața instanțelor de drept comun (și care, în accepția art. 21 apartenent Legii cadru cu nr.33/1994, la care fac trimitere ambele legi speciale cu nr.198/2004, și, mai apoi, cea abrogatoare, cu nr.255/2010 - în ceea ce privește etapa judiciară a exproprierii, în corelație cu art.2 pct.1 lit.f din Codul de procedură civilă, se privesc a fi tribunalele - secțiile civile), doar excepția de neconstituționalitate a legii cu nr.198/2004 (doctrinari reputați în materie apreciind unele din dispozițiile sale ca fiind vădit neconstituționale - a se vedea V. S., Drepturi reale principale, Ed. CH B. 2009) și, bineînțeles, poate contesta cuantumul despăgubirii stabilite ori, după caz, neacordarea acesteia. Ceea ce, în adevăr, are aptitudinea de a configura și limitele prerogativelor jurisdicționale ale instanței în contextul acțiunii instituie legislativ de art.9 apartenent Legii cu nr.198/2004 și, mai apoi, de art.22 apartenent Legii cu nr.255/2010.
Știut fiind și că despăgubirea reprezintă o compensație pentru pierderea suferită de proprietar, ca urmare a stingerii dreptului de proprietate privată asupra bunului supus exproprierii, cu consecința nașterii dreptului de proprietate publică asupra aceluiași bun. Și, mai apoi, că o așa despăgubire (constituind o garanție acordată celui îndreptățit, care, prin primirea despăgubirii cuvenite își păstrează aceeași valoare a activului patrimonial; și, are posibilitatea de a înlocui dreptul real pierdut, ca efect al exproprierii, cu o sumă certă și nu cu o simplă speranță a cărei realizare are caracter incert) se impune a fi dreaptă (trebuie să acopere întreaga pierdere suferită de persoanele afectate de măsura exproprierii, inclusiv cea rezultată din parcelele neexproprietate ce nu mai pot fi exploatate ori utilizate normal, conform destinației), justă (ceea ce exclude orice plafonare a acesteia) și prealabilă (constituindu-se într-o garanție importantă acordată persoanelor îndreptățite la despăgubire).
În speță, prin anexa nr.1 la HG nr.1232/2010, au fost individualizate imobilele, proprietarii acestora, precum și sumele individuale, defalcate pe fiecare imobil, stabilite cu titlu de despăgubire, în baza raportului de evaluare realizat de un expert evaluator, în cadrul măsurilor premergătoare exproprierii, procedându-se la afișarea listei imobilelor, panului cu amplasamentul lucrării a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile, la sediul consiliului local (procedură respectată și în cauza pendinte - a se vedea filele 99-109). Printre proprietarii astfel spoliați s-a verificat a fi și petiționarul S. C. ce s-a declarat a fi de acord cu despăgubirea stabilită, așa cum cu îndestulătoare evidență o atestă înscrisurile depuse la dosar (a se vedea filele 112-114 dosar fond).
Rezultă așadar că în speță a intervenit un acord între expropriator și expropriat (oferta întâlnindu-se cu acceptarea) încă de la data de 13.01.2011 (la care petiționarul s-a declarat de acord cu oferta de despăgubire). Chiar dacă această dată se situează după . Legii noi cu nr.255/2010 (23.12.2010), acest aspect nu are nici-o relevanță juridică, pe tărâmul înțelegerii intervenite cu privire la despăgubirea acordată pentru imobilul-teren evidențiat.
