Restituire metale preţioase. Decizia nr. 1612/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1612/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-06-2012 în dosarul nr. 1612/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1612
Ședința publică din 20 iunie 2012
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: L. P.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta G. E. M. împotriva deciziei civile nr. 1017/A/09.12.2011, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, și de pârâta B. Națională a R. S. T., împotriva deciziei civile nr. 264/15.03.2012, pronunțată de Tribunalul T. în același dosar, în contradictoriu cu pârâtul intimat S. R. prin M. Finanțelor P., având ca obiect restituire metale prețioase.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat M. A. în reprezentarea reclamantei recurente G. E. M. și consilier juridic T. A. în reprezentarea pârâtei recurente B. Națională a R. S. T., lipsă fiind pârâtul intimat S. R., prin M. Finanțelor P..
Apărătorul reclamantei recurente depune la dosar minuta timbrării, dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 1.025 lei și timbru judiciar de 5 lei.
Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar delegația și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântului în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul reclamantei recurente, avocat M. A., solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii Tribunalului T. în sensul admiterii apelului cu consecința admiterii în întregime a acțiunii.
În motivare, reclamanta recurentă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, arătând că hotărârea atacată este nelegală în raport de modul în care au fost apreciate probele administrate în apel și soluționate petitele menționate.
Solicită respingerea recursului declarat de pârâta recurentă BNR, cu cheltuieli de judecată în recurs și apel.
Reprezentanta pârâtei recurente, consilier juridic T. A., solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei civile nr. 264/15.03.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, și admiterea cererii de lămurire și completare a Deciziei civile nr. 1017/A/ 09.12.2011, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
În motivare, pârâta recurentă a invocat dispozițiile art. 281 ind. 3 Cod procedură civilă.
Cu privire la recursul declarat de reclamanta recurentă, solicită respingerea acestuia și menținerea ca legală și temeinică a deciziei civile nr. 1017/A/09.12.2011 pronunțată de Tribunalul T..
CURTEA
În deliberare constată că:
P. sentința civilă nr. 2540/21.10.2010 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Lugoj a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta G. E. în contradictoriu cu pârâtul S. R., reprezentat de B. Națională a R., și în consecință a obligat pârâtul să restituie reclamantei în calitate de moștenitoare legală a defunctului Kerek F., un inel din argint în greutate de 2,85 grame, evidențiat în expertiza tehnică nr._ a BNR, poziția 10, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a contravalorii cantității de 1305,3 grame aur și 0,35 grame argint, conținute de obiectele ridicate de la defunct în baza Inventarului nr. P.11/1966 întocmit de Direcția Miliției Regiunii Banat și evidențiate în Expertiza tehnică nr._ a BNR calculată la prețul practicat de BNR la data plății, precum și la plata contravalorii pietrelor prețioase libere sau montate în bijuterii, evidențiate în aceeași expertiză BNR, calculată potrivit prețului de evidență al BNR la data plății, a respins cererea de restituire în natură sau echivalent a 73 monede de aur menționate în sentința penală nr. 1626/10.12.1985 a Tribunalului Popular Timișoara, ca neîntemeiată, a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin D.G.F.P. T., privind restituirea sumei de 906,87 $ reprezentând suma de 518 $ actualizată și confiscată de la antecesorul reclamantei și a sumei de 33.333,82 RON reprezentând suma de 37.955 lei actualizată, achitată Statului R. cu titlu de despăgubiri, conform sentinței penale menționată anterior, de defunct și a obligat pârâtul S. R. reprezentat de BNR la plata sumei de 150 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 1626/10.12.1958, pronunțată de Tribunalul Popular al orașului Timișoara rămasă definitivă prin decizia penală nr. 215/15.01.1959 pronunțată de Tribunalul Regional Timișoara, s-a dispus condamnarea inculpatului Kerek F. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 14 din Legea nr. 284/1947, constând în nerespectarea obligației de cedare către BNR a bunurilor din aur deținute cu orice titlu, contra plății în lei a contravalorii aurului conținut de aceste bunuri. S-a reținut în sarcina inculpatului că a traficat cantitatea de 70 ducați din aur iar la domiciliul său au fost găsite de către organele de miliție un număr de 73 ducați din aur și suma de 518 dolari S.U.A.
În temeiul acelorași dispoziții legale, instanța a dispus confiscarea în favoarea statului a celor 73 monede din aur și a sumei de 518 dolari S.U.A. care au fost descoperiți la domiciliul inculpatului și obligarea acestuia la despăgubiri civile în sumă de 37.955 lei calculată conform acelorași dispoziții legale, reprezentând contravaloarea celor 70 ducați din aur traficați de inculpați și care nu se mai aflau în posesia acestuia.
