Decizia civilă nr. 69/2013. Partaj bunuri comune soţi. Lichidarea regimului matrimonial

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

cod operator 4204

DECIZIE CIVILĂ Nr.69/A

Ședința publică din 27 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. T.

J. ecător D. W.

G. ier A. S.

Pe rol fiind soluționarea apelului privind pe apelanta C. M. V., dom în loc. Ș. nr. 113, împotriva sentinței civile nr. 9042/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

La apelul nominal făcut în ședința publică este lipsă apelanta C. M.

V. se prezintă pentru aceasta avocat Deac Luminița, se prezintă intimatul

R. I., sunt lipsă intimații: R. P. D. și R. I. asistați și reprezentați de avocat Alexandrina N. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar, prin serviciul registraturii, traducerea înscrisurilor comunicate de autoritățile spaniole.

Instanța pune în discuție, raportat la prevederile art. 129 Cod procedură civilă, dacă sunt cereri în probațiune de formulat.

Reprezentanta apelantei, avocat Deac Luminița învederează instanței că nu înțelege să formuleze cereri în probațiune.

Reprezentanta intimaților, avocat Alexandrina N. arată că nu înțelege să formuleze cereri în probațiune.

Instanța invocă din oficiu excepția de nulitate a sentinței atacate raportat la prevederile art. 258 și 304 pct. 5 Cod procedură civilă, minuta sentinței atacate nefiind semnată pe prima pagină - fila 251, de către judecător. Pune în discuția părților excepția invocată.

Reprezentanta apelantei, avocat Deac Luminița pune concluzii de admitere a excepției, cu consecința reținerii cauzei spre rejudecare în fond, de către instanța de apel.

Reprezentanta intimaților, avocat Alexandrina N. solicită admiterea excepției, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

T.

Prin sentința civilă nr. 9042/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea de partaj formulată de reclamanta C. M. V., în contradictoriu cu pârâții R. P. D., R.

I. și R. I. și în consecință s-a constatat că reclamanta C. M. V. și pârâtul R. P. D., au dobândit sub durata căsătoriei în cote egale de ½ parte fiecare următoarele bunuri mobile: un leptop în sumă de 3500 lei; suma de 22.819,12 lei; un aparat DVD marca Philips în valoare de 500 lei; o cameră video în valoare de 3000 lei;

S-a dispus obligarea pârâtului R. P. D. să plătească reclamantei suma de 11.409,6 lei reprezentând cota de 1/2parte din suma încasată cu titlu de dar de nuntă, cu obligarea pârâtului R. P. D. la plata dobânzii legale aferente sumei de la data pronunțării hotărârii_ și până la plata efectivă.

S-a dispus partajarea bunurilor mobile în natură, le atribuie pârâtului R.

P. D., obligându-l pe acesta să plătească reclamantei suma de 3500 lei cu titlu de sultă.

S-au respins restul capetelor de cerere formulate de reclamantă și s-au compensat cheltuielile de judecată.

Prima instanță a reținut că sub durata căsătoriei s-au edificat casa de locuit situată în loc. Ș. nr. 385/A.

Terenul pe care se găsește această casă a fost proprietatea numitului R.

A., bunicul fostului soț al reclamantului și tatăl pârâtului 2, R. I. .

Terenul este înscris în CF nr. 495 Ș. nr. top 687/2 și a fost identificat cu o casă de locuit din litigiu, fără însă a fi întabulat pe numele vreunuia din părțile din proces, dar din actul de schimb și din adeverința de la registrul agricol depuse la prezenta cauză rezultă că R. A. a intrat în posesia terenului.

Reclamanta a susținut faptul că imobilul a fost construit din banii comuni trimiși din Spania, unde aveau loc de muncă, însă gestionați de părinții fostului soț pârâții de rândul 2-3 din prezenta cauză.

Dovada acestor susțineri s-a făcut la fila 59-63, 82-85 cu acte din care rezultă sumele de bani expediate, însumând 15.970 euro.

Reclamanta a susținut că sumele trimise din Spania au fost folosite pentru edificarea casei de locuit, susținere pe care însă nu o regăsim dovedită în cuprinsul declarațiilor martorilor audiați în cauză.

Totodată, afirmația pârâtului dovedită cu martori, aceea că au construit această casă întrucât cea veche nu avea cameră de baie nu poate fi catalogată ca lipsită de bun simț, așa cum susține reclamanta, întrucât oamenii condițiile de viață atunci când dispun de resurse financiare fie chiar și la pensie. Astfel că

instanța nu poate avea o astfel de convingere, reținând în același timp reaua credință a reclamantei ce rezultă din afirmațiile făcute, mai sus amintite.

Pârâții au dovedit că imobilul în natură casă de locuit a fost construit în perioada iunie 2007 - februarie 2008, urmând să locuiască în ea cu fiica sau cu fiul care-i va îngriji la bătrânețe.

Pârâtul R. I. fiind maistru constructor a ridicat efectiv casa ajutat de numitul T. D., împreună cu muncitori necalificați care au fost plătiți de pârâtul R. I. și tot acesta împreună cu soția le-a asigurat mâncarea, băutura și țigările. Această împrejurare rezultă din declarațiile martorilor audiați, T.

D., P. D., P. N., Sâncean Sandu.

Sumele de bani pentru acoperirea costurilor au fost dobândite prin munca proprie a pârâților 2 și 3 în țară, iar o parte au fost câștigate de R. Ion în Spania.

