Decizia civilă nr. 220/2013. Ordonanţă preşedinţiala. Minori şi familie

Decizii civile - minori și familie - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 220/2013

Ședința publică de la 27 Februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ANA-SS JUDECĂTOR: D. T. JUDECĂTOR: V. G. GREFIER: C. -S. Ș.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent M. L. F., împotriva Ordonanței civile nr. 10381/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat M. P. I., având ca obiect ordonanță președințială ORDIN DE PROTECTIE.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:

recurent Reclamant - M. L. F. personal și asistată de avocat C. Dumitrașcu
intimat Pârât - M. P. I. personal și asistat de avocat S. M. T.
reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, procuror R. a Răducan Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța constată faptul că Judecătoria Cluj- Napoca nu a comunicat instanței actele solicitate.

Reprezentantul recurentei depune la dosar dovada de comunicare cu recurenta a Ordonanței civile nr. 10381/2012 din data de_, un exemplar comunicându-se cu reprezentanta intimatului.

Instanța, față de depunerea la dosar a dovezii de comunicare a Ordonanței civile nr. 10381/_ cu recurenta, apreciază că, completarea motivelor de recurs au fost formulate în termen.

Reprezentantul recurentei depune la dosar răspuns la întâmpinare. Anexat depune adeverința medicală nr. 168/_ și un set de 4 fotografii în copii realizate în data de_, fotografii în care se pot vedea lucrurile recurentei aflate în încăperile ocupate de intimat.

Reprezentanta intimatului solicită înlăturarea ca mijloc de probă a planșelor fotografie, având în vedere faptul că instanța nu-și poate formula o opinie clară în legătură cu locul exact unde sunt așezate lucrurile recurentei.

Întrebat fiind, intimatul confirmă faptul că fotografiile sunt realizate în încăperile acestuia.

Instanța, încuviințează actele depuse la dosar de recurentă. Părțile arată că nu mai au alte cereri în probațiune.

Instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și completat, modificarea în tot a ordonanței atacate, în sensul admiterii cererii introductive de instanță. Solicită respingerea ca neîntemaiată a cererii reconvenționale formulată de pârât și înlăturarea dispoziției privind obligarea reclamantei la consiliere psihologică, conform motivelor arătate în scris, cu cheltuieli de judecată în fond și recurs. Arată că soluția pronunțată la fondul cauzei este vădit nelegală, prin nesocotirea prev. art. 6 CEDO, art. 27 alin. 7 din Legea nr. 217/2013, fiind admise probe incompatibile cu această procedură urgentă, iar reclamanta dintr-o persoană agresată a devenit agresor, iar adevăratul agresor a devenit victimă. Mai arată reprezentantul recurentei faptul că instanța de fond nu a cercetat suficient materialul probator, recurenta reclamanta neaducându-i intimatului pârât nici o amenințare și nefiind violentă cu acesta.

Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului ca nefundat conform motivelor arătate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată în recurs. Arată că reclamanta este factorul provocator al conflictelor ivite între cele două părți, intimatul pârât având o singură vină, aceea de a nu riposta. Arată de asemenea că la fondul cauzei nici o probă nu a arătat că pârâtul ar fi fost violent, iar recurenta solicită ca instanța să creadă fără a cerceta.

Reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, pune concluzii de respingere ca neîntemeiat a recursului, soluția pronunțată de instanța de fond fiind în deplină concordanță cu probatoriul administrat în cauză.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T. UL Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Ordonanța civilă nr.10381/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei

C. -N., s-a respins cererea principală formulată de către reclamanta-pârâtă M. L. F.

, formulată în contradictoriu cu pârâtul-reclamant M. P. -I., având ca obiect emiterea unui ordin de protecție în temeiul Legii nr. 217/2003 republicată.

S-a admis cererea reconvențională formulată de către pârâtul-reclamant M. P. -I., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă M. L. F., având ca obiect emiterea unui ordin de protecție în temeiul Legii nr.217/2003 republicată, iar în temeiul art. 23 alin. (1) punctul c) din Legea nr.217/2003 republicată, s-a dispus instituirea unui ordin de protecție în favoarea pârâtului-reclamant M. P. -I., în calitate de victimă, față de persoana reclamantei-pârâte

M. L. F., în calitate de agresor, prin limitarea dreptul de folosință al reclamantei- pârâte M. L. F., în calitate de agresor, asupra locuinței comune, situată în C. -N., str. D., nr. 8, județul C., la bucătăria aflată la parterul imobilului, zilnic între orele 08.30- 18.00, respectiv 20.00-06.30, la holul de acces în imobil situat la parterul imobilului precum și la mansarda aceluiași imobil, astfel încât reclamanta-pârâtă M. L. F. să nu vină în contact cu pârâtul-reclamant M. P. -I. .

