Decizia civilă nr. 152/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ 4204
DECIZIA CIVILĂ NR.152/A
Ședința publică din 28 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ț. D.
J. ECĂTOR: L. | C. | L. | - Președintele T. | ui M. |
GREFIER: B. | D. |
Pe rol fiind pronunțarea soluției la apelul civil formulat de apelantul B.
A., domiciliat în B. M., str. Țibleșului nr. 5, județul M., împotriva sentinței civile nr. 376/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, având ca obiect exercitarea autorității părintești.
Dezbaterile asupra apelului și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 27 iunie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în aceeași constituire, în baza art. 146, 260 raportat la art. 298 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea soluției la data de 28 iunie 2013, ora 15,00, când a decis următoarele:
T.
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr.376/17 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta K. S. E. în contradictoriu cu pârâtul B. A. .
S-a dispus ca autoritatea părintească cu privire la minorul B. A. B. născut la data de 11 iulie 2002 să fie exercitată exclusiv de reclamanta K. S.
E. .
A fost stabilit domiciliul minorului B. A. B. la domiciliul reclamantei K. S. E. .
S-a majorat pensia de întreținere stabilită în favoarea minorului B. A.
B. prin sentința civilă nr 4316 din data de 20 iunie 2006 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr 4993/2006.
A fost obligat pârâtul B. A. să plătească în favoarea minorului B.
A. B. născut la data de 11 iulie 2002 o pensie de întreținere lunară în cuantum de ¼ raportat la venitul minim net pe economie de la data de 29 iunie 2012 și până la majoratul minorului sau noi dispoziții ale instanței.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele considerente:
Minorul B. A. B. născut la data de 11 iulie 2002 are stabilită filiația față de ambii părinți, părțile din prezenta cauză conform certificatului de naștere seria NZ nr 8. (f. 5). Minorul provine din relația liber consimțită a părților.
Potrivit art 505 alin 1 și 2 cod civil în cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv față de ambii părinți, autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc. Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.
În cazul dedus judecății exercitarea autorității părintești se va dispune conform art 397 și art 398 cod civil.
Din probatoriul administrat - proba testimonială - a rezultat că de la nașterea minorului, de 10 ani, pârâtul l-a vizitat pe minor de 2 - 3 ori. Relația cu minorul este o relație distantă, pârâtul nu s-a interesat de minor, nu s-a preocupat de creșterea și educarea acestuia. Martora audiată a arătat că datorită consumului excesiv de alcool al pârâtului, reclamanta nu poate comunica cu pârâtul (f. 22).
Din raportul de anchetă socială rezultă că minorul locuiește numai cu reclamanta din anul 2003. Reclamanta asigură condițiile de locuit pentru minor și toate cele necesare creșterii și educării acestuia.
Ascultat în camera de consiliu, minorul A. B. a confirmat relația distantă pe care o are cu tatăl lui. Și-a manifestat însă, interesul de a-l cunoaște mai bine (f. 23).
Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești (art. 1 alin 3 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului).
În temeiul art 505 alin 2 raportat la art 398 cod civil s-a dispus ca autoritatea părintească asupra minorului să fie exercitată exclusiv de reclamantă. Din probele administrate a rezultat că există motive întemeiate pentru ca autoritatea părintească să fie exercitată de către un singur părinte. Independent de faptul că pârâtul nu s-a implicat în creșterea și educarea minorului vreme îndelungată, s-a reținut că între părți nu există o relație de comunicare cu privire la copilul minor astfel încât interesul superior al minorului este protejat prin stabilirea exercitării autorității părintești exclusiv de reclamantă.
În temeiul art 400 cod civil având în vedere condițiile concrete în care a crescut minorul a fost stabilită locuința acestuia la domiciliul reclamantei.
Potrivit art 499 alin 1 cod civil tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copiilor lor minori, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională. Obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională (art. 530 alin 1 Cod civil).
Are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale (art 524 cod civil), iar potrivit art. 525 alin 1 cod civil minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.
Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti. Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii (art. 529 alin 1 și 2 cod civil).
Prin sentința civilă nr 4316 din data de 20 iunie 2006 pronunțată de J. ecătoria B. mare în dosar nr 4993/2006 pârâtul a fost obligat să plătească în favoarea minorului o pensie de întreținere în cuantum lunar de 60 lei (f. 6).
Din declarația martorului audiat și din raportul de anchetă socială rezultă că pârâtul nu a contribuit la cheltuielile de creștere și educare a minorului.