Deși în hotărârea judecătorească se menționează faptul că s-au găsit la domiciliul inculpatului Kerek F. 73 ducați din aur, aceștia nu sunt descriși în considerente sau dispozitivul sentinței penale; nu se face referire la anul de emisie, greutatea lor în aur.
Reclamanta căreia îi revine sarcina probațiunii nu a depus nici un alt document scris, emis de organele de poliție sau de B. de Stat, cu care să facă dovada ridicării acestor ducați de la domiciliul tatălui său și respectiv predarea lor în custodia băncii.
De asemenea pârâta BNR - S. București a comunicat că nu se află în posesia unor asemenea documente.
Nici declarațiile martorilor audiați în cauză nu sunt concludente în acest sens, ei cunoscând doar din relatările defunctului Kerek F. că acestuia i-au fost confiscați de la domiciliul său din Timișoara un număr de 70 sau 75 ducați mari din aur și suma de 500 dolari găsiți de organele de miliție. De asemenea este surprinzător faptul că, deși defunctul le-a relatat martorilor B. P. și Veneaț C. aceste împrejurări în urmă cu aproape 50 de ani, martorii își amintesc amănunțit descrierea pe care a făcut-o defunctul celor 70 sau 75 ducați confiscați, respectiv greutatea în aur, puritatea, descrierea și perioada emisiei.
În cauză reclamanta nu a dovedit cu înscrisuri nici punerea în executare a dispozitivului sentinței penale privind achitarea despăgubirilor civile în sumă de 37.955 lei, la care a fost obligat antecesorul său Kerek F. către S. R. iar declarațiile martorilor audiați în cauză urmează să fie înlăturate ca neconcludente, în condițiile în care aceștia cunosc doar din relatările defunctului împrejurarea că acesta ar fi plătit Statului R. suma de 40.000 lei cu titlu de despăgubiri.
Din Inventarul nr. P.11/1996 nedatat întocmit de Direcția Miliției Regiunii Banat Serviciul Economic rezultă că au fost ridicate de la domiciliul antecesorului reclamantei Kerek F. mai multe obiecte din aur, pietre, ducați, mici și mari precum și o medalie, care au fost predate BNR conform procesului verbal nr. 175/31.03.1966 și care au fost inventariate și expertizate prin Inventarul nr. 15.310/7-9.06.1966 .
Deși prin Ordonanța din 14.04.1966 pronunțată în dosarul nr. P.11/1966 al Miliției Regiunii Banat și confirmată de procuror s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 1 și 4 din Decretul nr. 210/1960 și pedepsită de art. 268/ 28 „a” Cod penal, constând în deținerea de monede din aur și valută străină, acumularea de asemenea valori în scopul comercializării precum și transformarea monedelor din aur în bijuterii, cu același scop, în baza art. 80 C. penal s-a dispus confiscarea în folosul statului a valorilor constând în aur, valută străină și pietre prețioase ridicate de la domiciliul învinuitului.
Potrivit întâmpinării BNR doar inelul din argint evidențiat la poziția nr. 10 în Expertiza tehnică nr. 15.310/1966 se mai regăsește depozitat în gestiunea de specialitate a B.N.R. – SMB și are o greutate netă de 2,85 grame. Restul obiectelor confiscate de la defunct, conținând cantitatea totală de 803,88 grame aur fin și 0,26 grame argint fin, precum și pietre prețioase nu se mai regăsesc fizic în tezaurul BNR – SMB .
Cu toate că, prin întâmpinare se susține că obiectele confiscate au avut un conținut de doar 803,88 grame aur fin, însumând cantitatea de aur conținută de fiecare obiect expertizat prin Inventarul nr. 15.310/7-9.06.1966, rezultă că obiectele confiscate de la defunct au conținut total de 1.305,3 grame aur și 0,35 grame argint, majorarea pretențiilor reclamantei, prin precizarea de acțiune, fiind astfel justificată.
Kerek F. a decedat la data de 20.08.2007 iar moștenitoarea sa legală este reclamanta G. E., în calitate de fiică, conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 53/17.08.2009 emis de B.N.P. O. Danilea P. .