Prin aceiași sentință s-a dispus obligarea reclamantei-pârâte M. L. F. de a urma consiliere psihologică, instanța fixând durata măsurilor de protecție dispuse prin prezentul ordin de protecție pentru un termen de 6 luni de la data emiterii, executarea ordinului de protecție făcându-se fără somație și fără trecerea vreunui termen, hotărârea fiind comunicată structurilor Poliției Române în a căror rază teritorială se află locuința victimei și a agresorului, respectiv imobilul din C. -N., str. D., nr. 8, județul C. .

Prin aceiași sentință. Instanța de fond precizat că în temeiul art. 31 alin. (3) din Legea nr. 271/2003, pentru punerea în executare a acestui ordin, polițistul poate intra în locuința familiei și în orice anexă a acesteia, cu consimțământul persoanei protejate sau, în lipsă, al altui membru al familiei, iar în baza art. 32 din Legea nr. 271/2003, a atras atenția reclamantei-pârâte M. L. F. asupra consecințelor nerespectării prezentei hotărâri, în sensul că încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) și dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an; împăcarea părților înlătură răspunderea penală; în caz de condamnare, nu se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Instanța a respins cererea accesorie a reclamantei-pârâte M. L. F. privind obligarea pârâtului-reclamant M. P. -I. la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, ca neîntemeiată și a dispus obligarea reclamantei- pârâtă M. L. F. să achite în favoarea pârâtului-reclamant M. P. -I. suma de

1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, precum și înaintarea cheltuielilor judiciare în sumă de 200 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, RESTEȘAN O. M., pentru pârât, din fondurile M. ului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul J. i C. -N. sub nr._ la data de_, reclamanta-pârâtă M. L. F., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul-reclamant M. P. -

I. să se emită un ordin de protecție în temeiul Legii nr. 217/2003 republicată, prin care să se

dispună evacuarea acestuia din locuința comună din C. -N., str. D., nr. 8, județul C., cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat, în esență, că pârâtul-reclamant a exercitat acte de violență fizică și psihică asupra reclamantei-pârâte, că a înainatat mai multe plângeri penale împotriva acestuia, că o împiedică să doarmă noaptea, că ia cheile de la ușile imobilului, că nu îi permite accesul în anumite părți din imobil, că o amenință, că ascunde mâncarea, că nu îi permite să facă mancare, că o urmărește și o percheziționează zilnic .

Instanța a emis adresă către Baroul Cluj pentru a se asigura prezența unui apărător din oficiu pentru pârâtul-reclamant.

Pârâtul-reclamant M. P. -I., a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii principale ca neîntemeiată, arătând că tensiunea dintre părți au început odată cu promovarea de către pârâtul-reclamant a acțiunii de divorț care face obiectul dosarului nr. 11186/211/_, că s-a emis un ordin de protecție în favoarea reclamantei- pârâte pe baza acordului pârâtului-reclamant de a păstra o distanță minimă față de aceasta, că i s-a respins cererea pârâtului-reclamant de emitere a unui ordin de protecție în favoarea sa, deși a prezentat un vast matreial probatoriu. S-a mai arătat că reclamanta-pârâtă este o persoană violentă, isterică, duplicitară, că îl amenință și provoacă constant stări conflictuale.

S-a formulat, cu aceeași ocazie cerere reconvențională, prin care s-a solicitat să se emită un ordin de protecție în temeiul Legii nr.217/2003 republicată, în contra reclamantei- pârâte, prin care să se dispună limitarea folosinței acesteia asupra locuinței comune din C. -N.

, str. D., nr. 8, județul C., cu cheltuieli de judecată.

S-a susținut că reclamanta-pârâtă folosește limbaj jignitor, insulte și amenințări la adresa sa, că provoacă stări de tensiune, că îl îmbrâncește, că aruncă cu obiecte asupra sa, că trântește diferite lucruri din casă pentru a-și produce leziuni vizibile de care se prevalează înaintea instanțelor de judecată, că a fost nevoit să se refugieze la parterul imobilului, fără a-și găsi liniștea, că vizitele fratelui său și ale mamei sale au fost condiționate de consimțământul prelabil al reclamantei-pârâte .

În baza probatoriului administrat, instanța de fond a reținut că, reclamanta-pârâtă este factorul conflictual dintre părți, că îl provoacă pe pârâtul-reclamant adresându-i injurii, că îl agresează verbal pe fratele pârâtului-reclamant, cu ocazia vizitelor pe care acesta le desfășoară la locuința comună a părților, amenințând că va chema organele de poliție pentru a îl scoate afară din casă, că își provoacă singură leziuni prin lovire de corpuri dure, cum sunt ușile de la camera de la parterul imobilului domiciliu conjugal, că trântește scaune și uși, că sare pe patul din camera menționată.