Și aceasta pentru că, însăși legea nouă, în forma în vigoare, la data formării acordului, și chiar la data inițierii prezentului demers judiciar, spunea prin a sa normă tranzitorie, cuprinsă, în art.31, în termeni a căror acuratețe nu lasă loc de interpretări ori speculații, că „Orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă”. Împrejurarea că, ulterior, expropriatorul urmare a realizării unui nou raport de evaluare imobiliară, a înțeles să diminueze drastic despăgubirile oferite inițial, modificând HG nr.1232/2010, prin HG nr.492/11.05.2011, nu poate avea nici-o relevanță juridică, în ceea ce îi privește pe proprietarii ce au acceptat expres sumele acordate inițial. De vreme ce, așa cum supra s-a demonstrat, prin acceptarea ofertei, s-a întrunit acordul de voință al celor doi subiecți procesuali (expropriat și expropriator), acord, care, implicit, lipsește de interes declanșarea procedurii judiciare. Detașându-se astfel cu puterea evidenței și concluzia că posibilitatea de a recurge la concursul justiției, pentru a se stabili jurisdicțional o dreaptă și justă despăgubire, cu respectarea exigențelor art.26-27 din Legea nr.33/1994, a fost oferită de legiuitor numai persoanelor nemulțumite de cuantumul despăgubirii oferite de expropriator, neconstituindu-se așadar, într-o procedură obligatorie.
De altă parte, tribunalul a constatat că solicitarea expropriatorului de a se lua în considerare sumele acordate cu titlu de despăgubire, în temeiul noii evaluări imobiliare, aprobate prin HG nr.492/2011, după ce despăgubirea inițială stabilită prin HG nr.1232/2010 (prin care s-a declanșat procedura exproprierii în speță, sub incidența legii vechi cu nr.198/2004) a fost acceptată expres de către expropriat, nu încalcă numai dispozițiile tranzitorii antecitate, din legea nouă, cu nr.255/2010, dar și principiul neretroactivității legii civile consacrat constituțional. Ori, transpunerea în practică a acestui principiu presupune cu necesitate ca procedura de notificare și despăgubire a deținătorilor de imobile, reglementată de legea nouă cu nr.255/2010, să se aplice exclusiv exproprierilor realitate după . acestui act normativ (a se vedea în acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr.5228/8.11.2011, publicată în RRDJ nr.2/2012). De altfel, rațiunea ce stă la baza principiului fundamental enunțat, rezidă în aceea că ar fi absurd să i se pretindă unui subiect de drept să răspundă pentru un comportament ce avut loc anterior intrării în vigoare a unei legi ce reglementează tocmai o atare conduită. Scopul unei legi este acel de reglementa actele și situațiile ulterioare intrării sale, în vigoare urmând ca o situație juridică să produce efecte juridice prevăzute de legea în vigoare la data nașterii sale, regulă abstractizată în principiul tempus regit actum.
Nu a putut fi primită nici teza pârâtului în sensul că HG nr.1232/2010 ar fi devenit caducă în urma modificării sale, prin deja anunțata HG nr.492/11.05.2011. Știut fiind că, noțiunea de caducitate (definită ca fiind acea cauză de ineficacitate ce constă în lipsirea de efecte a unui act juridic valabil încheiat, datorită intervenirii unei împrejurări ulterioare încheierii sale și care este independentă de voința autorului) presupune ca actul să nu fi produs încă nici un efect (ceea ce nu este cazul în speță, HG nr.1232/2010 producând efecte, așa cum supra s-a demonstrat), fără a putea aduce însă atingere perioadei cuprinse între data încheierii actului și data intervenirii cauzei ce a determinat-o.
De aceea, reluând recapitulativ cele expuse, tribunalul a admis în parte demersul judiciar precizat și completat, și a obligat pârâtul-expropriator la plata către petiționarul-expropriat a despăgubirilor (aferente imobilului-teren arabil, în întindere de 540 mp, identificat cadastral cu nr._ în CF nr._ B., supus procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr.198/2004, abrogată prin Legea cu nr.255/2010, ulterior emiterii actului declanșator al procedurii speciale de expropriere deja supra anunțată, acela obiectivat prin HG nr.1232/16.12.2010) cuantificate la nivelul sumei de 1890 euro; și, constatând acordul subiecților implicați în operațiunea de expropriere, asupra cuantumului despăgubirii, intervenit în condițiile de exigență ale art.5 în corelație cu acelea ale art.6 apartenente ambele Legii nr.198/2004, în versiunea atunci în vigoare, va dispune anularea procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii, cu nr. 205, dresat, la 29.09.2011, în condițiile al.(15) apartenent art.15 din normele metodologice de aplicare a Legii cu nr.255/2010, aprobate prin HG nr.53 din 19.01.2011, cum și a Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubiri având același nr.205, emisă, - în condițiile de exigență ale art.18-201 apartenente toate aceleiași Legi cu nr.255/2010, în corelație cu acelea ale art.15 și 16 apartenente Normelor deja supra anunțate -, la 30.09.2011.
