Decizia civilă nr. 3530/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3530/R/2013
Ședința publică din data de 18 septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M. -C. V.
JUDECĂTORI:
ANA I.
C. -M. CONȚ
G. :
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta T. S. -M.
, împotriva deciziei civile nr. 32/A din 14 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr._ /, privind și pe pârâtul ȘOMOIOG N. -M., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta pârâtului- intimat Șomoiog N. -M., avocat P. escu I. -M., în substituirea doamnei avocat D. u I., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 3 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 9 septembrie 2013, pârâtul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, un înscris prin care arată că a angajat-o pe doamna avocat D. u
I. telefonic pentru redactarea întâmpinării, iar mai apoi pentru reprezentare. Precizează totodată faptul că și-a ales domiciliul la cabinetul acesteia.
La data de 11 septembrie 2013, reclamanta-recurentă T. S. -M. a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, iar la data de 17 septembrie 2013, pârâtul-intimat a depus la dosar note scrise.
La termenul de azi, reprezentanta pârâtului-intimat depune la dosar delegația de substituire.
La întrebarea instanței, reprezentanta pârâtului-intimat arată că din cunoștințele sale, acesta se află în Italia.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtului-intimat susține excepția inadmisibilității parțiale a recursului invocată prin întâmpinare, iar referitor la criticile de nelegalitate invocate, solicită respingerea recursului ca nefondat, și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Apreciază nu se poate reține vreo neconcordanță între considerentele hotărârii recurate și dispozitivul acesteia, așa cum susține recurenta, astfel că acest motiv de recurs nu poate fi reținut ca temeinic. De asemenea
recurenta nu arată în ce constă schimbarea naturii și înțelesului actului dedus judecății, o asemenea susținere nu este suficientă pentru admiterea recursului. Se invocă faptul că interpretarea dată de judecător cererii reclamantei nu este corectă, constituie o chestiune de fapt care nu poate fi criticată în recurs, întrucât motivul de modificare nu este de ordine publică așa cum susține recurenta.
Hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 272/2004, cât și pe prevederile art. 505 alin. 2 Cod civil, art. 397 și art. 483 alin. 1 din același cod.
Respingerea cererii recurentei de exercitare a autorității părintești în mod exclusiv de către aceasta este motivată prin prisma prevederilor art.
398 coroborat cu art. 507 din Codul civil, în sensul că în speță nu se regăsesc situațiile de excepție în care autoritatea părintească poate fi exercitată de un singur părinte.
Prin urmare, ambele instanțe, în urma administrării probelor, au decis în mod corect ca exercitarea autorității părintești să fie făcută în comun de către ambii părinți, respectând astfel principiul interesului superior al copilului.
Raportat la cele anterior arătate, apreciază că se impune respingerea recursului, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a deciziei recurate și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1400 lei.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 9103/_, pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei B. M. s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată, astfel cum a fost ulterior precizată, de reclamanta-pârâtă reconvențional T. S. -
M., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant reconvențional Ș. N. M. și s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional Ș. N. M., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențional T. S. -M. .
S-a dispus ca autoritatea părintească asupra minorei Ș. A. Larisa, născută la data de 30 noiembrie 2006, să fie exercitată în comun de părinții acesteia T. S. -M. și Ș. N. M. .
S-a stabilit locuința minorei Ș. A. Larisa, născută la data de 30 noiembrie 2006, la reclamanta-pârâtă reconvențional T. S. -M. .
A fost obligat pârâtul-reclamant reconvențional Ș. N. M., la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei Ș. A. Larisa, născută la data de 30 noiembrie 2006, în cuantum lunar de 132,50 lei, începând cu data de 01 februarie 2012 și până la majoratul minorei, sau noi dispoziții ale instanței.
S-a stabilit în favoarea pârâtului-reclamant reconvențional Ș. N.