Instanța a constatat că s-a făcut dovada că pârâtul-reclamant a suferit acte de violență sub forma celor prevăzute de art.4 lit. a), b) și f) din Legea nr.217/2003 republicată din partea reclamantei-pârâte, de natură a pune în pericol integritatea psihică a pârâtului-reclamant, săvârșite constant, cu ocazia accentuării stării de tensiune dintre părți, odată cu înregistrarea acțiunii de divorț de către pârâtul-reclamant la data de_, constând în injurii, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare, provocarea de stări de tensiune prin amenințări verbale, acte de gelozie, respectiv impunerea izolării de familie.

Totodată, instanța de fond a reținut că, reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul ar fi exercitat acte de violență fizică și psihică asupra reclamantei-pârâte, că o împiedică să doarmă noaptea, că ia cheile de la ușile imobilului, că nu îi permite accesul în anumite părți din imobil, că o amenință, că ascunde mâncarea, că nu îi permite să facă mancare, că o urmărește și o percheziționează zilnis, uinstanța neputând să rețină existența unui de violență, în una

dintre formele prevăz ute de art. 4 din Le ge a nr. 217/2003 republicată

, din partea soțului său, de natură a îi pune în pericol viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea sa, astfel că a respins cererea reclamantei..

Împotriva sentinței examinate a declarat recurs reclamanta M. L. F., care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii introductive și evacuarea pârâtului, pe timp de 6 luni din locuința familiei situată în C. -N., str. D. nr.8, ordinul să fie executoriu, iar executarea să se facă fără somație sau trecerea vreunui termen, ordinul să fie comunicat de îndată structurilor Poliției Române în a căror rază

teritorială se află locuința subsemnatei victime si a agresorului; respingerea ca neîntemeiată a cererii reconvenționale formulată depărat în contradictoriu cu reclamanta, înlăturarea dispoziției privind obligarea reclamantei de a urma considere psihologică; obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate la fond și în recurs, justificate la termenul legal.

În motivele recursului s-a arătat că soluția este vădit neîntemeiată și nelegală, care pe de o parte, este dată cu nesocotirea prev. art.6 CEDO art.27 alin.7 din L.nr.217/2003, fiind admise probe incompatibile cu această procedură urgentă s-a acordat termen de 2 săptămâni pentru efectuarea unei evaluări psihologice care s-a dovedit ulterior că nu se poate face, iar mai apoi termen de o săptămână pentru acvirarea dosarului de divorț, deși partea adversă a cerut acvirarea pe cale scurtă, astfel au existat 3 săptămâni de amânare nejustificată.

Pe de altă parte, recurenta arată că este nemulțumită de faptul că, ea dintr-o persoană agresată în toate formele descrise la lit. a, b, și c ale art.4 din Lgea nr.217/2003, a devenit

"agresor" în raport de soluția dată, iar adevăratul agresor devine victimă, ceea ce nu poate fi admis.

Recurenta a mai susținută că relația dintre părți este una tensionată, care prin trecerea timpului s-a acutizat, vina exclusivă și calitatea intimatului de agresor fiind deja statuate prin ordinul de protecție emis în favoarea recurentei și în sarcina intimatului încă din data de _

, prin Sentința civilă nr.4911/2012, dosar civil_ al Judecătoriei C. -N., sentința care a devenit irevocabilă prin respingerea recursului.

Recurenta consideră că față de hotărârile judecătorești pronunțate anterior în dosarele civile nr._ și_ ale Judecătoriei C. -N., se impune a se da eficiență efectului pozitiv al puterii de lucru judecat.

Efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, prezumție ce nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața celei de a doua instanțe constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

Se mai susține că, potrivit prevederilor art.1200 pct.4 cu referire la art.1202 alin.(2) C.civ., în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

Recurenta consideră că în prezentul dosar nu există probe certe, directe care să susțină afirmațiile din cererea reconvențională în timp ce susținerile din acțiunea principala promovată de ea se coroborează cu declarațiile la interogatorii, depoziția surorii recurentei, declarația vădit contrară a martorului M. M. si cu prezumțiile simple reglementate de art.1203 C. civil, dovada că față de intimat s-a început urmărirea penală pentru infracțiunea de lovire.

Se mai arată că, niciodată atât anterior promovării cererii reconvenționale cât și ulterior, recurenta nu a exercitat acte de violență, de niciun fel, asupra intimatului, prin care să-i fie pusă viața sa în pericol în sensul cerut de prev. art.23 din L. nr-217/2003, chiar și în condițiile în care pe înregistrarea video se observă tonul ridicat al recurentei, aceasta se explică obiectiv, existând posibilitatea aplicării prev. art.1203 C. civil, prin aceea că dorea să se apere tocmai de actele săvârșite la adresa sa de către intimat.

