Pretenţii. Decizia nr. 272/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 272/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 272/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 18.01.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 272/R
Ședința publică din 20 februarie 2013
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamant U. C. T. împotriva sentinței civile nr. 3116/9.11.2012 pronunțată de T. T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat M. Finanțelor P., pentru pretenții.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 13.02.2013, când pronunțarea a fost amânată pentru data de astăzi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
În termenul de pronunțare, reprezentanta reclamantului recurent a depus la dosar împuternicirea avocațială, practică judiciară și adeverințe.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3116/9.11.2012 pronunțată de T. T. în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesual active a reclamantului U. C. T. și a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamant împotriva pârâtului Statul Român prin M. Finanțelor P..
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că, prin cererea înregistrată la 15.05.2012, reclamantul U. C. T. l-a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin M. Finanțelor P., solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 20 milioane de euro cu titlu de daune morale, pentru suferințele psihice cauzate tatălui său, U. C. G., ca urmare a arestării sale pe nedrept, arestare care a condus și la decesul acestuia; obligarea pârâtului Statul Român prin M.F.P la plata sumei de 30 milioane euro cu titlu de daune materiale, reprezentând prejudiciul cauzat tatălui sau prin pierderea Hotelului Continental Timișoara și prin pierderea unui apartament situat în Timișoara; de asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la acoperirea prejudiciul cauzat tatălui său prin pierderea pensiei și salariului în perioada 19.11.2001 până la decesul acestuia și a cheltuielilor de judecată ca urmare a procesului penal, reprezentând onorariul apărătorului și onorariul expertizelor efectuate în cursul urmării penale, în judecata de fond și apel, cu cheltuieli de judecată în prezentul proces.
În motivare, reclamantul a expus succesiunea soluțiilor pronunțate în cauzele penale în care tatăl său a fost inculpat, arătând că la data reținerii tatălui său (19.11.2001) se afla în întreținerea sa, fiind student la facultatea de drept și neavând venituri.
Reclamantul a arătat că, după reținerea tatălui său, din pricina mediatizării negative, a fost evacuat din apartamentul în care locuia, fiind nevoit să trăiască pe străzi o perioadă îndelungată, întrucât nu își permitea închirierea unui alt apartament; după câteva luni i-au fost oferite de către o persoană care a crezut în nevinovăția tatălui său o casă unde să locuiască și un loc de muncă pentru a câștiga o sumă de bani din care să se întrețină și să-l ajute cu pachete și medicamente pe tatăl său, asigurându-i totodată apărarea în procesul penal.
Sub aspectul daunelor morale, reclamantul a arătat că procesul penal în care a fost inculpat, cercetările penale desfășurate, precum și condițiile de detenție au afectat grav starea de sănătate a tatălui său, acesta având parte de un tratament medical rudimentar în penitenciar, fapt care, în cele din urmă, a condus la decesul său. Afecțiunile de care suferea anterior privării de libertate s-au agravat, iar datorită stării de consum psihic determinate de desfășurarea procesului penal, tatăl său a dobândit și alte boli, atestate de documentele medicale depuse la dosar, a mai arătat reclamantul.
Totodată, a subliniat că în timpul procesului tatăl său a fost afectat de o profunda stare de emoție, efectele fiind resimțite în viața personală, socială și profesională, fiindu-i grav afectate prin mediatizarea procesului onoarea, demnitatea și prestigiul profesional, iar în arest fiind supus unui tratament înjositor.
Referitor la daunele materiale, reclamantul a învederat că prin contractul nr. 3981/23.12.1998 s-a prevăzut transformarea prin novație a contractului de închiriere nr. 3694/24.03.1991 în contract de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de cumpărare și care s-a derulat în perioada ianuarie 1991-iunie 2001, prima rată fiind achitată la 01.03.1999 de către U. C. G., care era asociat unic posesor al capitalului social în proporție de 100%. Valoarea contractului de leasing a fost plătibilă în 30 de rate lunare, dintre care un număr de 28 de rate, respectiv 93,4% din contract au fost achitate în perioada administrării .. de către U. C. G. și numai 2 rate sau 6,6% au fost achitate în afara acestei perioade; din cele 28 rate achitate în perioada administrării .. de către U. C. G., 5 rate sau 16,5% din contract au fost achitate de către L. D. prin .. care a aparținut acestuia.
Prin Convenția legalizată sub nr._ din iunie 2001, semnată între Z. C., L. D. și U. C. G., s-a stabilit că U. C. G. va avea funcția de director de protocol, urmând a avea un salariu egal cu cel avut la data de 12.06.2001, salariu care se va indexa periodic conform ratei inflației. Ulterior, printr-un înscris sub semnătură privată, s-a convenit între aceleași părți că U. C. G. va beneficia de un salariu lunar în cuantum de 1000 USD și 10% din profitul hotelului timp de 10 ani de la data semnării convenției. De asemenea, s-a precizat faptul că în situația în care i se va desface contractul de muncă din cauze neimputabile în perioada celor 10 ani de zile, .. îi va achita acestuia suma de bani reprezentând salariul cumulat și indexat de la data desfacerii contractului de muncă și până la data expirării celor 10 ani; s-a stipulat și faptul că U. C. G. va primi „procent lunar pe perioada de procentare 20 de ani începând de azi, data semnării prezentului, de la domnul Z. C. suma de 300 $ SUA”.
S-a apreciat de către reclamant că, dacă privarea de libertate nu ar fi fost dispusă față de tatăl său, se prezuma, până la proba contrarie, că urma să dețină acea funcție în continuare și implicit ar fi urmat să obțină veniturile cuvenite pentru această funcție.
Totodată, reclamantul a arătat că acestor pierderi li se adaugă și cheltuielile ocazionate de desfășurarea proceselor penale, care au durat 11 ani.
În drept, reclamantul a arătat că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 504 alin. (2) - art. 507 C.pr.pen.
Pentru termenul de judecată din 09.11.2012, reclamantul a precizat, în ceea ce privește daunele materiale solicitate pentru apartamentul nr. 8, situat în Timișoara, . Carusso, nr. 2), nr. 1, ., că autorul său a locuit împreună cu familia în respectivul imobil timp de peste 20 de ani, în baza unui contract de închiriere încheiat cu persoana fizică proprietară și că același autor și proprietarul imobilului au convenit să întocmească un contract de vânzare-cumpărare în anul 2001. Datorită privării de libertate însă, autorul său a fost împiedicat să mai încheie contractul de vânzare-cumpărare cu privire la acest apartament, iar reclamantul nu a avut mijloace financiare pentru a-l cumpăra și nici măcar pentru a mai achita chiria.
Pârâtul Statul Român prin M. Finanțelor P. a formulat întâmpinare, invocând excepția prescripției dreptului la acțiune, în ceea ce privește capătul de cerere privind despăgubirile solicitate pentru lipsirea de libertate pe nedrept în cursul urmăririi penale, respectiv pentru perioada duratei arestării preventive 19.11._02, excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
În ceea ce privește excepția prescripției, a învederat că reclamantul a suportat în mod efectiv măsura arestării preventive în cursul urmăririi penale, respectiv în perioada 19.11._02 .Or, în acest caz rezultă în mod evident, prin interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 506 alin. 2 C.pr.penală cu prevederile art. 504 alin. 3 C.pr.penală, ca dreptul la acțiunea în repararea pagubei pentru arestarea preventivă în cursul urmăririi penale s-a prescris, acțiunea în repararea pagubei fiind formulată și depusă la T. T. abia în data de 15.05.2012, cu mare întârziere față de termenul de 18 luni de la data la care măsura preventivă a arestării a fost revocată -03.06.2002. Așadar, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 504, alin. 2 și alin. 3 C.pr.penală cu prevederile art. 506, alin. 2 C.pr.penală, rezultă că pentru acordarea despăgubirilor pentru arestarea preventivă în cursul urmăririi penale, reclamantul a avut posibilitatea să se adreseze instanței civile doar până la data de 03.12.2003 (în termen de 18 luni de la data la care măsura preventivă a arestării a fost revocată).
Pârâtul a apreciat că acțiunea în repararea pagubei pentru arestarea preventivă în cursul urmăririi penale, potrivit art. 504 alin. 2 C.pr.penală, nu se poate raporta la data de 2 mai 2012, dată la care reclamantul a fost achitat definitiv prin decizia penală nr. 1400/2 mai 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât decizia de achitare are relevanță în mod exclusiv doar pentru două cazuri: cazul promovării acțiunii în repararea pagubei pentru condamnare definitivă urmată de achitare definitivă, potrivit art. 504, alin. 1 C.pr.penală, precum și situația în care reclamantul s-ar fi aflat încă în stare de arest la data achitării definitive 02.05.2012, situație care nu există în speță .
În subsidiar, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și pentru acest capăt de cerere, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 504, alin. 3 C.pr.penală, „Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j)." Or, prin încheierea/03.06.2002 pronunțata de T. T., s-a respins cererea de prelungire a duratei arestării preventive și nu s-a stabilit că arestarea inculpatului ar fi fost făcută în mod nelegal.
Asupra excepției inadmisibilității acțiunii, pârâtul a arătat că solicitarea daunelor materiale care exced perioadei duratei arestării preventive 19.11._02 (reprezentând pierderea Hotelului Continental Timișoara, nerealizarea salariului din calificarea sa și a pensiei, pierderea unui apartament în Timișoara, cheltuieli de judecată ca urmare a procesului penal) reprezintă o cerere inadmisibilă, nelegală și neîntemeiată, întrucât incidența art. 504 C.p.p. circumscrie despăgubirile morale și materiale la prejudiciile materiale și morale cauzate prin eroarea judiciară, și nu la evenimente, fapte și lucruri ulterioare sau care exced erorii judiciare, eroare judiciară care în speță este considerată lipsirea de libertate ca arestarea preventivă în perioada 19.11._02 .
Pârâtul a subliniat că cererea reclamantului este neîntemeiată, urmare a neprecizării modului de calcul al cuantumului despăgubirilor materiale și morale solicitate și lipsa de la dosar a probelor materiale privind aceste pretinse pagube de natură materială. Referitor la despăgubirile materiale solicitate, reclamantul nu poate beneficia, prin circumscriere la sfera erorii judiciare, decât de o sumă reactualizată și calculată pe baza drepturilor salariale de care a fost lipsit pe durata arestării preventive, respectiv în perioada 19.11._02. Cât privește cererea pentru acordarea celorlalte daune materiale solicitate, aceasta reprezintă o cerere neîntemeiata, întrucât incidența art. 504 C.p.p. circumscrie despăgubirile materiale la prejudiciile materiale cauzate prin eroarea judiciară, și nu la evenimente, fapte și lucruri ulterioare sau care exced erorii judiciare, eroare judiciară care în speță este considerată lipsirea de libertate ca arestarea preventivă în perioada 19.11._02 .
Referitor la despăgubirile morale în cuantum de 20 milioane de euro, pârâtul le-a apreciat ca exagerate si nejustificate, arătând că instanța trebuie să aprecieze prejudiciul moral în funcție de gravitatea și importanta lui, în funcție de toate circumstanțele și împrejurările cazului concret. Este adevărat că privarea de libertate în sine, creează un grav disconfort persoanei căreia i-a fost lezat dreptul la viață privată, perioada încarcerării fiind lipsită de un drept constituțional fundamental, însă, apreciind în concret gravitatea prejudiciului moral, a apreciat că suma de bani solicitată în compensarea prejudiciului moral este una nerealistă, care încalcă flagrant principiul echității și echilibrului social.
Instanța a încuviințat și administrat pentru reclamant proba cu înscrisuri, dispunând totodată, din oficiu, efectuarea unei adrese către P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara pentru comunicarea înscrisurilor deținute cu privire la arestarea lui U. C. G..
Întrucât celelalte probe solicitate de reclamant vizau lămurirea unor aspecte ținând de fondul cauzei, iar la termenul din 09.11.2012 tribunalul a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale active – excepție care, potrivit art. 137 al. 1 C.pr.civ., face de prisos cercetarea în fond a pricinii – încuviințarea și administrarea acestor probe nu a mai fost utilă pentru soluționarea cauzei, conform art. 167 C.pr.civ.
Deliberând prioritar, conform art. 137 al. 1 C.pr.civ., asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului (excepție a cărei analiză face superfluă cercetarea celorlalte excepții invocate de pârât și a fondului cauzei), tribunalul a reținut că prin decizia penala 71/A/12.04.2011 a Curții de Apel Timișoara a fost admis apelul declarat de inculpatul U. C. G. împotriva sentinței penale 474/15.06.2005, pronunțată de T. T., a fost înlăturată dispoziția de achitare a inculpatului U. C. G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 din Legea 130/1999 și s-a dispus încetarea procesului penal pentru această infracțiune ca urmare a prescrierii răspunderii penale; s-a dispus încetarea procesului penal față de același inculpat și pentru infracțiunea de fals intelectual la legea contabilității, prevăzuta de art. 43 din Legea 82/1991 raportat la art. 289 C.pen., urmare a prescrierii răspunderii penale, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. d C.pr.pen. a fost achitat inculpatul U. C. G. pentru infracțiunile de evaziune fiscală prevăzută de art. 12, 13 din Legea 87/1994 și de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 al. 2 din Legea 85/2006; au fost menținute dispozițiile sentinței apelate în privința achitării inculpatului U. C. G. pentru infracțiunea de delapidare (filele 13-29 vol. 1).
Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală 1400/02.05.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (filele 16-50 vol. III), fiind respinse recursurile declarate de Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de părțile civile . și DGFP T..
Invocând dispozițiile art. 504 al. 2 C.pr.pen. (conform cărora are dreptul la repararea pagubei suferite persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal), reclamantul a solicitat obligarea Statului Român la plata unor daune materiale și morale pentru privarea de libertate a tatălui său, acesta fiind reținut în data de 19.11.2001, iar mai apoi arestat în 04.06.2002 și pus în libertate la 28.07.2003, după cum rezultă din sentința penală 474/15.06.2005 a Tribunalului T. (fila 64 din vol. I), coroborată cu mandatul de arestare preventivă nr. 21/04.06.2002 și cu ordonanța din aceeași dată, emise de Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul 120/PA/2001.
În analiza calității procesuale active, tribunalul a reținut că, potrivit art. 506 al. 1 C.pr.pen. „Acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptățită, potrivit art. 504, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreținerea sa.”
Legea conferă calitate procesuală activă pentru promovarea acțiunii în repararea pagubei persoanei îndreptățite (care a fost supusă unei măsuri privative de libertate nelegale) precum și, după moartea acesteia, persoanelor care se aflau în întreținerea sa la data decesului, acestea putând să demareze acțiunea sau să o continue.
Doctrina penală a opinat că, pentru a avea calitate procesuală activă, reclamantul trebuia să beneficieze de prestarea întreținerii la momentul decesului celui pretins lipsit de libertate in mod nelegal. Astfel, A. C. - „D. procesual penal”, Editura Hamangiu 2011, p. 726 „titularii (…) acțiunii trebuie să se afle în întreținere la data la care a survenit decesul” -; „calitate procesuală activă în acțiunea în repararea pagubei întemeiată pe dispozițiile art. 504 C.p.p. are persoana condamnată pe nedrept sau privată de libertate sau a cărei libertate a fost restrânsă în mod nelegal. După moartea acesteia, acțiunea poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreținerea sa la momentul decesului, care dobândesc astfel calitate procesuală activă” - O. P., M. U. - „Convenția europeană a drepturilor omului și dreptul procesual penal român”, Editura C.H.B., p.629; în același sens, M. U. - „Procedură penală. Partea generală. Partea specială”, Editura C. H. B., p. 476.
În speță, autorul reclamantului, cel care a făcut obiectul unei măsuri privative de libertate pretins nelegale, a decedat la 18.09.2009, potrivit certificatului de deces depus la fila 72, vol. III.
La data decesului autorului său, reclamantul avea 37 de ani și 8 luni, conform certificatului de naștere depus la fila 60 din vol. III, fiind născut la 15.01.1972.
Reclamantul nu a dovedit și, mai mult, nici nu a susținut că la data decesului tatălui său se afla în întreținerea acestuia. Dimpotrivă, în chiar cererea de chemare în judecată reclamantul a arătat că se afla în întreținerea tatălui său doar la data la care acesta a fost reținut, iar ulterior s-a angajat în muncă, pentru a se întreține pe sine și pentru a-l ajuta cu pachete și medicamente pe tatăl său și a-i asigura apărarea în procesul penal.
Faptul că U. C. G. nu mai presta întreținerea fiului său la data decesului rezultă și din declarațiile legalizate sub nr. 50-52/31.05.2012 și 41-42/18.05.2012 de către Biroul Notarial „Expert” din București – notar public E. C., depuse de reclamant la filele 95-105 vol. I, declarații care, deși extrajudiciare, pot face dovada în contra reclamantului care le-a depus. Potrivit acestor declarații, la data decesului, U. C. G. se afla în vădită stare de nevoie, neputându-și asigura propria întreținere (fiind ajutat financiar de prieteni și cunoscuți), cu atât mai puțin să contribuie la întreținerea reclamantului. Mai mult, datorita multiplelor boli de care suferea la momentul decesului, dovedite de actele medicale depuse la filele 108-147 și 152-168 din vol. I, autorul reclamantului nu putea desfășura în mod obiectiv o activitate aducătoare de venit, care să-i permită a-l întreține pe fiul său.
