Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 1306/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 1306/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-05-2012 în dosarul nr. 1306/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.1306

Ședința publică din 8 mai 2012

PREȘEDINTE: C. R.

JUDECĂTOR: M. L.

JUDECĂTOR: D. C.

GREFIER: F. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții C. L. al M. TIMIȘOARA și P. M. TIMIȘOARA reprezentată prin P. împotriva deciziei civile nr. 1022/09.12.2011 pronunțată de Tribunalul T. - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta intimată . Timișoara, având ca obiect plângere împotriva încheierii de CF.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic V. S. în reprezentarea reclamanților recurenți C. L. al M. Timișoara, M. Timișoara și P. M. Timișoara și avocat A. S. în substituirea avocatei I. C. în reprezentarea pârâtei intimate . Timișoara.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul registratură al instanței a fost depusă întâmpinare formulată de pârâta intimată, care a fost comunicată reprezentantei reclamanților recurenți.

Reprezentanta reclamanților recurenți depune la dosar taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și arată că nu solicită amânarea cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului modificarea sentinței, cu consecința admiterii plângerii și a respingerii cererii pârâtei de radiere din CF a construcțiilor anexă menționate de reclamanți în cererea lor. În drept recursul a fost motivat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă. Solicită cheltuieli de judecată.

Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului reclamanților ca nefondat și neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei civile nr. 1022/A/09.12.2011 pronunțată de Tribunalul T. și a sentinței civile nr.6521/17.03.2011 pronunțată de Judecătoriei Timișoara, cu motivarea că instanțele au făcut o corectă aplicare a legii în raport cu natura și obiectul cererii deduse judecății.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față constată:

P. decizia civilă nr. 1022/09.12.2011, Tribunalul T. - Secția civilă a respins apelul declarat de reclamanții C. L. al M. Timișoara, M. Timișoara și P. M. Timișoara împotriva sentința civilă nr. 6521/17.03.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara și i-a obligat pe reclamanți la plata a 620 lei cheltuieli de judecată față de intimata pârâtă S.C. B. E. S.A.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că dupa cum judicios a retinut prima instanta, in mod corect registratorul de carte funciara a dispus radierea din CF_ Timisoara (nr. nou_) a atelierului inscris sub A1.1, a doua cabine de portar inscrise sub A1.5, a doua statii Trafo inscrise sub A1.7 si a doua soproane inscrise sub A1.8, in baza sentintei civile_/2009 a Judecatoriei Timisoara, irevocabila.

P. sentinta civila_/2009 a Judecatoriei Timisoara, irevocabila (filele 16-17 din dosarul OCPI) s-a dispus radierea din CF_ Timisoara (nr. nou_) a atelierului inscris la pozitia C1, a doua cabine de portar inscrise la pozitia C5, a doua statii Trafo inscrise la pozitia C7 si a doua soproane inscrise la pozitia C8.

Prima instanta a retinut in mod corect ca operatiunile de carte funciara au fost conforme dispozitiilor sentintei anterior mentionate, apreciind ca plangerea este neintemeiata si respingand-o potrivit art. 50 din Legea 7/1996.

Nu pot fi retinute sustinerile apelantilor conform carora prima instanta nu a intrat i cercetarea fondului, cata vreme, astfel cum am aratat, judecatoria a analizat dispozitiile hotararii ce constituie titlu executoriu pentru radierea din cartea funciara si a constatat ca acestea au fost aplicate intocmai de catre registratorul de carte funciara.

Nefondate sunt si motivele de apel conform carora prima instanta nu a motivat in drept solutia pronuntata, cata vreme aceasta a fost intemeiata pe dispozitiile art. 50 din Legea 7/1996.

Astfel fiind, nu exista temeiuri pentru desfiintarea cu trimitere spre rejudecare a hotararii apelate.

