Decizia civilă nr. 301/2013. Partaj bunuri comune soţi. Lichidarea regimului matrimonial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 301/R/2013
Ședința publică din 01 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. -M. CONȚ JUDECĂTORI: I. -D. C.
A. -A. P. GREFIER: A. -A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. M., împotriva deciziei civile nr. 441/A/03 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat O. I., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă pârâta recurentă C. M., asistată de doamna avocat B. M. - M. și reclamantul intimat O. I., asistat de domnul avocat H. G. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de pârâta C. M. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și nu a fost legal timbrat la data înregistrării cererii de recurs, dar ulterior, la data de_ a fost legal timbrat cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1052,16 lei și cu un timbru judiciar în valoare de 5 lei (f. 5 din dosar).
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că la data de_, reclamantul intimat, prin intermediul domnului avocat H. G. a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care, în principal, solicită anularea ca nemotivat a recursului promovat de pârâta C. M., iar în subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat și, în consecință, menținerea sentinței civile nr. 2336/_ pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca, precum și a deciziei civile nr. 441/A/03 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj, ca fiind legale și temeinice, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs, întâmpinare la care a fost anexată împuternicirea avocațială, care atestă împrejurarea că reclamantul intimat la împuternicit pentru redactarea și susținerea întâmpinării, precum și pentru a-l reprezenta în dosarul nr._ al Curții de Apel C. .
Curtea constată că întâmpinarea reclamantului intimat nu a fost depusă la dosar în termenul prevăzut de art. 308 alin. 2 C.pr.civ., urmând să considere această întâmpinare ca și concluzii scrise, în afară de cazul în care, prin întâmpinare, se invocă chestiuni de ordine publică.
Instanța înmânează reprezentantei pârâtei recurente un exemplar din întâmpinarea reclamantului intimat.
La întrebarea instanței, adresată reprezentantei pârâtei recurente, referi- toare la împrejurarea dacă dorește lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lectura întâmpinarea reclamantului intimat, aceasta arată că nu dorește lăsarea cauzei la a doua strigare întrucât are cunoștință despre aspectele pe care reprezentantul reclamantului intimat le-a invocat și susținut în fața instanței de fond.
Curtea constată că prin întâmpinare, reclamantul intimat a invocat o singură excepție, respectiv excepția inadmisibilității recursului.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ. coroborat cu art. 137 alin. 1 C.pr.civ., art. 282 alin. 1 C.pr.civ. și art. 299 alin. 1 C.pr.civ. invocă excepția inadmisibilității acelor motive de recurs, prin care se critică hotărârea primei instanțe și, de asemenea, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ., invocă excepția inadmisibilității parțiale a motivelor de recurs, respectiv a acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii recurate, având în vedere că dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111și pct. 112 din
O.U.G. nr. 138/2000.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentanților părților asupra recursului care formează obiectul prezentului dosar și pune în vedere acestora, ca odată cu concluziile pe fond, să se refere atât la excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinarea reclamantului intimat, cât și la excepțiile invocate, din oficiu, de către Curte.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită respingerea excepției inadmisi- bilității recursului, invocată prin întâmpinarea reclamantului intimat. De ase- menea, solicită respingerea celor două excepții invocate, din oficiu, de către Curte, întrucât apreciază că prin recurs nu a criticat direct sentința pronunțată de către instanța de fond și nu a invocat motive de netemeinicie a hotărârii atacate.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris și, în consecință, casarea deciziei civile nr. 441/A/03 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în apel și trimiterea cauzei spre rejudecare, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs. Consideră că ambele instanțe de judecată au greșit când au pronunțat soluția în cauză, deoarece nu au evaluat bunurile supuse partajului, au avut în vedere doar proba cu interogatoriul pârâtei și au luat în considerare doar apartamentul părților, deși era vorba de o cotă de contribuție a părților diferențiată atât cu privire la dobândirea bunurilor mobile, cât și cu privire la dobândirea bunurilor imobile.
De asemenea, reprezentanta pârâtei recurente arată că prin apărarea formulată în dosarul instanței de fond, pârâta a arătat că are o cotă de contribuție diferențiată la dobândirea apartamentului și a arătat că a avut o cotă de contribuție de 70 - 80 % la dobândirea bunurilor mobile și a bunurilor imobile; în apel pârâta a precizat că a avut o cotă de contribuție de 90 % la dobândirea bunurilor mobile și a bunurilor imobile. Totodată, arată că părțile au conviețuit în concubinaj, iar pârâtul a părăsit domiciliul comun al părților și de la acel moment, pârâtul nu a contribuit la menajul comun și nici la creșterea și educarea celor doi copii ai părților.
Reprezentanta pârâtei recurente arată că instanțele de judecată au greșit atunci când au făcut partajul raportat doar la apartament și au apreciat absolut greșit atunci când au calculat cotele de contribuție ale părților la dobândirea bunurilor mobile și a bunurilor imobile, deoarece și pârâta avea rate de plătit pentru bunurile mobile, însă se susține că părțile s-au înțeles în final cu privire la împărțirea bunurilor mobile. Solicită obligarea reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului formulat de pârâtă ca fiind inadmisibil și obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, în cuantum de 1000 lei, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Reprezentantul reclamantului intimat arată că pârâta recurentă și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ. și a solicitat casarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, iar azi, reprezentanta pârâtei recurente a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, însă pentru că recursul pârâtei a fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ., hotărârea atacată poate fi doar modificată și, totodată, arată că din acest punct de vedere consideră că recursul pârâtei este inadmisibil. De asemenea, arată că recla- mantul a solicitat partajul, iar pârâta a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii în ce privește partajul, dar nu este de acord cu stabilirea cotelor de contribuție ale părților la dobândirea bunurilor mobile și a bunurilor imobile. Totodată, arată că prin întâmpinarea depusă la dosarul instanței de fond, pârâta a arătat că este de acord cu partajul privind acele bunuri mobile, care au fost atribuite reclamantului.
De asemenea, reprezentantul reclamantului intimat arată că reclamantul a fost mulțumit și cu o cotă de contribuție a pârâtei la dobândirea bunurilor comune de 71%, însă în apel, pârâta a solicitat să se constate că are o cotă de contribuție la dobândirea bunurilor comune de 90%, iar în recurs, reprezentanta pârâtei recurente a solicitat casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză. Totodată, arată că la cuvântul pe fond, în fața instanței de apel, nu s-au mai solicitat nici un fel de probe din partea ambelor părți, motiv pentru care, apreciază că motivele de recurs formulate de pârâtă sunt inadmisibile.
