Decizia civilă nr. 2831/2013. Partaj bunuri comune soţi. Lichidarea regimului matrimonial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 2831/R/2013
Ședința publică din 24 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. -D. C. JUDECĂTORI: A. -A. P.
C. -M. CONȚ GREFIER: A. -A. M.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâtul
I. O. A. ION, împotriva deciziei civile nr. 25/A din_ a Tribunalului Bistrița-N., pronunțată în dosar nr._, privind și pe reclamanta intimată
S. C. -C., precum și pe pârâta intimată B.C.R. - S. N., având ca obiect partaj bunuri comune, lichidarea regimului matrimonial.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 17 mai 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1549/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ au fost admise în parte acțiunea reclamantei S. C. C. , fost căsătorită I. O. și acțiunea reconvențională formulată de pârâtul I.
O. A. Ion
.
Pentru a hotărî astfel judecătoria a reținut că părțile din prezentul litigiu au fost căsătorite în perioada cuprinsă între_ -_, iar prin sentința civilă nr. 1883/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei N. s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părți din culpă comună.
Prin acțiunea introductivă înregistrată la nr._ al Judecătoriei N. s-a formulat atât petitul de divorț cu cererile accesorii, cât și petitul de partaj, astfel încât s-a disjuns întregirea de acțiune și cererea de chemare în judecată a altor persoane, formându-se prezentul dosar înregistrat la nr._ al Judecătoriei N. și care vizează doar petitul de partaj.
Din ansamblul probatoriului administrat în cauză și prin raportare la pretențiile proprii formulate de către părți în contextul acțiunii principale și acțiunii reconvenționale, reținând și pozițiile procesuale și recunoașterile implicite din cuprinsul interogatoriilor, instanța a constatat că au calitatea de bunuri comune, ale părților, dobândite prin contribuție comună și egală cu cote de câte ½ părți, fiecare, următoarele bunuri:
apartamentul situat în municipiul Cluj-Napoca, Aleea Negoiu, nr. 8/D, ap. 1, jud. Cluj, înscris în CF nr. 1. Cluj-Napoca A+1 top 21933/2/_ 4/2/_ 5/2/1/1, compus din 3 camere, bucătărie, baie, boxa cu nr. 4, pivniță, împreună cu părțile indivize comune în cotă de 9,93/100 părți înscrise în CF colectivă 1. Cluj-Napoca și cota de 46/450 părți, din teren în valoare la preț de circulație 56.772 euro;
autoturism marca Skoda Octavia II Trend 1.6/102 în valoare 5000 euro aferent prețului de vânzare;
mobilă de bucătărie în valoare de 2400 lei;
mașină de spălat în valoare de 700 lei;
frigider în valoare de 750 lei;
mobilă de sufragerie în valoare de 3000 lei;
mobilă dormitor compusă din șifonier și pat în valoare de 4000 lei;
bibliotecă în valoare de 1400 lei;
cuptor electric Zanussi în valoare 700 lei;
hota electrică Whirlpool în valoare de 500 lei
laptop Fujitsu-Siemens în valoare de 1900 lei;
Pentru determinarea masei comunei de partajat și pentru includerea bunurilor mobile și imobile anterior evidențiate, cât și stabilirea valorilor pecuniare aferente, instanța a reținut prioritar ipoteza de conveniență a părților, sintetizată în final prin răspunsurile la interogatoriu și prin consemnările din încheierile de ședință din data de 13.10.201 (pârât) și, respectiv,_ (reclamantă), și care converg spre acceptarea bunurilor mobile, cu excepția laptopului și a autoturismului, la valorile redate în interogatoriul luat reclamantei.
Discrepanța privind modalitatea de achiziționare a laptopului și conotația de bun propriu sau comun a fost elucidată prin raportare la înscrisurile atașate în probațiune de către pârât și care constau în certificatul de garanție pentru achiziționarea produsului și cu chitanța eliberată de societatea vânzătoare S.C. Domo Retail la data de_, care a confirmat achitarea prețului produsului achiziționat în cuantum 1979,01 lei.
Prin raportare la perioada de achiziționare în timpul mariajului părților și evidențierea numelui pârâtului în calitate de cumpărător și implicit prin achitarea prețului aferent s-a concluzionat că acest bun are conotația de bun comun și nu de bun personal al reclamantei, chiar dacă probabil a fost cumpărat pentru uzul personal sau profesional al reclamantei.
În luna august 2007, părțile au cumpărat autoturismul marca Skoda Octavia II Trend 1.6/102, printr-un contract de leasing financiar, iar în momentul încheierii contractului s-a achitat suma de 6662 euro, reprezentând 50
% din valoarea acestuia, iar pentru diferența de preț s-a stabilit achitarea în 48 de rate lunare, cu concursul ambelor părți.
În vara anului 2009, pârâtul i-a înstrăinat autoturismul marca Skoda Octavia II Trend 1.6/102 numitului G. F., în schimbul prețului de 5000 euro, cu preluarea ratelor ce trebuiau achitate în continuare, prin prisma achiziționării acestui autoturism în sistem de leasing și conform depoziției acestui martor cumpărător.
Între părțile contractante s-a încheiat un înscris sub semnătură privată în prezența unor martori, dar la perfectarea tranzacției intervenite nu a participat și reclamanta, deși această convenție s-a încheiat în orașul N. .
Deoarece în speță, în final, s-a acceptat cuantumul aferent autoturismului la prețul de vânzare de 5000 euro și în absența altor probe care să ateste o estimare corectă a acestui autoturism, instanța s-a raportat la această valoare și a apreciat că se impune introducerea în masa comună de partajat a acestui bun mobil și atribuirea acestuia în lotul pârâtului.
Astfel, s-au reținut următoarele considerente pentru acest raționament: autoturismul a fost achiziționat în timpul căsătoriei, la separarea părților în fapt a rămas în posesia pârâtului, iar prin înstrăinarea efectuată în această perioadă și până la finalizarea procesului de divorț, fără acordul reclamantei practic pârâtul și-a asumat riscul obținerii unui preț inferior celui real.
Nu s-a reținut un alt cuantum pentru valoarea autoturismului deoarece nu s-au depus înscrisuri justificative care să ateste prețul contractual, cert de
achiziție, iar martorul prezent a confirmat achitarea prețului de 5000 euro, recunoscut și de către pârât, precum și implicit preluarea în continuare a ratelor ce trebuiau achitate până la finalizarea contractului de leasing financiar, în circumstanțele specifice acestor clauze și a calității de utilizator până la achitarea ultimei rate.
Deși s-a acreditat în apărare ideea că imobilul apartament a fost achiziționat cu concursul părinților reclamantei, iar avansul în cuantum de
13.500 euro a fost achitat din prețul unui imobil apartament înstrăinat de către părinții reclamantei și, respectiv, cota de contribuție a reclamantei la achiziționarea acestui bun imobil a fost diferită, respectiv, în proporție de 75 % - 80 %, s-a apreciat că acest bun imobil constituie integral bun comun, iar cota de contribuție aferentă a părților la dobândire a fost reținută ca egală de 50 % pentru fiecare.
Prin probatoriul testimonial coroborat și cu înscrisurile atașate tot în susținerea tezei avansate în apărare s-a încercat de către reclamantă să se justifice participarea părinților la achiziționarea bunului imobil prin avansarea sumei cu titlu aconto al apartamentului și care i-ar fi fost predată cu titlu de zestre, respectiv, potrivit obiceiului locului în scopul înzestrării cu prilejul căsătoriei a fiicei lor.
În această ordine de idei într-o primă variantă s-a inclus în masa de partajat doar cota de ½ părți din imobilul apartament, relevându-se că cealaltă cotă de ½ părți reprezintă cota proprie a reclamantei, prin înzestrarea evidențiată, iar în altă accepțiune s-a apreciat că practic cota reclamantei la achiziționarea întregului imobil a fost mai mare și se bazează pe contribuția părinților săi în contextul în care în speță nu a existat o cerere de intervenție a acestora sau pentru justificarea darului manual efectuat numai în considerarea persoanei fiicei lor și nu pentru cei doi soți.
Probele testimoniale administrate la solicitarea reclamantei au fost apreciate ca subiective și indirecte, informațiile furnizate provenind din discuțiile cu părinții reclamantei și chiar și cu părțile în timpul mariajului, fără să se asiste în mod direct la încheierea convențiilor de vânzare-cumpărare bunuri imobile propriu-zise, la predarea și distribuirea prețului în scopul evidențiat.
Verificându-se cele două contracte, s-a reținut în mod cert că avansul în cuantum de 20.500 lei pentru bunul imobil apartament a fost achitat de către promitenții-cumpărători, soții I., în momentul perfectării convenției, respectiv în data de_ .
Pe de altă parte, contractul de vânzare-cumpărare al imobilului apartament situat tot în municipiul Cluj-Napoca și înstrăinat de către părinții reclamantei, respectiv soții O. P. Laurențiu și O. Irina, în favoarea cumpărătorilor Szekely Petronel și G. -M., a fost încheiat la data de_ .
Printr-o simplă paralelă s-a constatat că acest contract de vânzare- cumpărare, care trebuie să ateste contribuția părinților la achitarea avansului, a fost încheiat ulterior predării efective a acestei sume, iar această susținere nu a fost întărită prin alte probe în sensul contractării unui alt împrumut pe intervalul temporal septembrie - decembrie 2004 și cu ipoteza de restituire în momentul preluării prețului efectiv rezultat din tranzacție și cu titlu de dar pentru reclamantă.
Mai mult, în ipoteza preconizată nu s-a regăsit oportunitatea și necesitatea contractării creditului bancar de către soții I. și pentru suportarea diferenței de preț în cuantum de 17.000 euro, cu constituirea de ipotecă asupra bunului imobil.
Pentru evaluarea imobilului apartament la preț de circulație s-au efectuat două expertize în specialitatea construcții, una la solicitarea reclamantei, cu
concursul expertului Cosma R., și cealaltă la solicitarea pârâtului, cu concursul expertului Marie Sever S. .
Într-o primă accepțiune, prețul de circulație a rezidat în cuantumul de
48.195 euro, prin utilizarea metodei valorii de înlocuire și a metodei comparației directe de piață, iar în a doua accepțiune prețul de circulație al acestui bun imobil apartament s-a cifrat la cuantumul de 56.772 euro, care a fost determinat prin metoda comparației de piață și cu redarea și estimarea distinctă și a valorilor îmbunătățirilor (finisaje).
Deși s-au efectuat două expertize în cauză, instanța a achiesat la prețul de circulație redat după efectuarea la solicitarea expresă a noii expertize printr-o comparație a metodelor aplicate și a actelor normative și cataloagelor de preț reactualizate utilizate, reținând în paralel și ofertele de piață avansate prin intermediul unor agenții imobiliare din Cluj-Napoca care s-au cifrat la cuantumul de 60.000 - 62.000 euro.
S-a concluzionat că estimarea valorică a apartamentului efectuată de expert Marie Sever S. a fost mult mai apropiată și de oferta de preț avansată prin vizionarea imobilului apartament și în acest sens a constituit etalonul valoric și reperul pentru modul de calcul al sultei compensatorii acordate.
Sub aspectul creditului bancar și a garanției aferente, care a constat în obiectul contractului nr. 715/PF/_ încheiat cu B.C.R. S.A. și a contractului de ipotecă cu același nr. 715/PF/_, ipoteza exprimată de fiecare parte de preluare și continuare achitare rate în raport de modalitatea de partajare și atribuire exclusiv în favoarea unei părți, s-a reținut și poziția exprimată de către cealaltă parte contractantă, respectiv împrumutătorul B. .
În concret, banca i-a acordat împrumutatului pârât creditul în sumă de
17.000 euro, reprezentând credit imobiliar, pentru cumpărare locuință în valută, pe o perioadă de 240 de luni, cu rambursarea creditului în rate lunare prestabilite conform graficului de rambursare atașat.
La rubrica coplătitor figurează soția reclamantă, iar, în momentul contractării, și acordării creditului, criteriile reținute de bancă au vizat posibilitățile materiale, cât și garanția ipotecară prezentată de ambii soți, funcționând solidaritatea pasivă între debitori, astfel încât în ipoteza în care împrumutatul principal nu își respectă obligația asumată de restituire credit, reclamanta, ca și coplătitor, poate fi urmărită pentru achitarea acestuia alături și simultan cu debitorul principal.
Modificarea sau completarea clauzelor contractuale care să vizeze chiar o novație prin schimbare de debitor se poate realiza pe cale convențională, respectiv trebuie consfințită de ambele părți contractante, și acest aspect a fost prevăzut ca și clauză în cuprinsul contractului.
Prin prezentarea la bancă cei doi ex-soți pot să recurgă la o novare, modificare a contractului de credit în discuție sau completare prin acte adiționale în conformitate cu normele interne și legislația în vigoare a dispozițiilor O.U.G. 99/2006 și să solicite eliminarea coplătitorului și eventual constituirea de garanții.
Această situație se impune deoarece clauzele și condițiile de încheiere a contractului de credit și de ipotecă au fost acceptate implicit de către părți prin semnare în momentul stabilirii acordului de voință.
Prin recunoașterile implicite ale părților a persistat și o conveniență privind achitarea ratei lunare în cuantum total de 158 de euro pe jumătate de fiecare parte, respectiv câte 80 de euro, astfel încât s-a reținut că și părțile au perceput corect clauzele contractuale, cât și obligația solidară ce subzistă pentru achitarea acestui credit.
S-a concluzionat că practic creditul bancar neachitat, subzistă în favoarea băncii și nu se impune intervenția în privința transferului de rate lunare sau pentru modificarea calității părților de debitor principal sau garant coplătitor.
În altă ordine de idei, deși s-a depus graficul de rambursare al creditului, nu s-au prezentat dovezi concrete (chitanțe justificative) care să ateste achitarea consecventă a ratelor lunare a întregului cuantum, și implicit situația reactualizată a debitului și care să permită excluderea sumei achitată până în acest moment cu titlu de rată și eventual cu exceptarea de la calcul sultelor și a modalității de achitare a acestora.
În privința acțiunii reconvenționale, prin prisma poziției adoptate în final de către pârât, s-a reținut manifestarea de voință exprimată la ultimul termen de judecată în sensul renunțării la judecată cu privire la petitul precizat ce vizează includerea în masa bunurilor comune partajabile a serei pentru cultivare legume. Au fost incidente prevederile art. 246 Cod procedură civilă, sens în care instanța a luat act de renunțarea la judecată a pârâtului reclamant la acest petit, manifestare de voință efectuată personal în ședință publică.
Raportat la pasivul comun al părților și petitul aferent care reclamă existența unei datorii pentru sumele redate în detaliu în cuprinsul acțiunii reconvenționale, s-a apreciat că pârâtul reclamant nu a prezentat probe certe, concludente care să ateste susținerile sale, iar toate elementele cu conotații de pretenții proprii nu pot fi incluse în sintagma de datorie comună.
Mai mult, toate aceste sume în accepțiunea pârâtului trebuie exceptate din valoarea de înstrăinare a autoturismului, din prețul final de 5000 euro, astfel încât printr-un calcul aferent practic ar însemna ca acest bun mobil să fie implicit exceptat de la masa de partajat.
Pretinsele datorii sau împrumuturi personale sau bancare, achitare cheltuieli, utilități și impozit și calificate ca o datorie comună, un pasiv care grevează masa de partajat, chiar prin modul de redactare reflectă practic prețul autoturismul, tendința de exceptare a acestuia și ipoteza de achitare a unor prezumtive datorii comune din înstrăinarea unui bun comun, astfel încât acest petit a fost neîntemeiat și nefondat și a fost respins ca atare.
Pentru atribuirea bunurilor comune, instanța s-a raportat la următoarele criterii: distanța dintre domiciliile actuale ale părților (N. și județul Prahova), amplasamentul imobilului apartament în municipiul Cluj-Napoca, opțiunea constantă a reclamantei pentru modalitatea de partaj în natură în favoarea sa, elementul de încredințare spre creștere și educare a minorului rezultat din mariaj în favoarea mamei reclamante, utilitatea asigurării unui domiciliu și a unui mediu propice pentru exercitarea acestor atribuții cu condiții locative și materiale optime, scopul sau destinația acestora, preluarea în posesie și înstrăinarea autoturismului de către pârât.
Astfel, reclamantei i-au fost atribuite următoarele bunuri din masa de partajat:
apartamentul situat în municipiul Cluj-Napoca, Aleea Negoiu, nr. 8/D, ap. 1, jud. Cluj, înscris în CF nr. 1. Cluj-Napoca A+1 top 21933/2/_ 4/2/_ 5/2/1/1, compus din 3 camere, bucătărie, baie, boxa cu nr. 4, pivniță, împreună cu părțile indivize comune în cotă de 9,93/100 părți înscrise în CF colectivă 1. Cluj-Napoca și cota de 46/450 părți, din teren în valoare la preț de circulație 56.772 euro;
mobilă de bucătărie în valoare de 2400 lei;
mașină de spălat în valoare de 700 lei;
frigider în valoare de 750 lei;
mobilă de sufragerie în valoare de 3000 lei;
mobilă dormitor compusă din șifonier și pat în valoare de 4000 lei;
bibliotecă în valoare de 1400 lei;
cuptor electric Zanussi în valoare 700 lei;
hota electrică Whirlpool în valoare de 500 lei
laptop Fujitsu- Siemens în valoare de 1900 lei;
Valoare totală lot de 56.772 euro și respectiv 15.350 lei.
Astfel, pârâtului i-a fost atribuit din masa de partajat:
autoturismul marca Skoda Octavia II Trend 1.6/102 în valoare 5000 euro aferent prețului de vânzare.
Valoare totală lot de 5000 euro.
S-a înlăturat ideea contribuției inegale la achiziționarea bunului imobil și chiar a bunurilor mobile de către părți, astfel încât s-a procedat la reținerea cotei de contribuție egală și comună de 50 % pentru fiecare parte și cu adoptarea soluției de atribuire în natură în favoarea părților așa cum s-a redat, și cu plata de sultă compensatorie conform cotei contributive reținute, pentru egalizarea loturilor atribuite părților, respectiv în cuantum de 25.886 euro și respectiv 7.675 lei, pe care trebuie să i-o achite reclamanta I. O. C. C. în favoarea pârâtului I. O. A. Ion, prin raportare la valoarea totală pentru fiecare lot și celelalte criterii evidențiate.
Prin decizia civilă nr. 25/A din_ a Tribunalului Bistrița-N., pronunțată în dosar nr._ s-au admis apelurile declarate de reclamanta S.
C.
, fost căsătorită I. O. și de pârâtul I. O. A. Ion
, împotriva sentinței civile nr. 1549/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr. _
, pe care a schimbat-o în parte în sensul:
s-a constatat că părțile apelante au dobândit în timpul căsătoriei, prin contribuție comună și egală, cota de 1/2 părți din apartamentul descris în sentință;
s-a constatat că masa de împărțit este grevată de un pasiv comun și egal de 2375 Euro;
reclamanta a fost obligată să plătească pârâtului o sultă compensatoare de 7730,5 Euro și 7675 lei;
s-au înlăturat dispozițiile sentinței privind valoarea totală a masei partajabile, a cuantumului sultei compensatorii și a celei de respingere a cererii reconvenționale, pe care tribunalul a admis-o în măsura de mai sus.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.
Pârâtul a fost obligat să achite reclamantei suma de 2200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel.
Tribunalul a apreciat întemeiate criticile reclamantei privind regimul juridic al apartamentului în litigiu.
În primul rând, înlăturarea declarațiilor de martori a fost greșită. Acestea nu pot fi considerate ca pur subiective, deci că s-ar baza pe o judecată părtinitoare, numai pentru faptul că informațiile furnizate le cunosc din discuțiile cu părinții reclamantei și cu părțile în timpul mariajului. Tocmai pentru faptul că au avut loc înainte de ruperea relațiilor dintre părți, când acestea conviețuiau în deplină înțelegere, atât între ei, cât și în raport cu părinții reclamantei, și nu ulterior, când căsnicia nu se mai derula în condiții bune, când se presupune că elementele afirmate de unii dintre ei nu mai puteau fi corespunzătoare realității, părțile și părinții reclamantei având interesul să altereze situația tocmai în ideea influențării soluției ce urma să se pronunțe în procesul de partaj, așadar fiind făcute pro causa, datele oferite trebuie să primească atributul adevărului situațiilor relatate.
Nu trebuie omis din vedere și aspectul relațiilor apropiate care existau între martori, pe de o parte, și părinții reclamantei, pe de altă parte, astfel că se prezumă că puteau sesiza direct circumstanțe ce interesează în speță. Fiica
martorei P. V. (f. 55) a împrumutat părțile cu bani pentru a-și edifica o seră,
T. I. G. (f. 56) este finul părinților reclamantei, iar Tomi Iacob (f. 122) a fost prieten de familie cu cei din urmă o perioadă îndelungată, de 20-25 de ani, motiv pentru care le-a cunoscut bine situația.