M., modalitatea de păstrare a legăturilor personale cu minora Ș. A. Larisa, după următorul program: în vacanța de iarnă-o săptămână, în anii pari, în perioada 20-27 decembrie, iar în anii impari, în perioada 27 decembrie-2 ianuarie; în vacanța de primăvară-o săptămână; în vacanța de vară-o săptămână în luna august, cu posibilitatea pentru pârâtul-reclamant reconvențional de a prelua minora de la locuința acesteia și obligația de a o înapoia la aceeași locuința la finalul programului astfel stabilit;
S-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță, a reținut următoarele considerente:
Din relația părților s-a născut la data de 30 noiembrie 2006 minora Ș.
A. Larisa, filiația sa fiind stabilită față de ambii părinți, așa cum a rezultat din certificatul de naștere.
Dispozițiile art.505 din Codul civil stabilesc că, în cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită concomitent, sau, după caz, succesiv față de ambii părinți, dacă părinții nu conviețuiesc, cazul din speță, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.
Dispozițiile din capitolul privind divorțul stabilesc condițiile de exercitare a autorității părintești, regula fiind, ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinți, iar excepțiile, într-o situație, pentru motive întemeiate, ca acesta să poată fi exercitată numai de către unul dintre părinți, iar în cea de-a doua situație, în mod excepțional, să poată fi exercitată de către alte peroane.
Autoritatea părintească reprezintă ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului, conținutul acestora fiind descris în dispozițiile art. 487-502 Cod civil.
Astfel exercitarea autorității părintești presupune pentru părinți pe lângă drepturile ce le revin acestora legat de persoana și bunurile minorilor și îndatoriri, implicarea ambilor părinți în deciziile legate de persoana și bunurile minorului fiind în mod evident în interesul acestuia.
Așa cum se menționează în art. 398 cod civil atunci când există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.
În condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut în textul normativ care ar fi motivele temeinice apte să determine instanța să ia o atare măsură, și nici criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea lor, sarcina identificării acestora revine instanței de judecată, iar acest lucru nu se poate face decât pornind de la situația de excepție prevăzută de text și de la probele administrate de părți.
Fiind o excepție de la regula exercitării autorității părintești în comun, aceasta este de strictă interpretare și aplicare, iar motivele ce pot justifica aplicarea ei trebuie să fie temeinice, în sensul că, dacă instanța nu se dispune exercitarea exclusivă de către unul din părinți interesul superior al minorului ar fi grav vătămat.
Instanța nu a constatat din probele administrate în cauză, incidența unor motive întemeiate care să impună ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți, astfel încât a dispus ca autoritatea părintească asupra minorei Ș. A. Larisa născută la data de 30 noiembrie 2006, să fie exercitată în comun de părinții acesteia T. S. -
M. și Ș. N. M. .
În speță părțile s-au înțeles cu privire la locuința minorei, astfel încât având în vedere dispozițiile art. 496 alin. 2 Cod civil instanța a dispus stabilirea locuinței minorei la reclamanta T. S. -M. .
Astfel cum a reieșit din actele depuse la dosarul cauzei, certificatul de naștere( fila 4) copilul părților este minor, fiind prezumată astfel starea de nevoie determinată de starea de minoritate a acesteia.
Din probatoriul administrat a rezultat că pârâtul nu mai are în întreținere alți copii și că nu obține venituri.
În temeiul dispozițiilor art. 516 alin.1, coroborate cu cele ale art. 524, 525 alin.1, 527, 529 și 530 Cod civil, instanța, având în solicitările ambelor părți, și a stabilirii locuinței minorului la reclamantă fiind prezumat că aceasta urmează să contribuie în mod nemijlocit la cheltuielile necesare cu creșterea și educarea minorei, l-a obligat pe pârât la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei Ș. A. Larisa, născută la data de 30 noiembrie 2006, în cuantum lunar de 132,50 lei, începând cu data de 01 februarie 2012 și până la majoratul minorei, sau noi dispoziții ale instanței.