Cum din lucrarea de specialitate întocmită în cauză de cei trei experți numiți în condițiile de exigență ale art.25 apartenent Legii nr.33/1994, rezultă că parcelele rămase în patrimoniul petiționarului, după exproprierea imobilului-teren antemenționat, pot fi utilizate conform destinației inițiale, pretențiile pecuniare pendinte reclamate jurisdicțional, (probabil în condițiile de exigență ale dreptului comun în materie, acela instituit legislativ de legea nr.33/1994, prin al său art.24 al.4) constând într-un pretins prejudiciu cauzat de măsura exproprierii, s-au privit a fi neîntemeiate. Pe cale de consecință, tribunalul a respins în rest demersul judiciar precizat și completat.
În temeiul art.274 C.pr.civ., constatând că pârâtul-expropriator se află în culpă procesuală, a fost obligat la plata către petiționar a cheltuielilor de judecată avansate de către cel din urmă pe durata derulării activității jurisdicționale cu titlu de onorariu avocațial în cuantum de 1538 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România SA, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii în principal ca inadmisibilă iar în subsidiar ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta apelantă a arătat că prima instanță a calificat greșit acțiunea ca fiind un „demers judiciar atipic” și a aplicat greșit în speță prevederile Legii nr.198/2004 devreme ce această lege nu mai era în vigoare la data afișării așa-zisei oferte asupra căreia instanța a constatat un așa-zis acord, respectiv 23.12.2010 și apoi 13.01.2011.
Că, instanța nu avea dreptul să califice acțiunea ca fiind un demers judiciar atipic, ci trebuia să o încadreze într-una din cele trei ipoteze mai jos arătate, respectiv să considere, în prima ipoteză, că cererea reprezintă o acțiune de drept comun, situație în care a invocat excepția netimbrării, excepția necompetenței materiale a tribunalului, excepția necompetenței teritoriale a instanțelor din Timișoara și județul T. (competența fiind a Judecătoriei Sectorului 1 București), excepția lipsei calității procesuale pasive a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (calitate având Ministerul Finanțelor) și excepția inadmisibilității acțiunii de drept comun, în raport cu dispozițiile Legii nr.255/2010, precizând că instanța de fond în mod nelegal a respins aceste excepții.
Pe fond, apelanta a apreciat că acțiunea este neîntemeiată deoarece prin HG nr.1232/2010 s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere în temeiul Legii nr.198/2004, care a fost abrogată la 23.12.2010 prin . Legii nr.255/2010; la 23.10.2010 s-a publicat oferta de despăgubire ce a avut la bază raportul de evaluare întocmit în baza Legii nr.198/2004, iar, ulterior, în baza art.5 din Legea nr.255/2010, s-a procedat la reevaluarea despăgubirilor, noua evaluare fiind în conformitate cu expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, evaluare ce a fost aprobată prin HG nr.492/2011, astfel că evaluarea făcută prin HG nr.232/2010 a devenit caducă.
În continuare, apelanta a învederat că teoria întâlnirii ofertei cu acceptarea ofertei este greșită, deoarece aceasta este aplicabilă doar în raporturile de drept privat, iar prevederile Legii nr.255/2010 coroborate cu art.21-27 din Legea nr.33/1994 nu pot fi invocate în cadrul unei proceduri de drept comun.
