Obligaţie de a face. Decizia nr. 1436/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1436/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-05-2012 în dosarul nr. 1436/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1436/R
Ședința publică din 24 mai 2012
P.:M. G.
JUDECĂTOR:C. P.
JUDECATOR:L. L.
GREFIER:M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. T. împotriva deciziei civile nr.1060/A/14.12.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul P. F., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâtul recurent C. T. avocat I. B., lipsă fiind reclamantul intimat P. F..
Procedura completă.
Recursul a fost declarat în termenul legal.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtului recurent solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului și admiterea cererii reconvenționale formulată de reclamant, pentru motivele invocate în scris la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Timișoara în data de 31.03.2009, reclamantul P. F. prin mandatar De F. Stefano, a chemat în judecată pârâtul C. T., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestuia, în calitatea lui de fost mandatar, să-i restituie titlul de proprietate nr._/53, emis la data de 04 august 1995 de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor T., din cadrul Instituției Prefectului Județului T., precum și toate celelalte acte dobândite în exercitarea mandatului său, respectiv adeverințe de proprietate, documentații cadastrale s.a., în original, iar în caz de neexecutare, a solicitat obligarea pârâtului la plata unei amenzi civile în favoarea statului în cuantum de 50 lei pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că în anul 1995 i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren arabil pe raza comunei Moravița din județul T., conform Legii nr. 18/1991, fiind emis titlul de proprietate indicat mai sus. În anul 2001, reclamantul arată că l-a mandatat pe pârât, prin procura specială autentificată sub nr. 1549/1293/29.03.2001, de Biroul Notarial M.-L. din orașul D., jud. T., să efectueze toate demersurile necesare în vederea intabulării terenului și, ulterior, să încheie contract de vânzare-cumpărare cu S.C. Das Construcții S.R.L. din Timișoara, având ca obiect suprafața înscrisă în titlu. Reclamantul precizează că titlul de proprietate a fost înmânat personal pârâtului C. T. cu prilejul autentificării procurii mai sus indicată. Deoarece nici până la începutul anului 2008, pârâtul nu își respectase obligația de executare a mandatului și având în vedere că a încasat de la societatea cumpărătoare prețul vânzării încă din anul 2001, reclamantul a revocat procura prin care l-a împuternicit pe pârât să-i reprezinte interesele cu privire la terenul deținut. În acest sens, reclamantul a dat o declarație de revocare de procură, autentificată de Biroul Notarului Public - C. A.-Ș. din D. sub nr. 533/14.03.2008. De asemenea, după revocarea mandatului acordat pârâtului C. T., reclamantul l-a împuternicit pe numitul De F. Stefano să efectueze toate actele și faptele juridice necesare pentru recuperarea titlurilor de proprietate și perfectarea vânzării cu S.C. Das Construcții S.R.L. Acționând în această calitate, la data de 26 iunie 2008, mandatarul reclamantului, De F. Stefano, l-a notificat pe pârât prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc C. C. din Timișoara, în sensul că i s-a adus la cunoștință faptul revocării procurii și i s-a solicitat restituirea de îndată a titlului de proprietate în litigiu, în original, precum și a oricăror documente deținute în legătură cu acest titlu. Referitor la solicitarea privind obligarea pârâtului la plata unei amenzi civile în favoarea statului, în caz de neexecutare a obligației, reclamantul consideră că sunt întrunite cerințele legale, câtă vreme obligația de a preda titlurile de proprietate și celelalte acte nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât pârâtul.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1553, art. 1541 și art. 1073 Cod civil, art. 5803 Cod procedură civilă.
Pârâtul C. T. a formulat întâmpinare (f. 45-46) prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, arătând că susținerile reclamantului sunt nefondate în ceea ce privește faptul că i-ar fi predat titlul de proprietate ce face obiectul acțiunii. Mai arată că nu există stipulat în procură faptul că i s-ar fi predat acest titlu de proprietate, iar la dosar nu s-a depus niciun alt act care să ateste faptul că acest titlu s-ar afla în posesia pârâtului. Față de dispozițiile art. 1169 și art. 1541 Cod civil, pârâtul consideră că instanța nu poate dispune obligarea sa la predarea titlului de proprietate.
De asemenea, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii față de lipsa interesului reclamantului, arătând că acesta a formulat acțiunea pentru predarea titlului de proprietate, însă a vândut terenul către societatea DAS CONSTRUCȚII S.R.L., încasând integral prețul, așa cum a declarat în procura revocată pârâtului. Totodată, pârâtul a invocat și excepția lipsei calității procesual pasive a sa, câtă vreme nu este titularul titlului de proprietate și nu există niciun motiv legitim pentru care acest titlu să se afle în posesia sa, sens în care apreciază că nu poate fi obligat să predea titlul de proprietate emis pe numele altei persoane, titlu care nu i-a fost remis spre păstrare sau în alt scop.