Pârâtul a arătat că în prezent nu obține venituri. În raport de dispozițiile art 527 alin 2 și art 530 alin 3 cod civil s-a stabilit obligația de plată a pensiei de întreținere raportat la venitul minim net pe economie.
În temeiul art 529 alin 2 cod civil a fostmajorată pensia de întreținere și pârâtul a fost obligat să plătească în favoarea minorului o pensie de întreținere de ¼ din venitul minim pe economie.
În acord cu dispozițiile art 532 cod civil a fost stabilită obligația de a plăti pensia de întreținere de la data de 29 iunie 2012 (data cererii de chemare în judecată) și până la majoratul minorilor sau noi dispoziții.
Împotriva sentinței civile nr.376/_ a Judecătoriei B. M., în termenul prevăzut de art.284 Cod procedură civilă, a formulat apel apelantul pârât B. A., solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul de a se dispune exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți ai minorului B. A. -B., născut la data de 11 iulie 2002.
În motivele de apel, apelantul a arătat că, în opinia sa, hotărârea atacată este nelegală și netemeinică în ceea ce privește măsura dispusă vizând exercitarea autorității părintești.
Prin sentința atacată, prima instanță a admis în totalitate acțiunea reclamantei K. S. E. și a dispus obligarea apelantului la plata unei pensii de întreținere față de minorul B. A. -B. și totodată a dispus ca autoritatea părintească cu privire la minor să fie exercitată în exclusivitate de către reclamantă, desființându-i apelantului principalul drept al unui părinte cu
privire la copilul său minor. Pentru a hotărî astfel, prima instanță, în mod superficial, s-a bazat numai pe o declarație a singurului martor prezentat fără a administra și alte probe și fără a-l asculta pe apelant, în calitate de părinte al minorului.
Prin aceasta, prima instanță, judecând superficial acest caz, a dat o sentință nelegală și netemeinică, motiv pentru care solicită să i se redea drepturile părintești față de minor, drepturi pe care le-a respectat și nu a comis nici un fel de faptă care să atragă după sine anularea principalului drept al unui părinte față de copilul său minor, așa cum nelegal și netemeinic a procedat cu ușurință prima instanță.
Cererea de apel este legal timbrată conform art.11 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Intimata K. S. E. a depus, la data de_, întâmpinare la cererea de apel, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
În motivare, intimata a invocat dispozițiile art.397 Cod civil, arătând că acestea au fost aplicate exclusiv în interesul minorului de către prima instanță.
În speță, minorul este rezultat din relația liber consimțită dintre apelant și intimată. Niciodată apelantul nu a fost un tată responsabil care să fie sprijin pentru fiul său sau un model demn de urmat, apelantul nu s-a implicat deloc în creșterea și educarea copilului manifestând un dezinteres total față de acesta probabil nici nu știe școala pe care copilul o frecventează. Solicită a i se stabili un drept, dar omite să-și achite obligațiile pe care tot legea le stabilește privitoare la întreținerea minorului. După separarea în fapt dintre intimată și apelant, deși printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă(sentința civilă nr.4316/_ dată în dosar nr.4993/2006 a Judecătoriei B. M. ) s-a stabilit plata de către apelant a unei pensii de întreținere, din 2006 și până în prezent acesta a achitat doar 4 luni pensia de întreținere datorată minorului. Aceasta este grija pe care apelantul o poartă copilului său și asupra căruia dorește să-și exercite autoritatea părintească.
În cauză s-au administrat probe care au determinat instanța de fond să pronunțe o hotărâre temeinică și legală.
Apelantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, reiterând, în esență, susținerile formulate prin memoriul de apel.
Analizând sentința civilă nr.376/_ a Judecătoriei B. M., pe baza motivelor de apel formulate și în considerarea dispozițiilor art.295 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Analizând actele și lucrările dosarului primei instanțe, se constată că din probele administrate, din ancheta socială efectuată de Serviciul Public de Asistență Socială B. M., rezultă că minorul B. A. -B. născut la_, este fiul apelantului B. A. și al intimatei K. S. E. .
Apelantul își dorește să se implice în creșterea și educarea fiului său -fila
11 .
În ședința publică din_, pârâtul-apelant a învederat primei instanțe că a întreprins demersuri și la Autoritatea tutelară pentru a putea avea legături personale cu fiul său, pârâtul arătând că a fost la Autoritatea Tutelară și a cerut drept de vizită pentru minor.
