Încheierea civilă nr. 203/2013. Ordonanţă preşedinţiala. Minori şi familie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
ÎNCHEIEREA CIV ILĂ NR. 203/R/2013
Ședința publică din data de 8 mai 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: G. C. F., președinte secție JUDECĂTOR: R. - I. B.
JUDECĂTOR: M. L. B.
GREFIER: M. -E. P.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de reclamantul M. C. împotriva sentinței civile nr. 1291/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 18 februarie 2013 în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal al părților făcut în ședința publică se prezintă reclamantul - recurent M. C., asistat de avocat Petra V., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei la fila nr. 9, lipsă fiind pârâta - intimată M. A. C. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că la data de 14 martie 2013 s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței, din partea reclamantului - recurent M. C., o cerere de preschimbare a termenului de judecată stabilit pentru data de 8 mai 2013, cerere care a fost respinsă prin încheierea camerei de consiliu din data de 30 aprilie 2013.
Se constată că la data de 30 aprilie 2013 s-a atașat dosarul nr. 11._ al Judecătoriei B., solicitat de instanță prin adresa de la fila nr. 13.
Prezent în instanță, reclamantul - recurent M. C. se legitimează cu CI seria XB, nr. 3., emisă de SPCLEP B. la data de_, domiciliat în B., str. N., bl. 1, sc. D, ap. 135, jud. B. -Năsăud, CNP 1. . Arată că renunță la judecarea recursului declarat.
Reprezentantul reclamantului - recurent M. C., avocat Petra V., arată că la data de 15 martie 2013 s-a soluționat dosarul nr. 11._ al Judecătoriei B., având ca obiect divorț cu minori, s-a declarat desfăcută căsătoria încheiată între părți și s-a stabilit programul de vizită al minorei. Solicită să se ia act de renunțarea reclamantului - recurent M. C. la judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1291/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 18 februarie 2013 în dosarul nr._ .
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 1291/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 18 februarie 2013 în dosarul nr._ s-a respins cererea privind emiterea unei ordonanțe președințiale formulată de reclamantul M. C. în contradictoriu cu pârâta M. A. -
C.
.
A fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probatoriului administrat, a reținut faptul că părțile sunt căsătorite din anul 2006, iar din căsătorie a rezultat minora A. -M., născută la data de_ . Soții se află în procedură de divorț, în cauza ce constituie obiectul dosarului nr. 11_, cu prim termen de judecată pe data de_ .
Inițial părțile au locuit cu părinții reclamantului, în ultimii aproximativ 2 ani au avut locuință separată, iar de aproximativ o lună și jumătate sunt despărțite în fapt,
actualmente reclamantul locuind împreună cu părinții săi la domiciliul acestora, iar pârâta a rămas cu minora.
Prin cererea formulată, reclamantul a solicitat stabilirea locuinței minorei la domiciliul său actual, exercitarea autorității părintești să se facă de către ambii părinți și obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei, fără somație și fără trecerea vreunui termen, pe motiv că pârâta neglijează minora și are un comportament violent față de copilă, motiv pentru care minora prezintă simptome specifice anxietății cu atac de panică, astfel cum rezultă din raportul de evaluare psihologică.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea cererii, iar la termenul din data de_ a depus raport de screening psihologic (examinare psihologică), din care rezultă că minora nu prezintă anxietate/încordare în relația cu mama și nu există dovezi de ostilitate și abuz.
Conform art. 581 Cod procedură civilă, instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Conform art. 6132Cod procedură civilă, instanța poate lua pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri vremelnice cu privire la încredințarea copiilor minori, la obligația de întreținere, la alocația pentru copii și la folosirea locuinței.
Din lecturarea acestei dispoziții care reglementează procedura specială a ordonanței președințiale, se desprinde concluzia că pentru a fi admisibilă o atare cerere, se impun a fi întrunite concomitent și cumulativ trei condiții, anume vremelnicia, urgența și neprejudecarea fondului; totodată, practica judiciară, uniformizată în această materie, a statuat că este necesară analizarea aparenței dreptului în cadrul acestei proceduri speciale. Analizând cele trei petite, instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate doar pentru petitele de stabilire a locuinței și respectiv de plată a pensiei de întreținere; în ceea ce privește petitul de exercitare a autorității părintești de către ambii părinți, instanța a reținut că autoritatea părintească a fost exercitată și până acum de ambii părinți, iar prin cererea reconvențională la acțiunea de divorț din dosarul nr. 11_ reclamantul a solicitat ca exercitarea autorității părintești să se facă tot de ambii părinți și în continuare, prin urmare, cu privire la acest petit nu sunt îndeplinite condițiile urgenței și vremelniciei, astfel că instanța a respins această cerere ca fiind inadmisibilă pe calea
ordonanței președințiale.