În drept, pârâtul a invocat art. 115 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 15.12.2009, pârâtul C. T. a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 1073 și 1541 Cod civil, în raport cu art. 16, 21, art. 24, 53, 57, art. 124 și 135 din Constituția României, în acest sens fiind sesizată Curtea Constituțională, care, prin decizia nr. 1210/05.10.2010, a respins excepția de neconstituționalitate invocată de pârât.
La termenul de judecată din data de 11.01.2011, pârâtul C. T., a formulat în contradictoriu cu reclamantul, cerere reconvențională prin care a solicitat instanței să constate că între părți a existat o înțelegere prin care reclamantul a convenit ca pârâtul să dobândească un drept de proprietate asupra cotei de 1/2 din suprafața de teren arabil care face obiectul acțiunii reclamantului, situată pe raza comunei Moravița; să constate dreptul de proprietate al pârâtului pentru cota de 1/2 din acest teren; să dispună intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtului asupra cotei de 1/2 din acest teren; să constate nulitatea absolută a procurilor notariale autentificate sub nr. 520/14.03.2008, nr. 727/27.03.2008, nr. 719/27.03.2008, nr. 502/14.03.2008 și respectiv 500/14.03.2008; să constate nulitatea absolută a declarațiilor de revocare a procurilor și anume declarațiile autentificate sub nr. 519/14.03.2008, nr. 726/27.03.2008, nr. 718/27.03.2008, nr. 501/14.03.2008, nr. 499/14.03.2008.
La termenul de judecată din data de 08.02.2011, instanța a admis excepția inadmisibilității cererii reconvenționale.
Prin sentința civilă nr.7682/29.03.2011, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul P. F. prin mandatar De F. Stefano, în contradictoriu cu pârâtul C. T..
A fost obligat pârâtul să restituie reclamantului Titlul de proprietate nr._/53 emis la data de 04.08.1995 de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor T..
A fost respinsă în rest acțiunea.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 8,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtul–reclamant reconvențional C. T. în contradictoriu cu reclamantul–pârât reconvențional P. F..
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Din cuprinsul procurii speciale de administrare autentificată sub nr. 1549/1293/29.03.2001 la BNP M.-L. din D. (f. 6) reiese că reclamantul l-a mandatat pe pârât să efectueze demersurile necesare în vederea intabulării terenului dobândit de mandant în baza Legii nr. 18/1991 și, în viitor, să încheie contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect suprafața înscrisă în titlul de proprietate cu comparatoarea S.C. Das Construcții S.R.L., mandatarul fiind împuternicit să declare ca mandantul a primit integral prețul vânzării la data încheierii procurii.
În data de 14.03.2008, prin actul autentificat sub nr. 533 de B.N.P. C. A.-Ș. (f. 7), reclamantul a revocat procura arătată anterior, cu excepția declarației de primire integrală a prețului terenului, în aceeași dată împuternicindu-l pe numitul De F. Stefano să efectueze toate demersurile necesare în vederea obținerii titlului de proprietate, intabulării dreptului reclamantului și vânzării terenului către S.C. Das Construcții S.R.L., la prețul stabilit anterior și încasat de către mandant (f. 8, 9).
Potrivit dispozițiilor art. 1541 cod civil ”mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale și de a-i remite tot aceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului”.
Pârâtul a recunoscut existența titlului de proprietate al reclamantului și a mandatului dat de aceasta, însă a negat faptul că acest titlu de proprietate i-a fost predat vreodată de către mandant.
Cu toate acestea, instanța a reținut că remiterea materială a titlului de proprietate în original de către reclamantul mandant către pârâtul mandatar a fost constatată de către organele de urmărire penală, în urma probatoriului administrat în aceasta fază a procesului penal, constatările procurorilor cu privire la starea de fapt nefiind infirmate (f. 71-78). Această probă se coroborează cu refuzul nejustificat al pârâtului de a răspunde la întrebările 1, 2, 4 și 5 din interogatoriu (f. 97), urmând a se aplica dispozițiile art. 225 Cod procedură civilă în acest sens.
Deoarece pârâtul s-a aflat în posesia titlului de proprietate în original al reclamantului și nu a făcut dovada că l-a restituit acesteia, pârâtul are legitimare procesuală pasivă în prezenta cauză, motiv pentru care, în baza art. 137 alin 2 Cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului.