În concluzie, reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului declarat de pârâtă ca inadmisibil și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței pe care a depus-o azi la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2336/2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N.
s-a admis în parte cererea formulata de reclamantul O. I. în contradictoriu cu pârâta C. M. .
S-a constatat ca părțile au dobândit în timpul casatorii în cote egale, cota de 57% din imobilul apartament nr. 11 situat în C. -N. str. N. nr. 12 înscris în C.F. 49062 C. nr. top 23501/S/XI, în valoare de 201800 lei, restul de 43% fiind contribuția pârâtei, precum și mobila de sufragerie compusa din 1 dulap cu 3 uși, o vitrina cu uși, o vitrina cu sertare, masa TV, în camera mica un dulap cu uși, și o canapea, 1 frigider arctic, TV Diamant, radiocasetofon.
S-a dispus partajarea bunurilor comune prin atribuirea imobilului pârâtei și a bunurilor mobile reclamantului.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului în termen de 3 luni de la rămânerea definitiva a hotărârii suma de 57513 lei cu titlu de sulta, reprezentând cota de contribuție a pârâtului de 28,5 % din imobil.
S-a respins capătul de cerere privind includerea în masa bunurilor comune și partajarea mobilei de bucătărie și a mobilei de tineret precum și canapea din mobila de sufragerie.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 279 lei, a fost obligat reclamantul să plătească în favoarea statului suma de 273 lei parte din onorariul expertului pentru care s-a încuviințat cererea de ajutor public judiciar în favoarea pârâtei, compensând onorariile avocațiale.
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut că potrivit sentinței civile nr. 556/_ a Judecătoriei C. -N., s-a desfăcut prin divorț căsătoria încheiat de părți la data de_ .
Din considerentele sentinței reiese că în anul 1990 reclamantul a angajat o relație extraconjugala, a părăsit domiciliul comun mutându-se la Timișoara, unde din relația de concubinaj a rezultat un copil iar de la data separării în fapt pârâtul nu a încercat reluarea conviețuirii.
Părțile au dobândit în timpul căsătoriei apartamentul 11 situat în C. -N. str. N. nr. 12 înscris în C.F. 49062 C. nr. top 23501/S/XI.
La data de_ s-a încheiat contractul de construire cu privire la apartament având ca titulari părțile, din prevederile contractuale reieșind că prețul total al apartamentului a fost de 118.479 lei, din care avansul a fost în suma de 37.479 lei iar ratele în suma de 81.000 lei se vor achita prin împrumut CEC
Procesul verbal de predare primire al apartamentului s-a încheiat la data de_, deci în timpul căsătoriei părților.
Astfel, avansul se compune din suma de 15.600 lei luata prin contractul de împrumut încheiat la 31 decembrie 1975 de către reclamanta, suma începând să se ramburseze la_ deci reclamanta până la data încheierii căsătoriei a plătit un număr de 4 rate.
Ulterior, tot cu titlu de avans, la_, reclamanta a mai luat un împrumut de 7000 lei.
La data de_, așa cum reiese din chitanța de la f 67 reclamanta a mai plătit suma de 14.897 lei tot cu titlu de avans
Deci însumând 15.600 plus 7000 plus 14897 da rezultatul 37.497 lei cu titlu de avans, în contractul de la f. 68 intervenind o eroare nesemnificativa, avansul reprezentând în contract suma de 37.479 lei
Restul de rate de 81.000 lei au făcut obiectul contractului de împrumut de la f 68 încheiat la_ verso, data începerii rambursării fiind_ deci în timpul căsătoriei până în decembrie 1998, fiind deci de restituit un număr de 240 de rate lunare.
Astfel prețul total al apartamentului va rezulta din însumarea avansului de
37.497 lei cu ratele de 81000 lei rezultând totalul de 118.497 lei, însa instanța a reținut ca și baza de calcul suma de 118.479 lei, prețul din contract, chiar daca au intervenit mici erori de calcul, acestea nu afectează major calculele, deci implicit drepturile părților.
Din interogatoriul luat reclamantului reiese că acesta a recunoscut ca o parte din ratele din avansul achitat a fost plătit exclusiv de pârâtă iar din anul 1990 luna martie până la rambursare nu a mai contribuit. A arătat că nu recunoaște vreo contribuție la plata apartamentului din partea părinților pârâtei, însa recunoaște o contribuție a acesteia de 70% din totalul bunurilor arătând că dorește atribuirea către acesta a bunurilor mobile, însa apartamentul sa fie atribuit pârâtei.
De asemenea, în ședința din_ părțile au declarat că mobila de bucătărie nu mai exista de vreo 5 ani iar mobila de tineret de vreo 9 ani iar aceasta s-a stricat din cauza vechimii. De asemenea, părțile au învederat ca sunt de acord ca restul mobilei să revină reclamantului fără plata de sulta către pârâtă.
De asemenea, în ședința publica din_ reclamantul a arătat că dulapul cu uși și canapeaua nu fac parte din mobila de tineret.
Martora Aruncutean Lucreția a arătat ca în anul 1978, tatăl pârâtei a împrumutat de la aceasta 15000 lei cu scopul de a-i da fetei să-și cumpere
apartament. A arătat că împrumutul i-a fost restituit de către tatăl pârâtei. Nu știe dacă părțile au trăit sau nu împreuna înainte de căsătorie
De asemenea, martorul M. A. a declarat că știe că părțile ar fi trăit în concubinaj cam 4-5 ani înainte de căsătorie, deși o cunoaște pe pârâta doar din anul 1991, iar pe reclamant din 2003. Martora a avut discuții cu părțile în anul 2004, în urma acestora reclamanta și familia ei i-a spus că mama pârâtei a dat o diferența din avansul pentru apartament fără a putea preciza suma oferita fiicei, și doar acesteia fără ca să o împartă cu soțul. Suma nu a fost restituita. Martora a arătat că a văzut canapea și dulapul cu uși în camera mica dar nu poate preciza cine le-a cumpărat și când. Martora a arătat că a avut o discuție cu pârâtul în 2003 care a recunoscut că în toți acești ani pârâtei i-a fost greu că a achitat casa și a crescut copiii. A arătat ca în același an a dedus din discuții că părțile au încercat să-și împartă amiabil bunurile și au fost de acord că pârâta are o cota de 70% iar reclamantul de 30%
La f. 125 exista o adeverita de la RATUC locul de munca al pârâtului de unde a reieșit că în perioada_ -_ i s-au reținut de pe statul de plata rate CEC de 502 lei
La f. 188 exista adeverința de la C. ANA locul de munca al pârâtei de unde reiese că din iunie 1976 până în ianuarie 1980 ratele au fost reținute de pe statul acesteia de plata.
