Obligaţie de a face. Decizia nr. 1469/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1469/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 30-05-2012 în dosarul nr. 1469/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1469
Ședința publică din 30 mai 2012
PREȘEDINTE: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER: F. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. E. – I. împotriva deciziei civile nr.908/A/22.11.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. T., C. L. AL P. BUZUAȘ, P. ORAȘULUI BUZIAȘ, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat H. M. în reprezentarea reclamantului recurent și consilier juridic V. C. în reprezentarea pârâților intimați C. L. al P. Buziaș și P. Orașului Buziaș, lipsă fiind pârâta intimată Direcția Generală a Finanțelor P. T..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul registratură al instanței a fost depusă întâmpinare de către pârâții intimați C. L. al P. Buziaș și P. Orașului Buziaș, întâmpinare care este calificată ca fiind concluzii scrise conform art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă, fiind comunicată reprezentantului reclamantului recurent.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită amânarea cauzei, în vederea pregătirii apărării.
Totodată depune la dosar copiile minutelor din dosarele nr._._ și 61._, dosare ale Curții de Apel Timișoara, care reprezintă practică judiciară.
Instanța respinge cererea de amânare și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile recurate ei în sensul respingerii apelurilor declarate de pârâți și al admiterii apelului său, cu consecința admiterii în tot a cererii de chemare în judecată; în subsidiar solicită acordarea unui teren liber aflat în proprietatea primăriei în compensarea celui abuziv preluat, invocând neobservarea celor dispuse prin hotărârea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza A. ș.a. contra României, cu referire la practica acestei instanței și nevalabilitatea titlului constituit prin expropriere.
A mai invocat și imprescriptibilitatea acțiunii de drept comun; calitatea antecesoarei sale de proprietar al imobilului în condițiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 și a arătat că Legea nr. 10/2001 nu exclude aplicarea dreptului comun.
Reprezentanta pârâților intimați C. L. al P. Buziaș și P. Orașului Buziaș, solicită respingerea recursului, menținerea în totalitate a deciziei civile nr. 908/A din 22 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul T. și în consecință solicită respingerea acțiunii introductive a reclamantului.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.1141/20.04.2011 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._ a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâții C. L. BUZIAȘ, P. ORAȘULUI BUZIAȘ și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR P. BUCUREȘTI și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de aceiași pârâți; a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul STUBERT E. - I. împotriva pârâților sus – menționați și, în consecință, a constatat că imobilul înscris în c.f. nr. 526 Buziaș, nr. top. 461/2 – compus din teren în suprafață de 464 mp și construcții în suprafață de 185,70 mp aparținând numitei Eipert E. a trecut în proprietatea Statului Român în baza unui titlu nevalabil; s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului înscris în c.f. 526 Buziaș, nr. top. 461/2, și a fost obligat Statul Român să plătească reclamantului - suma de 61.331,52 lei (contravaloarea a 14.368,73 euro) reprezentând despăgubiri pentru terenul în suprafață de 464 mp expropriat; - suma de 192.880 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit prin demolarea construcției de 185,70 mp, ce a existat pe terenul expropriat în mod nelegal; a fost obligat reclamantul să plătească Statului Român despăgubirea primită de autoarea acestuia, în sumă de 36.147 lei actualizată cu rata inflației; a fost respins capătul de cerere prin care s-a solicitat suma de 76.000 lei reprezentând contravaloarea chiriei.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că reclamantul STUBERT E. – I. a chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor P. București, C. L. Buziaș, P. Orașului Buziaș, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că imobilul situat în Buziaș . A identificat în CF 526 Buziaș, nr. top. 461/2 compus din teren în suprafața de 464 mp și construcții în suprafață de 185,70 mp a fost trecut fără titlu valabil în proprietatea Statului Român prin decizia – adresă nr. 9908/05.07.1975 emisă de C. Popular al Județului T. – Grupul Întreprinderilor de Gospodărie Comunală Locative Timișoara în baza Decretului Prezidențial nr. 250/1974, înscrisă în cartea funciară a imobilului prin lucrarea nr. 776/1978, astfel cum este evidențiat la poziția 10 din CF a imobilului ; să se dispună obligarea intimaților, în calitate de actuali proprietari tabulari ai imobilului situat în Buziaș . A identificat în CF 526 Buziaș, nr. top. 461/2 compus din teren în suprafață de 464 mp și construcții în suprafață de 185,70 mp, în principal, la restituirea – retrocedarea în natură a terenului de 464 mp iar în subsidiar, în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură, obligarea pârâților la plata în echivalent, respectiv suma de 56.329,6 lei (contravaloarea a 14.370 euro) conform expertizei tehnice extrajudiciare - specialitatea topografie cadastru – efectuată în cauză și totodată la plata despăgubirilor prin echivalent bănesc reprezentând contravaloarea construcției în suprafață de 185,70 mp construcție ce a fost demolată așa cum se poate constata și din extrasul de CF în extenso al imobilului( poziția 12) în considerarea calității de proprietar tabular de care a fost deposedat abuziv prin Decizia nr. 9908/05.07.1975 emisă de C. Popular al Județului T. – Grupul Întreprinderilor de Gospodărie Comunală și Locativă Timișoara în baza Decretului Prezidențial 250/1974, înscrisă în cartea funciară a imobilului; să se dispună reîntabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului înscris în c.f. 526 Buziaș nr. top. 461/2 în calitate de succesor al autoarei sale.
