Decizia civilă nr. 507/2013. Partaj bunuri comune soţi. Lichidarea regimului matrimonial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 507/R/2013
Ședința publică din data de 20 februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A. -T. N.
JUDECĂTORI:
M. -C. V. ANA I.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul D. V. -D.
, împotriva deciziei civile nr. 516/A din 2 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._ /, privind și pe pârâții P. I. și P. I.
, având ca obiect partaj bunuri comune - lichidarea regimului matrimonial.
La prima strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantului-recurent D. V. -D., avocat M. L. -M., și reprezentanta pârâtei-intimate P. I., avocat T. C., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta reclamantului- recurent D. V. -D. depune la dosar delegația de reprezentare, chitanța prin care se atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 500 lei, și timbrajul aferent recursului, potrivit mențiunilor din citație.
Recursul este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Reprezentanta pârâtei-intimate P. I. depune la dosar delegația de reprezentare și chitanța prin care se atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 1000 lei.
Reprezentanta reclamantului-recurent solicită instanței în probațiune, efectuarea unei adrese către Primăria Comunei H., prin care să se solicite comunicarea actelor în baza cărora s-au efectuat înscrierile în Registrul de evidență a proprietăților în favoarea pârâtului-intimat P. I. .
Reprezentanta pârâtei-intimate P. I. arată că lasă la aprecierea instanței încuviințarea acestei probe, și depune la dosar în copie, mai multe extrase de carte funciară prin care înțelege să dovedească faptul că pârâtul- intimat P. I. deține mai multe proprietăți, și precizează că SC "Șoimul"; Impex SRL H., este societatea comercială în care pârâtul-intimat este unic asociat.
Instanța pune în vedere reprezentantei pârâtei-intimate P. I. să comunice copiile depuse la dosar și reprezentantei reclamantului-recurent.
Reprezentanta pârâtei-intimate P. I. solicită instanței lăsarea cauzei la o strigare ulterioară pentru a avea posibilitatea de a efectua copii xerox în vederea comunicării lor reprezentantei recurentului.
Curtea încuviințează cererea formulată de reprezentanta pârâtei- intimate P. I., restituie exemplarele depuse în copie și lasă cauza ala a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă reclamantul- recurent D. V. -D., asistat de avocat M. M. -L. și reprezentanta pârâtei-intimate P. I., avocat T. Violeta.
Reprezentanta pârâtei-intimate depune la dosar extrasele de carte funciară și un exemplar dintr-o cerere de intervenție în nume propriu, formulată de P. I. în dosarul Judecătoriei C. -N. nr._, arătând totodată că cererea de intervenție a fost admisă și s-a admis și contestația la executare formulată de D. V. -D. .
Reprezentanta reclamantului-recurent apreciază că se impune totuși efectuarea adresei către Primăria Comunei H., întrucât în extrasele de carte funciară apar și alte entități ca fiind proprietari.
Curtea, după deliberare, respinge cererea în probațiune formulată de reprezentanta reclamantului-recurent ca fiind neconcludentă în cauză.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului-recurent susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate, și în rejudecare să se dispună admiterea apelului promovat de reclamant, șipe cale de consecință să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la
instanța de fond, Judecătoria Cluj-Napoca, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei conform chitanței depuse la dosar. Apreciază că instanța de apel nu a făcut altceva decât să achieseze la concluziile instanței de fond. Excepția prematurității nu a fost pusă în discuția părților, încălcându-se astfel principiul contradictorialității. De asemenea instanța de apel a omis cu desăvârșire să se pronunțe asupra chestiunii invocate în finalul motivelor de apel. Apreciază că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 33 din Codul familiei, în condițiile în care doar a inițiat acțiunea de partaj asupra imobilului apartament care în prezent este bun comun. Reclamantul nu a solicitat niciodată atribuirea acestui bun. Apartamentul urma să revină pârâtului în eventualitatea admiterii acțiunii și doar ulterior să solicite urmărirea sa efectivă. Prin urmare, reclamantul a solicitat partajul bunului ca o condiție prealabilă urmăririi.