Lipsa martorilor la încheierea convențiilor dovedite în cauză ori la predarea li distribuirea banilor rezultați din tranzacții nu duc automat la concluzia necredibilității lor, atâta vreme cât pârâtul nu a produs, la rându-i, contradovezi prin care să răstoarne caracterul obiectiv al depozițiilor martorilor audiați la cererea reclamantei.
Atribuindu-i-le valoare probatorie corespunzătoare, instanța de control, în urma examinării lor, a reținut existența obiceiului că părinții să procure bunuri pentru copiii lor înainte sau cu ocazia căsătoriei, ceea ce s-a întâmplat și în litigiu de față. Astfel, înaintea căsătoriei părților, aproximativ în anul 2001, părinții reclamantei au cumpărat pentru fiica lor un apartament, dar cu ocazia căsătoriei dintre părți au considerat că este mai bine să se cumpere un apartament cu un confort îmbunătățit și într-un loc mai bun, context în care au vândut apartamentul cu suma de 19.500 Euro, prețul fiindu-le achitat de cumpărător în două tranșe: prima, de 9.500 Euro la data de_, iar a doua, de 10.000 Euro în_, înainte de încheierea contractului în formă autentică, existent la dosar la filele 17-21 (pct. III din contract).
Toți martorii au afirmat că banii proveniți s-au dat fetei lor ca avans pentru agonisirea apartamentului ce urma să fie achiziționat de părți după căsătorie, ca domiciliu conjugal.
Teza a fost credibilă prin prisma considerațiilor ce urmează. Vânzarea apartamentului prinților reclamantei a avut loc la_ . Părțile au cumpărat apartamentul litigios, încheind la_ un antecontract și nu un contract perfect cum a subliniat instanța de fond, când s-au achitat 1500 Euro, ca mai apoi, la 14 ianuarie 2005, să-l cumpere prin act autentic pentru prețul de 37.500 Euro (identic cu cel stipulat în antecontract), din care 20.500 Euro s-a plătit ca avans anterior încheierii convenției, iar restul, de 17.000 Euro, urma să se procure prin încheierea unui contract de credit cu B. N., după cum a rezultat cu claritate din declarațiile contractanților cumpărători, notate în cuprinsul actului (f. 7-8).
Data contractului autentic rezultă din mențiunile colii funciare individuale
1. Cluj-Napoca (f. 92 verso).
Aceste elemente răstoarnă statuarea sentinței că părinții reclamantei au vândut apartamentul lor ulterior celui cumpărat de părți și confirmă teza reclamantei, fundamentată probator, și totodată, necontrazisă prin dovezi contrare produse de pârât, că avansul a provenit din banii oferiți reclamantei de părinți.
Se impune precizarea că pârâtul nu a dovedit că el și fosta sa soție au avut suma necesară plății avansului la apartament.
Fie că se iau în calcul 20.500 Euro sau 19.500 Euro, aceste sume echivalează cu puțin mai mult de cota de ½ părți din apartament (54,66 % în prima ipoteză și 52 % în cea de-a doua).
Acest ajutor oferit de părinți din valorificarea unui bun anterior căsătoriei reclamantei se constituie în bun propriu și se încadrează în teza legală reglementată de art. 31 lit. f din Codul familiei, cu consecința determinării componenței masei partajabile, constând numai în cota de ½ din apartament, proporție ce este bun comun la care părțile au contribuție egală.
În schimb, valoarea de circulație actuală a apartamentului, de sporirea căreia trebuie să beneficieze ambii codevălmași, este cea reținută de prima instanță, de 56.772 Euro (jumătate însemnând 28.386 Euro), prin valorificarea expertizei întocmită de expert Marie S. Sever (f. 112 și următoarele). Lucrarea
evidențiază cel mai bine valoarea de piață a imobilului, aducându-se o argumentare completă și complexă a metodelor de prețuire folosite, de ordin legal (f. 116), dar și faptic [inspecția proprietății la fața locului, analiza pieței imobiliare prin comparare cu alte apartamente (f. 119), analiza localității și zonei în care se află bunul - apropiere de mijloace de transport sub 500 m, apropierea de piețe cu unități comerciale, etc. (f. 117)]. Nu în ultimul rând, s-au remarcat ofertele de cumpărare ale apartamentului prin agenții imobiliare, de 60.000 - 62.000 Euro (f. 57, 95) sumă ce s-a apropiat cel mai mult de prețul determinat de expertiza de la fila 112 și următoarele.
Pentru toate cele expuse până acum, s-a stabilit că masa de împărțit a avut o valoare de 33.386 Euro (28.386 Euro ½ din apartament + 5000 Euro autoturismul) plus 15.350 lei contravaloarea bunurilor mobile.
Atribuirea prin partaj a apartamentului în favoarea reclamantei nu s-a contestat, însă s-au adus critici sentinței constând în faptul că la stabilirea sultei datorate pârâtului nu s-a ținut cont de creditul de 17.000 Euro contractat pentru achitarea diferenței de preț a bunului (f. 88-89), din care la data partajului (12 iulie 2012 - data pronunțării sentinței atacate) a mai rămas de achitat o parte, cum bine sesizează apelul. Acordându-i-se la împărțeală reclamantei apartamentul grevat de ipoteca - garanție a restituirii creditului, acesteia îi revine exclusiv și datoria achitării creditului, teză însușită de tribunal întrucât cu ocazia sistării codevălmășiei instanța trebuie să o săvârșească în întregime, împărțindu- se atât activul, cât și pasivul, neputându-se lăsa ca plata datoriei către bancă să se efectueze în continuare de către ambii soți, pârâtul nemaifiind proprietar, și, în același timp, nemaifiind în vreun fel afectat în cazul în care ratele nu se vor plăti deloc sau la scadență, cea afectată fiind de aici înainte numai reclamanta, proprietară exclusivă prin partaj, devenită unic debitor.
Între bancă și cei doi foști soți s-a încheiat un contract de credit accesoriu, subsecvent, de garanție imobiliară. Părțile au fost de acord cu modalitatea de partaj a imobilului, prin atribuirea acestuia în natură, în favoarea reclamantei, dar și cu preluarea datoriei comune, tot de către aceasta.
Partajul, ca operațiune juridică prin care pune capăt devălmășiei, nu poate fi analizat prin hotărâre judecătorească doar cu privire la obligațiile reclamantei, nu și cu privire la cele ale pârâtului.
Din punct de vedere juridic, din moment ce datoria părților a fost una cert comună, iar la data desfacerii căsătoriei încetează comunitatea de bunuri, iar reclamanta urmează să plătească singură restul de credit, înseamnă că aceasta l- a creditat implicit pe pârât, având loc în drept o novație în contractul de credit cu banca, prin schimbare unui dintre debitori, potrivit art. 1128 pct. 2 și art. 1131 Cod civil. Raportul juridic inițial dintre bancă și pârât s-a stins, iar în urma partajului, se naște un nou raport juridic între reclamanta, creditoare în locul băncii și pârât, debitorul reclamantei.
Prin urmare, pârâtul are față de reclamantă o datorie certă, lichidă și exigibilă încă de la data desfacerii căsătoriei, data sistării comunității de bunuri sau cel mai târziu, de la data pronunțării partajului.