Instanța a admis și capătul de cerere formulat de pârât, având ca obiect program vizitare minor, așa cum a fost formulat, și a stabilit în favoarea acestuia modalitatea de păstrare a legăturilor personale cu minora Ș. A. Larisa, după următorul program: în vacanța de iarnă-o săptămână, în anii pari, în perioada 20-27 decembrie, iar în anii impari, în perioada 27 decembrie-2 ianuarie; în vacanța de primăvară-o săptămână; în vacanța de vară-o săptămână în luna august; cu posibilitatea pentru pârâtul de a prelua minora de la locuința acesteia și obligația de a o înapoia la aceeași locuința la finalul programului astfel stabilit.
Pentru adoptarea unei atari soluții, instanța a avut în vedere, atât dispozițiile art.495 alin.5 Cod civil, care stabilește că părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu acesta, la locuința acestuia, instanța de tutelă putând limita exercițiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului. precum și pe cele ale art.14 și art.16, alin.2, din Legea nr. 272/2004.
Potrivit dispozițiilor art. 16 alin.2, din Legea nr.272/2004, exercițiul dreptului reclamantului de a întreține relațiile personale cu copilul său, a cărui locuință nu a fost stabilită la el, nu poate fi limitat decât dacă au fost demonstrate convingător existenta unor motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.
Cum din probatoriul administrat în cauză, și, în principal, din referatele de anchetă socială, nu au rezultat asemenea circumstanțe la acest moment, nu există niciun temei pentru care cererea reclamantului să nu fie admisă.
Prin decizia civilă nr. 32/A/_ a T. ului Maramureș
s-a respins ca nefondat apelul declarat de către reclamanta T. S. M., împotriva sentinței civile nr. 9103/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ care a fost menținută.
A fost obligată apelanta la plata către intimatul Ș. N. M., a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Examinând actele și lucrările dosarului primei instanțe instanța a remarcat împrejurarea că prima instanță și-a exercitat rolul activ în conformitate cu dispozițiile art.129 pct. 5 Cod procedură civilă, solicitând reclamantei precizarea cererii introductive de instanță.
În speță, poziția părinților cu privire la exercitarea autorității părintești nu concordă. Ceea ce primează însă nu este însă interesul părinților, ci interesul superior al copilului, interes care trebuie analizat din perspectiva ansamblului materialului probator administrat în cauză.
Exercitarea autorității părintești de către ambii părinți este un drept al copilului, de care acesta nu poate fi lipsit decât pentru motive justificate de interesul său superior.
Autoritatea părintească comună nu presupune că ambii părinți să se ocupe de copil zi de zi, ci înseamnă luarea de decizii comune, consultarea părinților în problemele esențiale privitoare la copil, cum ar fi: alegerea școlii unde urmează să învețe, orientarea religioasă sau filozofică a copilului, administrarea bunurilor copilului. Actele cu caracter curent, cad în sarcina părintelui la care s-a stabilit locuința copilului.
Exercitarea autorității părintești de către un singur părinte se dispune numai cu titlu excepțional, derogatoriu de la regula autorității părintești comune, atunci când, ținându-se seama de interesul copilului, se constată de instanța de tutelă că exercițiul comun al autorității părintești nu este în beneficiul copilului.
Textul art. 398 Cod civil trebuie coroborat cu prevederile art. 507 Cod civil, care indică situațiile de excepție în care autoritatea părintească poate fi exercitată de un singur părinte, și anume: dacă unul din părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau dacă, din orice motiv, se află în neputință de a-și exprima voința.
Corelarea nu înseamnă însă faptul că exercitarea autorității părintești de un singur părinte ar fi limitată doar la situațiile prevăzute de art. 507 Cod civil, acesta din urmă prevăzând situațiile obiective în care un părinte este împiedicat să exercite autoritatea părintească.
Art.398 Cod civil deschide posibilitatea stabilirii exercitării autorității părintești de către un singur părinte și în alte situații decât cele enunțate de art. 507 Cod civil, chiar subiective, respectiv ori de câte ori interesul copilului presupune o asemenea măsură și există motive întemeiate care să justifice scindarea autorității părintești, dovedite din probele administrate.
