Sentința civilă nr. 243/2013. Ordonanţă preşedinţiala. Minori şi familie

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 243/2013

Ședința publică de la 07 Mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. O. -S.

Grefier C. -G. H.

Ministerul Public este reprezentat de procuror D. Măciucă Prodan din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Pe rol judecarea cauzei de minori și familie privind pe petent D. G. de A. S. și P. C. C., curator special R. O. M. din cadrul

B. C. și pe intimat C. L., având ca obiect ordonanță președințială La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Dezbaterile au avut loc la data de 30 mai 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța.

La data de 7 mai 2013 s-au depus prin registratura instanței concluzii scrise din partea av. R. O. M. ela, desemnat în calitate de curator special pentru minora C. A. M. .

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței la data de 13 martie 2013, petenta D. G. de A. S. și P. C. C. prin reprezentantul său legal director executiv, N. Molnar a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata C. L., ca pe cale de ordonanță președințială să pronunțe o hotărâre care să suplinească consimțământul mamei la eliberarea pașaportului individual de călătorie pentru minora C. A. -M., având CNP 6. născută la data de_ in mun.Dej, jud. C. fiica lui NATURAL și al C. L., și la ieșirea din țară respectiv, deplasarea minorei in Italia localitatea Ferriere, având ca însoțitor pe d-na Abrudan Viorica, în perioada 28 iunie 2013- 07 iulie 2013, pe ruta C. -N. - Borș ,Ungaria

,Slovenia ,Italia iar la întoarcere prin Austria.

În motivarea cererii au fost invocate următoarele considerente de fapt:

În fapt, minora C. A. -M. provine din relația de concubinaj a mamei cu numitul Țanca Iosif nefiind recunoscută de tată.

Minora se află cu măsură de plasament la AMP Istrate E. conform Hot.nr.567/_ a CPC C. .

Copilul este înscris în clasa a IV-a la Liceul Teoretic L. Blaga ,iar din caracterizarea d-nei învățătoare rezultă că A. are o memorie bună ,o imaginație bogată, un temperament calm, controlat, uneori nepăsător .

Pe parcursul anului s-a constatat că AMP stimulează copilul în ceea ce privește educația școlară. A. ei îi face o deosebită plăcere să lectureze ,AMP având grijă să îi achiziționeze mereu cărți.

A. este un copil energic și sociabil ,se comportă bine în societate utilizând reguli de politețe

Minora este foarte atașată de AMP și a declarat că nu dorește să plece niciodată de la ea .

Mama minorei locuiește în satul Panticeu, nr.160, jud.C., unde întreține o relație de concubinaj având 2 copii. Aceasta obișnuiește să consume băuturi alcoolice și nu s-a prezentat la vizitele stabilite de către DGASPC C. .

Minora nu dorește reluarea legăturii cu familia naturală .

Prin Sent.civ.nr.29/_ a Tribunalului C. pentru A. s-a dispus menținerea măsurii de plasament la AMP Istrate E. și delegarea drepturilor și obligațiilor în ceea ce privește persoana copilului AMP ,iar cele asupra bunurilor Președintelui Consiliului Județean C. .

A. este membră a ansamblului folcloric MIORIȚA și a fost invitată să participe la Festivalul Internațional al Tineretului desfășurat în localitatea Ferriere, în perioada 28 iunie - 07 iulie 2013 .Grupul va fi însoțit de d-na Abrudan Viorica învățătoare la Liceul L. Blaga, instructorul Ansamblului folcloric Miorița.

Pentru a i se elibera pașaport și pentru ieșirea din țară minora în cauză are nevoie de declarația notarială a mamei, care, adusă la notarul public a refuzat să- și dea acordul pentru eliberare pașaport și ieșirea din țară a minorei declarația nr.1866/_ .

Având în vedere situația de fapt expusă mai sus, precum și dreptul persoanei la libera circulație, fără ca acest drept să fie îngrădit ,solicităm admiterea cererii așa cum este formulată.

În drept

, au fost invocate prevederile Legii nr.248/2005 art.2 alin.2, art.17 alin.2, art. 31 alin. 3 și art.32 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, coroborat cu prevederile art. 996 Cod Pocedură Civilă.

