Decizia civilă nr. 336/2013. Ordonanţă preşedinţiala. Minori şi familie
| Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIE CIVILA Nr. 336/A2013
Ședința publică de la 25 Iunie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE F. | S. | B. |
Judecător D. | T. | |
Grefier E. | C. |
Pe rol este judecarea cauzei civile de Minori și familie privind apelul
declarat de apelant Z. P. | N. | , apelant Z. A. A. | împotriva |
Sentinței civile nr. 1114/_ | , pronunțată în dosar nr. _ | , de |
Judecătoria Turda, având ca obiect, ordonanță președințială .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul Z. P.
N., asistat de av. P. ESCU B. A, apelanta Z. A. A., asistată de av. I. L. C., lipsind:
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
T. ul constată că este legal investit cu judecarea cauzei.
De asemenea, constată în ce privesc apelurile declarate, că acestea au fost declarate, motivate și comunicate în termen, fiind legal timbrate.
Se constată că prin serviciul registratură, la data de 19 iunie 2013, s-a depus la dosar de apelantul Z. P. N., o întâmpinare, cu un set de acte,
f. 38-44, din care un exemplar se comunică cu reprezentanta apelantei.
Reprezentanta apelantei Z. A. A. depune la dosar chitanța privind plata onorariului avocațial, o adeverință eliberată de conducerea Grădiniței DR. IONR. " T., script care dovedește că a încercat să înscrie copilul la grădiniță, o întâmpinare, din care un exemplar se comunică cu reprezentanta apelantului.
Reprezentanta apelantului consideră adeverința eliberată de la grădiniță, că ar fi prefabricată ca probă în cauză. De asemenea, solicită a fi acvirat dosarul privind Sentința civilă nr. 3975/_ al Judecătoriei T., din care reiese că nu s-a stabilit efectiv locuința minorului și prin care instanța a statuat asupra cererii prin care apelanta -pârâtă a solicitat încredințarea copilului conform motivelor de apel, reformulând cererea și în fața instanței de apel. Cu privire la acest aspect au fost audiați martori și s- a solicitat atașarea acelui dosar indicat anterior, pentru că în acesta se afla interogatoriul luat părții, cât și alte probe. Conform dispozițiilor art. 1001 din N.C.c. solicită a se constata că statuează în cauză, constatând faptul că ordonanța președințială are autoritate de lucru judecat față de o altă cerere de ordonanță președințială, numai dacă nu s-au modificat împrejurările de fapt care au justificat-o.
Reprezentanta apelantei -pârâte arată că întrucât scopul principal este încredințarea minorului solicită a se încuviința audierea martorului Dorobetan C. cu domiciliul în T., str. Lianelor, nr. 5, ap.34, care
cunoaște ambele părți și știe cum minorul a fost îngrijit și întreținut de pârâtă.
Reprezentantul apelantului arată că potrivit dispozițiilor art. 470 C.pr.c., se opune administrării probei testimoniale solicitată de reprezentanta apelantei -pârâtă, deoarece această probă nu a fost formulată nici la fond, nici prin motivele de apel, ci doar acum ulterior, în faza judecării apelului. Ba mai mult, din ce i-a relatat clientul său, acest martor nu au vizitat părțile, aceasta fiind de fapt o persoană împotriva căreia s-a pornit urmărirea penală, pentru săvârșirea infracțiunii, de "trafic de persoane";, are dubii că s-ar fi întâlnit cu intimata și copilul acesteia, astfel crede că declarația acestei martore nu va fi una sinceră, întrucât are un cazier impresionant.
Reprezentanta apelantei-pârâtă arată că martorul nu a fost condamnat pentru mărturie mincinoasă, deci poate fi audiat și nu poate să se solicite a fi înlăturată această probă, în cazul audiererii. De asemenea, arată că a solicitat prin cerere scrisă, la data de_, a se încuviința luarea interogatoriului apelantului Z. P. N. cerere pe care o aduce în discuția instanței.