Suma rămasă de achitat a fost o datorie comună în cote egale și acestei împrejurări i se va da eficiență la momentul reconsiderării sultei pe care o datorează reclamanta pârâtului. Cuantumul restului de achitat a fost cu aproximație cel arătat de reclamantă în apel. La filele 210-211 se regăsește graficul de rambursare a creditului, parțial. O rată are valoarea de 158,24 Euro, iar, la data de_, soldul creditului era de 14.100,13 lei. Înmulțind ratele achitate până la finalizarea partajului (158,24 Euro x 23 de rate) reiese că s-a mai plătit 3639,52 Euro, rămânând în sarcina reclamantei să plătească în continuare
10.300 Euro, cum a solicitat prin apel. Calculul exact este: 14.100,13 Euro -
6.639,52 Euro = 10.460 Euro, dar se va reține suma de mai sus, în respectarea principiului disponibilității din procesul civil, jumătate fiind 5.150 Euro.
Lotul reclamantei are o valoare de 56.772 Euro și 15.350 lei. Partea care i se cuvine este de 45.079 Euro și 7.675 lei, compusă din: 28.386 Euro bun propriu + 14.193 Euro (½ din ½ din apartament - bun comun) + 2500 Euro (½ din autoturism) și 7.675 lei (½ din bunurile mobile).
Porțiunea pârâtului este de 16.693 Euro și 7.675 lei, alcătuită din 14.193 Euro (½ din apartament - bun comun) + 2500 Euro (½ din autoturism) și 7.675 lei (½ din bunurile mobile). Lotul său, necontestat, este de 5000 Euro (contravaloarea autoturismului).
Sulta pe care o datorează reclamanta pârâtului este de 6.543 Euro + 7.675 lei, socotită astfel: (16.693 Euro - 5000 Euro aferenți lotului atribuit pârâtului = 11.693 Euro - 5.150 Euro (datoria pe care trebuie să o suporte și pârâtul întrucât la partaj s-a ținut seama de valoarea integrală a apartamentului, și de care a beneficiat, fără scăderea creditului ce va trebui achitat în continuare de reclamantă) și ½ din bunurile mobile.
Apelul pârâtului a fost, de asemenea, fondat, în parte.
Suma de 1.300 lei reprezentând cheltuieli cu utilități și impozit pentru apartamentul din Cluj, precum și lichidare firmă deținută de părți nu a fost dovedită prin niciun mijloc de probă, astfel că nu poate fi inclusă în pasivul comun.
Cei 500 de Euro, pretinsă datorie față de numitul I. u F. G. a avut aceeași soartă. Depunerea în numerar a 500 Euro de către pârât în beneficiul persoanei mai înainte numite nu a fost însoțită de nicio dovadă scrisă din care să rezulte în baza cărui raport juridic s-a făcut această plată. De altfel, nici prin precizarea acțiunii reconvenționale (f. 130-131 dosar fond) și nici prin apel nu s-a indicat titlul în baza căruia a subzistat această datorie.
Împrumutul luat din bancă sub forma descoperirii de card, de 1825 Euro, s-a dovedit prin înscrisul de la fila 135 (față/verso). Nu s-a pretins de către pârât că nu ar fi fost o cheltuială de susținere a datoriilor obișnuite ale căsniciei părților, concomitent cu negarea participării la suportarea lor în egală măsură și de către reclamantă. Până la proba contrară, se prezumă că toate necesitățile căsătoriei au fost asigurate prin aportul egal al celor doi soți.
La dosar nu s-a depus niciun act prin care să se demonstreze că pârâtul a achitat și în contul reclamantei 80 de Euro rată la apartament.
Taxa de novație leasing Skoda nu poate fi pusă și în sarcina reclamantei întrucât vânzarea autoturismului care s-a inclus în masa de partaj și s-a atribuit pârâtului a fost vândut de către acesta fără acordul reclamantei. Este adevărat că în cazul înstrăinării bunurilor mobile nu se cere consimțământul expres al soțului nevânzător, însă dacă se dovedește că s-a vândut fără știrea acestuia și împotriva intereselor lui (respectiv de vânzare la un preț neacceptat de reclamantă), vânzătorul va trebui să suporte riscurile și cheltuielile în legătură cu vânzarea, fiind evident în culpă deoarece a acționat în detrimentul celuilalt soț. Martorul G. F. (f. 50) a declarat expres că la perfectarea tranzacției nu a participat și reclamanta. Din această probă corelat cu poziția de negare a reclamantei (concluzii scrise la fond f. 205-209), se presupune că pârâtul a întreprins acte de dispoziție pe cont propriu și singur trebuie să răspundă la prejudiciul creat.
În schimb, s-a cuprins în pasivul comun sumele de 1705 Euro și 670 Euro (în total 2375 Euro). Prima se constituie în restituirea împrumutului contractat în timpul căsătoriei (f. 136 - contract de credit bancar pentru suma de 3.300 Euro, în vederea satisfacerii unor nevoi personale, evident ale ambilor soți, de cumpărare a unui mijloc de transport familial, creditarea de către B. SA
intervenind în timpul căsătoriei -_ ). Reclamanta a avut obligația comună cu fostul soț de achitare a datoriei, atâta timp cât nu a contestat-o și nu a dovedit că împrumutul s-a luat fără știrea și acordul ei, trebuind să-și îndeplinească obligația față de bancă alături de pârât. Echilibrul patrimonial s-a restabilit prin acordarea la împărțeală a bunului vândut pârâtului, respingerea pretenției de
305 Euro și includerea în întregime în activul masei a prețului obținut prin vânzare.
Ordinele de încasare de la filele 137 ilustrează că pârâtul a plătit din creditul luat pentru apartament 350 Euro și 320 Euro (670 Euro în total). Așa fiind, apelanta a fost obligată să restituie partea sa de datorie, achitată de pârât.
Participarea la suportarea pasivului comun a fost egală deoarece nu au existat elemente contrarii susținute de vreuna dintre părți. În concluzie, reclamantei i-a revenit ca datorie suma de 1.187,5 Euro, situația fiind identică în ceea ce-l privește pe pârât.
Rezolvarea dată apelului pârâtului a atras întregirea sultei pe care o va plăti reclamanta pârâtului, cu suma de 1.187,5 Euro, în total 7730,5 Euro + 7.675 lei (6.543 Euro + 1.187,5 Euro).
Reclamantei i s-au acordat integral cheltuielile suportate în prezenta cale de atac, în sumă de 3154 lei, văzând că i s-au admis integral cererile, iar pârâtului în sumă de 954 lei, reprezentând ½ din cele efectuate, aceasta fiind măsura în care i s-au încuviințat pretențiile. Sumele s-au compensat până la concurența celei mai mici și, în final, pârâtul a plătit reclamantei 2200 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul I. O. A. ION, solicitând
admiterea recursului și, în temeiul art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. pr. civ. modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de către reclamanta S. (I. O. ) C. C. cu obligarea reclamantei-intimată la plata cheltuielilor de judecată în apel (în totalitate) și în recurs, concomitent cu înlăturarea obligației recurentului de plată a cheltuielilor din apel în favoarea acesteia.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că în fapt, prin decizia atacată au fost admise apelurile declarate împotriva sentinței instanței de fond.