În drept instanța de fond a reținut că potrivit disp. art. 26 din O.U.G. nr. 190/2000 modificată, persoanele fizice și moștenitorii celor cărora le-au fost preluate abuziv obiectele din metale prețioase, aliaje ale acestora și pietre prețioase, pot solicita restituirea lor judecătoriei în raza căreia domiciliază, acest act normativ stabilind că prin „ preluarea abuzivă ” se înțelege preluarea efectuată și în baza Legii nr. 638/1946, Legii nr. 284/1947 și a Decretului nr. 210/1960.
Având în vedere că obiectele conținând aur, argint și pietre prețioase descrise în Inventarul nr. 15.310/1966 al B.N. R au fost confiscate de la defunctul Kerek F. ca urmare a reținerii în sarcina acestuia a săvârșirii unor infracțiuni prevăzute în Decretul nr. 210/1960, instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul S. R. reprezentat de BNR la plata către reclamanta G. E. M. având CNP._, a contravalorii cantității de 1305,3 grame aur și 0,35 grame argint, conținute de obiectele ridicate de la defunctul Kerek F. prin Inventarul nr. P.11/1966 al Direcției Miliției Regiunii Banat și al căror conținut în aur și argint este menționat în Expertiza Tehnică nr.15.310/1966 a BNR, calculată la prețul practicat de BNR la data plății, precum și la plata contravalorii pietrelor prețioase libere sau montate în bijuterii, evidențiate în aceeași expertiză BNR, calculată potrivit prețului de evidență al BNR de la data plății.
Întrucât inelul din argint în greutate de 2,85 grame evidențiat la poziția 10 în Expertiza Tehnica nr. 15.310/1966 a BNR se regăsește în depozitul băncii, instanța de fond a obligat pârâtul S. R. reprezentat prin BNR să restituie reclamantei acest inel.
Având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada că cei 73 ducați din aur proprietatea tatălui său, cu privire la care s-a dispus confiscarea prin sentință penală nr. 1626/10.12.1958 a Tribunalului popular al Orașului Timișoara, au fost ridicați efectiv de la domiciliul său de către organele de miliție și predați băncii de stat, că nu s-a făcut dovada modelului acestor ducați ( mari, mici, efigia), a cantității de aur conținută și a anului de emisie, declarațiile celor trei martori fiind înlăturate de instanța pentru motivele expuse anterior, instanța de fond a respins ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de reclamantă privind restituirea unui nr. de 73 ducați mari din aur, despre care susține că purtau efigia Frantz Joseph, erau emiși în 1915 iar potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză de A. Națională pentru Protecția C., au avut un conținut total de 1004,81 grame aur fin și o valoare de 131.499,48 lei, calculată la prețul practicat de BNR la data de 13.07.2010, respectiv 130,87 lei/ gram aur fin .
În ceea ce privește restituirea valutei confiscată de la defunct prin sentința penală nr. 1626/10.12.1958, în sumă de 518 dolari S.U.A., a cărei valoare actualizată pretinsă de reclamantă este de 906,87 dolari S.U.A., instanța de fond a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere reținând că potrivit disp. art. 6 alin. 2 din legea nr. 213/1998 instanțele judecătorești sunt abilitate să analizeze legalitatea dispozițiilor de preluare de către stat a bunurilor mobile și imobile, indiferent care ar fi actul care a stat la baza preluării, respectiv act normativ, hotărâre judecătorească ordonanță sau rezoluție a procurorului, prin raportare la normele Constituției și la tratatele internaționale la care România era parte.
Astfel, instanța de fond a reținut că, măsura confiscării sumei de 518 dolari S.U.A de la defunctul Kerek F. a fost dispusă printr-o sentință penală pronunțată de instanțele judecătorești, în baza dispozițiilor Legii nr. 284/1947 care interzicea deținerea valutei. Raportând disp. art. 14 din Legea 284/1994 la disp. art. 26 alin.12 din OUG 190/2000, modificată și republicată, la art. 12 din Constituția din anul 1952, art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10.12.1948, art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 20 alin. 2 din actuala Constituție a R., rezultă că măsura confiscării valutei găsită la domiciliul defunctului Kerek F. constituie o preluare abuzivă.
Având însă în vedere că în cauză nu a fost dovedită cu înscrisuri preluarea faptică a acestei sume de către organele de miliție și nici predarea ei băncii de stat, declarațiile martorilor audiați în cauză fiind înlăturate ca neconcludente în condițiile în care aceștia nu au fost martori oculari, cunoscând doar ceea ce le-a povestit defunctul Kerek F., instanța de fond a reținut că cererea formulată de reclamantă privind restituirea sumei de 518 dolari S.U.A. actualizată la suma de 906,87 dolari, este neîntemeiată.