Reprezentanta apelantului nu se opune.
T. ul admite cererea formulată de reprezentanta apelantei -pârâtă, privind luarea interogatoriului apelantului Z. P. N., și procedează la administrarea acestei probe, fiind depus interogatoriul la dosar f. 51-53.
De asemenea, după deliberare, respinge cererile în probațiune formulate de reprezentanta apelantei -pârâtă, iar în ce privește cererea de acvirare a dosarului privind Sentința civilă nr. 3975/_ al Judecătoriei
, cât și proba testimonială, privind audierea martorului propus, apreciază că nu sunt concludente soluționării cauzei.
T. ul întreabă reprezentanții prezenți, dacă se mai susține proba solicitată, privind efectuarea unei adrese către Agentia Judeteana Pentru Ocuparea Fortei de Muncă pentru solicitarea relațiilor indicate în apel.
Reprezentanta apelantului arată că susține în continuare proba solicitată, deoarece mama apelantei -pârâtă nu a reușit să obțină ajutor de șomaj până în prezent și susține această probă, deoarece se impune a se constata dacă mama acesteia deține venituri.
Reprezentanta apelantei -pârâtă, solicită respingerea probei cu adresă solicitată de reprezentanta apelantului, deoarece poate să relateze, că mama apelantei - pârâtă beneficiază de ajutor de șomaj ..
T. ul față de probele și înscrisurile de la dosar respinge ca inutilă, proba cu adresă solicitată de reprezentanta apelantului pentru a fi solicitate relațiile arătate de la AGENTIA JUDETEANA PENTRU OCUPAREA FORTEI DE MUNCĂ CLUJ-NAPOCA.
Reprezentanții prezenți arată că nu mai au alte cereri de formulat sau excepții de ridicat și solicită acordarea cuvântului pe apel.
T. ul constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de ridicat, declară închisă dezbaterea cauzei și acordă cuvântul pe apel.
Reprezentanta apelantului solicită admiterea apelului clientului său așa cum a fost formulat în scris, respectiv modificarea sentinței de fond, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată în scris, respectiv stabilirea locuinței minorului Z. EDUARD P. la domiciliul clientului ei și în subsidiar, stabilirea unui program de vizitare a minorului. În susținerile sale arată că instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 1001 C.c. privind
ordonanța președințială care are autoritate de lucru judecat față de o altă ordonanță președințială, așa cum a arătat în motivele de apel. Consideră că
instanța de fond ar fi trebuit să soluționeze cererea în ce privește stabilirea locuinței minorului și să nu o respingă. Ca urmare, instanța a apreciat că interesul copilului este să rămână la tată, deoarece apelanta -pârâtă nu a manifestat vreun interes cum ar fi fost normal din partea unei mame, de a-l educa și îngriji pe minor. Solicită a se constata că nu s-au schimbat aceste motive ce să determine luarea altei măsuri. Consideră că apelantului i s-a refuzat legalizarea situației de domiciliu benefică pentru copil, ori în ce privesc condițiile din familia apelantei sunt inferioare condițiilor pe care i le poate oferi apelantul minorului. Apelanta deține venituri în cuantum de 1200 lei, din care 300 lei achită pentru chiria lunară, pentru a deține o garsonieră și cheltuieli de întreținere. În această situație, acesteia îi rămâne o sumă infimă pentru a se întreține pe ea și copil, iar în aceste condiții nu poate fi crescut și educat într-o grădiniță. Solicită a se constata că apelanta a fost condamnată pentru infracțiunea de fals, fiind sancționată cu o amendă administrativă, prin faptul că a falsificat o adeverință, ba mai mult și-a fabricat o cerere de tăgada paternității. Acest comportament al apelantei îl consideră, necorespunzător. În ce privesc condițiile oferite de apelant, acesta deține un apartament cu patru camere, acesta se gospodărește împreună cu părinții, iar bunica paternă îl ajută la creșterea copilului iar copilul are camera lui. Cu privire la apelantă, acesteia i-a permis să aibă legături cu minorul, numai că aceste legături nu s-au petrecut în locuința apelantului ci la locuința mamei și în parcul de distracții. Solicită a se constata modul de interpretare a probelor de către instanța de fond, a înlăturat probele propuse, cât și administrarea unor martori, care ba nu se regăsesc în conținutul motivării, ba se contrazic. Ca un exemplu, în declarația dată de martorul SIMONFI aceasta arată că i-a fost încredințat tatălui copilul, ca apoi să declare, că a fost răpit și luat cu forța, ca urmare consideră declarația contradictorie și ca urmare a formulat plângere împotriva acestuia, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă. În ce privește pe copil, se susține că s-a refuzat primirea acestuia în grădiniță pentru faptul că ar exista proces pe rol între părți, ori consideră că acesta nu ar fi un astfel de impediment de a retrage copilul de la grădiniță.