Cat priveste faptul ca raportul de expertiza intocmit in cauza de expertul R. M. nu prezinta un tabel cu situatia inainte de radierea constructiilor din cartea funciara, respectiv un tabel cu propunerea de radiere din cartea funciara a constructiilor demolate legal, tribunalul apreciaza ca pentru radierea constructiilor este suficienta existenta sentintei civile_/2009 a Judecatoriei Timisoara, irevocabila, prin care s-a dispus efectuarea operatiunii. P. chiar aceasta hotarare s-a aratat ca expertiza topografica intocmita in dosarul_ a constatat ca aceste constructii a caror radiere a fost dispusa, inscrise la pozitiile C1, C5, C7 si C8 nu exista in realitate, aratandu-se totodata ca aspectul invocat de Primaria M. Timisoara vizand faptul ca nu s-a facut dovada existentei documentelor legale in baza carora s-au demolat constructiile poate constitui cel mult temei al aplicarii unei sanctiuni conform Legii 50/1991, fara insa a impieta asupra radierii din cartea funciara a constructiilor, intrucat cartea funciara trebuie sa reflecte situatia reala atat in ceea ce priveste dreptul inscris la foaia de proprietate cat si imobilele descrise la foaia de avere. Avand in vedere aceste statuari cu putere de lucru judecat ale sentintei civile_/2009 a Judecatoriei Timisoara, irevocabila, instanta va respinge si aspectele invocate prin motivele de apel vizand lipsa unor documente legale privind desfiintarea constructiilor.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal ș printr-o cerere comună, toți cei trei reclamanți solicitând modificarea ei și a sentinței, cu consecința admiterii plângerii și a respingerii cererii pârâtei de radiere din CF a construcțiilor anexă menționate de reclamanți în cererea lor.

Recursul a fost motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă iar în fapt pe mai multe motive de nulitate.

S-au criticat hotărârile instanțelor anterioare pentru faptul că acestea nu au verificat incidența în cauză a Legii nr. 7/1996 și pentru aceea că hotărârea din apel este nemotivată în raport de susținerile din apel .

Pe fondul cauzei s-a susținut faptul că s-a dispus radierea din CF_ Timișoara a construcțiilor anexă în baza sentinței civile nr._/22.10.2009 a Judecătoriei Timișoara și a raportului de expertiză efectuat de ing. R. M. în care nu se explică însă situația acestora dinainte de demolare și propunerile justificate de radiere.

. nu deține autorizații de desființare/ demolare sau procese - verbale de constatare a autodemolării pentru construcțiile în discuție ci doar autorizație de nefuncționare pentru altele și, prin urmare, radierea construcțiilor s-a făcut fără respectarea legii.

P. întâmpinarea formulată în cauză intimata pârâtă S.C. B. E. S.A. a solicitat respingerea recursului reclamanților ca nefondat cu motivarea că instanțele au făcut o corectă aplicare a legii în raport cu natura și obiectul cererii deduse judecății.

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.

Rezultă astfel că prin cererea din 13.04.2010 adresată Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară T., S.C. B. E. S.A. a solicitat radierea unor construcții din CF_ (un atelier, două cabine portar, două stații Trafo și două șoproane) astfel cum s-a dispus sentința civilă nr._/22.10.2009 a Judecătoriei Timișoara.

La cerere a fost atașată copia acestei hotărâri (pronunțate în contradictoriu P. M. Timișoara), pe care s-a aplicat ștampila de atestare a caracterului ei irevocabil, cu data de 12.01.2010.

Primind această cerere și constatând, în conformitate cu dispozițiile art. 20 al. 2 și 3 din Legea nr. 7/1996, că hotărârea în baza căreia s-a cerut radierea construcțiilor menționate a dispus în această privință și că ea are caracter definitiv și irevocabil, în mod legal și temeinic, registratorul de carte funciară a emis Încheierea nr._/13.04.2010 prin care cererea societății a fost admisă și s-au radiat edificatele în hotărâre.

Contrar a ceea ce instituțiile reclamante au susținut constant în cererile lor, Curtea constată că pronunțarea încheierii de CF s-a făcut cu luarea în considerare a dispozițiilor Legii nr. 7/1996 și că interpretarea acestor dispoziții a fost conformă și corectă, întrucât, cu excepția cerințelor formal – procedurale ce trebuie îndeplinite conform art. 48 alin. 1 lit. a - f din Legea nr. 7/1006, registratorul de carte funciară nu are nicio competență de a cenzura conținutul titlului prezentat spre înscriere/ radiere și nici abilitatea de a solicita administrarea și altor probe în afară de cele expres menționate în lege.

Cum în cauza dedusă judecății operațiunea de radiere din CF a construcțiilor menționate de reclamanți s-a făcut cu respectarea întocmai a conținutului sentinței civile nr._/22.10.2009 a Judecătoriei Timișoara și a dispozițiilor Legii nr.7/1996, rezultă că recursul instituțiilor reclamante este nefondat, urmând a fi respins, pe cale de consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții C. L. al M. TIMIȘOARA și P. M. TIMIȘOARA reprezentată prin P. împotriva deciziei civile nr. 1022/09.12.2011 pronunțată de Tribunalul T. - Secția Civilă în dosarul nr._ .

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 8 mai 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. R. M. L. D. C.

GREFIER,

F. B.

Red.C. D./09.05.2012

Tehnored F.B./21.05.2012

Ex.2

Primă instanță:M. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 1306/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA