Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 351/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 351/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 351/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 351/R
Ședința publică din 28 Februarie 2013
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: Dr. L. L.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: D. K.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul S. G. împotriva sentinței civile nr. 3229/16.11.2012 pronunțată de T. T. în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâtul intimat Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T. având ca obiect, despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Ministerul Public este reprezentat de procuror I. M. de la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că s-a depus prin registratura instanței la data de 18.02.2013 de către intimat, întâmpinare.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri și că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat, acțiune în fond fiind inadmisibilă.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3229/16.11.2012 pronunțată de T. T. în dosar nr._, a fost respinsă acțiunea civilă inițiată de petiționarul S. G. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la rândul său, cel din urmă, prin a lui reprezentantă în teritoriu - Direcția Generală a Finanțelor Publice T..
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr. 4574/30/5.10.2012, petiționarul S. G. a chemat în judecată pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri bănești, în sumă de câte 100.000 euro (echivalent în lei la data plații), reprezentând contravaloarea prejudiciului moral adus.
În motivare, a arătat că a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare corecțională pentru săvârșirea infracțiunii de deținere ilegală de armament militar. Motiv pentru care a solicitat acordarea unor despăgubiri pecuniare, pentru prejudiciul moral suferit.
În drept, au fost invocate art. 5 al. 1 din Legea 221/2009.
În baza art. 242 c.proc.civ., a solicitat judecarea cauzei și în lipsă de la dezbateri.
Pârâta D. T., în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecata ca netemeinică și nelegală.
În motivare, s-a arătat că în cauză se impune respingerea acțiunii formulată de către reclamant ca netemeinică și nelegală motivat de faptul ca prin publicarea Deciziei Curții Constituționale a României nr. 1358/21.10.2010 acțiunea acestuia apare fără temei de drept.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/21.10.2010 a fost admisa excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, astfel încât acestea nu mai pot avea efecte juridice începând cu data de 31.12.2010. legiuitorul neintervenind pentru modificarea art.5 al.1 lit.a) din Lg. 221/2009.
La soluționarea cauzei s-a solicitat a se avea în vedere și dispozițiile art. 147 alin. 1 din Constituția României unde se stipulează că: "Dispozițiile din legile si ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval Parlamentul sau Guvernul după caz nu pun de acord prevederile constituționale cu dispozițiile Constituției."
Analizând legalitatea și temeinicia pretențiilor alegate jurisdicțional prin observarea exactă și riguroasă a efectelor generate pe plan procesual de admiterea demersului constituțional finalizat prin Decizia nr.1358 dată de jurisdicția de contencios constituțional la 21.10.2010 asupra dispozițiilor Lg. nr.221/2009 ce se constituie în cauza debendi a disputei procesuale pendinte, configurate legislativ de imperativul art.147 alin.1 din Constituția revizuită în corelație cu alin.3 apartenent art.31 din Lg. nr.47/1992, instanța a reținut că, uzând de dispozițiile art.5 alin.1 din Lg. nr.221/2009 și prevalându-se de vocația de a accede la beneficiul deja anunțatei legi reparatorii, - pretins conferită ex lege de ipotezele particularizate legislativ de lit.e apartenentă alin.1 al art.3 din legea în discuție și, respectiv, de art.1 alin.2 lit.a și h, ambele din legea specială - reclamantul a investit la data de 30.05.2012, instanța de judecată cu o acțiune în pretenții îndreptată împotriva pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, pretenții constând în despăgubiri de ordin moral, solicitate pentru suferințele cauzate acestuia și familiei acestuia prin măsurile represive luate contra lor de regimul comunist în perioada de referință a Lg. nr.221/2009, 06.03._89.