La f. 79 exista un desfășurător de la SC TRANSILVA C. SA de unde reiese că în perioada iunie 1978-oct 1979 pârâtului i s-au reținut rate pentru cumpărături.
Însa aceste rate nu se refera la apartament, ci la achiziționarea unor bunuri mobile așa cu reiese din contractul de la f. 140
În cauza, inițial s-a efectuat o expertiza de specialitate de evaluare întocmita de expertul BALINT care a evaluat imobilul la 248.050 lei în martie 2010
Ulterior însă, datorita faptului ca în cauza au intervenit fluctuații privind prețul tranzacțiilor imobiliare s-a încuviințat la solicitarea pârâtei efectuarea unei noi expertize de evaluare, iar expertul BABOTA G. prin raportul său întocmit în mai 2011, a apreciat valoarea imobilului la 201.800 lei valoarea care a fost luata în considerare de instanța, în condițiile în care aceasta este cea mai apropiata de momentul pronunțării, deci inclusiv al partajului.
Fata de cele de mai sus instanța a admis în parte cererea și în temeiul art. 30 cod fam a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale, cota de 57% din imobilul apartament nr. 11 situat în C. -N. S. N. NR. 12 înscris în C.F. 49062 C. nr. top 23501/S/XI, în valoare de 201.800 ron, restul de 43% fiind contribuția pârâtei, precum și mobila de sufragerie compusa din 1dulap cu 3 uși, o vitrina cu uși, o vitrina cu sertare, masa TV, în camera mica un dulap cu uși, și o canapea, 1frigider arctic, TV Diamant, radiocasetofon.
Instanța a calculat cote diferențiate pentru că:
S-a reținut că baza de calcul, așa cum mai sus s-a arătat valoarea totala a imobilului aceea de 118.479 lei. Ori din avans, pârâta a achitat rate anterior căsătoriei, contribuția reclamantului la acestea nefiind dovedita cu probele administrate. Aceste 4 rate sunt în cuantum de 1248 lei respectiv rata lunara de 312 lei ori 4.
La aceasta suma s-a adăugat suma de 14.897 lei plătiți tot cu titlu de avans. Aceștia, deși s-au plătit în timpul căsătoriei, susținerile pârâtei din întimpinare au fost dovedite de probele testimoniale administrate din care a reieșit că părinții pârâtei i-au dăruit 15.000 lei pentru avans. Nu este mai puțin adevărat ca această sumă de bani profita doar pârâtei, în condițiile în care nu s-a
dovedit că s-a dăruit soților, în acest sens opinând și literatura de specialitate în domeniu.
Deci, contribuția exclusivă a reclamantei la avans a fost de 14.897 lei plus 1248 lei deci de 16.145 lei care reprezintă prin regula de 3 simpla, raportat la avansul total de 37,479 rol cât apare în contract, 43% din avans.
De asemenea, din 1990 s-a dovedit că a intervenit despărțirea în fapt, pârâtul recunoscând că de atunci nu a mai contribuit la rate.
Ori s-a reținut ca din aprilie 1990 până în decembrie 1998 data restituirii integrale a creditului pârâta a suportat singura ratele.
S-a reținut ca punct de plecare aprilie 1990 și nu martie 1990 cum părțile au declarat, deoarece din adeverința de la f. 125 reiese că pârâtul a fost angajatul RATUC până în_ ori în acest context normal ar fi fost ca în momentul în care a primit salariul pe luna martie 1990 să-i fi fost reținuta și ultima rata pe apartament.
Astfel pârâta a achitat din aprilie 1990 până la final un număr de 104 luni rate singura.
Ori, împrumutul de 81.000 lei s-a luat pe 20 de ani deci pe un număr de 240 luni. Reiese prin regula de 3 simpla că la restul de rate în număr de 104 luni pârâta a contribuit cu 43%.
În concluzie, contribuția exclusiva a pârâtei este de 43% pe universalitate de bunuri acesta fiind principiul care guvernează materia.
În calcul au intrat și ratele plătite de pârâtă după desfacerea căsătoriei, în condițiile în care pârâta a solicitat prin întimpinare să se tina cont și de acestea sume, ori intenția instanței a fost să se reglementeze contribuția globala a soților la achiziționarea apartamentului.
A rezultat deci că părțile au contribuit împreuna cu 57% în mod egal, ambele aducându-și aportul la susținerea cheltuielilor căsniciei.
Adunând, reclamanta are deci 71,5% (43% plus 28,5 din total), pe când pârâtul are 28,5%
În baza art. 36 Cod fam. raportat la art. 6739Cod pr. civ., s-a dispus partajarea potrivit dispozitivului.
S-a respins capătul de cerere privind includerea în masa bunurilor comune și partajarea mobilei de bucătărie și a mobilei de tineret precum și canapea din mobila de sufragerie.
Aceasta deoarece părțile au arătat că mobila de bucătărie și cea de tineret nu mai exista cu câțiva ani înainte de introducerea cererii iar existenta canapelei din mobila de sufragerie nu a fost dovedita de reclamant în condițiile în care pârâta a arătat că ea nu exista.
În baza art. 274, 276 C. pr. civ, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 279 ron. cheltuieli de judecata reprezentând ½ taxa de timbru și onorariu expert și reclamantul a fost obligat sa plătească în favoarea statului suma de 273 lei, parte din onorariul expertului pentru care s-a încuviințat cererea de ajutor public judiciar în favoarea pârâtei compensând onorariile avocațiale.
Aceasta, deoarece pârâta a beneficiat de ajutor public judiciar pentru expertiza ing. BABOTA în suma de 960 lei. Ori, reclamantul în baza art. 18 din OUG 51/2008 a plătit către stat suma de 273 lei cât reprezintă cota sa de 28,5% din imobil raportat la onorariul de 960 lei având în vedere ca acesta a apreciat eronat că cota sa este de 50% la achiziționarea bunurilor.
De asemenea, pârâta a fost obligata să plătească reclamantului suma de 250 lei reprezentând ½ parte din cât a cerut reclamantul din onorariu plătit de acesta de 500 ron. pentru prima expertiza de evaluare plus 29 lei taxa de timbru, deci în total 279 ron.