În motivare, a arătat că autoarea sa a fost deposedată în mod abuziv de dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Buziaș . A identificat în c.f. 526 Buziaș nr. top. 461/2, compus din teren în suprafață de 464 mp și construcții de 185,70 mp printr-o naționalizare mascată sub forma unei exproprieri prin decizia – adresa nr. 9908/05.07.1975 emisă de C. Popular al Județului T. – Grupul Întreprinderilor de Gospodărie Comunală și Locativă Timișoara în baza decretului prezidențial nr. 250/1974 intabulată în cartea funciară a imobilului în anul 1978 - lucrarea nr. 776, astfel cum este evidențiat la poziția 10 din Cartea Funciară a imobilului, ocazie cu care a fost radiat dreptul de proprietate al autoarei sale, înscriindu-se cel al intimatelor. Mai mult, în anul 1992, construcția edificată în suprafață de 185,70 mp a fost demolată de Statul român astfel cum se evidențiază la poziția 12 din cartea funciară, prin lucrarea nr. 1752/1992, motiv pentru care consideră că este îndreptățit la despăgubiri bănești pentru construcția demolată.
În drept au fost invocate disp. art. 480-481 Cod civil, art. 41(1) art. 42, art. 44(2) din Constituția României, art. 6 pct. 1,2,3, din Legea 213/1998, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Protocolul nr. 1 la acesta precum și decizia civilă nr. 5691/2005 a ICCJ a României – Secția civilă, Ordonanța de Urgență nr. 81/2007.
Prin precizare și completare de acțiune, a solicitat despăgubiri prin echivalent în sumă de 76.000 lei (echivalentul a 20.000 euro) reprezentând contravaloarea chiriei pe care ar fi realizat-o prin închirierea magazinului proprietate a autoarei sale, situat la parterul construcției în suprafața de 185,7 0 mp, construcție ce a fost demolată în anul 1992 în urma unei deposedări abuzive efectuate conform Deciziei - adresa nr. 9908/05.07.1975. A menționat că autoarea sa a deținut la parterul clădirii în litigiu un magazin proprietate privată a familiei care a constituit sursa de venit a acestora până în momentul preluării abuzive și demolării. Magazinul fiind situat ultracentral, s-ar fi încasat o chirie considerabilă în cei 19 ani de după revoluție, astfel cum s-a întâmplat în cazul altor proprietari ale căror magazine au fost demolate abuziv.
Din actele și probele de la dosar instanța a reținut că imobilul ce formează obiectul prezentului litigiu este situat în localitatea Buziaș, . Județul T. și este înscris în c.f. 526 Buziaș, nr. top. 461/2 – casă, curte și grădină – în suprafață de 464 mp și a aparținut numitei Eipert E., în cotă de 1/1 prin moștenire cu nr. 224/1966 la poziția B.10.
Prin decizia – adresă nr. 9908/05.07.1975(f.11), emisă de C. Popular al Județului T. – grupul Întreprinderilor de Gospodărie Comunală și Locative Timișoara, în baza Decretului Prezidențial nr. 250/1974 a fost expropriat imobilul de la proprietara tabulară, respectiv teren de 464 mp și construcții de 185,70 mp.
