Decizia civilă nr. 207/2013. Partaj bunuri comune soţi. Lichidarea regimului matrimonial
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 207/A/2013
Ședința publică de la 19 Aprilie 2013
Completul compus din: Președinte O. R. G.
Judecător Ana-SS Grefier L. C.
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor declarate de apelanta reclamantă
S. R. și de către pârâtul apelant F. D. V. împotriva Sentinței civile nr. 14760/2010 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C.
-N., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
Se constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, când a fost amânată pronunțarea pentru data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând, constată că prin Sentința civilă nr. 14760/2010 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost admisa in parte actiunea civila precizata formulata de reclamanta S. R., impotriva paratului F. D. V., avand ca obiect partaj bunuri comune, a fost admisa in parte cererea reconventionala formulata de parat impotriva reclamantei si in consecinta:.
- s-a constatat ca in timpul casatoriei partile au dobandit, cu cota de contributie de 20% reclamanta si 80% paratul urmatoarele bunuri comune: imobilul situat in C. -N., str.C. nr.145 "casa din caramida pe fundatii din beton, acoperita cu tigla, compusa din: Parter: 2 camere, bucatarie, baie, hol, pivnita, Etaj: 1 camara, 1 baie, hol, Mansarda, pe terenul in suprafata de 308 stjp, inscris in CF nr. 18151 C., sub A+1, nr.topo.22139l in valoare de 353.000 Euro si urmatoarele bunuri mobile incluse in tranzactia partilor:
-1 buc. Biblioteca Onix in valoare de 2000 lei;
-1 buc. Canapea camera parter -600 lei,
-2 buc.fotolii camera parter- 600 lei,
-1 buc.masa camera parter50 lei,
-2 buc.perdele (1 buc.camera parter, 1 buc .dormitor) -50 lei fiecare,
-3 buc.tablouri (1 buc.peisaj toamna, 1 buc,.peisaj iarna, 1 buc.pictura abstracta) primele 2 in val. de 15 lei fiecare, ultimul in valoare de 80 lei ),
-1 buc. Covor camera parter 200 lei,
-2 buc.lustre (1 buc.camera parter, 1 buc. Dormitor) in valoare de 60 lei
-2 buc. Televizor marca Kitt si Philips- valoare de 150 lei respectiv 400 lei ,
-1 set mobila dormitor-2000 lei,
-2 buc.mocheta -200 lei;
2 buc.veioze cu senzor -valoare totala de 100 lei; precum si celelalte respectiv: -1 buc. Biblioteca pal melaminat in val. de 1500 lei; 1 canapea etaj- 200 lei; 1 buc. Masa bucatarie -50 lei; 2 buc perdele camera etaj in valoare de 150 lei fiecare; 1 buc.tablou furtuna pe mare in val. de 80 lei; 1 buc. Tablou peisaj de iarna - 125 lei, 4 covoare: bucatarie -100 lei, camera etaj-150lei, dormitor parter-100 lei si covor nefolosit-50 lei ; 2 lustre: hol-50 lei, bucatarie-50 lei; 1 buc. Masina de spalat-100 lei, 1 buc. Coltar bucatarie-1500 lei, 1 buc.frigider 100 lei, 1 buc.cuptor cu microunde-150 lei, 1 buc.filtru cafea -60 lei, 1 buc.congelator-150 lei, 1 set jaluzele verticale hol si bucatarie -1500 lei; 4 seturi pahare cristal- 200 lei fiecare, 200 buc.carti - 500 lei, bibelouri-300 lei, 1 buc.robot bucatarie- 200 lei, 1 buc. Aspirator- 200 lei si c/val autoturismului Audi instrainat de catre parat la data de_ pentru pretul de 9000 lei.
S-a dispus partajarea bunurilor comune astfel: potrivit Tranzactiei incheiate de catre parti la data de_ astfel: LOTUL NR. 1 format din:
-1 buc. Biblioteca Onix in valoare de 2000 lei;
-1 buc. Canapea camera parter -600 lei,
-2 buc.fotolii camera parter- 600 lei,
-1 buc.masa camera parter50 lei,
-1 buc. Perdea camera parter -50 lei,
-1 buc tablou peisaj toamna-125 lei 1 buc.covor camera parter-60 lei,
-1 buc.lustra camera parter-60 lei
- 1 buc.televizor marca Kitt-150 lei (valoare 3835 lei) precum si urmatoarele bunuri care nu au facut obiectul tranzactiei: 1 buc. Biblioteca pal melaminat in val. de 1500 lei; 1 canapea etaj- 200 lei; 1 buc. Masa bucatarie -50 lei; 2 buc perdele camera etaj in valoare de 150 lei fiecare; 1 buc.tablou furtuna pe mare in val. de 80 lei; 1 buc. Tablou peisaj de iarna - 125 lei, 2 covoare: bucatarie si camera etaj in valoare de 100 respectiv 150 lei fiecare, o lustra hol: 50 lei, Masina de spalat-100 lei, 1 buc.cuptor cu microunde-150 lei, 1 buc.congelator-150 lei; 2 seturi pahare cristal- 200 lei fiecare, 200 buc.carti
-500 lei, bibelouri-300 lei, 1 buc.robot bucatarie- 200 lei, 1 buc. Aspirator- 200 lei (valoare totala:4555 lei) se atribuie reclamantei.
LOTUL NR. 2 format din bunurile convenite in Tranzactie:
-1 set mobila dormitor-2000 lei,
-2 buc.mocheta -200 lei;
2 buc.veioze cu senzor -valoare totala de 100 lei;
-1 buc.perdea dormitor-50 lei,
2 buc tablouri( 1 buc.peisaj de iarna-125 lei si 1 buc. pictura abstracta - 80 lei
-1 buc. lustra dormitor -60 lei
1 buc. televizor Philips -400 lei (valoare 3015 lei) precum si celelalte respectiv: 1 buc.lustra bucatarie -50 lei, 1 buc. Coltar bucatarie -1500 lei, 1 buc.frigider -100 lei; 1 buc.filtru cafea-60 lei, 1 set jaluzele verticale hol si bucatarie -1500 lei ,2 seturi pahare cristal in valoare de 400 lei, 1 buc. Covor nefolosit -50 lei (valoare totala:3660 lei), c/val autoturism Audi-9000 lei, se atribuie paratului.
A fost obligata reclamanta la plata unei sulte in favoarea paratului in suma de 3577 lei aferenta bunurilor mobile iar paratul la plata unei sulte in favoarea reclamantei in suma de 70.600 Euro aferenta bunului imobil.
Au fost respinse celelalte pretentii formulate de catre reclamanta in cadrul actiunii civile si de catre parat in cadrul cererii reconventionale.
S-au compensat cheltuielile de judecata efectuate de catre parti.
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut următoarele:
Prin Sentinta civila nr. 144/_ a J. i C. -N. a fost desfacuta casatoria incheiata intre parti la data de_ (f.8-9).