Aceasta, în condițiile în care este inechitabil ca doar reclamantul să suporte integral costul de 500 lei al primei expertize în condițiile în care a doua expertiza a fost generata de fluctuațiile de preț de pe piața imobiliara care este normal să se suporte de ambele părți.
Prin decizia civilă nr. 441/A/ din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._,
s-a respins apelul declarat de pârâta C. M. împotriva Sentinței civile nr.2336/02 Februarie 2012 în dosarul civil nr.10._ al Judecătoriei C.
-N., care a fost menținută în întregime.
Apelanta pârâtă a fost obligată la plata în favoarea reclamantului intimat a cheltuielilor de judecată în apel 500 lei.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul O. I. a solicitat instanței să constate o cotă de contribuție de ½ parte pentru fiecare soț din apartamentul nr. 11 situat în C.
-N., str. N. nr. 12 și bunurile mobile cuprinse în acțiune.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta apelantă a arătat că are o cotă de 75- 80% din apartament iar în privința bunurilor mobile a arătat că o parte din acestea nu mai există fiind deteriorate după o folosință de 30 de ani. Nu a avut nimic de obiectat cu privire la cota de contribuție de ½ parte indicată de reclamant în acțiune, astfel încât prezumăm că a fost de acord cu acesta.
Pe parcursul procesului, părțile au convenit asupra bunurilor mobile, atât în ceea ce privește existența acestora cât și modalitatea de partajare, în sensul că acele bunuri care mai există să fie atribuite pârâtului fără sultă.
Având în vedere conținutul înțelegerii părților, în sensul arătat mai sus, apreciem că modalitatea de partaj convenită a fost apreciată de acestea drept corespunzătoare cotelor de contribuție.
Este adevărat că la stabilirea masei partajabile trebuie să se aibă în vedere întreaga masă de împărțit și valoarea bunurilor ce o compun, însă câtă vreme în speță părțile au convenit că au o cotă de contribuție egală din bunurile mobile, iar varianta atribuirii bunurilor rămase pârâtului fără plata sultei corespunde acestei cote de contribuție, nu mai prezintă nici o însemnătate faptul că instanța nu s-a preocupat să determine reclamantul să indice valoarea bunurilor mobile sau să includă în valoarea masei de împărțit și valoarea acestor bunuri. Afirmăm aceasta întrucât cota egală din bunurile mobile, contabilizate în lotul fiecăruia nu ar modifica proporția în privința bunului imobil.
Oricum o atare excepție de procedură, respectiv nulitatea cererii de chemare în judecată decurgând din prevederile art. 133 coroborate cu art.112 pct.
3 și neindicarea valorii obiectului dedus judecății, trebuia invocată la primul termen de judecată, căci în acel moment au fost constatate neregularitățile cererii de chemare în judecată.
În acest moment procedural, partea apelantă a fost decăzută din dreptul de a mai invoca excepția de procedură, după cum a rezultat din prevederile art.103 alin. 1 și art. 108 alin. 2 C. pr. civ.
Față de considerentele arătate, apreciem neîntemeiate motivele de apel referitoare la omisiunea instanței de a avea în vedere la stabilirea masei partajabile a valorii bunurilor mobile sau reținerea altei cote de contribuție referitoare la aceste bunuri.
Au fost de asemenea neîntemeiate și criticile legate de reținerea cotei de contribuție la dobândirea bunului imobil.
Din probatoriul administrat în cauză, respectiv adeverințele emise de la locul de muncă al pârâtului și chiar mărturisirea apelantei, a rezultat că în perioada_ -_ reclamantului intimat i s-a reținut din salariu rate în valoare de 502 lei lunar.
Instanța a făcut un calcul detaliat și corect al cotelor de contribuție ale părților raportat la sumele ce au constituit contribuția fiecăruia la achitarea apartamentului.
Apelanta a pretins o cotă de contribuție de 75-80% din acest apartament în fața primei instanțe, iar cota de contribuție de prima instanță a fost apropiată de cea propusă de aceasta, câtă vreme instanța a reținut pârâtului doar o cotă de 28,5%, restul de 71,5 % fiind reținută de cota pârâtei apelante.
Apelanta a justificat cota de 90% pretinsă în apel prin faptul că în afara salariului adus în casă, în ceea ce o privește, a avut în căsătorie și prestații în natură constând din munca în gospodărie și la creșterea copiilor în timp ce reclamantul nu a mai contribuit în nici un fel la menajul comun părăsind locuința în 1990.
Această susținere nu a fost probată câtă vreme prin sentința de divorț, pârâtul a fost obligat la pensie de întreținere, înseamnă că aceasta a contribuit la rândul său la întreținerea copiilor.
Ratele achitate de reclamantă anterior căsătoriei și după data despărțirii în fapt a soților, au fost recunoscute de către instanță în contul cotei proprii a acesteia de 43% parte, astfel încât achitarea acelorași rate nu poate constitui drept temei pentru reținerea unei cote suplimentare.
În perioada cuprinsă între data căsătoriei părților și data despărțirii în fapt, consemnările din cărțile de muncă au indicat următoarele venituri (f. 36-63). În 1976, apelanta 1447 lei, intimatul 1488 lei în martie iar din decembrie 1508 lei, în 1977, apelanta 1468 lei ,intimatul 1499 lei, 1978 apelanta 1550 lei intimatul
1744 lei, 1979 apelanta 1550 lei intimatul 1805 lei până în iunie, 1591 lei până în iulie, 1612 lei până în oct., 1826 lei până în dec., 1980 apelanta 1445 lei, intimatul 1826 lei, 1981 apelanta 1703 lei, intimatul 2009 lei, 1982 apelanta 1703
lei, intimatul 2009 lei, 1983 apelanta 18136 lei, intimatul 2009 lei, 1984 apelanta
1935 lei, intimatul 21]21 lei, 1985, apelanta 1935 lei, intimatul 2170 lei până în
iulie, 1867 din august, 1986 apelanta 1935 lei, intimatul 2278 lei, 1987 apelanta
1935 lei, intimatul 2336 lei, 1988 apelanta 1935 lei până în sept., 2336 lei din
oct., intimatul 2336 lei, 1989 apelanta 2366 lei, intimatul 2737 lei, 1990 apelanta
2336 lei, intimatul 2737 lei.
Veniturile de mai sus au indicat faptul că intimatul a avut venituri mai mari decât apelanta. Chiar dacă i s-ar fi imputat anumite despăgubiri, date fiind veniturile mai mari ale intimatului, și după scăderea acestora părțile ar fi rămas cu venituri asemănătoare.