Apreciază că în mod nelegal tribunalul a admis apelul reclamantei S. C. deoarece s-au încălcat mai multe prevederi legale.
Motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 6 teza ultimă C. pr. civ.
Tribunalul l-a obligat la plata sumei de 5.150 euro reprezentând jumătate din creditul restant (neachitat), așa cum se menționează la pag. 20 alin. 7 din decizie. Mai mult, la aceeași pag. alin. 2 se reține "având loc în drept o novație în contractul de credit cu banca prin schimbarea unui dintre debitori, potrivit art. 1128 pct. 2 și art. 1131 Cod civil. Raportul juridic inițial dintre bancă și pârât se stinge, iar în urma partajului, se naște un nou raport juridic între reclamanta, creditoare în locul băncii și pârât, debitorul reclamantei."
Cum se stinge raportul juridic dintre bancă și pârât și cum poate fi înlocuit un debitor fără acordul creditorului ? Cum se poate realiza novația fără acordul băncii creditor ? Cum se poate face abstracție de prevederile art. 1130 care condiționează novația de existența unui act care să dovedească cu certitudine intenția părților de a nova sau de cele ale art. 1132 care condiționează novația de acordul expres al creditorului? Sunt întrebări la care instanța nu dă nici un răspuns, dar dispune o novație și întocmirea debitorului în mod implicit prin soluția stranie pe care o pronunța. Astfel instanța se pronunța cu privire la ceea ce nu s-a cerut - respectiv la novație.
Motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. pr. civ.
Instanța de apel nu a avut în vedere argumentele pe care le-a expus în întâmpinarea depusa față de apelul declarat de către reclamantă.
În motivarea deciziei pronunțate nu apar redate argumentele pe care le-a prezentat în întâmpinare și nici nu sunt analizate de către tribunal. Se poate observa că după menționarea celor două recursuri, cu motivarea fiecăruia, la pag. 17 alin. antepenultim tribunalul trece direct la indicarea motivelor pe care se întemeiază soluția pronunțata fără a mai reține argumentele din întâmpinare.
Astfel tribunalul nu răspunde la următoarele argumente pe care le-a prezentat:
de ce ar fi admisibilă proba cu martori împotriva unor înscrisuri (autentic și sub semnătura privată) care sunt opozabile reclamantei;
•de ce depozițiile martorilor audiați la cererea reclamantei sunt preferabile atâta timp cât aceștia nu au participat la încheierea vreunuia dintre acele contracte;
recurentul nu trebuia să fără dovada că a folosit resurse comune pentru, achiziționarea apartamentului; recurentul beneficiază de prezumția legală de comunitate a unui apartament cumpărat în timpul căsătoriei; dimpotrivă reclamanta trebuia să facă dovada certă cu privire la contribuția diferențiată;
•cum se poate efectua o novație în cauză fără acordul creditorului și fără încheierea unui contract? a se vedea aici Decizia 1752/28 martie 2012 a ÎCCJ secția a II - a civilă;
Consideră că lipsa acestor chestiuni din motivele deciziei constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. pr. civ.
Motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Tribunalul a pronunțat soluția cu încălcarea prevederilor art. 1191alin.
2 cod civil care prevede: "NU se va primi niciodată o dovadă prin martori în contra
sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea sau la timpul confecționării actului...""
Instanța de apel a ignorat aceste prevederi legale deși a arătat în întâmpinare că actul autentic, opozabil reclamantei, cuprinde următoarea mențiune: suma de 20.500 euro, cu titlu avans, din resurse proprii.
Astfel, nu se poate face dovada împotriva acestei mențiuni nici măcar cu martori care ar pretinde că au fost de față la încheierea contractului. Cu atât mai puțin cu martori care nu au perceput "proprii sensibus" cele declarate.
Tribunalul a pronunțat soluția cu încălcarea prevederilor art. 1130 cod civil reținând că novația a avut loc de drept ( pag.20 alin. 2 din decizie). Conform prevederilor legale ea se poate face doar prin contract.
Tribunalul a pronunțat soluția cu încălcarea prevederilor art. 1132 Cod civil reținând că novația poate avea loc, deși nu există consimțământul expres al creditorului, contrar prevederilor legale menționate mai sus.
Tribunalul a pronunțat soluția cu încălcarea prevederilor art. 30 din Codul familiei, care prevede că bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune.
Iar alin. 3 al art. 30 specifică: "Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită".
Astfel statuările instanței de la pag. 18 alin. 2 (teza finală) și pag. 19 alin.l sunt nelegale contrazicând prevederile art. 30 alin. 3 din Codul familiei. Tribunalul susține că recurentul trebuia să facă contraproba față de susținerile martorilor reclamantei.
Dimpotrivă recurentul beneficiază de prezumția legală de comunitate, iar reclamanta trebuie să facă dovada certă că jumătate din apartament ar fi bunul său propriu.
"Calitatea de bun comun fiind prezumată de lege, soțul reclamant nu trebuie să dovedească această calitate.
Soțul pârât are dreptul să conteste că un anumit bun este comun, caz în care sarcina probei se răstoarnă, trecând asupra lui." Dr. C. Crișu, Tratat Acțiuni civile în justiție, ed. Juris Argessis, 1999, pag. 533, pct. 1 alin. 2 și 3.
Se poate susține că reclamanta a încercat să dovedească excepția de necomunitate prevăzută de art. 31 lit. f din Codul familiei.
Această dovadă se putea face doar dacă în contract era singura cumpărătoare sau contractul să fi fost cu titlu gratuit.
"În consecință, în relațiile dintre soți, înscrisurile autentice cu care unul dintre ei vrea să dovedească libertățile ce i s-au făcut pot fi combătute, prin derogare de la dispozițiile art. 1173 Cod civil cu orice mijloc de probă. (Tribunalul Suprem, secția civilă, decizia nr. 1101 din 22 iunie 1982)" Dr. C. Crișu, Tratat Acțiuni civile în justiție, ed Juris Argessis, 1999, pag. 534, alin. 1.
Tribunalul a pronunțat soluția cu încălcarea prevederilor art. 1173 Cod civil deoarece nu a acceptat forța probantă deplină a unui înscris autentic cu titlu oneros, opozabil reclamantei, preferând probatoriul testimonial indirect.
Prin prisma acestei decizii nelegale este prejudiciat deoarece i-a fost diminuată sulta cu suma de 5150 euro (jumătate din creditul restant), pe motiv că o va plăti reclamanta, iar pe de altă parte poate fi urmărit de bancă în calitate de debitor deoarece novația nu poate opera "de drept". În plus i-a fost diminuată sulta și cu un sfert din valoarea apartamentului, prin excluderea de la partaj a jumătate din apartament.
În concluzie, având în vedere că apartamentul a fost cumpărat în timpul căsătoriei, este bun comun în întregime nu doar jumătate, iar recurentul nu trebuie să fac dovada calității de bun comun, ea rezultând din faptul că a fost achiziționat în timpul căsătoriei, pentru motivele arătate mai sus, apreciază ca nelegală decizia tribunalului și solicită admiterea recursului astfel cum l-a formulat.