Pe parcursul casatoriei partile au locuit initial in apartamentul de pe str.Gh.D., apartament achizitionat de catre parat care in anul 1981 a achitat un avans in suma de 29500 lei (f.284-285), contractul de construire fiind incheiat la data de_ pentru pretul de 110.800 lei. La data incheierii contractului de construire nr. 36290/1982, rezulta ca paratul achitase un avans in suma de 46.180 lei. Pentru restul de pret paratul a contractat un imprumut de la CEC (f.231) in suma de 64.000 lei la care s-a adaugat dobanda aferenta, de 28.400 lei (in total 92.400 lei), contract incheiat pentru 20 de ani, respectiv 238 rate, rezultand o rata lunara de 388 lei. De la data de_ (de cand s-au retinut ratele) si pana la data de_ (data incheierii casatoriei partilor) au fost achitate 84 de rate a cate 388 lei deci 32.592 lei au fost achitati de catre parat anterior incheierii casatoriei, diferenta de 61.408 lei fiind achitati in timpul casatoriei. Ca urmare a raportarii intregului cost al apartamentului de 138.580 lei la sumele achitate de parat anterior casatoriei rezulta ca acesta a achitat singur suma de 78.772 lei ce reprezinta 56,85%, diferenta de 59.808 lei fiind achitata in timpul casatoriei, contributia totala a paratului la dobandirea acestui apartament fiind de 78,42%, diferenta de 21,58% reprezentand dreptul de creanta al reclamantei.
Aceasta cota de contributie a paratului se reflecta si in achizitionarea apartamentului de pe str.Gr.Alexandrescu in baza contractului de schimb incheiat in 1993 (f.28) unde astfel cum a recunoscut si paratul la interogatoriu (f.220) nu s-a achitat sulta.
Apartamentul de pe str.Gr.Alexandrescu a fost vandut in data de_ (f.29) pentru suma de 160.000.000 lei.
Tot anterior incheierii casatoriei, in data de_ paratul a achizitionat un autoturism Dacia 1300 (f.33) pe care conform sustinerii lui din interogatoriu l-a vandut in 2001 pentru 20 milioane lei, dar fara a putea depune un inscris in acest sens. Reclamanta a confirmat instrainarea bunului, dar a sustinut ca acesta a fost vandut la dezmembrari. Totodata, reclamanta a invocat faptul ca i-ar fi imprumutat bani paratului la cumpararea masinii dar nu a reusit sa probeze acest aspect.
In data de_ a fost cumparat imobilul de pe str.C. nr.145 pentru pretul de 30.000.000 lei (f. 31). Acest pret a fost confirmat si de catre martorii audiati Bukos A (f.282) si Tantau D. V. (fiica vanzatoarei- f.365). Tot prin declaratiile martorilor s-a confirmat sustinerea paratului potrivit careia pretul de 30.000. 000 lei a fost achitat din bani acordati de tatal sau. In perioada septembrie 1999-mai 2001 paratul arata ca s-a
realizat extinderea la acest imobil, in 2001 familia mutandu-se in acel imobil, aspect necontestat de catre reclamanta.
La data de_ a decedat tatal paratului,F. P., eliberandu-se certificatul de mostenitor nr.41 din_ (f.147) pentru parat si fratele sau, masa succesorala fiind compusa din cota de ½ parte din apartamentul nr.41 situat pe str.Mehedinti nr.17, din apartamentul nr. 63 situat pe str.Primaverii ( Maresal I.Antonescu) nr.2-4, apartamentul nr.28 situat pe str. Manastur nr. 74 si intreg terenul de 500 mp situat pe str.C. nr.17 precum si terenul in suprafata de 1,11 ha situat in sat Saliste, jud.C. .
La data de_ a fost incheiat contractul de concesiune, executare de lucrari si inchirieri (f.148) intre mama paratului si parat, fratele acestuia precum si SC DALIA COMPLEX COMERCIAL S. prin care F. Crucita a cesionat autorizatia si constructia ridicata pana la acoperis pe banii sai si a sotului defunct F. P. pentru a finaliza constructia casei, ea urmand sa locuiasca in casa pana la deces, pentru o parte cedand posesia si folosinta timp de 6 ani in favoarea SC DALIA COMPLEX COMERCIAL S. in contul lucrarilor de finalizare a constructiei si de luare in folosinta. La data de_ a fost eliberata dovada de luare in folosinta a imobilului de pe str.C. nr.17 (f. 206).
Din masa succesorala rezultata in urma decesului lui F. P., la data de_ a fost instrainat apartamentul de pe str. Primaverii (alte denumiri:Maresal I.Antonescu, Rucar) pentru pretul de 80.000.000 lei (f.149).
La data de_ a fost instrainat, prin contract de vanzare- cumparare, apartamentul nr.28 de pe str. Manastur nr.74, de asemenea din masa succesorala (f.202-205), unde fratele paratului, F. I., a declarat ca este de acord ca intreg restul de pret de 239.000 lei sa fie virat in contul paratului.
Imediat dupa data instrainarii apartamentului partilor de pe str. Gr. Alexandrescu,_, in data de_ ,_ exista dovezi de achizitionare a materialelor de constructie, calorifere, gresie, faianta (f.36-37, 38-39, 92,99, 101-102) folosite pentru imobilul de pe str.C. 145. Si anterior, in anul 1999 au fost cumparate materiale de constructie de catre parat (f.94).
Totodata, din declaratiile martorilor Bukos A. (f.282), P. I. (f.283) rezulta ca o parte din materialele folosite la constructia de pe str.C. nr.145 au provenit de la casa parintilor paratului, din Saliste.
Avand in vedere toate aceste aspecte, respectiv subrogatia reala a contravalorii bunurilor proprii (dobandite anterior casatoriei, art.31 lit.a C.fam si ca urmare a mostenirii, art. 31 lit.b C.fam coroborate cu art.31 lit.f C.fam ) instanta apreciaza ca reala solicitarea paratului de a se constata cota de contributie a sa la dobandirea imobilului de pe str.C. nr.145, bun comun, dobandit in timpul casatoriei, cat si la bunurile mobile ca fiind de 80%. Este real faptul ca reclamanta pe tot parcursul casatoriei a realizat venituri conform cartii de munca (f.333-347) dar ponderea covarsitoare la dobandirea bunurilor a reprezentat-o atat valoarea de inlocuire a bunurilor detinute de parat anterior casatoriei cumulate cu valoarea rezultata din valorificarea bunurilor mostenite, a banilor acordati de catre tatal paratului si materialelor folosite provenite de la proprietatea parintilor.
In ceea ce priveste imobilul de pe str. C. nr.17, instanta apreciaza ca acesta nu poate sub nici o forma sa intre in masa bunurilor de impartit, deoarece atat terenul cat si casa in rosu, ridicata pana la acoperis, a fost contributia parintilor paratului, iar pentru finalizarea constructiei costurile au fost suportate de catre SC DALIA COMPLEX COMERCAL S. (f.546-679). Este de asemenea, de inlaturat, sustinerea reclamantei potrivit careia ar fi garantat personal restituirea imprumuturilor bancare contractate de catre aceasta persoana juridica, intrucat din integralitatea contractelor depuse (f.287-320) rezulta ca aceste imprumuturi nu au fost garantate de catre reclamanta personal, niciodata, ci doar de catre cumnata sa, sotia fratelui paratului, F. I., asociat al societatii.
In aceeasi idee, a excluderii de la masa bunurilor de impartit, instanta apreciaza ca se impune si cu privire la camera video Sony, aceasta fiind proprietatea SC Dalia Complex Comercial S., urmare a unui concurs organizat de Coca-Cola (f.201).
In privinta bunurilor mobile, instanta retine ca prin raspunsurile la interogatoriu (f.220) reclamanta recunoaste calitatea de bun propriu al paratului a urmatoarelor: masa, aragaz, mobila de camera, 2 fotolii si mobila de bucatarie, acestea fiind dobandite de catre parat anterior casatoriei.
Reclamanta nu a recunoscut calitatea de bun propriu al paratului a unui covor din camera de la etaj in valoare de 150 lei si a jaluzelelor verticale de la hol si bucatarie in valoare de 900 lei iar paratul nu a probat faptul ca acestea sunt bunuri proprii. Ulterior, paratul s-a declarat de acord cu valorile bunurilor mentionate de catre reclamanta.