Apelanta a pretins că în timpul cuprins între căsătoria soților și despărțirea lor în fapt, ea ar fi suportat singură sarcinile căsătoriei. Susținerea sa a rămas nedovedită, căci martorii audiați în cauză nu au relatat aspecte concludente sub acest aspect, arătând fie că nu au avut cunoștință despre modalitatea în care se gospodăreau părțile, fie că nu i-a cunoscut la acea vreme.
Faptul că ulterior despărțirii în fapt a soților, apelanta a făcut anumite lucrări de conservare sau anumite investiții menite să scadă cheltuielile de întreținere ale apartamentului, nu sunt în măsură să ducă la reținerea unei cote suplimentare, în condițiile în care apelanta a folosit apartamentul în mod exclusiv aproape 22 de ani iar beneficiile aduse de investiții cum ar fi montarea apometrelor sau izolare termică i-au profitat exclusiv de la momentul realizării lor. În plus, asemenea investiții, la fel ca plata impozitelor, îndreptățesc copărtașul la recunoașterea unui drept de creanță nu la sporirea cotei de
contribuție.
Pentru considerentele arătate, apreciază neîntemeiat apelul declarat în cauză și în consecință a fost respins în temeiul dispozițiilor art. 295-296 C. pr. civ.
În temeiul art. 274 Cod pr. civ. apelanta a fost obligată să plătească intimatului suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C. M., solicitând casarea Deciziei civile nr.441/A/2012 pronunțata în apel si trimiterea cauzei spre rejudecare si obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că soluțiile pronunțate de instanță de fond si în apel sunt nelegale si netemeinice:
În primul rând reclamantul a introdus cererea de chemare în judecată fără a indica valoarea bunurilor supuse partajului si considerate de el a fi bunuri comune, în sensul art.30 C fam. Instanța de fond a procedat în continuare la discutarea si administrarea probelor cerute fără a pune în discuție această chestiune, in opinia recurentei însăși cererea de chemare în judecată fiind lovită de nulitate.
Instanța de apel apreciază că această excepție procedurală nefiind invocată la primul termen de judecată recurenta era decăzută din dreptul de a o mai invoca în apel, ceea ce în opinia recurentei este vădit nelegal din dublu considerent:
neindicarea valorii obiectului dedus judecății prin cererea de chemare în judecata impunea instanței de fond ca la prima zi de înfățișare să solicite expres părților declararea valorii bunurilor supuse împărțelii, astfel cum este stabilită regula prin procedura împărțelii judiciare, conf. art.673 1urm C. pr. civ.
coroborat cu disp. art.3 lit. c) din Legea nr. 146/l997 așa cum era în vigoare la data introducerii acțiunii de către reclamantul-intimat(_ )care prevedea ca în situația contestării mărimii cotelor coproprietarilor titularul cererii urma să fie obligat la plata unei taxe de timbru la valoarea contestată.
masa bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei în speța, este formată din apartamentul situat în str. N., nr. l2 si celelalte bunuri mobile enumerate de reclamantul-intimat în acțiunea introductiva. Instanța de fond își argumentează soluția pronunțată făcând o separare a celor doua categorii de bunuri-mobile si imobil - încălcând disp. art.6734al.3 din C pr civ., creând falsa impresie că în ceea ce privește bunurile mobile între părți ar fi avut loc o înțelegere, iar ceea ce a rămas de partajat este numai apartamentul de pe str. N.
, nr.I2. În final, dispozitivul hotărârii pe fond cuprinde si unele dintre bunurile mobile enumerate de reclamant, ca motivarea să susțină soluția pronunțata si în continuare aceste bunuri mobil nu sunt evaluate! Surprinzător, instanța de apel persista în această gravă eroare si în motivarea succintă pe care o face respingerii apelului formulat susține că" nu mai prezintă nici o însemnătate faptul că instanța nu s-a preocupat să determine reclamantul să indice valoarea bunurilor mobile sau să includă în valoarea masei de împărțit si valoarea acestor bunuri. Face această afirmatei întrucât cota egală din bunurile mobile contabilizate în lotul fiecăruia nu ar modifică proporția în privința bunului imobil", rezultă că atât instanța de fond cât si cea de apel au soluționat cauza cu nesocotirea gravă si evidentă a procedurii împărțeli judiciare, potrivit art.6731si urm. C. pr. civ.
Tocmai de aceea reiterând cele susținute în apel, fată de lipsa evaluării obiectului dedus judecății - astfel cum impune art.112 C. pr. civ. si art.6732C. pr. civ.- soluția pronunțata pe fond si în apel este vădit netemeinică neputându- se verifica modul în care s-au calculat în concret cotele de contribuție ale fiecăruia dintre foștii soți la dobândirea bunurilor comune, nici sulta datorată. Chiar-dacă a recunoscut parțial unele bunuri mobile si faptul că acestea au rămas în posesia recurentei trebuie subliniat că a învederat instanței si faptul că aceste bunuri au o vechime considerabilă-peste 20 de ani, unele nu mai exista, reclamantul enumără bunuri pe care nu le-au deținut niciodată în timp ce bunurile cu care el a plecat din locuința comuna la momentul separării în fapt le
omite cu desăvârșire.
În acest context soluția instanței de fond care retine o înțelegere între părți cu privire la bunurile mobile si interpretează acceptul recurentei că bunurile mobile să fie atribuite reclamantului fără sultă, nu este si soluția legală a unui partaj parțial privind bunurile mobile si nici recunoașterea cotei egale de 1/2 parte .Decizia pronunțată în apel menține aceste concluzii eronate ale fondului, fără însă a analiza si legalitatea si temeinicia soluției atacate sub acest aspect.
În al doilea rând soluțiile ambelor instanțe - de fond si apel-sunt nelegale în condițiile în care consideră corect modul în care cotele de contribuție ale foștilor soți sunt raportate numai la unul dintre bunurile supuse partajului, respectiv numai în raport cu apartamentul menționat în petitul acțiunii introductive si nu la masa bunurilor de împărțit, așa cum este reglementat prin art.31, 36 C fam. rap. la art.6735C. pr. civ. Este adevărat că valoarea semnificativă în cadrul bunurilor comune este cea a imobilului, însă stabilirea cotelor de contribuție la dobândirea bunurilor comune din timpul căsătoriei trebuie obligatoriu făcută în raport cu toate bunurile comune si nu diferențiat pentru bunurile privite individual,separate.
