Decizia civilă nr. 153/2013. Pensie de întreţinere. Minori şi familie

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 153/R

Ședința publică din data de 13 martie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: C. V. - Președinte Secția I civilă

J. ecător: P. G.

J. ecător: P. M. B.

G. ier: Bud M.

Pe rol este soluționarea recursului civil declarat de pârâtul B. V., domiciliat în comuna O., nr. 152, județul M., împotriva sentinței civile nr. 2101 din 19 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, în dosarul nr._, având ca obiect pensie întreținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa recurentului

B. V., precum și a intimatei D. C. . Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Se prezintă pentru recurentul B. V., tatăl acestuia B. V. care arată că fiul său este bolnav și nu are posibilitatea de a plăti pensia alimentară.

Se prezintă pentru intimata D. C., mama acesteia, D. I., care depune procură specială, copia sentinței civile nr. 2775/_ a Judecătoriei S. u Marmației pronunțate în dosarul nr._, copia sentinței civile nr._ a Judecătoriei S. u Marmației pronunțată în prezentul dosar și certificatul de naștere seria NX nr. 5. privind pe minora B. C. Mădălina. La întrebarea instanței arată că nu are studii superioare juridice.

Instanța aduce la cunoștința reprezentanților părților, respectiv tatăl recurentului B. V. că nu poate reprezenta partea în mod valabil deoarece nu are procură specială, iar procura mandatarei intimatei, D. I. nu vizează în mod expres acest dosar ci doar obținerea pensiei de întreținere restante de la intimat, și neavând studii juridice nu poate formula concluzii pe fond, după care,

Instanța, în baza actelor și a lucrărilor de la dosarul cauzei, reține cauza pentru a se pronunța asupra recursului.

T.

Deliberând asupra recursului civil de față, declarat de B. V. reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2101 pronunțată la data de_ de Judecătoria Sighetu Marmației s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta D. C.

, în contradictoriu cu pârâtul B. V., și în consecință a fost majorat cuantumul obligație de întreținere stabilit în sarcina pârâtului prin sentința civilă nr. 2775/_ a Judecătoriei S. u Marmației pronunțată în dosar nr._, în favoarea minorei B. C. Mădălina, născută la data de_, de la 82 lei lunar, la 175 lei lunar, începând cu data de_ până la majorat sau noi dispoziții.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2775/_ a Judecătoriei S. u Marmației, dosar nr._, pârâtul a fost obligat să plătească în favoarea minorei B. C. Mădălina, născută la data de_, o pensie de întreținere în cuantum de 82 lei lunar.

În prezent nevoile minorului sunt în continuă creștere, iar venitul minim garantat pe economia națională a fost stabilit la suma de 700 lei lunar.

Potrivit art. 531 din Noul Cod Civil, dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere.

Față de cele prezentate, în temeiul art. 529 din Noul cod civil, instanța a majorat obligația de întreținere stabilită în sarcina pârâtului, de la suma de 82 lei lunar, la suma de 175 lei lunar (1/4 parte din suma de 700 lei ).

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul B. V. arătând că nu este de acord cu majorarea pensiei de întreținere deoarece nu are un loc de muncă stabil și un venit lunar.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, în baza dispozițiilor art. 312 și 304 Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:

Recurentul B. V. a criticat sentința atacată doar prin prisma faptului că nu are posibilitatea de a achita pensia de întreținere stabilită în sarcina sa, solicitând din acest motiv ca pensia să fie redusă la nivelul anterior stabilit, respectiv 82 lei.

Recursul declarat este nefondat.

Motivele invocate de recurent vizează modul de apreciere a stării de fapt reținute de instanța de fond. Astfel că recursul va fi analizat și prin prisma dispozițiilor art. 3041C.proc.civ.

Se constată că pensia de întreținere se datorează de părinte pentru copilul său minor, pentru acesta existând prezumția că se află în stare de necesitate. Minora B. C. Mădălina are 13 ani și jumătate (art. 516 raportat la prevederile art. 524 și urm N.C.civ.).

În ceea ce privește veniturile recurentului, instanța consideră că acesta are posibilitatea de a realiza venituri din muncile prestate, cel puțin la nivelul

stabilit pentru salariul minim pe economie. Aceasta a fost și rațiunea pentru care prima instanță a obligat pârâtul-recurent la plata pensiei de întreținere la nivelul sumei de 175 lei (1/4 din 700 lei, valoarea salariului minim pe economie la momentul formulării cererii de chemare în judecată). Potrivit art. 527 N.C.civ., poate fi obligat la întreținere și persoana care poate dobândi mijloacele necesare pentru achitarea obligației de întreținere, respectiv are posibilitatea de a lucra și de a obține astfel de venituri.

Reținând cele de mai sus, constatând că nu sunt incidente nici unul dintre prevederile art. 304 C.proc.civ., în temeiul art. 312 C.proc.civ., raportat la prevederile art. 3041C.proc.civ., instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de B. V. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de B. V., domiciliat în comuna O., nr. 152, județul M., împotriva Sentinței civile nr. 2101 pronunțate la data de_ de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._ pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 martie 2013.

Președinte

J. ecători

G. ier

C.

V. ,

P. G.

, P. M. B. ,

Bud M.

Red/ T.red. P.M.B../_ Dact. M.B./Ex. 2

J. ecător fond: N. P. I.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 153/2013. Pensie de întreţinere. Minori şi familie