Întrucât reclamantul nu se afla în întreținerea autorului sau la momentul decesului acestuia, tribunalul a apreciat că, potrivit art. 506 al. 1 C.pr.pen., este lipsit de calitatea procesuală activă pentru formularea unei acțiuni în repararea pagubei.
Nici dispozițiile art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale și ale art. 52 alin. 3 din Constituția României, la care reclamantul a făcut referire în cererea de chemare în judecată, nu pot fundamenta, prin ele însele, o soluție de admitere a cererii reclamantului, în lipsa îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 504-507 C.p.p. Prevederile art. 5 din Convenție și ale art. 52 alin. 3 din Constituție sunt dispoziții cu caracter general care consacră dreptul la libertate și la siguranță și dreptul de a obține reparații în cazul arestării nelegale, precum și obligația statului de a răspunde material pentru prejudiciile create prin erorile judiciare. Trimiterea la aceste norme nu este însă în măsură a determina admiterea de plano a cererii de chemare în judecată. Condițiile în care intervine răspunderea statului sunt prevăzute în art. 504-507 C.p.p., iar pentru a obține reparația solicitată, cererea reclamantului trebuia să se subsumeze acestor condiții.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 137 al. 1 C.pr.civ., a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului U. C. T. (excepție a cărei analiză face superfluă cercetarea celorlalte excepții invocate de pârât și a fondului cauzei) și a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen reclamantul, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând casarea ei cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond.
În motivare a invocat că excepția lipsei calității procesuale active reținută de instanță a fost invocată din oficiu la termenul de judecată din 9.11.2012, instanța rămânând în pronunțare asupra excepției în lipsa apărătorului reclamantului, deși acesta solicitase strigarea cauzei după ora 14 întrucât venea de la București cu avionul.
Procedând astfel și punând reclamantul în imposibilitate de a formula apărări cu privire la excepție, dreptul său la apărare a fost încălcat, la fel și principiul contradictorialității.
A invocat greșita interpretare dată de instanță disp. art. 506 alin.1 C.p.p. sub aspectul obligației de întreținere.
În drept, a invocat disp. art. 3041 Cod proc.civilă.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare în condițiile art. 308 alin. 2 Cod proc.civilă.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art. 3041 Cod proc.civilă, art. 306 alin. 2 Cod proc.civilă, față de disp. art. 299 și urm. Cod proc.civilă, văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța constată următoarele:
Respingând cererea în despăgubiri formulată de reclamant, prima instanță a reținut incidența excepției lipsei calității procesuale active a acestuia.
Excepția a fost invocată din oficiu, în baza art. 137 alin. 1 Cod proc.civilă, la termenul de judecată din 9.11.2012 (dată la care instanța a și rămas în pronunțare), asupra ei punând concluzii doar reprezentantul Ministerului Public, judecata desfășurându-se în lipsa părților.
Corespunde realității că reclamantul avea în cunoștință termenul, însă, din înscrisul înregistrat la instanță la 8.11.2012 și aflat la dosar la termenul din 9.11.2012, rezultă că apărătorul acestuia a solicitat apelarea cauzei după ora 14, motivat de împrejurarea deplasării de la București la Timișoara (f. 143 dosar fond).
Cauza a fost apelată la ora 14 (f. 145) și, potrivit celor mai-sus arătate, instanța a procedat la soluționarea pe excepție în lipsa părții căreia excepția i-a fost opusă.
Având în vedere aceste considerente, criticile recurentului vizând încălcarea dreptului la apărare prin nerespectarea principiului contradictorialității sunt fondate.
Astfel, în temeiul acestui principiu, părțile pot pune concluzii asupra problemelor de fapt și de drept de care depinde soluționarea procesului, indiferent dacă aceste probleme reprezintă rezultatul inițiativei părților sau a judecătorului.
În aplicarea acestui principiu, instanța este ținută să pună în discuție inclusiv excepțiile și să-și întemeieze hotărârea doar pe aspectele supuse dezbaterii contradictorii, neacordarea posibilității părților de a pune concluzii asupra unei excepții invocate din oficiu încălcând principiul menționat, dreptul la apărare și pe cel la un proces echitabil, părțile fiind puse în imposibilitatea de a formula apărări corespunzătoare.