Având în vedere cele arătate anterior, deoarece pârâtul mandatar a refuzat în mod nejustificat să remită reclamantului mandant la cererea acestuia titlul de proprietate primite în baza contractului de mandat încheiat între părți, în baza dispozițiilor art. 1541 Cod civil instanța a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul să restituie în original reclamantului Titlul de proprietate nr._/53 emis la data de 04.08.1995 de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor T..
Instanța a respins în rest ca nefondată acțiunea deoarece reclamantul nu a probat că în executarea contractului de mandat încheiat între părți pârâtul ar fi dobândit alte documente (adeverințe de proprietate, documentații cadastrale etc.), iar al doilea petit al acțiunii nu privește faza de judecată a procesului civil, dispozițiile art. 5803 Cod procedură civilă referindu-se la executarea silită a unei obligații intuitu personae de a face sau de a nu face, această modalitate indirectă de constrângere a debitorului realizându-se doar de către instanța de executare după începerea executării silite a acestei obligații, așa cum s-a stabilit în mod obligatoriu și prin decizia nr. 3/17.01.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție („amenda civilă prevăzută de dispozițiile art. 5803 Cod procedură civilă poate fi aplicată debitorului unei obligații de a face cu caracter strict personal, doar în cadrul procedurii execuționale ce debutează prin încuviințarea executării silite în condițiile art. 3731 Cod procedură civilă, urmată de somația prevăzută de art. 387, art. 572 și art. 5802 Cod procedură civilă”).
Deoarece pârâtul este în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța a respins ca nefondată cererea de cheltuieli de judecată formulată de acesta și l-a obligat la plata către reclamantă a sumei de 8,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și timbrul judiciar.
Având în vedere că la termenul de judecată din data de 08.02.2011 a fost admisă excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, instanța a respins-o ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței civile nr.7682/29.03.2011, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, a declarat apel pârâtul C. T., solicitând admiterea apelului si schimbarea in totalitate a sentinței atacate, in sensul admiterii cererii reconventionale si respingerii acțiunii reclamantului.
In fapt, reclamantului parat reconventional i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unor suprafețe de teren arabil pe raza comunei Moravita din județul T., conform Legii 18/1991 fiind emise titlul de proprietate indicat de către aceasta in petitul acțiunii. Ulterior reclamantul parat reconventional l-a imputernicit in vederea efectuării demersurilor necesare pentru intabularea terenurilor si incheierea contractelor de vânzare cumpărare cu S.C. Das Construcții S.R.L.
In realitate, intre reclamantul parat reconventional si acesta a existat o intelegere potrivit căreia a convenit sa dobândeasca un drept de proprietate asupra cotei de 1/2 din terenurile menționate mai sus.
Astfel, la data de 26.01.2003 a fost incheiat un inscris privat cu valoare de tranzacție, potrivit căruia intre Das Construcții S.R.L. si acesta a intervenit o intelegere prin care se proceda la individualizarea unei suprafețe de circa 1500 ha de cumpărat in România, formata din loturi de teren agricol.
Pârâtul a menționat faptul ca s-a ocupat personal de găsirea unor loturi de teren pe care ulterior Das Construcții S.R.L. sa le cumpere si in urma plații acestora cu sume furnizate direct si integral de către Das Construcții S.R.L., a primit de la toti proprietarii acestor terenuri procuri irevocabile, astfel incat sa se permită transferul terenurilor.
Instanța a apreciat eronat ca se impune admiterea acțiunii formulata de către reclamanta câtă vreme din analiza procurii depuse la dosarul cauzei nu rezulta ca acesta a intrat in posesia titlului in original, odată cu semnarea procurii, având in vedere ca nu exista un proces verbal de predare a acestui titlu; instanța de fond nu putea constata acest lucru, câtă vreme acesta susține in continuare faptul ca nu deține acest titlu.
Mai mult, reclamantul nu a făcut dovada predării acestui titlu către pârât, in condițiile art. 1169 cod civil si nici nu a precizat exact ce documente dorește sa i se restituie, fără sa existe o legătura intre titlul fiecăruia dintre reclamanți ori intre actele legate de acestea.
De asemenea, declarațiile de revocare a procurilor precum si procurile date noului mandatar De Filipo Stefano, nu cuprind nicio referire cu privire la recuperarea titlurilor de proprietatea in original de la pârât.
