Decizia civilă nr. 228/2013. Pensie de întreţinere. Minori şi familie

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 228/R/2013 Ședința publică din: 16 mai 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: S. I. ,judecător

JUDECĂTOR: N. C. JUDECĂTOR: I. C. GREFIER: H. V.

S-a luat în examinare recursul civil declarat de pârâtul I. N. împotriva sentinței civile cu nr.13 din 14 ianuarie 2013 pronunțată de către Judecătoria Năsăud în dosar civil nr._, având ca obiect majorare pensie de întreținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nici una dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care :

Instanța constată recursul în termen declarat, motivat, comunicat și scutit la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-au analizat actele și lucrările dosarului și constatându-se că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, cauza a rămas în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin sentința civilă nr.13 din 14 ianuarie 2013 pronunțată de către Judecătoria Năsăud în dosar civil nr._, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul

I. V. N., asistat de reprezentanta sa legală T. L., împotriva pârâtului I.

N. . și în consecință s-a dispus majorarea pensiei lunare de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin Sentința civilă nr. 1875/1998 a Judecătoriei Năsăud în favoarea minorului I. V. N., născut la data de_, de la suma de 80.000 lei vechi, la suma de 175 lei noi, începând cu data de_, data introducerii acțiunii și până la majoratul minorului.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1875/1998 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr. 1382/1998, pârâtul I. N. a fost obligat să plătească în favoarea minorului I.

V. N., născut la data de_, suma de 80.000 lei vechi cu titlu pensie de întreținere.

Pentru a stabili în acest cuantum pensia lunară de întreținere, instanța a avut în vedere nevoile de atunci de creștere și educare ale minorului, precum și veniturile pe care le poate realiza pârâtul.

Instanța de fond a apreciat că în prezent, nevoile de creștere și educare ale minorului au crescut raportat la vârsta acestuia și prețul actual al bunurilor de consum

1

dar și veniturile pârâtului sunt mai mari, dacă ne raportăm la venitul minim pe economie.

Ca atare, prin prisma dispozițiilor art. 529 și urm. Cod civil, s-a dispus majorarea pensiei lunare de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin Sentința civilă nr. 1875/1998 a Judecătoriei Năsăud, în favoarea minorului I. V. N., de la suma de 80.000 lei vechi, la suma de 175 lei noi, începând cu data de_, data introducerii acțiunii și până la majoratul acestuia.

Pentru a stabili astfel noul cuantum al pensiei de întreținere, instanța neavând date concrete cu privire la veniturile realizate lunar de pârât a apreciat că acesta, prin prestarea unor munci sezoniere poate realiza un venit minim net până la nivelul venitului minim pe economie cifrat la suma de 700 lei.

Împotriva sentinței expuse a declarat recurs în termen legal pârâtul I. N.

, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul majorării pensiei de întreținere la care pârâtul a fost obligat prin sentința civilă nr. 1875/1998 a Judecătoriei Năsăud în favoarea reclamantului, de la suma de 80.000 lei vechi la suma de 132,5 lei, raportată la venitul minim net pe economie.

În motivare s-a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, susținându-se în esență că pârâtul recurent nu realizează venituri lunare, iar instanța a avut în mod greșit în vedere venitul minim brut pe economie. Potrivit HG nr. 1255/2011, venitul minim brut pe economie este de 700 lei /lună, însă instanța avea obligația legală de a se raport la venitul minim net pe economie, care este de 530 lei, diferența de 170 de lei reprezentând contribuțiile legale la CAS, CASS, șomaj, impozit. Prin urmare cuantumul legal al pensiei de întreținere este de 132,5 lei, și nicidecum cel 175 lei, calculat la salariul minim brut pe economie.

Intimatul, legal citat prin reprezentantul său legal, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări scrise la dosar.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins în baza prevederilor art. 312 alin.1 teza a II-a din codul de procedură civilă și a argumentelor ce succed.

În mod judicios instanța de fond, în lipsa dovezilor referitoare la încadrarea în muncă a reclamantului a prezumat că acesta, fiind apt de muncă, poate realiza prin prestarea diferitelor munci venituri lunare medii nete până la nivelul venitului minim pe economie, așa cum acesta a fost stabilit prin HG nr. 1225/2011. De altfel, la data pronunțării deciziei de față, acest venit a fost majorat la 750 lei, începând cu 1 februarie 2013, potrivit HG nr.23/2013, urmând ca de la data de 1 iulie 2013 să fie de 800 lei.

Susținerile recurentului referitoare la afectarea acestor venituri de contribuțiile, respectiv impozitul de 16%, prevăzute de lege pentru persoanele care realizează venituri pe baza unui contract individual de muncă sunt neîntemeiate.

În primul rând este de observat că pârâtul nu s-a prezentat în fața instanței de fond și nu a formulat nici un fel de apărări referitoare la solicitarea reclamantului de majorare a pensiei de întreținere în funcție de venitul minim pe economie.

În al doilea rând, recurentul nu a probat faptul că el ar datora bugetului de stat sume pentru veniturile ocazionale pe care le realizează.

Pe de altă parte, susținerile reclamantului referitoare la cuantumul venitului net pe economie, la contribuțiile de care acesta este afectat, sunt lipsite de suport probator. Actul normativ prin care se stabilește cuantumul venitului minim brut, nu legiferează și venitul minim net, deoarece contribuțiile datorate bugetului de stat ,

2

respectiv bugetului asigurărilor sociale de stat sunt determinate în concret, în mod diferențiat, în funcție de situația particulară a contribuabilului.

Trimiterile art. 529 din Codul civil la veniturile nete ale debitorului obligației de întreținere, invocate de către recurent, nu sunt aplicabile în cauză, de vreme ce acesta nu realizează venituri în temeiul unui contract individual de muncă, iar determinarea cuantumului obligației de întreținere s-a stabilit pe baza prezumției simple a posibilității realizării unor venituri de cel puțin 700 lei pe lună.

Așa cum în mod constant s-a reținut în jurisprudență, starea materială a minorului, creșterea și educarea sa nu pot fi afectate de pasivitatea părintelui care, deși este apt de muncă, nu se încadrează în muncă și nu realizează un salariu lunar care să poată sta la baza determinării limitelor obligației de întreținere.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat pârâtul I. N. domiciliat în comuna

F., str.P., nr.405, Județul Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile cu nr.13 din 14 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Năsăud, pe care o menține.

Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

S.

I. N. C.

I.

C.

H.

V.

Red./Tehnored. S.I. 2 ex _

Jud. fond: Pîrlețeanu A. R.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 228/2013. Pensie de întreţinere. Minori şi familie