În lipsa unui probatoriu care să dovedească punerea în executare a obligației condamnatului Kerek F. de a plăti statului despăgubiri civile în sumă de 37.955 lei, respectiv lipsa unor înscrisuri și înlăturarea declarațiilor martorilor audiați în cauză, instanța de fond a respins ca neîntemeiat și capătul de cerere formulat de reclamantă privind restituirea sumei de 33,333,82 Ron, reprezentând suma de 37,955 lei actualizată conform calculului efectuat de expertul contabil E. V., pe care reclamanta susține că tatăl său a achitat-o Statului R. cu titlul de despăgubiri civile, conform dispozitivului sentinței penale nr. 1626/10.12.1958 pronunțată de Tribunalul popular al Orașului Timișoara.
Reținând culpa procesuală a pârâtului S. R. reprezentat de BNR, care a fost de acord cu restituirea doar a contravalorii în lei a cantității de 803,88 grame aur fin conținută de obiectele confiscate abuziv de la tatăl reclamantei, și văzând că s-au cerut cheltuieli de judecată de către reclamantă, în baza disp. art. 274 C. proc. civ. instanța de fond a obligat pârâtul la 150 lei cheltuieli de judecată către reclamantă reprezentând onorariul avocațial, celelalte cheltuieli efectuate în cauză de reclamantă (taxe judiciare, onorariu expertiză) nefiind în legătură cu capetele de cerere admise de instanța de fond.
Împotriva hotărârii au declarat apeluri atât reclamanta cât si pârâta B. Națională a R..
P. apelul declarat, reclamanta a solicitat schimbarea în parte a hotărârii, in sensul admiterii in întregime a cererii.
In motivarea apelului, reclamanta a arătat că în privința petitului privind revendicarea cantității de 73 de ducați mari de aur, chiar instanța de fond a precizat, în considerentele hotărârii, alin.1 pagina 4, că această cantitate a fost identificată la domiciliul lui Kerek F., autorul reclamantei, fiind confiscată potrivit art.14 din Legea 284/1947, sancțiune care se aplica fără excepție in cazul condamnărilor pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de valori, valute sau metale prețioase, în perioada fostului regim. Apelanta reclamantă a apreciat ca inexplicabil raționamentul primei instanțe care a nesocotit depozițiile celor 3 martori, doar pentru faptul că aceștia nu au fost martori direcți, arătând totodată că preluarea celor 73 de ducați este mai presus de orice îndoială cât timp rezultă din sentința penală 1626/10.12.1958 a Tribunalului Popular Timișoara, faptul neregăsirii acestei cantități in inventarul BNR, nefiind imputabil reclamantei sau autorului său.
Atât cu privire la cererea de restituire a celor 73 de ducați mari din aur, cât și cu privire la petitele vizând restituirea sumei de 906,87 USD reprezentând suma de 518 USD actualizată, confiscată in baza aceleiași sentințe penale, si a sumei de_,82 lei reprezentând suma de_ lei actualizată, achitată Statului R. cu titlu de despăgubiri conform aceleiași hotărâri, reclamanta a apreciat că regula prevăzută de art.1169 Cod civil, suferă o anumită atenuare, dat fiind intervalul de 50 de ani scurs de la data preluării abuzive, în sensul că declarațiile martorilor trebuie apreciate ca fiind principala sursă a existenței în patrimoniul autorului a acestor bunuri sau a dovezii plății despăgubirilor; un bonus pater familias, mai ales în condițiile politice vitrege de la momentul preluării, pentru a nu se expune unor riscuri ulterioare, nu își preconstituie probe când achiziționează bunuri mobile pentru a putea face dovada acestora . de genul celui de față. Faptele de preluare s-au săvârșit de regulă in lipsa unor martori oculari, dat fiind caracterul politic al acestor măsuri și discreția absolută în care se acționa în astfel de cazuri, a mai arătat apelanta-reclamantă, făcând trimitere la practica CEDO care a apreciat în unele spețe asupra dimensiunii prejudiciului material și a probatoriului cu privire la acesta, estimativ si în echitate.
Apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art.6 din Legea 213/1998, art.1 din Protocolul nr.1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.26 si următoarele din OUG 190/2000 modificată, art.480 cod civil și art.296 cod procedură civilă.