Reprezentanta apelantului solicită admiterea apelului pentru clienta sa așa cum a fost formulat și motivat în scris, cu cheltuieli de judecată, respectiv modificarea hotărârii în sensul stabilirii unui alt program de vizitare a minorului la domiciliul mamei și cu supravegherea acesteia, deoarece nu poate să -l lase la apelant, întrucât există riscul de a nu-l mai putea vedea. În ce privesc condițiile ce i le poate oferi apelanta minorului sunt foarte bune, iar înscrierea la grădiniță a acestuia nu se poate face până la împlinirea vârstei de 3 ani. Solicită a se constata că din toate declarațiile date de martori, reiese că apelanta are condiții optime de creștere și educare a copilului, ba mai mult îi oferă o alimentație sănătoasă. De aproximativ două săptămâni, copilul a fost la tată și i-a fost încredințat de acesta abia în dimineața procesului de astăzi. De asemenea, solicită respingerea apelului declarat de apelant, pentru motivele arătate în scris.
Reprezentantul apelantului solicită respingerea apelului formulat de apelantă, în conformitate cu art. 919 C.c. coroborat cu dispozițiile art. 16 din Legea nr. 272 /2004, ordonanța nu conține o măsură vremelnică
instanța poate stabili programul de vizitare a minorului deoarece altfel s-ar afla în situația sancționării abuzive a apelantului de a nu putea avea legături personale cu copilul. În ce privește cererea de a avea legături personale apelantul cu minorul în prezența apelantei consideră că nu este necesară, deoarece este tatăl copilului.
INSTANȚA
Reține că, prin sentința civilă nr. 1114/_, Judecătoria Turda a admis în parte cererea formulată și completată de reclamantul Z. P. - N. împotriva pârâtei Z. A. -A., având ca obiect ordonanță președințială. A respins capătul de cerere privind stabilirea locuinței minorului Z. Eduard-P., născut la data de 02 iulie 2010, la tată, reclamantul Z. P. - N. .