De asemenea, în cuprinsul aceleiași adrese s-a mai precizat că despăgubirile ce revin numitei Eipert E. au fost evaluate la suma de 36.147 lei, conform procesului – verbal de evaluare nr._/05.05.1975 întocmit de Comisia de evaluare a Consiliului Popular al Județului T..
În anul 1978 în cartea funciară se înscrie dreptul de proprietate al Statului Român, cu titlu de expropriere, în baza Decretului Prezidențial nr. 250/1974. Ulterior acestui an, în cartea funciară au fost operate mai multe notări, ca urmare a demolării casei și a unor dezmembrări și comasări.
În cursul anului 1993 este radiată casa și tot în acel an este dezmembrat nr. top. 461/2 în două numere topografice noi 461/2/1 – teren – în suprafață de 98 mp, ulterior rectificat la 141 mp și nr. top. 461/2/2 – teren – în suprafață de 366 mp. Ca proprietar, Statul Român, sub poziția B 11-13, în continuare a urmat comasarea cu nr. top. vecin 460 și alte dezmembrări redate în cartea funciară 526 Buziaș și s-au construit blocuri de locuit. Conform situației actuale, nr. top (fost) 461/2 este ocupat parțial de Blocul de locuit nr. 20 (B3, .), parțial Blocul nr. 4, precum și accesul dintre aceste blocuri de la . și 132).
Din cuprinsul actelor depuse la dosar rezultă că numita Eipert E. a urmat calea specială prevăzută de Legea 10/2010(f. 116) și a depus notificarea cu nr. 398/2001 prin care a solicitat restituirea terenului și construcției înscrise în c.f. 526 Buziaș completată prin cererea nr. 6616/2001 prin care a solicitat despăgubiri bănești pentru imobilul 87 casă și teren) expropriat; prin dispoziția nr. 3/19.01.2004 a Primarului orașului Buziaș a fost respinsă notificarea nr. 398/2001, pe motiv că preluarea imobilului nu a fost abuzivă, făcându-se o plată rezonabilă.
F. proprietară a decedat la data de 20 martie 2006 conform certificatului de deces . nr._ din 22.07.2008(f.16) iar moștenitorul acesteia este reclamantul S. E. I., conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 28 din 19.08.2008 emis de Biroul notarului public M. E. Lemmy, prin acest act reclamantul justificând calitatea procesuală activă și formularea prezentei acțiuni de restituire a imobilului ce face obiectul prezentului dosar.
În speță pârâții C. L. al Orașului Buziaș și Primăria Orașului Buziaș au invocat excepția inadmisibilității acțiunii civile și excepția lipsei calității procesuale pasive.
La rândul său, Direcția Generală a Finanțelor P. T. pentru Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat de asemenea excepția inadmisibilității acțiunii civile și lipsa calității procesuale pasive a ministerului.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii civile, instanța a reținut că acțiunea este întemeiată pe disp. art. 480 și 481 Cod civil, care consacră dreptul de proprietate ca un drept perpetuu, limitat în timp care nu se stinge prin neuz și care există atâta timp cât există bunul la care se referă, iar prin adoptarea Legii nr. 10/2001, Statul Român nu a consacrat o discriminare între proprietari, intenția legiuitorului fiind de a facilita acordarea măsurilor reparatorii prin lege specială, nicidecum de a penaliza demersurile judiciare ale acestora pentru recuperarea proprietăților abuzive preluate de către stat.
Pe de altă parte, potrivit art. 20 al. 2 din Constituția României, dacă există o normă de drept română și un tratat internațional referitor la drepturile omului la care România este parte, au prioritate reglementările internaționale, situație în care instanța nu va putea face obstrucție de următoarele texte de lege, care o obligă să judece acțiunea de drept comun: art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia orice persoană are dreptul la un proces echitabil; art.1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție privitor la respectarea dreptului de proprietate.
În acest sens s-a exprimat și Înalta Curte de Casație și Justiție care a stabilit, prin Decizia nr. 33 din 09.06.2008: „ Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă aceasta nu este prevăzută în mod expres în legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și Convenția europeană a drepturilor Omului, Convenția are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice”.