Prima instanță l-a audiat pe minorul B. A. -B., născut la data de_ . Acesta a învederat instanței că se înțelege bine cu tatăl său, că ar dori ca tatăl său să-l viziteze, ar dori să aibă un program de vizitare a tatălui său.Tatăl său s-a comportat frumos cu copilul.
Minorul A. -B. a învederat instanței că dorește să îl cunoască mai bine pe tatăl său, aspecte consemnate de către prima instanță în procesul-verbal întocmit cu prilejul audierii minorului în camera de consiliu - fila 23 din dosarul primei instanțe.
Codul civil arată în art.397 că după divorț, autoritatea părintească revine de comun acord ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.
Art.398 Cod civil prevede că, dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți(alin.1).Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.
Norma din art.397 Cod civil consacră regula generală, potrivit căreia autoritatea părintească se exercită de ambii părinți în comun.
Autoritatea părintească este definită în art.483 alin.1 Cod civil ca fiind ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana cât și bunurile copilului.
În speță, poziția părinților cu privire la exercitarea autorității părintești nu concordă. Ceea ce primează însă nu este interesul părinților, ci interesul superior al copilului, interes care trebuie analizat din perspectiva ansamblului materialului probator administrat în cauză.
Exercitarea autorității părintești de către ambii părinți este un drept al copilului, de care acesta nu poate fi lipsit decât pentru motive justificate de interesul său superior.
Autoritatea părintească comună nu presupune ca ambii părinți să se ocupe de copil zi de zi, ci înseamnă luarea de decizii comune, consultarea părinților în problemele esențiale privitoare la copil, cum ar fi: alegerea școlii unde urmează să învețe, orientarea religioasă sau filosofică a copilului, administrarea bunurilor copilului. Actele cu caracter curent, cad în sarcina părintelui la care s-a stabilit locuința copilului.
Ca atare, trebuie făcută distincție între autoritatea părintească și, îngrijirea cotidiană.
Exercitarea autorității părintești de către un singur părinte se dispune numai cu titlu excepțional, derogatoriu de la regula autorității părintești comune atunci când, ținându-se seama de interesul copilului, se constată de instanța de tutelă că exercițiul comun al autorității părintești nu este în beneficiul copilului.
Textul art.398 Cod civil trebuie coroborat cu prevederile art.507 Cod civil, care indică situațiile de excepție în care autoritatea părintească poate fi exercitată de un singur părinte, și anume: dacă unul dintre părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau dacă din orice motiv se află în neputință de a-și exprima voința.
Corelarea nu înseamnă însă faptul că exercitarea autorității părintești de un singur părinte ar fi limitată doar la situațiile prevăzute de art.507 Cod civil, acesta din urmă prevăzând situațiile obiective în care un părinte este împiedicat să exercite autoritatea părintească.
Art.398 Cod civil deschide posibilitatea stabilirii exercitării autorității părintești de către un singur părinte și în alte situații decât cele enunțate de art.507 Cod civil, chiar subiective, respectiv ori de câte ori interesul copilului impune o asemenea măsură și există motive întemeiate care să justifice scindarea autorității părintești, dovedite din probele administrate.
Doar atunci când din probe rezultă că există riscul ca minorul să sufere de pe urma autorității părintești comune, instanța de tutelă poate adopta măsura autorității părintești unice.
Condiția "motivelor temeinice"; este de analizat și de evaluat de la caz la caz, în raport de toate elementele stării de fapt revelatoare pentru relația dintre copil și fiecare dintre părinți, calitatea acestor relații, analiza profilului moral și caracterial al părinților, respectiv a acelor împrejurări de natură a-l descalifica pe un părinte din cotitularitatea autorității părintești precum și a acelor posibile împrejurări obiective, neimputabile părintelui, care ar putea duce la scindarea autorității părintești.
În jurisprudența olandeză s-a arătat, de exemplu, că autoritatea părintească unică s-ar justifica atunci când unul din părinți are un comportament imoral sau abuziv, suferă de o boală psihică gravă, se manifestă violent, este toxicoman, manifestă neglijență în relațiile cu copilul ori exploatează copilul(Curtea Supremă a Olandei, 18 martie 2005, JNAS8525, 15 februarie 2008, LJN BB 9669).
Jurisprudența olandeză citată a evidențiat faptul că pentru exercitarea autorității părintești de un singur părinte, instanța trebuie să fie convinsă că problemele dintre părinți sunt atât de serioase încât există riscul ca minorul să sufere ca urmare a acordării autorității părintești comune.Mai mult, nu trebuie să existe speranța ca problemele părinților să poată fi rezolvate în viitorul apropiat.