A stabilit provizoriu, până la soluționarea pe fond, printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, a litigiului înregistrat pe rolul Judecătoriei T. sub dosar nr._, următorul program de vizitare de către reclamant a minorului:
în primul și al treilea sfârșit de săptămână al fiecărei luni calendaristice, începând cu ziua de vineri orele 16:30 și până duminica după amiaza la orele 18, cu luarea minorului la domiciliul tatălui, acesta având obligația de a lua minorul la începutul programului de la reședința pârâtei sau dintr-un alt loc stabilit de comun acord de părți și de a-l aduce înapoi la sfârșitul programului la reședința pârâtei sau într-un alt loc stabilit de comun acord de părți;
sărbătorile de Paște și de Crăciun vor fi petrecute în mod alternativ cu mama, respectiv cu tatăl, după cum urmează: începând cu anul 2013 sărbătorile de Paște să le petreacă cu mama, iar Crăciunul anului 2013 să îl petreacă cu tatăl, sărbătorile de Paște din 2014 să le petreacă cu tatăl, iar Crăciunul 2014 cu mama ș.a.m.d;
minorul va petrece vacanțele de Crăciun, respectiv de Paști cu părintele împreună cu care petrece aceste sărbători;
în timpul vacanței de vară care are 11 săptămâni și se întinde în intervalul 22 iunie -8 septembrie, într-un an minorul va petrece 6 săptămâni alături de tată, în intervalul 22 iunie - 3 august, iar în anul următor va petrece 5 săptămâni alături de tată, în intervalul 22 iunie -27 iulie.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
După cum rezultă din certificatul de naștere al minorului Z. Eduard-
P., acesta s-a născut la data de 02 iulie 2010, fiind fiul reclamantului și al pârâtei, copil rezultat din căsătorie.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. sub dosar nr. _
, pârâta a solicitat în contradictoriu cu reclamantul desfacerea căsătoriei încheiate între părți, încredințarea minorului Z. Eduard-P. în favoarea sa, obligarea tatălui la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului și stabilirea unui program de vizitare supravegheat.
Reglementată de art. 996-1001 Noul Cod procedură civilă, ordonanța președințială necesită, pe lângă condițiile generale ale oricărei cereri în justiție, îndeplinirea unor condiții speciale de exercițiu. Potrivit art. 996 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii
în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Din aceste dispoziții legale, decurg două din condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale: urgența și caracterul vremelnic al măsurii. Cea de-a treia condiție, care rezultă din caracterul vremelnic al măsurii este ca
instanța să nu cerceteze fondul dreptului.
Potrivit art. 919 Noul Cod procedură civilă, instanța poate lua, pe tot timpul procesului de divorț, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei. În acest caz, condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale prezintă aspecte specifice față de dreptul comun.
Existența urgenței este prezumată chiar prin lege, astfel încât nu este necesară justificarea vreunei urgențe din partea celui care solicită dispunerea acestor măsuri cu privire la copiii minori. Pe de altă parte, potrivit art. 919 Noul Cod procedură civilă, instanța poate lua aceste măsuri numai în mod provizoriu, astfel încât nu se va prejudeca fondul procesului, care se rezolvă prin hotărârea finală asupra procesului de divorț, sub toate aspectele.
Principiul interesului superior al copilului, precum și centralitatea sa în raport cu orice decizie privitoare la copil sunt pe deplin consacrate de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 272/2004. Interesul superior al copilului reprezintă criteriul pe care instanța judecătorească trebuie să îl aibă în vedere atunci când se iau anumite decizii care îi privesc în mod direct pe copiii minori sau se răsfrâng asupra acestora.
Probatoriul administrat în cauză nu a relevat un comportament inadecvat ca părinte din partea pârâtei, mai ales de când acesta se află în grija sa exclusivă. Astfel, instanța reține faptul că de la naștere până la vârsta de 6 luni, minorul a locuit cu ambii părinți fie la mama pârâtei, fie la părinții reclamantului, fie în chirie, iar de la vârsta de 6 luni până la 2 ani și
4 luni, acesta a locuit cu reclamantul la părinții acestuia. Din luna noiembrie a anului 2012, minorul locuiește împreună cu mama sa și bunica maternă într-o locuință închiriată, în suprafață de aproximativ 40 mp, compusă dintr-o cameră mare, bucătărie și baie.
Este adevărat că o perioadă de timp aceasta nu a demonstrat o grijă și preocupare constantă față de minor, însă în prezent manifestă un interes deosebit pentru creșterea și educarea minorului, fiind ajutată în acest sens și de mama sa (bunica maternă). Instanța constată că pârâta obține venituri din muncă, având același loc de muncă din luna octombrie a anului 2011 (adeverința eliberată de angajator de la f. 151), iar din ancheta socială efectuată în dosarul nr._ (f. 120-121), rezultă că sub aspectul condițiilor materiale, minorul beneficiază de condiții adecvate de locuit, apartamentul închiriat în care locuiește pârâta împreună cu mama sa fiind dotat cu utilități și bine întreținut.