De aceea, văzând că, în cazul de față, nimic nu împiedică reclamantul să formuleze acțiune de drept comun, că imobilul (teren) a rămas în proprietatea statului, instanța a apreciat ca fiind admisibilă prezenta acțiune.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, ca reprezentant al Statului Român, instanța a reținut potrivit dispozițiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954, că în procesele în care Statul Român apare ca titular al dreptului și purtător de obligații civile, este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor; în consecință a fost respinsă această excepție, ca fiind neîntemeiată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. al Orașului Buziaș și a P. Orașului Buziaș prin Primar: s-a reținut că, întrucât decizia – adresă nr. 9908 din 05.07.1975 a fost emisă de C. Popular al Orașului Buziaș, act ce este supus prezentei judecăți, este neîntemeiată această excepție.
De asemenea, având în vedere că Dispoziția de respingere a notificării nr. 3/19.01.2004, prin care a fost respinsă notificarea nr. 398/2001 formulată de numita Eipert E. a fost emisă de P. Orașului Buziaș, instanța a apreciat că aceasta are calitate procesuală pasivă și pentru opozabilitate a respins și această excepție, ca fiind neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, examinând valabilitatea actului de trecere în proprietatea statului a imobilului din litigiu, respectiv a Decretului Prezidențial nr. 250/1974, în baza căruia a fost emisă Decizia nr. 9908 din 05.,07.1975 a Consiliului Popular al Județului T., instanța a constatat incidența următoarelor texte de lege:
Art. 480 – 481 cod civil – „proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege. Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire ”.
Art. 12 și art. 36 din Constituția RSR din anul 1965 (în vigoare la data exproprierii): Dreptul de proprietate este ocrotit de lege (art. 36 al. 1) Terenurile și construcțiile pot fi expropriate numai pentru lucrări de interes obștesc și cu plata unei juste despăgubiri (art. 12).
Art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a drepturilor Omului: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statului de a adopta legile necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau amenzilor”.
Trecerea imobilului proprietatea Statului Român, în baza Decretului 250/1974 a fost realizată cu încălcarea legii – urmând a fi declarată trecere cu titlu nevalabil.
În primul rând, însăși Decretul 250/1974, este un act normativ nelegal, încălcând dispozițiile constituționale în vigoare, care ocroteau proprietatea personală (art. 36 din Constituția RSR din 1968 – „Dreptul de proprietate personală este ocrotit de lege”).
În al doilea rând, despăgubirea acordată în sumă de 36.147 lei, este o sumă vădit derizorie față de valoarea reală a imobilului (464 mp teren și 185,70 mp construcții).
Față de cele reținute mai sus, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul S. E. – I. sub forma subsidiarului, pretenții susținute și prin concluziile scrise:
Așa cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză tehnică extrajudiciară, întocmit de expert tehnic G. I. imobilul (construcții) a fost demolat, aspecte susținute și de martorii audiați în cauză, iar în anul 1993 casa a fost radiată din cartea funciară. Actualmente terenul este ocupat de două blocuri de locuit, respectiv Blocul nr. 4 și Blocul nr. 20 cu . acces la stradă.
În consecință, având în vedere această stare de fapt, instanța a respins cererea de restituire în natură, constatând în același timp că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri în echivalent bănesc.
Aceste despăgubiri vor fi stabilite în conformitate cu rapoartele de expertiză tehnică, întocmite în cauză de domnii experți G. I. pentru teren și N. E. pentru construcții și care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Astfel, pentru terenul în suprafață de 464 mp, instanța a obligat Statul Român să plătească reclamantului despăgubiri în sumă de 61.331,52 lei (contravaloarea a 14.368,73 euro).
De asemenea a obligat Statul Român să plătească reclamantului suma de 192.880 lei, reprezentând contravaloarea construcției ce a fost demolată în anul 1975 și radiată din cartea funciară în anul 1992, în conformitate cu dispozițiile art. 11 al. 2 din legea nr. 10/2001 – potrivit cărora, pentru construcțiile demolate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent bănesc.
Solicitarea reclamantului de a obliga Statul Român și la plata sumei de 76.000 lei (echivalentul a 20.000 euro) reprezentând contravaloarea chiriei pe care ar fi putut-o obține prin închiriere a magazinului proprietatea numitei Eipert E. a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
Instanța a constatat că reclamantul nu a dovedit care ar fi valoarea chiriei ce se putea percepe dacă magazinul ce a funcționat în casa antecesoarei sale nu ar fi fost demolat.