Soluția pronunțată de instanța de apel este contradictorie, răstălmăcește obiectul dedus judecății, și a fost dată cu încălcarea prevederilor legale. Mai mult prin aceasta se încalcă dreptul reclamantului la liberul acces la justiție. O asemenea soluție încalcă dreptul reclamantului la
liberul acces la justiție, și-i pune în pericol dreptul său de creanță statuat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, singura garanție a recuperării dreptului său de creanță.
Reprezentanta pârâtei-intimate arată că înțelege să-și mențină poziția procesuală exprimată pe tot parcursul judecării acestei cauze, și solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în cuantum de
1000 lei, conform chitanței depuse la dosar. În opinia sa, nu s-a făcut nici un fel de confuzie între excepția inadmisibilității acțiunii și excepția prematurității. Reclamantul trebuia să facă dovada stării de insolvență a debitorului său, în speță a pârâtului-intimat P. I., și doar în condițiile în care se dovedea că acesta este în stare de insolvabilitate, reclamantul- recurent putea să înainteze procedura de partaj a bunurilor comune. În concluzie, se impune respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei, conform chitanței depuse la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 13.840/26 Iunie 2012 pronunțată în dosarul civil nr.13._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, și respinsă ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de reclamantul D. V. D. în contradictoriu cu pârâta P. I. și
P. I., iar reclamantul a fost obligat la plata către pârâtă a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond în temeiul art.137 alin.1 Cod procedură civilă, a analizat cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă.
Prin Sentința civilă nr.145/_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._ a fost admisă în parte cererea de chemare în garanție a reclamantului, în prezenta cauză, D. V. D., iar pârâtul P. I. a fost obligat să-i plătească suma de 49.159 euro reprezentând prețul vânzării, sporul de valoare în sumă de 188 lei reprezentând impozit pe imobil.
La data de_, în urma respingerii recursului declarat de D. V.
reclamant, hotărârea a fost menținută, devenind astfel irevocabilă.
Din considerentele sentinței civile nr. 145/_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, reiese că bunul imobil situat în loc. C. -N.
, str. Crinului, nr. 5, sc. 1, et. I, ap. 4 jud. C., înscris în C.F. nr. 1., a cărui partajare a solicitat-o reclamantul, în vederea obținerii creanței sale, aparține pârâților P. I. și P. I., având caracter de bun comun.
Din Sentința civilă nr. 3943/_ a Judecătoriei C. -N. pronunțată în dosar nr._, rămasă irevocabilă, rezultă că, în urma desfacerii căsătoriei dintre cei doi pârâți în cauză, bunul imobil de mai sus a rămas supus regimului proprietății comune în devălmășie.
Instanța a reținut că, reclamantul are calitate de creditor personal al pârâtului P. I. și prin prisma cererii cu care a învestit instanța, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 33 din Codul familiei, potrivit cărora, bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți, însă, cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune, însă numai
în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale.
Instanța a mai arătat că aceste prevederi au fost menținute și în Codul civil din 2009, în art. 353 stipulându-se în alin. 1 că, "bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți";, iar în alin.2 al aceluiași articol, "cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere partajul bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale";.
Astfel, instanța a reținut că ordinea în care are loc urmărirea - mai întâi asupra bunurilor proprii ale apoi asupra celor devenite proprii prin efectul partajului, cu mențiunea că soluția împărțirii bunurilor comune, de regulă parțială, intră în discuție numai după ce au fost epuizate bunurile proprii, fără să se fi reușit îndestularea creditorului - este imperativă.
Prin urmarea urmărirea mai întâi a bunurilor proprii ale soțului debitor constituie o condiție prealabilă a acțiunii inițiate de către creditor, condiție ce trebuie verificată din oficiu de către instanță, dată fiind ordinea imperativă, prevăzută de lege.