Totodată, reclamantul a promovat o acțiune împotriva sa pentru predarea titlurilor de proprietate, insa a vândut terenul către ., încasând integral prețul, asa cum declara in procurile revocate. Astfel ca reclamantul nu poate invoca interesul societății DAS CONSTRUCȚII SRL, aceasta nesuferind niciun prejudiciu si neavând trebuința de titlul de proprietate pe terenurile pe care le-a vândut.
Mai mult, acesta nu este titularul acestui titlu de proprietate si nu exista un motiv legitim pentru care acest titlu de proprietate sa se afle in posesia sa, sens in care a apreciat ca nu poate fi obligat a preda titlul de proprietate emis pe numele altor persoane, titlu ce nu i-a fost remis spre păstrare sau in alt scop.
Instanța nu a analizat inscrisurile depuse la dosar din conținutul cărora rezulta ca acesta nu deține titlul, neexistând niciun proces verbal in acest sens.
Mai mult decât atat, instanța de judecata le-a respins cererea reconventionala fara a le da posibilitatea la o apărare justa in cauza.
In acest sens si in favoarea combaterii susținerilor reclamantului a formulat o cerere reconventionala, care a fost respinsă in mod nelegal. Astfel, prin intermediul prezentei cereri reconventionale a solicitat instanței de judecata sa constate existenta acestei intelegeri intre parti cu privire la dobândirea de către pârât a unei cote de 1/2 din terenurile menționate, sa se constate dreptul de proprietate a pârâtului cu privire la cota de 1/2 din aceste terenurisi in consecința sa se dispună intabularea in cartea funciara a dreptului de proprietate al pârâtului.
Instanța nu s-a pronunțat legal asupra mijloacelor de apărare si asupra probelor solicitate, le-a respins intreg probatoriul, desi acesta era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii raportat la dispozițiile legale învederate de către paratul-reclamant; in mod eronat a reținut ca probatoriul nu este util cauzei. Practic, in probatiune li s-au respins toate solicitările.
Prin intermediul cererii in probatiune s-a solicitat încuviințarea interogatoriului reclamantului pentru a clarifica daca s-au predat sau nu spre păstrare titlurile de proprietate ale pârâtului.
De asemenea, s-a solicitat încuviințarea probei testimoniale pentru a proba intelegerea pârâtului si a mandatarului reclamanților, dl. De Filipo Stefano, intelegere prin care pârâtul dobândea dreptul de proprietate asupra terenurilor acestora.
Mai mult decât atat, reclamantul nu s-a prezentat la interogatoriu, iar instanța nu a făcut aplicarea art. 225 Cod Procedura Civila. In toate cazurile in care se constata lipsa la interogatoriu sau refuzul de a răspunde va fi socotit ca un inceput de dovada ce urmează a fi completat cu alte probe. Or, in speța, in fata instanței de fond s-au administrat suficiente probe care sa formeze convingerea instanței asupra temeiniciei pretențiilor paratului, fapt pentru care absenta reclamantului de la interogatoriu poate fi apreciata ca o recunoaștere a faptului ca nu s-au predat titlurile.
S-a solicitat pe aceasta cale instanței sa acorde valoare de mărturisire deplina atitudinii reclamantului de a absenta de la interogatoriu.
In toate cazurile in care este posibila administrarea altor probe, lipsa la interogatoriu sau refuzul de a răspunde va fi socotit ca un inceput de dovada ce urmează a fi completat cu alte probe. Or, in speța de față s-au administrat suficiente probe care sa formeze convingerea instanței asupra faptului ca nu deține aceste titluri; instanța putea considera atitudinea aceasta de neprezentare ca o mărturisire deplina, desi nici nu a menționat acest lucru.
Prin toate aceste puncte prezentate mai sus, instanța a incălcat in mod flagrant art. 6 din Cedo, si anume li s-a incalcat dreptul la apărare.
Ca o garanție a respectării drepturilor omului, Convenția prevede, in art. 6 pct. 1, dreptul oricărei persoane la un proces echitabil.
Rezulta ca, in accepțiunea Convenției, dreptul la un proces echitabil are mai multe componente si anume: accesul liber la justiție; examinarea cauzei in mod echitabil, public si .; examinarea cauzei de către un tribunal independent, imparțial, stabilit prin lege; publicitatea pronunțării hotărârilor judecătorești.
Cerința din art. 6 pct. 1 al Convenției, aceea ca o cauza sa fie examinata in mod echitabil, trebuie inteleasa in sensul de a se asigura respectarea principiilor fundamentale ale oricărui proces si anume principiul contradictorialitatii si principiul dreptului la apărare, ambele asigurând egalitatea deplina a partilor in proces.