Având în vedere decizia nr. 9908/05.07.1975 emisă de C. Popular al Județului T. care a stabilit despăgubiri legale în valoare de 36.147 lei, instanța a obligat pe reclamant, ca o consecință a reparației prejudiciului produs și repunerea părților în situația anterioară exproprierii, să restituie Statului Român despăgubirile primite de autoarea acestuia, în sumă de 36.147 lei actualizată.
Împotriva sentinței au declarat apeluri reclamantul și pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor P. București, C. L. Buziaș, P. Orașului Buziaș.
Prin decizia civilă nr.908/A/22.11.2011 pronunțată în dosarul nr._ a fost respins apelul reclamantului și admise cele declarate de pârâți. În consecință, sentința a fost schimbată și, în rejudecare, a fost respinsă în tot cererea de chemare în judecată.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că, pe calea apelului, reclamantul a solicitat schimbarea in parte hotărârea instanței de fond, întrucât este parțial nelegala si netemeinica; rejudecând fondul cauzei, solicită admiterea "in integrum" a acțiunii in dezdăunare formulata.
In motivare a arătat ca hotărârea instanței de fond este parțial nelegala si netemeinica, fiind data cu neconsiderarea juridica temeinica si legala a situației de fapt si de drept ce caracterizează litigiul dedus judecații, probata in mod exhaustiv in cauza prin probele/înscrisurile depuse la dosarul cauzei, aspect ce a condus la soluționarea greșita a cauzei, in/cu interpretarea si aplicarea eronata/subiectiva a dispozițiilor de lege imperative incidente in cauza.
Prima instanța nu a luat in considerare la pronunțarea hotărârii criticate probele administrate in cauza, respectiv înscrisurile aflate la dosarul cauzei si proba testimoniala administrata, fotografii si dosarul administrativ care atesta in mod indubitabil faptul ca la parterul clădirii se afla magazinul de mobila, autoarea percepând chirie de la COOP Buziaș o lunga perioada de timp. Astfel, reclamantul ar fi putut percepe chirie in continuare, destinația parterului fiind "magazin de mobila", iar prin preluarea abuziva de către parați a clădirii a fost prejudiciat de venitul pe care l-ar fi putut percepe in continuare.
A evocat fondul pricinii.
In motivarea apelului, paratele C. L. al Pirmăriei Buziaș și P. Orașului Buziaș au arătat ca instanța de fond in mod eronat a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a lor, in condițiile in care imobilul in litigiu nu a fost expropriat de către C. Popular al Orașului Buziaș, ci de către C. Popular al județului T., prin adresa nr. 9908/05.07.1975 in baza unui Decret Prezidențial de expropriere nr. 250/1974.
Nici una dintre pretențiile reclamantului nu pot fi opozabile paratelor, întrucât acestea nu au calitatea de proprietare tabulare ale imobilului pentru care se pretind despăgubiri..Totodată se arata ca nici un act normativ incident spetei nu reglementează vreo obligație in sarcina autorităților locale, in mod concret, a consiliilor locale sau a primăriilor, de a acorda, din bugetele unităților administrativ teritoriale, despăgubiri de natura celor pretinse de reclamant, motiv suplimentar care face admisibilă excepția lipsei calității procesuale pasive a paratelor.
Parata DGFP T., a formulat apel, solicitand admiterea acestuia, desființarea sentinței pronunțata de instanța de fond, admiterea excepțiilor invocate si respingerea acțiunii pe fond ca fiind neîntemeiata.
Referitor la prima excepție invocata, a lipsei calității procesuale pasive a MFP, a arătat că, așa cum rezulta din acțiunea reclamantului, acesta solicita constatarea nulității absolute a deciziei adresa 9908/1975, act emis de către C. popular al jud. T., situație in care, având in vedere ca actul atacat nu a fost emis de către MFP, rezultă că, in speța, calitate procesuala pasiva are doar C. local Buziaș, ca instituție ce a preluat atribuțiile instituției care a emis decizia a cărei anulare se solicita .