Instanța a arătat că, această condiție poate fi privită fie drept o condiție de admisibilitate a acțiunii, fie poate fi o chestiune referitoare de momentul întrunirii condițiilor necesare promovării acțiunii, ceea ce poate duce la respingerea cererii ca premature în ipoteza neîndeplinirii condiției de urmărire mai înainte a bunurilor proprii ale soțului debitor. Oricum ar fi analizată, efectul este însăși același, în situația nerespectării ordinii de urmărire a bunurilor, și anume de respingerea a acțiunii creditorului.
Instanța a apreciat că, în speță nu s-a făcut dovada urmăririi bunurilor proprii ale soțului debitor personal al reclamantului, la dosar existând doar o adresă, din care rezultă că, deși începută executarea silită împotriva pârâtului P. I., acesta nu a fost finalizată, astfel încât până la data de_ au fost identificate anumite bunuri proprii ale debitorului, existând prin urmare posibilitatea de a se descoperi la sfârșitul acestor demersuri ale executorului și alte bunuri. Desigur că, la un moment dat se poate stabili de către executor că debitorul personal, pârâtul P. I., nu mai are alte bunuri poprii, dar până la această dată, nu s-a dovada urmării bunurilor proprii și epuizării lor, ci doar dovada că s-au început demersurile necesare pentru identificarea bunurilor proprii în vederea urmării, ceea ce nu este suficient pentru a fi îndeplinită condiția prevăzută mai sus, privind respectarea ordinii imperative ce justifică dreptul unui creditor personal al unuia dintre soți de a solicita partajarea bunurilor comune pentru a-și realiza creanța.
Instanța a remarcat faptul că, la data repunerii pe rol a cauzei, la solicitarea reclamantului, acesta nu inițiase nici un demers pentru urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor personal, iar existența unei anumite legături între bunul imobil comun a cărui partajare se cere și creanța reclamantului nu este de natură a constitui o excepție de la regula privind urmărirea mai întâi a bunurilor proprii ale soțului debitor personal.
Totodată, instanța a subliniat faptul că, reclamantul a avut la dispoziție, de la data repunerii pe rol a cauzei,_, timp suficient pentru a face dovada urmăririi bunurilor proprii, mai ales că instanța chiar a acordat un termen de judecată, tocmai în acest sens, iar desfășurarea în paralel a procedurii de identificare și urmărire a bunurilor proprii cu procedura partajării bunurilor comune apare contrară regulii enunțate anterior, întrucât conduce al ignorarea acestei ordini imperative.
Contrar celor afirmate de reclamant, în cauză nu s-a făcut dovada că pârâtul P. I. nu ar mai avea alte bunuri proprii, cât timp din adresa executorului judecătoresc nu reiese acest fapt, ci doar faptul că la data adresei executorului s-au identificat anumite bunuri proprii, și indiferent de posibilitatea sau nu a valorificării acestora, rămâne valabil, ce s-a arătat mai
sus, în sensul că, există posibilitatea ca la data finalizării demersurilor executorului să fie descoperite și alte bunuri proprii, însă este inadmisibil ca instanța să acorde termene de judecata în vederea finalizării procedurii de urmărire a bunurilor proprii, cât timp urmărirea bunurilor proprii este o condiție prealabilă și esențiala urmăririi bunurilor comune.
În ceea ce privește sarcina probei, instanța a apreciat că pârâta nu are vreo obligație de a dovedi că fostul ei soț are și alte bunuri proprii ce pot fi valorificate ci dimpotrivă, revine reclamantului, în calitate de creditor să dovedească că a urmărit fără succes bunurile proprii ale debitorului său.
Sub aspectul existenței unei conivențe frauduloase între cei doi foști soți, invocată de reclamant, instanța a arătat că nu s-a făcut vreo dovada în acest sens, fiind doar simple susțineri neprobate.