În dovedirea acestor susțineri au fost depuse actele de la fila 43-50 din dosar.

Materialele de construcție au fost adunate pe parcursul anilor și depozitate în curtea pârâților.

Totodată documentația edificării casei de locuit a fost întocmită la solicitarea și plata pârâților, pe numele acestora, astfel cum rezultă din actele anexate.

Susținerea reclamantei că li s-a deschis poziție în registrul agricol, susținere dovedită, nu face însă dovada existenței unui drept de proprietate.

Astfel că din probațiunea administrată în cauză instanța apreciază că pretențiile reclamantei cu privire la a se cuprinde în partaj și imobilul amintit nu au suport legal.

În ceea ce privește bunurile mobile solicitate, s-a reținut că pârâții nu s-au opus.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea acesteia în parte în sensul de a se constata că reclamanta apelantă

C. M. V. și pârâtul R. P. D. au dobândit în cote egale de ½ parte fiecare, dreptul de proprietate asupra construcției în natură casă de locuit, situată în Ș. nr. 385 A, jud. M., compusă din parter, etaj și mansardă, în suprafață de 300 mp.; să se dispună notarea și întabularea în cartea funciară nr. 50523 Ș. nr. topo 1253/2/1 și nr. topo 1254/2/1 a construcției menționate mai sus cu titlu de bun comun al reclamantei apelante

C. M. V. și intimatului R. P. D., în cote egale de ½ parte fiecare; să se dispună partajarea imobilului în sensul atribuirii acestuia pârâtului R. P. D., cu obligarea acestuia la plata sumei de 52.787,5 ron, cu titlu de sultă către reclamanta apelantă C. M. Valetina; să se dispună obligarea intimatului R. I. la plata către reclamanta apelantă a sumei de 11409,6 lei reprezentând cota de ½ parte din suma încasată cu titlu de dar de nuntă precum și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente sumei, de la data pronunțării hotărârii și până la plata efectivă; să se dispună obligarea

pârâților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și contravaloarea expertizei achitate de reclamantă în ambele instanțe.

Intimații R. P. D., R. I. și R. I. au depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.

La termenul din 27 martie 2013, tribunalul ca instanță de apel a pus în discuția părților din oficiu excepția nulității sentinței atacate raportat la prevederile art. 258 și 304 pct. 5 Cod procedură civilă, minuta sentinței atacate nefiind semnată pe prima pagină - fila 251, de către judecător.

Asupra excepției invocate și pusă în discuția părților, tribunalul reține următoarele:

Minuta sentinței atacate se află la dosarul primei instanțe la fila 251, conținând două pagini. Prima pagină nu poartă semnătura judecătorului. Doar pe pagina a 2-a (verso) a minutei apare semnătura olografă a judecătorului.

Din interpretarea dispozițiilor art. 285 alin. 1 Cod procedură civilă rezultă că minuta (ca rezultat al deliberării) trebuie semnată de judecător.

Minuta trebuie să corespundă întocmai rezultatului deliberării, numai astfel ea fiind concludentă, sub aspectul regularității formale a deliberării, a pretențiilor ce au făcut obiectul deliberării, al modului de soluționare a acestor pretenții și a calității celor care le-au soluționat.

Art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă statuează că, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anulara lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie, iar art. 106 alin.1 Cod procedură civilă prevede că, anularea unui act de procedură atrage și nulitatea actelor următoare, în măsura în care acestea nu pot avea o existență de sine stătătoare.

Prin urmare, cerința semnării minutei este imperativă și este menită să garanteze neschimbarea hotărârii pronunțate și să ofere posibilitatea de a verifica legalitatea completului de judecată.

Nulitatea decurgând din nesemnarea minutei de către judecător este o nulitate absolută, anume prevăzută de lege deoarece într-o asemenea situație, nu se poate constata daca instanța a fost compusă potrivit prevederilor legale și dacă judecătorul a luat parte la deliberare, vătămare care nu se poate înlătura decât prin anularea minutei, care atrage implicit și anularea hotărârii primei instanțe.

De asemenea, nulitatea decurgând din nesemnarea minutei de către judecător nu poate fi acoperită în nici un mod prin semnarea ulterioară a minutei deoarece nu se poate ști dacă judecătorul respectiv a participat sau nu la deliberare.

Interpretarea dată mai sus dispozițiilor legale enunțate este oglindită în numeroase decizii de speță atât de la nivelul T. ui M. cât și de la Curtea

de Apel C. (exemplu Decizia civilă nr. 4175/R/_ pronunțată în dosarul nr._ ).

În consecință, pentru considerentele de mai sus, excepția va fi admisă, sentința atacată va fi anulată în totalitate, tribunalul urmând a reține cauza spre judecată în temeiul art. 297 alin. 2 teza finală Cod procedură civilă,fixând termen în acest sens conform dispozitivului prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta C. M. V. domiciliată în Ș. nr. 113 jud. M., împotriva sentinței civile nr. 9042/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, pe care o anulează în totalitate și reține cauza spre judecare.

Fixează termen

pentru judecarea cauzei la data de _

, părțile urmând a fi citate.

Cu drept de recurs odată cu fondul.

Pronunțată în ședința publică de azi, 27 martie 2013.

PREȘEDINTE

J. ECĂTOR

GREFIER

Ț. D.

W. D.

SA

Red.WD/_

Tred. A.S/_ - 2 ex

J. ecător la fond: U. V.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 69/2013. Partaj bunuri comune soţi. Lichidarea regimului matrimonial