ICCJ. Decizia nr. 1464/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1464/2004
Dosar nr. 1458/2003
Şedinţa publică din 23 februarie 2004
Reţine următoarele:
Prin acţiunea formulată la 3 octombrie 2002, M.I. a chemat în judecată CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA solicitând „înlăturarea măsurii exproprierii imobilului înscris în CF nr. 607 Chişoda", deoarece, deşi fusese expropriat încă din anul 1988 pentru cauza de utilitate publică, respectivul imobil nu fusese demolat.
Prin aceeaşi acţiune reclamanta a cerut ca imobilul menţionat să îi fie restituit şi să se dispună rectificarea Cărţii Funciare nr. 607 Chişoda, în sensul restabilirii situaţiei anterioare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei civile a Tribunalului Timiş, iar prin sentinţa civilă nr. 1153 pronunţată la 29 noiembrie 2002, instanţa astfel sesizată a admis acţiunea şi a înlăturat măsura exproprierii constatând totodată că reclamanta este unica moştenitoare a defunctei S.E., care figura în calitate de proprietară a imobilului la data exproprierii.
În ceea ce priveşte chestiunile privind cartea funciară, instanţa a dispus, de asemenea, restabilirea situaţiei anterioare, precum şi intabularea dreptului de proprietate dobândit de reclamantă pe cale succesorală.
Apelul făcut ulterior de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia civilă nr. 20, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, la 26 februarie 2003, în dosarul nr. 404/C/2003.
Pronunţând această decizie instanţa de apel a reţinut în esenţă că acţiunea formulată de reclamantă a avut ca temei prevederile art. 41 din Constituţia României şi ale Legii nr. 33/1994 şi că aceste dispoziţii au fost în mod corect aplicate cu ocazia soluţionării cauzei în fond.
În aceeaşi ordine de idei s-a apreciat că este nefondată critica formulată de pârât în legătură cu neaplicarea de către prima instanţă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
La 17 martie 2003, pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA a declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunţate, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu numărul de dosar 1458/2003.
În motivarea recursului s-a susţinut că, în soluţionarea cauzei, instanţa de apel „a dat făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor legale în materie", deoarece „acţiunea este inadmisibilă în raport cu prevederile legii speciale nr. 10/2001".
În dezvoltarea acestei critici s-a afirmat că „invocarea prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994" nu putea fi avută în vedere decât în măsura în care reclamanta ar fi făcut dovada notificării pârâtului şi a parcurgerii procedurii administrative prealabile prevăzute de Legea nr. 10/2003, aspect care în speţă nu a fost dovedit.
În ceea ce o priveşte intimata-reclamantă M.I. a solicitat respingerea recursului formulând în acest sens şi o întâmpinare prin care a susţinut că acţiunea nu avea ca temei prevederile Legii nr. 10/2001 invocate de recurent şi că dispoziţiile acelui act normativ nu pot şi interpretate, în sensul îngrădirii accesului la justiţie garantat prin art. 21 din Constituţia României.
Prin aceeaşi întâmpinare s-a susţinut că pârâtul „nu poate în calea de atac să îşi modifice poziţia procesuală", în condiţiile în care, cu ocazia soluţionării cauzei în fond, a fost de acord cu admiterea acţiunii.
S-a relevat, de asemenea, de către reclamantă că S.E. era decedată la data exproprierii şi că această măsură a avut ca obiect mai multe imobile situate în zona „Strada Bujorilor" din Timişoara care între timp au fost restituite proprietarilor originari, printre beneficiarii restituirilor numărându-se şi „soţii G." (F. şi G.) care avuseseră la rândul lor drepturi de proprietate asupra imobilului litigios.
Având a se pronunţa asupra recursului astfel declarat, Curtea reţine că, prin natura lor, argumentele aduse în susţinerea acestuia corespund, sub aspect strict formal, prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin urmare acest text de lege poate fi avut în vedere în analizarea recursului, deşi nu a fost invocat în mod expres de către recurentul pârât, respectiva deficienţă de motivare fiind remediabilă din oficiu în raport cu prevederile art. 306 alin. ultim C. proc. civ.
Odată făcută această precizare prealabilă de ordin procedural, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Este de reţinut astfel că, potrivit menţiunilor din extrasul de carte funciară depus în copie în dosarul primei instanţe asupra imobilului care formează obiectul litigiului au avut calitatea de copropretari numiţii C.G. şi C.F. cu o cotă indiviză de 1/2, cealaltă cota indiviză de 1/2 aparţinând numitei S.E., a cărei unică moştenitoare legală este reclamanta M.I.
Potrivit aceloraşi menţiuni starea de indiviziune exista şi în anul 1988 când imobilul a fost expropriat.
În acelaşi timp este de necontestat că prin sentinţa civilă nr. 35 pronunţată la 9 martie 1994 a fost admisă o primă acţiune formulată de coproprietarii C.G. şi C.F. în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, instanţa dispunând printre altele restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, precum şi radierea dreptului de proprietate al statului român cu privire la „imobilul nr. top. 1740/635-637, casa şi teren în suprafaţă de 1798 mp situat în str. Bujorilor".
Nici în dispozitiv şi nici în considerente Decizia amintită nu conţine menţiuni, în sensul că înlăturarea de către acea instanţă a efectelor exproprierii s-ar fi limitat la cota indiviză a reclamanţilor din procesul respectiv.
Dobândind autoritate de lucru judecat ca urmare a neexercitării căilor de atac, această sentinţă a avut aşadar drept consecinţă înlăturarea efectelor exproprierii cu privire la întregul imobil.
În cauza de faţă, eficienţa respectivei hotărârii este echivalentă cu aceea a oricărui act de conservare a drepturilor comune care, deşi a fost făcut numai de către unii copărtaşi, în pofida tuturor coproprietarilor, deci inclusiv lui M.I.
În acelaşi sens este de amintit că sentinţa nr. 35/1994 a fost pronunţată în contradictoriu cu pârâtul din cauza de faţă, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, căruia îi este deci opozabila.
Împrejurarea că în primul proces nu s-au tranşat însă chestiunea re-intabulării în cartea funciară a dreptului de coproprietate al titularei originare S.E. şi problema intabulării aceluiaşi drept pe numele moştenitoarei-reclamante M.I. justifică pe deplin interesul formulării unei noi acţiuni.
În contextul arătat, Curtea mai reţine că aspectele privind prevederile divergenţe ale Legii nr. 33/1994 şi ale Legii nr. 10/2001 sunt irelevante.
Având aşadar în vedere că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 304 C. proc. civ., Curtea urmează a face aplicarea art. 312 alin. (1) din acelaşi cod, respingând recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA împotriva deciziei civile nr. 20 din 26 februarie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2178/2004. Civil. Stabilirea competenţei | ICCJ. Decizia nr. 1481/2004. Civil. PRETENTII. Recurs → |
|---|