In consecinta, instanta apreciaza ca in masa bunurilor mobile de impartit se includ urmatoarele bunuri: cele din tranzatia incheiata de catre parti: 1 buc. Biblioteca Onix in valoare de 2000 lei; 1 buc. Canapea camera parter -600 lei; 2 buc.fotolii camera parter- 600 lei; 1 buc.masa camera
parter 50 lei; 2 buc.perdele (1 buc.camera parter, 1 buc.dormitor) -50 lei
fiecare; 3 buc.tablouri (1 buc. peisaj toamna, 1 buc. peisaj iarna, 1 buc.pictura abstracta) primele 2 in val. de 15 lei fiecare, ultimul in valoare de 80 lei); 1 buc. Covor camera parter 200 lei; 2 buc. lustre (1 buc.camera parter, 1 buc. Dormitor) in valoare de 60 lei; 2 buc. Televizor marca Kitt si Philips- valoare de 150 lei respectiv 400 lei; 1 set mobila dormitor-2000 lei; 2 buc.mocheta -200 lei; 2 buc.veioze cu senzor -valoare totala de 100 lei; precum si celelalte respectiv: 1 buc. Biblioteca pal melaminat in val. de 1500 lei; 1 canapea etaj- 200 lei; 1 buc. Masa bucatarie -50 lei; 2 buc perdele camera etaj in valoare de 150 lei fiecare; 1 buc.tablou furtuna pe mare in val. de 80 lei; 1 buc. Tablou peisaj de iarna - 125 lei, 4 covoare: bucatarie - 100 lei, camera etaj-150lei, dormitor parter-100 lei si covor nefolosit-50 lei ; 2 lustre: hol-50 lei, bucatarie-50 lei; 1 buc. Masina de spalat-100 lei, 1 buc. Coltar bucatarie-1500 lei, 1 buc.frigider 100 lei, 1 buc.cuptor cu microunde-
150 lei, 1 buc.filtru cafea -60 lei, 1 buc.congelator-150 lei, 1 set jaluzele verticale hol si bucatarie -1500 lei; 4 seturi pahare cristal- 200 lei fiecare,
200 buc.carti -500 lei, bibelouri-300 lei, 1 buc.robot bucatarie- 200 lei, 1 buc. Aspirator-200 lei.
Instanta apreciaza ca bibioteca de pal melaminat intra in masa bunurilor de impartit, intrucat desi aceasta se afla in posesia fiicei partilor, ea a fost achizitionata de catre parti.
De asemenea, in masa bunurilor de impartit se include si c/val autoturismului Audi instrainat de catre parat la data de_ pentru pretul de 9000 lei, neputandu-se retine ca reala afirmatia acestuia ca suma respectiva ar fi fost folosita la amenajarea baii deoarece pe de o parte el a sustinut la interogatoriu ca baia a fost amenajata in anul 2005 (deci anterior vanzarii masinii) iar pe de alta parte, in concluziile scrise a afirmat ca aceasta suma a fost folosita "la nevoile familiei, concediu etc";.
Urmare a expertizelor efectuate de catre expert Elkan G. (f.382-408) si expert A. (f.494-530) coroborate cu concluziile expertului Toda M. (f.535) s-au stabilit diferite valori de circulatie a imobilelor de pe str.C. nr.145 si C. nr.17.
Instanta nu a luaT in considerare concluziile privitoare la imobilul de pe str.C. nr.17, ca urmare a neincluderii acestuia in masa bunurilor de impartit, iar in privinta imobilului de pe str.C. s-a opriT asupra concluziilor expertului A. G. (in acelasi sens a fost si exp.Toda M. ), acesta stabilind in octombrie-noiembrie 2009, valoarea cea mai apropiata de prezent si acceptata de catre parti, respectiv 1.498.500 lei (353.000 Euro).
Cu privire la celelalte pretentii ale paratului legate de contravaloarea cheltuielilor de intretinere achitate si la care reclamanta nu ar fi contribuit atat in ultima perioada a casatoriei cat si dupa desfacerea casatoriei, instanta apreciaza ca acestea nu pot fi luate in considerare, deoarece pe de o parte nu s-a probat absolut deloc faptul ca partile ar fi fost separate in fapt si s-ar fi gospodarit separat in ultimii ani ai casatoriei (acest aspect nefiind invocat nici in cadrul actiunii de divort si implicit neretinut de catre instanta ca motiv de desfacere a casatoriei), iar pe de alta parte este normal ca acele chitante eliberate pentru dovedirea achitarii utilitatilor sa fie pe numele paratului, in calitate de titular al contractului, acestea prin simpla lor depunere nefacand dovada ca doar paratul, din banii sai proprii ar fi achitat aceste utilitati. In ceea ce priveste pretentiile paratului referitoare la achitarea utilitatilor dupa desfacerea casatoriei, acestea nu pot fi invocate in cadrul partajului de bunuri, care are un cu totul alt temei de drept si obiect de aplicare, fata de pretentiile-obligatiile izvorate dupa momentul desfacerii casatoriei. Contractul de credit incheiat de catre parat cu BCR la data de_ nu prezinta vreo relevanta, acest contract fiind achizitionat pentru nevoi personale (f.207, 214-215) paratul neproducand vreo dovada cu privire la destinatia acestei sume respectiv a modului de cheltuire.
In consecinta, instanta in temeiul art. 30 C.fam a constataT ca in timpul casatoriei partile au dobandit, cu cota de contributie de 20% reclamanta si 80% paratul urmatoarele bunuri comune: imobilul situat in C.
-N., str.C. nr.145 "casa din caramida pe fundatii din beton, acoperita cu tigla, compusa din: Parter: 2 camere, bucatarie, baie, hol, pivnita, Etaj: 1 camara, 1 baie, hol, Mansarda, pe terenul in suprafata de 308 stjp, inscris in CF nr. 18151 C., sub A+1, nr.topo.22139l in valoare de 353.000 Euro si urmatoarele bunuri mobile incluse in tranzactia partilor: 1 buc. Biblioteca Onix in valoare de 2000 lei; 1 buc. Canapea camera parter -600 lei; 2 buc.fotolii camera parter- 600 lei; 1 buc.masa camera parter50 lei; 2 buc.perdele (1 buc.camera parter, 1 buc .dormitor) -50 lei fiecare; 3
buc.tablouri (1 buc.peisaj toamna, 1 buc,.peisaj iarna, 1 buc.pictura abstracta) primele 2 in val. de 15 lei fiecare, ultimul in valoare de 80 lei); 1
buc. Covor camera parter 200 lei; 2 buc.lustre (1 buc.camera parter, 1 buc. Dormitor) in valoare de 60 lei; 2 buc. Televizor marca Kitt si Philips- valoare de 150 lei respectiv 400 lei; 1 set mobila dormitor-2000 lei; 2 buc.mocheta - 200 lei; 2 buc.veioze cu senzor -valoare totala de 100 lei; precum si celelalte respectiv: 1 buc. Biblioteca pal melaminat in val. de 1500 lei; 1 canapea etaj- 200 lei; 1 buc. Masa bucatarie -50 lei; 2 buc perdele camera etaj in valoare de 150 lei fiecare; 1 buc.tablou furtuna pe mare in val. de 80 lei; 1 buc. Tablou peisaj de iarna - 125 lei, 4 covoare: bucatarie -100 lei, camera etaj- 150lei, dormitor parter-100 lei si covor nefolosit-50 lei ; 2 lustre: hol-50 lei, bucatarie-50 lei; 1 buc. Masina de spalat-100 lei, 1 buc. Coltar bucatarie- 1500 lei, 1 buc.frigider 100 lei, 1 buc.cuptor cu microunde-150 lei, 1 buc.filtru cafea -60 lei, 1 buc.congelator-150 lei, 1 set jaluzele verticale hol si bucatarie -1500 lei; 4 seturi pahare cristal- 200 lei fiecare, 200 buc.carti -
500 lei, bibelouri-300 lei, 1 buc.robot bucatarie- 200 lei, 1 buc. Aspirator- 200 lei si c/val autoturismului Audi instrainat de catre parat la data de_ pentru pretul de 9000 lei.