De remarcat că și în reglementarea noului cod de procedură civilă, la art. 919, doar stabilirea locuinței și obligația de întreținere fac parte din măsurile vremelnice ce pot fi stabilite prin ordonanță președințială, nu și exercitarea autorității părințești.
Analizând cererea de stabilire a locuinței minorei la domiciliul reclamantului, instanța reține că aceasta nu este întemeiată.
Instanța a constatat că ambele părți au prezentat minora spre evaluare câte unui psiholog și fiecare a întocmit câte un raport de evaluare depus în dosar; întrucât concluziile celor doi psihologi, fiecare cu drept de liberă practică, sunt opuse, deși cele două evaluări s- au făcut la interval de timp destul de redus, de aproximativ o lună, instanța nu a avut în vedere niciunul din rapoarte, considerând că pentru o evaluare corectă este necesară o expertiză efectuată în condițiile prevăzute lege, însă administrarea acestei probe nu se poate face în procedura ordonanței președințiale, astfel că instanța a analizat cauza doar pe baza celorlalte probe administrate.
Astfel, analizând declarațiile martorilor audiați și răspunsurile la interogatoriu, instanța a reținut că nu există probe din care să rezulte că minora este realmente neglijată de către mama sa, astfel încât să se justifice schimbarea locuinței actuale și stabilirea locuinței în mod provizoriu la domiciliul reclamantului până la soluționarea dosarului de divorț, aceasta fiind și concluzia anchetei psihosociale efectuată de compartimentul autoritate tutelară, iar faptul că reclamantul și părinții săi sunt atașați de minoră sau că pot să-i ofere acesteia condiții bune nu este un motiv suficient pentru admiterea cererii.
În drept s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 581, art. 6132C.proc.civ., art. 274 C.proc.civ.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul
, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii formulate.
În motivare s-a arătat că nu există niciun temei a considera că pentru luarea măsurii exercitării în comun a autorității părintești lipsește urgența și vremelnicia.
Din capul locului se pune problema dacă conex luării măsurii provizorii de stabilire a locuinței unui minor la unul din părinți, instanța trebuie să se pronunțe și cu privire la exercitarea autorității părintești și a cheltuielilor de întreținere.
Deoarece exercitarea autorității părintești are un caracter conex măsurii de stabilire a locuinței minorului la unul din părinți și celălalt părinte nu poate fi decăzut de plano din drepturile sale părintești, iar pentru perioada dispusă prin ordonanță în cazul admiterii cererii ar fi necesare anumite măsuri privitoare la minor asupra cărora trebuie să decidă ambii părinți, s-a apreciat că instanța trebuie să se pronunțe și în cazul ordonanței cu privire la exercitarea autorității părintești tocmai pentru a proteja pe părintele la care nu se află minorul, ori a împiedica pe cel la care se află să ia anumite hotărâri abuzive.
În ce privește urgența și vremelnicia unei asemenea măsuri nu trebuie apreciată independent de cealaltă măsură a stabilirii locuinței, ci numai în corelare cu această măsură și pe perioada cât aceasta se menține.
Prin urmare s-a apreciat că nu poate fi vorba de o cauză de inadmisibilitate atâta timp cât s-ar luat măsura provizorie a stabilirii locuinței la unul dintre părinți.
Cu privire la celelalte cereri s-a arătat că hotărârea atacată a fost pronunțată fără analizarea temeinică a probatoriului administrat în cauză, respectiv hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, condiție impusă de dispozițiile art. 304 pct. 7 raportat la dispozițiile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă.
Sentința atacată nu justifică în niciun fel împrejurările care au determinat instanța să ajungă la concluzia respingerii cererii, practic sentința este nemotivată.
Motivarea hotărârii înseamnă arătarea în scris a motivelor care determină pe judecător să respingă sau să admită o cerere.
Motivarea hotărârii trebuie să se facă prin înfățișarea considerentelor de fapt și de drept ce au dus instanța la respingerea soluției într-un mod clar, convingător și pertinent constituind totodată o garanție pentru părți în fața arbitrariului și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita real controlul judecătoresc.
Constituie motiv de recurs nu numai inexistența motivării, ci și insuficienta motivare, precum și existența în motivare doar a unor simple afirmații cu caracter general de genul: "nu există probe din care să rezulte că.." ori sunt "inutile", "neconcludente",
"vexatorii", .... etc.