Doar atunci când din probe rezultă că există riscul ca minorul să sufere de pe urma autorității părintești comune, instanța de tutelă poate adopta măsura autorității părintești unice.
Condiția "motivelor temeinice"; este de analizat și de evaluat de la caz la caz, în raport de toate elementele stării de fapt revelatoare pentru relația dintre copil și fiecare dintre părinți, calitatea acestor relații, analiza profilului moral și caracterul părinților respectiv a acelor împrejurări de natură a-l descalifica pe un părinte din cotitularitatea autorității părintești precum și a acelor posibile împrejurări obiective, neimputabile părintelui, care ar putea duce la scindarea autorității părintești.
În situația părinților aflați în țări diferite, atâta timp cât între aceștia comunicarea nu a fost întreruptă în mod iremediabil, simplul fapt al distanței nu poate constitui un motiv temeinic care să justifice derogarea de la regula exercitării autorității părintești de către ambii părinți.
În cazuri urgente, când un părinte nu poate obține acordul celuilalt în luarea unor decizii importante cu privire la copilul său, se poate adresa instanței de tutelă, respectiv judecătoriei de la locuința, domiciliul sau reședința minorului, potrivit art. 229 indice 1 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, pentru ca aceasta să suplinească consimțământul părintelui.
În speță, critica din motivele de apel vizând faptul că dezinteresul pârâtului nu a fost corect interpretat de prima instanță nu este întemeiată. Astfel, deși pârâtul se afla în străinătate, acesta aflând de proces, și-a
angajat un reprezentant avocat formulând întâmpinare și cerere reconvențională și susținându-și prin reprezentant avocat poziția procesuală.
Obiectul cauzei nu reclamă prezența obligatorie a pârâtului-reclamant reconvențional la dezbateri.
În apel, pârâtul intimat și-a angajat avocat, a depus întâmpinare, și-a susținut prin avocat poziția procesuală, prin urmare conduita sa procesuală nu poate fi interpretată ca semnificând dezinteres față de minoră, cum în mod eronat se menționează prin motivele de apel.
Din probele administrate în fața primei instanțe nu s-a conturat necesitatea scindării autorității părintești.
Astfel, ansamblul probațiunii testimoniale administrate în cauză a relevat faptul că pârâtul este atașat de minoră, relațiile dintre minoră și tată sunt bune, iar tatăl a contribuit din punct de vedere financiar la creșterea minorei.
În ceea ce privește programul de vizitare a minorei stabilit de prima instanță, aceasta a avut în vedere dispozițiile art. 496 alin. 5 Cod procedură civilă, care arată că părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul la locuința acestuia.
Instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept, dacă acesta este în interesul superior al copilului.
Potrivit art. 16 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecția drepturilor copilului, exercițiul drepturilor părintelui de a întreține relații personale cu copilul său, a cărui locuința nu a fost stabilită la el, nu poate fi limitat decât dacă au fost demonstrate convingător existența unor motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.
În mod corect a reținut prima instanță că părinții sunt primii chemați să vegheze asupra menținerii de către copii a unor raporturi psiho-afective și de conviețuire firești cu ambii părinți, astfel încât dezvoltarea lor armonioasă să fie asigurată. Numai astfel poate fi respectat interesul superior al copilului, dreptul acestuia de a se bucura de viața de familie, de grija și afecțiunea ambilor părinți care trebuie să contribuie împreună la dezvoltarea armonioasă a viitorului adult, la formarea și menținerea unui psihic echilibrat, conduita dominată de resentimente putând influența dezvoltarea afectiv-emoțională a copiilor, echilibrul în formare și așa afectat de divorțul părinților.