În opinia recurentei instanța de fond nu si-a exercitat rolul activ în soluționarea prezentei cauze, în sensul că nu a stabilit în concret valoarea bunurilor comune supuse partajului - singura evaluare asupra căreia s-a insistat a fost aceea a apartamentului prin efectuarea unei expertize, acesta fiind bunul care de fapt îl interesa pe reclamant în special.
De asemenea instanța de fond a apreciat absolut superficial modul în care fiecare dintre părți a contribuit în timpul căsătoriei la achiziționarea bunurilor comune:
•s-a căsătorit cu reclamantul în_, în condițiile în care deja se născuse fiul lor cel mare, locuiau la părinții recurentei si reclamantul nu avea nici un venit. Se retine în sentința pronunțata la fond că la filele 27-28 din dosar exista "adeverințe de la locul de munca al reclamantului" însă nu se specifică în mod real si corect faptul că adeverința nr.374/2003 aflată la fila 27 privește perioada cuprinsa între_ -_ în care reclamantul realiza un venit înscris în cartea de munca de 1010 lei, iar adeverința nr.4409/1999 aflata la fila 28 privește perioada_ -_ cu un venit realizat de 1081 lei pentru o singura lună, iar restul fiind stagiul militar. Ambele adeverințe se referă la perioade anterioare căsătoriei cu reclamantul, prin urmare nu a înțeles valoarea lor în contextual probelor reclamantului în susținerea acțiunii sale.
•Din anul 1980 reclamantul a fost condamnat la locul de munca. Este un aspect recunoscut si de către acesta, astfel că veniturile sale au suferit o reducere substanțiala, reclamantul fiind obligat la plata unor cheltuieli de judecata si la despăgubiri, instanța însă omițând să analizeze în concret situația pentru a determina corect contribuția celor doi soți la dobândirea bunurilor comune în acea perioadă.
•Recurenta a locuit efectiv împreună cu reclamantul din_ si până la_, perioadă în care s-a ocupat exclusiv de menajul casei si de creșterea celor doi copii, fără ca reclamantul să contribuie în nici un fel la acestea. C. de contribuție a soților trebuie stabilită în contextul general al obligațiilor care revin soților în căsătorie, iar prezumția de egalitate a contribuțiilor la comunitatea matrimonială de bunuri trebuie analizată în situația concretă a veniturilor realizate de soți, dar si a contribuției efective a fiecăruia la menaj, întreținere si creșterea copiilor; este vădit injust să se constate că subsemnata recurentă a dobândit împreună cu reclamantul" cota de 57% din imobilul apartament "fără a se tine seama de veniturile realizate de părți în toată această perioadă si modul în care acestea se regăsesc în bunurile dobândite în timpul căsătoriei fără a se evidenția contribuția efectivă a fiecăruia dintre soți la obligațiile căsătoriei -
întreținere, creștere si educare copii-în final de felul în care fiecare dintre noi a înțeles să se implice în această căsătorie.
•Cotele de contribuție ale fiecărui șot la dobândirea bunurilor comune reprezintă un raport între veniturile realizate de ei în acea perioadă si valoarea bunurilor la momentul dobândirii; este adevărat că valoarea bunurilor supuse partajului este cea de la momentul solicitării partajului, însă aceasta nu schimbă algoritmul de calcul al cotelor de contribuție - încă o data subliniază fată de bunurile în integralitatea lor - însă în speța instanța de fond a ignorat aspectul esențial al stabilirii bunurilor în concret sub aspectul caracterului lor comun dar si al valorii totale, a ignorat contribuția efectivă a părților la cheltuielile si obligațiile căsătoriei, inclusiv achiziționarea bunurilor. De aceea susține că această cotă de 57% stabilită ca bun comun de instanța de fond nu este corect stabilită si nu are temei serios, nici faptic si nici legal.
Trebuie subliniat faptul ca reclamantul solicita partajul bunurilor comune după 19 ani de la despărțire, timp în care recurenta a rămas cu toate datoriile căsătoriei si cu cei doi copii cărora nu le-a plătit pensia de întreținere decât atunci când a făcut demersuri legale în acest sens, reclamantul a folosit alocația de stat a copiilor pe care o încasa pe statul său de plata până la reglementarea pe cale juridică, dar aceasta nu însemna că cota sa de contribuție este alta decât cea de la momentul achiziționării bunurilor si lipsa sa de interes fată de valorificarea drepturilor la care era îndreptățit trebuie să fie o sursa de îmbogățire a lui, încă o dată în defavoarea sa.
•M. ivul separării în fapt si apoi a divorțului de reclamant a fost acela al unei totale indiferente din partea reclamantului față de recurentă si față de copii, dar si față de orice obligații comune. Faptul că reclamantul a depus o adeverință din care rezultă că i s-au reținut anumite sume direct din salariu pentru plata ratelor în perioada 1980-1990 trebuie analizat în contextul în care recurenta plătea si ea în continuare rate, suporta singura cheltuielile casei - impozite, cheltuieli de întreținere, mâncare si cheltuielile copiilor-în timp ce reclamantul nu mai contribuia cu nimic la aceste necesități casnice si avea un comportament neglijent, indiferent, singura sa preocupare fiind escapadele zilnice în localuri.
Instanța de apel a ignorat să analizeze toate aceste considerente invocate în motivarea apelului si s-a mărginit să aprecieze superficial că discutarea cotelor diferențiate de contribuție se aplica numai imobilului, fiind neîntemeiate criticile cu privire la omisiunile instanței de fond. Chiar daca ar fi susținut că în ceea ce privește cota de contribuție la dobândirea bunurilor mobile este egala cu a reclamantului si doar cota de contribuție la dobândirea apartamentului este diferențiată instanța de fond si, bineînțeles cea de apel ar fi trebuit să sancționeze o atare apărare ca neîntemeiată si nelegala exercitându-si rolul activ în soluționarea cauzei; nu exista nici o convenție a părților privind recunoașterea cotei egale de 1/2 parte din bunurile mobile, aceasta fiind o simpla interpretare a instanței de fond preluată de instanța de apel fără nici o justificare reală si pertinentă.
Mai mult, pârâta a susținut prin întâmpinarea depusă la fond ca are o contribuție proprie de 75-80% din apartamentul supus partajului,iar din motivarea întâmpinării rezulta indubitabil că restul de 25-20% îl reprezintă bun comun cu reclamantul, ceea ce iarăși ambele instanțe au răstălmăcit în sensul că ar fi pretins cota de 75-80% din apartament, iar cota rămasă acceptând a fi a reclamantului. Instanța de apel a motivat că"apelanta justifică cota de 90% pretinsa în apel prin faptul că în afara salariului adus în casă în ceea ce o privește, a avut în căsătorie si prestații în natură constând din munca în gospodărie si la creșterea copiilor în timp ce reclamantul nu a mai contribuit în nici un fel la menajul comun paradind locuința în 1990.