Totodată, martorii audiați au arătat instanței că minorul este foarte atașat de mama sa, că acesta este bine îngrijit și educat de aceasta, pârâta fiind preocupată să-i ofere acestuia o alimentație sănătoasă, îi respectă programul de odihnă, petrec timp împreună, desfășurând activități specifice
vârstei (ies la joacă în parc, se uită la desene animate, citesc povești și învață poezii).
În susținerea cererii sale, reclamantul a invocat importanța mediului în care copilul a crescut de la vârsta de 6 luni până la vârsta de 2 ani și 4 luni, unde a fost foarte bine îngrijit și s-a integrat la grădinița pe care o frecventa, condițiile de creștere și educare superioare pe care i le poate oferi minorului, de la condițiile locative (acesta locuind cu părinții săi într-un apartament cu 4 camere, bucătărie, baie, dotat cu utilități și bine întreținut) până la veniturile realizate de el și părinții săi (bunicii paterni). Instanța nu poate primi argumentele reclamantului, întrucât la vârsta sa (2 ani și 10 luni) minorul trebuie să se bucure de toate condițiile și circumstanțele favorabile unei dezvoltări și evoluții normale, care în primul rând trebuie să constea în stabilitate emoțională și afectivă, mediul de creștere și posibilitățile materiale - în situația în care ambii părinți oferă condiții corespunzătoare pentru creștere și educare - se află pe planul secund. La vârsta sa și în condițiile în care părinții se află separați în fapt sau în divorț, copilul are nevoie de prezența afectivă activă a părinților și de un echilibru în ceea ce privește imaginea și rolul tatălui și al mamei. Prietenii de joacă, grădinița și mediul în care a crescut copilul până la vârsta de 2 ani și 4 luni sunt criterii mai puțin importante, un copil de vârsta minorului se poate adapta cu ușurință la un nou mediu dacă i se asigură stabilitatea emoțională din partea mamei și a tatălui, care la această vârstă sunt pilonii care ajută la clădirea personalității sale și relaționarea acestuia cu cei din jur.
În ceea ce privește acuzele reclamantului referitoare la faptul că minorul s-a îmbolnăvit în luna februarie și a fost internat în spital, iar în perioada în care acesta s-a aflat în grija sa și a părinților săi nu a fost bolnav niciodată, instanța reține că această împrejurare nu o transformă pe pârâtă într-un părinte neglijent, mai puțin potrivit decât el, în condițiile în care este de notorietate că în sezonul rece copiii se îmbolnăvesc mai des, în această perioadă fiind predispuși îmbolnăvirii de gripă, răceli și alte afecțiuni ale sistemului respirator. Nici faptul că pârâta a retras minorul de la grădinița ale cărei cursuri le frecventa, nu demonstrează că aceasta este un părinte dezinteresat de educația copilului său. Instanța apreciază că pârâta a înțeles beneficiile frecventării grădiniței de către un copil în condițiile în care a făcut demersuri pentru a-l înscrie pe minor la o grădiniță mai apropiată de casă, dar nu a fost primit deoarece este prea mic, dar și pentru că nu a putut prezenta o hotărâre judecătorească, fiind cunoscute procesele existente între părți cu privire la încredințarea minorului, întrucât mama reclamantului a fost cadru didactic/directoare la această grădiniță (f. 113 verso, f. 134 verso). De asemenea, din declarația martorei Simonfy Ana M. (f. 134 verso) reiese că pârâta nu l-a privat pe minor în totalitate de acest mediu educativ. Astfel, aceasta a relatat că fiica sa lucrează la grădinița de pe str. Dr. I. R. (grădinița la care pârâta a dorit să-l înscrie) și au fost zile în care, în special după amiezile, cam câte o oră, pârâta l-a lăsat în grija acesteia pentru a socializa cu alți copii și a se juca cu aceștia.