Față de cele expuse, de vreme ce reclamantul, creditor personal al pârâtului P. I., nu a făcut dovada că a urmărit înainte bunurile proprii, iar în cadrul acestei proceduri executorul judecătoresc să fi constatat lipsa bunurilor proprii ori existența unui impediment, raportat la art.493 alin.1 Cod procedură civilă, la urmărirea bunurilor dat fiind caracterului lor de bunuri comune, instanța consideră că nu este întrunită condiția urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, condiție expresă și imperativă, astfel că a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și a respins acțiunea ca atare.
Potrivit dispozițiilor art.274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Având în vedere, acest temei juridic, precum și împrejurarea că, pârâta pentru a-și pregăti și susține apărarea a achitat onorariu avocațial de 1000 lei, instanța a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 516/A/_ a Tribunalului C. a fost
respins ca nefondat apelul declarat de apelantul D. V. D. împotriva sentinței civile nr. 13840/2012 din 26 iunie 2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., care a fost menținută în totul, iar apelantul a fost obligat să plătească intimatei P. I. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, în ceea ce privește excepția de inadmisibilitate, aceasta a fost pe larg tratată de către prima instanță, fără a se face confuzie cu excepția prematurității.
Faptul că instanța a admis excepția inadmisibilității, de fapt apărarea de fond invocată de către pârâtă, prin referire la prematuritate nu poate fi interpretat ca o confuzie a instanței de fond.
Judecătoria a explicat că nu poate fi admisibilă o acțiune în partajarea bunurilor comune înaintată de către creditori personal ai unuia din soți, atâta timp cât acesta nu a încercat în prealabil să se îndestuleze din bunurile proprii ale soțului debitor, în această situație nefiind îndeplinite condițiile legale de admisibilitate.
Reținând că la dosar au fost depuse probe din care reiese că soțul debitor deține în proprietate și bunuri proprii, instanța a apreciat că acțiunea de partajare a bunurilor comune nu poate fi admisă.
Cu referire la motivarea hotărârii prin care, a susținut apelantul, că i se reproșează lipsa dovedirii unor bunuri proprii ale soțului debitor, în sensul dovezii unui fapt negativ, tribunalul a reținut că apelantul este în eroare sub aspectul invocat.
Este adevărat că în cauză s-a făcut vorbire despre necesitatea de identificare și executare a bunurilor proprii ale soțului debitor, P. I. însă, instanța nu a impus reclamantului apelant necesitatea de a dovedi un fapt negativ, acela a inexistenței unui bun propriu, ci tocmai, în sens contrar s-a stabilit că debitorul are și bunuri proprii și că acestea trebuie identificate și executate pentru satisfacerea creanței reclamantului.
Astfel, executorul judecătoresc a identificat mai multe bunuri ale debitorului P. I., din adresa comunicată executorului judecătoresc de către Comuna H. din județul Sălaj rezultând situația de patrimoniu a debitorului.
Rezultă astfel că debitorul figurează cu o clădire și mai multe terenuri, toarte acestea fiind declarate în anul 2009, putându-se prezuma că bunurile au fost declarate în vederea impozitării în termenul legal, adică au fost dobândite tot în anul 2009.
Soții pârâți au divorțat în anul 2008, prin urmare bunurile dobândite în anul 2009 de către pârâtul debitor P. I. sunt bunuri proprii.
Se poate deduce din adresa menționată că s-a comunicat executorului judecătoresc fișa de patrimoniu a pârâtului debitor referitoare la bunurile supuse impozitării, prin urmare acesta este proprietarul bunurilor menționate, indiferent dacă acestea au fost sau nu intabulate în CF.
Chiar dacă bunurile sunt extratabulare, recurentul are la dispoziție o acțiune în justiție prin care poate exercita drepturile debitorului, legitimat fiind de calitatea sa de creditor personal al debitorului.