De asemenea MFP nu are calitate procesuala, pe considerentul ca, prin art.1 alin.1 din Hot. 361/2005, se înființează Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, fără personalitate juridica, in subordinea Cancelariei Primului ministru, instituție căreia reclamantul ar trebui sa se adreseze pentru rezolvarea acestei cereri . Se solicita a se avea in vedere prev.art.1 pct. 4 din L.263/2006 privind aprobarea Ordonanței nr. 209/2005 pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul proprietății, care arata la Cap. IV :" Controlul aplicării fazei de administrare a L.10/2001, republicata, cu modificările si completările ulterioare, se exercita de către autoritatea administrativa constituita in temeiul HG 361/2005 privind organizarea si funcționarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, cu modificările si completările ulterioare si după caz de către prefecți sau persoanele desemnate de către aceștia din cadrul instituției Prefectului ".
Cu privire la cea de a doua excepție invocata, a inadmisibilității acțiunii, a arătat că reclamantul cere instanței sa constate nulitatea absoluta a deciziei de trecere in proprietatea Statului a imobilului, decizie emisa de către fostul C. popular al jud. T.; or, cum, imobilul in discuție a trecut in proprietatea Statului in data de 05.07.1975, deci in perioada 1945/1989, in speța de fata petentul trebuia sa urmeze si sa respecte procedura prev. de legea speciala in materie, aceasta fiind L.10/2001, act normativ care precizează la art.1 :" imobilele preluate abuziv de către stat, de către organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice in perioada 1945-1989, precum si cele preluate de către stat in baza 1.139/1940, se restituie in natura, in condițiile prezentei legi".
De asemenea, obligativitatea deciziilor instanței supreme, pronunțate in recursul in interesul legii, o obliga instanța să se conformeze interpretării sate, altfel instanța suprema ar fi lipsita de mijloc procedural eficient pentru uniformizarea jurisprudenței, s-ar submina autoritatea I C C J.
De altfel, Curtea Europeana notează ca: "reuniunea camerelor sau secțiilor unei jurisdicții, are drept scop conferirea unei autorități speciale in principiu deciziilor celor mai importante pe care acea instanța este chemata sa le pronunțe" .(cauza Preto contra Italiei-1979).
Mai mult, majoritatea instanțelor de judecata apreciază ca, după . L.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, retrocedarea imobilelor expropriate anterior anului 1990 poate avea loc numai in condițiile prev. de art.11 din L.10/2001.
Prin dispozițiile sale, L.10/2001 a suprimat practic posibilitatea recurgerii la dreptul comun in cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate si, fără sa diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l totodată controlului judecătoresc prin norme de procedura cu caracter special.
Potrivit art.44 alin.1 teza II din Constituție, conținutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Astfel, prin art.2 alin.2 din Legea nr. 10/2001 s-a recunoscut faptul ca, "persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avuta la data preluării", care va fi exercitata " după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi". D. urmare, decizia sau hotărârea judecătoreasca de restituire implica parcurgerea procedurii speciale prevăzute in L. 10/2001, cu excluderea procedurii de drept comun .
Deliberand asupra apelurilor, prin prisma motivelor invocate cat si din perspectiva art. 295 C.pr.civ., tribunalul a reținut că reclamantul a solicitat a se constata pe calea dreptului comun preluarea fara titlu valabil de la antecesoarea sa a imobilului situat in Buzias, ., in temeiul prevederilor Decretului Prezidential 250/1974.
Tribunalul a apreciat ca imobil in litigiu face obiect de reglementare al Legii 10/2001 in ceea ce priveste masurile reparatorii, respectiv al art. 11 din Legea 10/2001, fiind un imobil expropriat.
Autoarea reclamantului, desi a formulat notificare in baza Legii 10/2001 privind imobilul in litigiu (fila 265 dosar fond), a aratat la fila 292 din dosarul primei instante ca nu a contestat dispozitia nr. 3/12.01.2004 a Primarului Orasului Buzias (fila 70 dosar fond) prin care i-a fost respinsa notificarea.
In aceste conditii, reclamantul nu poate recurge la calea dreptului comun pentru a obtine masuri reparatorii.
In contextul expus, chiar o eventuala constatare a preluarii fara titlu valabil a imobilului nu ar aduce reclamantului vreun folos, acesta nemaiputand obtine masuri reparatorii in natura sau prin echivalent.