In temeiul art. 271-272 C.pr.civ. a luat act de tranzactia partilor cu privire la modalitatea de partajare partiala a unora din bunurile mobile.
In temeiul art. 673 ind.9 C.pr.civ. coroborat cu art. 36 C.fam a sistat comunitatea cu privire la bunurile fata de care nu exista intelegerea partilor astfel: imobilul de pe str. C. nr.145 "casa din caramida pe fundatii din beton, acoperita cu tigla, compusa din: Parter: 2 camere, bucatarie, baie, hol, pivnita, Etaj: 1 camara, 1 baie, hol, Mansarda, pe terenul in suprafata de 308 stjp, inscris in CF nr. 18151 C., sub A+1, nr.topo.22139l"; se atribuie paratului cu obligarea acestuia la plata unei sulte in favoarea reclamantei in suma de 70.600 Euro. Bunurile mobile vor fi impartite in doua loturi si atribuite, conform solicitarilor, astfel: Lotul nr: 1 format din 1 buc. Biblioteca pal melaminat in val. de 1500 lei; 1 canapea etaj- 200 lei; 1 buc. Masa bucatarie -50 lei; 2 buc perdele camera etaj in valoare de 150 lei fiecare; 1 buc.tablou furtuna pe mare in val. de 80 lei; 1 buc. Tablou peisaj de iarna - 125 lei, 2 covoare: bucatarie si camera etaj in valoare de 100 respectiv 150 lei fiecare, o lustra hol: 50 lei, Masina de spalat-100 lei, 1 buc.cuptor cu microunde-150 lei, 1 buc.congelator-150 lei; 2 seturi pahare cristal- 200 lei fiecare, 200 buc.carti -500 lei, bibelouri-300 lei, 1 buc.robot bucatarie- 200 lei, 1 buc. Aspirator-200 lei (valoare totala:4555 lei) se va atribui reclamantei si LOTUL NR: 2 format din :1 buc.lustra bucatarie -50 lei, 1 buc. Coltar bucatarie -1500 lei, 1 buc.frigider -100 lei; 1 buc.filtru cafea-60 lei, 1 set jaluzele verticale hol si bucatarie -1500 lei ,2 seturi pahare cristal in valoare de 400 lei, 1 buc. Covor nefolosit -50 lei (valoare totala:3660 lei), c/val autoturism Audi-9000 lei se va atribui paratului. Totodata, a stabilit in sarcina reclamantei achitarea unei sulte in favoarea paratului in suma de 2912 lei aferenta diferentei de loturi si de contributie a partilor. Ca urmare a stabilirii in sarcina paratului a unei sulte datorate din c/val autoturismului Audi in suma de 1800 lei rezulta prin compensare ca reclamanta datoreaza paratului o sulta de 1112 lei, diferenta intre loturi.
In temeiul art. 276 C.pr.civ. au fost compensate cheltuielile de judecata efectuate de catre parti.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta S. R.
, solicitând instanței admiterea apelului, modificarea hotărârii pronunțate de
către instanța de fond, în sensul de a admite în parte acțiunea de partaj precizată și de a respinge ca nefondată cererea reconvențională formulată de către pârâtul F. D. V. .
Apelanta a precizat că contestă cotele de contribuție stabilite de către instanța de fond cu privire la dobândirea bunurilor comune de către foștii soți, considerând ca bunurile comune au fost dobândite cu contribuție egala, de cate 50 % flecare și nu contestă concluzia instanței de fond in ceea ce privește neînchiderea in masa bunurilor comune a construcției situate in C.
-N., str. C. nr. 17, jud.C., construcție intabulata in CF 34406 C., nr.top. 12088/1, precum si a camerei video marca Sony;
Contestă concluzia instanței de fond în ceea ce privește neincluderea în masa bunurilor comune a unor bunuri mobile, respectiv: masă, aragaz, mobilă de cameră, 2 fotolii și mobila de bucătărie.
În ceea ce privește cota de contribuție a foștilor soți la dobândirea bunurilor comune, consideră că instanța de fond a apreciat în mod greșit probatoriul administrat, opinia reclamantei fiind că bunurile comune au fost dobândite cu contribuție egală, de câte 50% fiecare.
Întregul raționament al instanței de fond în ceea ce privește stabilirea cotelor de contribuție ale foștilor soți se legală de achiziționarea imobilului din C. -N., str. C. nr. 145, jud. C. (locuința comună a părților), respectiv proveniența sumelor de bani folosite pentru cumpărarea și ulterior pentru renovarea și extinderea acestui imobil.
Imobilul din C. -N., str. C. nr. 145, jud. C., a fost achiziționat suma de 30.000.000 lei, dar acești bani au fost bani comuni, ce erau depuși la Bancorex pe numele pârâtului. nu este reală afirmația și faptul reținut de către instanța de fond cum că banii ar fi fost dați de către tatăl pârâtului, dintr-un cont deschis la Bancorex, deoarece acesta era pensionar și nu avea alte resurse materiale în afara pensiei. Nu s-au depus acte în probațiune în acest sens, deoarece arhiva Bancorex nu mai există. A depus, în schimb, la ultimul termen de judecată, niște extrase de cont de la Bancorex, pe care le-a descoperit între proprii, care atesta faptul ca părțile aveau depuse diverse sume de bani la aceasta instituție bancara, astfel incat nu aveam nevoie de alte resurse financiare pentru achiziționarea casei. Așadar, instanța de fond trebuia sa inlature susținerile paratului in, sensul arătat mai sus și sa constate faptul ca imobilul a fost dobândit cu contribuție comuna.
In ceea ce privește lucrările de extindere si modernizare ale imobilului, paratul susține ca acestea s-au efectuat din banii obținuți prin vânzarea apartamentului bun propriu situat in C. -N., str. Gr.Alexandrescu nr. 13, ap.38, jud. C., înstrăinat la data de_ . Acest apartament a fost dobândit prin schimb cu apartamentul proprietatea paratului situat in cartierul Zorilor, str. Gh.D. nr.6, ap.46, jud. C. .
Chiar daca s-ar face un calcul matematic simplu cu privire la contribuția celor 2 soți, vom observa ca situația nu este cea prezentata de către parat si nici cea reținuta de către instanța de fond.
Astfel, in mod corect, instanța de fond retine ca apartamentul de pe str. Gh. D. nr. 6, ap.46 a fost achiziționat de către pârât în anul 1982, cu plata în rate, pentru prețul de 110.800 lei, din care 64.000 lei este cu credit CEC, avansul în cuantum de 46.180 lei, fiind achitat de către pârât.