Aceasta susținere nu a fost probată câtă vreme prin sentința de divorț pârâtul a fost obligat la pensie de întreținere (. . .) "ceea ce în opinia sa este evident o motivare străină de natura pricinii.
Algoritmul de calcul al cotei de contribuție aplicat atât de instanța de fond, cât si de cea de apel pentru a argumenta soluția adoptată este în mod evident greșit, raportarea veniturilor pârtilor pe perioada recunoscută ca fiind de referință la dobândirea apartamentului în litigiu fără a se aprecia în ansamblu modalitatea concreta în care fiecare dintre soți si-a adus contribuția efectiv la dobândirea bunurilor comune pe parcursul căsătoriei (respectiv creșterea si educarea copiilor, menajul si celelalte datorii ale familiei) așa cum procedează instanța de fond sau aprecierea nivelului acestor venituri pentru fiecare dintre soți în aceeași perioada, așa cum procedează instanța de apel este nu numai limitata dar si lipsită de temei legal.
Practica în materia partajului bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei a consfințit că potrivit disp. art.30 C. fam. bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt de la data dobândirii lor bunuri comune iar cota de contribuție ce se cuvine fiecăruia dintre soți se stabilește pe baza contribuției efective a fiecăruia, fie prin venituri fie prin activitate casnica ori în gospodărie. Această contribuție nu poate fi privită individual cu privire la dobândirea fiecărui bun în parte, ci global drept contribuție pe întreaga durată a căsătoriei. De asemenea, cota parte cuvenită fiecărui sot din masa bunurilor comune se determină în raport de contribuția reală, efectiva la achiziționarea bunurilor si nu în raport cu totalul veniturilor obținute de fiecare șot în parte.
În speță instanțele de judecata pe fond si în apel au apreciat greșit masa bunurilor supuse partajului si au ignorat criteriile legale de stabilire a cotelor de contribuție a soților la dobândirea acestor bunuri în integralitatea lor.
Acesta a fost si motivul pentru care a solicitat admiterea apelului si trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, în principal în vederea aplicării corecte a criteriilor legale privind stabilirea cotei părți ce se cuvine fiecăruia dintre soți din bunurile comune supuse partajului dar si a stabilirii reale si corecte a bunurilor supuse partajului .
Nu în ultimul rând instanța de apel a omis să se pronunțe asupra suplimentării probațiunii solicitate în apel .
În drept a invocat art.304 pct. 7 si 9 C. pr. civ., art.312 al.3 C. pr. civ.
Intimatul O. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal anularea recursului ca nemotivat iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefundat si menținerea sentinței civile nr. 2336/_ si a deciziei recurate ca fiind legale si temeinice. De asemenea solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea reține următoarele:
Curtea, în temeiul art. 316 C.pr.civ. coroborat cu art. 137 alin. 1 C.pr.civ., art. 282 alin. 1 C.pr.civ. și art. 299 alin. 1 C.pr.civ. constată incidența excepției inadmisibilității acelor motive de recurs, prin care se critică hotărârea primei
instanțe, având în vedere că aceasta nu poate fi atacată direct cu recurs ci doar cu apel, ce a și fost exercitat, și, de asemenea, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ., constată incidentă excepția inadmisibilității parțiale a motivelor de recurs, respectiv a acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii recurate și analiza probelor, având în vedere că dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
În ce privește motivarea celorlalte motive de recurs care pot fi analizate ca motive de nelegalitate, recurenta a arătat că reclamantul a introdus cererea de
chemare în judecată fără a indica valoarea bunurilor supuse partajului si considerate de el a fi bunuri comune, în sensul art. 30 C fam.
Curtea constată că acest motiv de recurs este nefondat deoarece, potrivit art. 6734alin. 2 și 3 Cod procedură civilă, "Daca partile ajung la o intelegere cu privire la impartirea bunurilor, instanta va hotari potrivit invoielii lor. Imparteala se poate face prin buna invoiala si daca printre cei interesati se afla minori sau persoane puse sub interdictie, insa numai cu incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare, precum si, daca este cazul, a ocrotitorului legal. În cazul in care intelegerea priveste impartirea numai a anumitor bunuri, instanta va lua act de aceasta invoiala si va pronunta o hotarare partiala, continuand procesul pentru celelalte bunuri."
Acest text permite ca în baza înțelegerii părților instanța să pronunțe o hotărâre în baza acestei înțelegeri, înțelegere care va cuprinde termenii părților, și trebuie să îndeplinească aceste condiții minimale iar nu condițiile unei acțiuni civile, înțelegerea părților și acțiunea civilă fiind două chestiuni diferite. Prin urmare nu se pot aplica uneia regulile celeilalte.
În cauză exact aceasta a fost situația, părțile s-au înțeles cu privire la o parte din bunurile comune și cu privire la maniera de partajare, astfel că nu a mai fost nevoie de evaluare și indicarea valorii, pentru că modalitatea de partajare și de stabilire a înțelegerii părților nu a făcut necesară o astfel de chestiune, cât timp nu a împiedicat și nu a influențat judecarea cererii cu privire la celelalte bunuri.
Atunci când părțile au indicat împărțirea bunurilor mobile cu privire la care se înțeleg (fila 74 dosar fond) au arătat că nu solicită sultă și nu au indicat valoarea sau procentul de contribuție la dobândirea acestora.
Așa cum a reținut instanța de apel, nu mai prezintă nici o însemnătate faptul că instanța nu s-a preocupat să determine ca reclamantul să indice valoarea bunurilor mobile sau să includă în valoarea masei de împărțit și valoarea acestor bunuri, întrucât cota din bunurile mobile ce le revine, contabilizate în lotul fiecăruia nu ar modifica proporția în privința bunului imobil.
Chiar dacă s-ar adăuga valoarea bunurilor mobile, așa cum au înțeles părțile să și le partajeze, aceasta nu ar schimba valoarea loturilor sau a sultei, iar finalitatea partajului întregii mase ar fi aceași, astfel că din acest motiv este fără relevanță indicarea valorii, cât timp părțile și-au împărțit acele bunuri, iar instanța a dispus potrivit acelei împărțiri.