Recurenta susține că nu l-a urmărit niciodată pe intimat prin casă încercând să-l scoată afară din vreo cameră, legea permițându-i să folosească bunurile comune și spațiul din locuință, în condițiile în care există dulapuri cu haine personale ale amândurora exact în camerele pe care intimatul le închide când este acasă.

Astfel, acțiunea recurentei care dorea să-și ia hainele din camera unde se afla intimatul nu reprezintă nicio provocare care să justifice ca acesta să se năpustească la ea, lovind-o, scuipându-o și împingând-o să iasă afară din cameră, toate aceste actele fiind săvârșite pe durata ordinului de protecție din_, intimatul începând cu data de 30 nov.2012 a închis 2

camere pe timpul cât este acasă, interzicându-i accesul la bunurile personale cât și comune, iar din iunie 2012 i-a interzis accesul la cabana din grădină, închizându-le cu cheia.

Se mai arată că, intimatul a recunoscut la interogatoriu că a luat toate cheile de la ușile camerelor, că a luat mânerele de la o parte din caloriferele din imobil, totodată, intimatul și martorii lui au susținut mincinos că recurenta își face rău lovindu-o cu capul de pereți si de tocul ușii, în dosarul cauzei neexistând probe care susțin automutilarea.

Recurenta consideră, greșită soluția prin care este izolată și cu program strict la aragaz, frigider, mașină de spălat și implicit la ieșirea din casă, în condițiile în care locuința are 2 uși de intrare-ieșire, ambele situate la parter, neputând să iasă din casă fără a nesocoti ordinul dat prin sentința din_, fiindu-i astfel încălcate drepturile la viață și la libertate, măsură total incompatibilă, iar prin emiterea ordinului de protecție în sarcina recurentei se vizează izolarea acesteia, se încalcă dreptul la viață și libertate între anumite ore, respectiv 20.00-6.00 dimineața, recurenta nu are voie să iasă afară din imobil, ieșirea fiind doar prin "trecere"" pe la parter și în același timp i se interzice accesul la lucrurile personale, mansarda fiind joasă și nu permite amplasarea unor dulapuri de înălțime normală.

Se mai arată că soluția adusă de instanță nu dezleagă starea tensionată dintre părți, putând constitui un factor de noi evenimente cu caracter agresiv, ale cărei victimă este recurenta.

Recurenta susține că după emiterea primul ordin de protecție în favoarea sa din_, când nu a solicitat evacuarea pârâtului, ci doar instituirea unei distanțe minime de 2 m, fără nicio altă restricție, au început să se defecteze tot mai multe obiecte casnice și instalațiile aferente .

Se mai arată că, intimatul, în prezenta cauză, nu a dovedit nicio agresiune reală, indiferent de forma ei, de care să se facă vinovată, aspect care ar impune admiterea recursului cu consecința respingerii cțiuniii reconvenționale a pârâtului, consecutiv admiterii prezentului recurs din probele dosarului, rezultă cu puterea evidenței că recurenta este victima, iar intimatul este agresorul, prin uzitarea de către intimat față de recurentă a unui limbaj trivial în sensul prev. de art.4 lit a din L. nr. 217/2003 cu cuvinte obscene, probate prin mesajele de pe telefon, înregistrările audio din iunie, depoziția surorii sale, contradicțiile intimatului, extrasul din biletul depus la dosar care conține sintagma "c...va dracului..";, violența fizică în sensul art. 4 lit c) din același act normativ, prin aceea că intimatul s-a dedat la acte de îmbrânceli repetate, lovituri aplicate peste mâini, scuipatul zilnic atât în ochi sau pe corp, aruncatul cu obiecte după ea.

Se mai susține că intimatul a oprit căldura la anumite calorifere, oprește televizorul, radioul, închide receiver-ul, o sperie când intră brusc în camera recurentei și ridică pumnul la ea; îi arunca hainele purtate într-o anumită zi după ea sau pe jos, aspecte susținute și probate prin plângerile penale formulate și depoziția surorii recurentei.

Recurenta apreciază că nici dispoziția instanței de a urma consiliere psihologică nu este dată în mod corect, atâta timp cât din punct de vedere procedural nu s-a invocat până la închiderea dezbaterilor o asemenea solicitare, care chiar daca este dată din oficiu, trebuia pusă în discuția contradictorie pentru a putea formula apărări, așa încât s-au nesocotit 2 principii fundamentale care guvernează procesul civil, cel al contradictorialității și al dreptului la apărare, de pe temeiul art.129 C.proc.civ. și 24 din Constituție, iar pe fond soluția adusă este vulnerabilă, întrucât, evaluarea ei psihologică este extra-cauză, neexistând nici un temei că ar avea nevoie de consiliere psihologică .