În adevăr, art.5 alin.1 din Lg. nr.221/2009, - chemată să repare prejudiciile de ordin material și moral cauzate persoanelor fizice supuse condamnărilor cu caracter politic și măsurilor administrative abuzive asimilate acestora în perioada comunistă, printr-o formulare clară și nesusceptibilă de interpretări a conferit legislativ vocație la beneficiul măsurilor reparatorii reglementate de lege, oricărei persoane „care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06.03._89 sau care a făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si după decesul acestei persoane”, soțului sau descendenților acesteia pana la gradul al II-lea, care „pot solicita instanței în termen de 3 ani de la data intrării in vigoare a legii obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in străinătate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificările si completările ulterioare, si al Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările si completările ulterioare;
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent in condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificările si completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005privind reforma in domeniile proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente, cu modificările si completările ulterioare;
c) repunerea in drepturi, in cazul in care prin hotărârea judecătoreasca de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară ".
Numai că norma legală supra enunțată a fost supusă controlului de constituționalitate, pe calea excepției de neconstituționalitate, reglementată de art.29 din Lg. nr.47/1992, context în care jurisdicția de contencios constituțional a conchis îndeajuns de tranșant că, întrucât măsura reparatorie prevăzută de art.5 alin.1 lit.a din Lg. nr.221/2009, are aceeași finalitate ca și indemnizația acordată periodic sub forma unor sume de bani prin art.4 din Decretul lege nr.118/1990, acordată aceleiași categorii de persoane, respectiv celor persecutate din motive politice de dictatura comunistă cu începere din 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, daunele morale conferite prin Lg. nr.221/2009 nu pot fi unele drepte, echitabile și rezonabile, din moment ce răspund aceluiași scop precum indemnizația prevăzută de art.4 apartenent Decretului lege nr.118/1990.
Ceea ce, statuează pe calea aparatului argumentativ jurisdicția de contencios constituțional, nesocotește valoarea supremă de dreptate, ca valoare esențială a statului de drept, proclamată de art.1 alin.3 din Constituție și conferă caracter neconstituțional art.5 alin.1 lit.a din Lg. nr.221/2009, care, ca efect al admiterii demersului constituțional, a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr.1358/21.10.2010.
Or, în așa situație, activității jurisdicționale din cauza pendinte au a i se circumscrie exclusiv verificarea efectelor în plan procesual ale deciziei Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unui text de lege sau al unei ordonanțe, prin plasarea în coordonatele art.31 alin.1 și 3 din Lg. nr.47/1992 republicată –care, de altfel, preiau principiul consacrat constituțional de art.147 apartenent Constituției revizuite - conform cărora: „Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie” și „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.
Din interpretarea logico-sistematică a textelor legale supra enunțate, cu ușurință se identifică, așa cum constant a statuat doctrina reputată în materie (I. M. și D. C.) și cele patru efecte ale declarării neconstituționalității, respectiv: suspendarea de drept a dispozițiilor constatate neconstituționale pe o perioadă de 45 de zile; încetarea efectelor juridice ale dispozițiilor constatate ca fiind neconstituționale după expirarea termenului de 45 de zile; inadmisibilitatea reiterării unei excepții de neconstituționalitate admise și, finalmente, nașterea posibilității (și nu obligației) Parlamentului sau Guvernului, după caz, de a pune de acord prevederea respectivă cu dispozițiile Constituției.
Devenind astfel obligatorie și concluzia, raportat la exigențele imperativului art.31 alin.3, - care conferă entităților statului cu atribuții de legiferare posibilitatea și nu obligația de a examina prevederea respectivă și de o pune în acord cu dispozițiile Constituției – că nevalorizarea acestei posibilități atrage inexorabil încetarea efectelor juridice ale normei legale invalidate constituțional. Așa stând lucrurile, cum prin deja anunțata Decizie nr.1358/2010 a fost declarată neconstituțională norma legală conținută de art.5 alin.1 lit. a care conferea legitimitate pretențiilor pecuniare reclamate în condițiile Lg. nr.221/2009 și cum anunțata decizie are forță generală obligatorie consacrată constituțional prin art.147, bucurându-se de efectul opozabilității erga omnes, cu puterea evidenței se conturează și concluzia că pretențiile ce-și găsesc fundamentarea în dispozițiile Lg. nr.221/2009 rămân fără suport legislativ. Și aceasta, pentru că norma legală declarată neconstituțională conferea legislativ chiar vocația de a accede la beneficiul legii.
