Decizia civilă nr. 176/2013. Ordonanţă preşedinţiala. Minori şi familie
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DECIZIE Nr. 176/2013
Ședința publică de la 14 Februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V. G.
Judecător C. -A. C.
Judecător C. -V. B. Grefier G. P.
S-a luat spre examinare, recursul promovat de către pârâta M. M. în contra Sentinței civile nr. 23174 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca, privind și pe intimatul reclamant M. A. și autoritatea tutelară C. LOCAL AL C. F., având ca obiect ordonanță președințială
La apelul nominal făcut în ședința publică la amânări fără discuție, a răspuns recurenta personal și asistată de avocat C. L. Morar care depune împuternicirea la dosar precum și intimatul personal și asistat de avocat Patricia G. care depune împuternicirea la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care au fost citate părțile, recurenta cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 5 lei și 0,15 lei timbru judiciar și s-a comunicat cererea de recurs intimatului, potrivit dovezilor de la filele 6-8 dosar, după care:
Apărătorul intimatului, avocat Patricia G. arată că motivul pentru care a solicitat strigarea cauzei la amânări fără discuție este faptul că în cursul de ieri părțile au încheiat o tranzacție cu privire la custodia comuna, depune înscrisul la dosar și solicită instanței a lua act de aceasta tranzacție.
La solicitarea instanței, atât recurenta prezentă personal cât și intimatul reclamant prezent personal arată că au semnat tranzacția depusă de buna voie si neobligați de nimeni.
Apărătorul recurentei, avocat C. L. Morar, arată că e o masura provizorie, pe calea ordonantei dar in aceasta tranzactie se va stinge si litigiul de pe rolul judecatoriei.
După care, nefiind alte cereri, T. ul considera cauza lămurita astfel că închide faza probatorie și acorda cuvântul pentru sustinerea recursului.
Apărătorul recurentei, avocat C. L. Morar solicită instanței să admită recursul și să modifice ordonanța fondului în sensul de a lua act de tranzacție.
Apărătorul intimatului, avocat Patricia G. arată că solicită modificarea conform tranzacției, fără cheltuieli de judecată.
T. ul reține cauza în vederea pronunțării.
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei de față, se reține următoarele:
Prin Ordonanța președințială nr. 23174 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată precizată și completată formulată de reclamantul M. A. în contradictoriu cu pârâta M. M. și în consecință s-a stabilit exercitarea autorității în comun față de copiii M. Nicole E. născută la data de_ și M. Vanessa E., născută la data de_ până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca, au fost respinse celelalte pretenții cu privire la exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamant și interzicerea scoaterii copiilor din țară.
În considerentele sentinței, instanța a reținut în esență
că regula instituită de art. 397 N.C.C. este aceea ca exercitarea autorității părintești față de copii să se facă în comun de către ambii părinți.
Exercitarea autorității părintești de un singur părinte este reglementată de art. 398 C.civil, care prevede că aceasta este justificată de motive întemeiate și având în vedere interesul superior al copilului.
În speță, instanța nu a reținut existența unor motive întemeiate care să justifice exercitarea autorității părintești, în mod provizoriu, exclusiv de către unui dintre părinți.
În privința solicitării reclamantului de interdicție a scoaterii minorelor din țară, instanța a reținut că nu s-a probat existența pericolului de a fi scoase minorele din țară, pe de o parte, iar pe de o altă parte, raportat la prev. art. 248/2005, pârâta ar fi ținută să dovedească acordul pârâtului în momentul deplasării copiilor din țară.
Pârâta M. M. a declarat recurs împotriva ordonanței președințiale,
solicitând modificarea în întregime a acesteia în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, pârâta a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, fiind incidente astfel disp. art 129 alin.6 Cod pr.civ.,întrucât nici una dintre părți nu a solicitat să se dispună exercitarea în comun a autorității părintești.
În speță nu erau îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, astfel cum rezultă acestea din prev. art. 581 C.pr.civ., respectiv urgența, caracterul vremelnic și neprejudecarea fondului.
La termenul din_, părțile prezente personal în fața instanței și asistate, au depus la dosar tranzacția încheiată de ei la data de _
, prin care au înțeles să stingă litigiul de față și au solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri de expedient.
Tranzacția depusă are următorul conținut:
"Ref.la dos._ cu Termen _
Și Dosar nr._ cu Termen_ .
TRANZACȚIE
Încheiată azi_ între:
Reclamantul din Dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca și din
dosar nr. _ | al T. ului Cluj, subsemnatul M. | A. | domiciliat în |
comuna F. | , str. Muzeul Apei nr. 16 județul Cluj, |
Și pârâta din Dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca și din dosar nr.
_ al T. | ului Cluj subsemnata M. | M. | domiciliată în |
comuna F., str. P. | nr. 27, ap.2, jud. Cluj |
Pentru a stinge litigiile dintre noi din dosarul civil nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca având ca obiect exercitarea autorității părintești, asupra minorelor M. NICOLE-E. și M. VANESSA-E., precum și din dosar_ al tribunalului Cluj având ca obiect ordonanță președințială, am convenit următoarele:
Autoritatea părintească asupra minorelor M. Nicole E. născută la data de_ și M. Vanessa E. născută la data de_, să se exercite în comun de către ambii părinți, începând de la data încheierii prezentei tranzacții și până la majoratul acestora sau alte dispoziții ale instanței de judecată
Locuința minorelor M. Nicole E. născută la data de_ și
M. Vanessa E. născută la data de_ să fie aceea a domiciliului mamei, respectiv a pârâtei M. M., începând cu data prezentei tranzacții și până la majoratul acestora sau alte dispoziții ale instanței de judecată
Menținerea unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorelor în cuantum de 500 lei, sumă datorată de către tată, respectiv de către reclamantul M. A. și care va fi depusă în contul IBAN NR_ L07701201W09084XX deschis la Banca Transilvania- Sucursala Cluj-Napoca.