Prin întâmpinarea formulată de intimatul M. P. I., s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii în totalitate a hotărârii pronunțate de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea poziției procesuale reiterează aspectele invocate în cuprinsul întâmpinării, acțiunii reconvenționale și concluziilor scrise depuse la fondul cauzei.

În principal se artă că pretinsul Ordin de protecție invocat de recurentă, obținut în luna iunie 2012 nu mai are aplicabilitate din luna decembrie 2012, iar aspectele legate de puterea de lucru judecat, prin perpetuarea ca valabile a probelor din acel dosar, nu are nicio relevanță juridică.

Referitor la cererea reconvențională promovată de intimat se susține că acesta se bazează pe aspecte noi, ulterioare datei de_, probele noi administrate au condus la soluția corectă a instanței de fond de emitere a unui ordin de protecție în favoarea lui, intimatul analizând punctual probele administrate în fața instanței de fond pe care s-a bazat sentința recurată, depunând un set de înscrisuri.

Recurenta și-a depus poziția procesuală față de întâmpinarea intimatului însoțit de un set de planșe foto și copia unei adeverințe medicale.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul J. i C. -N. sub nr._ la data de_, reclamanta-pârâtă M. L. F., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul-reclamant M. P. -

I. să se emită un ordin de protecție în temeiul Legii nr. 217/2003 republicată, prin care să se dispună evacuarea acestuia din locuința comună din C. -N., str. D., nr. 8, județul C., cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat, în esență, că pârâtul-reclamant a exercitat acte de violență fizică și psihică asupra reclamantei-pârâte, că a înainatat mai multe plângeri penale împotriva pârâtului, că o împiedică să doarmă noaptea, că ia cheile de la ușile imobilului, că nu îi permite accesul în anumite părți din imobil, că o amenință, că ascunde mâncarea, că nu îi permite să facă mancare, că o urmărește și o percheziționează zilnic .

Pârâtul-reclamant M. P. -I., a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii principale ca neîntemeiată, arătând că tensiunea dintre părți au început odată cu promovarea de către pârâtul-reclamant a acțiunii de divorț care face obiectul dosarului nr.11186/211/_, că s-a emis un ordin de protecție în favoarea reclamantei- pârâte pe baza acordului pârâtului-reclamant de a păstra o distanță minimă față de aceasta, că i s-a respins cererea pârâtului-reclamant de emitere a unui ordin de protecție în favoarea sa, deși a prezentat un vast matreial probatoriu. S-a mai arătat că reclamanta-pârâtă este o persoană violentă, isterică, duplicitară, că îl amenință și provoacă constant stări conflictuale.

, str. D., nr. 8, județul C., cu cheltuieli de judecată.

Analizand actele si lucrarile de la dosarul cauzei, instanta de fond a reținut corect starea de fapt, precum și împrejurarea că, în conformitate cu prevederile art.4 din Legea nr. 217/2003 republicată, "Violența în familie se manifestă sub, - violența verbală - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare; - violența psihologică - impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar; - violența fizică - vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum și alte acțiuni cu efect similar;

violența sexuală - agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărțuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreținerii unor relații sexuale forțate, viol conjugal;
violența economică - interzicerea activității profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existență primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acțiunea de sustragere intenționată a bunurilor persoanei, interzicerea

dreptului de a poseda, folosi și dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor și resurselor comune, refuzul de a susține familia, impunerea de munci grele și nocive în detrimentul sănătății, inclusiv unui membru de familie minor, precum și alte acțiuni cu efect similar; - violența socială - impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de prieteni, interzicerea frecventării instituției de învățământ, impunerea izolării prin detenție, inclusiv în locuința familială, privare intenționată de acces la informație, precum și alte acțiuni cu efect similar; - violența spirituală - subestimarea sau diminuarea importanței satisfacerii necesităților moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspirațiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, impunerea aderării la credințe și practici spirituale și religioase inacceptabile, precum și alte acțiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare.";

Totodată s-au reținut și dispozițiile art. 23 din Legea nr. 217/2003 potrivit cărora,

- persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții: a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei; c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima; d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate; e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic; f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima; g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute; h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.

Instanța a mai reținut că, pe lângă oricare dintre măsurile enumerate maia sus, poate dispune și obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

În baza vastului probatoriului administrat, instanța de fond reținut crect că, între reclamanta-pârâtă M. L. F. și pârâtul-reclamant M. P. -I. s-a încheiat căsătoria la data de_, iar părțile au locuit la un cămin de nefamiliști din comuna Baciu, iar ulterior la actualul domiciliu conjugal, din C. -N., str. D., nr. 8, iar la data de_ .