Mai mult, însăși Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând un recurs în interesul legii, prin Decizia cu nr.12/2001, a statuat că „urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.”
Împotriva sentinței civile nr. 3229/16.11.2012 pronunțată de T. T. în dosar nr._ a declarat recurs reclamantul S. G. solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtului la despăgubiri respectiv 100.000 Euro pentru prejudiciul moral suferit.
În motivarea recursului s-a arătat că prejudiciul moral suferit a constat în condamnarea prin sentința penală nr. 536/22.02.1951, pronunțată de T. M. Timișoara in dosar nr. 80/1951, la pedeapsa de 5 ani închisoare corecțională pentru delictul de deținere ilegală de armament militar.
Prejudiciul moral ar cuprinde (pretium doloris) respectiv dureri fizice și psihice; prejudiciul hedonist, respectiv prejudiciul de agrement și socializare precum și prejudiciul provenit din fapte care aduc atingere onoarei și demnității, respectiv expresii insultătoare, calomnii, defăimări ori denigrări.
La filele 10-11 pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului având în vedere efectele deciziei nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., 304, 306 și art. 312 Cod procedură civilă, raportate la art. 1-6 din Legea nr. 221/2009, Curtea consideră că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Așa cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs formulate de reclamant, acesta au adus critici sentinței civile din perspectiva respingerii cererii de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor pentru daune morale în temeiul art.5 lit.a) din Legea nr.221/2009, susținând că sunt intrunite toate elementele ce caracterizeaza prejudiciul moral, in forma descrisa mai sus.
Curtea reține că prin Deciziile 1358/21.10.2010 si 1360/21.10.2010 ale Curții Constituționale au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea 221/2009 care confereau dreptul persoanelor ce au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestor persoane, soțului sau descendenților până la gradul al II-lea inclusiv de a solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a Legii 221/2009, obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.12/19.09.2011 (publicată în M.Of. 789/7.11.2011) a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
În considerentele Deciziei nr.12/19.09.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție se motivează pe larg faptul că efectele celor două decizii ale Curții Constituționale în modalitatea mai sus menționată nu aduc atingere drepturilor protejate de art.6 din CEDO, de art.1 Protocolul 1, și nici principiilor nediscriminării (art.14 CEDO) și neretroactivității întrucât „nu se poate spune că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, înseamnă că efectele acestui act normativ se întind în timp pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu avem de-a face cu un act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum”.
Instanța de contencios a drepturilor omului s-a pronunțat în repetate decizii de speță în sensul ca art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun. Nu se poate susține nici că prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la Strasbourg - de exemplu, prin Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății. Totodată, prin Decizia asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de la Strasbourg a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia Curții în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Referitor la întemeierea cererii de acordare a despăgubirilor morale pe dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, curtea apreciază ca faptele săvârșite de către regimul comunist nu dau naștere unui drept la reparație în baza acestei convenții, deoarece privesc acțiuni comise înainte de ratificarea Convenției de către România.
Pentru aceste motive, instanța de recurs consideră că Sentința civilă nr. 3229/16.11.2012 pronunțată de T. T. în dosar nr._ este temeinică și legală, astfel încât recursul împotriva acestei hotărâri urmează să fie respins conform art.312 alin.1 C.pr.civ.
Având în vedere soluția pronunțată, precum și faptul că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs, instanța nu va acorda astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către reclamantul reclamantul S. G. împotriva sentinței civile nr. 3229/16.11.2012 pronunțată de T. T. în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâtul intimat Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T. având ca obiect, despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 28.02.2013.
P., JUDECATOR, JUDECATOR,
A.-M. N. Dr. L. L. M. G.
GREFIER,
D. K.
Red. L.L/ 18.03.2013
Tehnored. D. K. – 2 ex./18.03.2013
T. T., Judecător: Z. H.
| ← Expropriere. Decizia nr. 31/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 206/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
