ICCJ. Decizia nr. 1582/2004. Civil. ACTIUNE ÎN CONSTATARE. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1582/2004
Dosar nr. 4605/2003
Şedinţa publică din 27 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 27 august 2003 s-a înregistrat pe rolul Curţii Supreme de Justiţie recursul în anulare declarat în conformitate cu art. 330 pct. 2 C. proc. civ., de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 985 din 1 octombrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, a deciziei civile nr. 1890 din 19 iunie 2002 a Tribunalului Tulcea şi a sentinţei civile nr. 3429 din 20 noiembrie 2001 a Judecătoriei Tulcea. S-a susţinut că toate cele trei hotărâri judecătoreşti sunt vădit netemeinice.
Analizând recursul în anulare declarat, precum şi dosarele ataşate, Înalta Curte constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 iulie 2001 pe rolul Judecătoriei Tulcea, reclamanta N.S. a chemat în judecată municipiul Tulcea, prin primar şi D.A.P.P. Tulcea, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să constate că a achitat integral preţul apartamentului 37 din Tulcea, Str. Grădinari, contractat cu pârâtele în anul 1991.
După administrarea probei cu înscrisuri şi expertiză (faţă de care nu s-au formulat obiecţiuni), Judecătoria Tulcea a pronunţat sentinţa civilă nr. 3429 din 20 noiembrie 2001, prin care a admis acţiunea, a constatat că reclamanta şi soţul său au achitat în întregime preţul apartamentului cumpărat prin contractul nr. 367 din 31 iulie 1991. În motivarea soluţiei sale, instanţa a reţinut că reclamanta a convenit cu pârâtele construirea unui apartament pentru preţul de 423.396 lei, achitat prin contractarea de către reclamantă a unui împrumut C.E.C., achitat integral, astfel cum a rezulta şi din expertiza contabilă de actualizare efectuată în cauză.
Apelul declarat de municipiul Tulcea, prin primar a fost respins prin Decizia civilă nr. 1890 din 19 iunie 2002 a Tribunalului Tulcea, care a reţinut în esenţă că deşi preţul inserat în contract era calificat ca fiind preliminar, el a fost achitat prin împrumutul C.E.C. încă din anul 1991, în timp ce apartamentul a fost predat abia după şapte ani, inflaţia intervenită nefiind imputabilă reclamantei. Pe de altă parte, potrivit expertizei, actualizarea la zi a preţului primit de pârâte în anul 1991 demonstrează că preţul pretins în prezent de acestea de 238.000.000 lei a fost acoperit.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 985 din 1 octombrie 2002, a respins, ca nefondat, recursul aceluiaşi pârât, pentru aceleaşi considerente ca instanţa de fond şi cea de apel.
Împotriva acestor hotărâri s-a declarat recursul în anulare de faţă, susţinându-se că potrivit contractului din 1991, atât preţul prevăzut, de 423.396 lei, cât şi termenul de predare a apartamentului, luna octombrie 1992, erau preliminare şi orientative, astfel încât reclamanta trebuie să achite preţul pretins de pârâte la terminarea lucrărilor. Pe de altă parte, se susţine că în mod greşit instanţele au omologat expertiza care a luat în calcul, pentru actualizare, anul 1991, când în realitate, reclamanta a achitat integral către C.E.C. sumele în discuţie abia la data de 27 noiembrie 1997.
Recursul în anulare nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
La 31 iulie 1991 între Unitatea pentru contractarea construirii locuinţelor proprietate personală Tulcea şi reclamantă s-a încheiat un contract, intitulat „Contract de vânzare-cumpărare preliminar", având ca obiect construirea unui apartament. Contractul, tipizat, conţine mai multe clauze: preţul preliminar este de 423.396 lei; termenul preliminar de predare este octombrie 1992; „decalările provocate de cauze de forţă majoră sau de şomaj tehnic vor atrage după sine decalarea termenului"; „preţul final al locuinţei va fi stabilit pe baza situaţiilor de lucrări la încheierea investiţiei, ţinându-se cont de liberalizarea preţurilor".