În sensul celor mai sus-arătate s-a pronunțat și C.E.D.O. care a arătat că dreptul la o procedură contradictorie implică, în esență, posibilitatea părților de a lua cunoștință de toate piesele și observațiile din dosar, chiar și cele ce ar proveni de la magistrat, de natură să-i influențeze decizia și de a le discuta (Marel c/a Franța, Pellegrini c/a Italia, Meftah ș.a. c/a Franța).
Se observă că, în cauză, conform celor mai sus-arătate, instanța a apelat cauza la ora 14,00, deși apărătorul reclamantului solicitase ca apelul să se facă ulterior acestei ore, învederând că vine din altă localitate (București), - faptul deplasării apărătorului din București la Timișoara fiind cunoscut instanței de la termenele de judecată anterioare – și, în lipsa acestuia, a invocat excepția lipsei calității procesual active, procedând la soluționarea cauzei în temeiul acestei excepții.
Procedând astfel, raportat la considerentele de mai sus, prima instanță a încălcat principiul menționat și dreptul reclamantului la un proces echitabil; câtă vreme în cauză fuseseră invocate doar de către pârât excepțiile prescripției și inadmisibilității, reținerea – în modalitatea în care a procedat instanța – ca fiind întemeiată o excepție invocată din oficiu și în lipsa – motivată – a reclamantului l-a pus pe acesta în imposibilitate de a-și formula apărarea.
În continuare, instanța constată că, reținând lipsa calității procesuale a reclamantului, tribunalul a avut în vedere că, la data decesului tatălui său, reclamantul avea 37 de ani și 8 luni și nu se mai afla în întreținerea acestuia.
Această interpretare a dispozițiilor art. 506 alin. 1 Cod proc.penală potrivit cu care acțiunea pentru repararea pagubei formulată în temeiul art. 504 Cod proc.penală poate fi pornită sau continuată după decesul persoanei îndreptățite de către persoanele aflate în întreținerea sa nu poate fi reținută.
Astfel, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la repararea prejudiciului în temeiul art. 504 și urm. Cod proc.penală, invocând inclusiv privarea de libertate a tatălui său în perioada 19.11.2001 – 28.07.2003.
Starea de nevoie în care, conform afirmațiilor sale, se afla reclamantul la data lipsirii de libertate a tatălui său, se impune a fi apreciată la acel moment și nu la cel al decesului persoanei îndreptățite în sensul art. 504 Cod proc.penală, câtă vreme (așa cum este și situația în cauză) de la data lipsirii de libertate a susținutului întreținător și până la stabilirea îndreptățirii sale de a beneficia de prevederile sus-menționatei norme poate trece un interval îndelungat de timp, astfel că este posibil ca, la data decesului întreținătorului, persoana aflată în întreținerea sa la data lipsirii de libertate să nu se mai afle în starea de nevoie și, astfel, norma ce îi recunoaște dreptul la acțiunea în despăgubiri să rămână fără conținut.
În consecință, data la care reclamantul trebuia să fie în întreținere este cea a lipsirii de libertate a tatălui său, legătura de cauzalitate între paguba invocată și lipsirea de libertate trebuind să existe la acea dată (Î.C.C.J., Secția civilă, decizia 5002/26 noiembrie 2003).
Invocând și reținând lipsa calității procesuale active a reclamantului – în modalitatea arătată – întrucât nu se afla în întreținerea tatălui său la data decesului acestuia, prima instanță l-a pus pe acesta în imposibilitate de a formula apărări și, pe de altă parte, nu a examinat dacă, la data lipsirii de libertate a tatălui său, reclamantul se afla sau nu în întreținerea acestuia.
În consecință, în baza disp. art. 312 alin. 1, 2, 3, 5 Cod proc.civilă rap. la art. 304 pct. 5, 9 Cod proc.civilă, instanța va admite recursul declarat de reclamant U. C. T. împotriva sentinței civile nr. 3116/9.11.2012 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ . Va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la T. T., instanța de trimitere urmând să aibă în vedere data lipsirii de libertate ca perioadă în care reclamantul se afla sau nu în întreținerea tatălui său pentru a soluționa cererea acestuia, după ce vor fi examinate și excepțiile invocate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamant U. C. T. împotriva sentinței civile nr. 3116/9.11.2012 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ .
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la T. T..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
GREFIER,
C. J.
Red. F.Ș.- 21.02.2013;
Tehnored. C.J.- 12.03.2013; 2 ex.
Primă instanță: T. T.
Judecător: M. R.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 206/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 358/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