Contradictorialitatea este principiul care îngăduie partilor din proces sa participe in mod activ si egal la prezentarea, argumentarea si dovedirea drepturilor lor in cursul desfășurării procesului, mai precis sa discute si sa combată susținerile făcute de fiecare dintre ele si sa-si exprime opinia asupra inițiativelor instanței in scopul stabilirii adevărului si al pronunțării unei hotărâri legale si temeinice.
In virtutea contradictorialitatii, părțile isi aduc reciproc la cunoștința pretențiile, apărările si probele de care inteleg sa se folosească in proces, prin cererile scrise adresate instanței, judecata nu se poate face decât dupa legala lor citare, in cursul procesului toate părțile sunt ascultate in mod egal, inclusiv asupra imprejurărilor de fapt sau de drept puse in discuție de instanța, in vederea aflării adevărului in cauza, incuviintarea probelor se face in ședința publica, dupa prealabila lor discutare de către parti, iar hotărârile judecătorești sunt comunicate pârtilor, in vederea exercitării cailor legale de atac. Astfel prin necitarea societății la domiciliul acesteia i s-a incalcat dreptul la apărare in cadrul unui proces echitabil. Dreptul la un proces echitabil inseamna si posibilitatea rezonabila a oricărei parti de a expune cauza sa instanței de judecata, in condiții care sa nu o dezavantajeze fata de partea adversa, ceea ce se realizează prin asigurarea dreptului sau la apărare.
Dreptul la apărare are in dreptul romanesc si valoare de principiu constituțional, ținând seama ca prin art. 24 alin.l din Constituție se stabilește ca dreptul la apărare este garantat, iar prin alineatul 2 al aceluiași articol se prevede ca in tot cursul procesului părțile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
In sens material, acest drept include toate drepturile și garanțiile procesuale, care asigura pârtilor posibilitatea de a-si apară interesele.
In mod nelegal instanța a respins probatoriul care era util, pertinent si concludent in vederea soluționării prezentei cauze.
In drept: art. 282 si urm C. pr.civilă.
Reclamantul intimat P. F. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea căii de atac, având în vedere că sentința atacată corespunde tuturor exigențelor de legalitate și temeinicie.
Contrar susținerilor apelantului, Judecătoria Timișoara a admis în mod corect în parte acțiunea promovată de acesta, reținând că pârâtul a recunoscut existența titlului sau de proprietate și a mandatului pe care i l-a dat în anul 2001 și că în ceea ce privește remiterea materială a titlului de proprietate, constatarea organelor de urmărire penală este concludentă și suficientă, câtă vreme s-a stabilit că titlul de proprietate se află în posesia fostului sau mandatar, starea de fapt nefiind infirmată în prezenta cauză.
De asemenea, proba cu înscrisuri (ordonanțele penale) se coroborează cu declarațiile martorilor audiați la propunerea sa, precum și cu refuzul nejustificat al pârâtului de a răspunde la unele din întrebările din interogatoriu. Simpla afirmație că nu i-ar fi fost remis titlul de proprietate în litigiu nu este de natură să ducă la schimbarea sentinței, mai ales că prin răspunsul la interogatoriu apelantul a declarat că își va duce mandatul la bun sfârșit. Or, aceasta presupune întabularea titlului de proprietate, operațiune care nu este posibilă în lipsa originalului.
Inexistența unui proces-verbal de predare-primire a titlului este irelevantă și nu corespunde realității că ar fi vândut terenul evidențiat în titlul de proprietate. Așa cum rezultă din cuprinsul procurii prin care l-a mandatat pe apelant, a promis vânzarea terenului către societatea comercială de la care a încasat prețul, iar transmisiunea dreptului de proprietate nu a operat întrucât contractul de vânzare-cumpărare urma a fi fost perfectat după întabularea titlului.
Titlul de proprietate i-a fost remis în original apelantului în considerarea calității sale de mandatar al acesteia și, potrivit art. 1541 Cod civil, acesta este dator să îi dea seamă de lucrările sale și să îi remită tot ceea ce a primit în puterea mandatului. în calitatea sa de fost mandant, are dreptul să apeleze la concursul instanței pentru obligarea fostului mandatar la restituirea tuturor actelor dobândite în timpul și în legătură cu mandatul.
Nu este adevărat că a lipsit nejustificat de la interogatoriu. Prima instanță a revenit asupra acestei probe, nemaifiind utilă după administrarea probei cu înscrisuri și a celei cu interogatoriul apelantului-pârât.
Proba testimonială propusă de apelant a fost respinsă ținând cont că acesta dorea să dovedească o înțelegere dintre reclamant și actualul sau mandatar, care nu avea nicio legătură cu obiectul pricinii.
Apelantul C. Tizziano a fost obligat să predea titluri de proprietate foștilor mandanți și în alte cauze având același obiect (reclamanții l-au mandatat în aceeași împrejurare, predându-i la rândul lor titlurile de proprietate în original, ulterior revocându-l), respectiv în dosarele: nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._ și nr._ . Fiind vorba de situații juridice identice, conform principiului ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet, soluția pronunțată în cauză este firească.
Intemeiat a fost respinsă cererea reconvențională, ținând seama că din punct de vedere procedural aceasta nu răspundea exigențelor impuse de art. 119 alin. 1 C. proc. Civilă.
Pe de altă parte, între reclamantă și apelant nu a existat niciodată o convenție în baza căreia să îi fi transferat dreptul de proprietate asupra cotei de ½ parte din terenul proprietatea sa, înscris în titlul de proprietate, singurele raporturi dintre noi fiind cele rezultate din contractul de mandat ce a fost revocat.
Înscrisul sub semnătură privată de care se prevalează nu are nicio valoare în raporturile dintre ei, nefiindu-i opozabil și nu poate face dovada transferului de proprietate asupra unei părți din teren în lipsa întrunirii condițiilor generale de validitate ale convențiilor, în special a consimțământului său.
Nu există niciun motiv de nulitate absolută a procurii notariale prin care l-a împuternicit pe mandatarul său De F. Stefano și nici a declarației de revocare a procurii prin care l-a împuternicit pe apelant. De altfel, niciun motiv de nulitate absolută nu a fost indicat.
Intâmpinarea nu a fost motivata in drept.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Prin decizia civilă nr.1060/14.12.2011 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T. a respins apelul formulat de catre apelantul pârât-reclamant C. T., împotriva sentinței civile nr. 7682/29.03.2011 pronunțată de Judecătoria Timisoara, în contradictoriu cu intimatul reclamant-parat PIRVUT F. prin mandatar De F. Stefano, ca nefondat.
A respins cererea cu obiect cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul T. a reținut următoarele:
Coroborând constatările procurorilor din ordonanța de reluare a urmăririi penale întocmită în dosarul 387/II/2/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara (cu prioritate cele referitoare la exprimarea refuzului apelantului de a preda documentele primite de la intimatul reclamant cu motivarea că lui i-au fost vândute terenurile și că le va reține până la soluționarea litigiului cu .), constatări rezultând din probatoriul administrat în această fază a procesului penal și care nu au fost infirmate cu privire la starea de fapt stabilită, cu răspunsul paratului apelant la intrebarea 3 din interogatoriu - prin care si-a exprimat intentia de a duce la bun sfârsit mandatul (ceea ce presupune detinerea titlului de proprietate)- si cu refuzul acestuia de a da un răspuns direct și concret la întrebările nr.1, 2, 4 si 5 din interogatoriul privind predarea documentelor pretinse de intimatul reclamant (fila 97 dosar de prima instanta), prima instanță a reținut în mod corect că a fost dovedit faptul remiterii titlului de proprietate în original de către reclamantul mandant către pârâtul mandatar. Probele administrate în cauză sub acest aspect sunt concludente, nefiind necesar ca remiterea titlului de proprietate în original să fie consemnată în procura acordata de reclamant pârâtului, . de predare-primire, in declarația de revocare a procurii ori în procura acordata noului mandatar. Remiterea materială a titlului de proprietate in original, fiind un fapt juridic, poate fi dovedită prin orice mijloc de probă.
Cât privește interesul reclamantului în promovarea acțiunii, acesta există, chiar in eventualitatea în care terenurile ar fi fost vândute către ., întrucât, în calitate de vânzător, reclamanta are obligația de a preda societății cumpărătoare înscrisurile doveditoare ale dreptului de proprietate.
În ceea ce privește administrarea probei cu interogatoriul reclamantului sub aspectul clarificării dacă a fost sau nu predat către pârât titlul de proprietate, aceasta nu este utilă conform art. 167 C.proc.civ., în mod eronat fiind încuviințată de prima instanță deoarece reclamantul și-a exprimat poziția față de acest aspect atât prin cererea de chemare în judecată, cât și de-a lungul procesului, susținând de fiecare dată că titlul a fost predat pârâtului și nu l-a mai primit înapoi. Nefiind utilă această probă, nu se poate face nici aplicarea dispozitiilor art.225 C.pr.civ., așa cum solicită apelantul.
Oricum, așa cum s-a arătat mai sus, din coroborarea probelor administrate în fața primei instanțe rezultă că pârâtului i-a fost predat titlul de proprietate în baza contractului de mandat încheiat, iar reclamantul nu l-a primit înapoi după revocarea procurii.
Prin prezenta cale de atac, apelantul nu a formulat critici cu privire la legalitatea incheierii cu caracter interlocutoriu prin care s-a retinut inadmisibilitatea cererii reconventionale cu obiect constatare dobândire drept de proprietate asupra terenului reclamantului in baza unei tranzactii perfectate cu o societate comerciala, terta față de proces; apelantul s-a rezumat la a critica respingerea probatoriului propus de domnia sa in dovedirea temeiniciei cererii reconventionale.
In orice caz, referitor la criticile aduse primei instanțe sub aspectul respingerii probelor solicitate de către pârât pentru a dovedi înțelegerea prin care acesta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor, tribunalul a apreciat că acestea sunt, oricum, nefondate, întrucât vânzarea terenurilor și transferul dreptului de proprietate asupra acestora către pârât pot fi dovedite doar prin act autentic, iar nu prin depoziții ale martorilor, actul privat nefiind apt sa transfere dreptul de proprietate asupra terenurilor deoarece nu respecta forma autentica impusa succesiv de art. 2 din Legea nr. 54/1998 si art. 2 al. 1 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, sub sanctiunea nulitatii absolute, in cazul actelor intre vii care transfera dreptul de proprietate sau alt drept real asupra terenurilor.
In ceea ce privește nulitatea absoluta a declarației de revocare a procurii date paratului-reclamant si a procurii date de reclamantul-parat numitului De F. Stefano, care, de asemenea este tert față de proces, instanta a retinut ca paratul-reclamant nici macar nu a invocat, cu atat mai putin dovedit, vreunul din motivele de nulitate a actelor juridice.
In mod corect a apreciat prima instanță ca dispozitiile art.183 C.proc.civ. care au fundamentat cererea paratului de inscriere in fals cu privire la procurile autentificate și la declarațiile de revocare a procurilor menționate în cererea reconvențională nu isi gasesc aplicabilitate in cauza in raport de intentia neechivoca a reclamantului-mandant de revocare a procurii acordate paratului; in plus, cererea paratului este si lipsita de pertinenta si utilitate in conditiile in care nu a invocat falsul procurii aut. nr.534/2008 si al declaratiei de revocare aut. nr.533/2008 al caror autor este reclamantul (a se vedea filele 7 si 8 comparativ cu pct.5 si 6 ale cererii reconventionale de la fila 64 dosar judecatorie).
Deși apelantul a invocat încălcarea art. 6 din Convenție prin nesocotirea dreptului său la apărare și a principiului contradictorialității, nu a făcut decât afirmații generale referitoare la aceste drepturi pretins încălcate, fără a arăta în ce constă atingerea concretă adusă lor de către prima instanță. Tribunalul a considerat că aprecierea de către prima instanță asupra pertinenței, concludenței și utilității probelor propuse de părți nu poate fi acceptată, prin sine însăși, ca o încălcare a dreptului la apărare și a contradictorialității dezbaterilor, judecătorul nefiind obligat să administreze orice probă propusă de parte, ci doar dovezile cu privire la care socotește că pot să aducă dezlegarea pricinii, conform aceluiași art. 167 alin. 1 C.proc.civ.
A fost invocată de către apelant și necitarea societății ., fapt care, în opinia sa, atrage încălcarea dreptului acesteia la apărare. Asa cum s-a retinut mai sus, . nu este parte în cauză, neimpunându-se deci citarea sa, iar, pe de altă parte, încălcarea dreptului la apărare poate fi invocată doar de partea prejudiciată.
Pentru motivele mai sus arătate, tribunalul a reținut că sentința judecătoriei este legală și temeinică, iar apelul formulat în cauză este nefondat și în baza art.296 C.pr.civ. l-a respins.
Împotriva deciziei civile nr. 1060/14.12.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, a declarat recurs pârâtul C. T., motivat in drept cu dispozițiile art. 304 pct.7, 8 și 9 C.pr.civ., solicitând admiterea acestuia și modificare a în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului s-a arătat că, în mod greșit tribunalul a apreciat că recurentul a intrat în posesia titlului în original, odată cu semnarea procurii, având în vedere că nu există un proces verbal în acest sens.
S-a arătat că instanța de apel nu a reținut că reclamantul nu au făcut dovada predării titlurilor.
S-a mai susținut că nu s-au analizat înscrisurile depuse la dosar și nu s-a făcut aplicarea art. 225 Cod procedură civilă.
S-a mai susținut că s-a încălcat art. 6 din CEDO.