În baza acestui contract, reclamanta a încheiat în luna august 1991 un contract de împrumut cu Casa de Economii şi Consemnaţiuni, pentru 381.056 lei, restul constituind avansul achitat direct vânzătorului. Potrivit relaţiilor de la C.E.C., împrumutătorul a virat vânzătorului în termen de trei zile (în anul 1991) întreaga sumă ce reprezenta împrumutul contractat de reclamantă. Reclamanta şi-a achitat apoi datoria către C.E.C. în 27 noiembrie 1997, iar apartamentul a fost predat în anul 1999, solicitându-i reclamantei plata unui preţ de 238.000.000 lei.
Autorul recursului în anulare susţine în primul rând că instanţele au ignorat caracterul preliminar al contractului de vânzare-cumpărare, ambele obligaţii, de plată a preţului inserat şi de predare, fiind condiţionale.
Cu privire la acest aspect, se impune observaţia că potrivit art. 948 pct. 3 C. civ., una dintre condiţiile esenţiale pentru validitatea oricărei convenţii este aceea de a avea un obiect determinat. Iar conform art. 1010 C. civ., obligaţia este nulă când s-a contractat sub o condiţie potestativă din partea aceluia care se obligă. Indiferent de calificarea convenţiei încheiate între părţi ca fiind vânzare-cumpărare (caz în care operează art. 1303 C. civ., preţul trebuind să fie determinat) sau antrepriză [(când, de asemenea, potrivit art. 1413 alin. (5) C. civ., preţul trebuie să fie determinat)], dacă s-ar admite că nici preţul şi nici termenul de predare nu erau determinate, aceasta ar avea drept consecinţă constatarea nulităţii contractului.
În speţă însă nici una din părţi nu a invocat nulitatea convenţiei, căreia urmează a i se da eficienţă, în măsura în care clauzele contractuale inserate de pârâte în formularul tipizat nu sunt abuzive, părţile nefiind pe picior de egalitate economică.
Este necontestat că pârâtele nu şi-au executat la timp obligaţia de predare a bunului, nici o probă nefiind administrată pentru a demonstra natura fortuită a neexecutării.
Pe de altă parte, reclamanta şi-a executat obligaţia de plată a preţului, încă din anul 1991 avansul fiind plătit personal de aceasta, iar restul în numele său de C.E.C., creditorul împrumutului.
Aşadar, corect instanţele investite au constatat îndeplinită obligaţia contractuală a reclamantei de a plăti preţul. Expertiza contabilă întocmită în cauză (la care pârâtele nu au formulat nici o obiecţiune în faţa instanţei de fond) a constatat că suma plătită vânzătorului în anul 1991 actualizată cu rata inflaţiei depăşea chiar suma pretinsă în prezent de această parte contractantă drept preţ al executării lucrării.
Nu poate fi primită nici critica din recursul în anulare, potrivit cu care reclamanta abia în anul 1997 a achitat întreaga datorie către C.E.C. Contractul de împrumut încheiat în speţă, chiar dacă este grefat pe contractul principal de vânzare-cumpărare, are o autonomie proprie. El a dat naştere la drepturi şi obligaţii între părţile contractante-împrumutătorul şi împrumutatul, faţă de care vânzătorul este terţ. Cum rezultă necontestat, C.E.C. a virat către vânzător preţul convenit cu reclamanta. Împrejurarea că deşi au încasat preţul din anul 1991, pârâtele nu au executat construcţia decât după şapte ani de la data scadenţei, nu le îndreptăţeşte la a pretinde o plată suplimentară, în lipsa acordului beneficiarului lucrării.
Faţă de considerentele anterior expuse, se constată nefondat recursul în anulare, care va fi respins conform art. 3303 C. proc. civ. (în vigoare la data investirii instanţei) raportat la art. 312 alin. (1) şi art. 314 C. proc. civ.
Conform art. 274 C. proc. civ., pârâta-intimată va fi obligată la cheltuieli de judecată către reclamantă, conform dovezii depuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 3429 din 20 noiembrie 2001 a Judecătoriei Tulcea, deciziei nr. 1890 din 19 iunie 2002 a Tribunalului Tulcea, precum şi împotriva deciziei nr. 985/ C din 1 octombrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Obligă pe intimatele-pârâte Primăria Municipiului Tulcea şi D.A.P.P. Tulcea să plătească intimatei N.S. suma de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1583/2004. Civil. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1589/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