Reclamanta S. C. -C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat
respingerea recursului ca nefundat și în baza art. 274 C. proc. civ. obligarea recurentului la plata sumei de 2.300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
În ce privește primul motiv de recurs, de modificare, prevăzut de art. 304 pct. 6 teza ultimă C. pr. civ. recurentul arată că tribunalul l-a obligat la plata sumei de 5.150 euro reprezentând jumătate din creditul restant (neachitat), așa cum se menționează în decizie. Mai mult, se reține că a avut loc o novație în contractul de credit cu banca prin schimbarea unui dintre debitori, potrivit art. 1128 pct. 2 și art. 1131 Cod civil. Consideră că nu se poate stinge raportul juridic dintre bancă și pârât fără acordul creditorului. Astfel instanța se pronunța cu privire la ceea ce nu s-a cerut - respectiv la novație.
Curtea constată că acest motiv de recurs este întemeiat, dar mai trebuie adăugat că nu doar novația nu a fost solicitată de reclamantă dar nici măcar includerea în masa bunurilor de împărțit a creditul restant (neachitat) către bancă, astfel că motivul de recurs trebuie admis pentru că, novația nu a fost invocată nici în acțiune și nici în acțiunea reconvențională dar instanța s-a pronunțat asupra ei și i-a dat eficiență.
Acțiunea reclamantei, așa cum a fost disjunsă din procesul de divorț, se găsește la fila 4-5 dosar fond, dar nu există un petit, o cerere de includere a creditului de 10.300 euro în masa bunurilor de împărțit.
O astfel de cerere a fost formulată de reclamantă pentru prima dată în apel, după cum se poate constata din lectura motivelor de apel (fila 6 dosar apel), dar o
astfel de cerere este inadmisibilă, potrivit art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, care prevede că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecata și nici nu se pot face alte cereri noi.
Apoi, nici pârâtul nu a investit instanța cu o astfel de cerere, nici prin cererea reconvențională (fila 31 dosar fond), nici prin precizarea acestei cereri (fila 33, 130 dosar fond).
Având în vedere că nici una dintre părți nu a cerut prin vreun petit novația, iar instanța de apel a folosit acest mecanism pentru a partaja un credit, cerere care nu a fost formulată de nici o parte, iar acest mecanism folosit se reflectă în modul de calcul al sultei, a cărei sumă finală este menționată în dispozitivul instanței de apel, rezultă că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 6 teza ultimă C. pr. civ., în condițiile în care instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut.
Chiar dacă la fondul cauzei pârâta B. prin întâmpinare (fila 86-87 dosar fond) arată că se opune novației, și face considerațiuni asupra acesteia, trebuie relevat că aceasta este o întâmpinare, prin care nu se pot formula petite - mai ales că partajul de bunuri se dispută între cei doi foști soți, nu între aceștia și banca creditoare -, că nimeni nu a cerut în cauză novația, iar considerațiunile care sunt alături de obiectul cauzei, în întâmpinare, trebuie înlăturate ca atare.
Din acest motiv va înlătura de la calcului sultei suma de 10.300 euro, reprezentând credit rămas.
În ce privește cel de al treilea motiv de modificare, în ordinea arătată de recurent, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că și acesta este întemeiat în parte.
Tribunalul a aplicat greșit prevederilor art. 31 lit. f din Codul familiei, care prevede că sunt bunuri proprii valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare.
Pentru ca acest text legal să aibă aplicare în cauză ar fi fost necesar ca reclamanta, anterior încheierii căsătoriei cu pârâtul, să fi avut în patrimoniul ei un bun propriu pe care să îl înstrăineze iar valoarea din bunul înstrăinat să treacă - în timpul căsătoriei părților - într-un alt bun, care, prin mecanismul subrogației particulare, rămâne tot bun propriu.
O astfel de ipoteză nu a fost invocată de către reclamantă prin cererea sa și nici nu este incidentă în cauză.
Ceea ce a susținut reclamanta este că părinții ei i-au oferit suma de 20.500 euro din vânzarea unui apartament al acestor părinți, această sumă fiind apoi utilizată pentru achitarea avansului la apartamentul litigios, ceea ce ar avea ca efect juridic, în opinia reclamantei, faptul că doar ½ din apartament e bun comun al soților.
Însă, Curtea reține că reclamanta nu a investit instanța cu o cerere prin care să se constate că ½ din apartament ar fi bunul său propriu, ori că, dat fiind
"ajutorul"; primit de la părinții săi, ar avea o cotă mai mare de contribuție la dobândirea apartamentului bun comun .
Instanța de apel reține că această sumă de 20.500 euro sau 19.500 euro, este "ajutorul"; oferit reclamantei din valorificarea unui bun anterior căsătoriei.
În primul rând, Curtea reține că o noțiune juridică intitulată "ajutor" nu există în Dreptul Civil Român, eventual poate fi calificată ca donație sau dar manual, având în vedere că reclamanta amintește de zestre în motivarea acțiunii, iar imobilul înstrăinat la_ a fost proprietatea părinților reclamantei iar nu al reclamantei.
În al doilea rând, reclamanta nu a investit în mod expres instanța cu un petit având ca obiect constatarea existenței unei donații ori a unui dar manual primit de ea de la părinții săi.
În al treilea rând, chiar dacă reclamanta ar fi investit în mod expres instanța cu o asemenea cerere, dispozițiile art. 31 lit. f din Codul familiei nu ar fi fost, oricum, aplicabile în speță, câtă vreme apartamentul înstrăinat de către părinții reclamantei constituia proprietatea acestora, iar nu proprietatea reclamantei.
Drept urmare, nu erau întrunite condițiile cerute de art. 31 lit. f din Codul Familiei, pentru a putea opera în speță subrogația reală cu titlu particular.
Ar fi fost eventual incidentă în cauză ipoteza prevăzută de art. 31 lit. b din Codul familiei, ipoteza donației- cerere pe care reclamanta nu a formulat-o în primă instanță -, dar reclamanta nu a atacat cu recurs decizia instanței de apel, deși avea interes prin prisma acestui aspect, și avea prin urmare și această posibilitate.
Apoi, suntem în recursul pârâtului, iar acestuia nu i se poate agrava situația în propria cale de ataca, și nu în ultimul rând decizia a rămas irevocabilă în ce privește soluția asupra apelului pârâtului, nefiind atacată de nici una dintre părți sub aspectul soluției date acestui apel.
Din aceleași motive în recurs, după modificare apelul reclamantei, acest apel nu poate fi analizat decât în aceste limite.
Prin urmare, prin înlăturarea ca greșit aplicată a dispoziției art. 31 lit. f din Codul familiei reintră în discuție ipoteza art. 30 din Codul familiei, care prevede că bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune, mai precis alin. 3 al art. 30 care prevede că: "Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită", și recurentul beneficiază prin urmare de prezumția legală de comunitate, iar reclamanta trebuia să facă dovada certă că suma de 20.500 euro sau 19.500 euro îi aparține ca bun propriu, în temeiul eventul al art. 31 lit. b din Codul familiei, dar nu a formulat apel, și nici recurs asupra acestui aspect.
De altfel, reclamanta nu a investit instanța de fond cu o cerere prin care să solicite să se constate că ½ din apartament ar fi bunul său propriu, ori că, dat fiind "ajutorul"; primit de la părinții săi, ar avea o cotă mai mare de contribuție la dobândirea apartamentului bun comun.