Instanța reamintește că în cadrul ordonanței președințiale este chemată să ia o măsură provizorie, fără a soluționa pe fond problema locuinței copilului. Cu alte cuvinte, instanța trebuie să stabilească locuința copilului până la soluționarea procesului de divorț, ținând cont de interesele
superioare ale copilului, respectiv ca scindarea în fapt a ocrotirii părintești să fie cât mai puțin resimțită de acesta.
În concluzie, în condițiile în care procesul de creștere și educare al minorului nu a fost influențat negativ de către mamă și nu se poate reține o lipsă de interes a acesteia față de copil, pentru a considera că se impune cu precădere luarea copilului din actualul mediu familial o scurtă perioadă de timp, pentru ca ulterior în funcție de hotărârea instanței odată cu pronunțarea divorțului și stabilirea domiciliului copilului la unul dintre părinți să fie schimbat sau nu mediul familial al copilului, în condițiile în care părinții nu mai locuiesc de multă vreme împreună și nu au putut decide de comun acord la care dintre ei va locui copilul, instanța apreciază că este în interesul minorului ca acesta să rămână sub supravegherea mamei până la definitivarea procesului de divorț și stabilirea locuinței copilului la unul dintre părinți de către instanța învestită cu fondul cauzei.
În ceea ce privește stabilirea unui program de vizitare a minorului în favoarea reclamantului, instanța a reținut că atât reclamantul cât și minorul, au dreptul de a păstra relații personale și că menținerea contactului direct cu părintele care nu locuiește împreună cu minorul, este în interesul superior al copilului - aspect care de altminteri nu a fost contestat de pârâtă, aceasta fiind de acord cu vizitarea copilului, însă la domiciliul său. În cauză, a rezultat că este neîndoielnic că între cele două părți există relații tensionate, argumente pertinente în acest sens fiind reprezentate de neînțelegerile dintre cei doi, care au condus la introducerea cererii de divorț, de demersurile judiciare efectuate, inclusiv de natură penală, dar și atitudinea procesuală a părților în chiar litigiul de față. Or, este evident ca în atare situație, vizitarea copilului de către tată doar la domiciliul și în prezența mamei, ar împiedica menținerea unor legături
firești, normale, între copil si tatăl acestuia și ar echivala, în contextul dat, cu îndeplinirea unei simple formalități, deoarece în cadrul unor astfel de întâlniri, dată fiind starea conflictuală între cei doi părinți, nu se poate concepe stabilirea între reclamant și copil a unei legături psihice care să poată sta la baza comunicării libere dintre părinte și copil a informațiilor, stărilor, sentimentelor, în scopul menținerii pe cât posibil a unor raporturi specifice mediului familial, în primul rând prin păstrarea atașamentului copilului față de tată.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel Z. A.
A.
solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a soluției.
În motivare se arată că nu sunt aplicabile prevederile art. 919 C.pr.civ.
, care stabilește expres și limitativ situațiile în care, pe parcursul procesului de divorț, se pot lua măsuri vremelnice. Apelanta personal a afirmat că este de acord să permită tatălui minorului să păstreze legături personale cu minorul, însă doar la domiciliul său, în prezența sa, fără a-l putea lua la domiciliu, existând riscul ca până la pronunțarea unei hotărâri definitive să nu își mai poată vederea copilul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Z. P. N.
, solicitând schimbarea hotărârii în sensul stabilirii locuinței minorului la domiciliul său. În motivare se arată că instanța a ținut cont doar de probele propuse de pârâtă, nemotivând înlăturarea probelor propuse de reclamant, învederând că interesul pentru copil reiese doar din declarațiile martorilor propuși de pârâtă.