În ipoteza în care instanța consideră cererea ca fiind o acțiune în contencios administrativ, apelanta a invocat necompetența secției civile în soluționarea litigiului, necompetența materială a tribunalului în soluționarea litigiului (fiind competentă C. de A.), excepția prematurității acțiunii pentru că nu s-a parcurs procedura prealabilă obligatorie, excepția lipsei calității procesuale a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (calitatea având Guvernul și S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice).
În ipoteza a treia, apelanta a învederat că cererea reprezintă o contestație împotriva deciziei de expropriere în temeiul art.9 al.2 teza finală din Legea nr.225/2010, fie o contestație în temeiul art.22 al.1 din Legea nr.225/2010, contestație care este prematură, întrucât, la data introducerii acțiunii, hotărârea nu a fost emisă, și neîntemeiată, deoarece despăgubirile au fost stabilite în conformitate cu prevederile legale, prin HG nr.492/2011.
P. întâmpinare, reclamantul intimat a solicitat respingerea apelului pârâtei, cu motivarea că acțiunea de față nu este o acțiune de drept comun, ci constituie o acțiune civilă cu caracter special, fiind circumscrisă prevederilor art.22-23 din Legea nr.225/2010 și celor ale art.21-27 din Legea nr.33/1994, astfel că sunt neîntemeiate excepțiile netimbrării acțiunii, necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului T., lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității acțiunii.
În ceea ce privește fondul, intimatul a arătat că nu poate fi acreditată teza pârâtei apelante, în sensul că despăgubirile stabilite prin Anexa nr.1 la HG nr.1232 din 6 decembrie 2010 ar fi caduce prin efectul emiterii HG nr.492/2011, deoarece evaluarea făcută prin HG nr.1232/2010 nu mai putea fi revocată și nici nu putea deveni caducă, deoarece aceasta a intrat în circuitul civil.
Intimatul a mai arătat că apelantul contestă în mod neîntemeiat facultatea stabilirii convenționale a cuantumului despăgubirii pentru expropriere, deoarece învoiala părților este consacrată ca o soluție prioritară chiar și în fața instanțelor judecătorești, așa cum stipulează dispozițiile art.24 al.1 din Legea nr.33/1994.
De asemenea, a susținut că este nefondată critica apelantului referitoare la pretinsa inexistență a unei convenții valabile între părți, întrucât prin HG nr.1232/2010 s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere pentru autostrada Lugoj-D., prin Anexa nr.1 la hotărârea mai sus menționată fiind stabilit amplasamentul iar prin dispozițiile art.1 din același act normativ s-a alocat suma de_ lei pentru plata despăgubirilor.
Că, formalitățile de publicitate impuse de prevederile legale au fost efectuate la data de 23.10.2012, prin afișarea la Consiliul Local Balinț a următoarelor documente: lista imobilelor propuse spre expropriere, planul cu amplasamentul lucrării, anunțul conform căruia titularii dreptului de proprietate să depună cererea, ofertele de despăgubiri (care au fost determinate pe baza unui raport de evaluare efectuat de experți, fiind stabilită suma de 3,50 euro/mp).
Astfel, intimatul a învederat că prin Anexa nr.2 la HG nr.492/11.05.2011 pentru modificarea și completarea HG nr.1232/2010 a fost diminuată în mod nelegal și abuziv valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat de la suma de 3,50 euro/mp la suma de 0,64 lei/mp.
În urma examinării sentinței atacate, în raport cu motivele invocate, de dispozițiile art.295 C.pr.civ. și ale Legilor nr.255/2010 și nr.33/1994, C. apreciază, substituind în parte motivarea hotărârii primei instanțe, că este neîntemeiat apelul pârâtului.
Astfel, analizând cu prioritate, potrivit art.137 C.pr.civ., excepțiile netimbrării acțiunii, necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului T., lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâtul apelant, C. apreciază că acestea sunt neîntemeiate, având în vedere că acțiunea de față nu este o acțiune de drept comun, ci o acțiune civilă cu caracter special, fiind întemeiată pe dispozițiile art.22 și 23 din Legea nr.255/2010 și art.21-27 din Legea nr.33/1994.