În consecință, reținând că la dosar există dovada că debitorul are bunuri proprii, tribunalul a apreciat la fel ca și prima instanță că executarea acestora în vederea satisfacerii creanței reclamantului este prioritară, acțiunea în sistarea comunității de bunuri comune ale soților neputând fi admisibilă.
Pentru motivele arătate, în baza dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, tribunalul a respins apelul, menținând în întregime dispozițiile sentinței atacate.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat apelantul reclamant la plata în favoarea intimatei P. I. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial în apel.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamantul D. Vincinius D.
, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și rejudecând, admiterea apelului, în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare Judecătoriei C. -N. .
În motivarea recursului reclamantul a aratat că instanța de fond a făcut o gravă confuzie între excepția inadmisibilității și cea a prematurității, reținând că admiterea excepției inadmisibilității s-a făcut "prin referire la prematuritate";, împrejurare ce rezultă din pag. 3 alin. 5 al sentinței civile.
În etapa procesuală a apelului s-a arătat că singura excepție procesuală invocată a fost ce a inadmisibilității, iar excepția prematurității nu a fost nici un moment pusă în discuția părților, ceea ce a dus la
încălcarea principiului contradictorialității. Instanța de apel a ignorat această critică și a reținut doar interpretând eronat adresa executorului judecătoresc că soțul debitor deține în proprietate bunuri proprii.
Din adresa executorului judecătoresc a rezultat că debitorul nu are bunuri proprii, iar prin adresa Primăriei H. adresată executorului judecătoresc, au fost identificate doar niște imobile neintabulate a departamentului fiscal, însă evidența din registrul agricol se poate face și în lipsa unor titluri de proprietate, iar împrejurarea că bunurile au fost declarate în 2009, nu are nicio relevanță sub aspectul momentului dobândirii dreptului de proprietate.
Recurentul a susținut că instanța de apel i-a impus să facă dovada unui fapt negativ a inexistenței unor bunuri proprii, aspect inadmisibil din punct de vedere procedural, deoarece reclamantul face proba faptului generator al raportului juridic între ele și pârât, în timp ce pârâtul va invoca și dovedi faptele de natură a duce la ineficacitatea faptului generator de raport juridic. În situația în care probele administrate lipsesc sau sunt insuficiente va pierde cel căreia îi revenea sarcina probei, în speță proba contrară fiind necesară a fi furnizată de către pârâtă și nu de către recurent.
În mod nelegal au fost aplicate dispozițiile art. 33 C fam și instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestei nelegalități, deși a fost invocată în apel.
Recurentul a solicitat partajarea apartamentului aflat în coproprietatea pârâților P., nu a urmărit bunul comun și nu a solicitat nici un moment ca acest bun să-i fie atribuit, invocând în acest sens dispozițiile art. 493 Cod proc.civ.
Recurentul a arătat că a solicitat partajul bunului comun ca o condiție prealabilă urmăririi. Soluția pronunțată de instanță încalcă prevederile legale și îi încalcă liberul acces la justiție, fiindu-i pus în pericol dreptul de creanță statuat printr-o hotărâre irevocabilă.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 33 al.1 C. fam., bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți. Această dispoziție legală imperativă a fost atenuată de alin. 2 al art. 33 C. fam., care statuează că numai după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară creanței.
Din dispozițiile legale mai sus expuse, curtea reține caracterul subsidiar al partajului bunurilor comune solicitat de creditorul personal al unuia dintre soți.
Așadar, creditorul personal al unuia dintre soți trebuie să urmărească bunurile proprii ale acestuia, iar în ipoteza în care nu se poate îndestula din bunurile proprii ale debitorului, poate cere partajul bunurilor comune.
Aceste dispoziții legale sunt completate cu dispozițiile procedurale și art. 493 Cod proc.civ. stabilește obligația creditorilor personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș să solicite împărțeala bunurilor comune și se prevede că nu vor putea să urmări partea acestuia din imobile aflate în proprietate comună.