Ori, în cauză, singura motivare constă în antepenultima frază din considerente în care se arată că "analizând declarațiile martorilor audiați și răspunsurile la interogatoriu, instanța reține că nu există probe din care să rezulte că minora este realmente neglijată de mama sa, astfel încât să se justifice schimbarea locuinței actuale și stabilirea locuinței în mod provizoriu la domiciliul reclamantului până la soluționarea dosarului de divorț, aceasta fiind concluzia anchetei psihosociale efectuate de compartimentul autoritate tutelară, iar faptul că reclamantul și părinții săi sunt atașați de minoră sau că pot să-i ofere acesteia condiții bune nu este un motiv suficient pentru admiterea cererii";.
Se consideră că de la început instanța trebuia să-și pună problema care a fost împrejurarea ce 1-a determinat pe reclamant să facă o asemenea cerere ce implică cheltuieli financiare, de timp și consum nervos, ori dacă în spatele ei se află un interes secundar al acestuia sau doar îngrijorarea lui cu privire la situația minorei urmare a faptului că a fost alungat de la fostul domiciliu comun și minora a rămas numai cu pârâta.
În analiza aparenței dreptului instanța trebuia să observe și motivarea cererii reconvenționale din dosarul de divorț în care se făceau referiri ample la persoana și conduita pârâtei care puteau să nască pronunțate semne de întrebare cu privire la menținerea locuinței minorei la pârâtă.
Apoi, instanța de fond nu a observat că minora a fost născută și crescută la domiciliul reclamantului până când părțile s-au mutat în celălalt apartament și după acest moment tot reclamantul și părinții săi au fost cei care s-au ocupat de minoră, inclusiv ducerea acesteia la grădiniță.
Pe de altă parte programul de lucru al pârâtei nu-i permite efectiv să se ocupe de minoră din moment ce este singură și are un program de la ora 6 dimineața până seara la ora 20,00.
În ce privește probele de la dosar instanța nu face absolut nicio referire la acestea cu excepția raportului de evaluare psihologică pe care de asemenea îl înlătură în totalitate prin prisma celuilalt raport de evaluare depus de pârâtă.
Înlăturarea concluziilor raportului de evaluare psihologică nu putea fi făcută cu atât mai mult cu cât el se corobora cu transcrierile de pe CD-uri care de asemenea instanța de fond a refuzat să fie audiate.
Tot nejustificat instanța de fond a respins întrebările adresate martorilor cu privire la conduita părților în familie, societate și la locul de muncă sub motiv că nu prezintă importanță decât raportul lor cu minorul.
Ori, prin raportul de evaluare psihologul a constatat care sunt reacțiile minorei la auzul vocii pârâtei pe CD-uri sau la simpla pronunțare a numelui ei.
Transcrierile de pe CD-uri redau fidel conduita pârâtei în familie și cu minora, justificând concluziile psihologului. Tot de acolo rezultă și relațiile ei extraconjugale, care la rândul lor justifică conduita reprobabilă în familie.
Aceeași conduită a pârâtei a determinat pe reclamant să se adreseze Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului cu două sesizări, din răspunsul direcției rezultând că la prima verificare s-a refuzat accesul în apartament, iar la a doua verificare nu s-a constatat nimic deosebit.
Este evident că dacă ar fi permis accesul în apartament la prima vizită inopinată ar fi putut constata împrejurări relevante, ori permisiunea intrării în apartament doar la a doua vizită în cunoștință de cauză a dus la pierderea scopului pentru care s-a făcut sesizarea.
Ancheta socială nu scoate nici ea împrejurări deosebite în evidență, decât faptul că minora are probleme de sănătate și că pârâta intenționează să o mute pe minoră la o altă grădiniță, deși aici minora este obișnuită, este aproape de casă și are un anturaj cunoscut.
Motivul mutării minorei este acela că uneori personalul de la grădiniță au apostrofat- o pe pârâtă cu privire la neglijența față de minoră și nerespectarea programului acesteia. De altfel, întreaga anchetă este întocmită doar pe declarațiile părților neavând nicio justificare propunerea făcută.
Singurele probe încuviințate de instanța de fond au fost declarațiile de martori, dar acestora nu li s-a dat nicio relevanță probatorie.
La fila 46 din dosar este declarația martorei Matepiuc A. cadru medical, persoană în vârstă, cu credibilitate și vecină de apartament cu reclamantul și colegă de serviciu cu pârâta, care este liftieră la spital.
Martora Matepiuc a învederat instanței că stă de 32 de ani lângă familia reclamantului, care sunt oameni onești, buni gospodari și că frecventa foarte des familia reclamantului, unde locuiau și părțile cu minora. A arătat martora că de la naștere pârâta a manifestat răceală față de minoră, nu o lua în brațe, îi vorbea urât, pe un ton ridicat și uneori chiar cu înjurături, iar de creșterea și educarea ei s-a ocupat reclamantul și părinții lui.