Aspectele referitoare la schimbarea grădiniței și imposibilitatea înscrierii la o altă grădiniță nu sunt întemeiate, raportat la înscrisurile depuse de apelant.
Se învederează că veniturile familiei pârâtei sunt insuficiente, iar în urma calculelor efectuate rezultă că este evident că minorul nu ar putea frecventa o grădiniță cu program prelungit în condițiile materiale ale familiei materne, care nu ar putea suporta o asemenea cheltuială și în fapt copilul ar trăi la limita sărăciei. Pe de altă parte, veniturile familiei sale justifică acest lucru.
Prin soluționarea cererilor de ordonanță președințială nu s-a stabilit efectiv locuința minorului la vreunul dintre părinți.
Prin sentința civilă 3975/2011 s-a respins cererea formulată de intimată prin care s-a solicitat stabilirea locuinței minorului la mamă, iar prin dosarul de față s-a respins cererea reclamantului având același obiect. Instanța nu a dat eficiență art.919 în situația în care pârâta nu a formulat o cerere în acest sens, cerere care nu putea fi formulată întrucât sentința 3975/2011 are autoritate de lucru judecat, în condițiile în care nu s-au schimbat împrejurările de fapt care au justificat-o.
Se mai arată că nu este întemeiată susținerea instanței potrivit căreia prietenii de joacă, grădinița și mediul în care a crescut copilul sunt mai puțin importante, instanța trebuind să analizeze și profilul moral al celor doi părinți pentru a statua dacă ambii îi pot oferi stabilitatea emoțională și afectivă de care are nevoie.
Z. P. N. a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului declarat de Z. A. A. .
Analizând apelurile, prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică, instanța le va respinge pentru următoarele considerente:
Procedura ordonanței președințiale, așa cum rezultă din prevederile art. 996 C.pr.civ. are în vedere măsuri provizorii ce trebuie luate în cazuri grabnice.
Potrivit art. 919 C.pr.civ. pe cale de ordonanță președințială se pot lua măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori.
Așa cum s-a afirmat și de către pârâtă, în legătură cu divorțul părțile au fost de acord, astfel încât căsătoria acestora, chiar în lipsa unei hotărâri formale a încetat. În această împrejurare, instanța poate lua această măsură doar în condițiile art. 996 C.pr.civ. cu justificarea condițiilor legale prevăzute de acest text.
Art. 400 C. civ. reglementează locuința copilului după divorț, iar instanța este datoare să țină seama de aceste dispoziții și în soluționarea cererii de ordonanță președințială având acest obiect.
Din probațiunea administrată rezultă fără echivoc că la acest moment minorul locuiește cu mama și la momentul actual se bucură de o locuință care îndeplinește condițiile minime necesare de trai ale unei persoane.
Argumentele invocate atât în fața instanței de fond, precum și cele reiterate în apel sunt aspecte străine de intenția legiuitorului când a reglementat locuința copilului după divorț. În actuala conjunctură legislativă, trebuie avut în vedere interesul superior al copilului și locuința în care acesta stă în mod statornic.
Instanța de fond în mod corect a analizat condițiile de locuit ale fiecărei familii și nu a constatat aspecte care să ducă la concluzia că este în interesul superior al copilului ca acesta să rămână la tată.
Starea materială a familiei pârâtei nu au relevanță cu privire la această cerere, iar posibilitatea frecventării unei grădinițe, prin prisma posibilităților materiale nu are relevanță atâta timp cât ambii părinți sunt obligați să contribuie la creșterea și educarea unui minor.
Frecventarea sau nu a unei grădinițe si eventual care grădiniță este un aspect ce intră în conținutul noțiunii de exercitare a autorității părintești, aspect care nu poate fi avut în vedere la soluționarea cererilor având ca obiect stabilirea domiciliului minorului.