În prezenta cauză, aceste dispoziții legale au fost respectate de instanța investită cu soluționarea cererii de partaj a bunului comun - apartamentul pârâților.
În prezenta cauză recurentul susține că instanța a făcut o confuzie între excepția prematurității și excepția inadmisibilității acțiunii, iar excepția prematurității acțiunii nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților.
În ceea ce privește această susținere, curtea constată că instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția prematurității, cum susține recurentul, ci pe excepția inadmisibilității acțiunii, situație în care nu era necesară punerea în discuția contradictorie a părților excepția prematurității acțiunii.
Într-adevăr, în considerente instanța a arătat că urmărirea mai întâi a bunurilor proprii ale soțului debitor constituie o condiție prealabilă a acțiunii inițiale de către creditor și aceasta trebuie verificată din oficiu de instanță, întrucât dispoziția legii este imperativă și că această chestiune poate fi analizată ca o condiție de admisibilitate a acțiunii sau ca o chestiune referitoare la momentul întrunirii condițiilor necesare promovării acțiunii, ceea ce ar putea duce la respingerea cererii ca premature, dar oricum ar fi analizată această condiție, efectul este același de respingere a acțiunii creditorului.
In aceste considerente s-a avut în vedere calificarea condițiilor în care pot fi urmărite bunurile proprii a soțului debitor, iar această condiție este imperativă și nerespectarea ei duce la inadmisibilitatea admiterii acțiunii.
În ceea ce privește inadmisibilitatea în doctrină s-a acceptat teza potrivit căreia ar exista anumite mijloace de apărare cu o natură mixtă, aceea a inadmisibilităților. Ele diferă de apărările de fond și se apropie de excepțiile de procedură prin obiect, dar diferă de excepțiile de procedură și se apropie de apărările de fond prin rezultatele lor, pentru că, dacă sunt primite, duc la respingerea cererii.
În cazul de față, bunurile comune ale soților dobândite de aceștia în timpul căsătoriei nu pot fi partajate,la solicitarea creditorului unuia dintre soți numai dacă au fost urmărite bunurile proprii ale debitorului P. I. .
Recurentul D. V. D. a invocat lipsa bunurilor proprii ale soțului debitor P. I., însă această susținere vine în contradicție cu probele administrate, întrucât executorul judecătoresc Man O. I. a constatat că debitorul figurează la Primăria H. cu bunuri imobile care nu au fost înscrise în cartea funciară: clădire și teren în suprafață de 700 m, situate în comuna H., str. I. M. nr. 75, declarate în_ de către debitorul P. I., precum și teren extravilan în suprafață de 5000 mp declarat la_ (f.126).
Din scriptele depuse rezultă că aceste bunuri sunt bunuri proprii ale debitorului P. I. și puteau fi urmărite. Mai mult, în recurs reprezentanta intimatei P. I. a depus extras CF 50150 Huedin provenită din conversia de pe hârtie a CF 4580, din care rezultă că asupra terenului cu nr. top 3264/_ /2 în suprafață de 1358 mp este proprietar Pap I. .
Așadar din aceste înscrisuri rezultă că intimatul debitor deține bunuri imobile, care ar putea fi urmărite, situație în care, în mod legal instanța a respins acțiunea creditorului de partajare a unui bun comun ca inadmisibilă.
Având în vedre că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., curtea în temeiul art. 312 Cod proc.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantului D. V. .
În temeiul art. 274 Cod proc.civ., curtea va obliga recurentul să-i plătească intimatei P. I. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial (f.11).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D. V. D. împotriva deciziei civile nr. 516/A din 0_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei P. I. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
-T. N. M. C. V. ANA I.
GREFIER
M. -L. T.
Red. A.T.N. dact. GC 2 ex/_
Jud. apel: C.V.B., M. T.
| ← Încheierea civilă nr. 271/2013. Partaj bunuri comune soţi.... | Decizia civilă nr. 1716/2013. Partaj bunuri comune soţi.... → |
|---|