A mai remarcat această martoră că din vara anului trecut minora este stresată, speriată când vine de la pârâtă, iar ia întoarcere refuză să meargă la celălalt apartament, unde este pârâta, spunând că aceasta o bate.
Fiind cadru medical, martora a discutat și cu medicul curant a! minorei care i-a spus că starea precară de sănătate a minorei se datorează indolenței pârâtei.
Mai arată martora că pârâta este cunoscută la serviciu ca obraznică și cu tupeu, iar familia ei trăiește în condiții precare, fiind în interesul minorei să aibă stabilită locuința la tată.
Și martorul Nedelescu Dorel, fila 48 din dosar, confirmă cele spuse de martora Matepiuc, personal constatând când a fost în casa părților că pârâta nu se ocupă de minoră, refuzând chiar să-i dea de mâncare și a vorbit cu ea pe un ton mult prea ridicat, pe când reclamantul venind acasă a luat-o în brațe și i-a dat de mâncare.
Martora Măjeri I., propusă de pârâtă a arătat că amândoi părinții se ocupă de minoră și că o ajută și mama ei din Sânmihaiu de Câmpie și o anume Caia C. .
În ce privește pe mama ei s-a solicitat a se observa că ea locuiește la țară, are gospodărie cu animale și nu poate sta în B. mai mult de o zi, două.
Martora Caia C., zisa bonă, este o persoană fără ocupație și a arătat că ocazional vine să stea cu minora.
La dosar recurentul a mai depus o adeverință din care rezultă că în perioada_ -_ pârâta nu a dus-o pe minoră la cămin, pârâta susținând că a fost răcită, ceea ce este exclus pentru o lună de zile.
În această perioadă pârâta a dus-o pe minoră la mama ei, a chemat-o pe mama ei o zi două și pe martora Caia C., dar a lăsat-o și singură în apartament.
La fila 57 s-a depus și o caracterizare a reclamantului din care rezultă buna lui conduită la locul de muncă.
Din cele de mai sus rezultă că doar grija deosebită pentru minoră l-a determinat pe reclamant să formuleze prezenta cerere, că minora a fost crescută și atașată față de reclamant și bunicii paterni, care au condiții morale și materiale mult mai bune pentru creșterea și educarea minorei, fiind în interesul acesteia să aibă stabilită locuința la reclamant cel puțin până la terminarea procesului de divorț, urmând ca în urma unui probatoriu mai amplu instanța să ia o hotărâre definitivă.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 312 C.proc.civ. raportat la art. 304 pct. 7 și 9, art. 3041C.proc.civ.
La termenul de judecată din data de 8 mai 2013 recurentul, prezent în instanță, a învederat că renunță la judecata recursului declarat.
Această manifestare de voință reprezintă un act de dispoziție al recurentului, obligatoriu pentru instanța de judecată, care nu poate refuza să ia act de renunțarea părții la judecarea căii de atac formulate. Aceasta întrucât, judecata nu se poate realiza decât la sesizarea celui interesat (nemo invitur agere cogitur), iar excepțiile trebuie să fie exprese și de strictă interpretare.
Renunțarea la judecată întrunește cerințele legale, ea realizându-se la data de 8 mai 2013, verbal, personal, anterior intrării în dezbaterea fondului, astfel încât nu este necesar acordul intimatei pentru a se lua act de desistare.
Având în vedere principiul disponibilității, care implică și dreptul părții de a deschide judecata, faptul că în intervalul de timp cuprins între data introducerii cererii de recurs și momentul închiderii dezbaterilor, recurentul a înțeles să pună capăt judecății deschise de acesta în fața instanței de control judiciar, că renunțarea la judecată îndeplinește toate cerințele de formă, că intervenind anterior intrării în dezbaterea fondului nu este necesar acordul intimatei, tribunalul în temeiul art. 316 raportat la art. 298 și art. 246 C.proc.civ. va lua act de renunțarea reclamantului la judecarea recursului declarat.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunțarea reclamantului M. C. , domiciliat în B., str. N. bl. 1, sc. D, ap. 135, județul B. -Năsăud la judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1291/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 18 februarie 2013 în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 8 mai 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||||||
G. | C. | F. R. | -I. | B. | M. | -L. B. M. | -E. | P. |
red. F.C.G./dact. F.G.C./2 exemplare 9 mai 2013
judec. fond C. M. M.
| ← Sentința civilă nr. 446/2013. Ordonanţă preşedinţiala.... | Sentința civilă nr. 480/2013. Ordonanţă preşedinţiala.... → |
|---|