Dreptul părintelui de a avea legături cu copilul său, cu care nu locuiește în mod statornic, trebuie să se realizeze efectiv și real, prin stabilirea unui program prin care să se concretizeze acest deziderat. În consecință, legăturile personale ale minorei cu părintele cu care nu locuiește trebuie să fie menținute cu regularitate și nu să aibă caracter sporadic, accidental, iar perioada de timp petrecută împreună trebuie sa aibă o durata suficientă, astfel încât aceste legături să fie efective.
Potrivit art.15 din Legea nr.272/2004, privind protecția și promovarea dreptului copilului, relațiile personale se pot realiza prin întâlniri ale copilului cu părintele, vizitarea copilului la domiciliul său, găzduirea copilului pe o perioada determinată de către părinte, etc.
Așadar, acest drept este recunoscut de lege atât părintelui cât și copilului, pentru a da expresie vieții de familie, drept recunoscut de asemenea copilului prin prevederile art.8 din Legea nr.272/2004.
Programul de relații personale se impune a fi stabilit de o așa manieră, încât să aibă în vedere interesul superior al copilului și în același timp, să permită dezvoltarea unei vieți de familie a copilului cu ambii părinți.
Or, viața de familie presupune în primul rând posibilitatea celor în cauză de a se bucura cât mai mult timp posibil unul de prezența celuilalt, fără factori exteriori care să-i perturbe, deziderat care nu ar fi pe deplin îndeplinit dacă reclamantului nu i s-ar permite să o găzduiască pe minoră la domiciliul acestuia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta,
solicitând admiterea recursului și modificarea în sensul admiterii apelului și dispunerii în sensul ca exercitarea autorității părintești asupra minorei Larisa A. S. să se facă exclusiv de către reclamantă, precum și în sensul reexaminării posibilității intimatului de a lua minora de la domiciliul reclamantei, fără nicio supraveghere în exercitarea dreptului de a avea legături personale cu aceasta.
Reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată în apel și recurs. În motivarea recursului reclamanta a invocat următoarele:
Instanța de apel a reținut în mod inexact poziția procesuală a reclamantei la fond.
Instanța de apel a reținut că prin acțiunea înregistrată la_ reclamanta a solicitat ca exercitarea autorității părintești să fie făcută doar de către ea, iar ulterior, și-a precizat cererea și a arătat că este de acord ca aceasta să fie efectuată în comun de către cei doi părinți.
Reținerile sunt inexacte, în condițiile în care prin acțiune s-a cerut
"custodia minorei";, iar la termenul de judecată din_ reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând ca exercitarea autorității părintești să se facă exclusiv de către ea.
În lipsa unor rețineri exacte privind poziția părților, nu se poate aprecia corect asupra a ceea ce s-a cerut instanței de fond și ce s-a acordat prin hotărârea atacată.
Neconcordanța dintre dispozitivul și considerentele hotărârii echivalează cu nesoluționarea în fond a unui capăt de cerere, și poate fi invocat ca motiv de nulitate publică, atrăgând casarea cu trimitere spre rejudecare, conform art. 312 alin. 5 Cod proc.civ.
Reclamanta apreciază că instanța trebuia să aibă în vedere situația reală a părților în prezent, împrejurarea că pârâtul nu a păstrat nicio relație cu minora și mama acesteia, nu a trimis bani și bunuri, nu a contactat-o telefonic pe minoră, în prezent reclamanta este căsătorită și îi asigură minorei un climat de stabilitate și corectă dezvoltare prin integrarea minorei în instituții de învățământ pe care le frecventează în mod sistematic.
Dezinteresul pârâtului este reflectat și prin atitudinea acestuia, acesta nu a înțeles să se prezinte în fața instanței de judecată pentru a-și susține poziția, în condițiile în care nu are un loc de muncă în Italia, pentru a justifica o eventuală lipsă.
Atunci când există neînțelegeri între părinți asupra modului de îndeplinire a îndatoririlor părintești, instanța de tutelă decide cu privire la exercițiul drepturilor și îndatoririlor părintești.