În acest fel nu mai este cazul să se verifice nici cotele de contribuție ale fiecăruia dintre foștii soți la dobândirea acelor bunuri comune și nici sulta datorată, pentru că nu se pronunță doar cu privire la unul dintre bunurile supuse partajului ci instanța se pronunță doar cu privire la bunurile cu privire la care părțile nu s-au înțeles.
În modalitatea arătată de recurentă s-ar împiedica doar aplicarea textului legal ce permite a se lua act de înțelegerea părților și s-ar impune condiții suplimentare pe care același text legal nu le prevede.
Chiar dacă instanța stabilește valoarea numai în raport cu apartamentul menționat în petitul acțiunii introductive si nu la masa bunurilor de împărțit, aceasta nu are relevanță pentru că evaluarea bunurilor cu privire la care părțile s- au înțeles nu ar schimba soluția în ce privește restul bunurilor.
Instanța nu stabilește cotele de contribuție la dobândirea bunurilor comune din timpul căsătoriei în raport cu toate bunurile comune, pentru că privitor la o parte din bunuri părțile s-au înțeles, iar includerea și a acestora nu ar schimba soluția cu privire la celelalte.
Oricum instanța nu stabilește cotele de contribuție diferențiat pentru bunurile privite individual, separate, ci cu privire la întreaga masă a bunurilor cu privire la care părțile nu s-au înțeles.
Mai trebuie arătat că potrivit art. 133 Cod procedură civil, doar nearătarea obiectului cererii este sancționată cu nulitatea, iar nu și nearătarea valorii, ori potrivit art. 112 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă, obiectul și valoarea lui sunt chestiuni distincte și trebuie tratate ca atare.
Sunt corecte observațiile instanței de apel cu privire la natura juridică a nulității și la modul în care trebuie invocată, respectiv nulitatea cererii de chemare în judecată decurgând din prevederile art. 133 coroborate cu art.112 pct. 3 și neindicarea valorii obiectului dedus judecății, trebuia invocată la primul termen de judecată, căci în acel moment au fost constatate neregularitățile cererii de chemare în judecată. Ulterior acelui moment procedural, partea apelantă a fost decăzută din dreptul de a mai invoca excepția de procedură, după cum a rezultat din prevederile art.103 alin. 1 și art. 108 alin. 2 C. pr. civ.
Chiar dacă potrivit art. 6732urm C. pr. civ. partea trebuie să indice evaluarea bunurilor textul nu indică nici o sancțiune iar art. 6734alin. 2 și 3 Cod procedură civilă nu prevede condiții pentru înțelegerea, respectiv nu indică faptul că acestea ar fi cele pentru acțiunea de partaj. O astfel de condiție nici nu putea fi impusă pentru că acțiunea civilă este un instrument procesual iar înțelegerea părților este mai degrabă un act de dispoziție al părților, chiar dacă se regăsește în hotărârea judecătorească.
Nu poate fi primit nici motivul de recurs ce privește aplicarea disp. art. 3 lit.
c) din Legea nr. 146/l997, întrucât acestea sunt incidente doar în cazul contestării mărimii cotelor coproprietarilor cu privire la bunul în discuție, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Instanța nu a făcut o separare a celor doua categorii de bunuri - mobile si imobil - ci doar cu privire la categoria bunurilor cu privire la care părțile s-au înțeles și cele cu privire la care nu s-au înțeles, chiar dacă întâmplarea face ca primele dintre acestea să fie doar mobile.
Nu este o falsă impresie că în ceea ce privește bunurile mobile între părți ar fi avut loc o înțelegere, pentru că o astfel de înțelegere chiar a avut loc, potrivit celor consemnate la termenul din data de_ (fila 74 dosar fond), astfel că nici acest motiv de recurs nu este fondat.
Analiza probelor ca motiv de recurs nu se poate face, dat fiind că s-a reținut mai sus că aceste motive de recurs sunt inadmisibile. Sunt astfel de motive cele ce se referă la: modul în care fiecare dintre părți a contribuit în timpul căsătoriei la achiziționarea bunurilor comune; faptul că reclamantul nu avea nici un venit; adeverința nr. 374/2003, adeverința nr. 4409/1999; condamnarea la locul de munca; faptul că recurenta s-a ocupat exclusiv de menajul casei și de creșterea celor doi copii, și altele asemenea.
Instanța de apel a analizat toate motivele de apel invocate, iar recurenta nu a indicat în concret ce motive de apel nu au fost analizate.
Pârâta a susținut la interogator la fond că are o contribuție proprie de 75%.
Orice alte discuții peste această cotă ar încălca principiul disponibilității iar instanța ar acorda mai mult decât a cerut pârâta.
În ce privește motivul că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra suplimentării probațiunii solicitate în apel, nici acesta nu este fondat deoarece nu arată în concret cu privire la care probă a omis să se pronunțe și de ce ar fi nelegală omisiunea.
Mai trebuie arătat că la cuvântul pe fond (fila 36 dosar apel) reprezentanta apelantei arată că nu mai are de formulat cereri în probațiune, prin urmare dacă
nu a formulat sau susținut cereri în probațiune instanța de apel nu avea pe ce să se pronunțe. Dacă nu avea pe ce să se pronunțe nu putea omite a se pronunța.
Chiar dacă în motivele de apel a indicat generic proba cu interogatorul reclamantului, cu înscrisuri și cu martori, cât timp nu se indică teza probatorie instanța nu se poate pronunța în ce privește pertinența, legalitate și utilitatea probei. Aceasta în condițiile în care cererea în probațiune ar fi fost susținută.
Restul motivelor de recurs prin care se arată, de exemplu, că instanța a apreciat greșit masa bunurilor supuse partajului si a ignorat criteriile legale de stabilire a cotelor de contribuție a soților la dobândirea acestor bunuri în integralitatea lor, sunt motive generice și nu indică în mod concret motivul de nelegalitate.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. și 3041Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pe recurenta C. M., aflată în culpă procesuală față de respingerea recursului, să plătească intimatului O. I. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanței de la fila 21.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. M. împotriva deciziei civile nr. 441/A/ din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr. _
, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului O. I. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
C. -M. CONȚ | I. -D. | C. | A. -A. P. |
I.D.C./RV/ 2 ex./14.2013
Jud. fond: I. V. - Judecătoria Cluj-Napoca
Jud. apel: M. T. /C. V. Balint - Tribunalul Cluj
GREFIER,
A. M.
| ← Decizia civilă nr. 458/2013. Partaj bunuri comune soţi.... | Decizia civilă nr. 1489/2013. Partaj bunuri comune soţi.... → |
|---|