Programul de vizitarea al minorelor de către tată, respectiv de către reclamantul M. A. l-au stabilit de comun acord astfel:în cursul săptămânii, oricând, la solicitarea tatălui; în cursul fiecărei luni, două week-end-uri la alegere, de vineri după amiaza, până duminică după amiaza, precum și jumătate din vacanțele școlare din timpul unui an;";
Părțile de comun acord declară că nu mai au nici o altă pretenție, sunt de acord cu prezenta tranzacție și cu stingerea litigiilor existente între aceștia în Dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca și din dosar nr._ al T. ului Cluj.
Încheiată azi,_, în 5 exemplare, unul pentru reclamant, unul pentru pârâtă, două pentru instanțe, Judecătoria Cluj-Napoca și Tribunalul Cluj, unul pentru arhiva avocatului.
Redactată la cererea părților de avocat C. L. Morar, în baza împuternicirii avocațiale nr. CJ/390006/B/2013.
Părțile prezente personal după ce au fost identificate de către instanță, au arătat că au încheiat tranzacția depusă la dosar, își recunosc semnătura și solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină cont de această tranzacție";
Tranzacția poartă semnătura părților și a avocatului care a redactat actul, d-na avocat C. Morar.
Instanța verificând cuprinsul tranzacției, constată că aceasta îndeplinește condițiile prev. de art. 2267 coroborat cu art._ 99 și urm. din Noul cod civil și corespunde interesului superior al minorelor, considerent pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312, alin.1,2,3 coroborat cu art. 271, 272 C.pr.civ. va admite recursul declarat de pârâta M. M.
în contra Sentinței civile nr. 23174 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o va modifica în sensul că va lua act de tranzacția încheiată de părți la data de_, depusă la fila 11 dosar.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta M. M. în contra Sentinței civile nr. 23174 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o modifică în sensul că ia act de tranzacția încheiată de părți la data de_, depusă la fila 11 dosar având următorul cuprins:
"Ref. la dos._ cu Termen _
Și Dosar nr._ cu Termen_ .
TRANZACȚIE
Încheiată azi_ între:
Reclamantul din Dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca și din | ||||
dosar nr. _ comuna F. | al T. ului Cluj, subsemnatul M. , str. Muzeul Apei nr. 16 județul Cluj, | A. | domiciliat în | |
Și pârâta din Dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca și din dosar nr. | ||||
_ al T. comuna F., str. P. | ului Cluj subsemnata M. nr. 27, ap.2, jud. Cluj | M. | domiciliată în |
Pentru a stinge litigiile dintre noi din dosarul civil nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca având ca obiect exercitarea autorității părintești, asupra minorelor M. NICOLE-E. și M. VANESSA-E., precum și din dosar_ al tribunalului Cluj având ca obiect ordonanță președințială, am convenit următoarele:
Autoritatea părintească asupra minorelor M. Nicole E. născută la data de_ și M. Vanessa E. născută la data de_, să se exercite în comun de către ambii părinți, începând de la data încheierii prezentei tranzacții și până la majoratul acestora sau alte dispoziții ale instanței de judecată
Locuința minorelor M. Nicole E. născută la data de_ și
M. Vanessa E. născută la data de_ să fie aceea a domiciliului mamei, respectiv a pârâtei M. M., începând cu data prezentei tranzacții și până la majoratul acestora sau alte dispoziții ale instanței de judecată
Menținerea unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorelor în cuantum de 500 lei, sumă datorată de către tată, respectiv de către reclamantul M. A. și care va fi depusă în contul IBAN NR_ L07701201W09084XX deschis la Banca Transilvania- Sucursala Cluj-Napoca.
Programul de vizitarea al minorelor de către tată, respectiv de către reclamantul M. A. l-au stabilit de comun acord astfel:în cursul săptămânii, oricând, la solicitarea tatălui; în cursul fiecărei luni, două week-end-uri la alegere, de vineri după amiaza, până duminică după amiaza, precum și jumătate din vacanțele școlare din timpul unui an;";
Părțile de comun acord declară că nu mai au nici o altă pretenție, sunt de acord cu prezenta tranzacție și cu stingerea litigiilor existente între aceștia în Dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca și din dosar nr._ al T. ului Cluj.
Încheiată azi,_, în 5 exemplare, unul pentru reclamant, unul pentru pârâtă, două pentru instanțe, Judecătoria Cluj-Napoca și Tribunalul Cluj, unul pentru arhiva avocatului.
Redactată la cererea părților de avocat C. L. Morar, în baza împuternicirii avocațiale nr. CJ/390006/B/2013";.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 februarie 2013.
Președinte, V. G. | Judecător, C. -A. C. | Judecător, C. -V. B. |
Grefier, G. P. |
G.P. 22 Februarie 2013 Red. CB/dact. DB
_
← Decizia civilă nr. 410/2013. Ordonanţă preşedinţiala.... | Decizia civilă nr. 137/2013. Ordonanţă preşedinţiala.... → |
---|