Prin sentința civilă nr.23721/_ pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul_, s-a dispus desfacerea căsătoriei părților din culpă comună, reluarea de către pârâta a numelui avut anterior căsătoriei, acela de Gădălean, iar pârâta a fost obligată la cheltuieli de judecată în cuantum de 19,65 lei taxă timbru și 1.000 lei onorariu avocațial.

Din cuprinsul răspunsurilor pârâtului-reclamant M. P. -I. la interogatoriul încuviințat și administrat în cauză, din celelalte probe directe sau cele existente în dosarele anexate, instanța de fond a reținut că, încă de la începutul căsătoriei dintre părți, reclamanta- pârâtă a refuzat să permită accesul părinților și fratelui pârâtului-reclamant în domiciliul conjugal, a refuzat să primească vizitele soacrei la locul de muncă din cadrul RATUC,

Instanța de fond a mai reținut că, reclamanta-pârâtă nu lucrează și nu obține venituri, că locuința comună este întreținută din sursele financiare obținute de către pârâtul-reclamant din muncă, în calitate de inginer, că în urma decesului tatălui pârâtului-reclamant în anul 2001, reclamanta-pârâtă a solicitat mamei pârâtului-reclamant, M. Otilia și fratelui acestuia, M. M. să îi plătească bani pentru faptul că locuiesc în imobilul moștenit de la defunct, din C. -N. .

Instanța de fond a reținut corect că pârâtul-reclamant nu i-a interzis niciodată reclamantei accesul în locuința comună și că a dat dovadă de o atitudine corespunzătoare față de aceasta, reclamanta-pârâtă nu a făcut dovada unui act de violență, în una dintre form ele prev ăz ute de art. 4

din Le ge a nr. 217/2003 republicată

, din partea fostului soț, de natură a îi pune în pericol viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea sa.

Susținerile reclamantei din acțiunea introductivă și din răspunsurile date la interogatoriu, nu se coroborează cu restul mijloacelor de probă administrate în cauză, sens în care au fost înlăturate de către instanța de judecată.

Astfel, instanța a constatat din declarația martorei B. G., f.166-167, că toate aspectele legate de episoadele în care reclamanta-pârâtă ar fi suferit agresiuni din partea pârâtului-reclamant nu au fost percepute în mod nemijlocit, ci prin telefon, că martora nu a constatat personal vreun act de violență, de orice natură asupra reclamatei-pârâte din partea pârâtului-reclamant, că pârâtul-reclamant nu i-a refuzat acesteia vreodată accesul în locuința comună a părților, că nu a comunicat cu aceasta în niciun fel, că nu a făcut niciun fel de referire la adresa sa, pe care să o fi auzit martora prin telefon, martora s-a deplasat o singură dată la locuința comună a părților, în lipsa pârâtului-reclamant, ocazie cu care nu a observat nereguli de genul celor susținute de către reclamanta-pârâtă cu privire la împiedicarea acesteia să folosească centrala termică, robinetele de la calorifere.

Cu privire la fotografiile și înregistrările video administrate în cauză, instanța de fond a reținut corect că, acestea fie nu au relevanță și concludență sub aspectul soluționării prezentului litigiu, fie nu sunt de natură să conducă la formarea convingerii în sensul că reclamanta-pârâtă a fost victima unui act de violență, în înțelesul art.23 din Legea nr. 217/2003, fotografiile, vădit lipsite de concludență, înfățișează diverse obiecte din locuința comună, fără a-l surprinde pe pârâtul-reclamant în vreo ipostază, pentru a putea proba existența unui raport de cauzalitate între pretinsele acțiuni ale acestuia și urmările invocate.

Instanța de fond a apreciat că factorul provocator este însăși reclamanta-pârâtă, care a declanșat și întreținut o permanentă stare de tensiune și conflict, inclusiv în prezența unor terțe persoane, a numitului Dascăl S., care a efectuat lucrări de reglare termopan la locuința comună a părților în luna martie 2012, f.168 .

În cursul procesului, reclamanta a depus două certificate medicale, unul datând din _

, f. 8, celălalt din_, f. 9, acte din care rezultă că reclamanta-pârâtă a suferit leziuni corporale care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur, respectiv prin compresiuni cu mâna, necesitând în jur de 3-4 zile, respectiv 2-3 zile de îngrijiri medicale, dar în cauză nu s-a dovedit că acestea sunt urmarea faptei violente a pârâtului-reclamant, violență de natură a pune în pericol viața, integritatea fizică sau psihică, respectiv libertatea pesoanei.