Critica apelantului Z. că până la această dată nu există o hotărâre judecătorească de stabilire a domiciliului minorului nu poate fi gasita intemeiată în cauză, întrucât doar odată cu pronunțarea divorțului se stabilește și acest lucru.
Până la acest moment nu au fost formulate decât cereri de ordonanță președințială cu acest obiect, cereri care din perspectiva dispozițiilor legale incidente prevăzute atât de Codul de procedură actual cât și a celui în vigoare anterior datei de_, nu au fost îndeplinite.
În dosarul în care s-a pronunțat sentința civilă 3975/2011 a Judecătoriei T. s-a judecat cererea pârâtei de încredințare spre creștere și educare a minorului, fără a se avea în vedere o cerere de stabilire a domiciliului minorului.
Aspectele reținute în hotărârea sus amintită nu au aptitudinea de a crea o autoritate de lucru judecat și în mod corect a reținut instanța de fond, în condițiile în care nu s-a probat întrunirea cerințelor prev. de art. 996 C.pr.civ și în lipsa unei cereri reconvenționale nu se poate stabili domiciliul minorului.
Reclamantul nu a făcut dovada existenței unui interes superior al minorului încălcat prin faptul locuirii la mamă, așa cum este în prezent și așa cum a reținut și instanța de fond nu a rezultat că educarea și creșterea minorului ar fi fost influențată negativ de către mamă.
Poziția apelantului Z. decurgând din analiza profilului moral al celor doi părinți nu are relevanță în această procedură specială, pe calea ordonanței președințiale neputând fi făcute astfel de verificări.
Valorile morale invocate în susținerea apelului sunt aspecte care presupun o anumită relativitate a analizei lor și oricum filiația față de mamă nu poate fi schimbată.
Susținerile legate de veniturile familiei extinse, materne, nu prezintă relevanță cu privire la această cerere, iar analiza planșelor foto anexate, depuse în fața instanței de fond și care nu au fost contestate, vin să confirme că, condițiile de locuit ale familiei mamei sunt corespunzătoare pentru un trai normal.
Apelul pârâtei este neîntemeiat întrucât instanța, în stabilirea programului de vizită și-a întemeiat soluția pe disp. art. 996 C.pr.civ, precum și pe interesul superior al copilului, așa cum rezultă din interpretarea Legii 272/2004.
Nu există nicio probă în sensul afirmat de apelantă prin motivele de apel al unui pericol legat de refuzul înapoierii copilului, iar în condițiile existenței hotărârii judecătorești care stabilește programul de vizitare al reclamantului, apelanta Z. este în drept să ceară luarea minorului la
domiciliul său, înafara programului stabilit provizoriu de vizitare a minorului.
Așa cum a reținut și instanța de fond, datorită existenței unor divergențe marcante între cei doi părinți, este evident că tensiunile dintre aceștia sunt în măsură să creeze o atingere a relațiilor firești între părinți și copii, de natură să afecteze starea minorului.
Pe de altă parte cei doi părinți trebuie să se manifeste în așa fel încât relația față de copil să se dezvolte, fără ca relațiile părinților să afecteze minorul.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 C.pr.civ., instanța va respinge ca ne fondate apelurile declarate de apelanții Z. P. N. și Z.
A. împotriva Sentinței civile nr. 1114 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge ca ne fondate apelurile declarate de apelanții Z. P. N. și Z. A. A. împotriva Sentinței civile nr. 1114 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., pe care o menține în totul.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
S. B.
Judecător,
T.
Grefier,
C.
E.C. 25 Iunie 2013 | ||
Red DT /Dact LM | ||
2ex/_ | ||
Judecător fond: C. | M. | Bucea |
| ← Decizia civilă nr. 522/2013. Ordonanţă preşedinţiala.... | Încheierea civilă nr. 77/2013. Ordonanţă preşedinţiala.... → |
|---|