La termenul de judecată din data de_ instanța a invocat din oficiu, excepția necompetenței materiale, excepție pe care o apreciază ca fiind întemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta a solicitat instanței, în temeiul art. 996 C.pr.civ., art.2 al.2, art.17 al.2 ,art.31 al.3, art.32 din Legea nr.248/2005, ca pe cale de orodnanță președențială, să pronunțe o hotărare care să suplinească consimțămantul mamei la eliberarea pașaportului individual de călătorie pentru minora C. A.

M., avand ca însoțitor pe d-na Abrudan Viorica, în perioada 28 iunie 2013-07. iulie 2013 pe ruta C. -N. -Borș, Ungaria, Slovenia, Italia, iar la întoarcere prin Austria .

Potrivit art. 597 N.C.P.C. cererea de ordonanță președențială se introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.

Conform dispozițiilor art.62 al.1 din Legea nr.272/2004 " Drepturile și obligațiile părintești față de copil se mențin pe toată durata măsurii plasamentului dispus de către comisia pentru protecția copilului.";

Măsura solicitată de către petentă vizează aspecte referitoare la exercitarea autorității părintești care este, potrivit art.483 NCC, "ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atat persoana, cat și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți";.

Litigiile ivite legate de modul de exercitare a autorității părintești sunt soluționate de instanța de tutelă, conform art.486 NCC, iar competența raportat la obiectul cererii se determină potrivit art. 94 pct. 1 N.C.Pr.Civ., potrivit căruia, "judecătoriile judecă în primă instanță cererile date de

Codul Civil în competența instanței de tutelă și familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel ".

Așadar, judecătoria este instanță de drept comun în ce privește judecata în primă instanță, ca instanță de tutelă, așa încat, ori de cate ori nu se prevede competența unei alte instanțe de a rezolva,în primă instanță o astfel de cerere, aceasta va fi soluționată de judecătorie.

Este adevărat că există anumite litigii care sunt date prin lege specială, în competența de primă instanță a tribunalelor, cum ar fi cele prevăzute de Legea nr.272/2004, însă acestea referă strict la cauzele avand ca obiect stabilirea

măsurilor de protecție specială

prevăzute de acest act normativ, ceea ce nu este cazul în speță.

Drept urmare, cum nu există vreo dispoziție legală care să prevadă competența de soluționare a cererilor privind pronunțarea unei hotărari care să suplinească consimțămantul mamei la eliberarea pașaportului individual de călătorie pentru minora de către o altă instanță, această competență revine judecătoriei.

Așa fiind, raportat la considerentele mai sus arătate, în temeiul dispozițiilor art. 129 al.2 pct.2, art.130 al.2 coroborat cu art,996 N.C.Pr.Civ., tribunalul va admite excepția necompetenței materiale în soluționarea prezentului litigiu și va declina

competența de soluționare a cererii de ordonanță președințială formulată de petenta D. G. de A.

S. si P. C. C., în contradictoriu cu intimata C. L. în favoarea Judecătoriei C. -N. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. .

Declină competența de soluționare a cererii de ordonanță președințială formulată de petenta D. G. de A. S. si P. C. C. , în contradictoriu cu intimata C. L. în favoarea Judecătoriei C. -N. .

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din data de_ .

Președinte,

M. O. -S.

Grefier,

C. -G. H.

C.H. 07 Mai 2013 RED./DACT./MOS/CH.-_

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

CĂTRE,

JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA

În scopul soluționării cauzei privind pe minori și familie privind pe petent

D. G. de A. S. și P. C. C., curator special R. O. M. din cadrul B. C. și pe intimat C. L., având ca obiect ordonanță președințială,

Vă înaintăm alăturat dosarul civil nr._ al TRIBUNALULUI C. - SECȚIA CIVILĂ, spre competență de soluționare, întrucât prin Sentința Civilă Nr. 243/7 mai 2013, pronunțată în acest dosar, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. ș ia fost declinată competența de soluționare a cererii de ordonanță președințială formulată de petenta D. G. de A. S. si P. C. C. , în contradictoriu cu intimata C. L. în favoarea Judecătoriei C. -N. .

Dosarul conține 38 file

C. -napoca, la 10 mai 2013.

GREFIER

H. C. -G.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 243/2013. Ordonanţă preşedinţiala. Minori şi familie