Decizia civilă nr. 2516/2013. Situaţie juridică minor

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal

Nr. operator: 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 895

Ședința publică din data de 24 septembrie 2013

Completul compus din:

Președinte: K. M., președinte Tribunal Judecător: L. M.

Judecător: D. G., președinte secție civilă Grefier: M. L. -M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta B. J. G. , domiciliată în Ș. S., str. P., nr. 4, bl. I 13, ap. 2, jud. Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 464/_ pronunțată de J. Ș. S. în dosar nr. _

, având ca obiect stabilire domiciliu minor.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta - pârâtă B.

J. G. și intimatul - reclamant P. I., lipsă fiind autoritatea tutelară.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Intimatul - reclamant depune un înscris în probațiune.

Părțile arată că nu mai au alte cereri.

Întrebate fiind de instanță dacă nu au reușit să ajungă la o înțelegere, părțile arată că nu.

Luând cuvântul asupra recursului declarat, recurenta - pârâtă arată că a formulat recurs pentru a-i fi încredințat copilul.

Întrebată fiind de instanță unde locuiește și dacă mai are copii, aceasta arată că locuiește în județul Timiș, în localitatea L. i, alături de viitorii săi socri și, în prezent, nu are un loc de muncă, are un copil și urmează să mai aibă unul.

Intimatul reclamant P. I. arată că dorește ca minora să rămână în continuare la el, și susține că, în ultimii doi ani, recurenta - pârâtă nu s-a interesat de aceasta.

Instanța socotindu-se lămurită, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Asupra recursului declarat :

Prin sentința civilă nr. 464 din 9 aprilie 2013 J. Ș. S. a admis cererea reclamantului P. I. în contradictoriu cu pârâta B. I. G. .

A dispus ca reclamantul să exercite singur autoritatea părintească cu privire la minora P. M. G., născută la data de_ .

A stabilit locuința minorei P. M. G., la tatăl reclamant.

A obligat pârâta la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei în cuantum de ¼ din venitul minim pe economie, de la data introducerii cererii de chemare în judecată -_, și până la majoratul acesteia.

Executorie de drept.

În motivarea hotărârii, prima instanță a reținut că la data de 24 septembrie 2008 s-a născut minora P. M. -G. din relația de concubinaj a părților.

În prezent minora este în grija reclamantului, așa cum reiese din declarația acestuia și a martorei audiate, precum și din ancheta psihosocială efectuată.

Mama pârâtă a dat dovadă de neglijență și dezinteres față de minoră, părăsind locuința comună fără a anunța perioada de timp pentru care pleacă. În acest timp (din septembrie 2012 și până la pronunțarea hotărârii) nu a luat legătura cu fostul concubin sau mama acestuia pentru a se interesa de minoră, nu a sprijinit- o material, și evident, nici afectiv.

De copil se ocupă tatăl acestuia - reclamantul, ajutat de mama sa.

Cum este în interesul superior al copilului ca acesta să rămână în grija tatălui, neavând nici o legătură afectivă sau materială cu mama biologică, luând act și de mențiunile cuprinse în ancheta socială, instanța a admis cererea formulată de către reclamantul P. I. în contradictoriu cu pârâta B. I. G., și a dispus ca reclamantul să exercite singur autoritatea părintească cu privire la minora P. M.

G., născută la data de_, stabilind locuința minorei P. M. G., la tatăl reclamant.

Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs pârâta B. I.

G., solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii primei instanțe, în sensul încredințării minorei spre creștere și educare și stabilirii locuinței minorei la recurentă.

În motivul de recurs invocat, pârâta arată că recunoaște că a părăsit domiciliul conjugal și minora în data de 25 august 2012 când concubinul său i-a dat suma de 300 lei și a dus-o la autobuz ca să vină la L. la sora sa, unde urma să dea naștere celui de-al doilea copil, care rezultă dintr-o altă relație. Recunoaște apoi că, în data de 16 noiembrie 2012, a născut minorul B. Dorin Valerian și locuiește cu concubinul G. ă Valentin Tiberiu în L., nr. 13, jud. Timiș. Mai arată pârâta că în prezent și-a refăcut viața și locuiește împreună cu concubinul său și dorește să ia minora pentru a locui împreună.

Recursul pârâtei B. I. G. nu este întemeiat.

Potrivit art. 496 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, copilul minor locuiește la părinții săi. În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile.

În cazul în speță, din concluziile anchetei sociale efectuate la domiciliul reclamantului, rezultă că acesta are asigurate condițiile materiale și igienice asigurării unui trai decent, iar cu privire la minoră se menționează că, din luna septembrie 2012, de creșterea și educarea acesteia se ocupă tatăl reclamant împreună cu bunicii paterni care locuiesc în aceeași curte, toți manifestând dragoste și afecțiune față de minoră, asigurându-i toate cele necesare unui trai normal (f. 12-13 - dosar fond).

De asemenea, din declarația martorei P. E. rezultă că, aproximativ de 3- 4 ori, pârâta a lăsat copilul în grija reclamantului și ultima dată l-a părăsit în septembrie și de atunci nu a mai venit, și împreună cu reclamantul are grijă de minor, însă în prezent nu știe unde se află pârâta, iar în urmă cu 2 ani, pârâta a lăsat copilul în oraș, reclamantul fiind cel care l-a luat de la prietenii la care l-a lăsat și l-a adus acasă (f. 16 - dosar fond).

Rezultă deci din probele administrate, că pârâta a dat dovadă de neglijență și dezinteres față de minoră, părăsind locuința comună și a plecat fără a anunța perioada de timp pentru care pleacă.

De altfel, pârâta recurentă recunoaște în motivele de recurs că în prezent trăiește în concubinaj cu un alt bărbat cu care mai are un copil.

Mai trebuie reținut și faptul că, din septembrie 2012 și până la pronunțarea hotărârii primei instanțe, pârâta nu a luat legătura cu fostul concubin și mama acestuia pentru a se interesa de minoră și nu a sprijinit-o material.

Apoi pârâta nu a făcut nici dovada că a plătit minorei pensia de întreținere la care a fost obligată și care a fost stabilită după venitul mediu pe economie și nici alte sume de bani.

Este de reținut că, așa cum s-a arătat, din luna septembrie a anului 2012 și până în prezent, de minoră se ocupă reclamantul ajutat de mama sa.

Prin urmare, în cazul în speță, interesul superior al copilului reclamă ca minora să rămână în grija tatălui reclamant, așa cum a dispus și prima instanță și cum rezultă din probele administrate în cauză.

Deci, nu sunt motive întemeiate pentru încredințarea minorei și pentru stabilirea locuinței acesteia la pârâtă, așa cum se solicită în motivul de recurs formulat de recurentă.

În consecință, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. I. G., împotriva sentinței civile nr. 464 din 9 aprilie 2013 a Judecătoriei Ș. S. .

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I,

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B.

I.

G.

împotriva

sentinței civile nr. 464 din 9 aprilie 2013 a Judecătoriei Ș.

S.

.

 

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 24 septembrie 2013.

 

Președinte,

Judecător,

   

Judecător,

   

Grefier,

K.

M.

L. M.

D.

G.

M.

L.

-M.

 

Red.DG/_

Dact.MLM/_ /2ex. Jud.fond: S. L.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2516/2013. Situaţie juridică minor