Că este o acțiune cu caracter special, rezultă din însăși modul de formulate a completării de acțiune (fila 92 dosar fond), prin care, pe lângă petitele privind constatarea realizării acordului de voință pentru suma de 1890 euro cu titlu de despăgubiri, obligarea pârâtului la plata acestei sume și obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune pentru prejudiciul cauzat, s-a solicitat și să se stabilească cuantumul despăgubirilor în temeiul art.22 din Legea nr.255/2010 raportat la art.23 al.2 din Legea nr.33/1994, conform procedurii de la art.25 și următoarele din acest ultim act normativ și să se dispună anularea procesului verbal de stabilire a despăgubirilor nr.205/29.09.2011, precum și Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.205/30.09.2011.
În ceea ce privește fondul litigiului, C. apreciază că soluția dată de prima instanță este legală și temeinică, avându-se în vedere că la data intrării în vigoare a Legii nr.255/2010, respectiv la data de 23.12.2010, procedura de expropriere era în curs de desfășurare, iar evaluarea făcută prin HG nr.1232/06.12.2010 nu mai putea fi revocată prin HG nr.492/11.05.2011, dispozițiile tranzitorii ale art.31 din Legea nr.255/2010, în forma în vigoare la data efectuării formelor de publicitate de către Consiliul Local Balinț și la data introducerii acțiunii, stipulau că „Orice documentație tehnică de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă”.
Or, în speță, așa cum reiese din „Sinteza raportului de evaluare” (filele 9, 10 dosar fond) rezultă că documentația de evaluare a fost întocmită în luna aprilie 2010, de către experți autorizați, prin care s-a stabilit suma de 3,50 euro/mp și s-au afișat ofertele de despăgubiri la data de 23.12.2010, la Consiliul Local Balinț (fila 8 dosar fond), pentru reclamantul intimat fiind prevăzută o despăgubire în sumă de 1.890 euro (fila 30 dosar fond), sumă pe care reclamantul a și solicitat-o prin cererea din 13.01.2011 (fila 112 dosar fond).
P. urmare, sumele stabilite prin HG nr.492/11.05.2011, prin care s-a făcut o nouă evaluare, încalcă atât norma tranzitorie prevăzută de art.31 din Legea nr.255/2010, în forma avută la data intrării în vigoare a legii (care consideră valabilă orice documentație de evaluare realizată anterior intrării în vigoare a legii), cât și principiul neretroactivității legii civile, consacrat de art.1 din Codul civil, în raport de care, procedura de expropriere (notificarea intenției de expropriere, emiterea deciziei de expropriere, stabilirea despăgubirilor) prevăzută de Legea nr.255/2010 trebuie să se aplice numai exproprierilor care se realizează după . acestei legi.
Pentru aceste considerente, C. apreciază că hotărârea atacată este temeinică și legală, astfel că în baza art.296 C.pr.civ. va respinge ca nefondat apelul pârâtului.
Văzând și dispozițiile art.274 C.pr.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâtul S. Român reprezentat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România împotriva Sentinței civile nr.2079/PI din 5 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Obligă apelantul să plătească intimatului S. C. suma de 1860 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2013.
Președinte, Judecător,
F. Ș. G. O.
Grefier,
M. M.
Red.GO/30.01.2013
Tehnored.MM/5 ex/07.03.2013
Instanță fond: Tribunalul T. – jud.A. A.
Se comunică:
Reclamant - S. C. – Lugoj, ..64, jud.T.
Pârât - S. Român reprezentat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri
Naționale România – sediul procedural ales – SCA C. și Asociații
- Timișoara, . Timișoara nr.5, ., jud.T.
Parchetul de pe lângă C. de A. Timișoara – Timișoara, jud.T.
Emis 3 comunicări
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 84/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Validare poprire. Decizia nr. 110/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