Intimatul P. F. a formulat o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că își însușește pe deplin considerentele instanței de apel.
Examinând recursul prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de recurent, în baza art.299 și urm. C.pr.civ. și în condițiile prevăzute de art. 304, raportat la art. 306 și art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va constata că acesta este nefondat, în cauză nefiind incidente motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct.7, 8 și 9 C.pr.civilă.
În acest sens, Curtea va constata în primul rând faptul că recurentul nu a analizat și susținut motivele de drept ale recursului domniei sale în acord cu dispozițiile art.302/1 C.pr.civ., în sensul că nu a susținut și dezvoltat în mod separat, distinct modul în care ar fi incidente aceste trei motive de modificare a deciziei date în apel.
Dimpotrivă, în aproape tot cuprinsul memoriului de recurs, recurentul a făcut referiri la starea de fapt și la necesitatea reinterpretării probelor administrate în cauză, aspect nepermis în condițiile în care recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se poate cenzura o hotărâre dată în apel numai din perspectiva legalității acesteia din urmă, cu atât mai mult cu cât fostele motive de modificare prev. de art.304 pct.10 și 11 au fost demult abrogate, prin OUG 138/2000.
Sub aspectul chestiunilor de fond și privind exclusiv legalitatea deciziei tribunalului, curtea va constata că în mod corect instanța de apel a reținut că pârâtul C. T. are obligația ca, în temeiul art. 1541 Cod civil, să se desocotească cu cei care i-au acordat procura, respectiv împuternicirea.
Înscrisurile existente în dosarele de urmărire penală susțin ideea că pârâtului i-au fost remise titlurile de proprietate în discuție alături de celelalte acte necesare intabulării.
Ca atare, pârâtul este ținut a restitui mandanților titlul de proprietate.
În această ordine de idei susținerile pârâtului recurent cu privire la nedeținerea titlului în original, a raporturilor juridice dintre părți înainte și după revocarea procurilor, inexistența unui proces-verbal de predare primire, procedura interogatoriului, nu sunt de natură a conduce la modificarea soluției instanței de apel, iar sub aspectul dispozițiilor art.1169 C.civ., Curtea va constata că în ipoteza în care reclamanta nu ar fi predat pârâtului titlul de proprietate (așa cum susține recurentul), atunci existența acestui litigiu nu își mai avea rostul și utilitatea.
Totodată, câtă vreme reclamantul-intimat, prin acțiune a invocat faptul că a predat titlurile de proprietate pârâtului și nu le-au primit înapoi, nu se poate face nici aplicarea dispozițiilor art.225 C.pr.civ., așa cum susține recurentul.
Din perspectiva dispozițiilor art.6 din CEDO, Curtea va constata că nu există nici o încălcare, câtă vreme pârâtului recurent i s-a acordat șansa unui proces echitabil, acesta fiind reprezentat și consiliat de un apărător calificat în fața instanței de apel, cât și în fața instanței de fond, iar aprecierile judecătorilor cauzei asupra pertinenței, concludenței și utilității probelor propuse de părți nu poate fi acceptată, prin sine însăși, ca o încălcare a dreptului la apărare și a contradictorialității dezbaterilor, judecătorul nefiind obligat să administreze orice probă propusă de parte, ci doar dovezile cu privire la care socotește că pot să aducă dezlegarea pricinii, conform aceluiași art. 167 alin. 1 C.proc.civilă.
În concluzie, Curtea va constata că în speță nu sunt incidente motivele de recurs indicate respectiv art. 304 pct. 7 - 9 Cod procedură civilă, hotărârea instanței de apel fiind motivată în sensul susținerii soluției adoptate în dispozitiv; interpretarea judiciară a vizat clarificarea raporturilor juridice dintre părți, pe baza probelor administrate; hotărârea este pronunțată cu respectarea art. 1541 Cod civil.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul prevederilor art.312 C.pr.civ. raportat la art.304 pct.7,8 și 9 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C. T. împotriva deciziei civile nr. 1060/A/14.12.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Va constata că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 274 C.pr.civ. întrucât intimatul nu a demonstrat efectuarea de cheltuieli de judecată în prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C. T. împotriva deciziei civile nr.1060/A/14.12.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 mai 2012.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECATOR,
M. G. C. P. L. L.
GREFIER,
M. M.
Red.: M.G./15.06.2012
Tehnored./M.M./ 2 ex./22.06.2012
Inst.fond:Judecătoria Timișoara:jud.M. B.
Inst.apel:Tribunalul T.:jud.L. D., C. Seculi
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1428/2012. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1389/2012. Curtea de... → |
|---|
