Decizia civilă nr. 34/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ
-SECȚIA CIVILĂ-
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR.34
Ședința publică din data de 25 aprilie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: L. M. Teodora, judecător
P. R. M., judecător
B. D. R., grefier
S-a luat în examinare, apelul formulat de reclamanta S. I. , domiciliată în J., S. P., Nr.4, Jud. S., împotriva sentinței civile cu nr. 42/_, pronunțată de Judecătoria Jibou, în dosarul cu nr._, având ca obiect
"exercitarea autorității părintești";.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă, reprezentanta apelantei av. Crișan Otilia substituind pe av. P. M., lipsă fiind apelanta și intimatul-pârât
S. V. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut un scurt referat al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul dosarul se află la primul termen de judecată, procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, apelul nefiind timbrat. Se constată existența unei întâmpinări din partea intimatului - fila 9.
Reprezentanta apelantei depune la dosar delegație de substituire - fila 13 și timbrajul aferent apelului de față.
Nefiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța în baza prev. art. 150 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta apelantei susține oral motivele de apel, solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii instanței de fond, ca fiind netemeinică și nelegală, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată formulată de apelanta- reclamantă.
În interesul minorului și dat fiind dezinteresul total al tatălui intimat-pârât, precum și refuzul acestuia de a-și da consimțământul în diferite situații, acest aspect implicând anumite limitări pentru copil, se impune admiterea apelului.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă 42/_, pronunțată de Judecătoria Jibou, în dosarul cu nr._ ,s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. I., în contradictoriu cu pârâtul S. V., având ca obiect exercitarea autorității părintești doar de către reclamanta.
Pentru a dispune în acest sens instanța de fond reține următoarele :
Prin sentința civila nr. 89/_, rămasă irevocabila, căsătoria părtilor a fost desfăcută iar cu privire la minor s-a dispus ca acesta sa locuiască la mama iar autoritatea părintească să fie exercitată de ambii părinți.
Reclamanta a motivat cererea formulată prin aceea că paratul refuza nemotivat să-și dea consimțământul pentru a-i face pașaport minorului.
S-a reținut că în situația în care pârâtul nu își dă acordul cu privire la măsurile ce necesită a fi luate în interesul copilului, reclamanta se poate adresa instanței de tutelă pentru a fi suplinit consimțământul pârâtului, conform art.486 Cod civil.
Pe lângă refuzul paratului de a-si exprima acordul pentru eliberarea pașaportului pentru minor, împrejurarea că acesta nu se interesează de copil si nu ar plăti pensia de întreținere, sunt aspecte nerelevante din punctul de vedere al solicitării, și prin ele însele insuficiente pentru a se exclude tatăl de la exercitarea autoritatii parintesti.
S-a constata că în speță nu s-a făcut dovada existenței unor cazuri întemeiate pentru care s-ar impune ca exercitarea autorității părintești să fie exercitată doar de către mamă, iar faptul că pârâtul exercită și el autoritatea părintească nu poate duce la concluzia că s-ar vătăma în viitor interesele minorului,nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.398 cod civil .
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamanta S. I. criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată că în fața instanței de fond s-au folosit de toate probele avute la dispoziție pentru a arăta lipsa de interes a pârâtului în buna dezvoltare a minorului. Pe lângă faptul că acesta locuiește în altă localitate decât minorul este forte dificil să obțină de la tatăl său aprobarea pentru deplasarea la rude în străinătate și nu doar atât cât și pentru alte nevoi ale minorului pentru care este absolut obligatoriu acordul tatălui.
Prin respingerea cererilor de exercitare a autorității părintești pentru motivele invocate de apelantă,așa cum deja s-a format o practică judiciară,doar încurajează părinții neinteresați de minori de a avea aceeași atitudine,mai bine spus de a se purta în defavoarea minorilor. Nu este necesar să fie un părinte abuziv sau să aibă o atitudine violentă pentru a îngreuna dezvoltarea normală a acestuia.
Prin întâmpinare pârâtul S. V. arată că este de acord cu admiterea acțiunii ,și este de acord ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către reclamanta apelantă (f.9).