Decizia 33/09.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prevede ca are prioritate Conventia, in cazul concursului dintre legea generala si legea speciala, iar nu legea speciala, doar in cazul in care sunt sesizate neconcordante intre aceasta lege speciala (in cauza Legea 10/2001) si Conventie, situatie care insa nu se regaseste in speta. Procedura specială de restituire prevăzută de Legea 10/2001 nu contravine în sine Conventiei, cata vreme CEDO a recunoscut in mod constant dreptul statelor de a adopta dispozitii legale speciale care sa reglementeze procedura de restituire a bunurilor preluate abuziv de fostele regimuri comuniste.
Reglementările susmenționate, inclusiv stabilirea unui anume termen în care trebuia formulată cererea de reconstituire, sunt rezonabile, deoarece urmăresc clarificarea în termen scurt a unor situații litigioase și, implicit, asigurarea securității circuitului civil.
Art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate înainte ca ele să ratifice Convenția.
În vederea aplicării unitare a legii, Înalta Curte a stabilit că legea specială înlătură aplicarea dreptului comun și că aplicarea unor dispoziții ale legii speciale poate fi înlăturată dacă acestea contravin Convenției europene a drepturilor omului. Aplicarea altor dispoziții legale decât cele ale legii speciale, atunci când acestea din urmă sunt contrare Convenției trebuie să se facă fără a se aduce atingere drepturilor apărate de Convenție aparținând altor persoane.
Cele mai importante argumente in motivarea solutiei de respingere a actiunii se regasesc insa in statuarile CEDO in cauza M. A. impotriva Romaniei.
In cauza precitata, s-a aratat (90-92) ca majoritatea țărilor limitează dreptul la restituire sau la despăgubire la anumite categorii de bunuri ori de persoane, anumite state fixand în legislația lor termene, uneori foarte scurte, pentru prezentarea cererilor; anumite țări prevăd diverse forme de restituire și/sau de despăgubire prin legile numite "de restituire", altele au inclus problema restituirii bunurilor în legi de reabilitare ori în legile proprietății. În toate cazurile, restituirea nu este un drept absolut și poate fi supusă unor condiții sau limitări numeroase. Același lucru este valabil și pentru dreptul la o despăgubire, a aratat CEDO.
S-a aratat de asemenea (99-100 din hotararea A.) ca anumite legislații impun limitări temporale pentru introducerea unei cereri de restituire sau de despăgubire, in vreme ce altele limitează restituirea sau despăgubirea la bunurile naționalizate sau confiscate într-o anumită perioadă.
In privinta legislatiei adoptate de Statul R., Curtea a constatat că, de la . Legilor nr. 1/2000 și nr. 10/2001 și mai ales a Legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despăgubiri (141).
Prin urmare, Curtea a apreciat că transformarea într-o "valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalității naționalizării este condiționată de întrunirea de către partea interesată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi (142).
Așa cum art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează un drept de a dobândi bunuri, el nu le impune statelor contractante nicio restricție cu privire la libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le pot adopta în materie de restituire a bunurilor și de a alege condițiile în care acceptă să restituie drepturile de proprietate persoanelor deposedate, a mai aratat CEDO (164).
Tribunalul a apreciat de asemenea, ca reclamantul nu poate invoca incalcarea art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventie, neavand un bun ce se cere a fi protejat in sensul acestui articol, cata vreme preluarea imobilului a fost anterioara ratificarii de catre Romania a Conventiei. Astfel fiind, nu ar putea fi primita nici actiunea sa in revendicare, definita ca actiunea proprietarului neposesor impotriva posesorului neproprietar.
. a spetei, prima instanta trebuia sa respinga in tot cererea de chemare in judecata, inclusiv capetele de cerere privind plata despagubirilor si a lipsei de folosinta, capete de cerere subsecvente.
In afara tuturor argumentelor expuse, tribunalul a subliniat ca solutia de respingere a cererii este in acord si cu interpretarea data de ICCJ, in decizia 27/14.11.2011 pronuntata in recursul in interesul legii, in care s-a aratat ca „acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului Român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale art. 13 din această Convenție, sunt inadmisibile.”
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen reclamantul, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelurilor declarate de pârâți și al admiterii apelului său, cu consecința admiterii în tot a cererii de chemare în judecată; în subsidiar a solicitat acordarea unui teren liber aflat în proprietatea primăriei în compensarea celui abuziv preluat.
În motivare, a invocat neobservarea celor dispuse prin hotărârea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza A. ș.a. contra României, cu referire la practica acestei instanțe.
A expus modalitatea în care imobilul a fost preluat de stat, invocând nevalabilitatea titlului constituit prin expropriere.