În concluzie, având în vedere că apartamentul a fost cumpărat în timpul căsătoriei, acesta este bun comun în întregime, iar recurentul nu trebuie să fac dovada calității de bun comun, ea rezultând din faptul că a fost achiziționat în timpul căsătoriei, din chiar prezumția instituită de art. 30 Codul Familiei.
Din acest motiv va înlătura de la calcului sultei contribuția de 19.500 euro sau 20.500 euro, reținută de instanța de apel în favoarea reclamantei ca reprezentând jumătate din valoarea apartamentului.
Tribunalul nu a pronunțat soluția cu încălcarea prevederilor art. 1191 alin. 2 Cod civil în ce privește dovada prin martori în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, pentru că între soți există o imposibilitate morală de preconstituire a probelor bazată pe sprijinul și încrederea reciprocă pe care se bazează o căsătorie, ceea ce face ca proba cu martori să fie pe deplin admisibilă, ca excepție întemeiată pe dispozițiile art. 1198 alin. 1 teza I Cod civil, astfel că acest motiv de recurs nu este fondat.
Motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. pr. civ. nu este fondat, pentru că instanța de apel a avut în vedere argumentele pe care le-a expus pârâtul în întâmpinarea depusă față de apelul declarat de către reclamantă, tocmai atunci când a analizat apelul reclamantei, pentru că tot atunci a analizat și apărările pârâtului.
Astfel, pârâtul în întâmpinare menționează aspectele de probațiune cu martori, contracte, achitarea prețului, data angajării, proveniența sumelor și valoarea din expertiză.
În motivarea deciziei pronunțate apar redate argumentele la poziția exprimată prin întâmpinare și sunt analizate de către tribunal, după se poate constata din lecturarea deciziei (fila 52-54 dosar apel), unde analizează declarațiile martorilor, data contractelor, modul de achitare a prețului, ajutorul oferit de părinți și valorile bunurilor.
Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct. 6 și pct. 9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea urmează să admită în parte recursul declarat de pârâtul
I. O. A. ION împotriva deciziei civile nr. 25/A din_ a Tribunalului Bistrița-N., pronunțată în dosar nr._, pe care o va modifica în parte, în sensul că va respinge în întregime apelul declarat de reclamanta S. C. -C., în contra sentinței civile nr. 1549 din 12 iulie 2012 a Judecătoriei Bistrița-N., pronunțată în dosar civil nr._ .
Va menține din decizia recurată dispozițiile referitoare la: admiterea apelului pârâtului I. O. A. ION. Constatarea că masa de împărțit este grevată de un pasiv comun și egal de 2.375 EURO și obligarea reclamantei la plata către pârât a ½ din acest pasiv (1.187,5 EURO), cu titlu de sultă, care se adaugă la sulta stabilită prin sentința fondului (de 25.886 EURO și 7.675 lei); înlăturarea din sentința apelată a dispoziției de respingere a cererii reconvenționale; admiterea în parte a cererii reconvenționale.
Valoarea bunurilor de împărțit este de: apartamentul 56.772 euro, autoturismul 5.000 euro; bunuri mobile 15.330 lei, deci în total masa bunurilor de împărțit este în valoare de 61.772 euro și 15.330 lei, din care pârâtului i se cuvine jumătate în valoare de 30.886 euro și 7.665 lei, și i s-a atribuit valoarea autoturismului de 5.000 euro. Cum cota de contribuție de ½ pentru fiecare dintre soți nu a fost contestată, rezultă că fiecăruia dintre soți i se cuvine o valoarea de 30.886 euro și 7.665 lei, din care pârâtul mai rămâne să primească suma de 25.886 euro și 7.665 lei de la reclamantă, care a primit restul bunurilor.
Va înlătura din decizia recurată celelalte dispoziții privind: constarea că părțile apelante au dobândit în timpul căsătoriei, prin contribuție comună și egală, cota de 1/2 părți din apartamentul descris în sentință; înlăturarea dispozițiile sentinței privind valoarea totală a masei partajabile, a cuantumului sultei compensatorii și a celei de respingere a cererii reconvenționale, pe care tribunalul a admis-o în măsura de mai sus; păstrarea dispozițiilor din sentința apelată în modalitatea făcută de tribunal; obligarea pârâtului să achite reclamantei suma de 2200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel.
Curtea va păstra restul dispozițiilor din sentința apelată în măsura în care nu au fost modificate prin soluția din apel, așa cum a fost modificată mai sus.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga reclamanta, aflată în culpă procesuală față de respingerea apelului acesteia și față de admiterea apelului pârâtului I. O. A. ION, să-i plătească pârâtului apelant suma de 1.905 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxe timbru în sumă de 405 lei (fila 30 dosar apel) și onorariu avocat în sumă de 1.500 lei (fila 31 și 32 dosar apel).
Recursul a fost admis doar în parte, referitor la o parte din motivele de la pct. 1 și 3 din recurs și nu a fost admis în ce privește motivul de la pct. 2 din același recurs, măsură în care aceste motive au fost respinse.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pe intimata S. C. -C.
, aflată în culpă procesuală față de admiterea în parte a recursului, să plătească recurentului suma de 3.662,63 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând taxe timbru în sumă de 2.162,63 lei (filele 20 și 21) și onorariu avocat în sumă de
1.500 lei (filele 22 și 23).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de pârâtul I. O. A. ION împotriva deciziei civile nr. 25/A din_ a Tribunalului Bistrița-N., pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte, în sensul că, respinge în întregime apelul declarat de reclamanta S. C. -C., în contra sentinței civile nr. 1549 din 12 iulie 2012 a Judecătoriei Bistrița-N., pronunțată în dosar civil nr. _
.
Menține din decizia recurată dispozițiile referitoare la: Admiterea apelului pârâtului I. O. A. ION.
Constatarea că masa de împărțit este grevată de un pasiv comun și egal de
EURO și obligarea reclamantei la plata către pârât a ½ din acest pasiv ( 1.187,5 EURO), cu titlu de sultă, care se adaugă la sulta stabilită prin sentința fondului (de 25.886 EURO și 7.675 lei).
Înlăturarea din sentința apelată a dispoziției de respingere a cererii reconvenționale.
Admiterea în parte a cererii reconvenționale. Înlătură din decizia recurată celelalte dispoziții. Păstrează restul dispozițiilor din sentința apelată.
Obligă reclamanta să-i plătească pârâtului apelant suma de 1.905 lei cheltuieli de judecată în apel.
Obligă pe intimata S. C. -C. să plătească recurentului suma de 3.662,63 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 mai 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
JUDECĂTOR
I. -D. C.
A. -A.
P. C.
-M.
CONȚ
GREFIER
-A. M.
Red. I.D.C./Dact. R.V.
2 ex./_
Jud.fond: Dan-P. A. T. - Judecătoria Năsăud
Jud.apel: Iacob Corina/Simionescu I. - Tribunalul Bistrița-N.
| ← Decizia civilă nr. 223/2013. Partaj bunuri comune soţi.... | Încheierea civilă nr. 271/2013. Partaj bunuri comune soţi.... → |
|---|