La rândul său, pârâta BNR, prin BNR S. T., a formulat recurs, solicitând modificarea în parte a hotărârii în sensul obligării BNR la restituirea contravalorii cantității de 803,88 grame aur fin și 0,26 grame argint fin si a exonerării BNR de la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea recursului, s-a arătat că, potrivit art.39 alin.2 din HG 1344/2003, dacă bunurile au fost valorificate in folosul statului și nu se mai regăsesc fizic in gestiunea de specialitate din cadrul Sucursalei Municipiului București a BNR, urmează a se plăti persoanelor îndreptățite, în baza hotărârilor judecătorești irevocabile, investite cu formulă executorie, contravaloarea metalului prețios fin conținut in respectivele obiecte, calculată la prețul practicat de BNR la data plății. Astfel fiind, pârâta-recurentă a apreciat că instanța de fond trebuia să țină seama de adresa 1215/769/02.04.2009 a BNR –S. Municipiului București.
Referitor la cheltuielile de judecată, recurenta a arătat că reclamanta nu a solicitat prin acțiunea formulată cheltuieli de judecată și că BNR nu s-a opus acțiunii introduse, a răspuns prompt solicitărilor instanței, nefăcând decât să urmărească respectarea dispozițiilor legale privind restituirea către persoanele îndreptățite a bunurilor solicitate, așa cum se regăsesc in gestiunea de specialitate.
In drept, recursul a fost întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 si 304 ind.1 cod proc.civilă.
Intimatul M. Finanțelor P., prin DGFP T. a formulat întâmpinare față de apelul declarat de reclamantă, solicitând respingerea acestuia, pentru considerentele reținute in hotărârea primei instanțe.
In drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp.art.115-118 Cod proc.civilă.
La rândul său, intimata BNR a formulat întâmpinare față de apelul reclamantei, solicitând respingerea căii de atac.
In motivarea întâmpinării, BNR și-a însușit considerentele care au stat la baza pronunțării hotărârii primei instanțe.
Întâmpinarea nu a fost motivată in drept.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului declarat de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării, intimata-reclamantă a arătat că, deși pârâta a fost citată de mai multe ori in fața primei instanțe, nu a prezentat un mod de calcul sau o detaliere a modului in care s-a ajuns la cantitatea de 803,88 grame aur fin si 0,26 grame argint fin, având in vedere că din conținutul expertizei tehnice a BNR, rezulta cantitatea de 1306 grame aur, de diferite procentaje a aurului pur. In aceste condiții, expertiza tehnică_/07.06.1966 a BNR conține suficiente elemente pentru individualizarea fiecărui obiect confiscat și pentru o viitoare determinare a contravalorii întregii cantități ce urmează a fi achitată.
Cât privește valoarea reactualizată a pietrelor prețioase, intimata a arătat că aceasta este de 7367,16 lei, calculată pe baza prețului de evidență practicat de BNR pentru anul 2009.
In drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp.art.296 Cod proc.civilă, OUG 190/2000 modificată, art.39 din HG 1344/2003 modificată.
La termenul de judecată din 17.06.2011, instanța a calificat drept apel calea de atac incidentă in speță, având in vedere valoarea obiectului cererii, situată peste 100.000 lei si disp.art.282 si 282 indice 1 Cod proc.civilă.
In apel, apelanta reclamantă a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu martorii I. I. și T. A. I., in dovedirea felului și numărului de monede preluate și a remiterii sumei către organele statului, probă încuviințată prin încheierea de ședință din 16.09.2011. Ulterior, in ședința din 28.10.2011, martorul Dupta A. I. a fost înlocuit cu martorul H. A..
Apelanta BNR si intimatul M. Finanțelor P. nu au solicitat încuviințarea unor probe noi in apel.
P. Decizia civilă nr. 1017/A din 9 decembrie 2011, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins apelul declarat de reclamanta G. E. – M. împotriva Sentinței civile nr. 2540/21.10.2010, pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați S. R. prin M. Finanțelor P. București și B. Națională a R..
A admis apelul declarat de pârâta B. Națională a R. împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta B. Națională a R. la plata către reclamantă a contravalorii metalului prețios fin conținut în obiecte de aur menționate în aliniatul al treilea al dispozitivului hotărârii primei instanțe, menținând în rest dispozițiile sentinței și respingând cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a avut în vedere considerentele de mai jos.