A invocat imprescriptibilitatea acțiunii de drept comun; calitatea antecesoarei sale de proprietar al imobilului în condițiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 și a arătat că Legea nr. 10/2001 nu exclude aplicarea dreptului comun.
A invocat decizii date de Înalta Curte de Casație și Justiție București și a făcut trimitere la Decizie nr. 56/2009 a Curții Constituționale și la practica instanței europene a drepturilor omului.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8,9 Cod procedură civilă.
Pe cale de întâmpinare, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor P. București prin Direcția Generală a Finanțelor P. T. a solicitat respingerea recursului.
Legal citați, ceilalți intimați nu au formulat întâmpinări în termenul prevăzut de art. 308 al. 2 Cod procedură civilă.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art. 306 al. 2 Cod procedură civilă, față de dispozițiile art. 299 și urm. Cod procedură civilă, văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Pe calea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, reclamantul a solicitat repararea prejudiciului cauzat antecesoarei sale prin exproprierea imobilului pe care l-a avut în proprietate, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile dreptului comun.
În primul rând, instanța reține că exproprierea - ca mod de dobândire a dreptului – nu presupune, în mod obligatoriu, un titlu nevalabil, câtă vreme preluarea cu acest titlu a unui bun însoțită de o dreaptă și prealabilă despăgubire este pe deplin legală, recunoscută inclusiv în Constituția României din 1991 (art. 44 alin. 3).
În continuare, este de reținut că dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 prevăd condițiile ce trebuie întrunite de titlul statului pentru a fi valabil, însă art. 6 alin. 2 din lege prevede că bunurile preluate fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
În cauza de față, legea specială este Legea nr. 10/2001, iar antecesoarea reclamantului a urmat calea prevăzută de această lege, împrejurare necontestată de recurent.
Or, câtă vreme imobilul a făcut obiect al procedurii speciale, o nouă solicitare de reparare a prejudiciului pe calea dreptului comun contravine regulilor electa una via, non datur recursus ad alteram și, respectiv, specialia generalibus derogant, această concluzie fiind în concordanță cu cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție București prin Decizia nr. 33/2008.
Contrar susținerilor recurentului, instanța de apel s-a referit pe larg la Hotărârea A. ș.a. contra României și a reținut în mod legal că, în sensul menționatei hotărâri un „bun actual” există în patrimoniul proprietarilor abuziv deposedați doar dacă s-a pronunțat în prealabil o hotărâre judecătorească definitivă și executorie prin care nu numai că s-a recunoscut calitatea de proprietar, ci s-a și dispus expres în sensul restituirii bunului (par 140 și 143).
Câtă vreme reclamantul a invocat dispozițiile dreptului comun ca temei al cererii, Decizia XX/2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție București într-un recurs în interesul legii nu este incidentă în cauză, ea vizând procedura reglementată de Legea nr. 10/2001 și soluțiile ce pot fi date de instanța care exercită controlul judecătoresc asupra modului de derulare a procedurii administrative.
Decizia nr. 53/09.06.2008(corect Decizia ne. 33/09.06.2008) a fost analizată de instanța de apel și i s-a dat corecta interpretare.
În fine, recurentul a făcut trimitere la Decizia 56/14.01.2009 prin care Curtea Constituțională a constatat că legea de modificare a Legea nr. 10/2001 este constituțională, fără a indica în mod concret cauzele de nelegalitate ale decizie recurate prin prisma sus – menționatei decizii.
Pentru aceste considerente, văzând că practica judecătorească la care recurentul face referire nu reprezintă izvor de drept, ținând seama de dezlegarea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului noțiuni de „bun” prin hotărârea M. A. și alții contra România, în baza art. 312 al. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304, 306 al. 2 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul declarat de reclamantul S. E. – I. împotriva deciziei civile nr.908/A/22.11.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul S. E. – I. împotriva deciziei civile nr.908/A/22.11.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 30 mai 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
RUJIȚA R. F. Ș. G. O.
GREFIER,
F. B.
Red.F. Ș./06.05.2012
Tehnored F.B./29.06.2012
Ex.2
Primă instanță: E. H.
Instanța de apel:L. V. și C. P.
| ← Superficie. Decizia nr. 1495/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 5395/2012. Curtea... → |
|---|