Instanța are posibilitatea de a dispune exercitarea autorității părintești doar de către unul dintre părinți, în acele situații în care celălalt
părinte este dezinteresat și nu dorește să ia parte în mod direct și constant la creșterea și educarea copilului.
În cazul persistenței refuzului unuia dintre părinți de a se implica în creșterea și educarea copilului, exercițiul autorității părintești urmează să revină unui singur părinte, dacă aceasta nu contravine interesului superior al copilului.
Indiferent de modul de exercitare a autorității părintești, fiecare părinte are obligația de a contribui la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copilului.
Referitor la modalitatea stabilită de instanță cu privire la dreptul pârâtului de a avea legături personale cu minora, reclamanta a arătat că nu este de acord ca acest drept să fie exercitat numai în prezența pârâtului. Acesta nu are maturitatea necesară de a supraveghea singur un copil, având și unele obiceiuri nesănătoase (consumă droguri), astfel cum rezultă din depoziția unui martor.
Prin întâmpinările formulate (f. 9, 13-15),
pârâtul a solicitat inițial admiterea recursului, însă, ulterior, a revenit asupra acestei poziții, solicitând respingerea recursului și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În conținutul întâmpinării, pârâtul a invocat inadmisibilitatea motivelor referitoare la temeinicia hotărârii și la aprecierea probelor.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În temeiul art. 304 raportat la art. 137 alin. 1 Cod proc.civ., curtea va admite excepția inadmisibilității acelor motive de recurs care fac referire la temeinicia hotărârii, probațiunea administrată și modul de apreciere a acesteia de către instanțele fond.
Concret, curtea constată că sunt inadmisibile criticile vizând modalitatea stabilită de instanțe referitoare la stabilirea legăturilor personale dintre pârât și minoră. Imaturitatea pârâtului și consumul de droguri relevat prin declarația unui martor ( apreciată de instanța de apel ca subiectivă) nu constituie critici de nelegalitate, potrivit cerinței art. 304 Cod proc. civ., motiv pentru care vor fi înlăturate ca inadmisibile.
Raportat la motivul de recurs vizând modul inexact în care instanța de apel a reținut poziția procesuală a reclamantei în privința petitului având ca obiect exercitarea autorității părintești, curtea constată că acesta este nefondat, reținerile instanței de control judiciar fiind exacte.
Astfel, prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat custodia minorei SA Larisa, iar potrivit încheierii de ședință din_ (f. 9 dosar fond), a solicitat ca exercitarea autorității părintești să se facă în comun de ambii părinți, iar domiciliul minorei să se stabilească la reclamantă.
La termenul de judecată din_ (f. 11-12 dosar fond), reclamanta a solicitat ca exercitarea autorității părintești să se facă exclusiv de către ea, prin precizarea de acțiune formulată în acest sens, poziție procesuală pe care și-a menținut-o pe tot parcursul judecății în fond.
Instanța de apel a reținut cu exactitate întreaga succesiune a fluctuațiilor reclamantei în modul de formulare a cererii având ca obiect exercitarea autorității părintești, iar din întreg ansamblul considerentelor deciziei pronunțate în apel reiese că hotărârea de menținere a modului de
exercitare a autorității părintești de către ambii părinți s-a dat prin luarea în considerare a textelor legale incidente în materie - art. 505 alin. 2 coroborat cu art. 397, 398 C. civil, 507 C. civil, a interesului superior al copilului și a ansamblului probator administrat în cauză, nicidecum prin luarea în considerare a poziției reclamantei în sensul exercitării autorității părintești în comun de către ambele părți.
Prin urmare, motivul de recurs grefat pe art. 312 alin. 5 Cod proc.civ., este nefondat, urmând a fi respins.
Motivele vizând neimplicarea pârâtului în viața minorei și dezinteresul său reflectat inclusiv prin absența sa de la judecată sunt, de asemenea, inadmisibile, întrucât nu vizează aspecte de nelegalitate ale deciziei pronunțate în apel, urmând a fi respinse ca atare.