Dobânda totală datorată CEC este de 28.400 lei, astfel încât CEC-ului trebuie să i se returneze suma totală de 92.400 lei, în rate lunare de 388. pârâtul a achitat până în februarie 1989, la încheierea căsătoriei 84 rate în valoare de 32.592 lei. După data încheierii căsătoriei, restul ratelor au fost achitate în comun de către cei 2 soți, în parte din veniturile comune, în parte din vânzarea în piață a florilor cultivate împreună de către cei doi soți. Astfel, până în anul 1993, când creditul a fost închis în vederea încheierii schimbului cu apartamentul de pe str. Gr. Alexandrescu din prețul total al apartamentului de 139.200 lei (iar nu 138.580 lei, cum reține instanța), aveau un total de achitat în comun de 61.408 lei, reprezentând 44,11% din prețul total.
Paratul a achitat înaintea căsătoriei avansul de 46.180 lei si ratele mai sus amintite in cuantum de 32.592 lei, adică un procent de 55,89 % din pretul/total. Reclamanta are un drept de creanța, in procentul arătat mai sus, asupra imobilului bun propriu al paratului, drept ce se transmite si in valoarea bunului dobândit de către parat prin schimb.
Instanța de fond nu retine, insa, faptul ca, conform antecontractului de schimb încheiat la data de_ cu privire la apartamentele de pe str. Gh.D. si str. Gr.Alexandrescu (depus in copie la ultimul termen de judecata), s-a achitat de către paratul F. D. V. o sulta de 210.000 lei (lucru normal si firesc, având in vedere ca, in schimbul unui apartament cu 2 camere, paratul a primit un apartament cu 3 camere), achitata conform prevederilor antecontractului. Aceasta suma a fost achitata din veniturile comune ale soților. Daca o adăugam aceasta suma sumei totale achitate pentru apartamentul din Zorilor (139.200 lei), rezulta ca contribuția totala comuna a soților este de 77,72 % in valoarea apartamentului de pe str. Gr. Alexandrescu nr. 13, ap. 38 (contribuție ce se regăsește apoi in contravaloarea lucrărilor de extindere si modernizare pentru imobilul de pe str. C. nr.145).
Instanța de fond ignora cu desăvârșire aportul exclusiv in gospodăria comuna adus de către reclamanta S. R. . Sigur ca acest aport este greu cuantificabil, dar este cert ca paratul nu a avut nici o contribuție la gospodărirea comuna si la Îngrijirea fetitei minore la acea data, fiind plecat mai tot timpul de acasă. Acest lucru este dovedit cel mai bine de ordonanța din_ emisa de Judecătoria Cluj-Napoca in dos._, prin care paratul este obligat la plata sumei de 305.000 lei cu titlu de pensie de întreținere in favoarea minorei Denisa Doriana. Aceasta acțiune inaintata de către mama minorei in timpul căsătoriei dovedește care a fost starea de fapt reala intre soți cu privire la gospodărirea comuna si faptul ca paratul nu avea nici un fel de contribuție la aceasta gospodărire. Starea de fapt descrisa mai sus ne indreptateste sa consideram ca aportul exclusiv al reclamantei in gospodărie, de-a lungul căsătoriei, face ca contribuția la dobândirea imobilului bun comun sa fie egala pentru cei 2 soți.
Instanța de fond se mulțumește doar sa mai enumere faptul ca paratul F. D. ei Vaier a mai vândut 2 imobile ca au aparținut tatălui sau, F. P., respectiv un apartament pe str. Primăverii si unul pe str. Manastur (fara nici măcar a menționa ca banii obținuți au fost utilizați pentru renovarea imobilului de pe str. C. nr.145), iar apoi ajunge la
concluzia ca este îndreptățită pretenția paratului de a considera ca a avut o cota de contribuție de- 80 % la dobândirea bunurilor comune.
Aceasta concluzie nu este bazata pe nici un fel de calcul verificabil, este doar rezultatul unei înșiruiri a mijloacelor de proba si a susținerilor paratului din Întâmpinare. Este foarte probabil ca, in cazul in care paratul ar lî solicitat o cota de contribuție de 90 % (sau de 75 %,ori 85 %), ar fi obținut-o, Întrucât oricum nu ar fi avut posibilitatea de a verifica raționamentul instanței.
Paratul a făcut o serie de afirmații, nesustinute de probe, doar cu scopul de a crea confuzie si pentru a isi crea o stare de fapt favorabila. De
exemplu, afirmațiile paratului in sensul ca ar fi folosit la lucrările de modernizare a casei si banii provenind din vânzarea apartamentului situat în C. -N., str. Manastur nr, 74, ap.28, sunt neadevarate. Acest apartament a fost vândut in februarie 2006, adică la foarte mult timp de la încheierea lucrărilor de modernizare la imobilul de pe str. C. 145 (2001). Pe de alta parte, apartamentul era grevat de o ipoteca in valoare de
1.300.000.000 lei in favoarea BCR C., ipoteca ce a fost stinsa prin achitarea integrala a creditului din banii încasați. O parte din bani au fost folosiți si pentru achiziționarea unui autoturism marca Peugeot 607, folosit de către parat, dar trecut in proprietatea SC Dalia Complex Comercial S. .
Paratul a fost asociat si administrator, împreuna cu fratele sau, in societatea SC Dalia Complex Comercial S., ce avea sediul pe str. C. nr.
17. Realitatea este ca toți banii obținuți prin vânzarea apartamentelor aparținând tatălui lor au fost utilizați in firma, fie pentru a ridica sediul de pe str. C. 17, fie pentru a achiziționa diverse bunuri imobile sau pentru a-si extinde activitatea.
Consideră ca paratul nu a reușit sa producă probe certe care sa răstoarne prezumția dobândirii in cote egale a bunurilor comune, astfel incat solicita sa se constatate ca bunurile comune au fost dobândite cu contribuție egala de către cei 2 soți.
Ca o consecința a admiterii acestei solicitări, se solicita sa fie obligat paratul F. D. V. la plata unei sulte in cuantum de 176.500 Euro, raportata la valoarea imobilului de 353.000 Euro stabilita prin raportul de expertiza al expertului A. G. .
2. In ceea ce privește bunurile mobile, contestă concluzia instanței de fond in sensul in care ar fi excluse din masa bunurilor comune o serie de bunuri asa-zis proprii ale paratului, respectiv: o masa, un aragaz, o mobila de camera, 2 fotolii si mobila de bucătărie.
Aceasta concluzie este susținuta, in opinia instanței de fond, de răspunsul la interogatoriu al reclamantei (întrebarea 5), respectiv de recunoașterea acesteia in sensul ca bunurile enumerate mai sus au fost aduse in apartamentul de pe str. Gr. Alexandrescu, constituind bunuri personale avute in apartamentul de pe str. Gh. D. . Întrebarea este, însa, echivoca, putând da naștere la mai multe interpretări. Ceea ce a înțeles reclamanta este ca întrebarea se referea la bunurile mobile mutate in noul apartament, bunuri aparținând soților ("bunuri personale"). De aceea a răspuns afirmativ la întrebare, considerând ca paratul se refera la aceste bunuri comune. În niciuri caz, răspunsul nu reprezintă recunoașterea caracterului de bun propriu al acestor bunuri.
Chiar daca am admite faptul ca aceste bunuri sunt bunuri proprii, aceasta concluzie a instanței de fond nu are niciun fel de însemnătate practica, incât niciunul dintre aceste bunuri nu au fost aduse la masa bunurilor de împărțit. Instanța de fond face, insa o confuzie, întrucât nu include între bunurile comune o mobila de bucătărie in valoare de 2,500 lei si un aragaz in ie do de lei, crezând ca acestea sunt bunurile despre care paratul ca ar tunuri proprii. In realitate, mobila de bucătărie in discuție este o mobilă nouă cumpărata la momentul mobilării casei de pe str. C. nr. 145, care nu are nici o legătură cu bucătăria din garsoniera de pe str. Gh.