Cât privește apelul declarat de reclamanta, probele administrate in apel nu au tăria de a forma convingerea instanței privind preluarea faptică din patrimoniul autorului reclamantei a unui număr de 73 de ducați din aur și a sumei de 518 dolari USD, a căror confiscare a fost dispusă prin sentința penală 1626/10.12.1958 a Tribunalului Popular al Orașului Timișoara. Tot astfel, probele nu au determinat convingerea tribunalului privind plata de către autorul reclamantei către BNR a unor despăgubiri civile in sumă de_ lei, dispusă prin aceeași hotărâre penală. Sentința penală 1626/1958 a Tribunalului Popular al Orașului Timișoara, a dispus, într-adevăr confiscarea unui număr de 73 monede de aur și a sumei de 518 USD, precum si obligarea inculpatului Kerek F., autorul reclamantei, la plata sumei de_ lei către BNR, însă probele administrate in cauză nu au aptitudinea de a dovedi că S. R. a și preluat faptic, prin organele sale, bunurile si banii confiscați și că defunctul Kerek F. a achitat efectiv către BNR suma de_ lei.
Astfel, declarațiile martorilor audiați în apel nu dovedesc preluarea aurului și valutei menționate in hotărârea de condamnare. Din depoziția martorului I. I. nu se poate desprinde faptul că aurul și valuta pe care le-a văzut pe masă la organele de miliție îi aparțineau lui Kerek F.; martorul a declarat că pe masă existau și lire sterline, despre care nu se menționează că ar fi fost ridicate de la reclamant, ceea ce conduce la concluzia că bunurile văzute de martorul I. I. nu proveneau fără putință de tăgadă, din patrimoniul lui Kerek F..
Martorul H. A. a declarat că știe doar din relatările fratelui său despre confiscarea ducaților, relatări care se dovedesc însă inexacte, vorbind despre confiscarea unui număr de 150 de ducați. Cât privește plata despăgubirilor către BNR, aceasta o cunoaște doar din spusele defunctului Kerek F..
Tribunalul a apreciat că, într-adevăr, date fiind condițiile în care a avut loc confiscarea bunurilor si sumelor de bani in regimul comunist, aprecierea asupra dimensiunii prejudiciului material și probatoriul asupra acestuia trebuie făcută estimativ și in echitate, acesta fiind si motivul pentru care, prin derogare de la disp. art.1191 Cod civil, dovada preluării si a plății sumelor de bani s-a acceptat a fi făcută prin proba testimonială. Aceasta nu lipsește însă reclamanta de obligația prevăzută de art.1169 cod civil, de a-și proba pretențiile.
Cât privește art.1 din Protocolul nr.1 Adițional la Convenție, tribunalul a apreciat că acesta nu este incident in speță, câtă vreme preluarea bunurilor a avut loc înainte de ratificarea convenției de către România.
Având in vedere aceste considerente, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, tribunalul a respins apelul declarat de reclamantă.
Cât privește apelul declarat de pârâta BNR, acesta este întemeiat, conform considerentelor ce vor fi expuse in continuare:
Art. 39 alin.2 din HG 1344/2003 statuează că dacă bunurile au fost valorificate in folosul statului și nu se mai regăsesc fizic in gestiunea de specialitate din cadrul Sucursalei Municipiului București a BNR, urmează a se plăti persoanelor îndreptățite, în baza hotărârilor judecătorești irevocabile, investite cu formulă executorie, contravaloarea metalului prețios fin conținut in respectivele obiecte, calculată la prețul practicat de BNR la data plății.
Astfel fiind, într-o corectă rezolvare a speței, prima instanță trebuia să oblige pârâta BNR la plata către reclamantă a contravalorii metalului prețios fin conținut în obiectele din aur menționate în inventarul P 11/1966 și in expertiza tehnică_/07.06.1966 a BNR. Această expertiză tehnică include suficiente elemente pentru individualizarea fiecărui obiect confiscat si pentru determinarea conținutului de metal fin, tribunalul nereținând conținutul adresei BNR SMB nr.1215/769/02.04.2009 in care se arată conținutul de metal fin al obiectelor confiscate, câtă vreme această adresă provine de la pârâtă, nu prezintă o detaliere a modului in care a fost calculat conținutul de metal fin și a fost contestată de reclamant.
Pârâta B. Națională a R. a solicitat lămurirea și completarea Deciziei civile nr. 1017/A/09.12.2011, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, iar prin Decizia civilă nr. 264/A, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins această cerere pentru următoarele considerente:
Conform art. 281 indice 1 alin.1 Cod procedură civilă, în cazul in care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.