Instanța de fond a reținut că din declarația martorului M. M., f.168-169, singurul martor direct, care a perceput nemijlocit situația conflictuală dintre părți, că reclamanta-pârâtă este factorul conflictual, care îl provoacă pe pârâtul-reclamant adresându-i injurii, că îl agresează verbal pe fratele pârâtului-reclamant, cu ocazia vizitelor pe care acesta le desfășoară la locuința comună a părților, amenințând că va chema organele de poliție pentru a îl scoate afară din casă, că își provoacă singură leziuni prin lovire de corpuri dure, cum sunt ușile de la camera de la parterul imobilului domiciliu conjugal, că trântește scaune și uși, că sare pe patul din camera menționată, că în acest timp vorbește la telefonul mobil cu sora sa, martora B.

G. .

In aceste condiții motivele de recurs invocate de reclamantă în sensul că instanța a interpretat eronat probele și că din victimă a agresiunii pârâtului a devenit agresoare, nu au niciun suport probatoriu, instanța de fond reținând corect că, nu s-a făcut dovada certă că pârâtul ar fi avut față de ea un comportament brutal, că reclamanta-pârâtă este factorul conflictual dintre părți, că îl provoacă pe pârâtul-reclamant adresându-i injurii, că îl agresează verbal pe fratele pârâtului-reclamant, cu ocazia vizitelor pe care acesta le desfășoară la locuința comună a părților, amenințând că va chema organele de poliție pentru a îl scoate afară din casă, că își provoacă singură leziuni prin lovire de corpuri dure, cum sunt ușile de la camera de la parterul imobilului domiciliu conjugal, că trântește scaune și uși, că sare pe patul din camera menționată.

Cu privire la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarele nr._ și nr._ ale Judecătoriei Clui-N., invocat de recurentă, tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a reținut că autoritatea de

lucru judecat poate cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală, conform art.1201 C.civ. si art. 166 C.proc.civ. și aceea de prezumție, de mijloc de probă care demonstrează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase, conform art.1200 pct. (4) si art.1202 alin. (2) C.civil și că așa cum s-a reținut și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.

Instanța de fond a considerat corect că, măsurile dispuse anterior printr-un ordin de protecție au caracter provizoriu și pot produce efecte pe cel mult 6 luni de zile de la data emiterii, iar la baza promovării prezentei acțiuni ar sta acte și fapte petrecute ulterior emiterii ordinului de protecție, cât și fapte care nu au făcut obiectul judecății în contradictoriu în respectivele dosare.

Mai mult, instanța de fond a reținut corect că, în prin sentința civilă nr.4911/13 iunie 2012 pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, s-a stabilit că pârâtul a agresat-o verbal pe petentă, însă a justificat acest comportament prin prisma faptului că petenta îi adresează cuvinte jignitoare, îl hărțuie și îi impută culpa în deteriorarea relațiilor soților, însă pârâtul nu a recunoscut că a adresat-o fizic pe petentă, fiind de acord la data respectivă cu admiterea acțiunii cu condiția ca și reclamanta să fie obligată la păstrarea unei distanțe minime determinate față de el, în condițiile în care ea ar fi cea care provoacă certurile permanent și îi interzice folosirea bunurilor comune și a dependințelor.

În aceste condiții, instanța de fond a concluzionat că, reținerea stării de fapt așa cum a fost prezentată mai sus nu înfrânge principiul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

In mod corect instanța de fond nu putea să rețină ca temei al unui nou ordin de restricție, fapte anterioare sau concomitente cu soluționarea primei cereri de emitere a ordinului de protecție solicitat de reclamanta recurentă în luna iunie 2012.

Cu privire la măsura de începere a urmăririi penale față de pârâtul-reclamant sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare invocată de reclamanta recurentă, instanța de fond a arătat corect că, în respectarea principiului prezumției de nevinovăție, acesta nu se poate prevala de această împrejurare în cadrul prezentei proceduri.

Instanța de fond a analizat și declarația martorei B. G., f. 166-167 care a arătat că l-a auzit pe pârât, adresând reclamantei-pârâte expresia « locul tău e în mormânt », aspect ce se coroborează cu injectivul «curva dracului » din înscrisul recunoscut de către pârâtul- reclamant de la f.202, astfel că a apreciat corect că, pe fondul situației conflictuale dintre părți, având în vedere și atitudinea provocatoare a reclamantei-pârâte, adresarea acestor injurii nu constituie unui act de violență, în formele prevăzute de art.4 din Legea nr.217/2003 republicată, de natură a îi pune în pericol viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea sa.

În aceste condiții în mod corect instanța de fond a respins cererea principală formulată de către reclamanta-pârâtă M. L. F., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant M. P.

-I., având ca obiect emiterea unui ordin de protecție prin care să se dispună evacuarea acestuia din locuința comună.