D. . Aceeași situație este și cu aragazul, nefiind vorba despre același bun mobil. Instanța trebuie să țină seama despre faptul că bunurile proprii despre care vorbește pârâtul aveau o anumita vechime si in anul 1993, când s-a efectuat schimbul, astfel incat astăzi ar trebui sa aibă o vechime de cel puțin 20 de ani. In realitate, aceste bunuri nu au fost cuprinse de către reclamanta in masa bunurilor comune partajabile întrucât fie nu se mai afla in proprietatea pârtilor, fie au o valoare economica neglijabila.
Având in vedere aspectele de mai sus, solicită sa includă in masa bunurilor comune mobila de bucătărie in valoare de 2.500 lei si aragazul in valoare de 80 de lei.
Singurul bun exclus din comunitatea de bunuri este camera video Sony in valoarea de 600 lei, cu privire la care paratul a făcut dovada ca a fost primita ca premiu de către societatea in care paratul este unul din acționari.
A remarcat, de asemenea, câteva erori ale instanței de fond din dispozitivul hotărârii, cu privire la valoarea unor bunuri mobile (probabil doar erori materiale), pe care solicita a fi îndreptate: in ceea ce privește valoarea a 2 tablouri ce revin prin tranzacție reclamantei -1 peisaj de toamna si 1 peisaj de iarna - valoarea acestora este de cate 125 lei fiecare, nu de cate 15 lei; in ceea ce privește valoarea a 2 lustre ce revin prin tranzacție reclamantei -1 buc. camera parter si 1 buc. dormitor - valoarea acestora este de cate 60 lei fiecare, nu de 60 lei in total.
A observat ca instanța de fond a procedat la împărțirea bunurilor mobile comune neincluse in tranzacție, in conformitate cu solicitările din concluziile scrise depuse la instanța de fond. Solicită sa se includă în loturile nou formate si bunurile așa-zis proprii ale paratului, excluse de către instanța de fond si arătate mai sus, conform solicitărilor reclamantei din aceleași concluzii scrise.
La stabilirea sultei, solicită sa se tină cont de contribuția egala a celor doi soți la dobândirea bunurilor comune. Conform calculelor si ținând cont si de includerea in lotul paratului a contravalorii autoturismului Audi (9.000 lei), precum si de diferența valorica dintre loturile pârtilor stabilite prin tranzacție, paratul datorează reclamantei o sulta in cuantum de 4.982,5 lei.
În drept: art. 274, 282-298, 673 indice 1 si urm. Cod proc.civ.
Prin apelul declarat de pârâtul F. D. V.,
s-a solicitat admiterea apelului și modificarea în parte a hotărârii dată de instanța de fond, în sensul recunoașterii cotei de 20 % a contribuției intimatei- reclamante doar asupra extinderii tăcute la casa situată în C. -N., str. C.
, nr. 145, înscrisă în CF 18151 C., top.2. și nu asupra întregului imobil. De asemenea, solicită diminuarea sultei corespunzătoare raportat la
valoarea de circulație actuală doar a extinderii tăcute la imobilul din litigiu. Solicită și cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că instanța de fond în mod greșit a apreciat că reclamanta are o contribuție de 20 % din întreg imobilul situat în C. -N., str. C., nr. 145. Contribuția acesteia la acest imobil nu poate să fie decât cu privire la extinderea (acută la casă și nicidecum la terenul aferent construcției și casei vechi, ce nu a fost demolată ci doar extinsă, Așa cum în mod clar rezultă din probele de la dosar și de altfel și instanța de fond a reținut în mod corect acest lucru, grădina împreună cu casa veche au fost cumpărate în întregime cu banii dați de părinții mei (30.000.000 lei vechi)
(f.31). Acest aspect fiind dovedit și de martorii Bukos A. (f. 282) și Tantău D.
V. (fiica vânzătoarei, f. 365). Ce a făcut împreună cu intimata-reclamantă a fost doar extinderea la construcția veche, ce nu a fost demolata ci doar extinsă. Prin urmare, apreciază că doar cu privire la această extindere se poate discuta de o contribuție a reclamantei, contribuție ce nu depășește 20
% având în vedere contribuția substanțială a subsemnatului la edificarea acestei construcții noi.
Așa cum a arătat și demonstrat și în fata instanței de fond, și cum de astfel aceasta, în mod corect a reținut, la edificarea construcției noi s-au folosit banii proveniți din apartamentul proprietate personală a pârâtului situat pe str. Gr. Alexandrescu precum sume însemnate de bani obținute în urma vinderii a 3 apartamente moștenite de la părinți. De asemenea o parte din materialele folosite la extinderea construcției din litigiu au provenit de la casa părinților subsemnatului, din loc. Săliste (f.282 - declarația martorului Bukos A. și f.283 - declarația martorului P. I. ). Dacă ar fi să cuantificam și să calculăm matematic toate sumele de bani proprii pe care pârâtul i-a folosit la edificarea noii construcții, contribuția acestuia ar fi cu siguranță mai mare decât 80 % cât am pretins. În schimb intimata-reclamantă nu a probat cu absolut nimic că ar fi contribuit la edificarea noii construcții decât cu salariul înscris în cartea de muncă, venit cu care, probabil, nu se putea achita nici măcar curentul și apa folosite de constructori la edificarea casei noi. Dar, cu toate acestea pârâtul a fost de acord cu un procent de contribuție de 20 % din partea intimatei- reclamante doar în ceea ce privește construcția nouă și nicidecum casa veche și terenul aferent acesteia, ce au fost cumpărate de părinții pârâtului.
În ceea ce privește evaluarea imobilului din litigiu, având în vedere scăderea drastică a pieții imobiliare în ultima perioadă, evaluarea stabilită la fond nu mai este actuală, motiv pentru care se impune o nouă evaluare a imobilului din litigiu, evaluare care să stabilească valoarea actuală, de circulație a imobilului și care sa fie stabilită în mod separat, pentru teren împreună cu construcția veche și o evaluare distinctă doar pentru extinderea făcuta la casa veche. In situația în care nu se va admite o evaluare actualizată a imobilului în litigiu se poate afirma că intimata-
reclamantă s-ar îmbogăți fără justa cauză întrucât este de notorietate că prețurile la imobile față de anul 2009 au scăzut în mod considerabil.
În atare situație, în probațiune, solicită efectuarea unei expertize tehnice de evaluare imobiliară, având ca obiectiv stabilirea valorii actuale de circulație a terenului în suprafață de 308 stj.p. și a construcției vechi situate1în C. -N., str. C., nr. 145, și apoi stabilirea valorii actuale de circulație a extinderii făcute la veche construcție.
În concluzie, raportat la cele evocate mai sus, solicită admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul recunoașterii cotei de 20 % a contribuției, intimatei-reclamantei doar asupra extinderii făcute la casa veche, situată în C. -N., str.C., nr.145, înscris în CF 18151 C., top.22139, raportat la noua valoare ce va fi stabilită, cu obligarea pârâtului la sulta corespunzătoare.
Prin întâmpinarea
formulată în apel de către reclamantă, s-a solicitat respingerea apelului declarat de către pârâtul-reclamant reconvențional ca neîntemeiat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Solicitarea pârâtului de a modifica hotărârea instanței de fond în sensul recunoașterii cotei de 20% a contribuției reclamantei doar asupra extinderii făcute la casă situată în C. -N., str. C. nr. 145 este inadmisibilă.
În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, în conformitate cu dispozițiile art. 294 C.pr.civ.