Analizând, potrivit dispozitiilor art.295 alin.1 C.pr.civ. stabilirea situației de fapt si aplicarea legii, de către prima instanță, instanța de apel retine următoarele:
Prin sentința civila nr. 89/_, rămasă irevocabila, căsătoria părților a fost desfăcută, iar cu privire la minorul S. Sergiu Robert, născut in data de _
- fiul părților rezultat din căsătorie - s-a dispus ca acesta să locuiască la mama iar autoritatea părintească sa fie exercitata de ambii părinti.
Potrivit dispozițiilor art. 397 C.civ., după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.
Conform art. 398 C.civ., dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți, iar celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și de a consimți la adopția acestuia.
Așadar, în materia divorțului, noul cod civil consacră regula în conformitate cu care autoritatea părintească se exercită de către ambii părinți, doar în situații excepționale, pentru motive întemeiate, putându-se dispune exercitarea ei doar de către unul dintre părinți.
Art. 507 Ncc, reținut de instanța de fond, enumeră situații general valabile care conduc la exercitarea autorității părintești de către un singur părinte, fiind aplicabil deopotrivă pentru ipoteza părinților căsătoriți și a celor divorțați.
Pe lângă ipotezele expuse de art. 507 Ncc, pentru motivele întemeiate indicate de art. 398 Ncc, instanța poate dispune exercitarea autorității părintești doar de către un părinte.
Având în vedere conținutul noțiunii de autoritate părintească, împrejurarea că exercitarea autorității părintești presupune de fapt exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor referitoare la copil, iar regula consacrată de lege este cea a exercitării ei în comun, instanța de judecată nu poate accepta în mod automat înțelegerile părților în această privință, interesul superior al copilului fiind acela de a fi crescut de ambii părinți.
În absența oricăror probe și a reținerii unui motiv pentru exercitarea autorității de către unul dintre părinți, nu se poate deroga de la regula conform căreia autoritatea părintească se exercită în comun.
Practica judiciară a instanțelor din statele în care dispozițiile legale care reglementează autoritatea părintească sunt în vigoare de mai multă vreme, este în sensul potrivit căreia custodia unică se acordă atunci când un părinte este alcoolic, dependent de droguri, suferă de o boală psihică gravă sau se află într-o situație analogă, astfel încât nu poate lua decizii cu privire la minor; împrejurarea că între soți există stări conflictuale, iar unul dintre părinți nu dorește să mai colaboreze cu fostul soț sau fosta soție în procesul decizional privind creșterea copilului nu este suficientă pentru a permite instanței să se abată de la regula generală și să dispună custodie exclusivă.
Referitor la speța de față, se constată că în mod corect instanța de fond a reținut că nu există motive întemeiate pentru exercitarea autorității doar de către mamă.
Faptul că tatăl minorului locuiește în altă localitate decât minorul nu justifică, înlăturarea sa de la luarea deciziilor importante care îl privesc, fiind esențial pentru dezvoltarea firească a copilului și pentru respectarea interesului său superior ca tatăl să fie o prezență constantă în viața sa și să își exercite în mod
corespunzător drepturile și obligațiile părintești care îi revin. Ori în cauză nu s-a făcut dovada că pârâtul ar avea o atitudine
necorespunzătoare față de minor, că ar fi consumator de droguri sau de alcool, că ar pune în pericol grav dezvoltarea minorului, sau că nu poate lua decizii cu privire la minor iar prin exercitarea în comun a autorității părintești, interesele minorului ar fi periclitate astfel încât nu se justifică exercitarea autorității părintești doar de către mamă. Pentru considerentele de fapt și de drept expuse anterior tribunalul constata ca sentința civila apelata este legala și temeinica, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art.296 C.pr.civ apelul a fost respins ca
nefondat.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE L E G I I D E C I D E:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta S. I. , împotriva sentinței civile cu nr. 42, pronunțată de Judecătoria Jibou în dosar nr._ .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 25 aprilie 2013. Președinte, Judecător, Grefier,
L. M. Teodora P. R. M. B. D. R.
Red. L.M./_
Dact.B.D.R./_ /4ex.
Jud. fond - M. G.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
| ← Decizia civilă nr. 829/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti | Decizia civilă nr. 273/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti → |
|---|