Raportat la starea de fapt, astfel cum a fost reținută mai sus, instanța de fond a apreciat că s-a făcut dovada că pârâtul-reclamant a suferit acte de violență sub forma celor prevăzute de art. 4 lit. a), b) și f) din Legea nr. 217/2003 din partea reclamantei-pârâte, de natură a pune în pericol integritatea psihică a pârâtului-reclamant, săvârșite constant, cu ocazia accentuării stării de tensiune dintre părți, odată cu înregistrarea acțiunii de divorț de către pârâtul- reclamant la data de_, constând în injurii, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare, provocarea de stări de tensiune prin amenințări verbale, acte de gelozie, respectiv impunerea izolării de familie.

În consecință, instanța de fond a admis corect cererea reconvențională formulată de către pârâtul-reclamant M. P. -I., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă M. L. F.

, având ca obiect emiterea unui ordin de protecție, iar în temeiul art. 23 alin. (1) punctul c) din Legea nr. 217/2003 a dispus instituirea unui ordin de protecție în favoarea pârâtului-reclamant

M. P. -I., în calitate de victimă, față de persoana reclamantei-pârâte M. L. F., în calitate de agresor, sens în care a limitat dreptul de folosință al reclamantei-pârâte M. L.

F., în calitate de agresor, asupra locuinței comune, situată în C. -N., str. D., nr. 8, județul C., la bucătăria aflată la parterul imobilului, zilnic între orele 08.30-18.00, respectiv 20.00-06.30, la holul de acces în imobil situat la parterul imobilului precum și la mansarda aceluiași imobil, astfel încât reclamanta-pârâtă M. L. F. să nu vină în contact cu pârâtul-reclamant M. P. -I., apreciind că potrivit schiței de la filele 74-77, partajarea este posibilă.

Instanța a stabili corect ca durata măsurilor de protecție dispuse prin prezentul ordin de protecție să fie de 6 luni de la data emiterii, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 republicată.

T. ul a analizat și acest spect invocat de recurentă, constatând că aparent prin măsura provizorie dispusă de instanța de fond se încearcă evitarea pe viitor de incidente dintre părți, incidente ce ar putea avea efecte grave, privind integritatea corporală a părților, măsura fiind provizorie și benefică părților, recurenta trebuind să se supună unor limitări rezonabile instituite de lege și stabilite de instanță, limitări ale unor drepturi la liberă mișcare, limitări ce sunt luate în condițiile legii, neputând fi considerate ca o măsură arbitrară.

Deți recurenmta a invocat și faptul că soluția instanței de fond este vădit neîntemeiată și nelegală, dată cu nesocotirea prev. art.6 CEDO art.27 alin.7 din L.nr.217/2003, fiind admise probe incompatibile cu această procedură urgentă, respectiv s-a acordat termen de 2 săptămâni pentru efectuarea unei evaluări psihologice care s-a dovedit ulterior că nu se poate face, iar mai apoi termen de o săptămână pentru acvirarea dosarului de divorț, deși partea adversă a cerut acvirarea pe cale scurtă, astfel au existat 3 săptămâni de amânare nejustificată, tribunalul apreciază că probele administrate au fost necesare aflării adevărului, stabilirii existenței sau nu a unor relații tensionate între părți, posibilitatea conviețuirii acestora în locuință, fără periclitarea integrității corporale a acestora și fără a pune în pericol integritatea psihică a foștiilor soți.

T. ul consideră că părțile au avut parte de un proces echitabil, din partea unei instanțe imparțiale care a administrat probele pertinente aflării adevărului și care a pronunțat o sentință temeinică și legală.

În aceste condiții, tribunalul apreciază că nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs invocate de recurentă precum și cele prev. ae art.304 Cod pr.civilă, motiv pentru care în temeiul art.312 Cod pr.ciivlă va respinge ca nefondat recursul declarat de M. L. F., împotriva Ordonanței civile nr.10381/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei

C. -N., pe care o menține în totul.

În baza art.274 Cod pr.civilă va obliga recurenta să plătească intimatului M. P. I. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de M. L. F., împotriva Ordonanței civile nr.10381 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.

Obliga recurenta să plătească intimatului M. P. I. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte, Ana-SS

Judecător,

D. T.

Judecător,

V. G.

Grefier,

C. -S. Ș.

Red.dact.G.V./Ș.C. 2 ex/

Jud.fond. R. -M. P.

← Decizia civilă nr. 316/2013. Ordonanţă preşedinţiala....		Decizia civilă nr. 489/2013. Ordonanţă preşedinţiala.... →

Decizia civilă nr. 220/2013. Ordonanţă preşedinţiala. Minori şi familie

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 220/2013. Ordonanţă preşedinţiala. Minori şi familie