Decizia civilă nr. 380/2013. Pensie de întreţinere. Minori şi familie

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

DECIZIA CIVILĂ Nr. 380

Ședința publică din 16 aprilie 2013 Completul constituit din:

Președinte: C. N. C., judecător Judecător: DP

Judecător: P. A. Grefier: H. V.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul M. V. A., domiciliat în municipiul Z., str. D. II, nr. 44, bl. G-90, et. 2, ap. 18, Județul Sălaj, împotriva Sentinței civile nr. 4858 din_ pronunțată de Judecătoriei Z. în dos. Nr._, având ca obiect pensie întreținere- majorarea pensiei.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul pârât M.

V. A., precum și intimata reclamantă M. B. O. .

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art. 87 și urm. Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pricina se află la primul termen de judecată, recursul este motivat și semnat, iar potrivit disp. art. 15 lit. i din Legea 146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Verificând potrivit dispozițiilor art. 159 ind. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză.

Nefiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța, în baza art. 150 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului formulat.

Recurentul pârât M. V. A., solicită instanței admiterea recursului arătând faptul că intimata reclamantă M. B. O., lucrează la o bancă, obține un salariu lunar de 1500 lei, plus bonuri de masă.

Intimata reclamantă M. B. O., arată că poate să aducă adeverință în dovedirea faptului că este studentă, arată că mama este plecată de acasă, pentru că aici s-a ajuns având în vedere conduita recurentului pârât, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate.

Instanța, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 4858 din_ a Judecătoriei Z. s-a admis cererea formulată de către reclamanta M. B. O., în contradictoriu cu pârâtul M.

V. A. .

A fost obligat pârâtul să plătească lunar suma de 250 (douăsutecincizeci) lei, cu titlu de pensie de întreținere, în favoarea fiicei sale M. B. O., născută la

1

data de_, începând cu data introducerii acțiunii,_ și până la terminarea studiilor reclamantei, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani.

În motivarea sentinței se arată că reclamanta, aflată în continuarea studiilor, se află într-o stare de nevoie ce justifică obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul M. V. A., solicitând instanței admiterea acestuia, motivat de faptul că reclamanta lucrează la Alpha Bank C. și obține un salariu lunar de 1500 lei, plus bonuri de masă.

Recursul pârâtului M. V. A. nu este fondat pentru motivele care succed:

În mod corect și legal instanța de fond a admis cererea reclamantei M. B.

O. și l-a obligat pe pârâtul M. V. A. să îi plătească acesteia lunar suma de 250 lei cu titlu de pensie de întreținere.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că pârâtul nu a dovedit prin nici un mijloc legal de probă că reclamanta realizează venituri din muncă.

Potrivit art. 499 cod civil ,,Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională. Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulător, părinții au obligația de a-i asigura condițiile necesare pentru creșterea, educarea și pregătirea sa profesională.

Părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.

Reclamanta se află în continuarea studiilor, fiind studentă în anul III, după cum rezultă din adeverința nr. 2552 din_ eliberată de Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș Bolyai C. N. (f.3 dosar).

Cum pârâtul nu a dovedit nici în fața instanței de fond și nici a celei de recurs că reclamanta realizează venituri din muncă, rezultă că, cuantumul pensiei de întreținere de 250 lei lunar stabilită de către prima instanță în favoarea reclamantei este corect, raportat la prevederile art. 529, alin.1 Cod civil, care stipulează că atunci când întreținerea este datorată de un părinte, ea se stabilește până la o pătrime din câștigul din muncă pentru un copil, și la faptul că pârâtul beneficiază de o pensie de 1.038 lei (f. 16 dosar fond), nemaiavând alți copii minori în întreținere.

Susținerile pârâtului, făcute în motivarea recursului, conform cărora reclamanta este angajată în muncă și implicit realizează venituri de 1.500 lei lunar plus bonuri de masă de la Alpha Bank, sunt nefondate, raportat la faptul că pârâtul nu a dovedit acest aspect prin nici un mijloc legal de probă, așa cum cer exigențele art. 1169 din vechiul cod civil, care prevăd că cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

Raportat la cele de mai sus, nefiind constatate motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii recurate de către pârâtul M. V. A., în baza art. 312 alin 1, Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat recursul

declarat împotriva sentinței civile nr. 4858 din_ a Judecătoriei Z. .

2

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. V. A., împotriva Sentinței civile nr. 4858 din_ a Judecătoriei Z. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

C. N. C.

D.

P.

P. A.

H. V.

promovată la C.A. Alba, semnează președintele instanței, K. M.

Red. C.N.C./_

Dact.H.V./_

Jud. Fond: R. I. R. Ex. 2

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 380/2013. Pensie de întreţinere. Minori şi familie