Un alt motiv de recurs îl constituie afirmația reclamantei potrivit căreia în cazul existenței unor neînțelegeri între părinți asupra modului de îndeplinire a îndatoririlor părintești, instanța de tutelă decide cu privire la exercițiul drepturilor și îndatoririlor părintești.
Această afirmație este reală, însă nu este pertinentă, raportat la obiectul litigiului, în condițiile în care reclamanta nu a învederat eventuale neînțelegeri cu pârâtul în privința modului de îndeplinire a îndatoririlor părintești și nu a investit instanța cu o solicitare de a se pronunța asupra unui aspect vizând copilul, cu privire la care între părinți există neînțelegeri.
Susținerea reclamantei potrivit căreia indiferent de modul de exercitare a autorității părintești, fiecare părinte are obligația de a contribui la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copilului, nu este, la rândul său fondată, în condițiile în care prin hotărârea primei instanțe s-a stabilit obligația pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei, hotărârea fiind irevocabilă sub acest aspect, iar din probațiunea administrată a reieșit că pârâtul s-a implicat în cheltuielile de crește a copilului.
Împrejurarea că pârâtul este stabilit în Italia, nu împiedică exercitarea de către acesta a autorității părintești asupra minorei A. Larisa, stabilirea domiciliului unuia dintre părinți în altă țară neîncadrându-se în situațiile de excepție în care autoritatea părintească poate fi exercitată de un singur părinte, prev. de art. 507 Cod civil.
Exercițiul comun al autorității părintești presupune consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la creșterea și educarea copiilor, actele curente privind creșterea și educarea acestuia fiind îndeplinite de părintele la care copiii locuiesc.
Art. 507 nu stabilește o simplă excepție de la exercitarea în comun a autorității părintești, ci veritabile situații excepționale în care autoritatea părintească se exercită de către un singur părinte, de interpretare restrictivă, situații care ar trebui să intervină foarte rar și care pot fi subsumate ipotezei în care unul dintre părinți se află în imposibilitate de a- și exprima voința. O atare interpretare restrictivă exclude posibilitatea analizării sub această reglementare a ipotezelor de tipul stabilirii domiciliului unuia dintre părinți în străinătate, când, grație mijloacelor de comunicare moderne, poate fi asigurată exercitarea autorității părintești în comun.
În speță, reclamanta are posibilitatea de a-l consulta pe pârât în privința tuturor deciziilor referitoare la minoră - înscrierea la unități de învățământ, frecventarea de către aceasta a anumitor cursuri, participarea
la deplasări în afara țării, etc. - iar acesta, la rândul său, îi poate comunica opinia sa cu privire la aceste aspecte.
De altfel, în recurs, reprezentanta pârâtului a și făcut dovada că pârâtul, la data de_, și-a dat acordul la un notar din Italia, ca minora să plece în Italia, însoțită de mama ei (f.27), dovadă care răstoarnă afirmația reclamantei făcută în apel potrivit căreia, pârâtul nu este de acord să-și dea consimțământul pentru ca minora să facă deplasări în străinătate
împreună cu mama ei.
Critica vizând modalitatea stabilită de instanță în privința legăturilor personale ale pârâtului cu minora, a fost respinsă ca inadmisibilă, potrivit celor anterior arătate.
În temeiul art. 274 alin. 2 Cod proc.civ., recurenta să plătească intimatului Șomoiog N. -M. suma de 1400 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat (f.16, 47/a).
Văzând și disp. art. 312 alin. 1 Cod proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T. S. -M. împotriva deciziei civile nr. 32/A din_ a T. ului Maramureș pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului ȘOMOIOG N. -M. suma de 1400 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 septembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. C. V. ANA I. C. M. CONȚ
G.
M. -L. T.
Red. MV dact. GC 2 ex/_
J. . apel: D.Ț., D.M.H.
| ← Decizia civilă nr. 3824/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti | Decizia civilă nr. 194/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti → |
|---|