Solicitarea apelantului apare ca fiind o nouă cerere, diferită față de cea formulată prin cererea reconvențională. Instanța de fond reține, în mod corect în pagina 2-a a sentinței faptul că apelantul și-a precizat solicitările proprii într-o cerere reconvențională expresă invocând o contribuție personală de 80% la dobândirea bunurilor comune, reclamantei cuvenindu- i-se o cotă de 20%. În același script, pârâtul-apelant invocă calitatea de bun propriu a unei părți din bunurile mobile indicate în cererea de chemare în judecată, precum și caracterul de obligații comune a cheltuielilor curente ale imobilului comun pentru perioada 2004-2007. Nu apare nici o referire în acest script referitoare la caracterul de bun comun doar a extinderii de construcție făcute la casa situată în C. -N., str. C. nr. 145.
Având în vedere caracterele proprietății codevălmașe a soților asupra
bunurilor comune, Instanța stabilește care sunt bunurile ce fac obiectul proprietății codevălmașe a soților, precum si cota de contribuție a fiecărui soț la dobândirea acelor bunuri, cota de contribuție unica, ce se aplica întregii comunități de bunuri comune a soților.
Imobilul situat in C. -N., str. C. nr. 145 a fost dobândit prin cumpărare în anul 1997, adică în timpul căsătoriei, având astfel caracterul de bun comun. Extinderea de construcție a fost realizata de către foștii soți in perioada 1997-2001.
Nu este admisibila o solicitare prin care, având in vedere caracterul de bun comun ai întregului imobil in discuție, sa se constate o cota de contribuție de 100 % a pârâtului-apelant F. D. ei Vaier cu privire la imobilul vechi (teren, plus construcție veche) si o cota de contribuție de 80
% a aceluiași parat-apelant la extinderea de construcție realizata în perioada 1997 -2001.
2. Solicită respingerea cererii în probațiune de efectuarea unei noi expertize de evaluare a imobilului in litigiu, ca tardiv formulata, apelantul fiind decăzut din dreptul de a mai propune probe in susținerea apelului, in conformitate cu prevederile art 287 alin.2 Cod proc.civ.
La termenul de judecata din_, paratului-apelant i s-a respins cererea de amânare pentru angajare de apărător, iar acesta a precizat oral motivele de apel împotriva sentinței instanței de fond, astfel incat acest termen poate fi considerat ca fiind prima zi de înfățișare. Nu a fost făcuta nici o solicitare expresa in probațiune in sensul efectuării unei expertize de evaluare a imobilului, astfel încât paratul-apelant este decăzut din dreptul de a mai propune probe in susținerea apelului.
În subsidiar, solicită respingerea cererii în probațiune ca nefondată. În dosarul de fond au fost efectuate 2 expertize de evaluare, una de către expert Elkan G. și una de către expert A. G. . Expertiza inițială a fost contestată de către reclamantă tocmai datorită valorii mici de evaluare a imobilului în litigiu, chiar și în condițiile crizei imobiliare. Ca atare, s-a efectuat cea de-a doua expertiză care a stabilit o valoare de evaluare apropiată de valoarea de piață a imobilului. Această expertiză a fost luată în calcul de către instanța de fond la stabilirea sultelor datorate de către copartajanți având în vedere că era cea mai pertinentă. Expertiza a fost efectuată în luna octombrie 2005, adică într-o perioadă în care criza imobiliară își făcuse simțită prezența de aproape un an. De atunci și până în prezent, fluctuația pieței imobiliare nu a fost atât de semnificativă încât să justifice efectuarea unui raport de expertiză în prezentul dosar.
În drept s-a invocat art. 274, 282-298, 673 ind. 1 și urm. C.pr.civ.
Prin întâmpinarea
formulată în apel de către pârât, s-a solicitat respingerea apelului declarat de reclamantă ca fiind nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, în ceea ce privește prima critică, referitoare la cota de contribuție, aceasta este total nefondată. Din vastul probator administrat în cauză rezultă fără putință de tăgadă că, contribuția reclamantei la dobândirea bunurilor comune nu poate depăși în nici un caz cota de 20 %. Dimpotrivă, așa cum a susținut și în motivele de apel, instanța de fond i-a reținut reclamantei cota de 20 % și din terenul și casa veche din imobilul în litigiu, bunuri la care aceasta nu a avut nici o contribuție, fiind cumpărate în exclusivitate de părinții pârâtului.
Așa cum rezultă din probele de la dosar și cum instanța de fond în mod corect a reținut, grădina împreună cu casa veche au fost cumpărate în întregime cu banii dați de părinții pârâtului (30.000.000 lei vechi). Acest aspect fiind dovedit și de martorii Bukos A. (f. 282) și Tanțău D. V. (fiica vânzătoarei, f.365). Ce a făcut împreună cu apelanta-reclamantă a fost doar extinderea la construcția veche, ce nu a fost demolată, ci doar extinsă. Prin urmare, doar cu privire la aceasta extindere se poate discuta de o
contribuție a reclamantei, contribuție ce nu depășește 20 % având în vedere contribuția substanțială a pârâtului la edificarea acestei construcții noi.
Este total eronată și lipsită de orice suport probator afirmația făcută de către apelantă în motivele de apel că pârâtul nu a reușit să producă probe certe care să răstoarne prezumția dobândirii în cote egale a bunurilor comune. Este total neadevărată și afirmația reclamantei că pârâtul nu a avut nici un aport la gospodărirea comună.
Pârâtul consideră că a dovedit pe deplin faptul că la edificarea construcții noi s-au folosit banii proveniți din apartamentul proprietate personală a pârâtului situat pe str. Gr. Alexandrescu, precum sume însemnate de bani obținute în urma vinderii a 3 apartamente moștenite de la părinți. O parte din materialele folosite la extinderea construcției din litigiu au provenit de la casa părinților pârâtului din localitatea Săliște.
În schimb, intimata reclamantă nu a probat cu absolut nimic că ar fi contribuit la edificarea noii construcții decât cu salariul înscris în cartea de muncă, venit cu care nu se putea achita nici măcar curentul și apa folosite de constructori la edificarea casei noi.
Cu privire la al doilea motiv de apel, apreciază că și acesta este nefondat. În ce privește bunurile mobile, s-a încheiat o tranzacție, de care instanța de fond a luat act.
Analizând apelurile declarate în cauză, tribunalul va admite în parte apelul declarat de apelantul pârât F. D. V. și va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta S. R., pentru următoarele motive:
În ceea ce privește apelul declarat de reclamanta
S. R., T. ul reține următoarele:
Susținerile apelantei privind cotele de contribuție
egale ale soților la dobândirea bunurilor comune, sunt nefondate.
Chiar dacă apelanta a contribuit cu unele sume de bani depuse de cei doi soți la BANCOREX la dobândirea unor bunuri comune și chiar dacă reclamanta a avut un aport exclusiv în gospodărie, T. ul reține că soluția primei instanței în ceea ce privește cotele de contribuție este corectă, cât timp ponderea cea mai mare între bunurile comune o are imobilul din C. - N., str. C., nr. 145.
În privința acestui imobil, s-a reținut în mod corect de către prima instanță că acesta a fost cumpărat în 1997, cu bani acordați de tatăl pârâtului, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor Bukos A., de la fila 282 și Tantau Doia V., de la fila 365.
Ulterior, în perioada septembrie 1999 - mai 2001, s-a realizat extinderea la acest imobil. Conform dovezilor de achiziționare a materialelor de construcție depuse la dosar, acestea au fost cumpărate după înstrăinarea apartamentului de pe strada Gr. Alexandrescu. S-a mai probat, cu declarații
de martori (f. 282 și 283), că o parte din materialele folosite la construcția de pe str. C. nr. 145 au provenit de la casa părinților pârâtului, din Săliște.