In speță, cererea de lămurire a dispozitivului in sensul solicitat de petentă, respectiv de a se menționa in dispozitiv cantitatea de 803,88 grame au fin si 0,26 grame argint fin, prevăzută în adresa 1215/769/02.04.2009 a B.N.R., nu poate fi admisă, câtă vreme instanța de apel, prin hotărârea pronunțată, a precizat în mod expres motivele pentru care nu va reține conținutul acestei adrese (paragraful penultim din pagina 7 al hotărârii pronunțate în apel). În această situație, nu sunt întrunite condițiile de lămurire a hotărârii, partea interesată putând critica aceste aspecte doar pe calea recursului.
Tot prin intermediul recursului, iar nu pe calea cererii de completare a hotărârii poate fi invocată și nepronunțarea instanței de apel asupra motivului de apel vizând nelegala obligare a pârâtei B.N.R. la plata cheltuielilor de judecată, neanalizarea unui motiv de apel neputând fi asimilată cu omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, situații care deschid calea cererii de completare a hotărârii, conform art. 281 indice 2 alin.1 Cod procedură civilă.
Împotriva Deciziei civile nr. 1017/A/09.12.2011 a declarat recurs reclamanta G. E. – M., solicitând admiterea în întregime a acțiunii sale, respectiv obligarea pârâtei B. Națională a R. la restituirea în natură sau dacă bunurile nu se mai regăsesc, a cantității de 73 monede de aur emisiune 1915, în greutate de 14 grame/bucată, 24 K, confiscate conform Sentinței penale nr. 1626/10.12.1958 a Tribunalului Popular al Orașului Timișoara, precum și obligarea pârâtului M. Finanțelor P. București la plata sumei de 906,87 $, reprezentând suma de 518 $, actualizată, sumă confiscată în baza aceleiași sentințe penale, și a sumei de 33.333,82 lei (ron) reprezentând suma de 37.955 lei actualizată, achitată cu titlu de despăgubiri conform aceleiași sentințe penale.
În motivare, reclamanta recurentă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, arătând că hotărârea atacată este nelegală în raport de modul în care au fost apreciate probele administrate în apel și soluționate petitele menționate mai sus.
Astfel, în privința petitului privind revendicarea cantității de 73 de ducați mari de aur, recurenta a învederat că, deși ambele instanțe au precizat în considerentele hotărârilor că această cantitate a fost identificată la domiciliul lui Kerek F., autorul său, fiind confiscată potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 284/1947, considerentele ambelor instanțe cu privire la neconcordanța dispozițiilor celor doi martori sunt criticabile, în condițiile în care martorul I. I. a asistat la procedura confiscării, iar martorul H. A. a cumpărat două monede, în anii respectivi, de la autorul său.
Reclamanta recurentă a mai arătat că preluarea acestei cantități este mai presus de orice îndoială atâta timp cât rezultă din Sentința penală nr. 1626/10.12.1958, iar faptul negăsirii acestei cantități în inventarul Băncii Naționale a R. București nu este imputabil reclamantei.
Că, întrucât de la data preluării abuzive au trecut 50 de ani, consideră că regula prevăzută de art. 1169 Cod civil suferă o anumită atenuare, în sensul că declarațiile martorilor cu privire la existența bunurilor confiscate și a plății despăgubirilor trebuie apreciate ca fiind principala sursă a existenței în patrimoniul autorului său a acestor bunuri sau a dovezi plății acelor despăgubiri, pentru a putea beneficia de un proces echitabil, potrivit art. 6 din CEDO, invocând în acest sens jurisprudența CEDO (cauzele V. I. contra R., S. contra R.).
În ceea ce privește revendicarea sumelor de bani, atât în valută cât și în lei, recurenta a susținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin. 2 și 3 din Legea nr. 213/2008 și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
P. recursul său, pârâta B. Națională a R. București reprezentată de S. Regională T. a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a Deciziei civile nr. 264/15.03.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, și admiterea cererii de lămurire și completare a Deciziei civile nr. 1017/A/ 09.12.2011, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
În motivare, pârâta recurentă a invocat dispozițiile art. 281 ind. 3 Cod procedură civilă, arătând că instanța investită cu soluționarea cererii de lămurire și completare a hotărârii nu a reținut că, pentru punerea în executare a hotărârii, era necesară precizarea exactă a cantității de metal fin prețios, menționate în adresa Băncii Naționale a R. - S. Regională București nr. 1215/769 din 02.04.2009.
În legătură cu capătul de cerere referitor la cheltuielile de judecată în sumă de150 lei, pârâta recurentă a învederat că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra acestuia.
În această cauză, deși intimații au fost citați cu mențiunea de a formula întâmpinare, nu au dat curs solicitării instanței.