În situația părinților aflați în țări diferite, atâta timp cât între aceștia comunicarea nu a fost întreruptă ,în mod iremediabil, singurul fapt al distanței dintre părinți nu poate constitui motiv temeinic care să justifice derogarea de la regula exercitării autorității părintești de ambii părinți.
În cazuri urgente, când un părinte nu poate obține acordul celuilalt în luarea unor decizii importante cu privire la copilul său, se poate adresa instanței de tutelă, respectiv judecătoriei de la locuința, domiciliul sau
reședința minorului, potrivit art.229 indice 1 alin.1 din Legea nr.71/2011, pentru ca aceasta să suplinească consimțământul părintelui.
În speță, nu s-a dovedit existența vreuneia dintre situațiile de excepție care ar reclama scindarea autorității părintești.
Depoziția unicei martore audiate, care reprezintă un mijloc de probă indirect, relatările martorei reprezentând informații aflate de la intimata- prietena sa, nu putea fi de natură a conduce prima instanță la concluzia eronată că ar exista motive întemeiate pentru ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de intimată.
Nici susținerea intimatei potrivit căreia apelantul nu s-a implicat vreme îndelungată în creșterea și educarea minorului, reținută de prima instanță în considerente, susținere ce nu se coroborează însă cu concluziile raportului de anchetă socială și nici cu cele ce rezultă din procesul-verbal de audiere a minorului, nu fundamentează măsura dispusă de instanță.
În mod eronat afirmă intimata, în combaterea apelului, că apelantul, nesolicitând prin cerere reconvențională ca prima instanță să dispună exercitarea autorității părintești în comun, nu poate să critice măsura dispusă de instanță în sensul scindării autorității părintești.
Instanța de tutelă se pronunță în mod obligatoriu cu privire la exercitarea autorității părintești și această măsură trebuie să respecte interesul superior al copilului.
Reclamanta a solicitat exercitarea exclusivă a autorității părintești.Chiar în lipsa unei cereri reconvenționale prin care să se fi solicitat exercitarea în comun a autorității părintești, instanța de tutelă trebuia să se pronunțe cu privire la exercitarea autorității părintești conform art.397-398, 505 Cod civil, respectând interesul superior al minorului.
Pârâtul, prin întâmpinare, s-a opus admiterii acțiunii, deci și capătului de cerere prin care reclamanta solicită exercitarea exclusivă a autorității părintești.
Pârâtul a arătat că își va da silința să contribuie mai mult la creșterea și întreținerea minorului, de îndată ce va avea un loc de muncă.
La termenul de judecată din_, pârâtul a arătat că pentru programul de vizitare a ajuns la o înțelegere cu reclamanta.
Potrivit art.505 alin.2 Cod civil, dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț, respectiv regula potrivit căreia autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.
În speță, interesul superior al copilului reclamă prezența tatălui în viața sa, prezență pe care copilul o dorește, așa cum a învederat instanței cu prilejul audierii.
În cauză nu s-a dovedit că ar exista vreun motiv întemeiat pentru scindarea autorității părintești.
Domiciliul minorului a fost stabilit la intimată, aceasta fiind cea care va lua toate măsurile pentru îngrijirea de zi cu zi a copilului.
În cauză, neidentificându-se niciuna din acele împrejurări de natură a-l descalifica pe tatăl minorului din cotitularitatea autorității părintești, prima instanță în mod greșit a dispus ca exercitarea autorității părintești să fie exercitată în mod exclusiv de către reclamantă.
Raportat la considerentele ce preced, în baza art.296 Cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul și va schimba în parte sentința, în sensul că va dispune exercitarea autorității părintești în comun de ambii părinți.
Celelalte dispoziții ale sentinței vor fi menținute. Apelantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite apelul declarat de către apelantul B. A., domiciliat în B. M.
, str. Țibleșului nr. 5, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 376/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, pe care o schimbă în parte în sensul că dispune ca autoritatea părintească cu privire la minorul B. A. -B., născut la data de 11 iulie 2002, să fie exercitată în comun de către ambii părinți.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile nr. 376/17 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Baia Mare, care nu contravin prezentei decizii.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .
PREȘEDINTE | J. ECĂTOR | GREFIER | ||||
Ț. D. | L. | C. | L. | B. | D. |
Red.Ț.D/_ | ||
Tehnred.B.D/_ | ||
4 ex. | ||
J. ecător la fondA. | R. | A. |
| ← Decizia civilă nr. 296/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti | Decizia civilă nr. 101/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti → |
|---|