Apartamentul de pe str. Gr. Alexandrescu a fost dobândit prin schimb, cu apartamentul de pe str. Gh. D., care fusese cumpărat de pârât înainte de încheierea căsătoriei, cu plata în rate, o parte din rate fiind achitate anterior căsătoriei și restul ulterior. Din înscrisurile depuse la filele 230-232 și 284, 285, privitoare la preț, sumele achitate și data achitării acestora, tribunalul constată că prima instanță a reținut în mod corect contribuția totală a pârâtului la dobândirea acestui apartament, prin raportarea sumelor plătite de acesta la prețul total al apartamentului, ca fiind de 78,42%.
Împrejurarea că la schimbul apartamentului de pe str. Gh. D. cu cel de pe str. Gr. Alexandrescu, soții au plătit o sumă de bani pentru diferența de suprafață, din bani comuni, astfel cum rezultă din contratul de schimb de la fila 742, nu schimbă faptul că pârâtul a avut o contribuție mai mare la realizarea extinderii imobilului de pe str. C., nr. 145.
Față de cele menționate anterior, se constată că prima instanță a reținut în mod corect că a intervenit subrogația reală a contravalorii bunurilor proprii, și anume, cele dobândite anterior căsătoriei, conform art. 31 lit. a Cod familiei, precum și cele dobândite prin moștenire, conform art. 31 lit. b Cod familiei.
Așadar, dat fiind că, atât la achiziționarea imobilului de pe str. C., nr. 145, cât și la realizarea extinderii la acest imobil, s-a dovedit că pârâtul a avut o contribuție esențială, rezultă că prima instanță a apreciat în mod corect cotele de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor comune, acestea fiind formate din imobil și din bunuri mobile de o valoare inferioară.
S-a avut în vedere și faptul că reclamanta realiza venituri din muncă, precum și contribuția adusă de reclamantă în gospodărie.
În acest sens, se constată că reclamanta a arătat la interogatoriu (fila 220), la întrebarea nr. 13, că pârâtul a fost cel care s-a ocupat de lucrări și ea s-a ocupat de serviciu, copil și casă.
Faptul că pârâtul a fost obligat prin hotărâre judecătorească la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei (f. 744) nu prezintă relevanță în privința modului de dobândire al bunurilor comune.
Deși apelanta susține că cota de 80% nu este bazată pe nici un calcul verificabil, nu indică un alt mod de calcul.
De asemenea, apelanta a susținut că pretențiile pârâtului nu sunt dovedite, dar și în această privință T. ul constată că aceste susțineri sunt nefondate, la dosar fiind depuse contractele de vânzare-cumpărare și de schimb ale imobilelor, extrase C.F., facturi, chitanțe, fiind administrate interogatorii și declarații de martori, din toate acestea reieșind starea de fapt reținută anterior.
Cel de-al doilea motiv de apel al reclamantei vizează excluderea din masa bunurilor comune a unor bunuri
ca fiind reținute a fi ale pârâtului, o masă, un aragaz, o mobilă de cameră, două fotolii și mobila de bucătărie.
În privința acestor bunuri, apelanta a arătat că nu a înțeles întrebarea din interogatoriu.
Această susținere nu poate fi primită.
Conform răspunsului la întrebarea nr. 5 din interogatoriul de la fila 220, reclamanta a arătat că au fost aduse în apartamentul din strada Gr. Alexandrescu: masa aragazul, mobila de cameră, două fotolii și mobila de bucătărie, bunuri personale ale pârâtului pe care le-a avut în apartamentul de pe strada Gh. D. .
Așadar, reclamanta știa la ce bunuri se referă întrebarea.
În ce privește valoarea unor bunuri reținute în mod greșit de instanța de fond, tribunalul constată că acestea constituie erori materiale, pentru îndreptarea cărora există prevăzută o cale specială în Codul de procedură civilă, îndreptarea neputându-se face pe calea apelului.
Pentru toate aceste considerente și în temeiul art. 296 C.pr.civ., T.
ul va respinge apelul formulat de către reclamanta S. R. .
În ceea ce privește apelul declarat de pârâtul F. D. V.,
T. ul reține următoarele:
Apelantul a solicitat în apel să se rețină contribuția intimatei doar la extinderea casei de pe str. C., nr. 145, deși în fața instanței de fond, în cererea reconvențională depusă la f. 22-25, nu a formulat această solicitare, arătând la finalul cererii sale că reclamantei nu îi poate reveni mai mult de 20% din imobilul existent.
Potrivit art. 294 C.pr.civ., în apel nu poate fi schimbat obiectul cererii, astfel încât cererea apelantului de calculare a cotei de contribuție doar asupra extinderii la imobil, și nu asupra imobilului în întregime, urmează a fi respinsă.
Apelantul a mai arătat că valoarea imobilului din litigiu nu este cea stabilită la fond, având în vedere scăderea drastică a pieței imobiliare.
Pentru stabilirea valorii actuale a imobilului, instanța de apel a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice.
Conform expertizei întocmită de exp. Virgiliu Vescan, depusă la filele 44-88 dosar, valoarea imobilului de pe str. C., nr. 145, este de 900.000 lei, echivalent a 207.631 euro (fila 53).
Intimata a formulat obiecțiuni, iar după răspunsul expertului la obiecțiuni, a solicitat efectuarea unei noi expertize. Dată fiind diferența foarte mare de valoare între expertiza de la fond și expertiza din apel, T. ul a încuviințat cererea intimatei și a dispus efectuarea unei noi expertize.
Conform raportului de expertiză întocmit de expert Crăciunaș Sorin Constantin, depus la filele 120-149, valoarea imobilului este de 912.920 lei, echivalent a 200.000 euro.
Rezultă, așadar, că valorile indicate de experți în apel sunt apropiate, astfel că se impune recalcularea sultei, raportat la valoarea actuală, și anume cea din ultimul raport de expertiză, acesta fiind cel mai apropiat de data pronunțării.
Calculând cota de 20% ce revine reclamantei, din valoarea imobilului de 912.920 lei, rezultă sulta de 182.584 lei.
Pentru aceste considerente, și în baza art. 296 C.pr.civ., T. ul va admite în parte apelul declarat de apelantul pârât F. D. V. împotriva Sentinței civile nr. 14760/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va schimba în parte, doar în ceea ce privește sulta aferentă bunului imobil, în sensul că va obliga pârâtul la plata în favoarea reclamantei a unei sulte în sumă de 182.584 lei, aferentă bunului imobil.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
În baza art. 274 și art. 276 C.pr.civ., T. ul va compensa cheltuielile de judecată în apel.
PENTR ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite în parte apelul declarat de apelantul pârât F. D. V. împotriva Sentinței civile nr. 14760/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o schimbă în parte, doar în ceea ce privește sulta aferentă bunului imobil, în sensul că:
Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a unei sulte în sumă de
182.584 lei, aferentă bunului imobil. Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă S. R.
.
Compensează cheltuielile de judecată în apel. Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 19 Aprilie 2013.
Președinte,
O. R. G.
Judecător, Ana-SS
Grefier,
L. C.
L.C. 07 Iunie 2013
Pregătit pentru motivat L.C./_ Red.O.R.G./Tehnored. C.H.
4 ex./19 iulie 2013
Jud. fond: B. N. -F. - Jud. C. -N.
← Încheierea civilă nr. 40/2013. Partaj bunuri comune soţi.... | Decizia civilă nr. 38/2013. Partaj bunuri comune soţi.... → |
---|