În urma examinării deciziei atacate, prim prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, Curtea apreciază ca fiind întemeiat recursul reclamantei și ca neîntemeiat recursul pârâtei B. Națională a Românie în reprezentarea Statului R..
Astfel, în legătură cu recursul reclamantei, Curtea reține că probleme confiscării bunurilor (73 monede de aur și 518 $) și plății despăgubirilor a dobândit putere de lucru judecat în baza Sentinței penale nr.1626 din 10 decembrie 1958, pronunțată de Tribunalul Popular al Orașului Timișoara, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 215/15.01.1959 a Tribunalului Regional.
Aceasta înseamnă, în virtutea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, că o hotărâre judecătorească irevocabilă nu poate fi contrazisă de o altă hotărâre judecătorească, astfel încât în mod greșit ambele instanțe au respins aceste petite.
În plus, este de menționat că, deși obiectul recursului nu poate viza netemeinica hotărârii, ambele declarații ale martorilor, din care unul a participat la confiscare iar altul a cumpărat două monede din aur, sunt în deplină convergență cu cele reținute mai sus.
În ceea ce privește recursul pârâtei B. Națională a R. București, Curtea apreciază că în mod corect instanța de apel a respins cererea de lămurire și completare a dispozitivului, în condițiile în care instanța de apel, prin Decizia civilă nr. 1017/A din 09.12.2011, a precizat că expertiza tehnică include suficiente elemente pentru individualizarea fiecărui obiect confiscat și pentru determinarea conținutului de metal fin, astfel că nu poate reține conținutul adresei BNR SMB nr. 1215/769/02.04.2009, câtă vreme această adresă provine de la pârâtă.
Cu alte cuvinte, în mod legal, cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 281 ind. 1 Cod procedură civilă și art. 281 ind. 2 Cod procedură civilă, instanța de apel a apreciat că numai pe calea recursului pârâta B. Națională a R. putea să solicite modificarea deciziei în sensul menționării cantității de metal fin și să invoce nepronunțarea instanței de apel asupra motivului de apel vizând nelegala obligare a pârâtei B. Națională a R. București la plata cheltuielilor de judecată, însă pârâta recurentă nu a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 1017/A din 09.12.2011.
Față de cele de mai sus, având în vedere că bunurile au fost confiscate în mod abuziv de la autorul reclamantei, în baza dispozițiilor art. 26 alin. 12 din OUG nr. 190/2000, art. 12 din Constituția din 1952, art. 480, 481 Cod civil, art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 6 din Legea nr.213/1998, art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă și art. 312 al. 1,2 și 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul reclamantei, va modifica în parte decizia atacată, va admite apelul reclamantei și va schimba în parte sentința atacată în sensul că va admite în întregime acțiunea reclamantei și va obliga pârâtul S. R. reprezentat prin B. Națională a R. și la restituirea a 73 monede de aur emisiune 1915 sau la plata contravalorii în lei la data plății, dacă aceste nu se mai găsesc, astfel cum s-a solicitat prin acțiunea introductivă, iar pe pârâtul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P. București la plata sumei de 906,87 $, reprezentând suma confiscată de 518 $ actualizată, și a sumei de 33.333,82 lei (ron), reprezentând suma de 37.955 lei actualizată.
Va menține în rest dispozițiile ambelor sentințe și va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâta B. Națională a R. București.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pârâtul S. R. reprezentat de B. Națională a R. București și M. Finanțelor P. București să plătească recurentei suma de 2200 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta G. E. M. împotriva Deciziei civile nr. 1017/A din 09.12.2011, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Modifică în parte decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 2540 din 21.10.2010, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._ .
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că obligă pârâtul S. R. reprezentat prin BNR și la restituirea a 73 monezi de aur emisiune 1915 sau la plata contravalorii lor în lei la data plății, iar pârâtul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P. la plata sumei de 906,87 $, reprezentând suma de 518 $ actualizată, și a sumei de 33.333,82 lei (Ron) reprezentând suma de 37.955 lei actualizată.
Menține în rest dispozițiile ambelor hotărâri.
Respinge recursul declarat de BNR împotriva aceleiași decizii.
Obligă pârâtul intimat S. R. reprezentat de BNR și M. Finanțelor P. să plătească recurentei suma de 2200 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 20 iunie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
L. P.
Red. Gh.O. /29.06.2012
Tehnored L.P./16.07.2012
Ex.2
Primă instanță: F.Ș.
Instanța de apel:M. R.; A.C.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Anulare act. Decizia nr. 1611/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
